ca intro telenovela...si sfarsitul tot nu se vede

Dragi softpedisti,
Am citit pe aici despre mai multe necazuri  din cauza inimii in speranta ca o sa gasesc un leac si pt oful meu, dar cum nu l-am gasit, deschid un topic nou pt a va afla parerea.

  Totul a inceput dupa o pauza de un an dupa prima mea relatie mai serioasa. Eram deci dispus sa incep o relatie noua, cu indragostire, flori, declaratii. Dar nu venea nimica de genul asta si cand s-a dat Ea la mine, am acceptat pt ca aveam nevoie de un suflet apropiat , dar si de ceva ,,miscare,,. Era gingasa, facea sacrificii pt. mine, imi impartasea interesele, sex la discretie, asa ca ne-am si mutat impreuna si am stat asa vreo 3 anisori. Vroia chiar sa mearga cu mine in Austria, dar nu eram sigur.Ceva parca lipsea dintre noi, scanteia aia, pasiunea, nebunia si ma surprindeam de multe ori intorcand capul dupa altele si intrand in vorba cu ele, cautand acel quelque chose.
  Prima greseala: Asa se face ca chiar in ziua cand Ea trebuia sa plece in Austria ( eu urma sa vin peste 1-2 luni) un prieten comun a venit cu proaspata lui prietena la noi. O minune gagica! Ochi vii, scanteietori,  par lung si negru, bine facuta, sigura pe ea, imbracata cu gust, ii miroseai de departe temperamentul. Mi-a cazut pata pe ea din prima. O conducem pe prietena mea la autocar, amicul pleaca pana la WC, imi adun curajul si ii cer nr. de telefon. Mi-l da si nu trec nici 24 de ore si ne sufocam reciproc in declaratii de dragoste si in dezmierdari.
   Chiar de la inceputul relatiei astea noi simt ca dincolo de pasiunea asta turbata nu e mai e nimic intre noi. O fi si ceva adevarat in vorba aia ca cica extremele se atrag. Ii spun amantei ca n-as vrea s-o pierd pe prietena mea, cu care am stat atata si care mereu s-a dovedit a fi o femeie de aur. Ea imi raspunde ca de ce sa nu incercam, inceputul e atat de promitator. Nu trece nicio saptamana si nu-i mai place rolul de amanta. Imi cere s-o rup cu prietena si inca f.insistent. Ma deranjeaza ca vrea sa-mi impuna vointa ei, ca pierd controlul situatiei, simt in continuare ca am multe de pierdut daca fac cum  imi zice, dar simt ca sunt prea indragostit ca sa ma opresc. Incerc, dar ma intorc cu coada intre picioare dupa 2 zile pline de lacrimi si durere.
A doua greseala: Urmarea: sun in Austria si zic ca s-a terminat. Prietena mea e in 2 zile iar la mine. Ce vad e intruchiparea durerii. Simt cat de mult ma iubeste, cat de mult o iubesc, chiar ma intorc la Ea, dar in pat n-are nici pe de parte farmecul amantei. Speriat ca mai era s-o fac de oaie, fug iar la amanta si stau acolo  vreo saptamana pana prietena renunta si pleaca inapoi in Austria.
Ce urmeaza e un delir de vreo 5 luni. Chiar daca noua mea prietena imi da tot ce are mai bun: tandrete, pasiune, mancare, simt ca nu mai sunt intreg. Stari de exuberanta alterneaza cu ore intregi de disperare, ca am perdut-o pe cea veche. Reiau legatura pe internet, o rup cu aia noua, dar o frica neexplicabila ma intoarce de fiecare data inapoi. Zic de fiecare data, pt. ca chestia devenise deja jenanta la de cate ori se repetase.
  Cand m-am linistit si eu, ii trece asteia noi cheful de mine, il scoate de la rezerve pe fostul ei, de care nu se despartise de prea mult timp. Incepem sa petrecem suficient timp in 3, incat ajung sa simt si eu ce inseamna aia gelozie. Ea zicea ca sunt doar prieteni, si din partea ei cred ca partial chiar era prietenie, desi dupa 4 ani de relatie aproape conjugala cu el cred ca mai avea si alte ganduri. El insa o vroia clar inapoi si ,,profitand,, de prietenie, ma sapa cat putea.
  Ruptura a venit oricum pe cale naturala: pasiune ioc, caractere diferte, stres din cauza restantelor lasate. In Iunie eram iarasi liber ca un maidanez.

A treia greseala. Dezamagirea si durerea despartirii de dragostea noua o aprinde in mod ciudat pe cea veche, din nefericire doar in pieptul meu. Iau legatura cu fosta mea din Austria pe Skype. Discutii lungi, cate o bere, ca de e vara si e cald si de atata vorba ne e gura uscata. Cu alcoolul in cap ne vine normal pofta de sex si cu fiecare orgasm al ei simt ca am mai recastigat o bucatica din ea. Toamna ne gaseste pe amandoi in Viena, acum ne-o tragem pe bune. Ea tot zice ca are ba un prieten, ba altul, cu care a facut cunostinta pe net, pe care il iubeste si numele caruia ar vrea sa-l strige in timpul actului, dar intrucat am auzit deja 3 nume, dar in pat tot eu sunt partenerul, inchid ochii cat mai strans, ca sa vad ca suntem iarasi impreuna.
     In noembrie se contureaza clar identatea iubitului, un tanar programator din Pakistan. Nu ma deranjeaza, e si el de pe net. Dar peste 1 saptamana imi dau seama cat de serioasa e treaba, dupa cate sms-uri isi scriu: cam 30 pe zi. Mai bocesc vreo 2 zile, in care imi strang toata vointa ca sa o rup, dar nu pot. E gravida, de la  mine. Ar face avort, pt. ca e copilul meu, dar sarmanelul are noroc ca e si al ei, si-apoi e deja in a 3-a luna.
    Ma  mut la ea sa am grija de ea pana la nastere. Ma gandesc ca prin devotament, sacrificiu de sine as putea nu sa-i recastig dragostea, dar s-o conving ca sunt un om care a inteles ca sunt lucruri mai  importante  in viata decat dragostea, un om cu care poti sa intemeiezi o familie, Sunt un simplu servitor: merg la cumparaturi, la munca, fac curat, in timp ce tanarul Tristan din Pakistan petrece cate 3-4 ore pe net in discutii de dragoste cu mama copilului meu. Se naste copilul, ma bucur dar ma si intristez, pt ca in rest, lucrurile snu s-au schimbat de loc. Incep sa il sap pe pakistanez si nici nu e greu: are 22 de ani si experienta ioc, invata pe banii babacilor la particulara, are gura mare, dar e cam egoidt, cere tot soiul de dovezi de dragoste: engleza fara accent, ras par pe picioare, discutii cand copilul urla de foame. La urma mai vroia si o calatorie pe banii Ei pana in Austria, ca cica inca n-a fost nicioadata in Europa, desi prin Pakistan tipul isi permite sa calatoreasca doar cu avionul.
  Am discutat si cu ea si mi-am dat seama ca problema nu e in faptul ca il iubeste pe el. Chiar sa nu-l iubeasca, cu mine tot nu vrea sa fie, nici chiar de dragul copilului. Eu imi dau seama ca daca ne separam, nu o sa-mi vad copilul atat de des. Initial imi propusesem sa astept pana se razgandeste. Au trecut aproape 2 ani, si in tot acest timp nu m-am simtit iubit, nu mai vorbesc de pat. Stiu ca daca as pleca acum, nu ar dura mult si mi-as gasi pe cineva. Dar stiu ca asta m-ar indeparta si de copil si tocmai de aia nici nu vrea sa plec. La insistentele ei, am stabilit sa plec acum in August, dar singura nu s-ar descurca cu banii si de curand ne-am inteles sa mai stau pana in Februarie si pana atunci isi gaseste un servoiciu mai banos. Altfel chiar azi m-ar scoate cu un sut pe scari. Nu pt ca nu ma suporta, suntem chiar foarte buni prieteni, dar vrea sa ma scoata din viata ei.

Ce va intreb, e : mai are rost sa mai astept, pana se razgandeste? Am doar 27 de ani, 1 an, doi nu conteaza chiar atat de mult. O femeie cu copil nu gaseste chiar asa usor o oferta mai buna si cum spuneam,parca ar fi sperante pt. ca mereu ne-am inteles f.bine.
   Sau poate sa plec pe o perioada, fara sa rupem legatura, dar s-o las mai mult singura cu copilul ca sa vada ca singura nu e atat de usor. Daca plec, o sa fie eliberata de prezenta mea si poate ca o sa poata judeca la rece, daca merita sa fim impreuna sau nu si poate se hotaraste in favoarea mea. Pe de alta parte ma tem ca chestia asta o sa cimenteze separarea noastra si doar o sa-mi grabeasca despartirea de copil.
  Dati-mi va rog niste idei referitor la ce ar fi corect sa fac, dar nu scobindu-le din nas, ci inspirandu-va pe cat posibil din cazuri reale si din adevaruri care s-au dovedit valabile.
Mersi anticipat,
                Carpelin

pai tu vrei sa fii cu ea pentru ca va avea un copil sau ca o iubesti pe EA?

 rich1974, on Jun 21 2008, 15:04, said:

o iubeste mult
din pacate a facut prea multe greseli ...

 carpelin, on Jun 21 2008, 03:10, said:

Eu una as vota pentru varianta asta. Vorbesc din experienta mea. Daca vrea sa te scoata din viata ei, o perioada de "libertate" i-ar mai limpezi gandurile si cine stie, poate ca iti va duce dorul. Nu are de unde sa stie ca iti duce dorul pana nu vei fi absent un timp. Este adevarat si faptul ca s-ar putea sa se simta mai bine fara tine. E un risc. Totusi, daca ea nu te mai vrea in viata ei iar tu te incapatanezi sa ramai acolo si te prinzi cu ghearele si cu dintii de ea, asta in mod cert nu poate sa faca decat rau.

In privinta copilului, poti cere sa impartiti custodia, sa stea jumatate din timp la tine si jumatate la ea. Daca obtine custodie intreaga vei avea oricum drept de vizita (din cate stiu eu doua zile pe saptamana sau ceva de genul).

Bafta multa, si sper ca experienta asta si greselile facute sa iti ajute pe viitor.

alexandra! stii care e treaba, eu cred ca el vrea sa ramana cu ea doar pentru copil.   ar fi o noua greseala din partea lui fata de ea. nu ai vazut cum pune problema: cu un copil nu o sa-si gaseasca usor pe cineva si o sa se descurce greu.  cel mai bine ar fi sa o lase in pace fiindca sunt sigur ca ea isi va gasi pe cineva s-o iubeasca si in situatia asta in care este.  

sa mai zica ceva si autorul topicului. vad ca a disparut!

mai intai, cred ca incep cu scuzele de rigoare(varsta mea si experienta mea nu prea imi dau voie sa dau sfaturi, dar incerc sa le gandesc punandu-ma in pielea omului)

apoi, imi pare rau pentru pataniile petrecute

in sfarsit, parerea mea: cred ca varianta cu timpul liber e cea mai potrivita dat fiind contextul...fiindca nu e iubire intre voi doi, se poate femeia sa-si dea seama doar de partea materiala, adica sa realizeze cat de greu e singura cu un copilas. Apoi, cine are cel mai mult de suferit e ala mic, e absolut inutil sa traiasca doar cu o iluzie a unei familii si s-ar putea pe parcurs sa -si faca idea gresita cu privire la o casnicie, caci o casnicie trebuie sa fie bazata pe iubire, altfel e inutila. Sa ramaneti impreuna doar pentru copil cred ca ar fi bine, dar doar pentru el si doar pana la varsta la care el sa perceapa lucrurile din jurul sau astfel incat sa le inteleaga sensul adevarat si realist al lor. Pentru tine si pentru ea, o relatie doar pentru un copil e daunatoare, mai ales pe plan spiritual si o sa ajungeti niste oameni si atat, nu niste oameni care sa simta, sa iubeasca ori sa fie impliniti..

 rich1974, on Jun 22 2008, 07:41, said:

S-ar putea sa ai dreptate. In tot cazul parerea mea ramane aceeasi, sa "ii dea spatiu" o vreme si sa vada apoi ce va decide ea; de asemenea aceasta perioada de absenta il va ajuta si pe el sa isi clarifice gandurile si sa vada ce vrea cu adevarat. In acest timp ar putea sa isi vada si copilul din cand in cand.

Un singur lucru mai vreau sa subliniez: cand apare un copil, el trebuie sa devina pioritate zero in viata parintilor, pentru ca el nu a cerut sa vina pe lume dar ei l-au adus si acum sunt responsabili de cresterea lui in conditii bune

Dupa parerea mea, rezultatul "testului " e negativ: nici mama copilului tau nu te mai iubeste, nici tu n-o mai iubesti pe ea. Tu vrei doar sa fii aproape de copilul tau. Parerea mea e sa-ti cauti o alta iubita, si sa o lasi pe mama copilului tau sa fie cu ce barbat vrea ea. Iar copilul o sa ti-l vezi dupa un program stabilit intre tine si mama copilului, ca intre oameni civilizati. Asta mi se pare solutia cea mai decenta.

Quote

Va multumesc in primul rand pt. interventii. N-am disparut dar am vrut sa va las ceva timp si libertate sa va puteti face o parere si sa propuneti niste solutii fara ca sa va influentez. Oricum ochelarii prin care vad eu situatia si prin care v-am si prezentat-o, v-au influentat inevitabil intr-o masura considerabila.
   Ce m-a uimit foarte mult la majoritea raspunsurilor, e ca se pune accentul foarte mult pe iubire.  Am iubit in viata mea destul cred eu (sunt Sagetator), m-am ars atat de zdravan, mai ales la urma (vezi greaselile 1 si 3), incat prefer sa suflu tot restul vietii mele in iaurt, adica ,,no woman, no cry,,. Momentan am oricum impresia ca sunt si alte lucruri importante intro relatie: respect reciproc, intelegere, prietenie. Dar nici astea nu sunt suficiente , daca nu exista o situatie materiala sigura, daca  partenerii nu se realizeaza si pe alte planuri: cariera, relatii cu rude si prieteni, hobby-uri. Si mai informandu-ma in ultima vreme, am aflat ca indragostirea si dragostea sunt 2 chestii total diferite, desi intrucatva asemanatoare. In timp ce indragostirea incepe cu 1 incendiu si se termina cu 1 foc de paie, dragostea adevarata ar fi ceea ce am zis deja: (respect, intelegere, caramaderie, voie buna)+ atractie sexuala.
  De aceea i-as intreba pe cei care ma sfatuiesc s-o las pe ea sa-si gaseasca pe altcineva si eu sa-mi gasesc pe alta, ce vor sa zica: sa ne cautam pe cineva, pe care sa-l iubim sau de care sa ne indragostim?  Zic asta pt ca am impresia ca si ex-prietena mea este influentata de conceptia romantica despre dragoste: iubire pana la uitare de sine. Si culmea desi teoretic sustine ca vrea sa plec, practic ne intelegem de minune. Poate asa sunt femeile... sau pur si simplu am ranit-o atat de mult incat nu ca nu crede ca sunt alt om, pur si simplu nu mai are incredere si nu o mai interesez ca posibil partener.

Edited by Jaqueline, 25 June 2008 - 20:17.

 carpelin, on Jun 25 2008, 12:52, said:

Parerea mea.


Diferenta aia de care spui tu intre indragostire si iubire..... eu zic ca e cam asa: a fi indragostit este inceputul. Uneori se transforma in iubire, alteori se dovedeste a fi doar un foc de paie, dar de cele mai multe ori cu asta se incepe (fluturi in stomac, lipsa poftei de mancare, accelerarea batailor inimii cand il/o vezi, emotii mari etc).

O fosta prietena imi spunea atunci cand discutam despre viitor si casatorie ca iubirea se transforma in prietenie si obisnuinta, cu trecerea timpului. Atunci refuzam sa accept aceasta afirmatie...daca iubesti acum o persoana o vei iubi si peste 50 de ani de casnicie.
Cu trecerea anilor insa am aflat ca iubirea de la inceput se transforma, nu mai ramane la fel, si imi dau seama pe zi ce trece ca devine un fel de prietenie.

Aparitia copilului in cuplu nu forteaza oare ca iubirea sa se transforme in prietenie? Tu, carpelin, ce simti? Simti ca alaturi de prietena ta vei fi fericit tot restul vietii? Ca te-ai obisnuit cu ea, si ca nu mai vrei sa o iei de la capat?

Eu nu privesc povestea asta din perspectiva unor adolescenti amorezati, care cred ca totul se misca in jurul iubirii. Si nu vorbesc nici din fantezii, cunosc caz concret asemanator cu al tau, in care EL si EA erau impreuna de la inceputul liceului, EL a inselat-o cand era in facultatea, s-au despartit, au mai avut si alte relatii, si au descoperit ca au nevoie unul de altul nu neaparat pentru iubire, ci pentru prietenie. Pentru felul in care se inteleg, pentru felul in care isi rezolva problemele, pentru pasiunile comune...astazi sunt fericiti, se inteleg la fel de bine, si au doi copii. Si evident, s-au si casatorit.
Iubirea este o flacara care se stinge, prietenia este jarul si cenusa care raman.

Discuta cu prietena ta si vedeti amandoi ce vreti de la viata.

Edited by blue_wings, 26 June 2008 - 10:46.

stii ce o sa se intample? daca o sa stea cu ea desi nu o iubeste la un moment dat o sa-si gaseasca pe altcineva cu care o sa aibe o relatie. asta se va intampla.

 carpelin, on Jun 25 2008, 12:52, said:

Draga prietene, faptul ca te intelegi de minune cu mama copilului tau e foarte bine. Dar asta nu inseamna ca va iubiti. Eu cred ca fiecare dintre voi (si tu, si ea) aveti dreptul sa va cautati  - si sa va gasiti - un partener pe care sa-l iubiti, si care sa va iubeasca. Diferenta intre "a te intelege foarte bine" si a iui pe cineva este uriasa, nici nu mai trebuie explicata... ! Mai e si o vorba cu ciorba reincalzita... N-are rost sa insisti pe langa femeia asta. Cu cat vei insista mai mult pe langa ea, cu atat o vei obosi mai mult. Chiar daca te va accepta, te va accepta numai de forma, de suprafata... in asteptarea unui alt barbat !

 blue_wings, on Jun 26 2008, 11:43, said:

Nici vorba! De regula, un copil sudeaza o relatie. Dar in cazul lui carpelin, copilul nu mai avea ce sa sudeze...

Vedeti voi...multa lume intelege iubirea ca fiind acei fluturasi care iti zgandere stomacul cand te simti atras de cineva. Gresit!
Iubirea este un lucru foarte complex, care se trage foarte mult din respectul profund fata de persoana alaturi de care ai decis sa iti traiesti viata!
Iubirea, daca exista intr-adevar si nu e confundata cu atractia sexuala puternica, nu se pierde niciodata transformandu-se in prietenie si obisnuinta! Ea doar se transforma in acea iubire adevarata care impune respect, daruire, intelegere, convietuire etc.
Asa cum ajungi sa iti iubesti copilul pt ca e bucata din tine, asa ajungi sa iti iubesti si partenerul pt ca este parte din viata ta si deja nu mai este doar o gagica buna cu care ti-o tragi non-stop!

Daca dupa cativa ani de relatie si convietuire dispare o parte din acea atractie puternica care ne leaga la inceput, insa daca pe langa faramitza de atractie care a mai ramas coexista o prietenie platonica si intelegere profunda, atunci se cheama ca aceea e iubire.
Si despre aceasta iubire aveti de invatat de la acele cupluri octogenare care se iubesc cu acelasi patos ca la inceput (spun ei) chiar daca partea de atractie fizica e de mult apusa.

@Carpelin...ai facut o mare greseala pe care insa trebuie sa o repari asa cum poti tu mai bine si sa incerci sa faci totul ca relatia voastra sa reinvie! Daca ea refuza cu indrajire sa mai aiba incredere in tine ( e f greu totusi) atunci trebuie sa te declari invins si sa accepti situatia asa cum este !

Daca acum ii este intr-adevar greu sa se descurce singura, nu face greseala sa o lasi sa se zbata pe uscat! Insa nu e bine nici sa ii canti in struna pt ca altfel nu iti simte lipsa!  Cel mai bine e sa te faci ca ai treburi importante pt o perioada si sa o lasi sa se descurce un pic singurica si apoi sa revii si sa o ajuti cum poti tu mai bine!
daca insa nu e nici o schimbare si nu te vede decat ca pe un ajutor in casa...asta e! Ghinion ! Vezi-ti de viata !

So, pana la urma ce s-a mai intamplat?

 aaalexandraaa, on Jul 1 2008, 18:06, said:

Chiar asa, ce s-a mai intamplat? Chestii cotitidiene: munca, stat cu copilul, citit, spalat vase, lucruri care nu ies cu nimic in evidenta, pt a vi le povesti, dar din care viata e alcatuita 90%. Si pt.ca povestea asta e din nefericire adevarata, e si ea alcatuita 90 la 100 din chestii din astea bune de adormit copiii. Referitor la a 10-a parte, m-am decis sa fac o schimbare, asa cum ma sfatuiti si sa PLEC... pe 2 luni la munca in alt oras.  Am citit parerile voastre si m-ati convins: Da, fiecare om are dreptate sa decida cu cine vrea sa fie el, adica chiar si (ex-) prietena mea, nu numai eu.  Ca ma respinge din dragoste pt altul sau il iubeste din frica de mine, asta nu cred ca stie nici macar ea. Dar oricare ar fi raspunsul, la baza lui trebuie sa se afle liberul arbitru, adica sa decida ea. Si pt asta chiar cred ca are nevoie sa n-o mai sacai atata cu compania mea. O sa-i fie ce-i drept putin mai greu, dar oricum stabilisem de dinainte ca trebuie sa ne despartim si o despartire temporara o sa ne clarifice, sper, daca e mai bine sa ramanem impreuna sau sa ne cautam de viata pe cont propriu.
  Ca sa nu uit si sa nu--mi descoperiti adevarata natura: Mersi mult pt sfaturi, mai ales pt astea de la urma, Chiar cred ca dak le urmeaza si altii, nu ca o sa fie fericiti (fericirea e o ceva la care contribuie si norocul), dar o sa aiba sanse mari de a o atinge.
      Cu drag, Carpelin

Quote

Nu fi asa sigur. Un barbat  care vrea sa se insoare e mult mai tentat  d-o femeie cu copil, decit d-o pitzipoanca. Eu am un copil din prima casatorie, actualul meu sot a m-ai fost casatorit dar nu are copii cu fosta. Acum avem doua Minuni( flacaul meu de 7 ani + o fetita cu el , are doar 3 lunisoare).

 Ulpiatraiana, on Jul 6 2008, 16:13, said:

Tu esti o exceptie Eu, ca barbat, iti spun sigur ca nu m-as casatori cu o femeie care are deja un copil, de la un alt barbat ... !