Dacii si Romanii vorbeau o limba asemanatoare?

http://forum.softped...m...t&p=1786552

Ramunc, on Aug 16 2006, 01:26, said:

Să nu fie domnii lingviști așa de siguri că "împărat" vine de la "imperator". În latină nucleul pentru familia de cuvinte este "imperare" (imperat, imperator, imperium etc.). Compară cu "a mânca", "mâncat", "măncător". Se pare că "impărat" vine de la "imperat", o formă a verbului care are sensul de-a împărăți și  ar însemna "omul împărățit", nu cu sensul de supus ci cu sensul, azi pierdut, de investit cu suveranitate. În expresia "a se crede împărat" sensul de om pe care nu îl comandă nimeni este evident, nu te gândești la cineva care are plutoane sub ordine.

Frații noștri italieni, francezi au moștenit "imperare" cu sensul de-a porunci, noi am moștenit ceva mai profund roman: om liber, om căruia destinul i-a hărăzit să nu-i poruncească nimeni.

Eu nu știam sensul verbului "a împăra" de  "a face cunoscut, a publica"... Deci "împăratul" ar fi pur și simplu o "persoană publică".

Edited by Diogene, 17 August 2006 - 10:05.

Inscripțiile de pe cele trei tăblițe de lut, descoperite în anul 1961, la Tărtăria de Mureș, prezentate și interpretate de cercetători români și străini, dovedesc că în Dacia s-a aflat cu adevărat unul din cele mai vechi centre culturale ale lumii, din cele cunoscute până în prezent. Sumerologul A.Kifișim -a publicat o hartă «special întocmită, în care demonstrează că strămoșii Românilor de azi au exercitat o influență puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului și chiar a Chinei».

Dacă ținem seama că în Dacia s-au găsit fabuloasele comori care au declanșat năvala Romanilor și a popoarelor migratoare din răsărit, vom înțelege și de ce pe pământul României de azi s-au descoperi cele mai multe tezaure și inscripții în limba latină.

Năvălitorii, și din Occident și din Orient, au distrus cetăți, monumente, opere de valoare inestimabilă. Tot ceea ce a fost mai de valoare a fost transportat în direcții cunoscute și necunoscute și tot ceea ce a rămas a fost trecut prin foc. Din cenușă, de pe metope, de pe hărți și din cronici străine, cu multă greutate, istoricii aleg nestematele jaloane ale trecutului Românilor de azi.

Aflasem din cercetările specialiștilor Dumitru Berciu, Dumitru Tudor, Octavian Torop, Gheorghe Popilian, Octavian O. Iliescu ș.a. că strămoșii noștri au utilizat în scris alfabetul latin sau grec, după cum a fost nevoie. O problemă care trebuia discutată și tratată în începuturile ei era aceea a legăturii între limba latină romană și limba daco-română. Astăzi este clar că între aceste două limbi era o foarte mică deosebire de morfologie și sintaxă. Una era așa zisa limbă cultă, utilizată în tot Imperiul Roman de oamenii de cultură ai timpului, așa zisa latină clasică, și alta era limba daco-română sau latina vulgară, cu circulație în tot Imperiul Roman, inclusiv în Dacia ocupată de Romani și în Dacia liberă.

Adversarii acestei concluzii sunt numai oameni de rea credință sau lingviști necunoscători ai limbilor sanscrite, care, cu ani în urmă, au afirmat că limba Dacilor a dispărut și li se pare că pierd din demnitate dacă retractează o părere. În perioada anterioară împăratului Traian, unitatea lingvistică daco-romană era o realitate, în cadrul căireia circulau doua limbi, una a clasei dominante, așa zisa latină cultă, și alta a poporului de jos, așa zisa latină vulgară-dacică, la care s-a adăugat un număr redus de cuvinte împrumutate ulterior.

Am publicat, în 1973, un studiu privitor la Cuvântul românesc Crăciun, personaj mitologic și sărbătoare creștină populară, în care arătam că «Moș Crăciun este una dintre cele mai vechi creații folclorice românești, plămădită în secolele II-III». Condamnat odată cu arianismul, în sinodul din anul 325 de la Niceea, cuvântul Crăciun (creațiun) a fost înlocuit cu Născutul (Iisus). După această condamnare, deși în cărțile creștine ortodoxe de cult nu apare cuvântul Crăciun, în popor s-a păstrat până astăzi în aria dacică, în special la Români.

Scriitorul Sozomenos scria între anii 443-450 despre Ulfila că «a tradus în limba patriei sale sfintele cărți. Așadar, aceasta a fost cauza că în general barbarii de la Istru urmează credința lui Arius» (4). Este cunoscut că Ulfila a predicat în latina populară (dacică), greacă și gotică, numărul acestora din urmă fiind mult mai mic.

După dispariția arianismului de la Dunăre și a cărților ce-l susțineau, n-a mai rămas decât frumoasa sărbătoare populară, Crăciunul, și personajul mitologic daco-român, Moș Crăciun, înlocuit până de curând cu Moș Gerilă.

Lucrând la Dicționarul istoric al localităților din Oltenia, am cercetat și Colecția Fontes Historiae daco-romana precum și o parte din volumele de inscripții. În aceste opere au fost înregistrate și unele aspecte ale limbii strămoșilor Românilor, limbă pe care unii o declaraseră dispărută, iar alții o socotesc actuala limbă a Românilor. Editorii documentelor spun că este vorba de erori ale caligrafilor. Urmărind cu atenție textele vechi, am observat că nu este vorba de erori de grafie, ci de realități lingvistice orientale. La al VIII-lea Simpozion «Mehedinți - Cultură si Civilizație» ținut în zilele de 4-5 mai 1985, la Drobeta Turnu Severin, am prezentat tema Substantivul comun românesc «punte» și toponimele Ponte Aluti, Ponte Augusti și Ponte Vetere, în care am prezentat și alte cuvinte dacice și constatări, din care reproducem cele ce urmează:    

A, prepoziție ce exprimă un raport local. Exemplu: Amutria, numele unei localități aflat în Tabula Peutingeriana, o hartă alcătuită între anii 365-366, adică în timpul lui Valentinianus. Harta aceasta este mult mai veche și a fost refăcută, pe parcurs, de mai multe ori, pentru necesități imperiale, administrative și militare. În România, primul care a publicat acest valoros document a fost Gr.G. Tocilescu, în 1880. El a precizat că localitatea Amutria era lângă râul Motru, «căci Amutria= Ad-mutriam înseamnă la Motru».

           După cum se vede, Tocilescu, socotind că forma în care este redat toponimul este o eroare a graficianului, o corectează: Ad-mutriam. Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu și Gheorghe Ștefan, editorii aceleeași hărți în 1964, transcriu textual Amutria și în stânga completează Ad-Mutrium. Tot ei dau în subsol traducerea «La râul Motru» și adaugă: «E posibil ca numele să fi fost Amutrium, cum apare la Ptolomeu». Într-adevăr, în îndreptarul geografic al acestui scriitor s-a înregistrat, pe la mijlocul secolului al II-lea e.n., forma Amutrion, transcrisă de editorii amintiți Amutrium.

Având în vedere că forma A-mutria se repetă de mai multe ori, noi nu o socotim greșeală, ci considerăm că A inițial din acest toponim este prepoziția daco-romană ce «exprimă un raport local, răspunzând la întrebările unde? (stare) și încotro? (mișcare). Din cele mai vechi timpuri, acest a a fost înlocuit prin la, mai rar prin în. S-a mai păstrat până astăzi în construcțiuni devenite adverbe locale, precum: acasă, afund, alături, ales, amâna, amoiu, a munte etc. S-a constatat că la în loc de a se găsește și la Aromâni, Megleniți și Istro-Români.

Considerăm, deci, că textul în discuție nu este o greșeală a caligrafului, așa cum am mai subliniat, și trebuie să rămână așa cum apare în Tabula Peutingeriană, adică prepoziția A-Mutria (La apa Motrului).

APO = apă (sansc. ap), subst comun dacic, fără să-1 mai trecem prin aqua. În Tabula Peutingeriană găsim Apo fl(umen), (localitate și apă în Banat). Editorii au corectat Apus flumen, iar în subsidiar au tradus «Râu1 Apus».

AUREO = auriu, adjectiv (Monte aureo = nominativ dacic), lat. Aureus.

NOU, NOUA, NOI, adjectiv dacic = nou, nouă, noi. În latină novus. În aceeași Tabula Peutingeriana găsim înregistrat toponimul Castris nouis, corectat de editori Castra Nova. S-a zis că s de la fine a căzut și a rămas Castri Noi sau Castrele noi, ca în limba română. Noi considerăm că s, ca și m final, va fi fost numai o influență latină a scriitorului. În același sens trebuie acceptată și localitatea Ad Nouas (nu Novas), aflată în dreapta Dunării.

PELENDAVA, cetate dacică și cetate romană (Craiova), transcrisă și Pelendava (Polanda). Întrucât apar și localități cu a doua parte -dova ( = doua) și -deva, observăm că DAVA ( = județ reședință și teritoriu administrativ) avea și formele -dova și -deva, așa cum apar în cuvintele compuse: Buridava, Rusidava (=Gărdești), Sucidava, dar și Peledova, Moldova, Volodova, precum și Murideva, Zicideva și Zisnudeva.

PONTE = punte peste apă, pod, subst. comun. În toponimie îl găsim în Ponte Aluti=Podul de la Olt (=Ioneștii Govorii, județul Vâlcea); Ponte Augusti=Podul lui August sau Augustului, în latină Pons Aluti și Pons Augusti. Acest ultim toponim îl găsim și într-o inscripție pe un altar votiv «închinat lui Jupiter, țării Daciei, geniului poporului roman și al comerțului de către sclavul imperial Felix, din serviciul vămilor Daciei». Se atestă aici două stațiuni: «una în Micia și alta la Pont(e) Augusti».

Primul cuvânt al acestor toponime, ce se repetă de trei ori, nu este altceva decât românescul punte (cazul nominativ), cuvânt dacic, care inițial a avut sensul general de pod peste apă. Cuvântul se păstrează și astăzi. Acum 40-50 de ani, la șase săptămâni după moartea unui om se făcea și o punte peste o apă. Deci, în timpul când au fost alcătuite documentele citate, exista în spațiul dacic cuvântul Punte (ponte), nominativ, în timp ce în limba latină cultă se utiliza cuvântul pons. Aceași observație o facem și la toponimul Ponte vetere (azi Câineni), Vocala o (ca și în unele cuvinte slave) era un sunet între o și u, care în daco-română a rămas u. Aceeași formă de nominativ în limba daco-română, ca și punte, au avut-o și cuvintele: dinte (în latina romană dens, frunte (în latina romană frons), marți (mars), minte (mens), munte - Monte aureo (mons), moarte (mors), parte (pars) ș.a.

TROIAN, TROIANUS (Traianus), numele dacic al împăratului roman, ca și al unui val de pământ, de zăpadă. Istoricii Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu spun că «transformarea lui a în o, încă în epoca romană, ne este dovedită în inscripția privind sfârșitul lui Decebal, în care Traianus apare ca Troianus». De fapt este forma dacică a cuvântului din latina romană. Tot prin transmisie directă, neîntreruptă de la Daci se explică și cuvintele Olt (lat. Alutus) și oltar (lat. altar, în româna modernă altar).

VALE, substantiv comun dacic = vale. Îl găsim în toponimul Vale Domitiana, care apare în Itinerariul lui Antoninus (redactat definitiv «în timpul lui Dioclețian», între anii 284-305. Editorii din 1964 prezintă forma latină Vallis Domitiana. Și aici trebuie să admitem forma daco-română Vale Domitiana (sau Valea Domițiană) și nu trebuie corectată în sensul latin. În sanscrită este cuvântul valle, pe care 1-au avut și Tracii.

Amintim aici că localitatea Ponte vetere ( = Câineni) este consemnată de geograful din Ravenna numai în a doua parte a toponimului = Betere, o prescurtare din Ponte Betere = Puntea Bătrână.

La fel Berzobia apare Berzobi, Tivisco apare Tibiscu și s-a zis că v se transformase în b, iar m și s finale căzuseră. Tot în lucrările citate se vorbește de trecerea fonetică de la o la u și de dispariția consoanelor finale m și g: Aegyssus - Aegiso, Arrubium - Arubio și Arrubio, Axiopolis - Axiopoli, Carsium - Carsio sau Carso, (o = u), Cius - Cio, Durostorum - Durostero și Durostoro, Novidunum - Noviodum și Novioduno, Praetorium - Pretorio, Tibiscum - Tibisco și Tivisco. Toate însă sunt forme dacice, la nominativ, nearticulate (o = u).

Vor trebui utilizate, din punct de vedere românesc, lucrările L.H.Grandgent, Introduction al latin vulgar, Madrid, 1928; Veikko Vaănănen, Introduction au latin vulgaire, Paris, 1967 și I. Fischer, Trăsături specifice ale latinei dunărene în «Studii clasice», vol. XXII. Al. Graur, recenzând această ultimă lucrare, spune că inovațiile pe care le găsim în limba română sunt în general dezvoltări ale tendințelor care apar mai dinainte în limba comună. În continuare spune: «Am tras atunci concluzia că nu era nici o diferență între latina vorbită în Dacia și cea de la Roma (...). Deci, chiar dacă Dacii nu vorbeau la fel ca Romanii, cel care executa inscripțiile știa de la Roma cum trebuie să scrie și nu da atenție particularităților, de grai local.

Totuși, în inscripții găsim caracteristici fonetice, morfologice și sintactice folosite de popor în graiul zilnic: militia, septe ș.a. (fără m final); annos - annis -anni (în daco-română ani).

Aceste sumare observații duc la concluzia că limba Daco-Geților era o limbă asemănătoare cu cea de la Roma, dar cu mici deosebiri gramaticale. În deosebirile de limba latină romană nu trebuie să căutăm peste tot erori de grafie, ci, în cele mai multe cazuri, particularitățile lingvistice ale limbii daco-rornâne, care, în primele secole, se vorbea în tot Imperiul Roman. Ea a dat naștere limbilor romanice moderne, «în totalitate, limba dacică se găsește în actuala limbă a Românilor». Afirmația unor lingviști că limba Traco- Dacilor a dispărut este cea mai mare eroare, cunoscând că neamul acesta a fost «cel mai numeros și mai răspândit din lume, după cel al indienilor»

zoro2, on Aug 17 2006, 14:14, said:

Cam aberezi. Pai daca limba Traco-Dacilor apare pe tablitele de la Tartaria de Mures nu prea seamana mai deloc cu latina. E cam aiurea. Noi cu muschii ca otelu' am influentat Sumeru.
Daca astea-s "sumare observatii" ma ia groaza de alea detaliate.

Edited by Gentle_dragon, 17 August 2006 - 13:50.

zoro2, on Aug 17 2006, 14:14, said:

Este chiar așa de greu să ne imaginăm ce înseamnă câteva mii de ani, câte se putea întâmpla între aceste tăblițe și daci?

zoro2, on Aug 17 2006, 14:14, said:

Lingviștii serioși spun că româna este cea mai fidelă moștenitoare a limbii... culte, clasice.

zoro2, on Aug 17 2006, 14:14, said:

Și ce vrea să spună că arianismul (născut în Egipt) este funciar dacic? Sau ce?

zoro2, on Aug 17 2006, 14:14, said:

Sau că în Oltenia s-a vorbit devreme latinește, mai corect sau mai vulgar, mai dacizat. Cică romanii au ajuns la Dunăre în anul -75. Eu nu înțeleg de ce tranformările latinei spre română nu puteau apărea de la început și trebuia să ne așteptăm la o latină mai "corectă" în primele secole ale mileniuli I. Iar dacă această latină "corectă" nu a apărut să spunem că latina aia "incorectă" este daca? Nu, aia era latina locului și timpului acela, cum româna este latina locului și timpului nostru. Și vedem cu mândrie niște convergențe. Ar fi fost chiar absurd ca dacii să vorbească la început corect latinește și apoi să înceapă cu "î" "ă" "ș"...

Edited by Diogene, 17 August 2006 - 13:53.

Eu zic ca ar trebui spus ca romani vorbeau limba latina, limba aparuta din limba geto-dacilor

Primul alfabet a apartinut geto-dacilor
O descoperire arheologica inedita facuta pe teritoriul tarii noastre, alaturi de
alte surse reinviate din negura vremurilor, au condus cativa cercetatori la o concluzie
uimitoare:geto-dacii foloseau scrisul cu mult inaintea altor popoare
Nimeni nu stie cu exactitate cand si unde a aparut scrierea „pentru intaia data"
in istoria omenirii inceputurile civilizatiei umane au fost, de-a lungul
timpului, invaluite in mister. Cel mai ades, savantii isi ascund diver-gentele
de opinii sau inerenta lipsa de informare in aceasta problema sub for-mula nu
lipsita de... gratie poetica „Originile scrisului se pierd in negura
timpurilor". Misterul scrisului a fost subiectul unor ambitioase cercetari, dar
si al unor incrancenate controverse stiintifice.


Cu toate acestea, descoperirile senzationale nu lipsesc, intregind mozaicul
desperecheat al cunoasterii Astfel, in 1961, cercetatorul clu-jean Nicolae Vlasa
descoperea trei tablite de lut in micuta asezare Tartaria, de pe Muresul
transilvan. Tablitele, acoperite cu semne grafice asemanatoare intr-un mod
uimitor scrieriipictografice sumeriene de la sfarsitul mileniului IVLCh., s-au
dovedit a fi, in urma cercetarilor, cu 1000 de ani mai vechi decat primele
marturii ale scrierii sumeriene! Ele datand, deci, de acum aproape 7000 de ani!
Rezultatele cercetarilor mai multor savanti din diverse tari au avansat o teorie
senzationala: primul alfabet si prima scriere apartin stra-mosilor nostri
geto-daci

In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se
afirma initial ca ar fi fost "importate" din Sumer. Mult timp s-a considerat ca
istoria omenirii incepe la Sumer, dat fiind faptul ca civilizatiile asiriene
babiloniene, carpa-tica, ducand cu ei o scriere dej; cunoscuta". In sprijinul
afirmati-ilor sale aduce argumente imbata-bile. Primul calendar mesopotamian nu
corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul egiptene, ebraice,
grecesti sunt mult mai.noi decat aceasta. Dupa ce tablitele au fost verificate
si datate la Moscova, concluziile au fost senzationale. Tablitele de la Tartaria
sunt mai vechi cu cel putin 1000 de ani decat cele sume-riene. Tablite de
acelasi tip au mai fost descoperite ulterior celor de la Tartaria in zona
Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii.

Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca
sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au
migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si
noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi
argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea
"Istoria ceasurilor" pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica.
Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de
ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara
montana sau submontana.


Datarile cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija Gimbutas (C
14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu un mileniu decat cele
din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria este mult mai vechi
decat cel descoperit pe placutele din Sumer. Acest aspect a fost confirmat
in anul 1972 si de academicianul bul-gar Vladimir I. Georgiev.

Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizeaza in cartea sa „Despre
literele si limba getilor sau a gotilor", publicata in 1957 la Lyon, mai multe
alfabete zis gotice prin comparatie cu cel getic primitiv. El marturiseste ca
s-a inspirat din lucrarea altui savant si anume, a arhiepiscopului de
Uppsala, Joannes Magniis Gothus, intitulata „Istoria tuturor regilor goti si
finlandezi", ce a fost publicata la Roma t; in 1554 si in care se prezenta
pentru prima data alfabetul getic, in aceasta lucrare se demonstreaza ca
epis-copul Wulfila (303-383 d. H.) a inventat alfa-betul gotic inspirandu-se din
cel getic, in acest alfabet, considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila
a tradus Biblia, cunoscuta sub numele de Codex Argenteus.



Atat Vulcanius Brugensis, cat si Joannes Magnus au avut la dis-pozitie surse
antice si medievale foarte rare si de o valoare inestima-bila, care astazi nu
mai sunt disponibile. Printre acestea se numara si discursurile lui Cato cel
Batran (234-149 i. H.), din care citeaza: „.,. faptele de vitejie ale getilor
fusesera cantate de poetii lor, acompaniati la flaut, cu mult inainte de
intemeierea Romei..." Si nu numai Cato cel Batran, ci si poetul erudit Publius
Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) este un martor autentic. Timp de l O ani a trait
exilat printre getii din nordul Imperiului Roman, le-a invatat limba, ba chiar a
scris in limba geta si sarmala mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul
pastrat in Pontica, in rezumat.



in mod surprinzator, cei care au sustinut cel mai mult ideea ca Tablitele de la
Tartaria reprezinta primul alfabet nu au fost oamenii de stiinta romani, ci
straini. La Tartaria nu s-au mai facut sapaturi din anul descoperirii
enigmaticelor placute. Acestea sunt depozitate la Muzeul National de Istorie a
Transilvaniei din Cluj. Peste semnificatia lor istorica si stiintifica s-a
asternut in toti acesti ani un misterios val de tacere. Din fericire, in ultimii
ani, cativa cercetatori incearca din nou sa readuca la lumina adevarul despre
trecut, repurtand in discutie valoarea inestimabila a Tablitelor de la Tartaria.



In imaginea alaturata se poate observa asemanarea dintre sem-nele inscriptionate
pe tablitele de la Tartaria si scrierile aparute ulte-rior in alte parti ale
lumii. Concluzia logica ar fi ca toate aceste scrieri primitive au avut ca
origine scrierea folosita pe teritoriul tarii noas-tre cu multa vreme inainte.


Cum ar fi aratat omenirea in absenta scrisului, geniala inventie care intrece cu
mult, prin insemnatate, tot ce a inventat omul de-a lungul intregii lui
existente... Mai mult ca sigur ca nu foarte diferit de felul cum arata in
prezent triburile de vanatori care mai salasluiesc in salbaticia junglei
amazoniene, in padurile Africii ecuatoriale ori in tinuturile desertice ale
abori-genilor australieni.. Daca pentru toate celelalte inventii ale mintii
omenesti a existat, exista si va exista mereu un principiu din randul
legitatilor Universului pe care am reusit sa il cunoastem si sa U stapanim,
scrierea nu are nici un corespon-dent in natura, chiar daca „limbaje" exista!
Fara scriere, insasi istoria ar fi avut, poate, si azi aura de mit si legenda pe
care i-o sortise odinioara oralitatea».



Sa reprezinte oare teritoriul Geto-Daciei locul in care a aparut pentru prima
oara scrisul, dupa care el s-a raspandit pe tot globul? Exista destule argumente
care sustin aceasta ipoteza.

Nu am nici o contributie la aparita scrisului in schimb ma mandresc cu faptul ca sunt ROMAN urmas al uneia din cele mai vechi civilizati umane

Edited by zoro2, 17 August 2006 - 14:23.

zoro2, on Aug 17 2006, 15:08, said:

Nu! E o aberatie. Ce sa-ti spun: biblioteca de la Ninive era o filiala minora a bibliotecii de la Tartaria. Baliverne.

Iti dai seama ce blestem pe capul ungurilor placutele de la Tartaria, vechi de 7000 de ani.  

aurel.ion, on Aug 17 2006, 15:44, said:

Asta-i cam de la facerea lumii.   Da' daca le-or fi pierdut stramosii hunilor?   Cand treceau p-aici si scoteau carnea de sub saua calului tocmai le-a cazut placutele pe jos.

Quote

De pe alt forum:

Împărat is the normal development of the Latin imperator. It is nevertheless a little unusual the fact that it continues a form in the nominative and not in the accusative (namely imperatorem, which would become *împărătoare). I don't recall now any other Romanian word coming from a Latin word in –tor, -toris to compare them. In any other respect the word is perfectly regular.

Quote

Until the 6th-7th century pChr, from Spain to Romania, was spoken Latin. There were of course local and maybe even dialectal differences, but it was undoubtly a single language. Only when this huge territory was devided into smaller areas and when these areas, confined within administrative borders, began to have their own history, the former dialects evolved to languages. The substratum languages of these regions played absolutly no role in the process of the coming into being of the Romance languages.The language of the autochtonous only influence the conquerors' language at the beginning of their settlement. Then its influence stops. So, concerning the former Dacian space: we could say that right after the conquest, and perhaps during a century from this moment on, the Latin spoken here (by Roman colonists as well as by autochtonous, this means by Romans born here) received certain influences from the Dacian language, before this one got extincted. Yet these inflences were not too strong. We didn't discovered yet any Dacian word in the Latin inscriptions (found by thousands) [except for kaga, a word that I discovered not in a Roman, but in still Greek-Getian community, in Tomis (see  KAGA: un important cuvânt dacic)

Lets remember a law: in traditional societies (and by that I mean societies before the modern inventions of the press, mass-media a.s.o. which changend for good the evolution of all languages) any language confined within boundaries (physical or administrative or of whatever nature) was in a constant evolution to that degree that, after a variable span of time, it was changed into another language. The more troubled was that people's history, the deeper and the faster its language changed. For example: in the 9th century English was a Germanic languages with a rich declention, with 4 grammatical cases, with 7 classes of verbs, each one with its own conjugation...in a word a synthetic language, as today's Russian or as ancient Latin. The numerous invasions that followed transformed this language to what it is today in only 500 years. In the 15th century English was practically as the modern English.

After we have settled these matters, lets summarize our topic: everywhere over the ancient Roman Empire the Latin language was imposed all at once, not gradually, once a territory was conquered and transformed into province. A certain time in each region the local Latin suffered some influences from autochtonous languages. These influences were rapidly wiped out from the literary Latin (by lexical circulation and by the conscience of the litterate people that they belonged to the same culture), but it seems to me right to suppose that in the vulgar Latin the substratum elements were more numerous and more consistent. After the formation (with time, this is 3-4 centuries) of local varieties of the Latin [consisting less in specific words than in specific pronounciations and merely specific names (the proper names have a huge importance in individualising languages)], the substratum element started decreasing and it kept fading until today. Everywhere over the whole Empire. From now on there were other new influences which took places at different times in the evolution of the Romance languages. And, as I said above, Romance languages changed mainly without any external influence at all: internal evolution is a historical low. The really important process is the divergent evolution of the proper (literary) Latin and the vulgar Latin or, more appropriate, the vulgar varieties of Latin, because there were more of them. This vulgar Latin is very hard to reconstruct because we have few documents. For the first centuries pChr we only find scattered vulgar pronounciations in the inscriptions raised by illiterate people. From the 4th century we have a pupil's (or maybe teacher's) book containing a list of "incorrect" (= vulgar) words and their correct pronounciations: the so called Appendix Probi. As Romanists observed long ago, there are precisely the "incorrect" forms that survived until today. Probus says auris non oricla, but rom. ureche comes from oricla, vetus non veclus, but rom. vechiŭ comes from vet(u)lus a.s.o. But the differences we are able to perceive today are still too small to positively state the existence of vulgar languages rather then vulgar jargons. Only as far as the 8th century vulgar texts started to appear. The oldest are the Reichenau Glosses: words belonging certainly to a Romance language but yet too close to Latin to assign them to one of the modern Romance languages. Here you are some examples: tundi meo capilli, radi me meo colli, indica mih – quomodo – nomen habet – homo iste. Only a century later the Strassbourg Oaths can be defined as French. But look what French it was:
Pro Deo amur et pro Cristian poblo et nostro commun saluament, d'ist di in auant, in quant Deus sauir et podir me dunat, si saluarai eo cist meon fradre Karlo, et in a(d)iudha et in cadhuna cosa, si cum om per dreit son fradra saluar dift, in o quid il mi altresi fazet, et ab Ludher nul plaid nunquam prindrai qui, meon uol, cist meon fradre Karle in damno sit. (Acesta este întregul text vechi francez. Fiind nu prea lung am considerat că ar fi interesant pentru mulți să-l reproduc în întregime). Aceasta era "franceza" secolului 9! Așa stând lucrurile, mai miră pe cineva că în sec. XIV-XVI călătorii străini, familiari cu Latina și cu Italiana spuneau că în Walachia se vorbea o "italiană stricată"?

Quote

Baietii, de disperare, au ajuns la niste chestii simpatice:

Hungarian archeological artifacts (Neolithic, Copper, Bronze and Iron Ages)
[ http://www.hunmagyar.org/turan/magyar/tor/carp/01.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

http://www.hunmagyar...ar/tor/carp.htm

aurel.ion, on Aug 17 2006, 15:44, said:

Sunteti complet neinformati. Link-ul lui Ramunc arata că  tablițele alea sunt suta la suta unguresti... Lucru absolut normal devreme ce Adam si Eva au fost unguri.

Problema este să nu ajungem să râdă cineva de noi în același mod.

Edited by Diogene, 17 August 2006 - 16:02.

zoro2, on Aug 17 2006, 15:08, said:

Se poate discuta, dar eu zic să-i lași pe daci și geți în pace. În Turcia sunt zone în care turcii au apărut după 1923, de 83 de ani, iar noi românii, la distanță de 278 km pe mare și vreo 250 km pe uscat,  suntem aici de 7083 de ani! Nu ți se pare o nedreptate strigătoare la cer? Imaginează-și tu 7000 de ani, vreo 330 de generații, din epoca pietrei șlefuite... brrrr...... Fiecare generație înseamnă 2 părinți, a doua: 2^2, a treia: 2^3 străbunici etc.
Deci un geto-dac de azi ar avea 2^330 =
2.187.250.724.783.010.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.00
.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000  străbuni scriitori la Tărtăria.

Bineînțeles că unii coincid cu alții, dar mândria de român scade exponențial!

Edited by Diogene, 17 August 2006 - 16:16.

Daca cineva ar cauta in arhivele romane ori cele de la Vatican, ar gasi manuscrisul doctorului lui Traian, Criton, care ne descria pe noi, geto-dacii. Aparent, el ar fi unul care auzind limba vorbita de daci, ar fi exclamat: "sunt acestia (daci) romani?..." si de atunci am primit numele de "romani". Dar sigur vom fi cunoscuti sub numele de romani dupa anul 106 A.D. cand suntem partial cuceriti de romani si "unificati" de acestia pentru exact 165 de ani. Mai mult, cand poetul roman Ovidiu a fost deportat la Tomis (Constanta de astazi, pe tarmul apusean al Marii Negre) a scris si poeme in limba localnicilor sciti, limba tracilor dar in alfabet latin, limba pe care a putut sa o invete cu usurinta datorita asemanarii limbii latine cu ea. Din pacate, poemul este pierdut pe undeva prin arhivele Vaticanului si nimeni pana in prezent nu s-a lasat "convins" in a-l gasi.



Odata stabilita problema limbii geto-dacilor, descoperim cu mandrie ca noi nu suntem urmasi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci ei sunt urmasii nostri.

S-au dat publicității de către Vatican lucruri foarte compromițătoare, că Basilica Sfântul Petru este construită pe ruinele unui templu păgân, o statuie în care Isus are raze copiate după un zeu păgân.

Oamenii de la Vatican sunt oameni normali.
Nu au motive să ascundă nimic despre daci, vandali, despre strămoșii sau urmașii romanilor.
Există și oameni normali. Ei sunt cei mai mulți. Aceasta este premisa pe care trebuie să o avem când vorbim despre unul sau despre altul

Mareste fontul si o sa devii mai convingator. B A L I V E R N E

Diogene, on Aug 18 2006, 10:16, said:

Sarmanul Dionis, pardon Diogene
tot incercai sa convingi oameni de altceva ce faci ai ramas in pana de idei

Romani sunt urmasi directi ai geto-dacilor cei ce stapaneau o mare parte a europei.

zoro2, on Aug 18 2006, 10:25, said:

Mersi de informatie.

Diogene, on Aug 18 2006, 11:20, said:

cu placere si mai afla inca una:
limba latina e o limba aparuta din limba geto-dacilor

zoro2, on Aug 18 2006, 09:58, said:

Ne poti da si sursa sau dovada ca Criton ar fi zis asa ceva??????
De ce ai zis aparent ,e doar o teorie fara sustinere?
Asta imi aminteste de un anume lingvist din secolul 19 care afirmase ca sanscrita nu e decat un dialect grec datorita asemanarilor intre cele 2 limbi.
Am putea observa diferentele regionale in limba daka urmarind zonele cu pronuntie diferita.Sunt zone in care terminatia asezarii are terminatia -deva,in alte zone -dava,in alte zone -deba etc .