Second Opinion
Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale. Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit. www.neurohope.ro |
Modificări ilegale și fără autorizație vecini
#1
Posted 08 July 2022 - 09:39
Vecinul de deasupra a făcut multe modificări în apartament ilegale,fără autorizație și fără acordul sau înștiințarea vecinilor.
A spart ziduri din pricina cărora zgomotele se propagă cu ecou,a perforat în podeaua lui/tavanul meu. Apoi a mutat scurgerea de la țeava de la chiuveta din bucătărie în pluviala, ocolind toată bucătărie până la debara,pe care a desființat-o, unde este țeava pluviala. Nu știu dacă țeava care a dus-o spre pluviala este băgată în podea. Am discutat cu autoritatea din cadrul primăriei care se ocupă și inspectorul zonal mi-a spus ca sesizarea trebuie făcută în momentul în care face modificarea,iar oricum dacă au trecut 3 ani faptele sunt prescrise. Adică nu primește amenda și nu i se pune în vedere sa remedieze ce a modificat la structura blocului și a instalațiilor. Aici este o scăpare legislativă. Tu ca și vecin,chiar dacă auzi ca face lucrări nu ai de unde sa știi ce face în casa lui. Te gândești ca poate pune gresie,faianță, zugrăvește, ceva legal. Apoi faptul că se prescriu faptele după 3 ani e o scăpare majoră a legii. Pai țeava care a montat-o, dacă a pus-o în pardoseala, poate sa îmi inunde tavanul,dacă se sparge,și după 10 ani. Dacă a adus modificări ilegale ar trebui pus sa remedieze. Legea lasă pe oricine sa modifice cum vrea,chiar dacă afectează pe ceilalți locatari,și după 3 ani modificările ilegale rămân pentru totdeauna, dacă vecinii nu descoperă ce face individul în casă în ăștia 3 ani. Care este forumul legislativ al statului unde se poate propune modificarea legislației în domeniu? Edited by sergiu88888, 08 July 2022 - 09:40. |
#2
Posted 08 July 2022 - 09:55
Orice teava s-ar sparge, fie si cea de la mama ei, tot vei avea parte de o inundatie de toata frumusetea. Teava aia n-a montat-o in tavanul tau, ci in sapa lui . Fa-ti asigurare beton la apartament, oricand se poate intampla ceva. Aia cu scurgerea de la chiuveta in pluviala este kinky rau de tot. Succes cu initiativa de modificare a legislatiei.
|
#3
Posted 08 July 2022 - 10:12
Discutia cu organu' ramane doar la nivel de ... discutie
Trebuie sa faci plangere / reclamatie in scris Daca s-a modificat structura de rezistenta se poate ajunge chiar in instanta Au fost cazuri cand instantele au decis ca termenul de prescriptie curge de la data constatarii faptei In traducere libera - daca lucrarile s-au finalizat cu mai mult de 3 ani inainte dar autoritatea competenta a constatat comiterea faptei AZI = se lasa cu amenda |
#4
Posted 08 July 2022 - 10:13
Poate sa zica ca asa a cumparat apartamentul. Cei de la asigurare nu au voie sa stie ca deasupra ta vecinul a deteriorat peretii de rezistenta a constructiei. Practic in loc sa reziste la un cutremur de 8 grade Richter o sa reziste doar la 7 grade timp de 10-20s. La mine toti peretii sunt din beton armat dar la parter s-a facut magazin si s-a demolat tot. Maxim 5 grade si 20 sec mai rezista blocul. Noroc ca e pe partea opusa si o sa cada doar pe jumatate.
|
#5
Posted 08 July 2022 - 10:17
Ideea este ca dupa 3,10, 30 ,50 de ani, situatia devin blurry.
Actele se pierd, actorii mor etc De aceea se considera 3 ani, dupa care faptele se prescriu si nu mai poate fi amendat. Daca nu a taiat elemente de rezistenta, atunci supararea ta este 0. pana la urma ce isi face omul inc asa lui, e treaba sa dpdv practic. Legal, nu ai voie nici macar sa te atingi de un perete de rigips (scos sau pus). Tevile se pot sparge fie ca sunt ingropate in sapa, fie ca sunt aeriene, rezultatul e acelasi. Daca vrei sa scapi de problemele vietii la bloc, merg in camp, dar vei vedea ca te vei lovi de alte probleme. Din viata asta toti scapam, pana la urma. La parter, de obicei sunt niste grinzi si stalpi mari, care preiau greutatea. Elementele de umplutura sunt 0 dpdv cutremur. |
#6
Posted 08 July 2022 - 10:22
Leo2006, on 08 iulie 2022 - 10:13, said:
Poate sa zica ca asa a cumparat apartamentul. Cei de la asigurare nu au voie sa stie ca deasupra ta vecinul a deteriorat peretii de rezistenta a constructiei. Practic in loc sa reziste la un cutremur de 8 grade Richter o sa reziste doar la 7 grade timp de 10-20s. La mine toti peretii sunt din beton armat dar la parter s-a facut magazin si s-a demolat tot. Maxim 5 grade si 20 sec mai rezista blocul. Noroc ca e pe partea opusa si o sa cada doar pe jumatate. Locuiesc la etajul 1. Vecinul la 2. La parter magazine. La parter au spart pereții la greu. Când a fost casa de pariuri,când a fost farmacie,acum e cazino. Deci la parter pereți sparți. La etajul 2 pereți sparți.Doar eu am lăsat totul așa cum s-a construit blocul. La un cutremur probabil nici nu e nevoie de 5 grade... Nu poate sa zică ca asa a cumpărat apartamentul. Locuiește aici de când s-a făcut blocul. Edited by sergiu88888, 08 July 2022 - 10:24. |
#7
Posted 08 July 2022 - 10:58
Adm, on 08 iulie 2022 - 10:17, said:
Ideea este ca dupa 3,10, 30 ,50 de ani, situatia devin blurry. Actele se pierd, actorii mor etc De aceea se considera 3 ani, dupa care faptele se prescriu si nu mai poate fi amendat. Daca nu a taiat elemente de rezistenta, atunci supararea ta este 0. pana la urma ce isi face omul inc asa lui, e treaba sa dpdv practic. Legal, nu ai voie nici macar sa te atingi de un perete de rigips (scos sau pus). Tevile se pot sparge fie ca sunt ingropate in sapa, fie ca sunt aeriene, rezultatul e acelasi. Daca vrei sa scapi de problemele vietii la bloc, merg in camp, dar vei vedea ca te vei lovi de alte probleme. Din viata asta toti scapam, pana la urma. La parter, de obicei sunt niste grinzi si stalpi mari, care preiau greutatea. Elementele de umplutura sunt 0 dpdv cutremur. Ăștia nu cred ca ar fi de rezistenta. Decât poate cel de la intrând. Nu mai știu sigur dacă a demolat și peretele între bucătărie sau hol și sufragerie sau dormitor. Ăștia sigur sunt de rezistenta. Mai cred ca a demolat între bucătărie și unul din cele 2 balcoane.Asta iar e de rezistenta. Inundația poți avea de la orice țeavă,e adevărat, dar nebunia cu țeava prin toată bucătăria spre pluviala,dacă e în șapă crește mult șansele unei inundații. Deci care este forumul legislativ? Camera Deputaților? Dacă da,care din Comisii? Senatul? Guvernul? Edited by sergiu88888, 08 July 2022 - 11:06. |
#8
Posted 08 July 2022 - 10:58
Asta cu amenda eu o vad mai mult ca un pret pe ilegalitate.
Daca vreau sa fac chef la 4 dimineata, si amenda este 500 ron, practic cheful ma costa 500 ron dar tot il fac. |
#9
Posted 08 July 2022 - 11:01
Ai grija cu pluviala. Sant patit(app la parter,de, nu vreau sa urc baxuri de apa pe scari). Cred ca toti deasupra au facut ,,lucrari,, si au aruncat/infundat pluviala. Ceva teava cu phi de 800/1000! La prima ploaie iesea apaa pe usa de la intrare in app mai rau ca pe Jijia(raulet care curge spre nord,ciudat nu?). Si vecinii :,,vai ce necaz,ce paguba.....,, I-am facut anal pe fata: platit racordarea la apa rece din magistrala din fata blocului. Scapat de cacaastoarea comuna,aka facut traseu separat si anulate legaturile cu blocul. Pluviala curatata si atentionati de lucrul asta aia de deasupra. Valve de preaplin pe restul tevarii comune. Vorbit la administratie de treburile astea> daca se mai intampla> platesc! Ca ,,este verde-n scoarta,, Si asigurare atent dezbatuta cu brokeru lu ...! Totusi facut un bine tarasenia,schimbat tot cap coada pe jos(numa parchet serios),ceva electric,zugraaveala de spital(alb),usi modificate. Dat in chirie la o familie din cartier pe pret simbolic: 120 coco/luna. Oricum nu vin repede inapoi(mun 5 ani). Deci nu uita pluviala,mergi in beci si fa-i deviere .Te va scapa pe viitor de multe belele.
|
#10
Posted 08 July 2022 - 11:26
|
#11
Posted 08 July 2022 - 13:14
Cam de prost gust chestiile astea, partea proasta este ca nu stii daca aceste modificari pot avea un impact major la un cutremuri mai marisor, pentru ca atunci moare si prosti, dar si "tu" cel nevinovat, si asta este partea cea mai trista, sa modifici legislatia in Romania, as aprecia ca mai repede ajungi pe Everest, daca mergi asa cate 2 metri pe zi , totul este facut sa fie supercomplicat, super birocratizat, bine, nu este imposibil, acum dupa cum spuneau si colegii mai sus, trage o asigurare, si iti vezi de viata
|
#12
Posted 08 July 2022 - 14:24
sergiu88888, on 08 iulie 2022 - 10:22, said:
La parter au spart pereții la greu. Când a fost casa de pariuri,când a fost farmacie,acum e cazino. 1977: pe 4 martie, blocul Scala se prăbușește complet, transformându-se într-un morman de moloz, singura clădire prăbușită total, din care nu mai rămâne nimic. Șubrezirea structurii de rezistență în 1940, și intervenția asupra stâlpilor de rezistență de la parter la amenajarea cofetăriei pecetluiesc soarta imobilului. Legi avem, dar cine sa le puna in aplicare ? |
#13
Posted 08 July 2022 - 18:16
pasilla, on 08 iulie 2022 - 14:24, said: Avem si istorie in asa ceva: 1977: pe 4 martie, blocul Scala se prăbușește complet, transformându-se într-un morman de moloz, singura clădire prăbușită total, din care nu mai rămâne nimic. Șubrezirea structurii de rezistență în 1940, și intervenția asupra stâlpilor de rezistență de la parter la amenajarea cofetăriei pecetluiesc soarta imobilului. Legi avem, dar cine sa le puna in aplicare ? Legea o pun în aplicare inspectorii zonali din cadrul Primăriei Locale. Dacă nu ești mulțumit de măsurile pe care le iau te poți adresa Inspectoratului Teritorial în Construcții. Deci instituții sunt. Dar dacă cadrul legal e deficitar,nu au ce face. Individul declara ca modificările au mai mult de 3 ani. Gata. Sunt prescrise. Asta e legea. |
#14
Posted 08 July 2022 - 18:24
Sunt diferente majore intre contraventii si infractiuni.
Prescrierea asta de 3 ani e valabila doar in cazul contraventiilor. Leo2006, on 08 iulie 2022 - 10:13, said:
Poate sa zica ca asa a cumparat apartamentul. Avem si cazul podului recent prabusit. Cand fiecare proprietar de bloc alege sa isi incarce podeaua cu tone de sapa/gresii/etc, s-ar putea ca intreg echilibrul sa se strice. Cred ca pentru orice amenajare/renovare/reparatie, la bloc, care implica mai mult de 5 minute o bormasina, ar trebui AC. Edited by pasilla, 08 July 2022 - 18:32. |
#15
Posted 08 July 2022 - 21:24
sergiu88888, on 08 iulie 2022 - 09:39, said:
a mutat scurgerea de la țeava de la chiuveta din bucătărie în pluviala Mergi cu dovada la primarie sergiu88888, on 08 iulie 2022 - 09:39, said:
Vecinul de deasupra a făcut multe modificări în apartament ilegale,fără autorizație și fără acordul sau înștiințarea vecinilor. Nu trebuie sa instiinteze vecinii |
|
#16
Posted 08 July 2022 - 21:29
#17
Posted 08 July 2022 - 21:58
BlueKing-69, on 08 iulie 2022 - 20:48, said: Tu te citesti decat poate nu stiu sigur iarasi cred? Îți dai seama ca nu am de unde sa știu 100% unde e cărămidă, ca la nișa de la bucătărie, unde e beton,unde e structura de rezistenta și unde de umplutura. Numai un control de la autorități poate. Ideea e ca omul a spart la greu. Tsunnnami, on 08 iulie 2022 - 21:24, said: Mergi cu dovada la primarie Funcționara de la primărie mi-a spus ca e prescris. Tot ce depășește 3 ani. Si ziduri sparte și scurgere în pluviala. Așa e legea. Doar sa mergi în instanță. Adică timp,avocați,experți,bani mulți, tergiversare ani de zile,poate aduce martori mincinoși (se practică) si așa mai departe. Edited by sergiu88888, 08 July 2022 - 21:46. |
#18
Posted 08 July 2022 - 22:48
sergiu88888, on 08 iulie 2022 - 21:58, said:
Funcționara de la primărie mi-a spus ca e prescris. Tot ce depășește 3 ani. Si ziduri sparte și scurgere în pluviala. Așa e legea. Ai un raspuns SCRIS? Scrisoare, email etc Daca n-ai, sa-l ai si cu el mergi la garda de mediu sa arati ce face primaria ca, e de acord ca ala sa-si arunce detergentul in teava pluviala pasilla, on 08 iulie 2022 - 21:29, said:
Probabil ca s-a luat dupa americani si canadieni Am auzit ca pe acolo poti sa dai cu pichamerul prin apartament si nu te intreba nimeni de sanatate. Ce treaba are vecinul cu ce vreau eu sa-mi fac in casa daca totul e legal? De ce trebuie sa-i cer voie? Da-mi o lege in Romania ca tot faci pe desteptul care cere, daca bati un cui sa ceri voie vecinilor. |
Anunturi
▶ 1 user(s) are reading this topic
0 members, 1 guests, 0 anonymous users