Scop in viațã? Pentru?

Dromichaetes, on 09 iunie 2013 - 23:40, said:

Având in vedere că nu sunt dovezi că după moarte conștiința noastră va mai exista, ar trebui să am un scop in viață?

Nu avem cum sa vietuim fara scopuri, nu ne lasa necesitatile instinctuale sau altfel spus, gena isi cere drepturile: https://www.google.r...ilor%2F;792;601
Referindu-ma strict la intrebare, scopul vietii in lipsa unui crez al imortalitatii capacitorului "perceptiv-entropic" ce suntem, al constiintei, este necesar asa cum au scris colegii, cu conditia ca scopul sa nu ne conduca la a fi sclavii lui, omul face scopul, nu e natural ca scopul sa il faca pe om irational (in sensul de lipsit de intelepciune si putere decizionala), conditionarea e o prietena nu tocmai benefica.

Dromichaetes, on 10 iunie 2013 - 07:32, said:

Scopul implica o proiectie in viitor a gandurilor. Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca cca. 47% din timpul constient il petrecem gandindu-ne la trecut sau viitor. De asemenea, tot ei spun, dupa ce au facut mii de teste, ca suntem mai fericiti daca traim in prezent atat cu gandurile, cat si cu faptele. Oare nu este de ajuns sa "traim clipa" dupa o etica universala?

Acuma, asa e, avem posibilitatea sa traim in prezent amintindu-ne ceva din trecut, sa traim in prezent fabuland ceva despre un posibil viitor sau sa traim in prezent gandind la prezent.
Faptele au loc numai in prezent.
In fond, "prezentul" este o problema teoretica cu mult mai nesolutionabila decat pare, ce e prezentul? cat tine unitatea etalon de prezent?
Ar fi posibil sa spunem ca "omul nu poate trai in mod normal decat in prezent chiar daca gandeste ceva despre trecut sau viitor", DAR, nu suntem capabili sa ne controlam gandurile astfel incat ele sa reflecte strict ceva ce sa desfasoara intr-o plaja de timp rezonabila pentru a fi numita prezent, DAR in prezent efectiv, nu avem cum sa traim, e o impresionare doar, iti dai seama cate unitati temporale trac fie si numai din momentul in care iti propui sa te mentii cognitiv in prezent si pana cand efectiv treci la lucrare? o secunda are un numar nedefinibil de unitati temporale, practic, un numar infinit.

Asta cu "etica universala" e tare, cine are aceasta cunoastere pe care sa o poata numi astfel? conform confruntarii cu ce principii din ce colt de univers?

Edited by altnume, 10 June 2013 - 09:28.

altnume, on 10 iunie 2013 - 09:22, said:

Prima precizare pe care vreau sa o fac este ca aceasta sectiune a forumului are nevoie de cati mai multi utilizatori ca tine.

Daca este sa luam ca etalon, deoarece s-a constatat ca constiinta functioneaza "digital" si nu "analogic", etalonul ar fi cca. 0.042 secunde (time-quanta) , fiecare interval insemnand un moment de constiinta. Totusi pare prea abstract.

Ma gandesc totusi daca am incerca sa eliminam multi-taskingul ar fi un inceput, ne-am putea concentra mai bine pe ceea ce facem acum. De. ex eu acum ar trebui sa inchid radioul pentru a ma concentra mai bine la ceea ce scriu aici .

Probabil ca marii invatati si sfintii, personalitati ce au intemeiat religii si curente spirituale ar putea fi un model.  Modelul Iisus poate fi de exemplu o susrsa de "etica universala".

Dromichaetes, on 11 iunie 2013 - 07:22, said:

Iti dai seama ca nu avem (in mod normal) cum sa traim momentele etalon de constiinta in cunostinta de cauza, sunt prea scurte, noi traim fluxuri de momente de constiinta, de fapt, suntem acele fluxuri.

Da, reducand "volumul radioului" care e viata noastra, e posibil sa "auzim" si altceva, DAR, eu am o opinie divergenta cu majoritarii, adica, nu atat "singularizarea" face "bisnice-ul" cat, contactul cu cei ce au deja acces ...; din nefericire, accesul la orice se realizeaza numai facandu-te de-al lor, ceea ce eu nu suport intrucat nu rezonez doctrinar.

Ar putea fi, asta insa nu e decat o posibilitate care supra-licitata naste monstrii!!!! ca orice alta doctrina aplicata nivelului trecut, actual si foarte probabil, viitor, al "materialului" uman.

Edited by altnume, 11 June 2013 - 07:45.

altnume, on 11 iunie 2013 - 07:43, said:

Cu asta ai pus punctul pe I. Cred ca motivul pentru care contactul este restrictionat este urmatorul citat "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." Pentru ei, toti cei ce nu sunt "de-ai lor" sunt posibili "dusmani". Exact cum ai spus tu, nu stii de unde pot sa apara monstrii !!!

Dromichaetes, on 11 iunie 2013 - 08:25, said:

Daca ai afinitati crestine, e posibil sa nu poti fi impartial.
Eu imi vad de ale mele si iti spun ca unui neutru.
Citatul face parte din doctrina crestina si infatiseaza numai latura convenabila ei (lor), adica acelor oameni ce adera la sistem (sistemele personale si colective conduc vietile noastre, nu noi, din nefericire desigur).
"Monstrii" pot fi chiar si cei ce sustin sistemul (cu el cu tot), nu doar "cainii' si "porcii" din afara sistemului si a sistemelor in general, fie ele religioase, spirituale, filozofice, psihologice (psihanaliza si psihosinteza inclus), stiintifice de orice fel si desigur sistemele casnice ale fiecaruia sau ale comunitatilor familiare sau uman-rezidentiale ale fiecaruia.
Problematica (dupa opinia mea) tine de control, acesta e motivul secretizarii, detinerea unei portii cat mai mari de control al maselor de manevra, al "vacilor dce muls".
"Margaritare" se gasesc in toate domeniile vietii, in cele spirituale si religioase insa, se gasesc acelea ce nu sunt la indemana oamenilor de rand, motiv pentru care acestia necunoscandu-le le denigreaza.
Cunoascatorii la randu-l lor, cad in alte aspecte negative, le secretizeaza si obliga pretendentii la "prostitutie conceptuala" pentru a accede la masa lor, cat de cat, niciodata, plebea nu are acces la bucate alese.Atipicitatea spirituala si religioasa e necunoscut omului de rand, iar "initiatii" sistemelor, avand acces, vand o marfa pe care o ambaleaza in forme ce din punctul meu de vedere sunt ridicole pentru aceste vremuri.

Nu stiu daca ar trebui, insa fara unul risti sa pici in depresie, nimanui nu-i convine sa stie ca orice face e-n van, asa ca inventeaza macar un scop pt. a da sens vietii.

Edited by On_my_way, 11 June 2013 - 20:48.

Deci, in lipsa scopului apare posibilitatea depresiei? Dar ce se intampla cand investesti resurse intr-un scop si te ineci ca tiganul la mal? Atunci nu exista riscul depresiei?

Ba exista. Dar poti sa mai incerci inca o data si inca o data. Sau poti incerca altceva. Cel mai bine e sa nu iei nimic prea in serios.

Cred ca scopul in viata al oricarei vietuitoare de pe planeta Pamant e sa traiasca si sa se multiplice. Dar fiindca noi oamenii (fiinte arogant de superioare) nu ne multumim doar cu atat, cautam in continuu argumente suplimentare. Parerea mea e ca mai exista un scop in viata. Este scopul fiecaruia. E ceva care nu poate fi explimat in limbajul nostru conceptual. Ceva care s-a nascut si a evoluat impreuna cu propria constiinta. Nu cred ca avem "qualia" necesara pentru a putea exprima astfel de idei.
Desi avem un limbaj evoluat, nu putem sa ne exprimam propriile simtaminte decat intr-o mica masura. Prin limbaj putem induce un anume sentiment, o anume emotie, dar modul de taire este propriu receptorului. Pentru ca nu-l exprimam ci il sugeram. Iar trairile cu adevarat intime, nu le putem reproduce in cuvinte. Eu cred ca acel scop specific fiecarei constiinte este atat de intim incat e imposibil de serializat in cuvinte. Ii spunem simplu "scop in viata" iar fiecare il intelege conform propriei "qualii".

maccip, e ca si cum unui adult fumator ii este interzis sa fumeze de catre sotie la un moment dat si acesta ii spune nevestei "Daca ai fi fumatoare ai intelege de ce nu ma pot lasa"? Cat despre procreere, cel putin pentru specia umana acesta nu ar mai trebui sa fie un scop. Drumul pana la maturitate al noilor fiinte este cu adevarat important insa noi, adultii, suntem responsabili in proportie de 9X% pentru cei ce depind de noi. (0<X<10)
   Ai dreptate, nu putem sa ne exprimam propriile simtamine prin cuvinte, gesturi, mimica decat in mica masura (cu toate ca asa apare arta), si chiar daca reusim, cu siguranta ceilalti nu pot sa-si creeze sentimente identice sau aproape identice cu ale noastre doar din atat. Poate doar daca au avut experiente similare si pot retrezi sentimentele pe care le simteau atunci. E foarte complicat, si tocmai de aceea este frumos acest domeniu al stiintelor sociale.

Edited by Dromichaetes, 23 June 2013 - 21:22.

Si eu cred ca sopul in viata este pur personal, sau ar trebui... in limita normelor sociale, evident, sa nu deranjezi pe nimeni...

Am vazut destule drame in trecut cand existau ,,profesori '' (profesori fiind oricine: parinti, partid, vecini, unchi, alte rude ori prieteni...) abuzatori care dadeau directiile de urmat.

Nu erau nici ei fericiti, dar simteau o satisfactie sadica sa isi propage neputintele si in ceilalti.

Toti avem doctrina noastra, eu insa nu sint de acord sa o impun pe a mea cu forta, chiar daca mie imi aduce fericire.

Orice impui, chiar si fericirea personala, este o forma de dictatura, pentru ca cineva care nu rezoneaza cu ea, va fi in

final nesatisfacut emotional.

Edited by crisstonne, 24 June 2013 - 14:50.

Expresia asta "Scop in viata" cred ca e intrata in cultura populara. Nu numa ca fiecare intelege ceva diferit din asta, dar si (mai ales) fiecare vorbeste despre ce subiect vrea el. Nu toti avem aplecare catre filosofie (mai precis catre principiile dialogului filosofic) pentru a ramane convergenti pe o singura tema.

Mai interesanta ar fi o tema ca: "viata ca scop", in paradigma omului care se intreaba daca a fost creat (de Natura, nu de o creatura divina - suntem totusi pe aria stiintifica) ca o intamplare sau ca un scop. Purtam un scop fiecare in noi pentru a indeplini un scop al Naturii? Sau suntem una din mult prea multele posibilitati incercate de Natura filtrate de restrictiva "sansa antropica", adica varianta care ne permite sa ne punem acesasta intrebare.

Cat de multe "explica" argumentul antropic daca acesta se afla la baza tuturor intelegerii noastre despre Natura? Exista macar ceva in afara acestuia?
Eu nu sunt un  cunoscator in ale filosofiei, deci poate (mai degraba extrem de sigur)  ca incercari de raspunsuri exista in literatura filosofica.

Edited by maccip, 08 July 2013 - 23:07.

Dromichaetes, on 09 iunie 2013 - 23:40, said:

Intrebarea pusa bine e pe jumatate raspunsa
Disting doua aspecte,si tin sa le separ. Stiu ca intrebarea se refera strict la al doilea, insa eu tot tin sa specific:

Scopul vietii: Acesta ar trebui sa fie clar pentru toti. Viata nu are un scop, insa, fortind  termenii, <scopul> acesteia este de a se reproduce. De ce spun ca nu are scop ? Cum ar putea avea...
cand toate moleculele primordiale apar datorita sansei, pur si simplu e prea mult C si O si H in Univers, si in speta pe aceasta planeta pentru ca moleculele acelea primordiale sa nu apara. Apoi, Acestea apar, formeaza celule cu diverse functii, si mor. Dispar. Cand acele celule dezovlta ADN, ceva se schimba radical. Acestea se vor reproduce. Apoi,celulele cu membrana mai groasa se reproduc mai cu spor, fiind mai rezistente in mediul lor, apoi celulele care se mai pot si misca vor fi si mai de succes, se vor reproduce mai cu spor, etc. Din statistica matematica si din selectie naturala rezulta <scopul> vietii. Este normal sa fie asa, este scris in ADN-ul oricarei fiinte de astazi sa se reproduca. Ca daca nu ar fi, nu s'ar povesti. Iar noi oamenii nu facem exceptie, si noi existam astazi numai datorita informatiei din ADN care dicteaza ce si cum sa facem.

Scopul (uman) in viata: Un fenomen de care numai noi, inteligentii, luam act. Simplul fapt ca ne punem astfel de intrebari indica inspre (nevoia de)  existenta al acestuia. Aici probabil ca fiecare isi raspunde personal. Eu unul am gasit raspuns in <o lume mai buna>. Asadar, pentru mine e cam degeaba sa ma reproduc daca mediul inconjurator nu mi se mai pare prielnic - de la natura pana la societate in special. Totusi, gena imi dicteaza sa ma pregatesc de un botez sau doua. De reprodus tot am sa ma reproduc, insa numai dupa ce voi fi facut lumea mai buna. Cum fac asta  -

Dromichaetes, on 12 iunie 2013 - 13:55, said:

Eu ma automoralizez daca stiu ca am incercat. Cred ca implicarea sociala, spiritul civic vor face lumea mai buna, incerc sa incropesc o comunitate in acest sens. Incerc; nu reusesc, nasol. Poate mai incerc o data, poate voi fi convins ca am facut tot ce era de facut in limitele proprii si nu a mers. Macar voi avea ce povesti urmasilor

Ziceam la inceput ca intrebarea e pusa bine; da, nu prea are rost sa te gandesti tot la propria fiinta de dupa moarte, ci are mai degraba sens sa te gandesti la cei ce vor veni, la ce le lasi, la cum vor drege ei busuiocul. Asadar, totul pentru ei, totul pentru umanitate si omenie.
Ar fi chiar trist sa nu ii dam de cap Universului acestuia mare. Putem macar incerca, insa cu atatea bete in roate cate ne pune societatea actuala nu stiu cat vom reusi. Si daca nu reusim sa ii dam de cap, ce e rau sa traim mai omeneste decat cei de ieri, decat cei de azi...

george90, on 06 noiembrie 2013 - 02:33, said:

daca reproducerea si conservarea propriei mele fiinte este sensul existentei mele, atunci iti voi da in cap si iti voi lua ultima bucățică de pâine pe care o mai ai pentru mine, si sunt convines ca vei fi de acord, in virtutea legii evolutiei the fittest deserve to survive, este? sa-mi trimiti adresa ta pe pm

Dromichaetes, on 09 iunie 2013 - 23:40, said:

Tare asta
Ce dovezi ai tu ca exista constiinta ta inainte de a muri? Ai cantarit-o? Ai pipait-o? Ai vazut-o?
Ai nevoie de "o constiinta", daca vrei s-o denumesti asa, care sa recunoasca alta constiinta. Sau constiinta proprie care se recunoaste pe sine prin propriile trairi / experiente. Altfel nu ai cum sa gasesti o dovada, niciun aparat n-o va putea masura, pur si simplu este de alta natura.
La fel e si cu existenta constientei dupa moarte, cauti / astepti dovezi din locuri de unde n-ai cum sa le scoti. Astfel de dovezi le vei gasi in oameni, in o cunoastere autentica a omului, in experenta oamenilor ce si-au ridicat de milenii problema, in experienta / cautarile proprii.
Din pacate suntem mult prea obijnuiti ca o anumita institutie / persoana oficiala sa ne zica cum stau lucrurile, cine suntem, cum sa gandim, cum sa traim si in ce sa credem.

Edited by ghendi, 07 November 2013 - 10:43.

Cred ca in prima faza se pune intrebarea cum a aparut OMUL:
1. evolutie
2. creatie

Daca crezi in prima teorie, atunci nu exista un scop al omenirii, inseamna ca totul e la intamplare - a aparut din "senin".

Pentru mine a doua optiune e mult mai veridica. Universul e mult prea complex pentru a "functiona" de unul singur, din multe intamplari din jurul nostru se evidentiaza ca exista Cineva care le coordoneaza pe toate..
Iar daca te incadrezi in categoria celor ce cred in creatie, deja ai un punct de reper pentru a afla raspunsul care e scopul vietii.
Un creator intotdeauna creeaza cu un anume scop (ex. un tamplar creeaza un scaun pentru a avea pe ce sa se aseze), pe care-l poti afla chiar de la el. Cine cauta, gaseste .

Scop in viata? Mai intrebi? Orice actiune se face cu un scop, nu? Te duci la magazin sa-ti cumpei paine ca sa-ti potolesti foamea, asa-i? La fel e si cu deciziile importante.

alexcrist, on 09 iunie 2013 - 23:47, said:

Deci sfatul cuiva este mai bun sau mai putin bun, in functie de cat de necunoscut este.
Ma intreb din ce motiv strainul intruchipeaza alteritatea rauvoitoare, in ciuda tuturor evidentelor, conform carora tocmai cei apropiati vor da sfaturi interesate lor.

crisstonne, on 24 iunie 2013 - 14:44, said:

Sunt destui "profesori" si in prezent, care au siguranta in exprimare, cu mult mai multa decat stiinta. Ei sunt peste tot, numai ca nu se insinueaza in vietile altora, desi tare ar dori. Diferenta in prezent poate fi insa nesemnificativa, pt ca acest tip uman este cautat. Nevoile umane nu sunt stasuri, nu sunt nici macar structurate piramidal. Printre atatea nevoi neortodoxe este si nevoia de idoli umani, de insi care sa ne fascineze, care sa ne induca stari gregare. Si nu e impunere cu forta, e pur si simplu placerea de a te supune. Constrangerea nu este exercitata de lider, ci de acolitii sai, indivizi bine racordati la stari sadice. Infieram conducatorul, dar ignoram ca acesta poate fi o simpla figura, o imago dei destructurata( ar fi o analogie interesanta intre icoane si chipul conducatorului iubit, de ce este obligatorie propagarea chipului)