Profetii false:

Daca aveti dovezi cu afirmatiile acestor guru si proba biblica ce ii contrazice, ve rog sa le postati, poate cei care ii considera sfinti vor vedea acele versuri si Dumnezeu le va deschide ochii.



Ellen White și Războiul Civil

Scrierile ei despre Războiul Civil dovedesc că era un profet?

Unii adventiști de ziua a șaptea pretind că afirmațiile doamnei White referitoare la Războiul Civil oferă dovezi că era un profet al lui Dumnezeu. De exemplu, în numărul din iunie 1999 al ziarului Hour of Prophecy autorul adventist Nell Casey propune  ca una din afirmațiile doamnei White' despre Războiul Civil să ie considerată o dovadă a inspirației ei divine:

În vreme ce majoritatea lucrării ei [a lui Ellen White] nu se concentra pe evenimentele din viitor, a prezis unele lucruri care oferă o dovadă clară a darului ei divin:

"Dumnezeu pedepsește Nordul deoarece atâta vreme au acceptat existența păcatului blestemat al sclaviei; căci în ochii cerului, e un păcat cât se poate de negru. Dumnezeu nu e de partea Sudului și îi va pedepsi groaznic la sfârșit." Mărturii, Vol. 1, p. 359, 1863
(Hour of Prophecy Newspaper, Vol. 30, #6, p. 8)

Ellen White face două afirmații în acest citat:
Dumnezeu pedepsește Nordul deoarece a permis existența sclaviei.
Dumnezeu nu e de parte Sudului și ei vor fi pedepsiți.
Mai întâi, ideea că Dumnezeu pedepsea Nordul pentru că a permis continuarea sclaviei erau un fapt recunoscut printre toți creștini. De fapt, însuși Abraham Lincoln simțea că eșecurile militare ale Nordului din anii de la începutul războiului se datorau pedepsei lui Dumnezeu. Mărturia doamnei White era pur și simplu una din multele voci creștine care proclamau același avertisment prin Nord. Această parte a mărturiei nu era unică pentru ea –era doar o repetare a lucrurilor pe care le spuneau deja mulți alți creștini.
În al doilea rând, doamna White spunea că Sudul va „fi pedepsit." Ar fi fost mult mai impresionant dacă doamna White ar fi spus direct că Sudul avea să piardă războiul. La urma urmelor, prin 1863 valul războiului începea să se întoarcă împotriva Sudului. Totuși, a păstrat o poziție de prudență, spunând doar că Sudul va „fi pedepsit”. Această afirmație ambiguă oferă oare "o dovadă clară a darului ei divin?" Decideți voi înșivă.

Prezicerile ei pălesc în comparație cu cele ale profetului Joseph Smith. Smith despre războiul civil din 1832—cu 30 de ani înainte de prezicerile făcute de doamna White:

Revelatie si profetie despre razboi, Decembrie 25, 1832
1. Adevarat, așa pune Domnul despre razboaiele care vor avea loc in curand, incepand cu rebeliunea din Carolina de sud, care se va sfarsi cu moartea si suferinta multor suflete;
. . . .
3. Caci iata, statele din sud se vor separa impotriva statelor din nord si natiunile, chiar si Marea Britanie, vor chema alte natiuni unele împotriva altora pentru a se apara împotriva altor natiuni;și razboiul va cuprinde toate natiunile.

Joseph Smith, Doctrine și Legăminte, pagina 144

Ca și adventiștii, mormonii arată întotdeauna spre aceste preziceri ca fiind o „dovadă” că profetul lor a fost inspirat divin.

Conform Fundației White, Ellen White a oferit adventiștilor informații unice—informații care e pare că nu erau disponibile pentru publicul larg.

Viziunile de la Parkville, Michigan, din 12 ianuarie 1861; de la Roosevelt, New York,  din 3 August 1861; și de la Battle Creek,  din 4 ianuarie 1862, i-au pus pe adventiști în poziția unică de a afla mai întâi despre războiul care se apropia și despre durata lui lungă și ferocitatea lui, iar apoi, despre filosofia lui, cu asigurarea că Dumnezeu controla toate treburile națiunii. Aveau o vedere dinăuntru asupra victoriilor și pierderilor și asupra potențialului său de a deveni un conflict internațional. (Ellen G. White Volume 2 The Progressive Years, 1862-1876, p. 46)

Acest articol va examina dacă doamna White le-a oferit adventiștilor o perspectivă asupra Războiului Civil și dacă vederile ei oferă o dovadă că aveau un dar profetic.
Secțiunea #1: Cunoaștere Specială?

H.E. Carver era pastor adventist de ziua a șaptea în Iowa în timpul anilor 1860 și era asociat cu soții White. Când a izbucnit Războiul Civil, ca mulți alți adventiști, a căutat sfatul lui Ellen White. Iată mărturia sa despre război:

Întreaga biserică aștepta cu neliniște și rugăciuni să afle care le era datoria în acea criză și părea că a sosit vremea să fie demonstrată inspirația divină a doamnei White. Într-adevăr, s-a făcut o încercare pentru a câștiga încredere prin publicarea unei viziuni despre bătălia de la Bull Run după ce acesta a avut loc și se știa rezultatul ei, dar încercarea era atât de absurdă încât cred că nu s-a mai repetat niciodată. Putea să descrie bătălia de la Bull Run după ce a avut loc, dar nu putea să ne spună dinainte despre marșul triumfal al lui  Sherman printre rebeli, despre capitularea lui Lee înaintea lui Grant la Appomattox, sau despre asasinatul preaiubitului și deplânsului nostru președinte.  Nici măcar  nu putea să ne dea vreo instrucțiune despre cum ar trebui să ne purtăm în caz că eram chemați la arme, până când ar fi fost prea târziu să ne ia în serviciu.
Totuși, susținea că avea viziuni în timpul războiului, unu dintre subiectele principale referindu-se la lungimea corectă a rochiilor surorilor; referitor la acest subiect, oricât ar părea de simplu, instrucțiunile pe care le dădea surorilor erau contradictorii; o dată le spunea să poarte rochii al căror material să curețe praful străzilor cu câteva degete iar altă dată le spunea că trebuie să fie cu 8 sau 9 inci deasupra pământului. (Pretențiile doamnei E. G. White că a fost inspirată divin examinate, H.E. Carver, 1877)

Liderul adventist de ziua a șaptea D.M. Canright era tânăr în timpul Războiului Civil. Era apropiat de soții White în această perioadă iar restul acestei secțiuni redă povestirea lui despre război, care se găsește în capitolul 15 al cărții sale Viața doamnei. E.G. White:

Speram ca doamna White să aibă o revelație. Și a avut – mai multe chiar, cam 30 de pagini tipărite, cuprinse în Volumul I din "Mărturii pentru biserică." Atunci, citeam aceste revelații tare nerăbdători, cu speranța că vom primi lumină. Am fost dezamăgiți. Nu spuneau decât ceea ce știam cu toții, în favoarea celor ce se opuneau guvernului și războiului.

Era o încercare forțată de a spune ceva când n-avea nimic de spus. Citite în lumina de azi, se pare că mergea pe ghicite și se înșela în mare parte. Spune "Era necesar să se spună ceva" ("Mărturii," Vol. I., p. 356). Ni se adresa în întregime nouă, o mână de oameni în număr de vreo zece mii, jumătate din noi femei, fără nici o influență în guvern sau în război. Profeții Bibliei mergeau direct la rege și-i spuneau cum să ducă războiul și care va fi rezultatul. Profetul nostru nu avea un astfel de mesaj. Ea spune: "Pe 4 ianuarie 1862, mi s-au arătat unele lucruri referitoare la națiunea noastră" (p. 253). În întregime, e o critică ascuțită la adresa administrației lui Lincoln și a conducerii războiului. Fiecare mișcare fusese greșită și se profețea doar înfrângerea. Dar verdictul istoriei este că Lincoln a fost unul din cei mai înțelepți și mai de succes oameni care a condus vreodată o națiune prin criză. Întreaga lume îl onorează. Cu toate șansele împotriva lui la început, a dus războiul spre o victorie glorioasă, a păstrat Uniunea, a eliberat sclavii și a adus beneficii chiar și sudului. În timpul orelor întunecate ale acelei bătălii cumplite, cum ar fi avut nevoie de încurajarea unui profet al lui Dumnezeu, dacă exista vreunul, după cum pretindea doamna White! Dar întregul ei mesaj conținea opoziție, acuzații, condamnare și o profeție de înfrângere și eșec final – exact ce s-a întâmplat cu adversarii lui Lincoln și ai modului în care el a condus războiul. Ascultați ce spune:

"Rebeliunea a fost abordată atât de atent, de încet. . . încât mulți s-au alăturat Confederației de sud, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost luate măsuri prompte și eficiente din partea guvernului nostru mai devreme. . . Cât de puțin am câștigat! Mii de oameni au fost convinși să se înroleze cu speranța că acest război va aboli sclavia; dar acum că s-au prins, își dau seama că au fost înșelați; că scopul războiului nu este abolirea sclaviei ci s-o păstreze așa cum este." "Războiul nu intenționează să ne scape de sclavie ci doar să păstreze Uniunea " (p. 254, 258).

Asta se întâmpla la numai câteva luni după începerea războiului. Ca și ea, niște repeziți neînțelepți l-au sfătuit pe Lincoln să declare imediat abolirea sclaviei. Generalul Fremont a trebuit să fie înlocuit din funcție pentru că a început să facă acest lucru în vest. Era prematur. Sentimentul general al națiunii nu era pregătit pentru asta. Lincoln doar a așteptat și a pândit timpul potrivit. Apoi a fost un succes. Acum toți recunosc înțelepciunea acțiunilor sale.

Doamna White continuă: "Ei [soldații] întreabă  'Dacă reușim să reprimăm rebeliunea, ce am câștigat?' Pot doar să răspundă descurajator 'Nimic'" (p. 255). Frumoase cuvinte pentru a-l încuraja pe domnul Lincoln, soldații și nordul în orele întunecate când aveau nevoie!

Continuă: "Sistemul sclaviei, care a ruinat națiunea noastră, e lăsat să trăiască și să dea naștere la altă revoltă” (aceeași pagină). O profeție clară și falsă. Nu s-a întâmplat așa ceva, după cum știm cu toții acum.

Apoi: "Perspectiva din fața națiunii noastre este descurajatoare" (aceeași pagină). Da, din punct de vedere omenesc. Dar ea pretindea că are revelații divine în privința viitorului. Dacă pretenția ei era adevărată ar fi văzut victoria de la final, ceea ce neagă cuvintele ei.

Ascultați-o iar, cu același ton mohorât: "Când mi s-a arătat acest război, mi se părea un lucru ciudat și nesigur ca nici un altul. . . Pare a fi imposibil ca războiul să fie condus spre succes" (p. 256). Da, pentru ea era nesigur, imposibil să reușești. Dar doar atât știa Dumnezeu despre asta? Doar asta putea spune? Amintiți-vă că scrie sub inspirația lui Dumnezeu; scrie cuvintele pe care El i le spune! Tot ce scrie ea, fie într-o scrisoare privată, fie într-un articol de ziar, spune că e inspirat. Astfel: "Dumnezeu vorbea prin lut. . . În aceste scrisori pe care le scriu, în mărturiile pe care le aduc, vă prezint ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu nici măcar un articol de ziar în care să exprim părerile mele personale. Ce scriu este ceea ce mi-a deschis Dumnezeu în viziune – prețioasele raze de lumină ce strălucesc de la tron" ("Mărturii," Vol. V., p. 67). Iată, limpede ca lacrima – fiecare cuvânt pe care-l scrie e o rază de lumină de la tronul lui Dumnezeu! Deci, pentru Dumnezeu era un război nesigur, imposibil de câștigat! Sigur Dumnezeu a fost foarte surprins când l-au câștigat cu adevărat!

Domnul Lincoln, în nevoia sa, a cerut rugăciunile tuturor creștinilor și a fixat zile de post și rugăciune. Despre acestea doamna White spunea: "Am văzut că aceste posturi naționale erau o insultă la adresa lui Iehova. . . Se proclamă un post național! O, ce insultă pentru Iehova!" ("Mărturii," Vol. I., p. 257). Așa era ea alături de domnul Lincoln și de națiune la nevoie.

Cu o zi înaintea groaznicei bătălii de la Gettysburg, în care se decidea destinul națiunii, domnul Lincoln a petrecut noaptea în rugăciuni fierbinți către atotputernicul Dumnezeu. Așa mărturisește biograful său. Dar nici doamna White, nici adepții ei n-au înălțat nici o singură rugăciune pentru el sau pentru națiune. Eram cu ea – și cu ei – și știu. În timpul celor 28 de ani cât am fost adventist nu m-am rugat niciodată pentru președinte, Congres, vreun guvernator sau orice altă autoritate. Nu i-am auzit niciodată pe doamna White, pe liderul White sau pe oricare dintre ei s-o facă. De atunci, am luat de multe ori parte la întâlnirile lor mari dar n-am auzit nici o rugăciune pentru cineva din guvern. Totuși, una din cele mai clare porunci din Evanghelii este să ne rugăm pentru împărați, domnitori și toți cei cu autoritate (1 Tim. 2:1, 2). De la moartea doamnei White, adventiștii au început să se roage pentru cei din guvern.

Secțiunea #2: Va ataca Anglia Statele Unite?

În această secțiune vom examina afirmația lui Ellen White despre intrarea Angliei în război împotriva Uniunii:
Îngerul mi-a spus: "Ascultați, o, ceruri, strigătul celor asupriți și răsplăti-ți-le agresorilor cu o măsură îndoită pentru faptele lor." Această națiune va fi umilită în praf. Anglia analizează dacă ar fi mai bine să profite de actuala stare slăbită a națiunii noastre și să îndrăznească să înceapă războiul împotriva ei. Cântărește lucrurile și încearcă să atragă și alte națiuni. Se teme că dacă ar începe războiul în afară va fi slabă acasă și alte națiuni vor profita de slăbiciunea ei. Alte națiuni se pregătesc în tăcere pentru război, sperând ca Anglia să înceapă războiul cu națiunea noastră căci atunci vor avea șanse mai mari să se răzbune pe ea pentru cât a profitat de ele în trecut și pentru nedreptățile suferite din partea ei. O parte din supușii reginei așteaptă o ocazie favorabilă ca să-și  sfarâme jugul; dar dacă Anglia crede că merită, nu va ezita deloc să-și mărească șansele de a-și exercita puterea și de a umili națiunea noastră. Când Anglia va declara război, toate națiunile vor avea un interes personal de slujit și va avea loc un război și o confuzie generală. Anglia cunoaște diversitatea sentimentelor celor care încearcă să suprime rebeliunea. Șie prea bine starea de confuzie în care se află guvernul nostru; s-a uitat cu uimire la procesul acestui război –mișcările lente, ineficiente, inactivitatea armatelor noastre și cheltuielile care au dus națiunea noastră la ruină  Slăbiciunea guvernului nostru e binecunoscută de alte națiuni și acum ele trag concluzia că acestea –au întâmplat  deoarece nu este un guvern monarhist și-și admiră propriul guvern și se uită cu milă, alții cu dispreț, la națiunea noastră, pe care au considerat-o ca fiind cea mai puternică de pe glob. Dacă națiunea noastră ar fi rămas unită, ar fi avut putere, dar împărțită, trebuie să cadă. Mărturii, Vol. 1, p. 259
Ellen White spunea că obiectivul războiului dintre Nord și Sud NU era de fapt abolirea sclaviei ci păstrarea Uniunii. Continua să spună că poate că Anglia a ajutat Nordul dacă obiectivul războiului civil era abolirea sclaviei. Anglia avea un guvern monarhist care nu avea instituția sclaviei. Spunea că oamenii din națiunea noastră erau foarte mândri pentru că nu erau tirani ca guvernul monarhist al Angliei. Punea că instituția acestei națiuni, sclavia, era de o mie de ori mai rea decât tirania guvernului monarhist al Angliei. Mai spunea că acest păcat al sclaviei nu se găsea nici pe pământurile păgâne. Nu știu ce consideră ea pământuri păgâne dar sclavia a fost larg răspândită în alte țări, în toate vremurile. Cred că sclavia NU ar trebui să existe dar recunosc că unele din povestirile din vechiul Testament par să o accepte ca un mod de viață. Oare sclavia e într-adevăr un păcat? Iată replica cea mai importantă din revelația pe care i-a dat-o îngerul:

"Îngerul mi-a spus: 'Ascultați, o, ceruri, strigătul celor asupriți și răsplătiți-le asupritorilor cu o măsură îndoită pentru faptele lor." (Mărturii Vol. 1 p. 259)

Ce înseamnă această revelație angelică? Dacă o studiați în contextul tuturor lucrurilor pe care le spune ea, afirmația îngerului se referă la sclavie."Cei asupriți" sunt bieții sclavi care au nevoie să fie eliberați din această instituție tiranică a sclaviei. „Asupritorii" sunt națiunea noastră împărțită care neglijează păcatul sclaviei. Ellen White afirma clar că în loc să se lupte pentru a-i elibera pe sclavi, se luptau doar pentru a păstra uniunea. Imediat după citatul îngerului, Ellen White afirmă:

"Această națiune va fi umilită în praf."

Admite că nordul și sudul erau clar separate.

"Dacă această națiune ar fi rămas unită, ar fi avut putere, dar împărțită, trebuie să cadă" (Mărturii, Vol. 1 p. 260)

Prin a cui putere să cadă? Înainte, vorbise puțin despre modul în care Anglia putea să umilească această națiune dacă puterea acestei națiuni slăbea și se împărțea! Ce înseamnă vorbele îngerului? Erau asupritorii (întreaga națiune) răsplătiți dublu pentru faptele lor rele și pentru instituția sclaviei? Conform lui Ellen White, se părea că SUA avea să fie răsplătită dublu pentru faptele ei rele și pentru că a permis instituției sclaviei să continue iar atacul Angliei avea să fie leacul pentru aceste fapte rele. A declarat Anglia război acestei națiuni pentru a o umili în praf? A căzut națiunea noastră împărțită sub loviturile umilitoare ale Angliei deoarece era slabă și împărțită?
Hai să examinăm câteva fapte istorice adevărate. Aceste citate sunt scoase din The Reader's Companion to American History (copyright 1991).

Lui Ellen White i "s-a arătat" într-o revelație că Anglia ar fi ajutat mai mult ca sigur Nordul în războiul Civil dacă adevăratul obiectiv al războiului ar fi fost abolirea sclaviei în loc de păstrarea uniunii. (Mărturii, Vol. 1, p. 258).

Citiți acum ceea ce spun istoricii:

"Putem spune cu siguranță despre Războiul civil american că a avut o singură cauză, sclavia" scria istoricul James Ford Rhodes în 1913. (The Reader's Companion to American History)

În acest sens, teza celor "două civilizații" e cea mai aproape de realitate. Așa cum a exprimat-o un avocat din Savannah, Georgia, în 1860, "două rase s-au ridicat în această țară, cea din nord și cea din sud, care , deși pretind că se trag din aceiași părinți, au fost atât de separate  prin climă, morală, religie și atât de total opuse în ceea ce privește onoarea, adevărul și bărbăția că nu  mai pot exista sub același guvern." Ce-a stat la rădăcina acestei separări? Sclavia. Era singura instituție pe care n-o aveau în comun Nordul și Sudul. Instituția ciudată era caracteristică Sudului. "Referitor la subiectul sclaviei" declara Charleston Mercury în 1858, "Nordul și Sudul ... nu sunt doar două populații ci sunt două populații rivale și ostile." Doi din cei mai importanți lideri politici ai Nordului au susținut acest punct de vedere în același an. Sclavia și libertatea, spunea senatorul William H. Seward din New York, sunt "mai mult decât nepotrivite — sunt incompatibile." Ciocnirea dintre ele "este un conflict irepresibil între forțe opuse și înseamnă că mai devreme sau mai târziu, Statele Unite vor deveni ori o națiune care are în întregime sclavi sau o națiune care se  bazează în întregime pe munca liberă." Abraham Lincoln, într-un faimos discurs, declara că "o casă împărțită împotriva ei însăși nu poate rezista.' Cred că acest guvern nu poate accepta pentru totdeauna pe jumătate sclavia, pe jumătate libertatea." (The Reader's Companion to American History)
Ellen White e ciudată în sensul că revelația ei spune că Anglia ar putea să ajute Nordul în Războiul Civil dar totuși se întoarce și spune că Anglia ar putea să declare război Statelor Unite în starea slăbită și împărțită în care se ală în prezent. Motivul pe care-l oferea pentru atacul Angliei asupra Statelor Unite în viitor era practica „păcătoasă” a sclaviei. Dedesubt, se poate afla adevăratul motiv de ceartă între Statele Unite și Anglia.

O criză asociată cu blocada aproape că a rupt relațiile dintre Statele Unite și Marea Britanie: afacerea Trent. Pe 8 noiembrie 1861, San Jacinto din Statele Unite a oprit containerul englez Trent în mările Cubei și i-a capturat pe James Mason și John Slidell, diplomați ai confederației, unul în drum spre Londra, celălalt spre Paris,pentru a căuta recunoaștere diplomatică. Guvernul britanic a considerat acest act o violare a legilor internaționale și a cerut să i se prezinte scuze și eliberarea lui Mason și Slidell. Opinia publică din Nord și din Anglia s-a înfierbântat așa de tare, în vreme de sudiștii așteptau plini de speranță izbucnirea unui război între Marea Britanie și Statele Unite. Dar președintele Lincoln și Secretatul de stat William H. Seward au potolit criza eliberându-i pe Mason și Slidell iar Marea Britanie a renunțat la pretențiile pentru scuze. (The Reader's Companion to American History)

Ellen White pur și simplu credea ceea ce credeau și alții de pe timpul ei – că Anglia putea să declare război Statelor Unite. N-a oferit adventiștilor nici o informație specială referitoare la acest subiect pe care n-ar fi putut s-o primească din ziarul din fiecare zi.

Concluzie: Oferă Războiul Civil dovezi clare despre darul ei divin?

Dimpotrivă, mărturiile doamnei White demonstrează că nu știa nimic mai mult decât orice persoană obișnuită. De fapt, chiar a profețit că sclavia va renaște în Sud.:

"Sclavia va renaște în statele din Sud; căci spiritul sclaviei trăiește încă. Prin urmare, aceia care muncesc printre oamenii de culoare ca să predice adevărul n-ar face-o la fel de plini de curaj și deschidere cum ar fi liberi s-o facă în alte locuri. Chiar și Hristos Și-a îmbrăcat lecțiile în figuri de stil și parabole pentru a evita opoziția fariseilor." Spalding, Magan Collection, pagina 21 și 2 MR #153, page 300

e aceasta o profeție adevărată sau una falsă? Decideți voi înșivă.

SURSA: http://www.ellenwhit...m/rom/egw46.htm

Edited by zexelica, 14 January 2009 - 13:06.

toate aceste profetii le-a "urzit "...dupa ce a revenit la doctrina mama de la niceea ..trinitarismul pagan !

initial ea era unitariana ...impreuna cu sotul ei /!

dar cum SARPELE ..actioneaza identic ca si in EDEN ,...a amagit prima data "vasul slab "!

Ziua ispășirii:
1844 sau Înălțarea?


Doamna White și ziua ispășirii

Când Hristos nu S-a întors așa cum s-a prezis, în 1844, adventiștii au inventat o învățătură pentru a încerca să explice că ceva s-a întâmplat de fapt în 1844. Conform acestei învățături, Ziua cerească a Ispășirii a început în 1844 iar Isus S-a mutat dintr-o încăpere a sanctuarului în alta, închizând ușa după El:

Această ușă n-a fost deschisă până nu s-a terminat mijlocirea lui Isus în Locul Sfânt al sanctuarului în 1844. Apoi Isus S-a ridicat și a închis ușa Locului Sfânt și a deschis ușa Locului Preasfânt, a trecut dincolo de a doua perdea, unde stă acum lângă chivot și unde se află speranța Israelului. Am văzut că Isus închisese ușa locului Sfânt și nici un om n-o poate deschide; Și că a deschis ușa locului Preasfânt și nimeni n-o poate închide. (Apoc. 3:7,8).Scrieri timpurii, p. 42

Așa că atunci când Hristos a intrat în Sfânta sfintelor pentru a sfârși lucrarea ispășirii, El Și-a terminat lucrarea în prima încăpere. Tragedia veacurilor, p. 428

Unde S-a dus Hristos când S-a înălțat?

Făcând comparație între dovezile biblice găsite în descrierea din Vechiul Testament a Zilei ispășirii (Lev. 16) cu descrierea din Noul Testament a Zilei Ispășirii (Evr. 9) vom descoperi exact când a avut loc Ziua Ispășirii.

Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.. Evr. 9:24

Unde e "prezența lui Dumnezeu"?

Domnul a zis ui Moise: „ Vorbește fratelui tău Aaron și spune-i să nu intre tot timpul în sfântul locaș, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispășirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispășirii Mă voi arăta în nor.” Lev. 16:2

Observație: Locul prezenței Domnului în cortul din Vechiul Testament era pe scaunul harului din Locul Preasfânt. Pentru ca Hristos să intre în "prezența lui Dumnezeu" trebuia să intre în Locul Preasfânt ca să apară înaintea scaunului harului lui Dumnezeu.

A deschis Isus drumul spre Locul Preasfânt a înălțarea Sa?

Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o E, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său... Evr. 10:19,20

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să im ajutați la vreme de nevoie. Evr. 4:16

Observație: Isus ne-a deschis calea spre Locul preasfânt ca să putem aduce cererile noastre direct la „tronul harului. Tronul harului este Scaunul Harului din Locul preasfânt unde se află „prezența lui Dumnezeu”.

ÎNTREBARE: Cum puteau oamenii păcătoși să aibă acces în locul preasfânt timp de 1800 de ani, până în 1844 dacă nu Însuși Hristos făcea lucrarea de ispășire din locul preasfânt?

Paralele între Ziua Ispășirii din Vechiul Testament și lucrarea cerească a lui Hristos

Levitic 16

Evrei

Iată cum să intre Aaron [Marele Preot] în sfântul locaș. Să ia un vițel pentru jertfa de ispășire și un berbec pentru arderea de tot. (16:3)

Dar Hristos a venit ca mare Preot …și a intrat odată pentru totdeauna în Locul preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. (9:11,12)

Să ia o cădelniță plină cu cărbuni aprinși…și să o aducă dincolo de perdeaua dinăuntru: să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămâie să acopere capacul ispășirii… (16:12,13)

.....care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. (6:19,20)

Să junghie țapul adus ca jertfă de ispășire pentru popor și să-i ducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele vițelului și să stropească cu el spre capacul ispășirii și înaintea capacului ispășirii. Astfel să facă ispășire pentru sfântul locaș, pentru necurățiile copiilor ui Israel și pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei.... (16:15,16)

Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte , ca să slujiți dumnezeului celui viu! ... trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. (9:13,14,23)

Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului, apoi să-l izgonească în pustie, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. Țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiu; în pustie să-i dea drumul. (16:21,22)

...dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor...și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.(Isaia53:6,11)
Tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora….De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieșim dar afară din tabără la E și să suferim ocara Lui. (9:28, 13:12,13)

Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățiți: veți fi curați de toate păcatele voastre înaintea Domnului. (16:30)

Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui dumnezeu; Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. (10:10,12,14)

Există o „perdea” literală în Cer?

Toate lucrurile din cortul din Vechiul Testament arătau spre lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc. „perdeaua” era un simbol a lui Isus:

Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o E, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său. Evr. 10:19,20

Isus Hristos este „perdeaua"! Observați ce s-a întâmplat când a murit Isus:

Perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două de sus până jos. Marcu 15:38

Ruperea perdelei arăta că Hristos deschisese calea spre Locul Preasfânt. Hristos Însuși este perdeaua care „s-a rupt”. La fel cum preotul din Levitic slujea în cortul pământesc, „preoția cerească” (1 Pet. 2:9) a credincioșilor are acces în cortul ceresc. Spre deosebire de preoția din Levitic, totuși, „preoția cerească" are acces direct la „tronul harului” prin „calea nouă și vie” pe care ne-a deschis-o Hristos prin perdeaua care e trupul Său. Prin urmare, avem acces în Locul preasfânt prin Hristos.

Cum rămâne cu "a doua perdea"?

Unii lideri AZȘ (în principal din aripa ultraconservatoare a bisericii) încearcă să răstălmăcească adevărul clar din Evrei 6:19,20, pretinzând că atunci când Isus a intrat "dincolo de perdea", a intrat dincolo de "prima perdea" care separa curtea exterioară de cort. Ei spun că există „o a doua perdea” (Evr. 9:3) în cer care separă cele două încăperi cerești, la fel cum perdeaua de pe pământ separa cele două încăperi pământești. Teoria lor referitoare la „a doua perdea” din sanctuarul ceresc nici măcar nu trece testul propriului lor profet care spunea:

Prin ruperea perdelei din templu, Dumnezeu a spus: Nu mai pot să-Mi arăt prezența în Locul preasfânt. Tuturor ni se deschide o cale nouă și vie, în fața căreia nu mai există nici o perdea. Youth Instructor, 21 iunie, 1900

Chiar și Ellen White, într-o afirmație neobișnuită care pare să contrazică ceea ce a scris în Tragedia veacurilor, admite că nu există o "a doua perdea" în cer! Isus Hristos e "perdeaua" din cer!

Și mai multă confuzie asupra locului unde e Isus

E în Locul Preasfânt!

Nu! E în Locul Sfânt!

Apoi Isus S-a sculat și a închis ușa Locului Sfânt și a deschis ușa Locului Preasfânt, a trecut dincolo de a doua perdea, unde stă acum lângă chivot, acolo unde se află speranța lui Israel. Scrieri timpurii, p. 42 (1882)

El stă azi la altarul tămâierii, oferindu-I lui Dumnezeu rugăciunile acelora care doresc ajutorul Lui. Dorința veacurilor, p. 568 (1898)

Vă avertizez: Nu vă folosiți influența împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Legea aceea e exact așa cum a scris-o Iehova în templul din cer. Omul poate călca în picioare copia ei de aici de jos dar originalul e păstrat în chivotul lui Dumnezeu din cer; și pe capacul acestui chivot, chiar deasupra legii, e scaunul îndurării. Isus stă chiar acolo, înaintea chivotului, pentru a mijloci pentru om. (MS 6a, 1886). {1BC 1109.1}

Numai Isus e sprijinul meu. În El mă încred. Mă iubește chiar pe mine. În acest moment, El stă lângă altarul tămâierii, oferindu-I Tatălui rugăciunile mele, dorința adâncă din inima mea după harul Său, după moștenirea Sa cerească, ca să arăt și altora prin harul care mi s-a dat dragostea Lui mare și puterea Lui. 1888 Materials, p. 865 (1888)

Conform Bibliei, altarul tămâierii e în Locul Sfânt:

Apoi a așezat altarul de aur în cortul întâlnirii, în fața perdelei dinăuntru; a ars pe el tămâie mirositoare... Ex. 40:26,27

În 1886, conform manuscrisului 6a (vezi mai sus) Isus stătea în Locul Preasfânt. Dar doi ani mai târziu, în 1888, Îl găsim înapoi în Locul Sfânt, lângă altarul tămâierii. Apoi, un an mai târziu, în 1889, Isus e înapoi "după perdeaua în spatele căreia mijlocește deasupra chivotului lui Dumnezeu, în Locul Preasfânt." (Semnele timpurilor, Apr. 22, 1889). Totuși, după nouă ani, în 1898, îl găsim pe Isus slujind lângă altarul tămâierii în Locul Sfânt! Se pare că Isus a redeschis ușa pe care a închis-o în 1844!

Concluzie

Nu există nici măcar un cuvânt în Noul Testament care să arate că Isus S-a mutat din Locul Sfânt în Locul Preasfânt a un anumit moment în istorie. Dimpotrivă, toate dovezile biblice arată că Hristos a împlinit Ziua Ispășirii la înălțarea Sa:

Hristos a venit ca Mare preot în templul Său (Evr. 9:11).
A intrat acolo cu sângele Său (Evr. 9:12).
A curățat copiile cerești cu sângele Său (Evr. 9:23).
A intrat în prezența lui Dumnezeu (Evr. 9:24).
Sângele Lui a curățat poporul Său de păcate (Evr. 9:14).
Ispășirea a fost făcută (vezi Evr. 10:11-14). La înălțarea Sa, Hristos a împlinit toate aspectele Zilei Ispășirii descrise în Levitic 16!

SURSA

Concluzii ale celor de pe  http://www.ellenwhit...m/rom/egw46.htm :
1. Ellen White a facut profetii care nu s-au implinit.
2. Ellen White afirma lucruri contradictorii.

Dar,
1. Biblia are profetii neimplinite.
2. Biblia nu coincide in afirmatii:

Quote

Conform Bibliei, altarul tamaierii e in Locul Preasfant:
Evrei 9
2 "În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită "Locul Sfânt", era sfeșnicul, masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema "Locul prea sfânt".
4 El avea un altar de aur pentru tămâie, și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur.
Pe cine propuneti sa credem pe Moise sau pe autorul epistolei Evrei? Care a fost mai inspirat?

http://www.ellenwhit...m/rom/egw46.htm este un site slab, lipsit de bun simt, cu exprimari tendentioase, facut de niste oameni care resping darurile Duhului Sfant date de Christos pana azi.

Un profet se verifica cu Biblia.

Dumnezeu a spus ca va aduce potopul in 7 zile si l-a adus.
Coana mare a spus ca se intoarce Hristos in 1844 si le-a luat banii enoriasilor pt "robe de ascensiune"      , dupa care a spus ca, de fapt a venit, dar nu-L vedem noi, pt ca judeca sanctuarul     , adica un fel de prosteala pe fata pt creduli.

 CatunStelian, on Jan 15 2009, 12:51, said:

Super, excelent ! Biserica Adventista prefera sa-si bata joc de Biblie decat sa se dezica de EG White. Ca sa fie consecventa, Bis Adventista ar trebuie sa adopte monatnismul, pentru ca profeti de duzina gen White sunt cu gramada.

Ia mai arata ma tu profeti ca e. White  sa aiba atatea carti vandute si atatea scrise?

 floryn_1249, on Jan 16 2009, 16:08, said:

Asta e tare ! Ce vrei sa discutam din aceasta stupizenie concentrata:
- cum anume tirajul legitimizeaza un fals ?
- plagiatul lui EGW ?

Mai postez din perlele lu' coana mare, sa mai destindem un pic atmosfera

Jupiter are patru luni?

În primăvara lui 1846, doamna White a întâlnit un căpitan de vas ieșit la pensie pe nume Joseph Bates. La început, Bates s-a îndoit de viziunile doamnei White, dar în noiembrie, o viziune specială despre astronomie – subiectul lui favorit – l-a câștigat de partea ei. Pe măsură ce Bates asculta, doamna White descria diferite detalii ale sistemului solar și a așa-numitei găuri din Orion. Orion era atunci un subiect foarte interesant datorită observațiilor telescopice recente ale lui William Parsons, al treilea conte de Rosse. Cu luni în urmă, Bates scrisese un tractat "Cerurile ce se deschid," în care relata descoperirile lui Rosse, dar doamna White l-a asigurat pe Bates că n-avea nici o cunoștință de astronomie.

În 1847, James și Ellen White au publicat că ea a avut o viziune ce includea o priveliște a planetelor din sistemul nostru solar:

"La conferința noastră din Topsham, Maine, din noiembrie anul trecut, Ellen a avut o viziune a lucrărilor mărețe ale lui Dumnezeu. A fost condusă pe planetele Jupiter, Saturn și cred că încă una. După ce și-a revenit din viziune, a putut să descrie clar lunile lor, etc. Se știe prea bine că nu cunoștea nici un pic de astronomie și nu putea răspunde la nici o întrebare legată de planete, înainte să aibă această viziune." Cuvânt către mica turmă, p. 22

Iată cum descrie viziunea nepotul Arthur White:

Doamna White, în timpul viziunii, a început să vorbească despre stele, oferind o descriere strălucitoare a inelelor rozalii pe care le vedea a suprafața unor planete și adăuga "văd patru luni."

"Oh," spunea liderul Bates, "acum îl vede pe Jupiter!"

Apoi, după niște mișcări ca și cum ar călători prin spațiu, a început să descrie inelele în frumusețea lor diferită și spunea "văd șapte luni."

Liderul Bates exclama "Acum îl descrie pe Saturn."

Urma apoi descrierea lui Uranus, cu cele șase luni ale sale; apoi o descriere minunată a "cerurilor ce se deschideau," în slavă, spunând că e o deschidere către o regiune mai luminată. Liderul Bates a spus că descrierea ei întrecea cu mult orice descriere a cerurilor ce se deschideau pe care o citise vreodată la alți autori. Ellen G. White: Primii ani, Volumul 1 - 1827-1862, p. 113

Alt martor al viziunii doamnei White despre planete

Iată o scrisoare scrisă de doamna Truesdail, care era prezentă când doamna White a primit viziunea despre "sistemul solar":

"Sora White avea o sănătate șubredă și pe când ne rugam pentru ea, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra noastră. Imediat am văzut că nu mai răspundea la stimuli pământești. Era prima ei viziune a lumii planetare. După ce a numărat cu voce tare lunile lui Jupiter, după aceea pe cele ale lui Saturn, a descris încântător inelele celui de-al doilea. Apoi a spus 'Locuitorii sunt un popor înalt, maiestuos, atât de deosebiți de locuitorii pământului. Păcatul n-a pătruns niciodată aici.' După chipul zâmbitor al fratelui Bates, era clar că îndoielile lui din trecut cu privire a sursa viziunilor ei dispăreau repede. Știam cu toții că acest căpitan Bates era un mare iubitor al astronomiei și localiza adeseori multe din corpurile cerești ca să ne învețe. Când sora White i-a răspuns la întrebări, după viziune, spunând că n-a studiat niciodată sau n-a primit informații de nicăieri, s-a umplut de bucurie și fericire. L-a lăudat pe Dumnezeu și și-a exprimat credința că această viziune referitoare la planete a fost dată ca să nu se mai îndoiască niciodată. "

(Extras din scrisoarea doamnei Truesdail, ian 27, 1891)



Analiză

Viziune sau halucinație?

Atunci când doamna White a avut "viziunea" se știa că Jupiter avea patru luni. Cea de-a cincea n-a fost descoperită până în 1892. Acum știm că există cel puțin 16 luni. Viziunea doamnei White n-a arătat nimic din ceea ce nu putea fi aflat dintr-o carte de astronomie!

Ba mai mult, condițiile de pe Jupiter sunt extreme de nepropice vieții. Jupiter n-are o suprafață solidă ca pământul. Suprafața planetei constă în întregime din hidrogen lichid iar presiunea atmosferică e de milioane de ori mai mare decât cea de pe pământ. Nu e propice pentru nici o formă de viață cunoscută și cu siguranță că nu există nici o dovadă că ar fi existat acolo o rasă de „oameni înalți și maiestuoși”. Navetele de explorare care au vizitat planeta Jupiter în anii 1980 și 1990 n-au identificat nici o formă de viață. Așa că, în timp ce doamna White s-a apropiat destul de mult de Jupiter ca să vadă „oamenii înalți și maiestuoși” care o populau, într-un e sau altul, n-a reușit să vadă următoarele:

Cel puțin 12 din lunile lui Jupiter
Cel puțin 11 din lunile lui Saturn
Cel puțin 9 din lunile lui Uranus
Inelele din jurul lui Uranus
După ce luăm în considerare ce a văzut și ce n-a văzut, vă punem întrebarea: A fost o viziune de la Dumnezeu sau o halucinație?

Ocazii incredibile ratate

Închipuiți-vă că doamna White i-ar fi spus lui Bates că Jupiter are patru luni mari și 12 mai mici! Darul ei profetic ar fi fost dovedit fără nici o urmă de îndoială pentru toate generațiile viitoare. Din păcate, a pierdut această mare ocazie.  Închipuiți-vă că doamna White ar fi anunțat că Jupiter are inele! Acest lucru uimitor n-a fost descoperit până când navetele pentru probe spațiale Voyager au vizitat planeta Jupiter în 1979 (după cum reiese din poza din dreapta). Acest anunț ar fi validat cu siguranță pretențiile ei. Din păcate, deși s-a apropiat destul de mult ca să vadă oamenii de pe planetă, n-a văzut inelele.

Datele științifice citate dintr-o enciclopedie din 1995

(The Concise Columbia Encyclopedia, Copyright ˆ 1995 by Columbia University Press. Toate drepturile rezervate.)

"Jupiter are 16 sateliți naturali cunoscuți, dintre care 12 au diametrul mic. Cei patru sateliți mai mari Galileeni au fost descoperiți de Galileo în 1610. ...Amalteea, un satelit mic, lunguieț din interiorul orbitei lui Io, care a fost descoperit (1892) de Edward Barnar."
"Saturn are și el ce puțin 18 sateliți naturali."
"Înainte de 1986, se știa că Uranus are cinci sateliți naturali: Titania, cel mai mare, cu un diametru de 650 mi și Oberon au fost descoperiți de Herschel în 1787; Ariel și Umbriel, de William Lassell în 1851; și Miranda, de Gerard Kuiper în 1948. În 1977 astronomii au detectat un sistem de inele înguste de particule mici și întunecate ce orbita în jurul planetei. Când naveta spațială Voyager 2 a zburat pe lângă Uranus în 1986, a descoperit de zece ori mai multe luni și a confirmat existența a zece inele."

  

SURSA

 overseas, on Jan 16 2009, 13:05, said:

overscorns,
ceea ce spui tu raneste fara a convinge. Pur si simplu esti furios sau beat si spui prostii. Daca eu as crede ceea ce crezi tu acum, paraseam de mult crestinismul.

 zexelica, on Jan 17 2009, 12:55, said:

in primul rand e doar......(Extras din scrisoarea doamnei Truesdail, ian 27, 1891)......
.....si istorisiri ale unor nepoti.......
in al doilea rand chiar daca ar fi exacta relatarea acestor persoane....era cumva obligat D-zeu sa o
conduca prin toate ,,lunile,, acelea.....ca nu cumva sa ,,scape,, ceva la ,,numaratoare,, ?...adica
sa faca ,,contabilizarea,, satelitilor  ?.....
asadar nemaistiind ce ,,nod in papura,, sa caute cei de
la site'ul de mai sus.....au gasit niste scrisori care dupa mintea lor trebuiau si sa faca o
,,contabilizare,, exacta a satelitilor.....pardon.....D'zeu trebuia dupa ei....sa o ,,duca,, peste tot...
......ne intrebam.....de ce nu se ocupa cei de la site-ul pomenit si de afirmatiile ei dovedite adevarate peste ani....
......si chiar de cele din domeniul medical.......

Mincinoasa pișicheră este dovedită.  

1. Profetii Bibliei au facut imprumuturi literale, uneori chiar capitole intregi. Sursele erau inspirate, neinspirate si chiar pagane.
2. De asemenea profetii Bibliei au folosit asistenti literari.
3. Biblia nu este o carte de stiinta, ci cu un singur scop, unul practic: salvarea omului. De aceea aceasta contine si inexactitati stiintifice.

 zexelica, on Jan 20 2009, 19:19, said:

.....ai vrea tu.....de fapt , tocmai ai intarit  pozitia ei de scriitoare inspirata de D-zeu .....

Edited by leoluke, 20 January 2009 - 23:14.

 CatunStelian, on Jan 20 2009, 20:39, said:

Nea, catune, sau..... nea stelica, las-o mai moale cu minciunile pe care vi le baga pe gat in biserica, ca te faci de ras!

2 Petru 1

21Căci nici o proorocie n'a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînați de Duhul Sfînt.

Adica in mintea ta si a teologilor tai, Dumnezeu plagiaza omul!!!!!!

Pai, din moment ce crezi pe femeia aia nebuna ca este profeteasa........... nu ma mir sa hulesti astfel si fara macar sa-ti pese.

 zexelica, on Jan 21 2009, 02:19, said:

.......si apostolii au ,,imprumutat,, de la Moise , Isaia , etc.....poate o sa-i acuze Moise de plagiat......

Edited by leoluke, 21 January 2009 - 23:38.

 leoluke, on Jan 21 2009, 23:38, said:

Pe voi v-a sufocat mafalda aia cu minciunile ei, nene!  
Nu scrie clar: nici o proorocie n'a fost adusă prin voia omului? Ce o mai comentezi atata?

 CatunStelian, on Jan 20 2009, 20:39, said:

Si de aceea, orice carte profetica moderna trebuie sa contina si ea inexactitati stiintifice, ca sa aiba autoritate comparabila cu Biblia !?!?
Si cine este capabil sa discearna inexactitatile din Biblie, cata vreme nu ne putem baza nici pe White, caci si ea a comis inexactitati ? Si de unde stim ca inexactitatile afecteaza doar problemele stiintifice ? Si daca singurul scop al Bibliei nu era stiintific, de ce se mentioneaza probleme stiintifice in Biblie ? Dumnezeu nu a fost oare capabil sa reduca continutul la strictul necesar ?