Deplasare pe baza de fotoni

theMisuser, on 02 ianuarie 2018 - 21:57, said:

Daca am discuta despre o bila, masa ar primi ceva, dar discutam despre un foton care contribuie la tensorul stress-energie si deci implicit si la curbarea spatiului. Dar deplasarea masei ca urmare a trecerii unui singur foton este atat de mica, mai mica decat scara Planck, deci practic este zero, putem spune ca un singur foton nu actioneaza gravitational asupra unei planete. Ca atare, un foton urmeaza geodezicele si atat. Cum spunea si maccip, poti alege orice sistem de referinta, mai putin cel al fotonului.

christinne69, on 02 ianuarie 2018 - 22:59, said:

Ok. Si atunci ce facem cu directia impulsului lui ?

Sa zicem ca am o particula (cu un impuls oarecare m*v) care se loveste de o antiparticula, iese un foton (care pastreaza m*v in forma E/c pe aceeasi directie), merge el pe geodezicul lui pe langa o masa mare si vine inapoi, intalneste de un electron ceva si ajunge iar o particula. Si acum are tot m*v dar pe directie inversa.
Ce se intampla cu conservarea impulsului in acest caz ?

maccip, on 02 ianuarie 2018 - 22:00, said:

Ce nu poate ? Sa aiba directia schimbata ? Credeam ca asta e ceva comun/acceptat inca de pe vremea lu' Einstein.

theMisuser, on 03 ianuarie 2018 - 06:10, said:

Nu inteleg. Cum adica "fotonul intalneste un electron ceva si ajunge iar o particula"?

christinne69, on 03 ianuarie 2018 - 09:01, said:

De pilda Photon to electron and positron.

edit :

Oricum, crearea/distrugerea unor particule in acest context este neesentiala - am ajuns aici pt. ca nu vreti sa raspundeti la intrebarea privind schimbarea directiei impulsul fotonului de catre o masa si impulsul transferat masei; daca mai extindem problema la perechea de particule, poate ne mai aruncam si in simetrie si violarea ei nu rezolvam nimic privind problema pe care v-am prezentat-o.
Tind sa cred ca nu aveti nici o opinie, nu vreti sa va asumati nici o opinie, aplicati din start imposibilitatea la nivel Newtonian si atat.

Edited by theMisuser, 03 January 2018 - 09:35.

theMisuser, on 03 ianuarie 2018 - 09:15, said:

Pai vezi ca ai raspunsul chiar acolo:

The photon must be near a nucleus in order to satisfy conservation of momentum, as an electron-positron pair producing in free space cannot both satisfy conservation of energy and momentum

Coreleaza cu asta

Because of momentum conservation laws, the creation of a pair of fermions (matter particles) out of a single photon cannot occur. However, matter creation is allowed by these laws when in the presence of another particle (another boson, or even a fermion) which can share the primary photon's momentum. Thus, matter can be created out of two photons.

Edited by christinne69, 03 January 2018 - 09:35.

christinne69, on 03 ianuarie 2018 - 09:33, said:

Ok. Deci avem o particula initial cu m1*v1, 2..3 la urma cu alt m2*v2.
Ce s-a intamplat cu diferenta dintre m1*v1 si m2*v2 ?

theMisuser, on 03 ianuarie 2018 - 09:15, said:

Pai cum nu am raspuns? Am spus clar ca impulsul se transfera masei, dar deplasarea masei este sub scara Planck, ca atare este 0.

theMisuser, on 03 ianuarie 2018 - 09:43, said:

Nu e nicio diferenta, mv per global se conserva intotdeauna. In cazul cu particulele impulsul este transferat unei a treia particule, vezi ce scrie acolo: The photon must be near a nucleus in order to satisfy conservation of momentum

Niciodata impulsul nu poate fi transferat spatiului, spatiul este un invariant, un concept abstract, nu un obiect.

Edited by christinne69, 03 January 2018 - 09:49.

christinne69, on 03 ianuarie 2018 - 09:47, said:

Ok.
Deci masa capata un impuls dar deplasarea ei este zero. In cat timp ?
Sau, daca circula o multime de fotoni p-acolo (pe rand, cate unul o data), in cele din urma se va deplasa masa ?
Adica vreau sa intreb daca impulsul fotonului ramane blocat in masa fara efecte sau doar ca e foarte dificil sa observam noi efectul.
Pentru ca daca fotonul isi schimba directia (sau chiar se intoarce), cineva trebuie sa preia (ceva) din impulsul lui.

christinne69, on 03 ianuarie 2018 - 09:47, said:

mv global se conserva cu tot cu directie sau indiferent de ea ?
Adica merg eu asa din inertie intr-o directie oarecare si zic - bai, ia sa merg eu invers; fac niste abracadabra, nu ating nimic si bang, merg invers cu aceeasi viteza.

christinne69, on 03 ianuarie 2018 - 09:47, said:

Ei na. Abia ce au detectat astia undele gravitationale


Hai sa incerc s-o scurtez : Daca masa (planeta) ramane pe loc si fotonul are alta directie, eu zic ca deja se violeaza conservarea impulsului.
(deplasare zero este o aproximare utila practic dar in cazul nostru o iau in consideratie)
Daca masa/planeta primeste un impuls cand fotonul trece pe langa ea, nu vad de ce n-ar primi si cand trece prin ea.
Calculele privind deplasarea masei/planetei se pot adapta pentru intarzierea impulsului si se potrivesc cu experimentele de tip Shapiro.
In concluzie eu zic ca aceasta combinatie (foton si masa) cand interactioneaza produce o translatie a elementelor (foton si masa, cu tot cu centrul lor de masa) in spatiu.

Si acum incerc sa ma intorc la modelul nou, incercand sa produc o evaluare a performantelor. Daca iese de 1m/s merita testat practic

Din anihilari, fotonii aia se produc in pereche si sunt entaglati, practic se pot considera un foton find antiparticula celuilalt.
Toate astea sunt facute de natura pentru a conserva impulsul.

Conservarea impulsului s-a dovedit ca e o consecinta fireasca a faptului ca spatiul e uniform.
Conservarea momentului cinetic -//-//-// spatiul e izotrop.
Conservarea energiei -//-//-// evolutia sistemelor identice dar care incep sa ruleze la momente diferite de timp diferite, decurge la fel.

Asta e teorema lui Noether, orice simetrie continua are corespondent o lege de conservare.
Deci.. daca vrei sa nu mai conservi impulsul, tre sa te gandesti la cum faci ca medul sa nu mai fie omogen. In cazul in care mediul e insasi spatiul, el e considerat omogen. Pana la urma nimic nu opreste ca spatiul din Drumul Taberei sa fie usor diferit ca ala de prin Moldova. Ca n-a stat nimeni cu instrumentul sa verifice fiecare loc de pe pamant , daca acolo sarcina electrica e aceiasi, sau .. etc. Poate exista locuri blestemate, cine stie? Insa stiinta le exclude. Ei bine, in acele locuri blestemate, impulsul poate sa nu se conserve, din motiv de neomogenitate.

Teorema lui Noether e o chestie foarte faina, un rezultat remarcabil al mintii umane. Joaca-te un pic cu ea.
Vezi ca e scrisa in formalismul Lagrangean, nu in ala Newtonian cum am fost noi obisnuiti la scoala.
E diferit, fizica e scrisa diferit, dar.. inteligibil pana la urma.
Pasii spre a o intelege, zic eu ca ar fi urmatorii:

1.Cauta metoda lui Lagrange din matematica. E o metoda prin care poti obtine o solutie avant niste conditii de minim + niste constrangeri, folosind niste multiplicatori (metoda e superba si e incredibil cat de putin e cunoscuta in randul inginerilor care ar trebui s-o cunoasca, e foarte fain de rezolvat multe chestii pe calculator)
2. Aplicarea ei in fizica se rezuma la indeplinirea legilor fizicii + conditia de minim inlocuita cu principiul actiunii minime.
Ecuatiile de miscare vor rezulta dintr-o ecuatie scrisa asupra diverselor tipuri de coordonate(coordonate generalizate), ecuatia e diferentiala(Euler-Lagrange), deci are nevoie de conditii la limita pentru a obtine solutii in mod unic. Coordonatele ciclice(care se repeta) genereaza simetrii, prin faptul ca impulsul conjugat respectivei coordonate se conserva(cantitate aproape similara cu impulsul binecunoscut din mecanica Newtoniana).
Familia de curbe rezultata poate avea saddle points, puncte de bifurcatie, deci formalismul lagrangean poate modela inclusiv procese haotice (pendul dublu de exemplu) + + + multe alte avantaje. Cam astia-s pasii pentru a intelege formalismul Lagrangeian, ce este si cu ce se mananca. Pasi pe care tre sa-i urmezi daca vrei sa stii.

Pacat ca n-am facut metoda aia in scoala dar e superba si nu e greu de inteles. Eu o vad o metoda cu aplicabilitate practica imensa deoarece unifica calculele sub o forma simpla, aplicabila printr-o procedura generala de calcul, specifica computerelor.

Practic dar si teoretic. Castigul major la nivel teoretic e ca ai putea intelege teorema lui Noether, ca sa nu mai cauti cai verzi pe pereti. Vrei sa nu se conserve impulsul? Trebuie sa ai o neomogenitate, acolo tre sa cauti, asta zice teorema.
Vrei neomogenitate? Caut-o!
Ofc.. discutia se poate muta si in cadrul TRG unde spatiul pare ca nu mai e omogen. Pare-se ca nu, insa exista o cantitate invarianta pentru orice masurabila, se scrie sub forma tensoriala. De exemplu tensorul stress-energie, e canttatea invariabila in raport cu spatiul(spatiu-timpul) asta cvazi-neomogen.
D-aia sa chinuit Einstein cu TRG multi ani de zile. Ca erau calculele naspa, desi el stia ce area in cap, a fost destul de greu de exprimat in relatii matematice deoarece totul variaza functie de totul. De aia in cadrul acestor teorii, se lucreza cu cantitati invariabile (in TRR exista conceptul de 4vector, in TRG conceptul de tensor)  Inclusiv mecanica lagrangiana poate opera direct pe aceste constructii matematice (prin operatii matriceale), deci se pot folosi fara probleme plug-in in formalismul lagrangeian.
Einstein s-a chinuit ceva vreme cu astea. Ecuatia care arata curbarea spatiului(spatiu-timpului) deriva dintr-o ecuatie de transport paralel asupra unui vector de-a lungul unui punct din spatiu. Dar e greu de scris, necesita o multime de coeficienti ciudati (coeficientii lui Cristofer) care in final sa puna ecuatia sub o forma invariabila.
Deci daca vrei sa faci fizica, TREBUIE sa scrii ecuatiile fub forma invariabila, altfel vei amesteca groaznic conceptele de timp dilatat-nedilatat, spatiu dilatat-nedilatat, impuls, energie, .. cam tot vei amesteca. Exact asta faci tu in calculele tale.
Scrie-le sub forma invariabila, daca vrei sa aiba sanse sa fie urmaribile.
E greu, dar e singura cale.
Sa te vad eu cum calculezi coeficienti Cristofer pe-aici, si-apoi dupa aia ma apuc (eventual) sa-ti urmaresc calculele. Pentru ca SUNT SIGUR ca n-ai cum sa le faci corecte printr-o abordare naiva.
Oricum, pana o vei face, iti vei da seama si singur ca impulsul se conserva. hahahaha! Deci n-o s-o faci!

LE: Si era Einstein in puii mei, nu orice ciumete de profesoras de mate de liceu.
N-o fi fost el matematician din aceiasi liga cu David Hilbert, dar era din liga de imediat dupa.
I-a luat multi ani sa calculeze o problema similara.
N-ai sa faci tu niciun calcul corect cu abordarea ta naiva, chiar daca acum matematica aia e mai bine pusa la punct decat pe vremea lui Einstein.
E greu de calculat ceva in cadrul TRG.
Orice ai calcula, e greu.
Tu cu calculele tale, e posibil sa gasesti o neconservare a impulsului.
Insa singurul lucru cert e ca calculele sunt gresite.

Edited by maccip, 03 January 2018 - 16:49.

maccip tin minte ca acum 2 ani m-ai rugat sa iti dau un exemplu de calcul Lagrangean si ti-am dat un exemplu de calcul al maximului unei functii de productie prin metoda langrange. Nu mai gasesc unde am dat exemplul, daca mai stii unde e, i-l poti arata, e super simplu de inteles. Din pacate imi e lene sa il mai scriu odata, e luat din cursurile de la facultate.

Edited by christinne69, 03 January 2018 - 18:48.

Pe-atunci ma apucasem si eu sa invat fizica din asta de-ati facut voi pe la facultate.

Sa stii ca abia acu 2-3-4 saptamani m-am prins ca tu esti cea cu care vorbeam acu ceva ani.
Nu-ti citeam numele, ma uitam la avatar, aveai altceva.

Pai lasa, acum mi-e simplu , pot da si eu exemple foarte interesante in excel. O stiam si atunci doar ca... nu pentru fizica, posibil, nu mai stiu exact.
Eu folosesc (si foloseam de mult) metoda in compensarea erorilor de masurare astfel incat sa indeplineasca conditiile geometrice intre masuratori + minimizarea corectiilor in termeni de suma minima a patratelr. Ma rog, exista metode dedicate, dar eu prefer sa folosesc direct metoda lui Lagrange (nu a multiplicatorilor lagrange cum o stiam eu, o varianta specializata sa zicem asa pe care am facuto in facultate) pentru ca nu necesita nicio formula pe care s-o tin minte. Formulele matriceale utilizate le pot deduce in cateva minute pe-o foaie si astfel pot rezolva probleme mai ciudatele de topografie, la botu calului, stand in dreapta la masina, fara pix si foaie.
Formulele sunt si pe net, dar nu le folosesc deoarece intotdeauna au cate un minus pe ici pe colea in plus, deoarece marmile sunt interpretate diferit.

In scoala invatasem o varianta specializata, sub denumirea de metoda multiplicatorilor lagrange, aplicata strict pe conditia de suma minima a patratelor erorilor, dupa care s-a suprapus metoda regresiei multiple si apoi metode de compensare a masuratorilor prin metoda masuratorilor conditionate sau indirecte. Adica metode mai specializate. De fapt  era aceiasi marie cu alta palarie.
Culmea, eu am adaptat-o la probleme de recunoasterea curbelor de nivel de pe imagini, fara macar sa stiu ca metoda e mai generala. Eram bucuros ca aplic metode de teoria erorilor de masurare in estimarea unei traiectorii pe o poza. Evident, generalizasem metoda facuta la scoala, fara sa fi stiut ca e metoda lagrange.  hehehe

Tot asa, am mai aplicat-o intr-o anumita situatie, pentru care am fost felicitat de un inginer(bun) de constructii. O pista de incercari auto de prin Franta, era construita din placi poligonale, aranjate intr-un fel anume, sa genereze un pattern cvazialeator(unele colturi erau ridicate, altele coborate). Si, trebuia construita una similara aici la noi, prin copierea aceleia (din motiv ca exista o baza de date deja cu comportamentul masinilor pe acea pista, in termeni de spectre de vibratie, baza de date care valora mult pentru ei -Renault). Doar ca, terenul(trendul) arata altfel la noi. Pentru respectarea conditiilor, erau necesare sapaturi sau umpluturi de teren de ordinul a 4metri. Insa, se putea lineariza perfect, urmand noul profil al terenului si pastrand dimensiunile si toleranta pozitionarii relative ale placilor. Practic eu o vazusem ca pe o problema de eliminare a frecventelor joase in spectrul fourier. Ceva similar, nu tocmai, deoarece e greu sa descompui chestia aia in spectru furier.

Proiectantul a gasit o metoda pseudo-stiintifica, cu buguri, pusca in multe locuri, eu in calitate de topograf verificator am intervenit si le-am oferit o solutie mult mai buna, pe care le-am si explicat-o. M-am mirat ca ei nu stiu sa faca chestia asta. Ma rog, inginerii astia se cam departeaza de partea matematica a meseriei pe fiecare an de meserie.
Practic am folosit metoda lui Lagrange(de fapt o metoda generalizata la ceea ce facusem eu in scoala). Desi puteam s-o fac si folosind o regresie dupa o polinomiala, dar ar fi fost mai greu de "inghitit" solutia de catre proiectanti deoarece era mai greu de explicat de ce am ales o polinomiala de un anumit rang si nu alt rang. Si am putut s-o explic pentru ca ei s-o adopte, evident au fost mirati de unde naibii stiu eu chestii de-astea hahaha!
Ma rog, mici satisfactii personale, de regula daca teapuci de facut cotangente in meseria mea, or sa vina altii cu toporul sa-ti dea in cap pe motiv ca incerci sa-i tragi in piept cu terenul. hahah
Dupa care cand au vazut ca ma pricep la chestii de-astea dubioase, m-au implicat in proiectarea unui sistem de panouri succesive care sa impiedice vizibilitatea (gen alea de pe autostrada).. Normal, am folosit tot metoda lui Lagrange(deva asemanator de fapt, provenit din metoda masuratorilor conditionate), dar in mai multe locuri, nu am facut ceva unitar, perfect matematizat, dar am oferit o solutie constructiva rezonabila(zic eu). In paralel facusera si ei ceva, dar obtinusera o cantitate mult mai mare de material.
In toate situatiile, conditia de minim a fost minimul patratelor erorilor, de-asta poate ca nu intelegeam ca metoda e mai generala, nu mai stiu, chiar as vrea sa gasesc discutia, n-o gasesc.

Deci eu zic ca e buna a dracului s-o masterizezi. De multe ori ai de minimizat ceva(de ex, cantitatea de gard/panou), simultan cu respectarea unor conditii(de ex, geometrice, de vizibilitate din anumite unghiuri). Si obtii o solutie rezonabla daca ai in minte metoda. Ma rog, nu intotdeauna o poti aplica full-genuine, ca devine complexa treaba, de grafuri, arbori, etc. Dar o solutie rezonabila te ajuta sa dai.

Ideea e sa vrea omul sa invete, e un drum greu deoarece orice drum nebatatorit e greu.


Aniway, tot pe forumul de stiinta pe-aici ar trebui sa fie discutiile despre metoda lagrange si exemplul dat de tine.

Edited by maccip, 03 January 2018 - 20:10.

Metoda lui Lagrange este pur si simplu geniala prin simplitatea si aplicabilitatea sa, e ceva extraordinar faptul ca, spre deosebire de mecanica newtoniana aplicabila numai coordonatelor carteziene, poti folosi orice sisteme de coordinate vrei, sferice, cilindrice, etc. Pana si mecanica Hamiltoniana, folosita la greu in cuantica nu este altceva decat o reducere a metodei Lagrange la un set de ecuatii de gradul intai (transformarea Legendre).

Cand am invatat-o prima oara, mi s-a parut pur si simplu fantastic faptul ca poate fi aplicata oricarui sistem dinamic, nu conteaza ce fel de sistem, pur si simplu descompunem sistemul in subsisteme.

In cazul de fata, expus de TheMissuer, ar trebui sa derivam ecuatiile de miscare ale unui foton care urmeaza geodezicele tinand seama de relatiile Noether cu adaugarea derivatelor covariante. Lagrangeanul este o functie de potentiale, derivatele lor de gradul 1 si tensorul metric Riemann-Cristoffel. Si da-i si calculeaza. Imi aduc vag aminte de o problema asemanatoare in facultate. Evident ca impulsul era conservat.

Nu poti aplica ecuatii de gradul 1 unor probleme atat de complicate. Colegul nostru vrea sa obtina un prototip viabil care sfideaza orice descoperire a fizicii din ultimul secol citez "cu ce are prin casa" si cu matematica de liceu. Pai ii urez succes.

Edited by christinne69, 03 January 2018 - 23:57.

Cheia unei astfel de probleme eu o vad in termeni de cantitati invariante (la schimbarea sistemului de referinta spatio-temporar)., asta tre sa inteleaga colegul, totul variaza in functie de sistemul de coordonate ales. A trece de la unul la altul, e greu, tre sa transformi prin niste ecuatii complicate (in TRR) si groaznic de complicate, imposibil fara a lucra cu cantitati innvariante (In TRG).
Ce sunt acele cantitati invariante? Sunt niste 4vectori in TRR si niste tensori in TRG.
Ecuatiile trebuie scrise sub forma invarianta, altfel sigur gresesti. E mind blowing sa lucrezi cu timpi si lungimi care se modifica prin ecuatiile alea, tre sa stapanesti teoria la maxim si sa ai exercitiu. Si in final e munca inutila pentru ca sigur gresesti.

In electromagnetism la fel. Daca nu trebuie sa neglijezi efectele de ordinul 2( un camp E care genereaza B care la randul lui genereaza E care se suprapune peste Eul initial). Si peste toate astea, mai ai si un sistem de coordonate care taie linii de camp pe-acolo cu viteza mare, totul devine groaznic. E devine B in acel sistem. Si invers.
Dar cu Tensorul Electromagnetic, n-ai treaba, totul ruleaza brici. Evident, iti trebe computer, operatiile devin matriceale, nu mai merg cu pixu pe foaie. Totul devine operatie matriceala, dar.. esti sigur ca faci bine ceea ce faci. Intr-un tensor din asta, totul se misca fain-frumos, similar cu realitatea fizica pe care incearca s-o modeleze.

In TRR cantitatile invariabile le poti exprima ca un 4vector, cu o algebra usor diferita ca a unui vector cu 4 elemente. Dar modeleaza corect transformarile Lorentz. O poti face si fara 4vectorii astia, dar tre sa fii atent, si sa nu te fure la intuitie anumite aspecte. Calculele sunt mai simple daca lucrezi cu 4vectori.

Insa in TRG, calculele sunt extrem de urate. E imposibil sa calculezi ceva fara a lucra cu tensorii astia (cantitatile invariabile se scriu sub forma de tensori). Mi se pare ca doar Einstein a reusit sa faca ceva fara tensorii astia, dar a gresit. Si nu a incercat sa faca mai mult decat tot asa, sa vada cum e deflectat un foton de o masa. Ani de zile de munca, si era Einstein.
Cu tensorii merge mai repede, nu ma pricep, n-am calculat niciodata nimic, dar daca ar trebui s-o fac, m-as pune la punct cu toata teoria simatematica aferenta, altfel sunt 100% sigur ca as gresi.

Asta pana la Lagrangian, sa zicem ca poti calcula si nefolosind lagrangeiene pe-acolo, desi... daca stii de unde a plecat fotonul si unde a ajuns, e perfect pentru aplicarea formalismului, avand conditiile de capat, fix ce-i trebuie unei ecuatii diferentiale care rezulta pentru calculul traiectoriei.

maccip, on 04 ianuarie 2018 - 00:45, said:

Exact! Tin minte ca m-am incurcat la calculul lagrangean la o problema MULT mai simpla decat asta, era o "clasica" cu un corp de masa m care urca pe un plan inclinat la X grade avand momentul de inertie I. Am ales coordonatele (r,X), unde r este directia de urcare a corpului, am scris corect lagrangeanul L = T - V = 1/2m[r^*2 + r2X^*2] + 1/2IX^*2 - mgr sin(X). Derivata partiala in functie de X = Derivata de timp a derivatei partiale in functie de X^*
Am gresit la calcul la partea din dreapta a ecuatiei pt ca nu am tinut seama ca de fapt r si X* sunt dependente de timp.

Morala e ca este foarte usor sa ai un moment de neatentie si sa gresesti la calcule banale, ca cel de mai sus, chiar daca in TRR e mult mai simplu. Dar sa aplici mecanica newtoniana de liceu cu accente relativiste atunci cand iti convine, totul mixat cu elemente intuitive, asa cum face colegul, este total gresit. Iti dai seama ca impulsul se pierde pe drum si de aici emerg tot felul de teorii trasnite cu impuls aplicat spatiului, cu energii noi, etc.

Iar de prototipuri facute pe masa din bucatarie care sfideaza toate descoperirile de pana acum, sa fim seriosi.

Oricum, metoda lagrangeana este fundamentala in fizica (nu exista fizica fara miscare, deci fara ecuatii de miscare), in formularea covarianta a mecanicii cuantice se foloseste tot lagrangeanul in loc de hamiltonian, asa ca, vorba ta, nu as trece mai departe pana cand cel care doreste sa invete fizica nu face sute de probleme care implica metoda lagrangeana, pana cand ii intelege esenta.

Iar amatorilor de perpetum mobile le recomand studiul aprofundat al fantanii lui Heron.

Edited by christinne69, 04 January 2018 - 01:49.

Huh... Dar ati scris ceva
In primul rand cred ca as face observatia ca impulsul se conserva.
In al doilea, nu da nici o gaura la fizica.
In al treilea, faptul ca exista niste matematici stufoase nu inseamna ca sunt singurele aplicabile.
Si in ultimul rand, din cate am scotocit eu pe net, nu exista niste matematici/calcule pentru situatia propusa de mine (sau ceva asemanator).
Asa ca pana la proba contrarie, eu raman la ale mele, asa cum sunt.

Ok, pai atunci cum afli distanta parcursa de fotonul intarziat pana la intalnirea cu peretele fara sa scrii ecuatiile de miscare? Si ca sa le scrii trebuie sa iti alegi un sistem de coordonate, ce sistem de coordonate alegi?

Edited by christinne69, 04 January 2018 - 08:08.

Pai, am mai trecut odata prin astea. Am ales ce-am ales, merge cum merge.
Din fericire am identificat un experiment care e de acord (aproximativ, adica >90%) cu estimarea mea asa ca eu consider ca e ok.

Mnah, sigur, se pot face si socoteli mai stufoase. Dar pentru mine scopul nu era la milimetru ci grosso-modo.
In plus, strict pentru problema mea nu exista suport (strict & precis) in nici o teorie. Pentru ca ajungem la problema gravitatiei unui foton (singur). Si din cate stiu eu, e o problema nerezolvata.

Oricum, si la ultimul model tai si spanzur detalii, pentru a obtine o aproximare cat de cat Si astept sa ma loveasca inspiratia pentru a putea rezolva (aproximativ) modelul.
Daca-mi iese in 75% aproximarea eu zic ca este suficient.

edit - chiar si intr-un ordin de marime si sunt multumit; practic imi mai trebuie vreo 5 ordine de marime pentru a avea utilizare practica, asa ca am spatiu gros de manevra

Edited by theMisuser, 04 January 2018 - 11:25.

theMisuser, on 04 ianuarie 2018 - 11:23, said:

Nu e nerezolvata, dar pur si simplu influenta gravitatiei unui foton asupra altor obiecte este mult sub scara Planck, ca atare este 0.