Ajutor la despartirea in silabe!

Salut! Deci, mai am putin si innebunesc de la despartirile astea in silabe.!!Am citit regulile de despartire in silabe si tot nu inteleg la unele cuvinte de ce se despart intr-un anumit fel..Marea problema o am cand intalnesc mai multe vocale si semivocale la un loc si nu stiu cum sa le despart si care sunt regulile de despartire la ele.Va las mai jos niste cuvinte gata despartite si vreau sa imi explicati de ce s-au despartit asa...

subiect se desparte corect su-biect  ,  dar de ce nu se desparte su-bi-ect ?????
barbierit se desparte bar-bi-e-rit , dar de ce nu se desparte bar-bie-rit?
jaguar se desparte ja-guar   , dar de ce nu se desparte ja-gu-ar?????
i-o-ni-za  , de ce nu se desparte io-ni-za?
ma-chi-a , de ce nu se desparte ma-chia?
toas-ta , de ce nu se desparte to-as-ta?
co-niac , de ce nu se desparte co-ni-ac?
di-a-con de ce nu se desparte dia-con???
toa-le-ta     de ce nu se desparte to-a-le-ta???/

Cred ca intelegeti unde am probleme cu despartirea in silabe.Va rog sa imi explicati cum se procedeaza cu despartirea in aceste moduri!

Edited by denny34, 13 February 2017 - 15:26.

http://www.limba-rom...r-in-silabe/72/

 dan1980_25, on 13 februarie 2017 - 15:29, said:

In exemplele mele nu sunt valabile regulile alea

Se despart asa pentru ca si la pronuntie tot asa in acele grupuri separate se aud si sunetele.

nu inteleg

prima regula invatata de fii-mea prin clasa I (cred) a fost despartirea in silabe punand palma sub barbie cand pronunti cuvintele. pentru ca in cazul cuvintelor din exemplul tau intervine si pronuntia acestora. de aceea nu se despart in silabe in mod "clasic".

Cred, ca te-ar ajuta sa intelegi, mai intai, diftongii si triftongii...

Edited by floyd69, 13 February 2017 - 16:07.

 denny34, on 13 februarie 2017 - 15:14, said:

Stați liniștit, nu aveți probleme cu despărirea în silabe. Ați înțeles bine regulile, dar ați descoperit un fapt pe care-l știu destul de puțini: nu toți vorbitorii percep pronunția acelor cuvinte la fel. Mai exact, nu toți percepem cuvintele ca fiind compuse din aceleași vocale și semivocale.

Vedeți discuția de aici:
https://forum.softpe...tc-cite-silabe/

Sigur, dacă despărțirea în silabe o faceți pentru un examen, atunci da, aveți probleme și singura soluție este memorarea (pentru că școala românească a rămas în Evul Mediu). Dar în rest nu aveți motiv să vă faceți griji. Variantele de silabisire puse în dicționare sînt adesea arbitrare, după cum s-a întîmplat să pronunțe autorul dicționarului respectiv. De exemplu, în DOOM se desparte su-biect, iar în DN se desparte su-bi-ect. Din fericire se scrie la fel în ambele cazuri, deci diferența de percepție rămîne ascunsă.

 denny34, on 13 februarie 2017 - 15:33, said:

ba da, sunt valabile.
Diftong, triftong, hiat .

Regula batraneasca cu palma sub barbie e sfanta. Asadar, su-bi-ect.

 Bahuru, on 13 februarie 2017 - 17:47, said:

Sa fac ceva pe regula ta....Subiect se desparte su-biect.

 Bahuru, on 13 februarie 2017 - 17:47, said:

 denny34, on 16 februarie 2017 - 16:39, said:

Ce nostimi... Ce înseamnă „se desparte”? Exprimarea asta cu reflexiv e ambiguă, pentru că poate să însemne și „trebuie pronunțat așa”, și „lumea pronunță așa”.

Pronunția cui o luăm ca reper? Uinii pronunță su-biect, alții su-bi-ect. Cine are dreptate?

 denny34, on 13 februarie 2017 - 15:14, said:

Să fii atent la muzicalitatea cuvintelor. Văd că ai fost atent şi ai o bună ureche muzicală. Nu e cazul să îţi faci griji. Văd că nu prea ai probleme.

Modelul este limba literară vorbită şi scrisă de ziarişti, actori, scriitori, profesori. Ei nu spun ziar dintr-o silabă ci zi-ar, din două. Nu spun toa-le-tă ci to-a-le-tă. Nu spun co-ni-ac ci co-niac.
Sper că am fost clar şi concis.

 AdiJapan, on 17 februarie 2017 - 16:27, said:

Cu unele excepții (e.g. óblic pentru oblique), etimologia unui neologism dă și regula de poziționare a accentului. În cazul lui obiect și subiect avem deci o justificare a accentului pe e și o creare a unui diftong. DAR, „subiect” este sigur format după latinescul subjectum (sau subiectum cum îl dă Ciorănescu în sec. al XIX-lea), insă corect ar fi să se despartă: SUB-IECT. (similar, ob-iect, pentru că avem pe AB-JECT) pentru că în latină subjectum era compus cu prepoziția sub (cf. Scriban 1939). Acum, în dicționarul ortografic din 1954 obiect și subiect se indică a se pronunța în două silabe, dar nu se precizează dacă su-biect sau sub-iect. Precizarea despre despărțire în silabe a celor două cuvinte apare de-abia în DOOM 1982: sil. -biect; mf. ob-. Adică se recunoaște despărțirea în silabe după criteriul morfologic și etimologic. Din păcate, DOOM2 2005 renunță la despărțirea morfologică/etimologică, păstrînd doar forma cu -biect.

Despărțirea etimologică sub-iect, ob-iect este susținută de Alexandru Graur în cartea sa Dicționar al greșelilor de limbă.

Edited by dextercioby, 08 April 2017 - 00:46.

Nu există silabație etimologică. Singura silabație adevărată este cea fonetică: silabele sînt așa pentru că pronunțăm așa, nu pentru că acum n-șpe secole lumea care vorbea o altă limbă pronunța așa.

E drept, atunci cînd despărțim în silabe din motive ortografice (fiindcă nu încape cuvîntul întreg la capătul rîndului) există și tradiția despărțirii după morfeme, deci există și o silabație morfologică, căzută totuși în plan secund.

Întrebarea aici este dacă i-ul din subiect este semivocală sau vocală, în fonetica limbii române actuale, indiferent de morfologie și de etimologie. Iar răspunsul e că pentru unii vorbitori e vocală, iar pentru alții semivocală. Ca urmare nu putem avea un standard unic de despărțire în silabe decît cu forța, obligîndu-i pe unii să pronunțe ca ceilalți.

Standardul unic este dezirabil și este dat de normele limbii literare ce sînt justificate. Cine alege să pronunțe „su-bi-ect” (cu 3 silabe în loc de două) ar trebui să pronunțe și „de-al” pentru substantivul „deal”, nu ? Sau consecvența este opțională în nerespectarea nejustificată a normelor ?

 dextercioby, on 08 aprilie 2017 - 19:01, said:

Prin ce raționament ați dedus că cine pronunță su-bi-ect ar trebui să pronunțe și de-al? Nu există o astfel de conexiune. Există în schimb o conexiune între subiect și obiect, pe care vorbitorii le pronunță probabil fie pe amîndouă cu hiat, fie cu diftong, date fiind asemănarea contextului fonetic și faptul că cele două cuvinte se înrudesc semantic. Am mai putea încerca o conexiune cu proiect sau traiect, dar contextul fonetic prezintă o diferență mare: vocală înainte de -iect. Dar pînă la deal e cale lungă. Nu înțeleg pe ce v-ați construi analogia.

Cred că aveți o înțelegere defectuoasă a normelor limbii. Ele există ca să reflecte uzul îngrijit, nu ca să-l impună. Lingvistica este un domeniu științific, nu juridic.

Apoi singura justificare a unei norme a limbii – de exemplu pronunțarea lui obiect în două silabe – este dată de realitatea fonetică. Orice alte considerente (etimologic, morfologic etc.) sînt irelevante. Problema este că în realitatea fonetică a românei actuale obiect este pronunțat fie în două, fie în trei silabe, inclusiv în uzul cel mai îngrijit. Unele dicționare consemnează această silabație în -i-ect.

E discutabil dacă standardizarea cu forța a pronunției este dezirabilă. În orice caz, experiența de secole sau chiar milenii a foneticii ne arată că standardizarea pronunției este imposibilă.

De altfel diferența fonetică dintre o-bi-ect și o-biect este practic insesizabilă – poți trăi o viață întreagă și să nu-ți dai seama că persoana de lîngă tine pronunță cealaltă variantă – și nu se manifestă nici în ortografie (cea actuală cel puțin), deci impactul asupra comunicării este practic nul. Îmi pot imagina numai două situații în care diferența să devină vizibilă: în versificație și în despărțirea cuvîntului la cap de rînd. Ca urmare dezirabilitatea standardizării pronunției este cel puțin îndoielnică și în orice caz de o importanță neglijabilă.