Marturia unui fost catolic convertit la Ortodoxie

Sărbătoarea Rusaliilor din 1993 a adus vieții mele o clipă de cumpănă... Ar fi mai drept să spun că a însemnat începutul unei noi vieți pentru mine; pentru că în acea zi, într-o mănăstire din Sfântul Munte Athos, am fost botezat în credința ortodoxă, dobândind astfel acel \\\"ceva\\\" pe care mi l-am dorit din adâncul sufletului și pentru care m-am rugat foarte mulți ani. De aceea, cititorului i se va părea ciudat că nu am știut ce răspuns să dau prietenilor mei greci când m-au întrebat care a fost pricina retragerii mele din Biserica Catolică de care am aparținut mai bine de 30 de ani și în care am avut diferite însărcinări preoțești timp de mai bine de douăzeci de ani.

Uneori le-am răspuns că trecerea mea la Ortodoxie se datorează în întregime harului lui Dumnezeu. Și totuși, oare, nu orice trecere sinceră și din suflet la credința cea adevărată (adică la cea Ortodoxă) este inspirată și însoțită de acel har, care nu lucrează într-un gol, ci întotdeauna în, pe și prin anumite întâmplări din viața fiecăruia? Ceea ce prietenii mei doreau să știe erau, de fapt, împrejurările din viața mea în care Dumnezeu Și-a arătat mila Sa față de mine.

Sau poate că le-am răspuns că, mult timp înainte de convertirea mea oficială, știusem în sinea mea, căci comunicările ortodoxe din întreaga lume, cu toate certurile lor neîntrerupte și rușinoase despre neînsemnate amănunte juridice, alcătuiesc împreună \\\"singura biserică sfântă, catolică și apostolică\\\" (corect fiind \\\"una, sfântă, sobornicească și apostolească biserică\\\") întemeiată de Însuși Iisus Hristos și răspândită în toată lumea, mai întâi prin sfinții și întru tot lăudații apostoli, iar apoi prin urmașii lor de drept \\\"în credința care a fost trimisă o dată și pentru totdeauna Sfinților\\\" Â� \\\"în credința care o dată și pentru totdeauna le-a fost dată Sfinților\\\" (Iuda, 3).

Totuși, răspunsul mulțumitor nu este acesta, din pricină că oricât de departe ar ajunge, prea departe nu răzbește. Pentru că biserica catolică, pe lângă faptul că susține același lucru, se laudă că este fără greșeală în probleme de Credință și Morală (adică obiceiuri), prin faptul că întâiul ei ierarh, Papa, a fost hărăzit de Hristos cu darul infailibilității. Lucrul de care nu și-au dat seama teologii și apărătorii bisericii Romano-catolice infailibilitatea papală, definită ca un act de credință de primul Conciliu de la Vatican (1869), de fapt, Îl izgonește pe Iisus din conducerea de zi cu zi a bisericii. Căci de ce ar mai fi nevoie de intervenția Lui în problemele bisericii, dacă are un vicerege, un ambasador, un ministru plenipotențiar (numiți-l cum doriți) care să facă toată treaba în locul Lui?

Părintele Arhimandrit Iustin Popovici aduce argumente elocvente afirmând că, prin permiterea Papei de a uzurpa locul ce-I aparține lui Hristos în conducerea Bisericii, catolicismul a devenit doar ... umanism.

Dar nu a fost nici reticența și nici respingerea ideii cele care m-au împiedicat să pot satisface curiozitatea perfect normală, dar pentru mine flatantă, a prietenilor mei. Era, așa cum am arătat deja, din simplul motiv că nu știam cum să le satisfac curiozitatea. Mă întrebam: \\\"Cum oare o să discut probleme teologice cu persoane care nu au o pregătire teologică adecvată?\\\" Sau cum putem să-i previn de pericolele Ecumenismului pe cei care au avut imensul privilegiu de a se fi născut în religia Ortodoxă?

Cum oare să-i avertizez pe cei ale căror ceremonii liturgice și tradiții ale Bisericii au rămas practic neschimbate din secolul al V-lea după Hristos, de sacrilegiile \\\"reformatorilor\\\" (citiți iconoclaști) care, în încercarea de a face serviciul divin cât \\\"mai potrivit\\\" și \\\"mai pe înțelesul\\\" progeniturilor erei discotecilor, au prădat-o de elementele escatologice, transcendentale, sacramentale și anticipative (fără de care liturghia ar înceta să mai fie liturghie), transformând-o într-o stridentă \\\"călătorie a eului\\\", în care totul trebuie zis și făcut cât se poate de repede, într-o manieră cât se poate de murdară și neîngrijită.

Apoi am ajuns la concluzia că cel mai simplu, mai adevărat și, prin urmare, cel mai bun mod de a răspunde întrebărilor prietenilor mei era să le spun că m-am convertit la Ortodoxie deoarece \\\"sistemul\\\" (zic astfel din lipsa unui termen mai bun) Ortodox a fost singurul care m-a îndemnat, m-a convins și m-a făcut să mă rog. Unei vieți fără rugăciune îi lipsește dimensiunea eternității. O astfel de viață este tot la fel de adâncă și de tulbure ca orice băltoacă de pe marginea drumului, la fel de superficială și insignifiantă ca orice telenovelă, ale cărei personaje trec la întâmplare și aparent forțate dintr-o criză în alta, fără a avea nici un scop, biete marionete în mâinile unei sorți implacabile și inexorabile, întocmai ca și protagoniștii tragediilor grecești, dar fără eleganța lor.

Totuși, chiar dacă se roagă singur, complet izolat de ceilalți credincioși, sau dacă participă la Sfânta Liturghie, creștinul nu se roagă singur, ci întotdeauna ca membru al trupului lui Hristos, Biserica.

Dar ce se întâmplă dacă se găsește în situația de a fi incapabil de a se ruga în modul aprobat și impus de anumite rituri, cărora el le aparține? Atunci el se află într-o situație foarte delicată, căci, precum Vladimir Losky, unul dintre cei mai renumiți teologi ai timpurilor moderne, sublinia că dogma (adică adevărurile credinței care sunt recunoscute în mod public de Biserică în întregul ei) nu trebuie despărțită de evlavie (pătrunderea acelor adevăruri de către fiecare membru în parte al Bisericii, în viața lui spirituală astfel încât ele îl insuflă și îi transformă întreaga existență personală.

În cazul în care această despărțire are loc (cum s-a întâmplat în creștinismul din occident), teologia devine doar o academizare tihnită a convingerilor creștine Â� uneori, nici măcar acest lucru Â� în timp ce, în ceea ce le privește, evlavia și rugăciunea sunt doar mângâierea și refugiul.

Toate acestea sunt exprimate succint de una dintre cele mai mari autorități spirituale ale Ortodoxiei, sfântul Nil Ascetul. \\\"Dacă te rogi, spune el, ești teolog. Și dacă ești teolog, te rogi.\\\" Într-adevăr, oare cine altcineva decât acela ale cărui minte și inimă, curățite prin rugăciune, post și priveghere, și iluminat de Sfântul Duh, să nu poată rosti un cuvânt (λογον) despre Dumnezeu (Θεος)? Astfel că, de două ori pe zi, în timpul Doxologiei Laudelor și Vecerniei, biserica Ortodoxă citează versetul 9 din Psalmul 35: \\\"Că la Tine este izvorul vieții; întru lumina Ta ... (Sfântul Duh) ... vom vedea lumina.\\\" În această privință, renumitul Părinte Paisie Aghioritul (+1995) a spus unui grup de studenți veniți în vizită: \\\"Teologia care este predată ca disciplină academică se limitează doar la date istorice. Întrucât îi lipsește asceza Părinților, se însoțește cu ambiguitățile și incertitudinile. Nimeni nu poate înțelege lucrurile lui Dumnezeu cu mintea lui, decât dacă nu se străduie mai întâi să le trăiască în așa fel, încât să aducă harul lui Dumnezeu în viața lui. Pentru că scopul vieții creștine este să ne facem părtași naturii divine\\\". \\\"Dumnezeu a devenit Om\\\", scrie Sfântul Atanasie din Alexandria, \\\"pentru ca Omul să devină Sfânt.\\\" \\\"Hristos a devenit purtător de trup\\\", spune Sfântul Ioan din Damasc, \\\"pentru ca astfel trupul să devină purtător de Spirit.\\\"

Știind că nu mă mai puteam ruga în maniera impusă de Catolicismul contemporan, știind, de asemenea, că ceea ce numeam eu \\\"Sistemul Ortodox\\\" era singurul în care mă puteam ruga, m-am simțit obligat să fac parte din acest \\\"Sistem\\\". Dar înainte de a relata despre lenta și păcătoasa mea apropiere de Ortodoxie, simt că este necesar să scriu ceva despre felul în care îl percep eu acum. Și pun accent pe acum, deoarece, deși având la bază mai bine de treizeci de ani de studiu și experiență a ei, înțelegerea de către mine a Ortodoxiei e departe de a fi desăvârșită. Într-adevăr nu poate fi niciodată desăvârșită, nici în viața aceasta și nici în cealaltă, pentru că în Ortodoxie este relevată o taină care, deși aflată la temelia credinței, depășește totuși înțelegerea umană: Taina Sfintei, celei de o ființă, nedespărțitei și dătătoarei de viață Treimi. Și astfel, îmbrățișând Ortodoxia, noi \\\"nu ne-am apropiat de muntele care poate fi atins... ci de orașul Celui Viu, Ierusalimul cel Ceresc\\\", de \\\"Cetatea Sfântă\\\" pe care Sfântul Ioan a văzut-o \\\"coborând din cer, gătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei... cortul lui Dumnezeu, în care El va locui cu oamenii și va fi Dumnezeul lor\\\".
Sursa http://www.razboiulnevazut.org

esti ca un fotbalist care pleaca de la steaua la dinamo si apoi striga "muye steaua, hai dinamo". esti demn de dispret ca orice ciine care musca mina ce l-a hranit

fiecare dintre noi are dreptul sa isi aleaga ce credinta vrea. dar asta nu inseamna sa scuipi pe cea pe care ai parasit-o. amandoua servesc la acelasi Dumnezeu.

fyi, stiu convert la ortodoxism din motiv simplu: expatul a pus ochii pe o romanca cu craci misto, aia i-a zis pas la casatorie daca nu trece la ortodoxism asa ca baiatul a comis-o   idem la catolicism.

un topic din ciclul ; biserica mea e mai biserica ca a ta  

Edited by turbo trabannt, 11 December 2006 - 14:51.

 turbo trabannt, on Dec 11 2006, 14:51, said:

a mea e biserica de biserica

cum e cu acele cuvinte din biblie cand se spune "Dumnezeu il va judeca pe fiecare dupa credinta sa" ?
maica tereza, papa, sfantul francisc, etc...toti vor ajunge in iad pentru ca n-au fost ortodocsi ?!

 spare-me, on Dec 12 2006, 08:56, said:

Dumnezeu iubeste pe cei ce-L iubesc, fara sa conteze confesiunea religioasa.

Dar în cazul Terezei si a lui Francisc avem de a face cu oameni plini de îngâmfare, urâti lui Dumnezeu.


Nu stiu la ce papa va referiti, daca la IPII de asemeni nu cred ca s-a mântuit. mai degraba Benedict se va mântui.

 Ramunc, on Dec 12 2006, 15:32, said:

De unde stii tu ca nu l-au iubit pe Dumnezeu? Si de unde stii tu ce iubeste sau ce uraste Dumnezeu? Ura este specifica oamenilor nu Dumnezeirii.

Edited by Megara, 12 December 2006 - 15:49.

sensul este urati in sensul de uraciune, contrar vointei. Daca e ura e intru dreptate deci nu e ura ci dreptate, nu e ura umana.
adica: daca se zice ca eu urasc pe unul ca i-a dat in cap unui sarac inseamna ca sunt om bun si milostiv, asta daca chiar o fac in dreptate (imposibil)

 Ramunc, on Dec 12 2006, 15:32, said:

Ce zici... Iustinian Marina s-a mantuit?  

Edited by Megara, 12 December 2006 - 16:46.

 Ramunc, on Dec 12 2006, 15:32, said:

Uite cum le stii tu pe toate ca un om mare Purtatorul de cuvant al lui dumnezeu e printre noi pe forum. Amice, sper ca realizezi ce pacat ai facut, judecand caile lui dumnezeu conform criteriilor tale.

da ramunc, nu suntem noi pusi sa judecam, este bine sa ne socotim noi cei de pe urma...

pe alta parte cred ca ramunc s-a gandit la ecumenismele papei ioan.

nu prea inteleg, turcoctonul este cel convertit sau este doar un citat. :?

 Nicanor, on Dec 12 2006, 17:52, said:

E citat, din moment ce la sfarsit prezinta sursa..

"Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. "

testati-va fratilor, sinteti cam varza vad

http://forum.softped...m...try&eid=855

v-ati abatut cam mult de la cale, nu va ma vede dzeu nici cu luneta

 Mosotti, on Dec 13 2006, 23:54, said:

mosotti iar ai mancat cartofi

Mosoti as propune Softpediei sa faca o optiune IGNORE, ca sa putem filtra discutiile. Cred ca ai fi primul pe lista mai multor utilizatori.

Ramunc, uite de ce spun eu ca nici Ratzinger nu se va mantui.

http://eresulcatolic...estabiblia.html

de asemenea, Nicanor, verifica si

http://eresulcatolic...m/nuditate.html
http://eresulcatolic...apasanctus.html

daca vrei sa insinuezi ca nu stim soarta apostatilor si hulitorilor, esti bun de profesor de misionarism la Arges!

 odastramosilor, on Dec 16 2006, 13:42, said:

am verificat , foarte interesante. nu vreau la arges .
putem spune ca papa s-a mantuit sau nu?
eu am afirmat ca desi biserica catolica este in erezie si a fi catolic in conditiile de astazi este riscant pentru mantuire , nu putem spune ca toti catolicii merg in iad la fel cum nu toti ortodocsii merg in rai. avem calea dreapta dar suntem limitati in a judeca aspecte de genul acesta.

odastramosilor, am citit si eu linkul cu declaratiile antihristice ale papei

"Copii nu au nevoie de botez pentru a fi mantuiti".
"Musulmanii se inchina si ei Dumnezeului Cel Adevarat"
"Sfantul Duh se pogoara si asupra sectarilor eretici"

de asta nu imi place biserica organizata, spune ca numai crestinii se mantuiesc restul nu au decat sa se duca in iad. Tocmai cei ce nu stiu au nevoie de invatatura, si mai e si porunca aceea cu iubeste-ti aproapele.

Toata biserica mi se pare ca o adunatura de oameni care stau cu cartile si invataturile lor si sunt fericiti ca ei se duc in rai si restul care nu "sufera" sigur ajung in iad. Nu ca tin eu mult cu biserica, dar tocmai restul care "nu stiu sa traiasca"  nu ar trebuii numiti eretici si dati afara din biserica. Adica ori biserica isi urmeaza propria invatatura si isi iubeste dusmanii, ori isi pierde toata ideea

 Megara, on Dec 12 2006, 15:46, said:

Ești sigură? Maleahi 2, 16.
Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor. Cartea înțelepciunii lui Solomon 14, 9. Vezi și Psalmii 5, 6 etc.

Edited by afterdeath, 16 December 2006 - 15:47.