O poezie pe zi

Poezia
Cuvântul numește tot ce ființează
Până și timpul ne este numit
Printr-un cuvânt
Și versul ritmează secundele rebele
Suitoare ... săltărețe
Sau feroce
Iar poezia
Picură culoare peste tern
Și dă sens celor numite
Și nenumite
Celor ascunse și negrăite
Este și mama
Nespuselor
Negrăitelor
Negânditelor
Necuvintelor
Este inima cuvântatelor și necuvântatelor
Este inima noastră
Este inima tainică
Este cheia
Vieții   de Victor Badescu

Merg


Merg pe faleza unde portocalii
Visează să se-mbrace cu argint
De parcă mă cuprinde un alint
Alunecând pe muchea unei falii

De care timpul sprijinit de mine
Trage subtil de lesă un absent
Dus în lumină parcă de curent
Și de departe pare să suspine

Rostul mișcării simplu vegetează
În ochii ei rotunzi, aproape mari
Și-n largul mării niște temerari
Spre Dumnezeu încet înaintează.


Bujor Voinea

E-atâta nepăsare între noi...
Și-atâtea lacrimi ce nu se împart la doi
Și e atâta teamă de eșec
Încât nu știu ce vreau să fac...
Să stau? Să plec?

de Irina Binder

Întrebări ale unui lucrător care citește - Bertolt Brecht

Cine a construit Teba celor șapte porți?
În cărți veți găsi numele regilor.
Regii s-au ridicat în grămada stâncii?
Și Babilonul, de multe ori demolat
Cine a ridicat-o de atâtea ori? În ce case
de Lima strălucitoare de aur au trăit constructorii?
Unde, seara când Zidul Chinei a fost terminat
S-au dus zidarii?
Marea Romă este plină de arcade triumfale.
Cine le-a ridicat? Peste cine Cezarii au triumfat?
Avea Bizanț, mult lăudat în cântec
Doar palate pentru locuitorii săi?
Chiar și în Atlantida fabuloasă
În noaptea în care oceanul a cuprins-o
Înecul încă bâjbâia pentru sclavii lor.

Tânărul Alexandru a cucerit India.
Era singur?
Cezar i-a bătut pe Gali.
Nu a avut nici măcar un bucătar cu el?

Filip din Spania plângea când armada lui a fost înecată.
A fost singurul care a plâns?
Frederic al doilea a câștigat războiul de șapte ani.
Altcineva n-a câștigat-o?

Fiecare pagină o victorie.
Cine a gătit sărbătoarea pentru învingători?
La fiecare zece ani un om grozav?
Cine a plătit factura?

Atâtea rapoarte.
Atât de multe întrebări.

Traducere Gabriel Horațiu Decuble

Edited by Costel2014, 25 August 2022 - 14:45.

Povești esențiale


Am câteva povești esențiale
De spus când latru ca un câine trist
Și când privesc o roată de mașină
La care tinerețea se închină
Pe când desigur eu nu mai exist
Decât în emisferele astrale

Am de cristal un vas cu portocale
Din care iau alene și desfac
Miezul cel dulce cu efect eteric
Să pot cădea adânc în întuneric
Și beat de stele fin să mă prefac
Că beau nectarul coborând la vale

Lovind încet paharul unde viu
Scriu versul meu de pace și înalt
Făcând spre zei în liniște un salt
Ca uneori să curgă ruginiu
Frunze de bronz și să încep să scriu.

Bujor Voinea

Frumoasele deprinderi
Să revenim la frumoasele noastre deprinderi
sub cerul intuițional
să ne arăm cu grijă pământul de pe tălpi
să folosim gesturi de papură cuvinte
despre balanțe despre forma focului
despre extazul binecuvântat și dureros
sau despre sânge despre lapte și despre celelalte obiecte-mamă

astfel ne-am putea regăsi
sub chioșc în camera de după un perete
în lumea foșnitoare de sub noi
complet paradiți dar nu despre asta e vorba
și cine mai știe.

de Gellu Naum

Ceaiul (2)


Intru noaptea ca un hoț în vie
Printr-un geam cu multă limpezime
Și mă-mpiedic de un fel de rime
Puse lângă ceai în ceainărie

Unde zeul cel mai mic și dulce
Scoate aburi fără încetare
Și privește printr-un geam mai mare
Cum o rimă pleacă să se culce

Nu e aspru nimeni când se plimbă
Policandrul unui vers de ceară
Ca o stea de-a dreptul solitară
Pusă de o pasăre pe limbă

Și continui astfel lin și trainic
Viața dată mie transparentă
Cu un fel de unică amprentă
Când îmi torn impresia din ceainic.

Bujor Voinea

Viaţa anterioară [La vie antérieure] - Charles Baudelaire

Am trăit îndelung sub arcade mari, zvelte,
Poleite de sori în o mie de note,
Şi coloanele lor maiestuoase şi drepte
Le schimbau pe-nserat în bazaltice grote.


Valuri vii legănau a văzduhului zare
Şi solemn combinau şi dădeau unitate
Unei muzici cu-acorduri bogate şi clare
Cu culori de amurg, de-ai mei ochi reflectate.

Şi acolo-am trăit voluptăţi neştiute,
Huzurind în azur şi în valuri imense,
Printre sclavi dezbrăcaţi, cu mirosuri intense


Ce pe frunte-mi puneau palme reci şi plăcute,
Cu o singură poftă, de-a cunoaşte precis
Dureroasa mea taină ce m-aruncă-n plictis.


traducere O.Cocos

Cea mai frumoasă


Cea mai frumoasă scriere de mână
Pare căzută pe nisipul fin
Unde se-adună valul din senin
Și face spumă viu și se îngână

Dar subiectul construit atent
De mult e dus albastru printre pietre
Făcând o zeitate să regrete
Că viitorul nu mai e prezent

Ci dus cumva de fluxul fără țintă
Spre marmura în care ard scântei
Așa cum arde pulsul în femei
Ucise de bărbatul fără flintă

Și dacă scrie cerul pe nimic
Și marea scrie invers peste stâncă
Impresia coboară mai adâncă
Și depărtarea tremură un pic.


Bujor Voinea

Pentru cei ce să bucură la zestre și iau mueri urâte
Frați, bărbați, ori de ce stare
Câți aveți gust de-nsurare,
Zestrei nu vă bucurați
Stafii în cas' să luați.
Nu luați mueri pocite
Strâmbe, cârne, și slutite
Zestrii nu vă lăcomiți
Și-n urmă să vă căiți
Nu ziceți ori cum să fie
Numai s'aibă avuție
Iubiți, prieteni, bărbați,
L'acest cuvânt vă-nșălați.
Ce folos să ai avere
Și să n-ai pe plac muere.

de Paris Mumuleanu

SONETUL MORILOR DE VÂNT




Şi dacă nu sunt Don Quijote,
Sunt suliţele rupte-n roţi.
Sunt lupii albi, dansând gavote
Prin cimitirele de hoţi.


Şi dacă-s lung de paişpe coţi,
Şi-n loc de cap eu am calote
De marmură, în care toţi
Scobesc în unghii asimptote,


Atunci, zvârliţi-mă-n poieni,
Să-mi pască ochii pui de reni,
Să-mi iasă iarba prin urechi.


Părul să-mi fluture-n cetate
Ca un stindard, când vântul bate
Prin zepelinele perechi.



(Vintilă Ivănceanu, Cinste specială, Editura pentru literatură, 1967)

Mama ce suna a Nichita Stanescu "sonetul" de mai sus....

Figură tristă

Un singur soare pentru toți. Ignoră
ligheanul pus pe cap să reprezinte
un coif de cavaler. De azi-nainte
tristețile vor măsură în oră

figura doar. Nepata stă dovadă
de vis frumos. Un fum zvonește-n hote,
Quijote că e don, nu doar Quijote.
Și că, smintit în ce vrea el să vadă,

icoană-i Dulcineea cea blajină.
Așa se simte viu. Scăpat din clește
răpune mori de vânt fiindcă-o iubește.
Blazonu-i stă în sulița prăjină.


(Valerian Dinca; Cerb ascuns, 2022)

Edited by n_priceputu, 16 September 2022 - 09:24.

Costel2014, seamănă?

https://pentrunichit...-vertical-1967/

Edited by BbVv, 16 September 2022 - 14:50.

BbVv, on 16 septembrie 2022 - 14:48, said:

Seamana cu versurile din "Leoaica tanara, iubirea" si cu alte poezii din volumul "O viziune a sentimentelor" editat in 1964.

P.S. Sa apari cu volumul ala de versuri omagiale ale lui Nichita si sa intrebi ironic daca seamana cu sonetul anterior....o consider o manevra josnica, un lucru care nu va face cinste. Nu ma asteptam la asa ceva din partea dumneavoastra, orice netot (iertati-mi exprimarea) putea face gestul asta.
"Aveam pretentii" (cum se spunea pe vremea mea) de la dumneavoastra...

Fara suparare, e doar amaraciune in postarea mea, nu un atac la persoana.

Edited by Costel2014, 16 September 2022 - 15:40.

Vintilă Ivănceanu este complet altceva decât Nichita Stănescu.
Complet altceva.
Mie nu-mi place deloc Nichita Stănescu.
Asta-i viața.
Și să nu mai aveți pretenții de la mine.
Poate că vă place și volumul de debut al lui Adrian Păunescu.
Așa se urcau treptele comunismului.
Imnicele sunt cheia, ca și pețitoria.

BbVv, on 16 septembrie 2022 - 17:49, said:

Mie imi place poezia lui Nichita Stanescu.
Promit sa nu mai am nicio pretentie de la dumneavoastra.
Nu imi place deloc poezia lui Adrian Paunescu.
Un weekend placut va urez, am speranta ca polemizez cu un om civilizat.

Edited by Costel2014, 16 September 2022 - 18:34.

Mulțumesc!