Sign In
Create Account
This topic is locked
Back to top
 |
Second Opinion
Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale. Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit. www.neurohope.ro |
Originea românilor - partea II
Last Updated: Nov 04 2010 12:21, Started by
Courage
, Sep 30 2009 12:43
·
0
0
#7849
Posted 14 June 2010 - 15:36
|
Țiganul impostor, Călinescu, nu numai că a scornit și popularizat faptul că Eminescu ar fi suferit de sifilis, dar nu s-a mulțumit cu atât, văd că s-a scremut cât a putut să-i inventeze strămoși turci, armeni, ruși sau cazaci, ruteni, polonezi, suedezi!...
Nulitate triumfătoare, ceafă lată... Mi-a sărit în ochi și: Quote Familia dinspre mamă a lui Creangă se poate socoti dar curat ardeleană, de vreme ce moșul însuși, tatăl mamei, [David Creangă], venise odată cu părinții, de dincolo. [...] Ginerele lui David Creangă, [adică] soțul Smarandei, era un Ștefan a Petrei, zis și Ștefan sin Petrea Ciubotariul, pentru că era la rîndu-i feciorul unui Petrea Ciubotariul. Precum se vede, cineva din neam făcuse odată ciubote. [...] Dar moldovenii purtau pe atunci opinci, încît comerțul cu ciubote nu putea să prospere. E de bănuit deci că și familia ginerelui era descinsă din Ardeal, de unde au venit mai toate meșteșugurile. Cât rahat țigănesc: moldovenii nu purtau ciubote... Dacă pe un moldovean îl chemă Ciubotaru sigur e imigrant... Oare țiganul de Călinescu a citit Amintiri din copilărie? D-apoi cu moș Chiorpec ciubotarul, megieșul nostru, ce necaz aveam! Ba adică, drept vorbind, el avea necaz cu mine; căci una-două, mă duceam la om și-l tot sucăleam să-mi dea curele, ca să-mi fac bici. Și cele mai de multe ori găseam pe moș Chiorpec răbuind ciubotele cu dohot de cel bun, care făcea pielea cum îi bumbacul. Și dacă vedea omul și vedea că nu se poate descotorosi de mine cu vorbe, mă lua frumușel de bărbie cu mâna stângă, iar cu cea dreaptă muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea râsul pe toți ucenicii din ciubotărie. Și când îmi da drumul, mă duceam tot într-o fugă acasă la mama, plângând și stupind în dreapta și în stânga. Uite, mamă, Chiorpecul dracului, ce mi-a făcut!... Ciubotărie în toată regula într-un sat oarecare și probabil că nu era singura. În Fălticeni a stat în gazdă chiar la un ciubotar: Pentru mine însă numai două mierțe de orz și două de ovăs a dat tata cui se cuvine, de am fost primit în Folticeni, căci școala era numai de mântuială; boii să iasă! Ajungând acolo toamna târziu, m-am așezat în gazdă la Pavel ciubotarul din ulița Rădășenii, unde erau și ceilalți tovarăși ai mei. Catihetul, care făcea ziua noapte și noaptea zi, jucând stos, rar venea pe la școală. Noi, dacă vedeam așa, ne duceam și mai rar; dar nebunii știu că făceam de-ajuns! Pavel era holtei, și casa lui destul de încăpătoare: laițe și paturi de jur împrejur; lângă sobă, altul, și toate erau prinse. Iară gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaciu, bedreag, dichiciu și alte custuri tăioase, mușcheà, piedecă, hască și clin, ace, sule, clește, pilă, ciocan, ghinț, piele, ață, hârbul cucălacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. Bunicul ardelean, venit călare pe civilizație avea se pare alergie la ciubote (...veniți din Ardeal, care mănâncă slănină râncedă, se țin de coada oilor...): Gata, bunicule, haidem, zisei, necăjindu-mă cu niște costițe de porc afumate și cu niște cârnați fripți, ce mi-i pusese mama dinainte. Și, luându-mi rămas bun de la părinți, am purces cu bunicul spre Pipirig. Și era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele! Și din sus de Vânători, cum treceam puntea peste apa Neamțului, bunicul în urmă, cu caii de căpăstru, și eu înainte, mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozană cât mi ți-i băiatul! Noroc de bunicul! - Și scroambele iestea a voastre îs pocite, zise el scoțându-mă repede, murat până la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile; și iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. Opinca-i bună, săraca! îți șede piciorul hodinit, și la ger huzurești cu dânsa. Și până a vorbit aceste, eram și învelit într-o sarică ghițoasă de Cașina, băgat într-o desagă pe cal, purces pe drum, și hai la Pipirig. Bresle de ciubotari sunt atestate în Moldova încă din secolele XIV - XV. Ba chiar exista o taxă în Moldova denumită ciubotă 2) (în Moldova medievală) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați pentru uzura încălțămintei, în legătură cu deplasarea lor până la aceștia acasă. Sigur, se purtau și opinci. Muntenii însă nici măcar opinci nu purtau. Acu' serios, ce legătură au moldovenii cu specimenele surprinse la Giurgiu prin 1837. Colorații ăia nici de opinci nu auziseră. [ http://img80.imageshack.us/img80/4899/wallachiantraditionsstp.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] Edited by C988, 14 June 2010 - 15:38. |
#7850
Posted 14 June 2010 - 19:04
|
Aceste nume au o origine simpla si fireasca: Satul Budesti de ex. a fost dominat timp de secole de familia cneziala Bud. Craciunesti fiind un satuc mic, cel mai probabil familia Craciun a fost prima care s-a asezat in acea parte, si cand oamenii au de mers sau de lucrat undeva, numersc locul acela oarecum. Vei gasi pe cate-o vale sau pe poduri locuri numite de ex. la Popești de la Pop, la Cornesti, pentru ca acolo are casa o familie Cornea care a facut case si la prunci, si deja e un grup de case a Cornestilor. Cand acel grup se mareste si devine un sătuc, deja numele e hotărît. Mi se pare prea simplu pentru discutii savante in jurul problemei. |
#7851
Posted 14 June 2010 - 20:28
|
O hartă care arată răspândirea localităților a căror nume se termină în ești. Harta e foarte aproximativă, sunt o mulțime de localități cu sufixul ești în Republica Moldova, de exemplu, poate la fel de multe ca în România, dar oricum ne putem face o idee.
[ http://www.eliznik.org.uk/RomaniaHistory/history-map/toponym_esti.GIF - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] Sigur că localitățile cu sufixul ești arată regiunile unde au existat proprietari români, nobilime românească sau organizare politică românească. Dacă te duceai în satul cneazului sau boierului Ion și al familiei lui, cum spuneai altfel decât: „mă duc la Ionești”. Edited by C988, 14 June 2010 - 20:29. |
#7852
Posted 14 June 2010 - 20:58
|
O hartă care arată răspândirea localităților a căror nume se termină în ești. Harta e foarte aproximativă, sunt o mulțime de localități cu sufixul ești în Republica Moldova, de exemplu, poate la fel de multe ca în România, dar oricum ne putem face o idee. [ http://www.eliznik.org.uk/RomaniaHistory/history-map/toponym_esti.GIF - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] si totusi: Albesti Avramesti Bardesti Calimanesti Corbesti Cornesti Craciunesti Craiesti Dumitrestii Ganesti Ghinesti Gornesti Ibanesti Ivanesti Maioresti Macicasesti Malaesti Marasesti Moresti Murgesti toate astea sunt localitati din Jud.Mures. |
#7853
Posted 15 June 2010 - 07:13
|
@C988 Vad ca ai indoieli ca muntenii purtau incaltaminte. Nu caracterizez calitatea concluziei, probabil esti si tu un regionalist "anti". Dar alatur cateva gravuri vechi, majoritatea de Lancelot si una ceva mai veche cu un arcas valah si-un curtean. Poate-ti mai largesti "orizonturile rosii":
Attached Files |
#7854
Posted 15 June 2010 - 07:33
|
@C988 Vad ca ai indoieli ca muntenii purtau incaltaminte. Nu caracterizez calitatea concluziei, probabil esti si tu un regionalist "anti". Dar alatur cateva gravuri vechi, majoritatea de Lancelot si una ceva mai veche cu un arcas valah si-un curtean. Poate-ti mai largesti "orizonturile rosii": Normal că atunci cînd mergeau la biserică, la nuntă, sau în locuri unde se puteau răni grav la tălpi (drumuri proaste, bătălii,...sau pur și simplu în servicii de tip olăcar, sau strajă)umblau încălțați. NU vorbim de boieri care aveau un anumit statut care se cerea respectat! Cred că și cel mai sărac muntean avea încălțări "de bune" și "de purtare",...însă la munca de pe câmp,oamenii obișnuiau să umble desculți. Doar cînd eram copil, mă duceam și eu cu bunicii la câmp,...aveau cîteva loturi cu terenuri nisipoase, unde era o plăcere să lucrezi desculț Edited by NICU_LUPULALB, 15 June 2010 - 07:34. |
#7855
Posted 15 June 2010 - 08:15
|
Nu am comentat din punctul de vedere al ocaziilor in care umblau incaltati sau desculti, ci generalizarea:
"Muntenii însă nici măcar opinci nu purtau" care este tendentioasa si nu inteleg la ce foloseste, spre ce concluzie ar trebui sa puncteze. Normal ca omul purta sau nu incaltaminte dupa cum se simtea mai bine pentru activitatea curenta. Si eu am mers cu picioarele goale la tara in copilarie. |
#7856
Posted 15 June 2010 - 12:35
|
mi se pare mie sau din harta aia rezulta ca in judetul Mures, spre exemplu, nu avem not even a single place ending -esti? si totusi: Albesti Avramesti Bardesti Calimanesti Corbesti Cornesti Craciunesti Craiesti Dumitrestii Ganesti Ghinesti Gornesti Ibanesti Ivanesti Maioresti Macicasesti Malaesti Marasesti Moresti Murgesti toate astea sunt localitati din Jud.Mures. Trebuie facuta o distinctie clara intre numele de localitati moderne si cele atestate istoric. Lista este irelevanta. |
#7857
Posted 15 June 2010 - 13:54
|
Trebuie facuta o distinctie clara intre numele de localitati moderne si cele atestate istoric. Lista este irelevanta. Daca nu, ele sint relevante. 
|
#7858
Posted 15 June 2010 - 14:22
|
Cred ca mai degraba trebue sa ne gandim invers, daca numele de localitati au fost schimbate recent. Daca nu, ele sint relevante. Plecam de la premiza ca la momentul istoric cand numele unei localitati / sat / catun era relevant, densitatea de locuire era semnificativ mai mica decat cea de azi dar si, probabil, numarul de localitati. Ca sa faci o astfel de selectie nu te poti baza decat pe atestari istorice. Desi acum denumirile in -esti sunt probabil majoritare, din ceea ce putem intrevedea din documentele administratiei ungare si cele romanesti de dupa intemeiere, nu acelasi era cazul atunci. |
|
#7859
Posted 15 June 2010 - 16:26
|
N-am inteles, te gandesti ca s-au infiintat sate noi sau ca li s-au schimbat numele ?
De ce numele lor era relevant atunci si nu ar fi si acum ? |
#7860
Posted 15 June 2010 - 19:40
|
N-am inteles, te gandesti ca s-au infiintat sate noi sau ca li s-au schimbat numele ? De ce numele lor era relevant atunci si nu ar fi si acum ? Exact. Multe din satele moderne sunt infiintate de curand si numele lor reflecta o "moda" a momentului istoric al infiintarii lor. In consecinta, lista moderna a denumirilor de localitati terminate in -esti nu este relevanta pentru denumirile de localitati din secolul al 14-lea, sa zicem. Nu uita ca am plecat de la: Quote Sigur că localitățile cu sufixul ești arată regiunile unde au existat proprietari români, nobilime românească sau organizare politică românească. Edited by Mount_Yermom, 15 June 2010 - 19:42. |
#7861
Posted 16 June 2010 - 00:10
|
Din Onomastică românească. Probleme teoretice privind categoriile antroponimice: poreclă și supranume, Camelia Firică Facultatea de Filozofie, Zagreb:
Sufixul cel mai des întâlnit la numele de familie este -escu, primele atestări apărând în vechile documente interne din Moldova, în secolul al XIV-lea; majoritatea acestor nume se terminau în -escu, scrise cu sau fără -l final. În Țara Românească astfel de nume apar spre sfârșitul secolului al XV-lea. Specifice Moldovei, aceste derivate de la nume de persoană ce au origini și funcții diferite sunt la origine supranume patronimice, inițial fiind specifice clasei boierimii, pentru ca mai târziu (jumătatea secolului al XVI-lea) să fie întâlnite și în rândul țărănimii. Christian Ionescu în articolul Nume de familie românești dă o replică justificată, prin argumente plauzibile, unui studiu privind antroponimia românească publicat într-o revistă occidentală de onomastică, în care se susține că, numele ereditare au apărut în secolul al XVII-lea pentru familiile nobile. Pentru a argumenta faptul că vechimea numelor românești de familie este mult mai îndepărtată și că ele au o importanță deosebită pentru istoria limbii și a poporului român, autorul se oprește mai întâi, asupra numelor terminate în -escu. Aceste nume sunt specific românești prin “ponderea lor deosebită în ansamblu, frecvența ridicată și răspândirea generală”. Prin argumente științifice autorul demonstrează că “primele și cele mai numeroase nume în -escu apar în vechile documente interne din Moldova (cel dintâi act slavon datează din 1384) iar până la anul 1450 sunt atestate în altă parte 22 de asemenea formații (Borzescu, Călimănescu(l), Cîndescu(l), Popescul etc.)”. Tot în același secol (al XV-lea) apare, în documentele slavo-române din Moldova și Țara Românească și un alt tip de nume în -escu. Autorul, printr-un exemplu de nume sugestiv 87 vorbește de o formă de singular refăcută după forma de plural în -ești, prin care se desemnează în mod frecvent grupul familial. Originea sufixului -esc este controversată, însă autorul susține că, pentru limba română, ar putea fi considerat “element de origine autohtonă întărit de sufixul latinesc; pledează în acest sens vechimea și răspândirea formațiilor în discuție (nume de persoane), precum și comparația cu celelalte limbi romanice“. 87 În Țara Românească apare ca nume sluga domnească Badea, căreia i se atribuie, printrun act din anul 1452, satul Costeștii. Aceasta este numită într-un document ulterior Costescul nu în virtutea descendenței sale dintr-un Coste(a), ci ca urmare a integrării în neamul Costeștilor, idem, p. 244. De pe Wiki: "-ești" (pronounced [/eʃtʲ/]) is a widespread Romanian suffix used indicating a placename, being in fact a plural of the possessive suffix "-escu", formerly used for patronyms and currently widespread for family names. An obsolete form is "-esci" or "-eșci", being sometimes used before the beginning of the 20th century. Another form sometimes found is "-ăști". In some areas in Romania, more than half of the placenames have this suffix. Overall, this ending is part of the names of 14.8% of the Romanian towns and villages (2,038 out of 13,724) and 11.4% of the Moldovan towns and villages (144 out of 1,254) Dintr-o lucrare scrisă de un istoric ungur, sunt câteva concluzii greșite dar menționează toponime românești cu sufixul ești de prin sec. XV din Transilvania unde apar în zonele unde erau nobilime și fiefuri românești Unfortunately, the chronology of different types of Romanian toponyms has yet to be worked out. Part of the problem is that Romanian place-names from north of the Danube appear only rarely in pre-1300 documents. Nevertheless, some indications of chronology can be found in Serb royal documents dating from 1198–1450, in which many Romanian settlements are noted, as well as in Balkan regions that are now inhabited by Serbs and Bulgars, but where — despite the disappearance of the Romanians — some Romanian toponyms dating from this period have survived. First, it can be observed that the Romanians who lived in Serbia and Bulgaria spoke the same dialect as today's Romanians north of the Danube, and they used the same types of toponym. There occur, both in Serbia and in Bulgaria, toponyms based on personal names and natural features, and bearing the definite article (e.g. Piscul, Ursul, Cîrnul, Crețul, Corbul, Surdul); place-names formed with the diminutive suffixes 'șor' and 'el' (e.g. Cernișor, Negrișor, Banișor, Stănișor, Nișor, Văcărel, Păsărel, Cercel — north of the Danube, such names generally have the suffix 'ul' as well); and names with the suffix 'et' (e.g. Rugulet, Cornet). The striking difference, however, is that while the suffixes 'ești' and 'eni' became prevalent north of the Danube after the mid-1300s, they are absent {1-348.} from Romanian toponyms, dating from the Middle Ages, in the Balkans. On the other hand, of the forms still prevalent in the Balkans, the masculine singular with definite article ('ul') is found only in Wallachia and Moldavia. In the case of Romanian toponyms that can be traced back to the 14th century in Transylvania, it is the feminine form that first became prevalent (the earliest documented instances, dating from 1360, are Tuștea and Peșteana, in the Hátszeg region). The masculine form was reduced to the suffix 'u' or disappeared, but the 'u' was often added to adaptations of Hungarian toponyms (e.g. Törpény > Tărpiu), and the same was done with the feminine form (e.g. Tóti > Toltia). In contrast, the suffixes 'șor', 'el' and 'et' were generally used throughout the Romanian language areas, in the Balkans as well as farther north; in Transylvania, these are among the earliest toponyms found mentioned in documents — e.g. Nucșoara (1359); Rîușor (1377), a river in the Hátszeg region; Săscior (1464) in Alsó-Fehér county; Rîușor (1473), Copăcel (1473), and Ludișor (1476) in the Fogarasföld; Ostrovel (1439) and Frăsinet (1482) in the Hátszeg. One of the rarer diminutive suffixes in toponyms, 'șa', was the first to occur in Transylvania, in Lupșa (1366). Although toponyms in the Romanian-language area are fundamentally similar, it is possible to distinguish three zones. In the Balkans, the masculine and feminine singular nominative forms prevail, while the suffixes 'eni' and 'esti' are absent. In Wallachia and Moldavia, both patterns are present. In Transylvania, the dominant suffixes are 'ești' and 'eni'. The earliest documented examples are Totești (1438), Lutești (1439), Gureni (1415), and Petreni (1425) in the Hátszeg region, Mărgineni (1437) in the Fogarasföld, and Chiulești (1467) in Belső-Szolnok county; the masculine forms became less, and the feminine more frequent. Since Romanians largely disappeared from Serbia and Bulgaria in the 15th century, their toponyms must have dated from earlier times; however, it is hardly conceivable that the Romanians of Wallachia and Moldavia {1-349.} disseminated one toponymic pattern (the suffixes 'ești' and 'eni') in the north, and another (the singular form with the definite article) in the south. It is more likely that the basic form, the nominative with the article, was initially shared by all three zones, then gradually fell into disuse or, in the north, was limited to the feminine variant; and meanwhile the new forms, 'ești' and 'eni' made their appearance. A similar evolutionary pattern can be detected in the case of Hungarian toponyms: the nominative form, without suffix, was an early and — according to some scholars — 'nomadic' phenomenon, for it identified a person rather than a site, much like the Romanian nominative with article; the subsequent, compound forms (with endings like 'falva') indicate the consolidation of settlement, which in Romanian is indicated by the suffixes 'ești' (e.g. București [Bucharest] = 'people of Bucur') and 'eni' (e.g. Văleni = 'people of the valley'). At any rate, the suffixes 'ești' and 'eni' show up relatively late in the history of Romanian toponyms, at a time when the links between the Carpathian and Balkan language territories are becoming weaker. This is confirmed by the fact that the Romanian toponyms of the nominative-with-article type have no Slavic equivalent, while the suffixes 'ești' and 'eni' do. It is possible that the latter reappeared due to Slavic influence, for some other Romanian suffixes (e.g. 'ița' and 'iște') were clearly derived from Slavic forms. Marcuzzo, ce zici de contele Sciarra Martinengo Cesaresco pictat de Moretto da Brescia prin 1516-1518? [ http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0b/Moretto_da_brescia_cesaresco.jpg/497px-Moretto_da_brescia_cesaresco.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] Ce vrea să însemne Cesaresco? |
#7862
Posted 16 June 2010 - 09:02
|
Imediat dupa ce Iachintie din Vicina este numit ierarh superior in UngroVlahia, acesta dovedeste inclinari spre catolicism. Motiv ca patriarhia de la Constantinopol il trimite pe alt grec, Daniil Critopulos, mitropolitul Vidinului, sa ancheteze situatia din UngroVlahia. Drept urmare UngroVlahia este impartita religios in doua mitrolopolii, una fiind detinuta de Daniil Critopulos cealalta de Iachintie. Dar, pentru a nu-i nemulțumi pe credincioși și clerul autohton, care țineau la Ischint, s-a convenit să împartă mitropolia în două, Daniil luând partea de apus, dinspre Severin, Iachint rămânând cu cea de răsărit. Asta este explica de ce Nicodim, infiintatorul vietii monahale din UngroVlahia, apare initial ca mitropolit de Severin. Dar totodata asta explica urmatorul text: În 1390 patriarhul grecesc, adresându-se lui Mircea, voievodul Munteniei, îi vorbește de «arhiepiscopul vostru de la Ohrida». Pe cât se vede, Muntenia se întorsese de curând, iarăși la vechea ei ascultare de scaunul Ohridei, după ce stătuse dezbinată câtva timp, trecând sub cel de Constantinopol De fapt, aceasta succesiune de evenimente, ne demonstreaza foarte clar marile prefaceri sociale si politice datorita migrarii vlahilor la nord de DUnare. Caci in primul text din 1348 al papei Clement al VI-lea ni se vorbeste clar despre o populatie din Bizant, olachi romani, ce soseste in spatiul maghiar (Sirmium, Banat, Transilvania) si este supusa bisericii catolice, fapt ce se reflecta in insasi identitatea religioasa a Basarabilor, ca apoi, sa aflam la o distanta in timp de 30 de ani, ca UngroVlahia s-a intors la credinta ei strabuna, la vechea ei ascultare de scaunul Ohridei. Aici avem solutia paradoxului evident in numirea unui grec, Iachintie in fruntea mitropoliei UngroVlahiei si a faptului ca greaca nu devine limba bisericii vlahilor. Priviti aceasta mostra de balast pseudo-istoric, un munte de vorbe goale si nicio dovada... Stilul pur propagandistic, ideile constranse de "canoane" caustice impuse gandirii... Vai! Vai! si iarasi vai! |
#7863
Posted 16 June 2010 - 10:36
|
Sincer n-as putea raspunde la intrebarea pe care mi-ai pus-o.
In limba italiana exista mai multe sufixe care se adauga la sfarsitul cuvantului si care sunt folosite drept adjective si adverbe. O fi fost o porecla de familie,ca in toate limbile europene sta la originea numelui, de i-au dat "cognomen" Cesaresco. |
|
#7864
Posted 16 June 2010 - 15:08
|
In Ardeal sint putine sate noi (nu spun ca nu sint, dar putine) in general mutarea vetrei satelor s-a faut pe distante mici, pastrind si numele.
Am gasit de ex. Ibănești, jud.Mureș e atestat din anul 1453. Nu am documentul sa pot vedea cu ce nume a fost atestat, pentru ca administratia ungara maghiariza in mod constant numele localitatilor. Dar pentru țăranii care nu citeau (in orie caz nu documentele de cancelarie) numele a ramas acelasi, ei nici nu stiau ca cineva le-a scris satul cu alt nume. Dupa unirea din 1918 aceste nume vechi românești au fost reluate in mod firesc si in documentele scrise. Totusi, la acesta data unor sate li s-a românizat numele, insa daca stim ca acest lucru nu s-a facut dupa 1918, putem spune c siguranta ca denumirea - in acest caz si terminatie -ești - e concludenta pentru istorie. Desi la noi in MM nu prea sint nume traditionale cu -escu, e interesanta deumirea Lacurilor Buhăescu, din Muntii Rodnei, de origine glaciara, a caror denumire si cu atit mai mult existență, nu poate fi de data recentă. |
#7865
Posted 17 June 2010 - 09:08
|
buna, sint nou pe acest forum asa ca imi cer scuze daca fac anumite postari gresite. observ ca va legati mult de etimologie, nu spun ca asta nu ar fi relevant in formarea unui popor dar nu cred ca limba este singurul factor ce da identitate unui popor.am observat ca s-a vorbit si despre etnografie si portul romanilor chiar mai sus vad niste poze .ce m-ar interesa pe mine este tehnica miltara a vlahilor despre asta chiar nu am observat sa se fi vorbit si mi se pare chiar un aspect important.astept raspunsuri de la fane si de la diogene.
ps. sper sa nu aud povesti ca vlahii erau ciobani mioritici si nu aveau tehnica militara:) |
#7866
Posted 17 June 2010 - 09:52
|
Depinde la ce epoca te referi:
Daca e sa vorbim de primele veacuri dupa retragerea aureliana si pana la venirea stabila a avarilor,sigur ca valahii,ciobani marunti se adaposteau in spatele codrurilor fara sa cunoasca stiinta de razboi. Dupa aia,de la avari prin intermediul slavilor,si din alte populatii turanice si nu in ultimul rand,observand ce faceau razboinicii provenind din Hoarda de aur valahii au invatat foarte bine atacurile de cavalerie usoara ca la mongoli si tragand iute cu arcurile. Iar in primele timpuri ale voivodatelor era imposibil pentru voivozii valahi sa se implice in razboie cu popoarele ce-i inconjurau fara un armament de tip occidental: marea boierime arata ca un nobil apusean cu armatura facuta di camasa de zale si coif si sabie..tot asa.. Imaginea aia pe care o tinem cu totii minte despre tarani imbracati cu cojoc care arunca bolovani si trag cu arcurile de pe povarnisurile posadei este falsa,in ce priveste felul in care erau invesmantati valahii din oastea mare. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users
-
- Change Theme
- English
- Mark Community Read
- Termene & conditii
- Confidentialitate
- Consimtamant
- Cookies
- Help
© 2001-2024 Softpedia. All rights reserved. Softpedia® and the Softpedia logo are registered trademarks of SoftNews Net SRL.
Ora implicita a Forumului Softpedia este ora standard a Romaniei (GMT+2). Mai multe informatii →
⚠ Postarile afisate pe Forumul Softpedia reprezinta o opinie subiectiva a membrilor care le-au publicat si nu a SoftNews Net SRL.