Ajutor la despartirea in silabe!

Da, lingvistica nu este jurisprudență, cum nu e nici matematică. Regulile jocului se pot schimba oricînd. Dar justificarea regulilor și a schimbărilor lor trebuie căutată și înțeleasă, dacă ne interesează să vorbim îngrijit și cum să ne ferim de greșeli.

Libertatea individului de a scrie sau a pronunța agramat este sfîntă, Analogia cu „deal” era dată, pentru că mi se pare absurd cum cineva ar pronunța „subiect” în trei silabe, dacă n-ar fi vreun ardelean beat căruia sunetele îi ies din gură și mai încet decît îi ies în mod normal... Că veni vorba, cum pronunți pe „vreo” ? În două silabe, sau într-una ?

Edited by dextercioby, 09 April 2017 - 09:14.

dextercioby, on 09 aprilie 2017 - 09:13, said:

După cum v-am spus, poți trăi o viață și să nu te prinzi că alții pronunță altfel cuvintele astea. E o serie întreagă de astfel de cuvinte la care cu greu ne dăm seama de diferența de percepție dintre vorbitori. Am mai vorbit despre ele pe forum, vedeți aici:

https://forum.softpe...tc-cite-silabe/

Observați acolo că în sondaj 34% din respondenți spun că pronunță o-bi-ect. Deci nu e absurd, ci foarte frecvent. De altfel există cîteva dicționare care dau silabația asta în trei slabe, și nu pe cea în două (cele mai multe dicționare tac în chestiunea asta).

- Dicționarul limbii române literare contemporane (1955-57) zice o-bi-ect.
- Dicționarul de neologisme (1986) dă su-bi-ect, dar o-biect. (Întrebați-i pe ei cum stau cu consecvența.)

Nu sînt nici ardelean, nici beat.

dextercioby, on 09 aprilie 2017 - 09:13, said:

Într-una.

Cele două dicționare date spre exemplificare sînt explicative, nu de normare a pronunției, pentru că nu este rolul lor.
Cum spuneam, pentru normare a pronunției există 3 dicționare: cel din 1954, DOOM 1982 și DOOM 2005. Între ele putem strecura 5 ediții ale IOOP care au, totuși, un corp lexical restrîns. Restul dicționarelor nu au scop normativ în probleme de ortografie și ortoepie.

dextercioby, on 09 aprilie 2017 - 18:35, said:

După cum am mai încercat să vă explic, pe mine mă interesează lingvistica, nu juridica. Eu vreau să știu cum e limba reală, nu cum (credeți dumneavoastră că) ne impune cineva să fie limba. Toate dicționarele încearcă să reflecte cît mai bine limba, cu mai mult sau mai puțin succes. Ideea asta de a împărți dicționarele în normative și nenormative are priză la publicul înnebunit după întrebarea „Cum e corect?”, dar e o distincție artificială. Și dicționarele normative tot o reflectare a limbii reale încearcă să facă, doar că se limitează la limba standard, iar delimitarea se face și ea cu mai mult sau mai puțin succes, la fel ca reflectarea.

Am citat cele două dicționare ca să vedeți că nu sînt eu un rătăcit care pronunță aiurea, ca un ardelean beat, ci mai există și alții, de exemplu lingviști autori de dicționare, care pronunță ca mine (dacă sondajul meu de pe Softpedia vi s-a părut de neluat în seamă). Vă place sau nu, pronunția su-bi-ect este reală.

Apropo, dicționarele nu se împart în explicative și normative. Pentru cele două noțiuni criteriile sînt diferite: explicativ e dicționarul care explică sensuri, iar normativ e cel care reflectă norma. La o adică un dicționar poate să fie și normativ și explicativ, iar altul poate să nu fie nici nici.