Cafeneaua prietenilor din Poiana - topic de offtopic

@Albastra, am un tatuaj din '85, la încheietura palmei, făcut ca la pîrnăiaști, cu ac de cusut/ață/tuș, pentru o tipa, aiureli din tinerete, nu as repeta aiureala.

Iti tatuez eu 2 crini albastrii pe buci...cu bohrmasina.....

Eu mi-am petrecut copilaria in saracie. Munca campului ar fi fost viitorul meu, la coada vacii cum se spune.
Uram treaba asta. Cand vedeam porumbul ala cum sta in camp si trebuia sa-i tai toate buruienile cu sapa, imi venea sa-l tai pe tot. Uram munca campului, preferam sa ma trezesc la ora 4 sa termin naibii plivitul, prasitul si ce mai era de facut pentru a avea ziua libera.
Scopul meu era sa intru la liceu.
Nu-mi faceam probleme, eram un mic geniu pe-acolo pe la mine pe la tara. Insa am petrecut mai multe saptamani cu verisoarele mele de la Iasi si mi-am dat seama ca scoala noastra de la tara era praf si.. imi incoltise in minte ideea ca e posibil sa nu iau totusi examenul la liceu.

Si m-am apucat de invatat nene! Matematica. Imi placea, treceam prin manualele alea foarte usor. Dar nu puteam rezolva cam nicio problema din gazeta matematica. Erau grele ale naibii. Multe probleme erau cu sume din alea. Sigme.
Imi placea electronica, voiam sa devin electronist, dar nu din ala care repara televizoare(toti erau betivani ratati) ci din ala care proiecteaza circuite electronice.
Intelegeam schemele din Tehnium, intelesesem cum merg multe circuite.
Intelegeam tot in plm..
In afara de un stupid de condensator.
Amplificatoarele operationale aveau ceva numit "feedback" reactie care putea fi negativa sau pozitiva. Reactia negativa era ok.
Aia pozitiva imi dadea batai de cap, adica aia care avea condensator pe ea. Amplificatorul devenea oscilator daca puneai acel condensator.
Nu intelegeam explicatiile din revista deloc. Era intr-un numar al revistei explicat pe larg cum vine treaba. Eu credeam ca era nevoie neaparata sa inteleg ce-i cu condensatorul ala.
Aveam o imagine asupra ce-i aia derivata, ce-i aia integrala.
Stiam ca integrala e o suma infinita de mici chestii.
Si incercam sa-mi imaginez cum vine asta.

Stateam noapte dupa noapte. Gasisem cate o chestie care parea explicatie ppentru ce voiam eu sa aflu insa nu puteam sa penetrez definitiv problema. Imi propusesem sa rezolv problmema asta, oricum nu prea aveam ce matematica sa mai invat, sumele alea chiar imi dadeau bataie de cap. Ma culcam cu sume in gand, ma trezeam, cateodata mi se parea ca visam o rezolvare, ceva. Ma trezeam si noaptea aprindeam lumina si scriam ce idee mi-a venit.
Incepusem sa am vise lucide, eram asa de fericit, mi se parea ca in vis eram de 10 ori mai inteligent, mi se parea ca pot rezolva mai usor probleme. Insa devenisem foarte foarte foarte obosit, surmenat. Dar eram fericit, satisfactia era imensa. Era o satisfactie bolnava pentru ca.. concret nu am fost in stare sa rezolv nicio problema, dar.. cumva ma inselam pe mine insumi, ideea e ca traiam cu senzatia ca rezolv probleme in vis.

Dar.. au inceput sa apara probleme.

Prima chestie care m-a speriat..
Era cam amiaza. Stateam in pat. Ma cheama mama la masa. Atunci realizasem ca mama tocmai plecase de la mine din camera, udase un cactus. Nu avea cum sa ajunga asa repede la bucatarie ca apoi sa ma cheme la masa. M-am dus si am intrebat-o daca a udat cactusul. Nici vorba, ea nu intra la noi in camera, aveam tone de placi, circuite, cabluri, bobine, tansformatoare. Nici nu prea avea cum sa intre, usa se deschidea cam pe jumate din cauza alora.
Atunci am realizat ca am o problema. Imaginea cu mama care uda cactusul mi-era asa de vie in minte, dar totodata asa de ireala pentru ca mama nu obisnuia sa faca chestia asta, ne punea pe noi sa-l udam.
M-am speriat de m-am cacat pe mine. Mi-am dat seama ca.. vad chestii chiar si cand inchid ochii. De la oboseala, de la matematica. Trebuia neaparat sa dorm insa foarte repede am constatat ca nu pot. Nu am spus la nimeni initial, dar.. mi-era frica. Puteam merge pe intuneric bezna si vedeam pe unde merg. De fapt nu vedeam, dar e greu sa explic.. eram constient de pozitia obiectelor, deplin constient de parca as fi inchis ochii de doar 1 secunda si inca ramasese in minte. Cand un obiect era mutat de unde stiam eu, il loveam pentru ca imaginea era asa de clara, eram 100% convins de pozitia pe care eu o asteptam.

Oboseala se agravase si mama si-a dat seama ca am o problema si .. sa ma duca la psihiatru. Am refuzat cu toata fiinta mea, stiam ca am sa devin nebun, astea erau urme de nebunie, mie imi era clar. Speranta mea era sa pot dormi cum faceam inainte de matematica aia nenorocita.

Dormeam, dar nu dormeam profund. Ma urmareau sigmele alea, ma intepau cu colturile, parca erau vii, Integralele, serpisorii parca ma strangeau de gat cand dormeam . Le uram cu toata fiinta mea. Fiinta mea care devenise asa de stearsa, parca eram doar o umbra, nu mai aveam nicio vointa. Mi-era frica sa dorm, visam sigme. Dormitam destul de des, dar deloc profund, de multe ori eram cam 90% lucid. Practic vedeam ce-mi imaginam. De fapt nu vedeam, dar era ca si cum as fi fost constient de realitatea imaginatiei mele.
Am inceput sa ies pe-afara noaptea cu huliganii de prin sat, erau singurii care bantuiau noaptea. Jucau barbut sau cutiuta, un joc cu cutia de chibrituri, pe puncte pe.. plm..
Dar eu eram absent, cu greu realizam ce-i in jurul meu.


Intr-o zi am avut un episod dur pe care mi-l aduc aminte foarte clar. Era seara, cu aia de jucau cutiuta pe scarile magazinului satesc. In spate era un rezervor de gaz lampant din care vad cum iese un baiat si vine spre noi(spre mine). Stiam ca e ireal, eu eram cumva obisnuit cu genul asta de chestii, in momentul cand realizam ca nu e real, dispareau, dar asta era deosebit, nu voia sa dispara cand ma uit la el, venea inspre mine.
L-am analizat rapid sa vad cine e, daca-l cunosc. De regula la o analiza mai atenta, disparea. Asta nu. Insa... s-a produs un soi de scurtcircuit, persoana respectiva era total necunoscuta ca aspect, dar il simteam asa de aproape sufleteste, ca si cum ar fi fost cineva extrem de apropiat, mai mult ca un frate, cineva intim, aproape ca propria persoana. In secunda aia m-am trezit, desi eram treaz. Dar.. atunci am simtit cum ma trezesc cu adevarat. Pentru cateva minute, atat, pentru ca oboseala a revenit, dar cateva minute am simtit din nou cum e sa fii lucid cu adevarat, nu mai fusesem de o luna de zile asa de lucid.

Aveam cativa prieteni cu care vorbeam multe. Electronica, stiinta, religie, spiritualitate, dar.. si drumul, rostul nostru in viata. Ne duream sa ajungem vanzatori la magazinul de electronice din Roman. Asta era scopul nostru hahaha
Dupa episodul ala cu baiatul necunoscut iesit din rezervor, am decis ca trebuie sa vorbesc cu cineva apropiat.
Si am apelat la un prieten de-al meu. I-am spus tot, nustiu cat a priceput, dar parea foarte interesat de starea mea mentala,parca voia sa o expeimenteze si el. Insa se dadea cumva expert. Voi tocmai refuzasem religia, ne incurajam reciproc de nereligiozitatea noastra, ne cultivam unul altuia spiritul ateist.
Si mi-a spus sa nu cumva sa cred in ingeri sau mai stiu eu ce. Eu nu credeam neaparat, dar.. in situatia aia era destul de convenabil, incepusem sa-mi pun intrebari si eu. Noroc ca nu erau foarte clare, era varza multa in caul meu, nu ma puteam focusa pe nicun gand, de fapt ce va povestesc acum sunt chestii care sa aiba logica, le fac sa aiba logica, in realitate nu s-a intamplat chiar asa, multe chestii am si uitat destul de repede de la episod.

Insa.. prietenul ala al meu avea o teorie. Nu poti scapa de chestiile astea decat daca te duci intr-un loc necunoscut, unde n-ai mai fost niciodata, unde nu-ti poti imagina cum e, sa pot scapa de vedenii.
Mi-a placut ideea. Si in ziua urmatoare am inceput sa mergem. Am plecat la o padure aflata cam 7km distanta. Ne-am plimbat prin padure. El ma intreba... iti mai imaginezi? Eu.. NU. ahaha Nu intelegea cum e cu imaginarea asta, eu ma chinuiam din rasputeri sa-i spun, sa-i explic.

Deci treaba e cam asa, sa va explic si voua ce-i spuneam si lui.
Sa presupunem ca stai jos pe un butuc si in spatele tau e un boschete. Adica.. e un boschete pentru ca l-ai vazut ca e acolo, dar acum este in spatele tau, nu-l vezi insa il ai in memorie, esti deplin constient de acel boschete din spatele butucului pe care stai. Doar ca.. daca intorci capul vezi ca nu e niciun boschete, de fapt tu nu te-ai uitat niciodata acolo si mintea ta a umplut golul cu boschetele ala. Era ca o vedenie in trecut, nu ca si cum ai vedea ceva. Insa erai deplin constient de scena falsificata si abia cand o ingterogai, te uitai in spate vedeai ca de fapt realitatea e alta, boschetele ti se stergea din memorie, dar te speriai pentru ca normal trebuia sa fie acolo. Deci cam asa statea treaba, nu vedeam nimic, cum vedea ala din Beautifull Mind daca ati vazut filmul.

Si am mers mult prin padure. Mergeam cu el, fara sa vorbim. Era asa de frumos, vedeam mure, tot felul de fructe ale padurii, unele parca erau asezate ca un fel de panou de comanda al unei nave extraterestre. Am mers vreo 4-5 ore prin padure, apoi drumul de intoarcere prin mi-a fost plin cu fosnetul frunzelor din padure, imaginea acelui loc fermecat in care las imaginatia mea. Am plecat constient ca locul de unde am plecat era o lume de mine creata, un fel de rai personal, Eram la fel de obosit, dar ma simteam bine de parca eu as fi binecuvantat acel loc. Nimeni nu ma putea convige ca in padurea aia nu sunt murele alea, fructele alea ciudate, toate asezate intr-o forma ca intr-un desen. Stiam ca e falsa, dar totodata constiinta imi spunea ca e reala, cat se poate de reala, doar le vazusem cu ochii mei. Daca ar fi vreodata sa ma intorc in locul ala, l-as compara cu imaginea lui , asa cum l-am vazut eu ultima data. Locul ala, nustiu exact unde o fi, e magic pentru mine.

Experienta aia nu mi-a ajutat direct in starea mea patologica, dar mi-a placut cumva, l-am rugat sa ma ajute in continuare.
A doua zi dupa o plimbare stupida prin cimitir, tot experimentala, imi spune ca are o idee excelenta.
Sa mergem la garla unde faceam noi baie de obicei(era un loc excavat de tractoristi sa aiba si ei un bazin olimpic), dar pe timp de noapte.
Mi-a spus ca trebuie ca temperatura apei sa fie la fel cu temperatura aerului pentru ca sa nu simt cand ies afara din apa. Ma rog.. mi-a zis ceva care avea cumva un fel de logica, dar asta mai retin acum pentru ca.. seara am ajuns acolo.
A facut un foc, ideea era ca sa ma pot orienta daca cumva ameteam. Era un fel de ritual pseudostiintific, omul refuza chestiile exoterice, insa nu mai stiu ce logica avea toata procesiunea, ar fi trebuit sa aiba logica.
El trebuia sa stea pe mal si sa puna vreascuri pe foc daca-i cer eu asta. Altfel eu nu trebuia sa fi vazut focul.
Ei bine.. influentat de strategia lui desconspirata pe tot drumul pana la garla aia, m-am simtit excelent in apa aia.
Eram bagat pana la brau, dar simteam cum pot respira direct apa, cum mi se oxigeneaza capul. Intr-adevar, nu simteam diferenta intre aer si apa, nu stiam daca inghit aer sau apa. Cand imi aplecam capul sa-mi spal fata, parca ma roteam de 5 ori in fluidul ala miraculos. Experienta a fost foarte interesanta, am iesit afara din apa si m-am culcat pe iarba de-acolo pazit de prietenul meu si de focul ala. L-am auzit cum se duce sa se balaceasca si el, focul era mare, ii pusese lemne. Si am adormit. Pentru prima data dupa vreo 2 luni de nesomn. Era intr-o duminica. Ora era cam 2-3 dimineata.
Am dormit vreo 2 ore si m-am trezit de frig dar.. foarte lucid. El era acolo, statea chircit. Adunase o groaza de lemne sa mentina focul, Hai sa mergem acasa. Voiam sa dorm in pat.

Am ajuns acasa si am dormit vreo 2 zile incontinuu cu putine pauze de mancare si apa.
Si apoi am mai dormit inca 3-4 zile de placere.

Mai erau vreo 2 saptamani pana la examen, trebuia cumva sa ma apuc iar de matematica. Dar mi-era asa de frica de ea. Dar.. de data asta m-am dus sa invat la ala acasa. Mai era inca un prieten, toti 3 eram electronisti amatori (diode ni se spunea prin sat, asta era porecla noastra) A fost cu mult mai usor sa invat cu ei, de fapt eu ii invatam pe ei. Am luat examenul cu greu la liceu, ceva genul 54/60, dar.. l-am luat, am constatat ca eram printre cei mai slabi la matematica din clasa.
Mi-a fost asa de frica de episodul ala sa nu se mai repete invcat  timp de un an nu am visat absolut nimic. Nimc, nimic nimic. Si mi-a fost frica multa vreme, inca si acum ma gandesc.. oare nu s-o mai repeta. N-as vrea asa ceva pentru nimic in lume, acum cred ca as lua-o razna de-abinelea.


Romanul pe care voiam sa-l scriu in liceu era despre altceva, despre drumul pe care trebuie sa-l parcurga un om in incercarea de a-si crea o noua identitate, un program care sa ruleze in capul lui sa-l faca sa creada in final ca tot ceea ce-si imagineaza e de fapt real iar tot ce e real trebuia sa fie cumva un vis. Influentat si de un film de Ray Bradbury, in citematografie mai usor sa arati ce vrei, in scris e si mai greu de a crea scena pe care mi-am dorit-o. De aia nici nu l-am terminat vreodata. Mi-era greu sa-l scriu si la persoana a 3a, nu voiam sa-l scriu la persoana 1.

Mi-am facut curaj sa va zic astea, sunt greu si de amintit, si de spus, si de inteles insa.. e o chestie prin care un copil poate trece. Varsta aia e ciudata rau, vedeam lucrurile asa de clar, dar totul a fost asa de dureros.. acel individ pe care nu-l cunosteam dar mi-era ca si frate geaman, acel loc pe care l-am sfintit cu mintea, mi-au infrumusetat viata, m-au facut sa am o perspectiva mai bogata. Eu nu cred in lucrurile in afara stiintei, in afara fenomenului, asta m-a ajutat enorm, altfel cred ca eram razna daca ma apucam sa cred in ingeri. De fapt tarziu am realizat posibilitatea ca aia sa fie fantome, sau ceva. Pana atunci nu am avut nici macar intentia sa cred altceva decat ca sunt inchipuiri de-ale mele. Si prietenul ala al meu m-a ajutat mai mult decat stie el.

Cand i-am povestit neveste-mii i se facuse frica de mine.

Dar eu cred ca fiecare om are episoade ireale in viata lui. Cumva e si pacat sa nu existe. Macar un vis lucid, ceva.. mai faci un sex gratuit cu cine vrei tu hahaha Doar ca nici in vis nu-ti apare chiar cine vrei insa... te multumesti cu ce iti da propria minte.

Edited by maccip, 11 June 2017 - 01:38.

Mai aveam puțin și adormeam cu capul pe masă, așteptând ...  

Ia-ti leptop batrane!

Ah.. in romanul ala o calatorie avea sa faca trecerea de la persoana reala aflata intr-o dificultate morala,la persoana imaginata, fara acea problema morala. Drumul avea sa fie real pentru persoana imaginara, dar imaginar pentru persoana reala. O boala, o raceala avea sa trezeazca persoana reala din cea imaginara care avea in final sa incerce din rasputeri sa-si aminteasca drumul pe care l-a facut pana in momentul racelii, bolii respective.
Ceva frumos, suprarealist, hahha
Dar.. nu am putut scrie romanul ala. In cap imi suna frumos, eram foarte entuziasmat la un moment dat ca o sa iasa ceva frumos, dar nu l-am putut exprima pe hartie.

Daca imi permiti o mica observatie (ca mi-e rusine sa nu scriu o prostie, dar risc totusi), incearca sa folosesti metodologia stiintifica, care poate iti este mai la indemana datorita profesiei, in scrierea
romanului.

S-a dus dracului romanul ala. Poate la batranete.
Ziceam si eu asa.. cand am citit ce-a scris tomaso despre El Camino, despre locul ala minunat lui, mi-am amintit si despre romanul meu neterminat, despre episodul patologic, dar care mi-a modelat ...hmm.. nu viata.. dar macar modul de gandire.
Eu am dat la electronica, dar am picat la facultate de geodezie. Habar n-aveam ce inseamna, nu mi-a placut initial. In anul 2 am incercat sa fac si electronica dar n-am terminat-o, era a dracului de grea, mai ales daca nu te duceai la ore.
Dar am facut o practica topografica la Buzau, in localitatea Vernesti, prin zona, pe-acolo.
Masuratori intr-un lan de porumb! Metoda Schreiber! hahah
Si mi-a placut. In anul 2 m-a atras o materie numita "teoria erorilor de masurare" si.. am decis sa renunt la visul meu de a deveni electronis, sa raman topograf.
Ce-i mai frumos decat sa masori munti si dealuri?
Eu am trecut macar prin toate orasele tarii, prin cel putin 30% din toate satele tarii cu jobul meu.
N-a fost rau deloc. Acum e mai rau ca.. am cam ajuns un  fel de sef si am mai multe hartii de facut decat meserie. Ma rog.. din cauza copiilor nu mai pot nici sa plec de nebun cu cortul cate 2 luni.
Anul asta ar trebui sa ajung in Retezat saca nu se schimba ceva.
E cu mult mai interesant sa mergi cumva cu un scop. Tre sa masuram 4 pietroaie cate 10 minute fiecare. Dar o sa-mi ia vreo 3 zile de mers pentru asta. Adica. am un scop, am cateva checkpointuri pe la care trebuie sa trec.
Imi place meseria asta, dupa ce cresc astia micii, ma apuc cu seriozitate de ea. Santiere nene!  Vreau santiere!

Neata.


A venit ziua cea mare.

Bravo și felicitări!


Relax și enjoy

iladi, on 11 iunie 2017 - 08:32, said:

Multumesc mult.

Am sa incerc sa tin cont de sfatul tau.

Fii sobru cu profesorii si dragut cu fetele. Nu invers.

radu2014, on 11 iunie 2017 - 08:55, said:

Nu am eu treaba cu profesorii sa nici nu ii vad azi!

Neah. Momentul de azi ramane in Istorie pentru tine, veti fi filmati, fotografiati deci nu-i ignora pe profi. Ii saluti, le multumesti, faci poze cu ei, ciocnesti sampanie...fii diplomat.

radu2014, on 11 iunie 2017 - 09:08, said:

O ora vorbeste rectorul, o ora pro-rectorul, o ora decanul si tot asa....o sa fie o acumulare de nervi uriasa.

tomaso, on 10 iunie 2017 - 22:30, said:

Frumos post, Tomaso !  
Superb si emotionant de-a dreptul.

Pe mine m-a impresionat enorm profunzimea mesajului, recunosc, aproape pana la lacrimi ...

Felicitari pentru felul in care l-ai scris !
Mie mi-ar placea sa ajung odata si odata, la Fatima.

Dupa o asemenea postare, nu poti ramane indiferent in confortul fotoliului tau -  parca iti vine degraba sa-ti iei bocceluta in spinare si sa pleci unde vezi cu ochii, intr-o calatorie spirituala, initiatica, in care fiecare sa se regaseasca pe sine si - poate - divinitatea ...

Eh ..



Mai mult nu scriu ( cel putin nu acum ), caci dupa acel mesaj, pare o blasfemie.

AlbastruIndigo, on 10 iunie 2017 - 21:47, said:

Eu stiu ce simti.

E vorba de acea senzatie urata de insecuritate permanenta, care face ca orice placere nevinovata, sa stea in gat.
Nasoala senzatie, imi dau seama. O cunosc bine ...

Am povestit, demult, ceva asemanator, pe un alt thread ( #77)

https://forum.softpe...pa/page__st__72

Iar acum stiu ca se apropie perioada concediilor si parca mi-e putin groaza.
Vrem sa ajungem in locuri aglomerate, unde exista, din pacate, un anumit pericol. Si e greu sa te simti bine si relaxat, atunci cand esti mereu in garda.
Insa tot ce pot spera, e sa avem noroc.  In rest, ce-o fi, o fi ...

Anul trecut am trecut razant pe langa atentatul din Munchen, din complexul comercial.
S-a intamplat o zi dupa ce parasisem orasul. Am fost cazati in apropiere de acel loc ...

Oricum, ai grija de tine si distractie placuta !
Teroarea asta temporara si mizerabila, va inceta intr-o buna zi, sunt sigur de asta !

Moartea si distrugerea nu vor putea niciodata triumfa asupra vietii si bucuriilor ei ...

Edited by sylvius, 11 June 2017 - 09:13.

Azi, de dimineață, lângă gara centrală din Amsterdam,  unul a intrat cu mașina în mulțime.   Au fost răniți opt oameni dintre care doi sunt grav.   Șoferul a fugit, dar a fost prins și a motivat că i-a venit rău.

tomaso, on 11 iunie 2017 - 09:20, said:

A fost chiar accident sau altceva?

Dracu știe!
Nici nu am fost curios să aflu mai mult.
Poliția investigheză.

Mă enervează că nu au spus originea etnică a șoferului.  
Cu asta trebuie început, pentru că asta te caracterizează ca om, în primul și în primul rând,  apoi rasa și pe urmă sexul.
CP a distrus toate referințele reale.

Daiane, azi ai ceromonia de absolvire?

Edited by tomaso, 11 June 2017 - 09:47.