Apartament umed la demisol

alecsa2, on 03 noiembrie 2018 - 08:11, said:

Asta suna a nunta/cununie sau ceva pe acolo....
De altceva nu vreau sa amintesc....incantare/oboseala.... totusi 11 ore... e cam prea de tot....
Orice ar fi, felicitari!

Alecsa, multe bucurii și fericire!

ne lasa sa fierbem

Nu, nu ma marit. O stiti p-aia: copil cuminte, drac mort si rata-necata ... M-as marita, dar sunt nevoita sa-mi declin competenta. Nu ma pricep la astfel de lucruri, nu se fac nici cu rotopercutorul, nici cu un computer, nici cu mainile, nici cu Durocrete sau glet, nici cu psihologia nu se fac. Habar n-am cu ce si cum se face o casatorie reusita si de aia nu dau pe la primarie. Tot ce stiu e ca trebuie contribuit la dansa cumva, da' de aici inainte, la cum o fi cumva-ul ala, sunt perplexa si atat.

As spune de unde mi-a venit starea de fericire, insa nu stiu foarte exact. M-am trezit cu ea asa, de dimineata, dupa care ceilalti au reactionat uimitor de frumos la ea. Ce pot sa spun e ca mi-am lucrat dependenta de munca si ca ... probabil de acolo mi s-a tras, undeva pe parcurs o fi si vreo etapa de asta. Ce stiu sigur e ca triggerul au fost niste oameni, printre care mama. Am avut cu ea o discutie despre care, ulterior, am afirmat ca "parca am vorbit 10 minute la telefon cu cel mai important cetatean al planetei". Dupa care m-am uitat la ce am spus si mi-am dat dreptate: mama oricui e cel mai important cetatean al planetei pentru acea persoana, impreuna cu tatal, ca fara de ei nu exista acea persoana de loc, precum si in sensul ca e primul cetatean pe care il intalnim cand aterizam intai si asta lasa urme mai adanci decat pot eu pricepe. Am avut o discutie autentica, adanca, iubitoare, am discutat si ne-am inteles una alteia lucruri pe care nu apucasem sa ni le intelegem si ne trageau pe amandoua in jos. Nu le intelesesem ca nu ma invatatse sa le inteleg, ca habar nu avea nici ea (ce te astepti la o pustoaica de 22 de ani care se trezise cu mine-n brate si, vorba lu' Cher, venita pe lume fara prospect?). 10 minute a durat conversatia telefonica, doar atat, pentru ca fiecare isi copsese ca din turta dulce piesa de puzzle pe care o avea de oferit celeilalte, ca sa o intregeasca putintel. Pentru mine una, fu una dintre piesele pe care le cautam de o viata, pentru ca numai parintii o au. Si, ooo, da, face doamna mama niste turta asa de dulce ...

Edited by alecsa2, 04 November 2018 - 05:44.

CONTINUARE JURNAL:

De draga dimineata, luai in rucsac placile de faianta de sticla de taiat si plecai la Obor cu dansele, la geamgiu. La cel din magazinul Obor. Fu ciudata rau atitudinea geamgiului. Pur si simplu fugea de mine prin pravalia aia, un domn in varsta, disperat ca nu-l las in pace, nu stiu daca stiti genul de batran lipsit de aparare care pare ca o sa faca AVC in fata ta daca nu pleci si e tot numai rugaminti fierbinti ca "nu, va rog, nuuu". Disperat, frate. O fi avut si omul ale sale ... insa pe mine una, aproape ca ma busi plansul. "O sa va las in pace acuma", i-am spus la urma ... si ce credeti ca raspunde, bietul de el, suspinand de iti rupea inima: "Da, da, lasati-ma ...". Acuma ma stuchesc in san si ma crucesc gospodareste, da' pe moment mi-a picat tare prost. Mi-a zis, totusi, incoltit ca soarecele de o pisica plangacioasa, ceva de o panza diamantata speciala pentru flex.

Ma dureau rau umerii ca rucsacul meu era greu si, initial, nu am luat-o spre "Sina", adica unde se cumpara de-ale mesteritului la Obor, ci m-am dus pur si simplu in parc sa ma asez pe o banca sa plang pana m-oi linisti. Depasii, insa, parcul: simteam ca imi trebuie o solutie de mor!

Gasii o panza diamantata pentru sticla. Mai luai una-alta si maintorsei acasa. Sunai la prietenul culturist, pe care il rugai pur si simplu sa-mi zica o vorba buna. Acuma, supararii ca n-o sa-mi taie nimeni faianta i se adaugase frica de a o taia eu insami. Imi asumasem sa o tai eu, nu, nu vroiam sa vina el. Doar o vorba buna. Si omul mi-o oferi. Suspinai si ma linistii intrucatva.

Ba, ce-au astia cu sticla de fac asa de urat cand ii intrebi cum se taie? Nici doamna de la fabrica de sticla nu fu decat "lasa-ma-n pace ... piei, Satana ...ptiu!!!". M-am simtit ca ... dracu'. Cum sa ma simt cand niste plangaciosi disperati si neajutorati iti arata degetele incrucisate pentru un taiat de faianta? O sa pastrez o placa sa ma plimb de Hallowin-uri cu ea pe la geamgii ... Ce-au astia, frate?

Pe Sina la Obor, ca si peste tot in zona aia, gasesti o multime de specialisti buni pe treaba lor. De aia de "au mai fost pe acolo" stiu cum e, psihologic vorbind, sa faci lucruri. Locul ala are o cultura specifica. Ii intrebai pe regele suruburilor, pe regele panzelor de flex si pe regele platbandelor ce or avea specialistii in sticla de-s asa de panicati. "Au plecat prea multi din tara" fu raspunsul lor. MNo, sa intelegem ce-i de inteles si, pana una-alta, sa taiem amaratele alea de placi si ce-o fi, o fi.

Am mancat, am dormit o ora si, apoi mi-am zis: o sa beau o cafea si o sa ma apuc de placi inainte sa mi se risipeasca somnul de tot, ca daca is prea treaza, intru in panica si nu mai fac nimic.

Taiai placa sparta pe latime, in doua. Incet. Incordata. Grija intai la degete, la scantei, si sa nu-mi prind urechile si dupa aia la treaba ... Inceeet de tot. De la o vreme picurai apa in taietura si continuai cu grija de parca as fi taiat un scalp pentru operatie pe creier. Din cauza masei mele reduse, vibram toata. Da' si tremuram de frica. Mersei inainte asa, incet, incet de tot, rozand ca un soricel la placa aia pe spate. Placa se detensiona: se sparsese absolut perfect pe linia mea. Slefuii jumatatile sa nu fie taioase si constatai ca am ramas tremurand. Iaca: doua bucati perfecte.

O jumatate trebuia taiata si pe lung, dar se sparse. Hotarai sa continui sa le tai pe lat si proiectul meu trecu de pe solutia A (daca resusesc sa tai pe lungime placi) pe solutia B (daca pe lungime nu le pot taia). Aveam trei proiecte: A (pica), B (placi taiate doar pe lat) si C (daca nu reusesc sa tai deloc si pierd si una dintre placi incercand).

Tremurand de frica si incordare, vibrand puternic de la flexul prea greu si prea mare pentru mine, care ma zgaltaia puternic, continuai asa trei ore. Ma suna o tipa foarte tare de pe forumul asta si ma mai incuraja ea, cand simtii ca nu mai pot. Parca imi dadu o gura de aer curat ... mai facui cateva taieturi, dintre care una nereusita - placa se tot spargea cioburi in loc sa se taie. Taiam prea in margine. Ma hotarai sa ma opresc. Imi vor ramane de pus doua bucati de placa si asta insemna inca trei taieturi, din cauza ca trebuie decupata o bucata care sa se potriveasca dungilor de mai jos. Ma oprii inainte sa raman fara suficient materal de taiat. Voi face asta alta data.

La slefuit mergea usor cat sa nu mai taie, sa nu ma accidentez, insa foarte greu sa iei un milimetru din margine. Perfect nu se pot taia. Panza e prea lata pentru asta si doi milimetri e "bataie". Trecui de la vibratia rotopercutorului la cea a slefuitorului, insa glasspapier-ul nu facu fata. Mai aveam doi milimetri de slefuit din doua placute mici, pe care le lipisem cu scosi intre ele ca sa le slefuiesc egal. Slefuii disperata si tremurand, cand cu mana, cand cu slefuitorul, cand cu marginea panzei diamantate pe flex, cam un milimeru si trei sferturi. Imi lua o ora. Cand mai aveam un sfert de milimetru sa incapa afurisitele intre placile intregi, ma lasa fizicul.

Intelesei ca am pur si simplu masa corporala prea mica. La 47 de kilograme, practic falfaiam in coada rotopercutorului, vibram prea rau. Sunai la vecinul, tata lu' Tancul ala de trei anisori si il rugai ... ca el e masiv, sa vina sa ma ajute doar 10 minute sa termin. Veni si imi slefui el restul. Nu usor. Ca trebuia sa iti apropii degetele prea rau de panza si sa tii zdravan de niste cioburi, ceea ce era cumplit de periculos. Insa reusi el. Bucatile intrau.

Mi-a luat o ora doar sa ma opresc din tremurat. Tremurasem si vibrasem 4 ore continuu. Ma durea corpul rau. Daca stiti aparatele alea de vibromasaj ... tare-s bune, dar nu trebuie exagerat cu sansele. Se aplica vibratia local, numai unde te doare, nu tot corpul. Patr-cinci ore de vibrat continuu ma lasasera lata. Durea. Corpul durea anapoda, unde nu fortasem, unde nu ma lovisem ... cred ca ceva neuronal a fost deranjat, neuronii mei semnalau anapoda dureri si usturimi pe piele unde nu mi se intamplase nimic, in schimb, daca intr-un loc pe un deget sarise o aschie cu scanteie (folosisem manusi cu semi-degete) si ma fripsesem punctiform, acolo nu durea. ... Abia acuma dimineata mi-e din nou bine. Doare corpul, dar doare unde l-am fortat. Am plasture cu capsacina, luai proteine si magneziu, in dimineata asta iau si o mare vitamina C, precum si un frecus cu spirt. O sa-mi treaca.

Si ghici cine are placile taiate? Si cat de frumos se potrivesc ele?

Inaintea somnului imi pusei melodia asta si dansai frenetic, si de bucurie, dar si pentru a-mi destinde corpul intepenit intr-o pozitie:

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/nJEKohJloxA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by alecsa2, 04 November 2018 - 06:38.

vezi?
tot flexu', saracu', te scoate la liman....
acum e tarziu, dar eu as fi incercat sa micsorez riscul spargerii placii de sticla asezand-o pe o suprafata "absorbanta" a vibratiilor (un cauciuc tare sau ceva de genul asta)
apoi as fi folosit doua "amortizoare de vibratii" (adica doua maini) puse pe cele 2 parti ale placii, am observat ca mai preiau din "varfurile" vibratiilor produse de discul de flex
ma rog, astea sunt observatii personale....
daca ne spuneai ca vrei sa te apuci sa le tai cu flexul, poate mai aflai una-alta....
in fine, acum treaba e "rezolvata" cum-necum, asa ca da-i inainte
dar trebuie sa vedem si noi "cat de frumos se potrivesc ele" ....


PS
treaba cu polizatul sticlei nu cred ca e usoara si se cam fereste lumea
acum multi ani, un geamgiu mi-a taiat o oglinda pentru masina, de forma oarecum ovala...
numai ca i-a gresit dimensiunile cam cu 1 mm in plus si nu am putut sa o montez la locul ei
m-am intors la el sa o polizeze, ca avea scule, dar a preferat sa taie alta (si sticla nu avea decat 2 mm grosime...)

Edited by draku, 04 November 2018 - 09:10.

draku, on 04 noiembrie 2018 - 09:09, said:

Asta am facut: am taiat pe un carton foarte gros si oaresicum "pufos". Doua maini nu am avut pentru placa, ba nu am avut nici una, pentru ca am fost nevoita sa tin flexul cu ambele maini. Am intins, cumva, abia-abia, un deget in fata si am sprijinit cat sa nu o ia placa la sanatoasa pe-acolo.

Slefuitul e lucrul naibii, ca e foarte greu la bucati mari. Placa "pleaca" de pe disc si intra pe tais si zdrangane, trebuie sa o tii foarte stabila. Daca e mare si grea, n-ai cum. O mana pe flex, o mana pe placa.

Si ieri am mai slefuit una, ca sa vina dungi pe dungi. M-am smecherit, insa. Am sucit flexul cu aparatoarea si butonul de pornire in sus. A mers relativ repede, nu m-am mai chinuit. Vedeti, eu cand am taiat, am taiat ca "trebuie", nu ca "aveam chef", asa ca solutia asta simpla nu o vazusem aseara.

Am preferat sa nu chem nici un ajutor de data asta. M-am intrebat adesea daca as vrea, insa ... nu am vrut. Nu stiu de ce. Am simtit ca nu doresc pe nimeni prin preajma pentru cazul in care as rata si as sparge placi pretioase, nu mi s-a parut normal sa traga supararea nimeni altcineva decat eu.

CONTINUARE JURNAL:

Ieri, disperata deja de obioseala, am pus inca 9 placi, in jurul aragazului. Am facut mult singura, avand in vedere ca puseseram 12 doi oameni data trecuta. Restul timpului mi l-am ocupat curatand pardoseala si zidul ca sa imping electrocasnicele la loc. Fu bun slefuitorul la scos vopsea de pe ciment. Am avut spor, tare necesar dupa o saptamana nebuna si odihna ioc.

Poze o sa vin cu dansele la urma. Aseara, obosita-moarta, eram fericita cel putin ca nu am renuntat la placile mele de sticla in favoarea unei ceremici, asa cum ma batea toata lumea la cap. Toata lumea m-a batut la cap sa schimb proiectul. M-am tinut de el si acuma ma bucur: nu as da backsplash-ul asta nici pe unul de diamante. Ma gandeam ca din niste cioburi, cand mi-oi cumpara un Dremel, sa imi fac un set de bijuterii. Ooo, da, intr-o iarna, poarte chiar iarna asta, o sa-mi iau un Dremel si imi fac setul: inel, medalion, cercei. Cand m-o bate lumea la cap sa-mi schimb ce vreau, o sa le port si atat.

Am pus Frank Sinatra "My Way". De cate ori o sa ma uit la dansele, o sa imi amintesc asta: dreptul omului de a face lucrurile in felul sau.

In rest sunt nefericita de oboseala. Azi zi libera, fara nimic in program dupa amiaza, in afara de o masina de rufe. O sa-mi fac ceva cumparaturi in pauza de la serviciu. Marti si miercuri program, insa pentru mine insami, ma dichisesc si eu. Joi iara dupa-amiaza libera.

Edited by alecsa2, 05 November 2018 - 06:21.

ma bucur ca marti si miercuri nu uiti ca existi. uneori trebuie sa nu ne lasam acaparati de alte treburi si sa ne acordam si noua timp.

flavius18, on 05 noiembrie 2018 - 21:08, said:

Multumesc

CONTINUARE JURNAL:

Iaca ma imbolnajii ... De ieri m-a luat de la serviciu cu somnolenta, febra, frisoane, dureri prin corp. Orice temperatura exterioara mai mica decat intr-un ou sub closca ma congeleaza. Dormit bine, mancat bine ... ce sa fie? Discutai cu medicul de familie si se lasa cu un concediu medical. Plecai acasa. Astept si eu, acuma, dupa o noapte cu febra, sa se lase cu nas-gatita sau ceva. Chestiunea e ca daca stau lungita in pat, sunt ok, daca ma fatzai prin casa putintel, iar ma ia. Daca nu se porneste nasul sau tusea, ma ingrijorez serios.

Problema e ca al meu corp, cand face febra, pai face. Merge frumos pana la 42 de grade si de acolo nu mai stie incotro sa coteasca. De data asta ma oprii inainte de prag, de vreme ce n-am aiurat. Ca la 42 incepe sa ti se abata chestii. Ti le povestesc ai tai dimineata ... ei, versiunea lor si versiunea ta nu se prea potrivesc. De data asta ma limitai, asa, la viteza de croaziera, nu ma avantai prea tare, dar daca nu trece, risc un tablou clinic de-ala expresionist.

Asa ca ma odihnesc si eu, in fine, ma odihnesc. Citesc. Gasii niste istoria neurologiei pana prin 2016, ca sa pricep si eu ce si cum cu dovleacu'. Cunostintele mele in domeniu se opresc prin 2003, cand faceam neuropsihologie cu profesorul Constantinescu, un geniu cu o forta de a-ti baga in cap alea-alea, cu ionii, calciu, potasiu, cu adrenalina, cu dopamina, serotonina, ca n-aveai decat sa le stii, si nu doar atat, dar le tineai si minte. Mi-s ciudat de clare si acum, dupa 15 ani, cursurile lui, m-as putea prezenta la examen de pe-o zi pe alta din cartile sale. Da' am nevoie de update.

MNo, azi zac si eu pe aici. Pana nu ma fac bine, promit sa nu misc un deget.

CONTINUARE JURNAL:

Ma simt mult mai bine, insa se pare ca viroza mea e contagioasa. Nu merg la serviciu. Inca ma doare bustul, dar vad ca nu mai am febra. Respir insuficient, asta e problema, deci obosesc repede. Nu mai supramuncesc, daca mi s-a reparat si contorul de efort. N-am cum. Nici o masina de rufe nu o pot pune la uscat decat in doua reprize cu pauza de stat jos si tras sufletu'.

Creierul meu, am observat, imi joaca feste. Vreau sa fac mai putine pe zi, insa nu-mi iese cu monitorizarea efortului. Tot am senzatia ca "n-am facut mare branza" si ca "as putea sa mai fac doar lucrul asta mic si gata" - care nu e deloc mic. Categoric, vine pâş-pâş un pitic de pe creier si-mi taie firul de alimentare al contorului de efort. Seara il leg la loc. Pe la pranz, iara vine ala ... Ce i-oi face cand l-oi prinde ...  

Intr-un fel, zilele astea ca nu pot trage prea rau sunt un bun antrenament pentru a nu mai supramunci. Poate raman asa, cu pauze de odihna intre lucruri. Poate invat sa le mai las, naibii, acuma ca is nevoita sa traiesc cu ele nefacute. Aseara am lasat pe blatul din bucatarie o punga goala, in loc sa o pun la gunoi. Dimineata, cand am vazut-o acolo, am constatat ca nu s-a sfarsit lumea din cauza asta. Invat ...

Edited by alecsa2, 07 November 2018 - 04:40.

mie, in ultima vreme, mi-a disparut cu totul contorul de efort...  
dar uneori nu-i rau sa mai stai pe margine si sa privesti....

Tot vorbind de pauze, mi-am adus aminte de o schita sugestiva a lui Ion Tipsie dintr-o veche "Urzica"...


Prietenul meu, regele din Tombuctu

De fapt, nu era rege!
Nici măcar șef de trib, ci fratele lui. Frate in extenso, pentru că, la ei, frații nu erau consfințiți ca atare, dar se aflau, totuși, ca frații, ceea ce ni se pare a fi mai important.
L-am cunoscut mai îndeaproape la facultate.
Nu lega două cuvinte ca lumea. Poate era mai bine că le lăsa așa, dezlegate. Stătea cuminte la locul lui și privea tot timpul tavanul. Nu cădea nimic de acolo. Chiar dacă ar fi căzut, cine ar fi garantat că ar fi picat tocmai la el!
După douăzeci de ani.
Jeep-ul gonea furtunos, lăsînd în urmă nori de praf. Cînd am ajuns în mijlocul localității, am văzut un grup de indigeni dansînd sub un copac înalt, cu cîteva crenguțe în vîrf. De fapt, toți copacii erau la fel.
- Ce dracu-s ăștia?
- Nuci, zice șoferul.
- Cocotieri? Tocmai aici?
- Nu, zice tot șoferul. Sînt nuci- nuci, dar le-au tăiat crengile să-ncălzească ciorbele, cînd a fost sărbătoarea locală a nu știu cui și pentru ce.
Pe un mal, în fața unei clădiri micuțe, înghițită de vegetație, l-am văzut pe el, dar nu l-am recunoscut imediat. Abia cînd am coborît din jeep, simțind miros puternic de banane, mi-am dat seama că trebuie să fie neprețuitul meu coleg de facultate. Pe atunci, fugea în piață și-l ajuta pe taică-său la vîndut pepeni galbeni. Miroseau ca bananele. Iar taică-său îl dojenea: „Dacă nu pui mîna pe carte, ai să ajungi la pepeni!"
- Sînt în control de fond la voi. De unde ai pepeni?
- Am însămînțat șapte-opt fire în spatele primăriei. Pentru mine.
Mai mult n-am scos de la el. Impreună cu cîțiva indigeni, am inventariat ce mai era teafăr prin comună: șeptelul - la pămînt, cerealele - în aer, viticultura - în pom, horticultura - la apă, pomicultura - nicăieri!
- Măi Vasile, l-am luat la rost pe primarul din Tombești, așezîndu-mă pe vine, în fața lui, ești nebun?
- Nu! m-a contrazis el, continuînd să privească în zare și să mănînce pepeni.
- Omule, situația comunei este dezastruoasă!
- Cine ți-a spus?
- Am văzut, am auzit...
- Ochiul te minte, urechea te-nșeală! a mai adăugat el, înfulecînd pepeni și privind în zare.
- Băiete, măi Vasile, l-am luat cu duhul blîndeții pe prietenul meu din timpul facultății, știu că n-ai habar de zootehnie, pomicultură , viticultură, dar la pepeni te pricepi.
- Adică?
- În loc să arunci semințele la rațe, mai bine le strîngi, iar anul viitor le însămînțezi pe toate, pe cîteva hectare. Pepenii îi vindeți la piață și obțineți pe puțin patru-cinci milioane! Anul următor măriți suprafața cultivată cu pepeni și obțineți cîteva zeci de milioane. Zecile de miiioane se vor transforma în sute de milioane. Omule, în șapte-opt ani, îți bate miliardul la poarta comunei . Uite, așa, tu și consătenii veți ajunge miliardari! Din pepeni… Eu îl instruiam, el mînca pepeni și privea în zare.
- Și după ce o să strîngem atîtea miliarde, ce-o să fac?
- Păi, tu stai tot aici, în fața primăriei, pe marginea șanțului, dacă-ți face plăcere... ei, am arătat spre indigenii din Tombești, dirijați de tine, vor munci cu entuziasm, iar tu, firește, vei mînca în continuare pepeni…
- Daaa!? s-a mirat el, privindu-mă în sfîrșit. Păi, ce rost are atîta bătaie de cap? Acum ce fac? Nu stau pe marginea șanțului și mănînc pepeni?

Multumesc   - mai am trei reincarnari si ajung si eu pe-colo

CONTINUARE JURNAL:

Daca tot zac, ma ocup cu viata mea bio-chimico-spirituala. Citesc biochimia fecicirii (dopamina, adrenalina, serotonina) si, uneori, spal rufe. Azi ma voi aventura, incet de tot (merg pe strada in pas de promenada-n parc si cu masca medicala pe figura), pana la Obor, cu pauze chitite de asezat pe banci, pe drum, pentru ultima ceasla pe anul asta. Ieri aveam 20 de minute de miscari lente pana sa ma asez. Azi cred ca o sa pot cam juma' de ora. Au bancute in statie la tramvai si o sa ma orientez la prima taraba de la drum.

Diseara mai fac o aventura pana la medic. Azi noapte am avut o singura repriza de febra, dar mica.

Mno, cam asta e. Pana luni sper sa fiu ca noua.

Dorm, manac, citesc, trancanesc la telefon cu ai mei, mai stau pe net ... Imi repar contorul de efort, acuma ca am piese de la asta nou, al virozei si al insuficinetei respiratorii. Vreau-nu-vreau, ametesc si mi se moaie garoafele, iar fundul cauta un loc de asezat fara sa ma intrebe.

croseteaza ceva

flavius18, on 08 noiembrie 2018 - 08:58, said:

Pai cred ca asta fac. Crosetez pe dinauntrul meu ceva sa-mi tina de cald Cand eram pustoaica, crosetam de mama focului, pana cand s-a inventat materialul numit fleece. Acuma prefer fleece. Ramane ca nou la spalat ...

Edited by alecsa2, 09 November 2018 - 07:07.

si uite asa a aparut comoditatea

flavius18, on 09 noiembrie 2018 - 17:43, said:

Ba nu asa ... Deeeloc asa   Stay tunned sa iti zic mai la vale cum a aparut, ea, comoditatea, in viata batranei tanti

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/9QcYXb5VWo0?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

CONTINUARE JURNAL: