Istoria Turciei

gogoroiu, on Mar 20 2009, 20:22, said:

Hai, gogo, zau, nu te mai alinta asa... Uite si eu, care nu-s tocmai amica ta, trebuie sa recunosc ca n-as prea vrea sa te opresti aici din povestit.  Iar tu stii foarte bine ca ai talent, dar iti cam place sa te laude altii, ceea ce nu e rau...
Esti un narator innascut si ar fi pacat sa nu continui sa scrii.

Angel-blue, on Mar 23 2009, 15:18, said:

Hai ca m-ai dat gata !
@gogoroiu:
Teteo, ai fi crezut asa ceva ?
Mai zi, aia cu 30 august n-ai detaliat-o.
Io am prins un 30 august, sa vezi ce fain a fost, totul numai in alb si rosu !!! Am pus-o pe nevasta-mea sa-si ia rochie rosie, aia de la restaurant ne-au pus in piept portrete cu MKA, la amfiteatru ne-au dat un documentar super-fain pe tema.
Turcii stiu sa-si respecte sarbatorile !

relu58, on Mar 23 2009, 15:29, said:

Vezi, sa nu lesini... Patruns de importanta existentei si menirii tale pe pamant, iti poate creste tensiunea. Tu o sa ma uimesti cand n-o sa te mai bagi in seama... in rest...

Ataturk 5

   De-acum începe reforma propriu-zisă cu schimbări majore în structura juridică a noului stat.
Se aude pentru prima oară noțiunea de REPUBLICĂ și mulți sar ca arși și intră în opoziție.
Vahid-ed- Din, cel de-al 37lea sultan, descendent al dinastiei osmanice ajunge la 61 de ani și dă în mintea copiilor pe românește, adică se cam senilizează pe bune… Gagiul, cu mintea lui foarte ascunsă trăia extrem de izolat într-un grup foarte restrâns de sfetnici, iar din această cauză poporul l-a poreclit Sultanul Negru. Niciodată nu știai ce gândește pe bune.
Dă în damblaua pasiunilor sexuale și se îndrăgostește de o fetișcană de 16 ani, fiica unui grădinar de la palat. O ia razna de tot și o numește p-aia sultană în indignarea tuturor.
Omul trăia într-un desfrâu total, surd la foametea și mizeria în care trăiau turcii… parcă prevestea sfârșitul urât al unui imperiu glorios. Vă e clar că asta era un atu pentru Mustafa și planurile lui. Dar să dai jos coșcogeamite Sultanul Sublimei Porți nu e lucru de joacă.

  Aici o să fac iar o paranteză și să vă explic un lucru fundamental că altfel nu aveți cum înțelege:
Conducerea Imperiului Otoman (sultanul) era compus din doo elemente diferite total
1. sultanatul, adică partea care se ocupa de politica imperiului și
2, kalifatul, adică partea religioasă  în faza inițială la 1299 când a luat ființă imperiul nu existau sultani ci kalifi care erau conducătorii arabi dinaintea sultanilor.

  Sultanul era de-acum și sultan dar și kalif în același timp și era privit ca fiind trimisul Divinității islamice pe pământ, deci un om foarte puternic. A lovi în kalif era al dracului de riscant deoarece putea să-și pună în cap toată turcimea care era profund religioasă, bașca restul lumii islamice care rămăsese solidară cu Imperiul. Mai adaug că sultanul avea trupe regulate ale sultanatului dar ale kalifatului adică demenții ăia ultrareligioși care mai există și în zilele noastre și pun bombe în autobuze cu copii… cu ăștia trebuia umblat cu mănuși pentru că puteau răsturna poziția poporului față de Mustafa, asta ca să nu mai zic că erau o forță militară în sine… și fanatici!
Mustafa avea totuși un avantaj:
Sultanul era măscăriciul englezilor și executa toate ordinele lor, în special masacrul unor patrioți care riscau să existe și să militeze la Stambul. Poporul vedea treaba asta și fierbea… Mustafa, bandit, vulpe șireată, face următoarea mișcare: declară că sultanul e iresponsabil și poate să ducă Turcia de râpă. Adună Marea Adunare Națională (MAN) și propune să se spargă Sultanul în două sultanatul și kalifatul. În MAN se votează să se ducă dracului sultanul și să rămână kaliful, iar kalif este propus Abdul-Medjid, nepotul lui. Legea e votată aproape în unanimitate. Această cioacă s-a întâmplat pe 1 noiembrie 1922.
În acest fel, dragii tetii, se pune capăt unei dinastii glorioase.
Vahid-ed-Din reușește să-și ia tălpășița cu fi-su și cu un eunuc care căra un sac cu giuvaeruri otomane de mare fiță (valoare istorică imensă) la bordul unui automobil britanic, apoi pe un vas militar britanic și dus a fost! Știa că are zilele numărate!
La ceva timp se dă un decret prin care ex.sultanul și tot familionul lui nu mai au voie să puie piciorușele pe pământ turcesc! Acest decret cică e valabil și azi…
Acum cu toată bucuria exista și un element nașparliu… în urma sultanului rămăseseră o grămadă de demnitari, foștii lui lingăi, și altă grămadă de hogi adicătelea popii din subordinea kalifului. Mustafa care se dădea mare democrat nu putea să le ia gâturile pur și simplu, că aia nu mai era democrație… și ăia vor forma viitoare lui opoziție.
Face un partid, Partidul Popular care va deveni instrumentul de luptă politică. În partid se conturează două curente, unul liberal de reformă și progres al lui Mustafa, iar altul conservator mai pe religie, așa… În anumite însemnări ale lui se descoperă simpatia lui pentru marea revoluție socialistă din octombrie a lu lenin arză-i-ar focu de comuniști nenorociți!
La 15 ianuarie 1923, la Izmir , la reședința Gazi-ului se stinge din viață Zubeida Hanîm, iar Mustafa suportă foarte greu această pierdere. (cronicarul spune că era foarte bătrână și bolnavă, aproape oarbă, nu-l contrazic dar ea avea în jur de 65 de ani maximum, după socotelile mele. Nu am găsit pe net data nașterii Zubeidei). Le spune prietenilor srânși în jurul lui: numai mama m-a iubit pentru mine însumi, fără umbra vreunui anumit interes.

  Acolo, la Izmir face o declarație potrivit căreia devine șeful partidului popular. Apropiaților nu le convine că gagiul luase ambele funcții, și șeful statului și șeful partidului și îi zic de la obraz. Dintre ei sunt Ali Fuad, Halideh, Adnan, Kara Bekir (din Caucaz, mai țineți minte?) și chiar Refet ,ăla care se luase cu sultanul în gură… cu el rămân col. Ariff, Fevzi-Bey, Fethy, venit din surghiun, și bineînțeles credinciosul și viteazul Ismet. Pe Ismet îl expediază la Lausanne să semneze pacea definitivă și reușește din a doua încercare la 24 iulie 1923 după care toate trupele străine iau drumul cășilor lor din teritoriul turcesc.
Era așa mare bucuria că schimbă numele Angorei în Ankara la 13 oct.
Pe Ismet îl pune ministru de externe, iar pe Fethy prim ministru.

  În seara zilei de 28 oct îi cheamă seara, la el acasă pe toți apropiații lui, scoate o sticlă de whisky le toarnă în pahare și le zice: Băețașii mei, mâine proclamăm Republica! Ăia belesc ochii și dau paharele peste cap.
A doua zi legea trece greu prin MAN e votată doar de 60% dintre deputați. Multor turci le era greu să înțeleagă ce e aia țară fără sultan…
În fața lui Mustafa nu mai era decât o piedică. Toți cei care fuseseră oamenii sultanului s-au coalizat pe lângă kaliful Abdul-Medjid în ideea să răstoarne Republica și să reinstaureze sultanatul. Dar fac o prostie. Aduc doi prinți indieni musulmani și ăia trimit o hârtie lui Mustafa prin care îi cereau să nu se amestece în treburile kalifului… Mustafa face un pic de propagandă și poporul sare de cur în sus că ce e aia să se bage străinii în țara noastră???
De fapt el voia să scoată kalifatul mai mult din motivul că școala, de la cea elementară până la cele superioare erau strâns legate de religie și era cumva în contradicție cu progresul și liberalismul din mintea Gazi-ului…
Bagă legea de scoatere în afara legii a kalifatului, iar a doua zi trimite guvernatorului din Istanbul un ordin prin care trebuia să-l dea peste gard pe Abdul-Medjid. Abdul-Medjid știa și avea bocceaua făcută de cu seară. În dimineața zilei de 4 martie 1924 cel numit „umbra lui Dumnezeu pe pământ” o taie în lumea largă în exil, în depărtări albastre.

  Latife, nevastă-sa cam face pe nebuna cu el încercând să-și impună niște reguli în viața socială cumva împotriva lu bărba-xu. Deșteaptă și voluntară nu se lasă. Gazi-ul se dezvorțează de ea îi face valizele și o trimite la Izmir. Gagica se dedă exclusiv apucăturilor de ordin cultural.
După figura asta Mustafa începe să se întâlnească des cu toți oamenii lui la Tschan-kaya un fel de Casa Albă a lui… o ard rău pe băutură și fac planuri… Discuțiile sunt din ce în ce mai violente, iar țara e condusă efectiv de Ismet care nu prea mai știa ce să creadă…
Mustafa o luase razna și semăna a dictator. Ariff pleacă dezamăgit de prietenul din școala militară și intră în opoziție la Istanbul. Mustafa se apucă de citit și citește tot ce exista la vremea respectivă despre Napoleon și înțelege și enunță cele doo mari greșeli ale marelui împărat: dorința de cucerire cât mai mare care a dus la sleirea puterilor națiunii și purtarea miloasă față de subordonații care-l mințeau și care până la urmă l-au trădat…
Stă numai izolat și apatic…
În martie 1925 se aprinde scânteia revoluției kurde. Kurzii, locuitorii munților dintre Turcia și Iran erau săraci lipiți și conduși religios de o sectă, secta dervișilor. Se pornesc în frunte cu Șeik-Said, căpetenia lor, spre Ankara să-i ia gâtu lu Mustafa mai mult din cauza foametei, criză pe nou, decât din cauze religioase. Ofițerimea lui Mustafa era cam îngrijorată de apatia acestuia. Mulți își pierd iar încrederea în republică… Când kurzii ajung la poțile Ankarei Mustafa halește la repezeală o tavă de jăratic ca calu lu Făt-Frumos și iese la cafteală în fruntea trupelor.
După vreo 2 luni de ciorovăială kurzii o cam iau în mână și o lasă baltă. Pleacă la cășile lor dar fără căpeteniile dervișe care plăteau cu propriile piei tupeul de a fi atentat la republică. Mustafa organizează în toate orașele din țară tribunale revoluționare, cum avuseseră francezii la revoluția lor, iar dervișii erau căutați la domiciliu…
Mai nasol e că Mustafa prinde ițele unui complot periculos împotriva lui. Hackerii lui citesc niște mailuri dintre Kiazim Kara Bekir și Șeik Said care împreună cu alți complotiști de peste granițe hotărâseră ca la apus de soare să mi ți-l omoare la Izmir într-o vizită oficială… Pune să-i lege burduf pe toți și să-i judece…
Mie personal îmi pare rău după Kiazim și Ariff care erau cu el de la început, dar așa e viața… cu excepția a 4 generali, pe care nu-i nominalizează cronicarul, toți sunt executați.

  Începe așezarea vieții pe o structură cu caracter laic…

Edited by gogoroiu, 23 March 2009 - 16:51.

asa frumos povestesti caci mi-ar place si  o poveste cu ai nostri mai ales de la revolutie incoace.

gogoroiu, on Mar 20 2009, 20:22, said:

da' te-ai documentat serios, nenea gogoroiu!!!
super tare si la object

relu58, on Mar 23 2009, 15:29, said:

Dom' profesor, uite acilea ceva 30 august, din Izmir. Poate-ti vine inspiratia si ne zici si noua cum de a ajuns 30 august Ziua Victoriei!

relu58, on Mar 23 2009, 15:29, said:

păi relule, ce să mai zic?
am zis-o da cam în grabă...
hai să mai detaliez un pic...

grecii se băgaseră ei singuri în seamă pe lângă englezi în speranța că în urma unei victorii vor pune mâna pe ceva bani, întocmiseră și acte în sensul ăsta...

după Sakharia grecii erau secătuiți de puteri, iar Mustafa se reînarmase cu flinte americănești, broscărești și franțuzești...
în Grecia conducea unu, Venizelos care e îndepărtat de la putere de fostul rege Constantin care își reia tronul... schimbă guvernul și conduceera armatei
securitatea lu kemal îi zice că grecia e în ceață rău, iar pe 26 august 922 tăbară pe ei acolo lângă afyon unde săpaseră ei tranșee... grecii au fost împinși până la Dulumpinar (cam 50 km mai spre vest) locul unde e considerată victoria dar nu acolo s-a terminat smardoiala... la Dulumpinar turcii au reușit doar să-i înconjoare iar pe 30 august grecii au reușit s-o tundă spre Banaz apoi spre Izmir pe care l-au și ars...
bătălia a durat din 26 în 30 aug, iar fuga grecilor încă vreo 2 săptămâni că erau de alergat 400 km... luptele au tot continuat pe drum...
turcii au fost conduși de Mustafa, Ismet și Fevzi ca generali mă refer, iar grecii de Tricupis, Dighenis și unu Hadjinestis. Tricupis și Dighenis și alți membri ai statului major sunt capturați dar Hadjinestis este ucis... Săracul Hadjinestis era bolnav mintal pe bune, avea obsesia că are capul de sticlă...

grecii au fost alergați și aruncați pe bune în gârlă...


ca să fiu sincer eu nu înțeleg de ce data de 30 august 1922 e așa importantă pentru ei... a fost un război așa-zis de independență că în realitate englezii erau călare pe Istanbul și numai independenți nu erau...

au avut atâtea războaie și victorii în ăia 5-6 ani, care adunate cu victoriile sultanilor ar putea oferi zile de sărbătoare de cel puțin 3-4 ori pe lună, 12 luni pe an...

acu ești mulțumit?

cred că am ajuns să știu povestea asta mai bine ca un turc!     

Edited by gogoroiu, 23 March 2009 - 18:02.

gogoroiu, on Mar 23 2009, 17:34, said:

hai că le-am umplut de sânge!

Dumlupinar e varianta câștigătoare
Hadjianestis idem

scuze pentru bâlbe!

gogoroiu, on Mar 23 2009, 17:34, said:

Multumit, teteo... In special faza hacker / mailuri m-a facut sa ma stric de ras...
Cu 30 august... hm... poate intelegi mai bine cum a fost cu 23 august la noi... asa, cam 45 de ani..

Reformele (6)

   Gazi-ul era cu ochii ca pe butelie pe tot ce însemna străinătatea și constata cu amărăciune că turcii erau hiperînapoiați din toate punctele de vedere… anumite cronici spun că țăranul turcesc ara cu plugul de lemn în condițiile în care în vest începuseră să apară tractoarele… un călător francez povestește că erau așa de îndobitociți de religie încât, din cât umblase prin Turcia, acelor timpuri nu văzuse căruțe sau care. Tot ce aveau de cărat cărau în boccele pe spinările măgărușilor, cămilelor și mai rar, cailor… Imperiul a funcționat (prost!) pe baza administrării teritoriilor ocupate și nu pe producția proprie. Un exemplu: dacă turcul voia un sac de grîu, să zicem, îl putea lua din orice teritoriu ocupat de ei, dar dacă voia un sac de grîu IEFTIN trebuia să-l ia de pe plantațiile din delta Nilului unde producția costa foarte puțin…

   În fine…

   Moda:

   Știați că fesul turcesc nu e turcesc? Nici eu... E grecesc, dragii tetii!
Dintr-un capriț sultanul Mahmud a introdus acest fes, iar în urma unei legi a fost introdus oficial. Deși ridicol și nepractic acesta s-a împământenit în lumea mahomedană și a ajuns simbolul care deosebea mahomedanii de lumea creștină.
Mustafa se adresează mulțimii și le zice să le arunce dracului, de fesuri și să poarte pălării ca europenii, chiar el având pe cap o panama. Ovații!
Stabilește cumva și următoarea vestimentație a turcilor: în picioare ciorapi și ghete, pantaloni, cămașă, vestă, cravată, o haină, iar pe cap, firește, pălărie… discursul lui face înconjurul Turciei… Aplauze!
Un alt simbol al Turciei era turbanul… turbanul era purtat de popi de toate rangurile dar și de cei înstăriți. Existau însă o grămadă de purtători „ilegitimi” de turban cam ca cocalarii de la noi care vor să iasă în față prin haine…
Mustafa arde o lege în care interzice turbanul tuturor cu excepția popilor. Popii fac o mare ședință îl cheamă și-l iau la întrebări că ce e aia să nu lași turcu cu turban în cap… Ăsta, mai jmeker ca ei, îi întreabă: „vouă vă convine ca un analfabet să vă facă de rușine veșmântul?” ăia tac prostiți… avea dreptate gagiul…

   Religia:

   Să nu care cumva să vă închipuiți că musulmanii erau otova! Existau numeroase confrerii, oratorii bisericești,  și chiar dervișii…
Prima chestie, (1925) Gazi-ul desființează tekke-le, adicătelea școlile religioase unde se produceau idioți analfabeți pe bandă rulantă… acestea devin școli de stat.
În faza a doua scoate în afara legii toaaate prostiile adiacente islamului propriu-zis și îi eliberează din funcții tot ce ținea de teocrație.
Rămân șomeri tot felul de șeici, derviși și alte specii de popi, alții decât clerii de bază. Toate locațiile lor se transformă în școli sau alte instituții de stat.
Într-un discurs le zice turcilor : „cea mai adevărăciune de sectă e civilizația și progresul”. Urale!
În 1926 introduce calendarul gregorian cu sistemul lui de numerotare, iar duminica devine ziua de sărbătoare oficială din săptămână…
Apoi bagă legile, nene, cod civil de la elvețieni, comercial de la nemți și altele de pe la englezi, mă rog, cam ce era mai bun pe piață la momentul acela…
Mai mult: la 5 aprilie 1928, scoate din Constituție articolul prin care Islamismul era religia oficială a statului. Extrem de important, veți vedea de ce…

   Introducerea alfabetului latin…
Când turcii au trecut la islamism au adoptat alfabetul arab deoarece așa era scris Coranul… avea 612 caractere. Mult, teteo!
Din această cauză 90% din turci erau analfabeți iar cei care știau cu scrisul și cititul se numeau caligrafi și erau destul de bogați…
Mustafa adună la un loc o gașcă de lingviști și-i pune la muncă. Ăia se apucă de treabă și constată că alfabetul latin se lovea destul de bine pe limbă și mai și „suna” bine fonetic vorbind… ok, la treabă!
Elita intelectuală se cam opărește când aude, deoarece ei urmau să devină analfabeți cu această ocazie. Gazi-ul îi dă dracului, că erau doar 10%, iar el avea nevoie de mai mult popor cu școală…
La 9 august 1928 se dă startul concursului Marea Buchiseală Națională. Avantajul pe care îl mai avea acest alfabet era că se puteau scoate pentru totdeauna cuvintele arabe care amestecau limba turcă cu araba din cauza alfabetului… Turcimea e în delir recunoscând în unanimitate că oricât de putoare ai fi nu ai cum să nu înveți 28 de caractere, hai 56 cu alea, majusculele… comparativ cu alea 612…

Alfabetizarea a avut, după mintea mea, cel mai mare impact în încrederea în sine a turcului uitat de lume… o cronică spune că bătrânele turcoaice care ai deslușit scrisul parcă au întinerit… emoționant, nu?
În 1928 se dă legea cu alfabetul, în câteva luni sunt alfabetizați vreo 3 milioane de turci, iar în scurtă vreme apare Coranul tradus perfect în turcă și scris cu caractere latine.
Cu această ocazie toți cretinii care se tăvăliseră că textele sfinte ale Profetului nu pot fi citite sau tălmăcite altfel decât în arăbește iau cea mai mare labă peste bot pe care le-a tras-o istoria și de-aici e clar că încep să piardă teren… Citirea Coranului încetează să fie un privilegiu al tagmei preoțești. Această lovitură dată de Mustafa popimii e unul din marile succesuri în mișcarea reformei.

   Fomeile.

   La 12 anișori micii turcoaice i se bătea în cuie pe frageda meclă zdreanța aia pe care n-o mai dădea jos nici în mormânt!
Odată măritată, intra în harem care era un fel de cușcă cu un grilaj de fier de unde o scotea bărba-su când avea chef de f***t, bătut, omorât, înjosit, torturat și alte plăceri pe care le au moldovenii noștri de-i vedem la știrile de la ora cinci… la noi, moldovenii mai sunt pedepsiți, de bine-de rău, dar turcul primea și medalii dacă nevasta nu-i murea cu zâmbetul pe buze…
Mustafa declară că femeile e frumoase și tre să li să vază fețele și dă legea…
Din Vest văzuse el că familia e celula de bază a societății și că trebuie schimbată viața femeii. Ține un discurs în care arată că femeia muncește pământul alături de bărbat, când ăla nu e la kirciumă, că face, în general, mai multe decât bărbatul, iar când a fost de război s-a achitat de misiuni, cu dârzenia și vitejia unui bărbat chit că nu avea uniformă și grade. Mai emite o maximă în care zice că dacă femeia e proastă, e din cauză că bărbatul ei e prost! Alt lucru viclean spus… ca să n-o mai lungesc spun că în 1934 femeii i-a fost acordat dreptul la eligibilitate, iar în anul următor primele 20 de femei sunt alese în MAN… ca să fiu sincer, nu știu în câte țări europene au existat în 35 femei în parlamente sau în alte structuri de conducere… în numai câteva decenii turcoaica a pătruns în toate structurile societății. Mustafa mai bagă la repezeală și niște școli de dansuri europene pe motivul că dansul este criteriul civilizației… (datul din buric a fost cedat româncelor din cluburile de manele de peste cam 80 de ani cronologici)

   Școalele

   Erau caz de targă, teteo!
Până la începutul sec. 19 în Imperiul Otoman guvernul nu a avut niciodată o politică generală de educație. Erau varză!
În școlile de cartier se învăța exclusiv religie, morala și Coranul și un pic de scriere și aritmetică…  în medrese, gramatica și sintaxa arabă, logica și retorica, jurisprudența și teologia…
Istorie? Geografie? Științe exacte? Vax!
Observație? Analiză? Critică? Canci!
Medresele pregăteau niște oameni care erau mai aproape de lumea de dincolo decât de realitatea arzătoare…  Nu puteau explica fenomene simple, naturale, sociale, fără a se folosi de legende sau alte elucubrații…
Cât de dobitoci erau otomanii, s-au prins că medresele nu fac doo parale…
În procesul de învățământ studierea limbii arabe cu tot cu Coran la pachet era cea mai importantă. Absolvenții erau aproape inutili. Mustafa le închide și deschide școli de tip occidental.
Apar licee, școli medii, universități. Învățământul devine mixt din gimnaziu.

   Va urma

   ca în Doinaș: „…însă foarte puțin”

Edited by gogoroiu, 24 March 2009 - 23:10.

foarte tare gogoroiu, ne alfabetizezi si pe noi astilalti cu privire la istoria Turciei. scuze sper sa nu ofensez pe nimeni!

multumim mai vrem

Până în epoca revoluții kemaliste istoria turcilor începea cu evoluția tribului Osman. Momentele importante ale imperiului erau cam 1453 cucerirea Constantinopolului și asediul Vienei la 1528 în epoca lui Suleyman Magnificul… la 1517 sub Selim s-a contopit foncția de sultan cu aia de calif, iar turcimea (mahomedanii) ajunseseră la 300.000.000 de suflete, mulți pentru timpurile alea…
Cel mai nasol era că poporul turc își cam pierduse personalitatea etnică în acea masă de mahomedani, ajungându-se la o conștiință islamică. Conducerea teocratică seculară evitase totdeauna să numească înalții demnitari din rândul etnicilor turci…
Învățătura era atât de îngustă încât Baiazid 2 l-a executat pe un matematician de mare calibru internațional, Tokatli Lutli, pe motiv că matematica nu e prinsă în Coran, cum făcea satana aia de Torquemada aici, în Europa…
Sultanul Fatih adunase o viață capodopere ale celor mai străluciți artiși ai Europei în palat. Fi-so, Baiazid, un dobitoc sinistru le-a aruncat în bătătură și le-a dat foc. După concepția teocratică orice operă produsă de kafiri (păgâni) trebuie nimicită… Așa fac și acum, dă-i dreaq de neandertali, aduceți-vă aminte cum trăgeau mai acum vreo 4-5 ani cu aruncătoarele de grenade în statuile alea gigantice dăltuite direct în munți, de-i arăta la știri…

  Tiparnița a intrat în uz cu 300 de ani mai târziu decât fabricația ei din cauza Coranului când în Europa deja se trăgea pe offseturi…
Mustafa văzuse clar că Imperiul fusese glorios doar pentru șefi, iar pentru turcime adusese 600 de ani de beznă!
Dă sfoară în lume și aduce trupe de arheologi să scoată la lumină trecutul dinapoia Imperiului.
Ăia vin, sapă, rîcîie și dau de civilizația sumeriană și, mai ales, hitită. Scriu un raport preliminar cu privire la hitiți, iar Mustafa le suplimentează cașcavalu după principiul „rezultatili vorbește”. Se decoperă că hitiții erau mai înaintați decât otomanii din punct de vedere social, politic, etc… Erau de origine turanică și proveneau din zona podișului Turkestanului. Le-au găsit capitala Hattuza pe lângă Ankara. O grămadă de profesori turci sunt fericiți că se descoperă finalmente adevărata istorie antică a turcilor.

   Economia.

   Turcia consuma mai mult decât producea. Bugetul nu se echilibra decât grație împrumuturilor externe, exact ca în România lui Băsescu care ia împrumut 18 melearde să poa’ să plătească pensiile și salariile profesorilor…
Otomanii băgaseră pe ultima sută sistemul Capitulațiunilor, sistem ce permitea biznismenilor occidentali să facă ce vrea măciuca lor în Turcia. Adicătelea ăia veneau și vindeau orice fără să plătească vamă sau alte taxe către stat și vindeau orice prostie fără nicio regulă de protecție asupre populației…
Aici fac apel la cei ce se joacă de-a economiștii și îi rog să explice mai multe decăt știu.
Mustafa desființează capitulațiile.
Face o politică de investiții străine în special pe agricultură, dar nu pierde din vedere nici industria, iar investitorilor în minerit le garantează capitalurile investite…

   Crează o opoziție liberală și-l pune șef pe Fethy, să mai anime nițel politichia. Opozantul direct era Ismet. Fethy în primă fază a avut un oarecare succes, dar apoi îi cam caftea populația pe unde îi prindea, cu partidul lor cu tot!
Ca urmare dizolvă acest partid și-l recuperează pe bravul Fehy de-a-ntregul cu toate că turcii încercaseră să-l facă bucăți. A fost o lecție dezamăgitoare pentru el: turcul nu era încă matur pentru jocul parlamentarismului…

   Reforma limbii a constat în aceea că limba era la începutul revoluției un amestec de turcă cu arabă și cu persană. Tot din cauza Coranului care era scris în arabă și, pasămite, nu putea fi scris sau citit în altă limbă. Se ajută iar de lingviști care scot la lumină din limbă sau din idiomuri cuvintele proprii turcești.
Turcizează numele populației. Îi obligă să își ia nume patronimice.
Ca exemplu numele lui de botez era Mustafa, Kemal era o poreclă. Numele lui până atunci fusese Mustafa Kemal-Pașa (pașă = general)
MAN, în urma legii îi propune numele de familie Atatürk. Atatürk înseamnă „tatăl turcilor” după cum știe de la ăl cu barba sură, pân la ăl cu țâta-gură. El acceptă, iar numele lui de pașaport devine Atatürk   Mustafa, Kemal.
Ca să mai adaug unul: pe Ismet l-au botezat tot Mustafa (coincidență), Ismet e porecla iar numele de după decret este Inönü. Inönü este o localitate unde col. Ismet a reputat o glorioasă victorie în timpul războiului de independență. Deci: Inönü   Mustafa, Ismet

  Hai că ați priceput! De fapt după ce Kemal dă în primire în 1938, chiar îi dă în primire lui Ismet Inönü biroul, capsatorul, agrafele, copiatorul și ce-or mai avea președinții pe desktop…  dacă îmi prmiteți jocul de cuvinte…
Sar din schemă bey-ii, pașalele și nume ca Mehmed, Ali, Iusuf, Ahmed … peste aceste nume se așază definitiv „lespedea uitării” ca să-l citez pe cronicar…

   Ridică din deșert o Ankară, dintr-un târg de 40.000 de suflete în 1919, pe care o transformă într-un oraș ultramodern la vremea aia… aici nu e vorba numai de Ankara, sunt multe orașe care s-au dezvoltat uimitor în urma revoluției…

   După cum ați citit această poveste v-ați putut da seama că Mustafa a fost neobosit, dârz și crâncen.

  

  În dimineața zilei de 10 noiembrie 1938, pe la 9, Mustafa o mierlește în palatul Dolmabahce din Istanbul. Avea numai 57 de ani și era ros de ciroză.
Cronicarul spune că ciroza ar fi avut-o din cauza stresului și veșnicei trăiri a vieții pe muchie de cuțit…
Realitatea e cam așa:
Faci o hepatită B sau C. Virușii te roade de ficați. Îi ajuți cu băutură temeinic și s-a rezolvat: hepatita se upgradează la ciroză.
Oboseala e bună și ea: te împinge mai repede în groapă… așa zice medicina.

  Îmi pare rău de Mustafa că a murit tânăr…

  Ismet, care era cu 3 ani mai mic ca Mustafa, a murit în 1973, la 89 de ani… deja se născuse și mandea demult, și a avut aceeași viață năpăstuită ca a lui Mustafa, numai prin tranșee, în nămoale, luptându-se cu jegul, boala și deznădejdea. A fost mai tare. Soarta!

   Mustafa a fost căsătorit doar cu Latife Ușșaki între 1923-1925. Tipa era citită bine dar frumoasă nu era! Nu au avut copii. Nu prea înțeleg de ce… Alte femei nu apar în viața lui, însă apar vreo 10 copii înfiați pe care cronica nu prea îi bagă în seamă.

   Vă invit să deschidem niște discuții despre…

Edited by gogoroiu, 25 March 2009 - 23:33.

Multumim Gogo pentru pre frumoasele postari. Si daca tot zisesi de discutii, hai ca arunc eu o intrebare... Personal, mi-au placut tare mult descrierile din cartile lui Orhan Pamuk. Reflecta foarte bine tocmai mentalitatea turcului confruntat cu schimbarile venite din vest (aici ma refer in special la Ma numesc Rosu sau Fortareata Alba). Spune-mi: in afara de net, ai mai avut si alte surse de inspiratie (romane, nuvele....)?

gogoroiu, on Mar 25 2009, 23:29, said:

O fi fost fundamentalist....

Oricum, mare om MKA. E interesant  cum a lasat cu limba de moarte armatei sa  vegheze la pastrarea statului laic , la consolidarea democratiei si cum la nivel inalt ii sunt urmate ideile.Cand vreun partid fundamentalist e pe cale sa ia puterea, hop si armata cu o lovitura de stat, pana se aseaza lucrurile.
La noi, unde democratia a invins la orase si sate, e mai greu sa reformezi societatea.Daca dai o lege cu efect de RESET, un sfert o dau in bascalie, un sfert spun ca e neconstitutionala, asadar  cerem parerea Curtii(de care oricum nu tinem cont), un sfert spun "Nu se poate, maica, la noi" iar restul motaie la OTV cu "Libertatea" pe genunchi.

Felicitari pentru idee!

wassabi, on Mar 26 2009, 15:06, said:

pe Orhan Pamuk încă nu l-am citit încă, e în plan!

în afară de net am avut, după cum am zis în postul al doilea, când bănuiam că o să mă huiduiți pentru subiect, cartea lui Petre Ghiață "Ataturk" și niște lecturi din secolul XX, unde spre rușinea mea, am uitat numele autorilor.
am mai citit multă politică a vremii Titulescu, Take Ionescu,și nu în ultimă instanță Suphi Tanriover, profesor universitar, fost ambasador al Turciei la Bucale prin anii 70...

scaramouche, on Mar 26 2009, 15:26, said:

să știi că am citit un articol pe undeva în care se zicea de Kemal că era curvar din cale afară și bețiv de rupea pământul...

și eu am bănuiala că putea fi dosnic, asta e boală veche în istorie, mai cu seamă în armată!... n-ar fi de mirare!
nu a avut copii, ceea ce pentru un curvar în timpurile alea e de neconceput... gândește-te la Ștefan al nostru care, zice cronica, ar fi avut câte un plod în fiecare sat moldovean, că tot zic ei că se trag toți din el!

eu am mai zis: MKA a avut voință și dârzenie, din aceste calități se naște subcalitatea numită "curaj"
dacă adaugi la astea o doză infinită de Noroc îți iese de-o Turcie modernă!

L-am pus la favorite,sa-l citesc maine pe indelete!
O singura chestie,mare om Mustafa Kemal!Adulat de marea majoritatea a turcilor dar blamat,mai pe sestache asa,de fundamentalistii care considera ca a furat frumusetea limbii arabe,nemaifolosind-o la scris!
Felicitari pentru expunere!