Dăbâca

cum români veniți din Moravia ?

Dacă vedem fenomenul Dăbâca precum o expansiune a Moraviei, rezultă că  ducii au venit din Moravia.

Aveau morminte de incinerație, pe când românii erau creștini. Sau, cum spuneam, până la un punct, creștinii erau români.

Există motive întemeiate să se creadă că la Dăbâca a fost cetatea lui Gelu, nu e vorba de naționalism.
(ăsta e mai nou argumentul istoricilor frustrați de anonimat)
Că nu e confirmat faptul, e altceva, dar să fim înțeleși, nici că a existat Gelu nu e confirmat

Dacă a existat, totuși, a fost român, nu stră-român, la data aceea.

Sălăgean a făcut și un istoric al localității: Cetatea de la Dăbâca este situată în partea de vest a localităţii, pe o terasă din dreapta Văii Lonei,
fiind ridicată în secolul al X-lea. Fortificaţia era iniţial una de pământ, cu palisadă de lemn. Perioada de maximă glorie a cetăţii datează din
secolele XI-XII, în perioada războaielor ungaro-pecenege şi după încheierea acestora, când Dăbâca a fost cea mai importantă cetate din
Transilvania de Nord.

Din această perioadă datează şi ridicarea primei incinte din piatră. Potrivit specialiștilor, cea mai apropiată analogie cu tehnica de construcţie a
fortificaţiei de la Dăbâca este cea a cetăţii de la Târnovo, capitala Țaratului Bulgar, din secolul al XII-lea.

În anul 1964, la Dăbâca a fost deschis cel mai important şantier de arheologie medievală al epocii.
Misiunea arheologilor era aceea de a stabili dacă Dăbâca a fost sau nu reşedinţa voievodului român Gelou, menţionat de Gesta Notarului
Anonim al regelui Bela. Cercetările nu au reuşit să ofere nici un fel de argument temeinic în sprijinul acestei interpretări.

Potrivit ultimelor interpretări, cetatea de reşedinţă a voievodului Gelou se afla, în realitate, undeva în zona Cluj-Napoca – Gilău. Cercetările arheologice de la
Dăbâca au continuat până în anul 1984, sub coordonarea arheologului Petru Iambor (1939-2003), având însă o amploare mult redusă.

Arheologii români și-au concentrat multă vreme eforturile pentru a descoperi elemente care sa susțină textul din Gesta Hungarorum cum că cetatea ar fi reprezentat
reședința conducătorului local Gelu. Aceste eforturi nu au fost încununate de succes, deși, contrar opiniei arheologului maghiar Bóna, locuirea sitului în secolul al IX-lea
a fost confirmată de o serie de obiecte, după cum au scris Florin Curta și I.M. Țiplic

În 1164 este menționat primul comite de Dăbâca (Eustachius comes de Dobuka). Acesta a ajuns ulterior voievod al Transilvaniei, fiind menționat în această calitate,
în 1176, în calitate de participant la bătălia de la Myriokephalon, dintre bizantini și turcii selgiucizi.

Ardealul este românesc pentru că a fost un teritoriu locuit de români pe care ungurii l-au cucerit

Moravii. În fond Moravia Mare era un sistem de vasalități.  Pentru teritoriile dezorganizate. vasalul pleca din preajma regelui (și uneori se răscula împotriva seniorului). Un vasal morav venit de peste Meseș pare să fi fost și voievodul din Dăbâca. Dar în Transilvania vasalii moravi s-au confruntat cu pecenegii.

Acești pecenegi vor încerca să reziste apoi ungurilor și la Chiraleș și la Alba-Iulia.

Atunci "român" însemna creștin, într-un stat încă necreștinat.

Asta nu e 100%, vasalii puteau fi și locali.

Nici asta nu e așa de sigur, adică doar partea a doua
Înhumarea e o pratică comună în creștinism, dar nu e o doctrină, secolele de invazii e posibil să fi adus influențe.

Plasamentul Dăbâcii, dinspre Poarta Meseșului, nu arată acest lucru. Este același fenomen cu cel al primelor capitale a Valahiei Transalpine și a Moldovei, strâns legate de Ardeal. Abia apoi au căutat niște plasamente de capitale de reală conducere a respectivelor teritorii (plasamente cam nereușite).

Faptul ca au existat vlahi in Moravia si Panonia poate fi explicat
si prin actiunea lui Chiril si Metodiu, caci acestia n-au plecat de unii singuri de florile marului,
in tinuturi barbare. Mai mult ca sigur aveau o suita, cu militari alaturi de ei.

Poi și vasalii transalpini ai Ungariei nu erau tot români ?
Nu mai zic că Moravii nu-s chiar dincolo de poarta Meseșului, cum erau ungurii.

Dacă nu a fost cumva invers. "Suita" să-i fi chemat pe Chiril și Metodiu (există dovezi că au fost români, chit că știau limba slavilor).

Cel puțin așa sugerează cronicile rusești

adica si pe tine te manca continuitatea.
Nu-ti da pace, ca-n Miorita, "oaie laie balae, gura nu-ti mai tace..."
Da-mi si mie o dovada a unei continuitati...

Distrugerea Moraviei (de către unguri) și a Bulgariei (de către greci) au concentrat populațiile românești în România de azi.

Sunt de acord că ne tragem din mulți slavi și turci vechi.

Dimpotrivă, șmecherii sunt cei care-și bat joc de izvoare ca să-și promoveze ideile lor, puține și fixe.

Ce izvoare ai adus tu ca să arăţi că românii s-au concentrat pe acest teritoriu venind din alte părţi?

Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi nationalitatea populatiei din zona cetății Dăbâca.

Unul dintre evenimentele interesante întâmplate în Chiraleș este înfruntarea armată dintre oastea ungară și cea a armatelor reunite ale
pecenegilor și românilor, din anul 1068.
Sub comanda lui Osul (sau Oslu), pecenegii și românii au ajuns până la cetatea Biharia pe care au distrus-o. La întoarcerea pe valea Bistriței,
pecenegii și românii se grupează pe un deal lângă Chiraleș unde sunt atacați și înfrânți de maghiari. Românii au fost probabil printre arcașii
care au fost în primele linii de bătaie;
ei erau antrenați de regulă de pecenegi în majoritatea bătăliilor din zona Carpaților. Numele de Chiraleș ar putea fi un derivat al sintagmei grecești
Kyrie eleison[3](„Doamne miluiește!”) care era la acea vreme folosită și ca strigăt de luptă în armatele creștine din epocă.[4] Conform dictionarului
DEX, Chiraleisa este o Litanie liturgică ortodoxă.[5]

În anul 1068, regele Solomon, împreună cu ducii Geza și Ladislau, i-au așteptat timp de o săptămână în orașul Dăbâca (in urbe Dobuka)
pe invadatorii pecenegi care devastaseră Ungaria. Aceștia au revenit însă în Transilvania pe un alt drum, dar au fost ajunși din urmă de
maghiari și învinși în bătălia de la Chiraleș.
În 1164 este menționat primul comite de Dăbâca (Eustachius comes de Dobuka). Acesta a ajuns ulterior voievod al Transilvaniei, fiind menționat
în această calitate, în 1176, în calitate de participant la bătălia de la Myriokephalon, dintre bizantini și turcii selgiucizi.

Deci, precum vedem, Tudor Sălăgean nu pomeneste nimic de români, de acei probabili români arcasi.
El pomeneste insa de "perioada războaielor ungaro-pecenege" fara ai pomeni si pe români.
Banuiesc ca nu i-ar fi uitat sa-i pomeneasca daca ar fi fost.

Asa se falsifica istoria, chiar si acolo unde chiar ca nu este nevoie...

Pecenegiii de la Bălgrad trecuseră la creștinism ĂŽn anul 953. Biserica bizantină de la Bălgrad a fost descoperită ĂŽn 2011.

Referitor la participarea românilor de partea pecenegilor/cumanilor:

Cred că putem exclude, „ab ovo”, participarea unor „trupe regulate” sub o „autoritate” („stindard de luptă”) românească, datorită faptului că la aceea epocă teritoriile
de la est de valea Someșului și cele din Moldova erau sub controlul total al kaganatului pecenegilor aflați la rândul lor sub o presiune puternică din partea cumanilor
.
Participarea unor români ca luptători integrați (de bună voie sau siliți) în oastea cumanilor sau pecenegilor(sursele sunt ambigue) este plauzibilă ținând cont de practica
cumanilor de a forța populațiile subordonate să participe la propriile campanii militare.
Dar de la plauzibilitate până la certitudine e o cale lungă. Lucrarea lui Spinei din 2009 care compilează o lucrare rusească din 1914 (Русскій хронографъ, 2, Хронографъ
Западно-Русской редакціи,in PSRL, XXII, 2, Petrograd, 1914, p.211) nu poate fi considerată lucrare demnă de încredere în privința certitudinii istorice.

Domnul Cristian Negrea se încadrează, cel mult, în categoria istoricilor amatori, el nu este un medievist recunoscut de lumea academică, prin urmare, nici scrierile domniei
sale nu rezistă la proba credibilității enciclopedice.

Eu cred că participarea românilor la bătălia de la Chiraleș, poate fi privită doar ca o simplă ipoteză de ultimă oră, fără ca ea să fie asumată de lumea științifică.
Am încercat să caut referiri la acest aspect în câteva lucrări, dintre cele care îmi sunt la îndemână, cum ar fi: Hóman–Szekfű: Magyar Történet [Istorie Maghiară], Budapest
1928, vol.I; pp. 225-245; Constantin C. Giurescu: Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Carol I, Ed. II., Acad. Ștefan Pascu: Voievodatul Transilvaniei,
vol.I, Ed.Dacia, Cluj, 1971;  SZILÁGYI: A Magyar Nemzet törtenete [ Istoria națiunii maghiare , vol.II-Magyarország története az Árpádok korában (1038–1301)], nu am găsit nici măcar o aluzie sau o trimitere la vreo sursă în legătură cu participarea românilor la bătălia de la Chiraleș.