Istoria Turciei

Un pic din istoria Turciei…

  

  La 12 martie 1881, la Salonic, se naște unu, Mustafa Kemal.

  Habar n-avea că el va întemeia Turcia modernă. Imperiul Otoman fondat în 1299 scârțâia din toate oasele…

  Pe taică-su îl chema Ali Riza, un nume banal pe acele vremuri la turci, cam ca Ion la noi, și lucra conțopist la Datoria Otomană. Omul nu avea cine știe ce talente sau aptitudini… Maică-sa, Zubeida, era o albaneză mahomedană, zdrahoancă, frumoasă și analfabetă așa cum erau cam toate turcoaicele pe timpurile alea. Mai avea o calitate importantă: vitalitatea, calitate ce s-a scurs și către fiu. De sub iașmac, ea conducea gospodăria, așa cum se întâmplă și în zilele noastre în multe gospodării…

  Ali Riza o mierlește timpuriu, iar Zubeida, ce acum o avea și pe micuța Makbula, al doilea copil al cuplului, se duce la un frate al ei la țară, să-și crească copiii, neplăcându-i în Bamboo… Ali nu-i lăsase mai nimic…

  Micul Mustafa o ardea cu oile de nevoie, iar școală nu prea executa din cauza lipsei acesteia.

  Pe acele vremuri, la vârsta de 11 ani, copilul trebuia dat la ceva, să se aleagă ceva de el, să nu rămână bagabont pe străzi. Maică-sa îl ia de mână și-l duce la Salonic să-l facă popă, meserie ușoară din care se câștigă baban, fără muncă și în zilele noastre, dar copilului nu-i plăceau odăjdiile el având înclinație spre tunică…

  Reușește în primii 10 la admitere deși era slab alfabetizat. În școala aia capătă porecla  Kemal=perfecțiune. Cât a stat la școala aia nu am aflat, însă știu că a terminat-o cu brio, iar apoi s-a dus la Monastîr actualul Bitola din Macedonia, FYROM pe nou…

  La Monastîr se găsea Academia Militară Otomană unde tânărul cadet urma să devină ofițer. Pe vremurile alea școlile militare erau cam ce ar fi acum să ai vreo 5 facultăți, una de IT, una de inginerii, una de limbi străine, una de SNSPA, ANEFS, plus cursuri de călărie, dansuri și bune maniere…

  Acolo se împretenește cu unu, Fethy, un macedonean nobil de la care învață franceza și se lasă dedulcit la Rousseau, Voltaire, Hugo și alți mari ciumeci, propăvăduitori ai ideilor de libertate, egalitate, fraternitate…

  Sămânța revoluționarului fusese sădită în tânărul ofițer Mustafa.

  Gagiul avea 20 de ani, era sublocotenent de cavalerie, era recomandat de superiorii de la Monastîr ca fiind eminent, și uite-așa, intră la Constantinopol la Harbia, Școala Superioară de Război, fără examen, doar pe baza recomandărilor…

  Acolo își câștigă la repezeală respectul și faima și e invitat să intre în asociația revoluționară Vatan (patria), o organizație underground care voia binele patriei.

  O organizație secundă nu are ce căuta într-o structură militară dar… :

  Acea organizație era acceptată de comandanții Harbiei deoarece și ei erau angrenați în ideile tinerilor care erau sătui de putreziciunea structurilor Imperiului, acesta fiind condus prost de un sultan, Abdul Hamid 2, pe numele lui…

  Situația era verde, Imperiul trăgea să moară, iar cauzele sunt arătate de niște jmekeri ale acelor timpuri denumiți în zilele noastre analiști politici, economici, sociali etc…

  acele cauze sunt trei:

  unu – lipsa mijloacelor de producție (adică a industriei)

  doi – lipsa unor venituri constante (ei se bazau pe ce biruri luau de la cei cuceriți) și

  trei – corupția (ce atinsese cote paroxistice, similare cu România de azi…)

  Mustafa ajunge repede între fruntașii organizației, însă Vatanul iese din ograda unității militare și începe să ia proporții… Nebănuite…

  Sultanul Abdul Hamid 2 se cam oftică când aude de prostiile Vatanului, mai ales că le umbla prin cap introducerea unei Constituții cu caracter liberal, republican, alta decât cea în care el avea toate drepturile…

  Ca urmare scoate în afara legii organizația, care își continuă bine-mersi activitatea în ilegalitate.

  Mustafa își continuă activitatea și e băgat la pârnaie unde are bulanul miraculos că nu e spânzurat sau lichidat altfel…

  Norocul următor constă în faptul că o căruță de foști comandanți ai lui întocmesc o cerere adresată Sultanului, iar Abdul Hamid 2 o semnează cu amendamentul că Mustafa va servi în garnizoana Damasc.

  În Damasc, Mustafa o arde câteva luni aiurea, până se citesc toți comandanții de acolo că el este Alesul… ei toți fiind vataniști.

  Îi fac acte nașpa și-l expediază la Salonic pe blat să reînvie Vatanul. Ăsta ia de bună toată faza și se duce. În 3 luni repune pe picioare toată șandramaua.

  Era urmărit de Securitatea Sultanului și când obține un nou mandat de arestare are iar noroc: securistul care trebuia să-l aresteze era vatanist, și i-a oferit un mare cadou: 48 de ore să spele putina…

  Gagiul s-a înapoiat cu greu la Damasc sub alte identități, iar acolo fuge în munți unde și rămâne vreun an… Șefii de acolo îl acoperă trimițând sultanului scrisori cum că omul lupta de luni de zile cu druzii.

  Iar a ajuns la excepțional, avansat maior din Liban și trimis îndărăt la Salonic ca ofițer de stat major.

  

  cred că va urma… dacă n-or găsi moderatoarele motive…

  dacă nu e bine veți găsi continuarea pe blog.

Am ramas fara cuvinte.......

trebuie să fac o paranteză în care să vă explic că sultanii otomani aveau o școală aparte… ei înțelegeau de mici că șiretenia și viclenia erau materii de bază la școala vieții, așa încât la școala vulpilor, o vulpe reală ar fi rămas repetentă veșnic… Minciuna era un fundament al gândirii… Trădarea era o bagatelă, li se întâmpla zilnic…
Închipuiți-vă un nobil cruciat din Apus pentru care virtutea însemna să-și dea viața pentru un cuvânt dat, așa cum și făceau adeseori, față în față cu un nobil turc pentru care cuvântul nu valora nimic… Prietenii cruciatului și-ar fi dat viața pentru el spre deosebire de prietenii turcului care l-ar fi îngropat cât mai degrabă…

  
La Salonic se cam schimbaseră treburile…
Vatanul  se cam dusese pe copcă și fusese creată o altă organizație Uniunea și Progresul Junilor Turci. Ăștia, spre doesebire de Vatan, care era strict național, aveau vederi internaționale… dar păstrau ideea de restructurare fundamentală a statului turc. Și se gândeau la bani din afara Imperiului, și nu luați cu japca, ci sub formă de investiții…
Mustafa a intrat în această organizație după o lungă cumpănă…
Această nouă organizație avea mai mulți șefi dintre care voi aminti pe fondator, maiorul Enver-bey și pe un albanez bengos, numit, Niazim…
Mustafa gândește despre noul șef, Enver-bey, pe care îl cunoștea deja de ceva vreme că e fanfaron, infatuat și superficial și nu prea se bagă în seamă cu el… Șade cuminte și ia seama că ăla e prea internaționalist, iar el rămâne fidel propriei idei: „Turcia a turcilor”…

  Liniștea e stricată de țăcănitul ăla de Niazim care cu ajutorul unor bande înarmate ale Junilor Turci crează un pui de răscoală în sudul Macedoniei, într-un târg, Resna, unde trântește o proclamație prin care declară abolit guvernul de la Constantinopol… Toată lumea râdea de se crăcăna…
Enver-bey se combină în afacere și lucrurile se cam amplifică… sultanul o cam luase în mână, aparatul de stat nu mai funcționa…
Declară public la Salonic o schimbare de Constituție prin care rămânea sultanatul dar fără puterea absolutistă…
Muhaiaua de Abdul Hamid acceptă virajul și aprobă noua Constituție, dă afară Guvernul și pe toți demnitarii și acceptă guvernul alcătuit de Enver-bey. În următoarea secundă începe campania de denigrare a noului guvern ajutat fiind de foștii colaboratori… și-i acuză pe ăia că sunt francmasoni și vor să vândă țara… guvernul e re-răsturnat și reintrodusă constituția absolutistă a sultanului…

  Junii Turci se enervează rău și pun mâna pe arme, vin la Constantinopol, îl iau prizonier pe Abdul Hamid și-l bagă la bulău la Salonic, garnizoană ce era condusă de Fethy-bey… Îl mai țineți minte?...
În locul sultanului este înscăunat văru-su, Mohamed 5, un hodorog bolnav și fără energie dar deștept și șiret…
Partidul Uniune și Progres pune laba pe toată afacerea, iar Enver-bey este eroul național.
Mustafa rămâne în umbră și nu primește nicio demnitate…

  E trimis să participe la o aplicație împreună cu armatele franceze, iar cu acest prilej își evidențiază iar calitățile de militar excepțional. Comandantul aplicației trimite ministrului de război o scrisoare în care îl elogiază iar Mustafa e numit comandantul Școlii Militare de la Salonic. Cu această ocazie își vede împlinit unul din visele sale mai vechi…

   Enver-bey adoptă o politică puternic pro-germană, ocazie cu care cam pune pe tavă Turcia nemților…
Mustafa nu vedea deloc cu ochi buni treaba asta și vedea că nu se va ajunge la nimic bun dacă turcii își dădeau pantalonii jos în fața nemților…

   Începe războiul din Tripolitania cu care nu vă mai plictisesc… în acest război Mustafa se citește că nu e nicio jmekerie să te bagi cu arabii… în afară de religie nu-i lega nimic…
Campania din Tripolitania se termină brusc în 1912 când începe scurt războiul balcanic…
Mai clar, muntenegrenii, sârbii, grecii și bulgarii se cam satură de stăpânirea otomană și cam vor independența… Erau destul de hotărâți…
Se găseau la 15 km de Adrianopol (Edirne pe nou).

   Enver-bey se duce grămadă la Stambul croit să schimbe iar guvernul din cauză că acceptase o pace cu beligeranții. Niazim Pașa (am uitat să vă spun că Niazim ajunsese Pașă „comandant” și era deja ministrul de război) protestează împotriva noului guvern, dar Enver-bey îl potolește pe loc cu un glonț tras personal din propriul revolver.
Ia comanda armatei și în ciuda explicațiilor lui Mustafa, strategul, se năpustește peste ăia. Rezultatul e că o ia în palmă și pierde Adrianopolul. E nevoit să accepte o pace mult mai umilitoare decât cea negociată de guvernul destituit mai înainte…
Totuși există și o urmă de noroc prin aceea că prostovanii ăia de muntenegreni și sârbi se ceartă cu căpățânoșii de bulgari pe condițiile păcii, iar cu această ocazie turcii reușesc să-și ia Adrianopolul îndărăt…

  Vă închipuiți că în urma acestei victorii Enver-bey devine dictator, iar sultanul om de paie… cam ca Boc…
În toată șobolăneala asta s-a băgat și România, ba chiar la București s-a semnat pacea războiului balcanic în 1913.
Mustafa e avansat lent-colonel ca mulțumire că se folosiseră palnurile lui la recucerirea Adrianopolului.

În altă ordine de idei Enver închină complet țara nemților.
Fraza celebră a lui Mustafa: Sau ne putem salva singuri, sau nu merită să trăim ca popor!
datează cam din timpurile alea…

  Din cauza propagandei antigermane Mustafa e pus pe făraș și expediat ca atașat militar la Sofia și București unde ambasador era Fethy-bey.
Acolo se împrietenește cu unu, Gurănescu de la legația română și-și omoară cumva plictiseala…

   Gata! Data viitoare vă zic de Marele Război (ww1)

(pentru această poveste am tot citit pe net dar cel mai important e că l-am recitit recent pe Petre Ghiață și de acolo m-am inspirat cel mai mult)

Edited by gogoroiu, 09 March 2009 - 20:26.

bibicu13, on Mar 8 2009, 20:33, said:

reincarcarea se face la fata locului  la ultimul ghiseu din dreapta,eu asa am reincarcat anul trecut,si poti reincarca cu cite lire vrei sau ai
e un turc cu un calculator ,verifica citi bani mai ai pe card,il incarca electronic...si "da-i bice ca ne grabim"   
bafta!
***
gogo baga ca zici frumos
sa le  zicem povestirilor tale ...... "Sfirsitul unui imperiu,nasterea unei natiuni"       (uite ca am contribuit si eu cu ceva   )

Edited by fire_chief, 09 March 2009 - 22:09.

gogoroiu, on Mar 9 2009, 21:06, said:

...esti bun...ceva in stilu catavencu pagina de istorie ,penultima pagina...de serviciile de la susesi [ca poze vedem si singuri]ce ai auzit vb??

fire_chief, on Mar 9 2009, 21:59, said:

așa să fie, cum zici!   te trec pe coperta a doua la coautori

continuare

ww1

În 1914 izbucnește Marele Război.

        Mustafa se roagă de șeful guvernului să nu  angreneze Turcia în război…Gagiul avea bănuieli că Puterile Centrale vor  cam pierde… mai mult: în anumite cercuri el declară că și dacă vor câștiga (era  clar că dacă Turcia se bagă, e în alianță cu Jărmania și Auto-Strungaria…)  Turciei tot rău îi va fi. Nu vedea nicio jmekerie profitabilă pentru turci la  sfârșitul unui război în care nu se știa ce și cât se va cheltui chiar dacă  Puterile Centrale ar fi câștigat beleaua aia de război…

    Toate una peste alta, ideea era că Turcia nu  avea bani de războaiele ei, darămite de ale altora, avea o armată slăbită și  cam fără chef, și oarecum neechipată la standadele momentului, un Sultan vai de  mama lui, și perspective de la mov spre negru indiferent de soarta războiului…

                    Potaia de Enver-bey, mai presus de toate, bagă  Turcia în război și află cu ușurință gândurile și părerile lui Mustafa.Mustafa ceruse comanda unor trupe de front ca  să demonstreze că nu e laș, indiferent de cauza pentru care luptă Turcimea…Enver  îi dă, ca de obicei, Multe Urări și Iubire Eternă.Și ca să dovedească cât e el de ciumec se  autonumește comandantul trupelor turcești din Caucaz. Adică se duce să se  mardească cu rușii… ca trupe ia după el cam ce mai rămăsese mai acătării din  Imperiu.

        La Stambul îl lasă Ministru de război pe  Haki-pașa, un băeat care fusese multă vreme comandant prin școlile militare  turcești și Vatanist din primul  eșalon. În plus era un pretenar adevărat al lui Mustafa. Și știa că e unul  dintre cei mai dibaci ostași…Securiștii turci îi suflă la urechiușă lui  Haki-pașa că la englezi le umblă prin căpățâni să bage o debarcare în peninsula  Gallipoli și să puie labele pe Dardanele apoi să taie un drum spre  Constantinopol, ocazie cu care tăiau Turcia în doo felii ca să poată s-o  halească cu fulgi cu tot, ulterior… Suplimentul era că odată luată strâmtoarea  Dardanele, Marmaraua și Marea Neagră ar fi devenit mări controlate exclusiv de  englezi.  Cam cum au făcut cu Gibraltarul  și Suezul…

        Haki-pașa îi dă un mail la repezeală lui  Mustafa și-l cheamă la ordin la Stambul. Îl face colonel și-i dă pe mână  comanda diviziei a 19a și-l trimite de pază la malu gârlii la Gallipoli  (Gelibolu pe turceste). Comandantul ăl mare acolo era un general, mare ciumec,  Otto Liman von Sanders, care pe acolo se ținea de refacerea și reorganizarea  trupelor sultanului.

    Englezii și ANZAC, corpul de armată  australian-neo zeelandez, se strâng ca frunza și ca iarba la intrarea în  Dradanele. Erau pe sute de vase de războiPe ei îi intresa să poată deschide o  cale de aprovizionare puternică spre Rusia țaristă, neavând prea mare boală pe  turci… . Erau îmbătați de victorie înaintea începerii luptei.

    Bătălia a durat cam 7 luni, timp în care au  murit cam 100.000 de soldați, vreo 55 turci și vreo 45 ăilalți… Cert este că a  fost una dintre cele mai răsunătoare înfrângeri pe care le-a suportat imperiul  Britanic…Dacă turcii nu ar fi avut suportul nemților  care au adus ceva fiare, tehnologie germană de ultimă oră poate alta ar fi fost  soarta lor.

    Eu aș face speculația că, dacă turcii ar fi  cedat atunci, marea Neagră ar fi fost invadată de Flota Britanică, iar în  conformitate cu obiceiurile lor, n-ar mai fi ieșit de-aici forever. În urma ww2  poate rușii nu ar mai fi ajuns să ne facă nici pe noi, nici pe vecinii  bulgărași zdrențele lor. Ar fi fost greu să-și impună ciuma aia de comunism pe  malu bălții britanice… Este doar supoziția mea…

            În finalul acestei bătălii vă e clar că  Mustafa Kemal a căpătat o faimă ceva mai mare ca a lui Pițurcă în cazul în care  România ar câștiga finala campionatului mondial de fotbal…

El a câștigat acele lupte prin fapul că avea  un curaj nebun, demn de un erou, și a unei alte componente a războiului care se  numește Noroc. E posibil să vă fi plictisit spunându-vă de căte ori Mustafa a  avut noroc…

                Era întotdeauna în fața camarazilor șarjând toate  luptele. O poveste spune că a fost împușcat în piept de englezi. S-a întors  către camarazi, s-a scotocit în buzunarul de la piept, și le-a zis: „V-am zis  că niciun glonț nu mă poate ucide? Mi-au spart doar ceasornicul!”Faima a pus pe capul lui o aureolă, un nimb,  transformându-l într-o legendă, de care vorbește toată presa europeană…

    Ei, dragii tetii, în vremea asta partidul Junilor Turci, să nu-l mai vază înaintea  ochilor!!!Bănuiau ei că faima lui nu e conformă cu linia  partidului…
Mustafa țipa mai tare ca oricând despre „greșeala  istorică” de a se fi aliat cu germanii și de a fi intrat în război. Cu această  ocazie câștigă simpatia poporului mai mult ca oricând.

Soldatul de operetă, Enver-bey, pierduse rău  trupe și poziții împotriva rușilor în Caucaz. Puțopalmist cum îl știați, de la  ciorănia de la Adrianopol de cu doi ani în urmă, vine acasă și, ca să scape de  Mustafa, îi dă comanda trupelor din Caucaz!
Era pe față, teteo!
Jagardeaua de Enver știa că la prima  confruntare, fantomatica rămășiță a armatei turcești ar fi pierit instantaneu  la prima confruntare cu armata țaristă. Asta ar fi fost baza destrămării faimei  marelui Erou…

Mustafa era departe de a fi fost prostul lui  Enver și merge pe mâna Norocului și acceptă misiunea.

    O taie pe front și acolo îi găsește distruși  și fără speranță pe generalul Kiazim Kara-Bekir și pe colonelul Ismet, oameni  cu care a presimțit că se va mai vedea. Vederea lui le provocă o oarecare  speranță că vor muri măcar celebri alături de erou.

    Zorii erau cenușiu-violeți…

    Mustafa începe să cârpească ce mai putea fi  cârpit din oștile alea și le suie pe niște culmi așa cum știa el. Totul era la  mișto deoarece nu aveau cum să reziste prea mult… Ia la rând ofițer cu ofițer,  și-i evaluează ca să știe exact pe cine și câtă bază să pună…

    Când se așteptau la ce era mai rău, iar îi  bate la ușă Norocul!Era primăvara anului 1917 și Revoluția din  Rusia înlătură pe Țar… Trupele rusești sunt cuprinse de buimăceală și nu prea  le mai arde de luptă.
Mustafa recucerește pozițiile pierdute pe bani  grei de Enver aproape gratis și oftica se arată!
Lasă comanda lui Kara-Bekir și Ismet și o  tunde la Stambul unde începe iar carnavalul învingătorului.
Iar îi ia la zor pe cei care erau cu nemții și  căștigă popularitate iarăși… Turcia mergea cu pași mari spre dezastru…

Enver-bey, care își făcuse un hobby din a-l  expedia ori unde era mai rău, ori cât mai departe, îl trimite la Alep, în  Siria, la cafteală cu englezii. Acolo, vătaful șef era un mareșal chinez, von  Falkelhein. Chinez?... eh, dacă nu era chinez era sigur neamț!
Mustafa se contrează rău cu noul șef pe  probleme de tactică unde von nea ăla era un visător și se ușchește la Stambul  prin demisie.
Von Măciucenștain, ăla, turbează și cere să  fie judecat de curtea marțială.
Mustafa scapă datorită faptului că era cine  era și, bașca, era turc!

        Mai cad vreo doo guverne pe diverse mici  probleme.

Enver mai comite o șobolănie: îl numește pe  Mustafa atașat pe lângă Vahid-ed-Din, moștenitorul tronului, într-o călătorie  de informare în Jărmania, îndepărtându-l iarăși de țară…

    Vahid-ed-Din era un personaj deșirat, cu gâtul  lung, stângaci, pe jumătate cretin. La prima întâlnire cu ofițerii care urmau  să-l însoțească în călătoria din Germania a ațipit în timpul unor explicații  tolănit pe sofa.
Mustafa gândește: „ Of, Doamne (Allah), ăsta e  Sultanul de mâine???”
Pleacă cu sufletul greu în călătoria cu trenul  Imperial… După ieșirea din Imperiu, aghiotantul lui Vahid-ed-Din îl invită pe  Mustafa în vagonul salon unde Mustafa găsește un mare jmeker: Prințul era total  opus față de ce văzuse el la Stambul: elegant, rasat, cult, ciumec, inteligent…  
Îi zice: „te cunosc de mult Mustafa… dacă mă  arătam cum sunt acum mă omorau demult… în calitate de prinț o beleam dacă eram  isteț… înțelesese de mic joaca vulpițelor…
Ei se împrietenesc bine în Germania unde au  contacte cu cercuri selecte printre care cel al mareșalului von Hindenburg pe  care Mustafa îl pune la punct deoarece nu cunoștea anumite fronturi, iar  Germania era la capătul puterilor…
Vahid-ed-Din pleacă în Turcia și la ceva vreme  Mustafa se îmbolnăvește și trebuie să bage o vacanță la Karlsbad. Habar n-avea  că, peste cam 50 de ani, nemții or să înceapă să vină pe bani grei la mările  lui.

    Vahid-ed-Din devine sultan în urma morții lui  Mohamed 5 sub numele Mohamed 6!
Mustafa revine degrabă în Turcia și-i expune  teoriile lui și-i cere să ia atitudine. Adică să expulzeze toate armatele  străine și să se retragă imediat din război.
Mohamed 6 fricos și prostănac își trădează  prietenul și cedează în fața lui Enver.
Îl dă afară pe Mustafa din toate funcțiile!
Mustafa nu are încotro și o taie în Siria…  alte trupe decimate, înfometate, ostenite și neînzestrate…
Ia în piept trupele engleze aliate cu arabii,  conduse de celebrul colonel Lawrence al Arabiei. Cedează teritoriile arabe fără  prea mult scandal dar pe teritoriile turcești nu se poate trece de el! Alt  succes!
Alt noroc e că între timp aliații cam câștigă  pe toate fronturile, iar Turcia semnează o pace cu englezii. Enver scapă cu  fuga împreună cu alți fruntași din mâna învingătorilor și se duc dracului, în  exil.

    Toți învingătorii se uitau cum să împartă  leșul unei Turcii care părea a avea imina la Constantinopol.
Tratatul de pace de la Sevres semnat de  Mahomed 6 împarte Turcia între francezi, italieni și englezi. Constantinopolul obține  premiul de curva secolului deoarece nu mai are nicio lege a lui, iar armata și  marina turcă sunt desființate.

    Turcia cu sultanul ei, cu tot, era într-un  măreț rahat!

cam ăsta a fost ww1 pentru turci

poate mai zic altceva...

Edited by gogoroiu, 11 March 2009 - 23:48.

Aceasta este continuarea și probabil sfârșitul poveștii mele despre Ataturk deoarece aventurile palpitante se împuținează aici, și nici nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți pe care, probabil, îi interesează doar „tăvile nesfârșite cu papa grețoasă”.

  Datorită acelor amici continui istoria și le mulțumesc că m-au încurajat și forțat s-o continui!

   Ataturk, episodul 4. Dupe război.

   Tratatul de la Sevres era așa de nașparliu și umilitor încât anumite elemente ale politicii otomane propun sultanului inițierea unor discuții pentru a obține protectoratul SUA…
Canci!

Ah. Uitasem să vă zic sfârșitul lui Enver-bey, care o întinde în exil… A încercat gagiul una-alta pe la diverse conduceri și până la urmă s-a băgat împotriva boșevicilor prin zonele Turkestan-Tadjikistan și a fost lichidat la Dușanbe, prin 1922, în urma unor complicate lupte de interese… Prin 1996 i-au dezgropat oasele din zona aia și l-au îngropat la Istanbul pe cel ce s-a numit Enver-Pașa, soldat prost, dar vizionar în ceea ce-i privește pe nemți. Știa că alături de ei Turcia va avea de câștigat mai mult decât de pe urma englezilor…
Oamenii lui Ataturk deveniseră din ce în ce mai mulți, iar ei fondează ideea de kemalism.
Se fac alegeri libere, iar kemaliștii obțin majoritatea.
Parlamentul se organizează la Stambul unde nu era de bine…
Cer ca nebunii independența.
Lucrările parlamentului cer veșnic plecara trupelor străine din teritoriul lor.
Englezilor nu prea le place și-l pun pe Vahid-ed- Din, alias Mohamed 6 să dizolve parlamentul. În urma ultimei trădări a sultanului, Fethy-bey și un grup de susținători ai lui sunt luați pe sus de englezi și deportați în Malta!
Alți susținători ai lui Mustafa, printre care și colonelul Ismet, reușesc să fugă în Anatolia luând cu ei și banii Mișcării…
Se regăsesc la Sivas, un oraș în inima Turciei, mai la est de Angora la vreo 500km.
Acolo o pun de un nou guvern fundamentat exclusiv pe independența turcilor față de orice străini.
Sultanul dă niște ordine, în sensul că scoate în afara legii Congresul de la Sivas și-l trimite pe unu, Ali Galip, încolo, să strângă oști și să-l captureze pe Mustafa. Mustafa, cătană bătrână, face aceeași chestie, iar Ali, ăla, o întinde îndărăt la Constantinopol fără să clipească…
Mustafa trimite la Stambul o adresă pe care erau toate adeziunile prefecților și primarilor din teritoriu fix pe adresa Sultanului.
Sultanul mai face niște manevre dar poporul știa una și bună:
„Independență sau moarte!”

   Sultanul ordonă „armatei califului” să puie laba pe Mustafa și să-i ia gâtul!
Înfruntarea între armata califului și armata revoluționară de la Angora ia proporții dramatice…
Începe războiul civil…
Oamenii sultanului cam căștigă teren spre centrul Anatoliei, iar, în slaba trupă a lui Mustafa deznădejdea își cam face loc… unii din oamenii lui, mâncați de neîncredere în victorie îi prezintă variantele de compromis elegant.
Nebunul, nu și nu!
Ori învingem, ori murim! Nu mai accept lamentări pe lângă mine! Cine nu vrea cu mine e liber să plece!
Abdicarea Sultanului și lăsarea la putere a englezilor care exacutau în Constantinopol toți patroții turci îndârjește toată populația turcă… kemalismul urcă în topuri pe primul loc…
Englezii își doresc foarte tare victoria pentru prestigiul lor, dar și pentru posibilitatea de a dispune de resursele de petrol din zona orașului Mossul…
Grecii miros cam ce vor englezii și-i pupă-n cur la repezeală și le oferă niște trupe de asalt. În același timp vând pielea ursului din pădure în sensul că întocmesc niște acte cu privire la avantajele materiale pe care urmau să le obțină. Erau mai bine înzestrați și înarmați și, important, mult mai mulți ca turcii…
Cum turcul nu era soldat de ieri-alatăieri grecilor le-a fost greu să-i împingă până în munții Eski-Șehirului și ai Afyonului… acolo grecii sapă tranșee și stabilesc o bază militară în vederea următoarelor operațiuni…
Pentru Mustafa era cam nasol… totuși lasă o perdea de trupe oarecum neregulate așa încât grecii să fie ținuți în șah etern…

  Principalul dușman al lui Mustafa nu era grecul, ci neîncrederea și lipsa de speranță a propriilor oameni… Se chinuiește din greu să reorganizeze armata și capătă un ajutor important din partea francezilor. Adică armament nou și bun…
Colac peste pupăză, de parcă nu ar fi avut destule pe cap, în Antalya apare un oarecare Ethem, o namilă crudă și sadică ce ajunsese cerchez în armata otomană, iar acum era un fel de haiduc care jumulea populația și lua taxe de protecție… Îi trimite vorbă să se supună lui Ismet-Pașa, iar el, țâfnos, nu acceptă decât în condițiile în care ar fi primit comanda în locul lui Ismet… Mustafa îl declară dușman al patriei și pune armata pe el. În câteva zile le arată cine e șeful și Ethem cu puține trupe ce-i mai rămăseseră trece de partea grecilor în huiduiala întregului stadion.
Grecii mai dau un atac și reușesc să ia orașul Afyon prin 1921, în primăvară.
Lui Ismet-Pașa îi vin spumele pe el și se năpustește peste greci pe care-i aruncă înapoi în gropile lor, pe vechile poziții…  grecii o lasă moale și se reorganizează plănuind un atac mai la vară-toamnă.
Răstimp Mustafa adună masiv trupe și se pregătește de luptă…

   Eheheeeeei, dragi tetii, aici intervine marea schimbare:
Apare draga nenii, pe numele ei, Fikriye-Hanîm care ii umple inima de bucurie lu Mustafa… îi pune pază din garda lazilor care erau altfel niște sălbatici răi.
Grecii o comit iar, la începutul lui iulie, și de data asta Mustafa îi lasă să-i împingă până la Sakharia (nu am înțeles unde este aceast oraș), iar pe drum grecii au pierderi grele.
La Sakharia turcii contraatacă și îi împing înapoi pe vechile poziții pe greci care de-acum erau secătuiți de toate cele necesare războiului.
În uralele poporului e supranumit Gazi „Gloriosul”
Până una-alta îi lasă în pace pe greci că nu mai erau o amenințare, iar el avea armate de refăcut și reconstruit… cum armatele se rafac în timp anumiți ofițeri încep o uneltire împotriva lui la încurajările lui Enver-Bey aflat la Dușanbe cum vă povesteam la început…
Securitatea află, îi cântă, iar Mustafa îi spânzură pe toți ofițerii ăia! De ce credeți că i-a spânzurat? E simplu! De gât! Pentru trădare.
În acest timp la reședința sa sosesc sora și mama, Zubeida, dacă o mai țineți minte de la începutul poveștii. Fiind înconjurat de care mai de care, Gazi-ul mai emite o maximă:
„Numai maica are dreptul să-mi dea sfaturi. Sfaturile ei le socotesc prețioase pentru că ea niciodată nu-mi cere nimic.” Cumpără masiv arme și echipamente made in USA, Italy și France.
Grecii între timp schimbă conducerea iar armatele intră în degringoladă, iar la 26 aug. 1922 Mustafa se duce la ei și le dă peste ochi. Ăia o iau la goană și Mustafa pune două pașale de cavalerie pe ei care-i împing și basculează în Mediterana. În retragere grecii abandonează arme, provizii și ce mai aveau ei pe-acolo. În fuga lor mai aprind câteva sate și orașe. În Turcia începe fiesta!
Grecii și armenii din Turcia o cam tund peste granițe de frica repercursiunilor trupelor turce. Gazi-ul  umbla prin Turcia și-și făcea campanie electorală de parcă ar mai fi avut nevoie…
La Izmir o cunoaște pe Latife-Hanîm o gagică tânără și mișto școlită prin Vest, fiica unui armator faimos, și cum era și normal, prinde drăgan de ea.
Pe Mustafa îl rodea rău că Stambulul era încă condus de englezi de generalul Harington și deși se luptase de multe ori cu el îl trimite pe Ismet-Pașa c-o năframă-n vărf de băț.
Stabilesc să se vadă în satul Mudania fără arme. Acolo englezii pricep că trebuie să-ia tiliuțele și să cam plece din Turcia…
Ultima fază a războiului de independență se terminase cu o victorie absolut memorabilă, fără vărsare de sânge, ceea ce pe timpurile alea, era un miracol!
Mustafa reface în cap ultimii 3 ani și i se par 30…

  Dă fuga acasă și-i cere binecuvântarea maică-sii, Zubeida să se însoare cu Latife-Hanîm și-o primește. Pleacă cu automobilul în secret, spre Izmir și-o fură pe Latife exact ca-n răpirea din serai dar fără cai și pistoale, ies în stradă și pe primul popă întâlnit îl pun să le slujească în stradă căsătoria! Domni turcii!
Toți prietenii și demnitarii rămân cu gurile căscate când îl văd cu nevastă, iar gurile li se cască și mai rău când înțeleg că gagicii îi plăcuse mai mult la universitate decât în Bamboo-urile din occident.

   După pacea de la Mudania guvernele Antantei recunosc guvernul lui Mustafa dar ce te faci cu sultanul? Turcia era condusă de un guvern din Ankara dar avea sultan la Stambul… era ca dracu! Antanta îi cere să pună un reprezentant extraordinar pe lângă Sublima Poartă condusă la sanchi de Vahid-ed- Din. Îl pune pe unu, Refet-Pașa care nu știa nici la vale, nici la deal… el atât știa: fără Sultan, fără Mare Vizir (prim ministru), fară guvern personal. Doar Marea Adunare Națională (sic!). Guvern ales de reprezentații aleși prin vot de popor. Sultanul rămâne dar e retrogradat pe funcția  de kalif fără nicio putere executivă în nici un plan!
Vahid-ed-Din mai încearcă o ciorănie: îl cheamă pe Harington să-l sprijine în ideea că poate scăpa de Mustafa. Ăla îi zice să ia legătura cu Ankara că acolo sunt șefii Turciei. Are loc o întâlnire cu Refet-Pașa în care sultanul încearcă să mai tragă de timp dar Refet îi aduce aminte că în urmă cu 2 ani semnase scoaterea în afara legii a lui Mustafa și a altora și-i condamnase la moarte. Nu exista cale de reconciliere…
Această zi a fost ziua memorabilă de 29 octombrie 1922.

   Eheheeeei… cam asta a fost…
De-aici înainte nu mai sunt decât chestii de reforme și multă politică.
Dacă o să consider că merită o să mai scriu un capitol în care voi puncta reformele și revoluția kurzilor.

   Sper să fi înțeles ceva pe cei care v-a interesat… povestea e muuult mai complicată și încâlcită cu mult mai multe personaje care aveau tot felul de interese și intenții. Toți erau meșteri în a-și ascunde adevăratele gânduri iar acest fapt complică și mai mult înțelegerea corectă a situației… Am încercat să fiu cât mai sintetic că altfel vă zăpăceam de tot…

Edited by gogoroiu, 20 March 2009 - 20:25.

[quote name='gogoroiu' date='Mar 20 2009, 20:22' post='6210851']
Aceasta este continuarea și probabil sfârșitul poveștii mele despre Ataturk deoarece aventurile palpitante se împuținează aici, și nici nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți pe care, probabil, îi interesează doar „tăvile nesfârșite cu papa grețoasă”.

Personal vreau sa-ti multumesc pentru episoadele de istorie povestite in stilul tau caracteristic (cea mai frumoasa si mai captivanta lectie de istorie pe care-am auzit-o), pentru care te admir foarte mult. Le-am citit cu foarte mare placere. Felicitari!

@ gabialbici

mulțam
mă bucur că ți-a plăcut!

[quote name='gogoroiu' date='Mar 20 2009, 20:22' post='6210851']
Aceasta este continuarea și probabil sfârșitul poveștii mele despre Ataturk deoarece aventurile palpitante se împuținează aici, și nici nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți pe care, probabil, îi interesează doar „tăvile nesfârșite cu papa grețoasă”.

  Datorită acelor amici continui istoria și le mulțumesc că m-au încurajat și forțat s-o continui!

   Ataturk, episodul 4. Dupe război.

   Tratatul de la Sevres era așa de nașparliu și umilitor încât anumite elemente ale politicii otomane propun sultanului ...

Gogoroiule , cred ca tu poti sa-i faci degetelele( de la picioare ) lui Mike Tyson dependente de Lacul Lebedelor (baletul ) , pe Tolea Ciumac sa nu tolereze decat cubism in fata ochisorilor si sa-l faci pe Becali sa nu-si doreasca sa auda altceva decat Nibelungii lu' Wagner .


daca nu esti profesor ( inca ) ... fa-te !

Edited by qatalyn, 21 March 2009 - 00:26.

qatalyne


hai să nu exagerăm...

în presă scrie despre Tolea ăla, sau despre alți eroi de Dorobanți, sau Gigi Becali...
Wagner e atât de bun că poate deveni molipsitor, așa încât, așa cum am auzit anu trecut o manea ballad asemnătoare cu "nothing else matters" poate deveni lesne noul imn al Stelei care trăiește cu berbeci care tund gazonul cu dinții... mihaela a reușit să-și dea jos și chiloții de sub chiloți...
elena băsescu, EBA, vai steaua noastră, e vedeta europarlamentarelor... la tv în clipa asta e o emisiune cu unii care dansează pentru o bucată de pâine, iar la otv nu mă uit, mi-ar ieși bube la gură... la pnl va ieși Crin Antonescu spre re-re-re-răsucirea Brătienilor în morminte...
În câteva săptămâni vine mielu' , Paștele, cozonacu', ou' roșu, și iar uităm... vine vara și imediat campania electorală, altă perdea de fum în spatele căreia guvernarea marionetă Boc va ciordi alea 18 miliarde de euro descântate acum... dacă iese tot Băsescu, să fie primit! dacă iese altul banii sunt haliți de Boc exact ca Tăriceanu, fără să se atingă nimeni de el...

așa încât, mai scot câte o carte din bibliotecă, și mă tratez împotriva tembelismului înconjurător...
când mă înjură câte unul pe forum simt că n-am murit...
wiki ajută dar nu substituie cartea...

sunt mama lu offtopic!

bravo gogo
ai povestit frumos din istoria turciei si din viata  omului pe care turcii il respecta ca pe un sfint,  Mustafa Kemal Ataturk ,intemeietorul turciei moderne
personal sunt fascinat de istorie si efortul tau de a povesti folosind un stil adaptat zilelor noastre   ,te asigur eu ca a trezit reverberatii interioare in multi cititori ai netului de pe-aci
turcia e o tara fabuloasa,cu o istorie fabuloasa si care a avut conducatori fabulosi
sa fii un mare imperiu si acum sa muncesti pe brinci pentru a moderniza tara arata caracterul unui popor cu multa putere ,discernamint si bun simt
respect aceasta tara ,respect acest popor
mersi gogoroiu inca o data...a meritat , crede-ma....
si acum sa revenim la maretele tarcuri

Edited by fire_chief, 21 March 2009 - 07:07.

gogoroiu, on Mar 20 2009, 20:22, said:

Sakarya Province
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sakarya Province
Location of Sakarya Province in Turkey

Overview
Region: Marmara Region, Turkey
Area: 4,895 (km²)
Total Population 756,168 TUIK 2007 (est)



Sakarya is a city and province of the same name in Turkey, located on the coast of Black Sea. The river Sakarya feeds this beautiful location. The river creates a webbing of estuaries in the province.

Sakarya is located in the Marmara Region. Its adjacent provinces are Kocaeli to the west, Bilecik to the south, Bolu to the southeast, and Duzce to the east. The capital of Sakarya is Adapazari. The climate is typically Mediterranean due to its close proximity to the Black Sea. The weather is never cold here, with winters having a fair share of rain. Summers are warm and comfortable.

Sakarya is situated on the Ankara-Istanbul Highway. It is well connected through rail, air and road. Istanbul is the nearest airport. The various tourist spots of Sakarya are also well connected by rail and road from Istanbul.

[quote name='gogoroiu' date='Mar 20 2009, 20:22' post='6210851']
Aceasta este continuarea și probabil sfârșitul poveștii mele despre Ataturk deoarece aventurile palpitante se împuținează aici, și nici nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți pe care, probabil, îi interesează doar „tăvile nesfârșite cu papa grețoasă”.

Gogoroiu stii foarte bine ca nu ai fost "ridicol", din contra, in multimea de posturi neinteresante "povestea"  ta despre viata lui Ataturk pe mine unul m-a captivat si m-a facut sa caut pe Wikipedia alte si alte informatii despre Kemal.
Respect Gogoroiu pentru efortul tau si pentru dorinta pe care ai trezit-o in multi de pe aici de pe forum de a se reintoarce in fabuloasa Turcie.

[quote name='gogoroiu' date='Mar 20 2009, 20:22' post='6210851']
Aceasta este continuarea și probabil sfârșitul poveștii mele despre Ataturk deoarece aventurile palpitante se împuținează aici, și nici nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți pe care, probabil, îi interesează doar „tăvile nesfârșite cu papa grețoasă”.

  
Salutari !
Sa stii ca am asteptat fiecare ''episod'' cu interes....ai darul sa faci cred si din cel mai plictisitor subiect ceva care sa-ti capteze atentia..
Dar in cazul de fata chiar a fost foooarte interesant .....sunt sigur ca au fost destui care ti-au citit cu placere seria de povestioare despre Ataturk  chiar daca nu au reactionat in nici un fel....
Eiii teteo  ..., e o diferenta intre a stii sec ca Ataturk asta e intemeietorul Turciei moderne ....si a stii si cum a reusit asta.....nu stiu cati dintre noi ar fi avut rabdare sa studieze asa in amanunt problema....Felicitari!!!!
Asa ca eu zic ar mai trebui sa urmeze un episod.....de sinteza!!!!
Sanatate !...si sper sa ajungi si anul acesta in Turcia....impresiile tale de vacanta sunt scrise intr-un mare fel...!!!

hehe...
vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri, dar azi a intrat mama pe forum și a citit tot...
m-a pleznit peste bot instantaneu!
mi-a zis că fraza "...nu a comentat nimeni nimic despre subiect, lucru care mă face să par (fiu) ridicol în demersul meu… Cu excepția unor amici care m-au susținut sunt dezamăgit de lipsa de reacție a celorlalți..." e un fel de a cerși aplauze pentru un text bun ca și conținut dar care nu incită interesul... mai ales că e pe jumătate copiat din diverși istorici... lucru declarat de mine în episodul 2...

îți mulțumesc, măicuță, că ești cinstită cu mine...
mă străduiesc să ating măcar unul din standardele tale...

pt:gogoroiu

daca te aveam profesor de istorie in liceu sigur eram toti promovati si nu mai trebuia sa dam corijente
ce-i al tau e al tau, eu  te felicit pt aceasta lectie de istorie, pe care am citit-o in admiratie deplina