Eminescu

Luni aniversăm nașterea marelui nostru poet național. Personal sunt un mare fan al său și sunt dezamăgit de atenția extrem de firavă care i se acordă. Nu pot spune că am o poezie preferată dar Doina mi se pare foarte actuală!




Doina

De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos pe vale
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă -
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îți vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!

<<Eminescu. Ala cu.....>>

Edited by kfw, 16 January 2007 - 11:20.

poetul national

odata, in liceu, un profesor ne-a adus rik veda tradusa...semana izbitor cu anumite capodopere.

maibinenu, on Jan 27 2007, 00:33, said:

mai bine asultai de nick-ul care îl ai...


mai bine nu mă enervez degeaba... profesorul era cumva individul din versurile următoare?


Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -
Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.----------------Mihai Eminescu---Scrisoarea I



nu noi suntem stăpânii adevărului, ci adevărul e stăpânul nostru---------Eminescu

Citate...fotografii... imagini ce amintesc de poet... picturi, desene... orice poate  troieni sufletul cu aduceri aminte ... orice ni-l poate readuce la înflorirea teilor...


DOR DE EMINESCU
                               A.Păunescu, Al.Zărnescu
  Într-o lume relativă ce-a facut și-a desfăcut
  Eminescu-i remușcarea dorului de absolut.
  Dacă unu și cu unu nu mai vor să facă doi
  Eminescu este chipul infinitului din noi.

  Fără el oricare lucru și-ar urma cărarea sa,
  Fără el chiar steaua noastra dintre stele ar cădea.
  Pe pământul vechii Dacii, când mai mare, când mai mic,
  Dacă n-ar fi Eminescu viața nu ne-ar fi nimic.

  El Moldovei ii e fiul și Munteniei nepot,
  L-a-nfiat intreg Ardealul, Eminescu-i peste tot.
  Într-o lume relativă mai avem un nume sfânt
  Eminescu-i România tăinuită în cuvânt.
 lacul.jpg   136.93K   116 downloads

Edited by vesperala, 06 June 2007 - 18:23.

   Și cu moartea cea adâncă
   Am schimbat al vieței gând,
   Am fost vultur pe o stâncă,
   Sunt o cruce pe-un mormânt.

   Care-i scopul vieții mele,
   Întreb sufletu-mpietrit?
   Ochiu-i stins, buzele mele
   De dureri a-nvinețit.  
fragment din Ondina
 flori.jpg   247.63K   6 downloads  2.jpg   106.36K   7 downloads

Eminescu n-a existat.

A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.

Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii &not;-
„Miorița“și „Luceafărul“ și „Scrisoarea III“.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bârsei și ai Țării Vrancei
Și ai altor țări românești.

Au mai existat și niște codri adânci
Și un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieții,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.
Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.  

  

M. Sorescu

De voi muri sa nu ma plangi
Caci iar voi fi mai fericit
Si lumanarea sa o stangi
Caci de durere sunt ferit.

In lumea de apoi voi trece
De tine tot dor imi va fi
Iar de atunci te voi petrece
Fara de mine sa mai stii

Te voi pazi de toate rele
Si numai bune iti voi da
Voi indrepta atunci greselile
Ce n-am putut in viata mea

Iar de atunci va fi sa ploua
Doar tu iubito ai sa stii
Ca nu e ploaie si nici roua
Ci lacrimi..... ce nu s-or linisti.

Cand soarele pe cer va straluci
Sa stii atunci ca iti zambesc
Iar de afara vei iesi
Cu nori voi scrie te iubesc

La mare de vei fi atunci
Cu briza te voi maingaia
Si n-ai sa poti ca sa alungi
Un val ce-atinge pielea ta

La munte de vei fi iubire
Cu luna te voi lumina
Sa-ti amintesti acea privire
Si poate nu voi termina

Caci buburuze mii si mii
La tine voi trimite draga
Si tu atuncea o sa stii
Ca-ti voi deschide lumea larga

Iar de comete vei vedea
Sa stii ca-s lacrimi intre stele,
Atunci cand tu ma vei chema
Sa stii ca-s lacrimi de-ale mele

De tunete vei auzi scumpete
Sa stii atunci ca iti vorbesc
Cu fulgere-am sa-ti arat sipete
In care diamante stralucesc

Asa c-adio am sa-mi iau
De la o viata ce traiesc...
Aceste versuri doar un scop mai au
Sa-ti spun acum ca Te iubesc!!!

Cica Eminescu nepublicat; "Scumpete" ma cam deruteaza, dar in rest este stilul lui.

Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.



http://toky.it/video...p...&v=Eminescu

Edited by vesperala, 09 June 2007 - 00:13.

I. L. Caragiale despre Mihai Eminescu:

„Era o frumusete. O figurã clasicã încadratã de niste plete mari negre: o frunte înaltã si seninã, niste ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea cã cineva este înãuntru; un zâmbet blând si adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânãr coborât dintr-o icoanã, un copil predestinat durerii, pe chipul cãruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

„Mã recomand, Mihail Eminescu."

Asa l-am cunoscut eu.

Câtã filosofie n-am depãnat împreunã toatã noaptea aceea cu nepregetul vârstei de saptesprezece ani.

Ce entuziasm! Ce veselie!

Hotãrât, închipuirea nu mã înselase... Era un copil minunat.

Într-o noapte mã pusese în curentul literaturii germane, de care era încântat.

– Dacã-ti place asa de mult poezia, trebuie sã si scrii, i-am zis... am aflat eu cã dumneata ai si scris.

– Da, am scris.

– Atunci, – si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, – fii bun si aratã-mi si mie o poezie de dumneata.

Eminescu s-a executat numaidecât...

***

Asa l-am cunoscut atuncea, asa a rãmas pânã în cele din urmã momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; blând si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate; aici de o abstinentã de pustnic; aci apoi lacom de plãcerile vietei; fugind de oameni si cãutându-i; nepãsãtor ca un bãtrân stoic si iritabil ca o fatã nervoasã. – Ciudatã amestecãturã! – fericitã pentru artist, nenorocitã pentru om!...

***

Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodatã: era un om dintr-o bucatã si nu dintr-una care se gãseste pe toate cãrãrile.

Generatii întregi or sã suie cu pompã dealul care duce la Serban-Vodã, dupã ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucatã din care sã scoti un alt Eminescu nu se va mai gãsi poate... 1889, iunie 18".

Edited by Jacques, 09 June 2007 - 14:15.

 em.jpg   811.95K   15 downloads
De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile?
Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt...

Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
       Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
       Vase de lemn;

Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
       Pustietăți.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
       Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
       Asta e tot...

Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
       Trec și se stâng.

Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
       Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
       Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
       Ce ni s-a dat?



două desene realizate de copii la expoziția aniversară din această iarnă:
 desen1.jpg   56.61K   10 downloads  desen2.jpg   49.16K   11 downloads

"Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria
parfumurilor sale." (George Călinescu)

 em_001.jpg   1.23MB   24 downloads

Edited by vesperala, 11 June 2007 - 00:35.

Odă in metru modern (frânturi )

Pe muzică de Beatles mă-nchin lui Eminescu
Și parcă stări contrare la mine-n suflet port
Dar adevăr zic vouă, ce viu e Eminescu,
Cum moare el deodată cu fiecare mort!
...........................................................

Și versul lui se-aude neliniștit în lume
Chiar dacă Eminescu e de uimire mut.
Modern, ca plumbul proaspăt lucind deasupra lumii,
El care graiul nostru, cum este, l-a făcut.
............................................................
Ți-aș scrie parcă lieduri și te-aș cânta in coruri,
Ți-aș inflori grădina cu tineri cântăreți,
Te-aș da lui Sadoveanu să te rostească molcom
Și noii generații să-ți caute alt preț.

Și neamul tău, când fiii la școală și-i trimite,
De-a pururi sa nu uite că-nvață graiul tău,
Că s-au tocit și ranguri și ierarhii în lume
Dar tu ești încă rege părerilor de rău.

Pe muzică de Beatles scriu despre Eminescu
Și mii de răni mă țin, mă ard, mă dor...
Cu tine deodată, cu viața deodată
Când fără soț sunt plopii, mai am un singur dor.

                           Adrian Păunescu.

Ieronim cătră Cezara

Sâmburele vieții este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei aruncate peste umăr am încremenit și am devenit o statuă de bronz, pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu aș putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuii lui Apollo... fii steaua cea din cer ― rece și luminoasă! ― ș-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!

 rev.jpg   36.43K   2 downloads

vesperala, on Jun 7 2007, 17:12, said:

Nu stiu daca versurile astea le-a scris Eminescu...desi e putin probabil...in orice caz, asculta melodia "RA-La steaua care-a rasarit" si-o sa auzi ceva frumos (daca n-ai ascultat-o deja)

.....și tot astfel, dacă închid un ochi vad mâna mea mai mică decât cu amândoi . De aș avea trei ochi aș vedea - o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale , ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea , nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne 'nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim , caeteris paribus , înmiit de mare — acelaș lucru. Cu proporțiuni neschimbate -- o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut ?
(Sărmanul Dionis)

 Starry_m.jpg   101.78K   7 downloads

[ady], on Jun 14 2007, 17:42, said:

http://ro.wikisource.org/wiki/Ondina
și uite așa lucrurile puțin probabile devin certitudine.


Liră spartă-n stânca lume,
Suflet stins, muiat în nor,
Plâns amar luat de glume...

Edited by vesperala, 14 June 2007 - 18:19.