Am lucrat pentru Joseph Glasswasher(poveste)

Asta nu e 'poveste', e roman foileton. Serios, nu se mai termina? Ca e atat de ingrozitor de proasta incat nu ma pot abtine sa nu revin, dintr-o curiozitate morbida, si deja simt ca incepe sa mi se zbata o pleoapa...

Cata imaginatie indracita!

In ziua urmatoare, l-am rugat pe Ushibe, sa-mi spuna despre sabia stramosului sau, Shinzo. A fost dispus sa vorbeasca, dar nu a fost de acord sa ma conduca la ea. A spus ca si-a pierdut increderea in el, ca nu e vrednic sa se mai apropie de mormantul lui Shinzo Katsura. Fiica lui a dezonorat familia alegand sa se alature unei familii criminale din Yakuza. De atunci, Ushibe nu mai tine legatura cu fiica sa si este rusinat de alegerea ei. M-am gandit cum sa rezolv problema. Daca reuseam sa ii readuc fiica in sanul familiei, atunci poate as fi ,,reparat" onoarea familiei si as fi obtinut si sabia dorita! Profitand de faptul ca gazda a trebuit sa mearga la cumparaturi, m-am strecurat in camera fiicei sale. Am vazut ca are un laptop. I-am gasit si jurnalul. Citind, mi-am dat seama ca era o fata obisnuita, foarte buna la invatatura si cu o cariera promitatoare in fata.

Odata, a cunoscut la un bar un barbat care a introdus-o in lumea Yakuza. Verificand laptop-ul, am observat un schimb de mesaje intre Aiko(asa o chema pe fiica lui Ushibe) si barbatul respectiv. Am vazut exact locul unde urmau sa se intalneasca: un club de noapte renumit: TGS(Tokyo Ghost Story). Un nume cam ciudat. In seara aceea, am spus ca vreau sa vizitez orasul. Gazda s-a oferit sa ma conduca, dar am refuzat politicos.

A inteles si mi-a urat succes! Am mers direct la TGS. Era un club destul de mare, mai mare decat cel unde lucrasem eu. Paznicii aveau toti costume negre si ochelari de soare. Am comandat ceva de la bar si am luat loc. Dupa ce am baut un cocktail, am mers la bar si am intrebat de Aiko Katsura. Barmanul a clatinat din cap, spunandu-mi ca nu a auzit de acest nume. Parea foarte speriat. Am mers la un paznic. Am pus aceeasi intrebare. Am primit un raspuns identic. Totusi, am vazut o oarecare agitatie in randul paznicilor. Peste o vreme, m-am trezit cu doi tatuati musculosi care au luat loc langa mine. Unul m-a fixat cu privirea:

-Ai intrebat de Aiko Katsura?
-Da, stii unde e?
Atunci omul mi-a dat un pumn de am lesinat. M-am trezit intr-o camera din spatele clubului. Genul de zona parasita tocmai buna de facut ,,treburile murdare". Am vazut grupul de paznici postati la intrare. Unul s-a dat la o parte, facand loc pentru un cuplu format dintr-o japoneza si un negru plin de lanturi. Era american, dupa cum aflasem ulterior. Un gangster si el, fost rapper. Nu avusese prea mult succes in muzica, asa ca s-a apucat de trafic international de droguri. Toate astea mi-au fost povestite ulterior de Joseph, dupa ce a aflat povestea. Japoneza s-a apropiat de mine. Paznicii m-au prins.

-Ai intrebat de Aiko Katsura?
-Da! Unde e?
Femeia si prietenul ei au ras.
-E multa vreme decat am renuntat la acest nume. Daca te-a trimis tata, spune-i ca Aiko a murit!
-Deci tu esti?
-Foarte inteligent, frate! a comentat si fostul rapper.
Am luptat cu paznicii. Aiko si prietenul ei au fugit pe scari in sus. Am fost inconjurat de membri Yakuza. Am inceput o lupta corp la corp cu ei. A fost greu, dar ce am invatat de la fantoma tradatorului mi-a asigurat o victorie destul de rapida. Am intrat inapoi in club. Am scanat zona dupa Aiko. Am mers spre biroul manager-ului. M-au oprit alti doi paznici, dar, cateva lovituri mai tarziu, calea mi-a fost libera. Am intrat in biroul sefului. Banuiala mi-a fost confirmata. Fiica lui Ushibe conducea clubul.
-Tatal tau e trist pentru alegerea ta!
-Mosu' in primu' rand ti-am mai spus... Aiko a murit, clar? Eu sunt Amy D'Queen! Asta e numele sub care sunt cunoscuta si folosind acest nume mi se adreseaza toti cei care ma cunosc!
Amy D'Queen, dupa cum mi-a spus Joseph, era un joc de cuvinte. Insemna atat ,,Amy The Queen" cat si ,,Amy Death Queen". Era foarte cunoscuta si temuta in lumea interlopa din Tokyo.  Am incercat sa discut cu cei doi. Fara rezultat. Vazandu-ma atat de insistent, mi-au propus un targ: daca urma sa castig o cursa ilegala de masini, Amy D'Queen va accepta sa vina la o discutie cu tatal ei. Fiind singura mea sansa, am acceptat. Mi s-a spus ca evenimentul va avea loc seara urmatoare si ca mi se va da o masina rapida! Ajuns acasa, nu am spus nimic despre cele intamplate. Asta l-ar fi ranit si mai mult pe Ushibe.

In seara urmatoare, am mers la cursa de masini. Eram inconjurat de bolizi puternici, de sute de mii si milioane de dolari!! Al meu arata destul de bine. Ne-am aliniat la start. Cursa a inceput. Am prins viteza. Din ce in ce mai multa viteza. Strazile erau goale, gratie pilelor mafiotilor din politie. Am depasit un adversar. Apoi, un altul. Conduceam din ce in ce mai repede. Am depasit orice adversar. Faceam drift-uri si viraje brutale. Ma izbeam in masinile adversarilor. Muzica era la maxim in difuzoare. Rulam rapid. Am inceput sa simt adrenalina. Ne apropiam de linia de finish. Eram doar eu si Amy D'Queen. Restul, erau la vreo 3-4 galaxii in urma! Am trecut de linia de finish primul, dar...franele nu mai mergeau!! Nu puteam opri. Curand, masina mi-a scapat de sub control. Am rulat pe strazi de nebun. Ma apropiam de un zid de beton.

Volanul nu mai raspundea la comenzi. La cateva secunde de impact, am vazut ca ceva opreste masina ca prin farmec. Am sarit din ea. Apoi, masina si-a continuat drumul, izbindu-se cu brutalitate in zid. Am vazut si autorii acestui act. Erau cei doi generali. Ma vanau! Fara cele 2 sabii nu ii puteam opri. Ei m-au urmarit si m-au atacat! Am fugit de ei, incercand sa scap...fara succes! Cele doua fantome ma urmareau. Am folosit arte martiale sa ii mai incetinesc. Asa am castigat putin timp. L-am folosit sa ajung acasa la Ushibe. I-am povestit totul si l-am rugat sa ma duca la mormantul samuraiului. A acceptat, desi nu ii salvasem fiica! Ajuns acolo, am gasit si ultima sabie. Am fost atacat. A fost o lupta groaznica. Ei erau experti si, desi avand amandoua armele, nu era o victorie sigura! Au fost momente cand m-am temut pentru viata mea...Dar am castigat! Am reusit sa ii infrang, unul dupa altul. Am fost ranit groaznic, dar am reusit sa ii distrug. Atunci, sabiile s-au prefacut in scrum, semn ca nu mai aveam nevoie de ele. Am vrut sa nu plec pana nu ii impacam pe cei doi. Si am mers iar la club. Fara stirea mea, tatal lui Amy m-a urmarit.

Ajuns in biroul ei, am fost incercuit de dusmani. Am luptat cu ei, folosind tehnici kung-fu. Dupa ce am reusit sa castig lupta, am inceput sa discut cu Amy D'Queen, rugand-o sa ma asculte. Nervoasa, a chemat intariri. Am fost coplesit numeric. Mi s-a oferit sansa sa ma retrag, dar n-am reusit. Am decis sa nu mai lupt. M-am lasat lovit iar si iar, doar ca sa fiu ascultat. Luasem inainte o poza din camera lui Aiko, in care era ea, acum multi ani, impreuna cu tatal ei. Cu aceasta poza in mana mi-am pierdut cunostinta. M-am trezit pe o campie nesfarsita pavata cu smoala si piatra vulcanica solida. Palcuri de flacari se ridicau pana la infinit, neexistand nici cer, nici vreun tavan. Am vazut multi oameni, cunoscuti si necunoscuti. Am recunoscut unii dintre cei pe care am reusit sa ii omor in trecut. Toti ardeau in flacari! Toti erau chinuiti. Am vazut si extraterestri insectoizi ce luptasera cu noi...am vazut si felurite alte rase de extraterestri. Toti erau torturati in acel loc. Si oamenii urlau si cereau mila. Si cu cat mergeam, cu atat mai fara de capat parea campia. Avea o arhitectura stranie, fara nicio ridicatura a pamantului. Totul era plat, era plin de foc.

Era foc peste noi si foc sub noi si foc in stanga si foc in dreapta! L-am vazut pe bin Laden si pe alti teroristi si pe Hitler si pe Stalin si pe unii care avusesera putere multa pe Pamant si acum ardeau aici. Erau flancati de demoni cu arme infricosatoare...Si atunci am vazut si pe un bunic al meu care murise cu multa vreme in urma. Asta m-a intristat. El m-a recunoscut si am discutat. Mi-a spus ca e rau unde a ajuns si m-a rugat sa il salvez! Chiar atunci m-am trezit la spital. Eram in coma, dar am inceput sa plang. Il iubisem mult pe acel bunic. M-am bucurat sa imi revad fiintele dragi: pe Diane, pe Joseph si pe Lucy. Ushibe si Amy se impacasera. Poza mea, precum si tot ce am indurat, au convins-o! Si-a amintit totul si a cerut iertare tatalui ei. M-am bucurat sa ii vad impreuna, impacati. Aiko a renuntat la Yakuza, spre bucuria tatalui ei! Dupa cateva zile, am iesit din spital. Am mers inapoi la vila. Urmatoarea rasa pe lista: extraterestri martieni. Problema era ca nu existau martieni in timpul nostru. Nicio problema! Am folosit nava de calatorie sa ajungem pe Marte.

La fel ca si in alte cazuri, am folosit echipament cu rezerve de oxigen. Am mers cu Joseph pe solul planetei Marte. Urma sa calatorim doua saptamani pana la o masina a timpului construita de martieni in urma cu milioane de ani! Liderii lor si-au dat seama ca urma o catastrofa, asa ca au construit masina sperand sa calatoreasca mereu in trecut. Au esuat, caci abia au terminat de construit masina, ca a venit catastrofa ce a ras toata viata de pe Marte. Unii supravietuitori au venit pe Pamant.

Altii au mers pe Zheea sau pe alte planete. Intr-o noapte, facand tabara, am discutat cu Joseph despre bunicul meu. Joseph mi-a spus ceva ce m-a socat: existau scrieri vechi, distruse sau suprimate de Vatican, in care se vorbea despre iertare si despre cum cineva poate sa isi schimbe ,,sentinta", prin diverse fapte. Se puteau face intelegeri, se puteau efectua alegeri, lucrurile se puteau schimba si nu era totul alb sau negru. Mi-a spus ca, daca voiam sa imi salvez bunicul trebuia sa fac doua lucruri: 1. O intelegere cu un conducator al iadului ca sa il elibereze pe Pamant ca fantoma si 2. Sa faca bunicul meu o fapta atat de buna incat sa ajunga in rai definitiv. Bineinteles, urma sa lupt cu stapanul respectiv, pe care urma sa il pacalesc! Dar era timp. Timpul trecea altfel acolo. Am stat in iad doar cateva minute, dar in realitate a durat o luna intreaga. Am mers pana am ajuns, in cele din urma, la masina timpului de pe Marte. Era intr-o structura de piatra, asemanatoare unei pesteri. Am intrat in ea. Cand am iesit, am vazut un oras pamantesc. Era atmosfera. Era soare. Rauri curgeau pe langa noi si oamenii treceau nepasatori.

-Am ajuns pe Pamant?
-Nu, asa arata Marte cu cateva sute de milioane de ani in urma! Hai sa le castigam alianta...

Joseph parea ca stie drumul spre un mare palat. Era sediul de conducere. Ni s-a permis accesul. Totul era high-tech. Cartele de acces. Usi glisante. Sticla cu beton. Spatii mari, aerisite. Ne-a primit Consilierul Vyraakh. Vyraakh era seful armatei martiene. Marte avea un imperiu. Stapanea alte rase, care munceau in minele nesfarsite. Construiau canale. Vyraakh a spus ca e nevoie de cateva zile pentru ca toti liderii sa voteze o decizie. Vyraakh ne-a mai asigurat si ca e 100% sigur ca martienii vor intelege amenintarea si ne vor deveni aliati. Am vizitat orasul, ce parea foarte apropiat de cele pamantesti din vremea noastra. Erau lacuri artificiale, rauri si mult nisip. Era un fel de Dubai sau Abu Dhabi, dar usor diferit. Marte avea si zone cu vegetatie luxurianta, dar multe zone au fost dintotdeauna desertice. Intr-un astfel de oras ne aflam si noi. In ziua urmatoare am mers la minele de aur.

Am vazut sclavi din diverse rase. Unii erau din rasa lui C-rai5. Altii erau insectoizi. Altii erau reptilieni. Niciunul nu era martian. Erau batuti mereu si tratati opresiv. Joseph a vazut o sansa de a profita de ceva. A mers spre un reptilian ce muncea la carat pietre si l-a oprit. Au discutat o vreme, apoi au plecat. Joseph mi-a spus ca ne vom intalni cu San-Jeem, acesta era numele lui in seara respectiva. San-Jeem era un inventator inainte sa fie luat in sclavie. El va crea schitele unei arme ce va fi folosita abia peste un milion de ani!

O arma ce avea puterea sa absoarba atmosfera unei planete complet, sufocand viata de pe ea. Joseph mi-a spus ca extraterestri insectoizi erau stramosii directi ai rasei Duul. Intr-adevar, intre infatisarea lor si cea a razboinicilor Duul existau unele diferente destul de vizibile. Caderea planetei Marte s-a produs printr-o alianta intre insectoizi si reptilieni. Satui de sclavie, satui de cruzimea martienilor, acestia au construit in secret arma proiectata(doar teoretic) de San-Jeem, care murise demult! Insectoizii au calatorit pe o planeta indepartata, unde si-au cladit o civilizatie ce, peste secole, urma sa devina imperiul Duul. Reptilienii au mers pe Pamant si pe Luna, unde si-au cladit baze si societati utopice, care insa n-au rezistat. Reptilienii s-au aliat cu Pamantenii in urma cu cateva zeci ani, asa ca nu era necesar sa le castigam si alianta. In schimbul gazduirii, acestia ne ofereau tehnologie avansata. Si, prin natura lor, erau o rasa de inventatori, de oameni de stiinta prin formatie, de invingatori prin tehnologie. Seara, Joseph a discutat cu San-Jeem. Acesta a acceptat sa ne doneze o copie a schitelor pentru arma respectiva. Urma sa o recreem folosindu-l chiar pe...San-Jeem. Acesta urma sa vina pe Pamant, intr-o baza militara ultrasecreta, unde sa creeze arma. Ne-am retras la hotel. In ziua urmatoare, Vyraakh ne-a instiintat ca martienii ne vor trimite trupe in ,,ceasul de nevoie", folosind masina timpului. Tot cu masina timpului, dupa ce le-am multumit, am plecat si noi cu San-Jeem. O nava spatiala ne-a preluat imediat si am aterizat chiar in fata vilei noastre. In cateva minute, a venit un Hummer de armata care l-a preluat pe reptilian. Am mai avut, la cererea mea, ocazia sa discut cu el. Dar au fost discutii neesentiale pentru poveste, cu multe informatii despre care am fost sfatuit sa ,,le tin pentru mine".

In ziua urmatoare, Joseph mi-a spus ca ne vom ocupa de bunicul meu. Mi-a spus ca stie niste profesionisti care ma pot ajuta cu ritualul. La inceput m-am bucurat mult. Bunicul meu nu isi merita soarta! Era nevoie de cateva zile de pregatire, asa ca am asteptat. In ziua respectiva, am inceput sa imi fac griji. In ce locuri infricosatoare voi fi nevoit sa merg? Ce fel de oameni voi cunoaste? Aceste ganduri m-au insotit si cand am urcat in limuzina. Joseph si soferul au condus. Urmaream mereu locurile pe langa care treceam. Daca era vreo capcana? Vreun loc izolat? Am mers insa direct prin centrul orasului. In plina vedere. Era zi si multa lume. Exact invers fata de asteptarile mele! Am parcat in fata unei catedrale. Emana multa pace. Erau oameni ce aprindeau lumanari. Erau tineri si batrani deopotriva. Am mers pe langa ei. Mi-am imaginat ca, fiind ceva atat de greu, poate Joseph va cere vreo forma de protectie, poate vreo rugaciune sau va discuta cu cineva de acolo. Intr-adevar, un episcop isi tinea slujba. Avea o audienta destul de mare. Curand dupa slujba, lumea a inceput sa plece. Noi am ramas. Joseph s-a indreptat spre episcop. Se cunosteau bine!

-Au venit si ceilalti?
-Va astepta in spate! Totul e pregatit.
L-am urmat pe episcop. Am mers in altar, loc interzis oamenilor de rand. Am coborat niste scari ce ne-au dus la subsolul cladirii. Din toate colturile, ca niste roboti, au sosit si alti episcopi si oameni inalti in ierarhia bisericeasca. Realizand ca aici se va intampla totul, am intrebat, soptit:
-Si Dumnezeu? Iisus?
-Nu mai slujim demult asa ceva! a raspuns episcopul.
Toti s-au apropiat in cerc. Erau lumanari pe jos. Erau si icoane. Inainte sa incepem, l-am intrebat pe Joseph:
-Bine, dar...aici? Adica nu altii trebuiau sa se ocupe de asa ceva?
-Daca e treaba importanta, ei o fac. Stiu la ce te gandesti, dar satanistii sunt copii de gradinita in domeniu' asta! Nu prea te ajuta...Doar niste tineri frustrati ce vor sa para duri, dar fug ca gainile de orice vraja mai importanta! Un iluzionist de circ te-ar ajuta mai mult decat ei...
Era o imagine contrastanta. Erau si femei in haine de episcopi si arhiepiscopi. Fara prea multe vorbe, ritualul a inceput. Nu o sa dau prea multe detalii, caci a fost infricosator si oribil deopotriva. Tot ce pot sa spun e ca implica rugaciuni rostite inversat, animale si s-ar fi potrivit de minune cu melodia din Eyes Wide Shut! In final, a iesit un fum din podea ca dintr-un cazan mare. Preotii au continuat ritualul. Atunci a iesit si demonul respectiv. Era negru ca carbunele si avea coarne ca un bour...Mi s-a facut semn sa ma apropiu. Fiinta statea fara nicio opreliste chiar langa niste icoane. M-a fixat cu privirea. Nu stiu de ce, dar nu m-am temut deloc.

-Il voi scoate pe bunicul tau, dar trebuie ca si tu sa ma ajuti. Stii, nu este un lucru usor ce-mi ceri si in mod sigur stapanul meu s-ar supara!
-Ce trebuie sa fac?
-In satul River's Edge exista o vrajitoare ce practica magia neagra. Recent, dupa o discutie cu preotul local, ar vrea sa ,,schimbe taberele"(era expresia mea favorita, de unde stia??). Ar vrea sa se pocaiasca! Ucide-o pentru mine si iti voi elibera bunicul! Suflet pentru suflet.
-Mi se pare un targ corect! am replicat eu, fara insa sa am nici cea mai mica intentie sa ucid vreo vrajitoare!
-Ma bucur ca ne intelegem atat de bine. Nu te teme, tinere, asemenea lucruri se intampla constant. Nu vei arde in iad pentru ce ai facut acum! Mult succes!
Apoi, demonul ne-a salutat politicos si a disparut in fumul ca dintr-un vulcan. Am ramas masca!

Joseph mi-a spus ca unii dintre participanti sunt Stapani. Am intrat in vorba cu un grup de cardinali. Unul a parut ezitant, dar, dupa ce Joseph a spus ca am semnat un acord de confidentialitate, a fost mai deschis. Mi-a spus adevarul, caci ma vedea destul de zguduit. Stapanii au preluat puterea asupra lumii, inclusiv asupra Bisericii. De atunci, totul s-a schimbat in rau. E doar o forma. Mi-a spus ca nu prea mai exista preoti credinciosi, decat foarte putini si prin sate si orase mici unde ,,puterea Stapanilor" inca nu a ajuns cum trebuie. Mi-a spus ca au furat unele moastel de sfinti si le-au inlocuit cu cele de criminali nazisti de razboi! Mi-a spus ca Biserica a fost mentinuta cu un singur scop: prin ea, sa castigi averi nemasurate si influenta peste masura! Aveau nevoie de cotizanti, de o turma dispusa sa accepte orice li se spunea.

Liderii importanti foloseau tehnici de manipulare, tot la ordinul Stapanilor. Mi-au spus ca ei se bucura cand vad oamenii calcandu-se in picioare la apa sfintita si moaste. Ei rad batjocoritor de ei! Ei se distreaza cand vad copii fiind invatati de mici sa spuna rugaciuni si astfel, isi maresc armata de sclavi. Asa a denumit credinciosii: ,,sclavi". Fiecare isi da partea si recunosc faptul ca, uneori, inventeaza cazuri pentru a obtine mai multe donatii. Biserica e o sursa importanta prin care isi finanteaza planurile oculte. Nu am insistat, si nici nu mi-a fost dezvaluita vreo alta sursa. Dar erau mai multe, cu siguranta! Mi-a mai spus ca liderii sunt instruiti special sa nu aiba mila fata de nimeni, indiferent de situatia in care se afla.

Oricine se arata milostiv sau e dispus sa ajute cu adevarat nu va putea avansa pe scara ierarhica niciodata! Recent, insa, au devenit mai ingrijorati: multi oameni nu mai accepta invataturile lor. Multi devin atei sau se duc pe la diferite secte(ce le scapa de sub control). Altii parasesc religia pentru alta sau devin ,,agnostici" sau ,,spirituali, dar nu crestini".  Mi-a spus insa ca se vor gandi la un plan pentru a ii ,,readuce sub control". Despre asta era vorba: control si manipulare! N-a vrut sa-mi dezvaluie exact metoda. Am plecat de acolo. In limuzina, Joseph mi-a spus ca are agenti infiltrati chiar si in organizatia Stapanilor, asa ca va afla totul despre noul lor plan. Intre timp, la vila, am fost intampinat de fantoma bunicului meu. Afland ce se intamplase, s-a bucurat mult, dar m-a si certat. Desi era fericit sa vada lumea din nou, sa respire aer curat, sa vada cerul si iarba, s-a aratat destul de dur in vorbe! Mi-a spus ca nu trebuia sa fac ce am facut. Dar ne-am impacat pana la urma.

In ziua urmatoare, am mers sa castigam alianta unei alte rase: Kayyn. Cei din rasa Kayyn erau constructori innascuti. Planeta lor era blindata de monumente superbe. Erau printre cele mai avansate tehnologic din univers. Nu prea se stiau multe despre ei. Nici C-rai5 si Ayyah(care venisera si ei cu noi) nu aveau prea multe informatii. Am fost primiti la palatul regal, o constructie rotitoare, construita pe un mecanism complex. Regele ne-a dat adapost si mancare. Atunci, Joseph le-a vorbit despre planul nostru. Aveam mare nevoie de aliati. Din pacate, regele ne-a informat ca ei sunt o rasa pasnica. Nu au armata si nici macar politie. Nu vor sa lupte!

Dispretuiesc ideea de razboi, idee combatuta puternic de marii lor filozofi. S-a oferit sa ne gazduiasca o saptamana. A refuzat categoric sa isi implice rasa in orice conflict. Din pacate, Umbrele ii vor distruge oricum! Noi stiam asta. Stiam ca singura sansa era sa luptam cu totii impotriva lor. A doua zi, Joseph a mers din nou la rege sa il convinga. Am asteptat nerabdatori rezultatul. Ne-am plimbat prin oras, admirand arhitectura futurista, oamenii in haine ce isi modificau forma, vehiculele cu aripi si multe alte minunatii. Apoi, a venit si Joseph. Nu reusise nici astazi sa il convinga pe rege! I se citea dezamagirea pe chip. In ziua urmatoare, Ayyah si C-rai5 s-au oferit sa incerce ei. In timp ce ei s-au dus la palat, eu si Joseph am mai vizitat orasul si imprejurimile.

-Daca nu reusim sa ii castigam drept aliati, pierdem o sursa importanta de ajutor militar si tehnologic!
-Vreun plan de rezerva?
-Nu voiam sa apelam la ei, dar...va trebui, ma tem! Exista o rasa a carei denumire se traduce in limba noastra prin ,,Cei Inalti". Daca iti imaginai ca Ayyah e aroganta, imagineaza-ti ca e o fecioara timida pe langa ei!

Joseph mi-a povestit despre ,,Cei Inalti". Erau descendenti directi ai Stramosilor. Asta ii facea deosebit de mandri de ei si de aroganti. De altfel, dezvoltandu-se pe planeta originala a celor doua rase conflictuale(Stramosii si Umbrele) au avut acces direct la tehnologia avansata pe care o lasasera in urma in urma razboiului. Asta a reusit sa ii faca cea mai avansata rasa din univers, dupa cele doua mentionate mai sus. Erau mai avansati decat rasa Kayyn. Rasa Kayyn era foarte apropiata de avansul lor, dar nu ii ajungea! De aceea am decis sa incercam sa le castigam alianta. Pentru ca ,,Cei Inalti" erau prea aroganti si prea putini dispusi sa-si ,,piarda vremea" cu noi. Ayyah si C-rai5 au venit la noi. N-au reusit! Vestea a cazut ca un traznet. Cei din rasa Kayyn tineau la filozofia lor pasnica, pe care o aveau de mii de ani.

Atunci m-a cuprins mania! Fara sa ma controlez, am propus sa mergem peste ei, sa ii convingem ca e vorba de o situatie de viata si de moarte si ca, sau lupta cu noi si poate avem vreo sansa sau daca nu vor fi exterminati in masa! Joseph si extraterestrii m-au convins sa ma calmez. Joseph mi-a promis ca va mai incerca inca o data sa ii convinga, in ziua urmatoare. Am vrut sa merg si eu cu el. Probabil regele se plictisise sa il batem la cap asa ca ne-a propus o intelegere: va intruni un consiliu format din conducatorii rasei Kayyn si in schimb, noi nu vom mai trece zilnic pe la el sa-l batem la cap! Am fost de acord. Regele ne-a mai spus si ca va trebui sa ii convingem pe toti sa renunte la ideile lor, vechi de cand existau Kayyn-ii, ceea ce va fi ,,imposibil" si ne-a mai informat ca, indiferent ce decizie se va lua in acel consiliu, ea va fi definitiva si noi vom fi obligati sa o respectam! Am fost de acord si cu asta. La hotel, inainte sa ma retrag in camera mea(fiecare dintre noi beneficia de o camera personala, un adevarat apartament), am intrebat daca n-ar fi mai bine sa mergem la ,,Cei Inalti" si sa nu ne mai pierdem vremea cu cei din rasa Kayyn. Drept raspuns, Joseph mi-a aratat un mesaj de la ,,Cei Inalti" atunci cand li s-a cerut sa vina in vizita pe Terra si sa facem schimb de informatii si tehnologii, adica sa devenim rase prietene:

,,Ati avut onoarea ca mesajul vostru sa fie citit, ceea ce ar trebui sa va bucure nespus! In mod normal, l-am fi aruncat, caci noi nu ne putem pierde timpul cu rasele inferioare, dar ceva ne-a starnit curiozitatea. Poate a fost tupeul vostru de a va considera demni de luat in seama. Noi nu ne putem cobori la un nivel inferior si nici nu putem risca sa va vizitam planeta, acceptand sa fim expusi cine stie caror boli. Neavand ce sa ne oferiti, consideram riscul nejustificat. Oricum, simpla onoare de a ne vedea chipurile va depaseste cu mult! Si prin urmare, nu o sa v-o facem. Nu suntem interesati de nicio colaborare sau prietenie. Sau poate ati dorit sa ne acceptati drept stapani? Daca asa stau lucrurile, raspunde-ti-ne printr-un alt mesaj, ca sa stim sa venim sa luam ce ni se cuvine! In caz contrar, va rugam a nu ne mai deranja cu astfel de cereri ridicole. Stiu ca va pare o infrangere, un esec, dar bucurati-va, nu multi au avut onoarea sa primeasca un raspuns de la noi! Nu multi au avut privilegiul sa ne capteze atentia!". Era felul lor de a incheia pe un ton mai ,,pozitiv". Am inteles si m-am retras in camera mea fara alte comentarii! Eram inca rascolit de textul respectiv.

A venit si ziua consiliului. Am fost condusi intr-o sala de conferinte, nu foarte diferita de cele de pe Pamant. Participantii la discutii au venit din toate colturile si s-au asezat la masa. Liderii lor si-au tinut discursul. Vorbeau despre cum au aparut, era interesant. Pana la un punct. Au inceput sa-si prezinte ideile despre pace, si despre cum tehnologia si civilizatia pot inflori doar cand nu e razboi.

Am ascultat fara sa fiu prea atent. Apoi, a venit si randul nostru. Joseph a fost ales sa ia cuvantul. Le-a explicat despre amenintarea reprezentata de rasa Umbrelor. S-a straduit sa le explice ca e important sa renunte la traditiile lor, cel putin temporar. Ar fi trebuit sa lupte de partea noastra. Contraargumentele lor au demonstrat ca nu intelegeau amenintarea. Unul din ei a spus ca se vor preda. Joseph a spus ca Umbrele vor doar sa extermine cat mai multe civilizatii pentru a forta mana Stramosilor. A spus ca, spre deosebire de alti conducatori, ei nu iau prizonieri si nici nu sunt interesati de servitor! Cei din rasa Kayyn ne-au respins orice argument. Erau categorici. Ar fi preferat sa fie distrusi decat sa lupte.

Cu toata pasiunea pusa in discurs, n-am reusit sa ii convingem. Dupa un vot destul de lung, consiliul a decis ca isi vor mentine pozitia si nu vor interveni militar. Am plecat dezamagiti de la intrunire! Era si ultima zi pe planeta lor. Ayyah a avut o idee buna, chiar in ultima clipa. A spus ca, daca ei nu ne vor ajuta, atunci poate ne vor vinde din tehnologia lor avansata. Am mers la rege cu aceasta noua propunere. A fost acceptata. Am cumparat de la rasa Kayyn tehnologie avansata si cateva statii de clonare prin care puteam ,,creea" un numar aproape infinit de soldati(indiferent de rasa lor, doar apropii soldatul de statie si pe baza unei mostre ADN, aparatul va produce numarul dorit de copii, adica de clone).

Acestea fiind incheiate, am mers inapoi pe Pamant. Acum urma sa ne ocupam de bunicul meu. Am decis sa il angajam ca agent secret si, prin asta, sa lupte intr-o divizie a organizatiei ce se ocupa exclusiv cu facerea de bine si lupta impotriva criminalitatii de toate felurile, inclusiv de cea impotriva terorismului sau traficului de orice fel(de droguri, de carne vie, etc.). Astfel va munci el sa adune acele fapte bune necesare pentru a ajunge in rai. Doar ca era nevoie de timp. In ziua urmatoare, am decis ca trebuia sa apelam la rasa ,,Cei Inalti".

Fara ca rasa Kayyn sa ne dea soldatii necesari, era nevoie de ei. Stiam ca sansele sunt slabe. Am decis sa incercam. Peste cateva ore, ne-am teleportat pe planeta lor. Constructiile erau avansate. Spre norocul nostru, aceea era una dintre putinele planete ale carei atmosfere o puteam respira... Am mers printre membrii acelei rase, dar am fost ignorati complet, tot asa cum noi ignoram insectele ce umbla pe strazi, pe langa picioarele noastre. Stiau ca nu suntem de-ai lor. Am incercat sa discutam cu ei, dar pur si simplu nu ne raspundeau. Unii intorceau capetele in directia opusa, transmitand un mesaj clar. Ne-am oprit intr-un fel de piata deschisa. Cladirile erau fixe si mobile in acelasi timp. Unele erau doar holograme. Ne-am dat seama ca nimeni nu va vorbi cu noi daca nu le castigam increderea. Sau respecul. Am inceput sa ne gandim la o metoda de a o face.

Apoi, Joseph si-a adus aminte ca, acum multi ani, pe cand facea exclusiv munca de birou, a avut acces la anumite dosare ale unei civilizatii extraterestre de exploratori(acum disparuta de multi ani!). Ei au descris diverse rase, au scris despre istoricul, obiceiurile, credintele, organizarea, fauna si flora, si multe alte informatii relevante. Sperau sa creeze o biblioteca pe propria lor planeta. Despre ,,Cei Inalti" au scris ca au nevoie de o statuie pe care au pierdut-o in timp ce executau o misiune de razboi in spatiu. Statuia reprezenta un Stramos considerat intemeietorul civilizatiei lor. Erau coplesiti de tristetea pierderii ei. Desi au creat si alte statui ale figurii legendare, faptul ca cea pierduta era originala insemna mult. Obtinerea ei ne-ar face sa le castigam respectul! Joseph stia(din alte surse) unde se afla in present. Cei din rasa ,,Cei Inalti" nu aveau aceasta informatie. Era pe o planeta inghetata, aflata la cinci mii de miliarde de ani-lumina de pozitia noastra curenta.

Am mers pe planeta inghetata. Acolo aveam nevoie de rezerve de oxigen si de costume speciale. Planeta era acoperita de sloiuri imense de gheata. Nu exista decat viata microbiana pe suprafata ei. Am folosit GPS-ul sa navigam prin ea. Mergeam spre o pestera unde era tinuta statuia. Am facut tabara, calatoria urmand sa dureze mai multe zile. In dimineata urmatoare, am gasit pe zapada urme de bocanci. Am ramas stupefiati. Din cate stiam, planeta era nelocuita. Cu sute de milioane de ani in urma, aici existase o civilizatie, dar era acum disparuta demult. Pe masura ce inaintam, vedeam urme de pasi si am concluzionat ca erau mai multe persoane. Joseph si-a dat seama ca cineva incerca sa ne incercuie. Sa ne incolteasca. Din fericire, uitasem sa ducem armele la bordul navei. Inca mai aveam arme laser.

Am inaintat spre destinatie. Intr-o vale, am vazut cine erau. Oameni ca noi. Pamanteni. Era o mica armata. Mai mult o echipa de comando. Stapanii planuisera sa ne lichideze!

Ne-am apropiat de ei cu armele pregatite. Infruntarea a inceput. A urmat un schimb violent de focuri. Am ucis cativa soldati. Am folosit structurile de gheata drept scut in fata gloantelor inamice. I-am ucis pe toti, pana la unul! Mai erau cel putin doua echipe. Estimarea a fost facuta dupa numarul de pasi. Am reusit sa executam o ambuscada asupra urmatoarei echipe de lichidatori. Prinsi in capcana, soldatii au cazut unul dupa altul. Apoi, a venit vremea sa infruntam o alta echipa. Am facut tabara. Am asteptat sa ne atace. Pe seara, au venit. Ploaia de gloante le masca inaintarea. Am ripostat cu mitralierele. A fost o lupta grea, dar am reusit sa ii invingem. Joseph a verificat trupul conducatorului lor, un ofiter de rang inalt. Asupra lui am gasit doua mesaje: unul pentru familiile noastre si unul pentru presa. Erau in plicuri pe care scria destinatia. Am desfacut primul plic, cel pentru presa. Era o stire ce urma sa fie data la televizor:

,,Un avion de lupta s-a prabusit in aceasta dimineata in cursul unui zbor de antrenament. Din pacate, cei doi pasageri, un om de afaceri si bodyguard-ul sau personal si-au pierdut viata in acest tragic accident. Omul de afaceri, Joseph Glasswasher, a platit pentru un zbor de placere cu un avion al armatei. Desi pilot experimentat, Joseph a pierdut controlul aeronavei, care s-a prabusit intr-o zona nelocuita. Cei doi au murit pe loc. Din accidentul produs nu au rezultat alte victime omenesti."

Am ramas muti pentru o clipa. Nu ne venea sa credem la ce au recurs. Urma si mesajul pentru cei dragi. Erau doua foi, acelasi mesaj. Diferea doar destinatarul.

,,Doamna Glasswasher, cu mare durere va informam ca sotul dumneavoastra si-a pierdut viata intr-un accident aviatic. Dorim ca, in aceste momente grele, sa va asiguram de tot suportul nostru. Puteti conta pe noi referitor la orice aveti nevoie. Sincere condoleante pentru pierderea suferita!". Mai era un bilet cu un set de instructiuni. Dupa ce am fi fost ucisi, soldatii ar fi trebuit sa ne ia trupurile, sa ni le transporte la o baza militara, apoi sa le urce intr-un avion de lupta. Avionul urma sa fie doborat de o racheta si apoi ar fi urmat sa anunte presa si familiile noastre. Scarba mea a fost atat de mare incat abia m-am abtinut sa nu vomit. Mi s-a facut rau fizic vazand atata ticalosie.

Ne-am revenit insa si am continuat drumul. Joseph era sigur ca nu vor mai trimite si alti soldati, altfel ar fi riscat sa fie descoperiti. Mi-a spus insa ca nu vor renunta la planul de a ne ucide. Am continuat drumul cateva zile. Intr-o seara, am ajuns si la pestera. Era o caverna complexa, artificiala. Avea numeroase incaperi, fiind un fost templu. Am ajuns la nivelul superior. Statuia era in raza noastra vizuala. Era asezata pe un piedestal. Se pare ca si aceasta civilizatie ii considera pe Stramosi drept zei. Am facut cativa pasi dar, intre noi si statuie a aparut o Umbra. Ne-am ridicat armele, desi paralizati de frica. Frica era atat de puternica incat durea fizic! Umbra statea nemiscata. Am simtit ca nu are de gand sa plece.

Am tras asupra ei. Razele laser din mitraliera se curbau in jurul Umbrei. Se dizolvau. Am continuat sa tragem de parca eram in Call of Duty!! Umbra nu era afectata. Podeaua din jurul nostru a inceput sa crape. Sloiuri de gheata au cazut si, sfidand legile gravitatiei, s-au pozitionat paralel cu solul si s-au indreptat spre noi. Am fugit, evitand acest atac.

Cand sloiurile atingeau alte sloiuri, coloane de gheata, totul exploda, iesea apa, se creea un efect cinematic! Umbra a inaintat. A ridicat mai multe sloiuri. Atunci, am tras asupra sa. Nu a reusit sa mai curbeze razele laser care au lovit-o din plin! Umbra s-a clatinat. Sloiurile s-au prabusit la pamant, sfaramandu-se intr-un miliard de bucati. Atunci am realizat ca avea o slabiciune. Nu putea sa-si foloseasca abilitatile telekinetice pentru mai mult de o sarcina in acelasi timp. Am vrut sa tragem iar, cand podeaua a inceput din nou sa se crape, dar Umbra ne-a zburat, cu puterea mintii, armele din maini. A plutit spre noi. Cu un atac de energie, ne-a proiectat spre o platforma inferioara. Mi-am rupt piciorul. Nu mai aveam arme. Atunci am luat un sloi de gheata si l-am folosit drept arma. Umbra s-a retras mereu. Am strapuns inamicul cu sloiul. Umbra nu a fost prea afectata. Ne-a proiectat din nou si mai jos. Aproape mi-am spart capul! Sangeram puternic. Umbra era tot mai rapida. Tot mai determinata.

A sarit dupa noi. Am luat-o la fuga. Nu mai voiam sa luptam cu ea, ci sa ne salvam viata! Umbra ne-a urmarit, aruncand, cu puterea mintii, cu orice apuca inspre noi. Am iesit din pestera. Umbra s-a luat dupa noi. Am cazut intr-un lac inghetat. Umbra a parut ezitanta. A alunecat pe gheata si a cazut in lac. Moleculele Umbrei, materia ei, a inghetat. A devenit solida. Joseph mai avea un pistol de care nu stiam. A tras in forma solida a Umbrei si a sfaramat-o in bucati. Materia ei a cazut la pamant, ca o ploaie neagra. A devenit lichida.

Din cauza temperaturii planetei, a inghetat iar. Am calcat pe noua forma solida si am facut-o in bucati si mai mici. Am invins o Umbra! Bucuria a fost atat de mare, incat am uitat de toate ranile suferite. Am sarit chiar in sus, pe piciorul rupt. Durerea m-a readus la realitate. Joseph mi-a dat inelul lui Balthazar si toate ranile mi s-au vindecat. Am mers din nou in pestera si am recuperat statuia. Ne-am teleportat apoi pe planeta ,,Celor Inalti". La vederea statuii, toti s-au oprit din mers. Inainte, ne ignorau. Acum, toti incercau sa intre in vorba cu noi. Ne intrebau cum am reusit sa obtinem statuia. Am mers la conducatorii rasei. Au vazut ca avem statuia si s-au plecat in fata noastra. Le-am castigat respectul. Si alianta. Ne-am intors pe Pamant. Fantoma bunicului meu m-a anuntat ca a indeplinit o fapta, fara legatura cu agentia, care l-a asigurat ca va ajunge direct in rai. Izbucnise un incendiu intr-o fabrica. Muncitorii au ramas blocati inauntru. 150 de oameni.

Bunicul meu a aparut pompierilor, ghidandu-i spre locul dezastrului. A intrat prin foc si, cu puterile sale, a deschis lacatul, lasand usa deschisa. Dar focul se apropia mereu. Bunicul a luat un stingator de incendii si a luptat cu focul. A impins muncitor dupa muncitor inspre iesire. A facut si alte eforturi si, cu ajutorul puterilor sale supranaturale, dar si a pompierilor, a salvat 150 de oameni. Fabrica fiind izolata, fara telefon, incendiul ar fi fost descoperit prea tarziu si 150 de oameni ar fi pierit in el! A spus ca va merge direct in rai, dar a dorit sa-si ia ramas bun mai intai. L-am felicitat si apoi a plecat. Eram fericit. Am deschis televizorul, curios sa vad daca intamplarea va aparea la stiri.

Ce am vazut pe ecran mi-a inghetat sangele in vene: Un copil avea puteri supranaturale pe care le folosea pentru a vindeca bolnavii. A mers la un spital de oncologie si a vindecat toti bolnavii de cancer in stadiu terminal. A spus despre el ca este un ,,Fiu al lui Dumnezeu". A spus ca este ruda cu Iisus si ca a venit direct din Ceruri pentru a ajuta si invata omenirea sa o ia pe o cale mai buna. Citind despre el, am aflat si altceva. La scoala, copilul de vreo 13 ani(ce cifra!) a primit ca tema sa demonstreze o teorema matematica. Desi ar fi  trebuit sa fie simplu, el a scris vreo 50 de pagini cu calcule matematice care infirmau teorema. La inceput, profesorul a hotarat sa ii dea nota 2, intrucat nu demonstase ce trebuia si deci, probabil a calculat gresit. Dar a fost captat de cele 50 de pagini si le-a trimis mai departe. A starnit o controversa. In cele din urma, matematicieni si informaticieni de top ai lumii s-au uitat peste cele 50 de pagini si au ajuns la concluzia ca....erau corecte! O teorema veche de cateva sute de ani tocmai s-a dovedit invalida. Deci asta era ,,arma Stapanilor"! Un hibrid O-U de nivel I. Poate mai mult decat atat. Joseph a aflat totul.

Joseph mi-a spus ca probabil va trebui sa il ucidem. Informatorii din organizatia Stapanilor mi-au spus ca Umbra ce ii conducea a luat forma fizica. Cunostintele rasei sale erau acum in acel baiat. N-am fost de acord sa il ucidem! Am pledat mult pentru a il tine in viata. N-aveam de gand sa omor un copil, indiferent ce ar fi facut sau ce era! Joseph l-a sunat pe generalul Carter. Am avut un alt plan. Nu o sa il ucidem, dar o sa il rapim. Va fi tinut intr-o baza militara tot restul vietii. Din fericire, copilul urma sa tina o conferinta intitulata: ,,O cale mai buna!" in care va vorbi audientei despre mesajul sau. Am mers la conferinta. Erau mai multi oameni in sala din grupul nostru. Joseph ne-a spus ca vom sta pana la sfarsitul conferintei, apoi vom actiona. Altfel, ceata sa de adepti ne va impiedica, iar copilul va disparea. Langa mine s-a asezat o femeie. Mi-a spus ca barbatul ei fusese alcoolic. Ca avea probleme mari de sanatate si era sa moara.

Dar tanarul l-a vindecat. Nu doar de bolile sale, ci si de viciul sau. Si altii mi-au povestit despre el. Am vorbit cu cineva care mi-a spus ca fusese intr-un scaun cu rotile, dar a fost vindecat. Unii spuneau ca e vreun vindecator in contact cu divinitatea, altii ca e Iisus revenit pe Pamant, altii ca e vreun guru sau medium. Nu se stiau multe despre el. Copilul a venit pe scena. Toti ochii erau atintiti asupra lui. A tinut un discurs de o frumusete tulburatoare. Avea o constructie a frazei, o coerenta, un mod de gandire si exprimare ce ar fi facut de rusine orice adult! Eram captivat de ce spunea. Pentru cateva clipe, am uitat de ce venisem. Dar si-a terminat discursul si mi-am reamintit. La final, era o sedinta de ,,vindecare". Copilul urma sa se foloseasca de acest prilej si pentru a isi intari pozitia. Ne-am amestecat si noi in grupul de bolnavi ce s-a indreptat spre scena. Erau cativa in fata noastra. Unul dupa altul era vindecat. Am ajuns si noi in fata lui, si copilul s-a oprit. Ne-a scanat cu privirea. Mi-a inghetat sufletul! S-a indreptat spre microfon si a zis:

-Acesti oameni nu au nevoie de vindecare! Ei au venit aici cu gandul sa ma rapeasca.
Rumoare in sala! Unii s-au ridicat revoltati, vrand sa ne sfartece in bucati pentru faptele noastre! Dar copilul i-a oprit zicand:
-Nu le faceti rau! Ei sunt doar orbi si manipulati, dar in sufletul lor stiu ca am dreptate. Sa ne rugam ca acesti semeni ai nostri sa inteleaga ce fac si sa le fie luminate mintile! Pace voua, iubiti frati! ne-a mai spus el, in timp ce paznicii ne dadeau jos de pe scena. O multime mare s-a pus scut intre noi si tinta. Am fost nevoiti sa ne retragem, infruntand privirile dispretuitoare ale audientei.

Am ajuns la vila. Joseph mi-a spus ca baiatul va fi pazit non-stop de acum inainte. Mi-a spus ca, daca vom invinge Umbrele, si el va cadea! Urma sa mai castigam alianta unei rase: a elfilor albi. Joseph mi-a vorbit despre o padure unde acestia ar locui. Sunt fiinte interdimensionale, dar pot calatori si pe Pamant. Unii sunt pe Pamant, altii pe alte planete. Chiar si pe Sing'l exista elfi. Urma sa plecam in ziua urmatoare. Am inchis usa de la camera. In timpul noptii, am auzit-o trantindu-se singura. Televizorul s-a deschis de unul singur. Diane era cuprinsa de un somn adanc. M-am sculat. Un tablou a cazut pe jos. S-a facut bucati. Diane s-a sculat si a zis:
-Respectat-ti intelegerea, altfel te voi ucide!
Apoi, a adormit instantaneu la loc. Toate fenomenele paranormale au incetat. A doua zi, am intrebat-o pe Diane ce a vrut sa spuna. Mi-a spus ca nu stie la ce ma refer. Din discutie, am dedus ca nu era constienta de ce a spus noaptea trecuta. Ne-am pregatit de plecare. Padurea era destul de departe. Urma sa dormim la cabana unui prieten de-a lui Joseph.

Am ajuns la cabana. Era o zona superba. Era si un lac. Cabana era langa o statiune turistica. Se deschisese in urma cu putin timp, si Joseph nu stia despre existenta ei. Asta ne-ar fi incurcat putin. Intr-adevar, nu departe de cabana, era un hotel de lux. Era plin de turisti. Ghizii montani organizau trasee si excursii chiar in padure. Unii mergeau cu ATV-ul pe langa zona unde traiau elfii. Am mers la hotel si am inchiriat un ATV. Am mers in formatie cu un grup de turisti. La un moment dat, ne-am desprins de grup si am luat-o pe un drum forestier. A trebuit sa mergem mult mai mult in interiorul padurii decat anticipasem. Am ajuns la un izvor. Deasupra, se vedea deja varful muntelui. Erau mai putini copaci pe langa el. Atunci, la izvor, am vazut un elf. Era destul de inalt, cam cat un om. Joseph a dat noroc cu el. I-a spus despre ce e vorba si l-am urmat in interiorul izvorului.

Am aflat ca izvorul era doar o iluzie optica, un portal interdimensional. In pestera de dupa izvor mai erau elfi si goblini, care traiau in armonie. Am iesit din izvor si am crezut ca suntem tot in padure. Dar copacii erau mai inalti. Drumurile erau mai mari. Am mers pe un drum pavat, pazit de elfi inarmati. Aveau armuri stralucitoare ca soarele si civilii aveau haine albe ca norii. Am ajuns in orasul lor, care era si capitala. Am fost primiti la conducatorii lor. Joseph le-a cerut alianta. Liderii elfilor ne-au spus ca am nimerit in cel mai prost moment. Ne-au aratat spre un vulcan din departare si ne-au spus ca acolo locuiesc dusmanii lor: elfii intunecati.

La inceput, cele doua rase de elfi traiau in pace si buna intelegere. Fiecare avea tinutul sau bine determinat. Nimeni nu si-a dorit vreodata vreun razboi pentru teritoriu, putere sau sclavi. Asa au trait de sute de mii de ani. Insa totul s-a schimbat atunci cand in familia regala s-au nascut doi frati si o sora. Dupa legea elfilor, rege avea sa fie fratele cel mai mare. Apoi, urma cel mai mic. Sora lor nu avea niciun drept. Pe masura ce au crescut, sora a devenit invidioasa pe fratii ei. Pe unul l-a ucis in timp ce erau la vanatoare. A mintit ca fusese un accident. A discutat cu ceilalti lideri si a aflat ca o femeie-elf nu putea sa conduca niciodata. Asa era legea. Atunci, realizand ca, si daca il omoara pe celalalt frate, tot nu va obtine tronul, a plecat spre vulcan si s-a aliat cu elfii intunecati. I-a convins sa porneasca razboi impotriva elfilor de lumina, a propriei sale rase.

A devenit regina lor. De atunci, trupele ei pustiesc satele elfilor buni si devin tot mai indrazneti. Regele, unul din frati, a aprobat trimiterea de intariri spre orasele de frontiera. Astfel, nu ne puteau ajuta cu trupe. Ca sa le castigam alianta, in bunul obicei, trebuia sa ii ajutam. Afland despre asta, regele ne-a spus ca nu vom reusi fara ajutorul lui Ekhryon, vrajitorul curtii. Ekhryon era un elf intunecat ce si-a schimbat alianta. A acceptat sa mearga cu noi la lupta. Nascut si crescut in patria elfilor intunecati, acesta le cunostea toate secretele, toate cararile necunoscute noua, stia multe informatii utile despre ei. In ziua urmatoare, am pornit la drum spre un sat de granita.

Speram sa luptam pentru a mai rari armatele inamice. Ajunsi acolo, am fost primiti de generali si de armata. Ekhryon a folosit atacuri magice: lupta cu foc, cu gheata, cu apa si cu otrava, impotriva armatelor ce tocmai au lansat o ofensiva puternica. Spre surprinderea noastra, am aflat ca elfii intunecati pierdeau de fapt batalie dupa batalie fiind mult mai slabiti decat crezusem! Am adunat si mai multe trupe si, curand, am patruns pe teritoriul inamic. Am atacat un sat de-al lor si l-am ars pe tot. Insa au luptat cu ferocitate. Am fost nevoiti sa ne oprim. Trebuia ca armatele elfilor sa securizeze zona nou cucerita. Am asteptat intariri. Spre surprinderea noastra, elfii intunecati n-au atacat.

N-au incercat sa isi recucerasca teritoriul pierdut. Abia mai tarziu am aflat despre aceasta vicleana capcana! Au vrut sa ne insele, sa ne faca sa credem ca sunt slabi, ca vom obtine o victorie usoara. Impreuna cu Ekhryon si cu regele(ce sosise in urma cu cateva ore) am decis sa formam un fel de comando care sa patrunda adanc pe teritoriul inamic. Voiam, in inconstienta noastra, sa cucerim chiar castelul inamic. Ideea era sa evitam trupele inamice, stiind ca vom fi coplesiti, ci sa ajungem, pe cai secrete, pana la castel, pe care il vom captura. Astfel, dintr-o singura miscare, urma sa castigam razboiul! Insa am fost descoperiti, chiar langa un rau de lava ce se scurgea pe versantul muntelui. Castelul era in zare. Trupe de elfi intunecati s-au apropiat de noi. Desi cu armuri slabe, aveau fiecare cate doua sabii in maini. Am luptat cu ei.

La un moment dat, am vazut-o pe regina lor. Era si ea acum tot un elf intunecat. I-am spulberat garzile de corp. Regina a sarit de pe cal si ne-a atacat. Era o luptatoare desavarsita. Dar, cand a vazut ca mai e putin si e biruita, s-a transformat intr-un dragon infricosator ce a suflat un rau de flacari asupra noastra. Era ca vrajitorul chinez! Apoi, a zburat spre pozitiile noastre. Am decis, intr-o secunda, sa abandonam cucerirea si sa fugim inapoi, sa ne avertizam aliatii de pericol. Am luat-o la fuga printre pietre, prin carbuni incinsi si rauri de lava.

Ajunsi la tabara, am observat ca trupele noastre fusesera macelarite. Ne-am intors inapoi la conducatori. Ne-au spus ca atacurile s-au inmultit si ca un dragon le conduce. Acum, pustiirea satelor a devenit si mai violenta. Multi ne acuzau pe noi. Ii auzeam vorbind si apoi oprindu-se la apropierea noastra. Altii sopteau. Lumea ne vorbea pe la spate. Toti ne considerau vinovati. Am hotarat sa continuam lupta. Vom lansa o ofensiva la lasarea serii. De data asta, nu aveam alte trupe cu noi. Din fericire, aveam mitraliere laser.

Am inaintat in tinutul elfilor intunecati. Ne feream de patrulele lor. Am observat ca satele si drumurile lor le erau tot mai pline de osti. Ne-am croit drum pana la palat. Era chiar langa craterul vulcanului. Am luptat cu garzile palatului. Vrajitorul lansa atacuri cu fulgere si gheata. Dusman dupa dusman izbea pamantul. Am ajuns si la sala tronului. Pe sub ea, raul de lava clocotea in craterul imens. Conducatoare lor a cauzat o inversare a gravitatiei. Un jet de lava s-a ridicat din muntele de foc, sfidand gravitatia. Conducatoarea lor ne-a atacat cu lava. Ne-am ferit din toate puterile. Am tras cand si cat am putut. Lava a maturat tot. Topea stalpii de sustinere ai cladirii.

Curand, palatul a inceput sa se prabuseasca inspre vulcan. Dusmanul, ca de obicei, s-a prefacut in dragon. A evitat prabusirea. Dar si noi am aterizat pe el. Am tras in capul sau. Am tras inspre aripi. Dragonul a inceput sa zboare haotic. Gloantele il afectau. Ne luptam atat sa ne tinem echilibrul, cat si sa tragem neincetat asupra dusmanului. Dragonul s-a prabusit in afara tinutului lor. Erau pe ,,teritoriul nostru". Dragonul s-a prefacut inapoi in regina. Paznicul ei personal, un elf intunecat cu doua sabii gigantice, s-a apropiat. Joseph s-a luptat cu regina, iar eu urma sa il infrunt pe paznic. A urmat o lupta crancena! O batalie epica. Ca-n filmele fantasy! Am luptat pana am invins. Joseph si-a invins dusmanul mai repede. Eu abia l-am ucis pe paznic. Joseph a luat armele sale. Elfii ne-au asigurat de alianta lor.

Oricand aveam nevoie, urmau sa isi trimita cele mai bune trupe. Ne-au dat cadou sabiile uriase. Le-am dus la vila si le-am ascuns bine! Cat fusesem plecati, Stapanii si-au facut de cap. Au creat o singura religie, din contopirea celorlalte! Copilul era liderul absolut al acesteia. Am observat similaritati ciudate cu situatia de pe Sing'l, cu ,,Zeii cei Vechi". Sediul puterii inca nu era stabilit si situatia era abia la inceput. Totusi, multimi mari de oameni se inchinau acestul lider spiritual. Dar nu aveam timp de el. Am primit un mesaj disperat de la unitatea militara. Am mers acolo si am gasit multi refugiati din rasa Kayyn. Erau cei care nu voiau sa lupte!

Acum, civilizatia lor fusese distrusa, iar ei s-au refugiat pe Pamant. Ei, supravietuitorii, erau putini la numar, dar acum, abia acum, erau dornici de lupta si insetati de razbunare. Soldatii nostri au acceptat sa ii antreneze. Am discutat cu generalul Carter. Nefiind deloc asemanatori cu oamenii, nu puteau fi integrati in societate, ca alte specii. Am decis sa utilizam o planeta pustie drept noua lor baza. Urma sa fie o planeta de unde sa isi recladeasca civilizatia. Era o planeta luxurianta, denumita Paradise-7. Paradise-7 era similara Pamantului dinaintea erei glaciare. In apele ei traiau pesti si animalele terestre erau simple, majoritatea ierbivore. Nu reprezentau o amenintare pentru nimeni. Ecosistemul era diferit, animalele ,,hranindu-se" doar cu iarba sau cu energie solara. Conceptul de ,,a consuma carne" era inexistent pe Paradise-7. Dimineata, urma sa vizitam locatia. M-am dus sa ma culc, fericit, in bratele sotiei mele.

Imi cer scuze , nu am mai avut timp sa urmaresc aceasta aventura dar vreau sa emit si eu o umila parere :
povestea asta foloseste prea multe resurse , te zapaceste , sare de la sabii de samurai la badigarzi de discoteca , credeam ca e ceva gen Legiunea Straina si aflu ca defapt exista goblini (ce e aia ?) , te poarta in prea multe Lumi si pe prea multe planuri , parerea mea e ca simplu e bun , prea mult bling-bling "nu bun". Tine-o simpla ca e mai bine.

Cand m-am sculat din somn, m-am trezit in vechiul meu apartament. Crezand ca am un cosmar, am incercat sa ma culc la loc. N-am reusit, fiind dimineata. Inca mai credeam ca visez, cand am primit un mesaj pe telefon: ,,De ce ai lipsit de la club? Brad!". Brad era un fost coleg de pe vremea cand lucram ca bodyguard.

Nu intelegeam nimic. Am cautat numarul lui Joseph in agenda si nu l-am gasit. Nici numarul lui Diane, nici vreun alt numar cunoscut. ,,BDT" mi-am spus. Am realizat ca fusesem aruncat in trecut, inainte sa devin bodyguard-ul lui Joseph. Eram din nou angajat la club. Am mers la vila lui Joseph, dar accesul nu mi-a fost permis. Nici n-avea rost sa ma obosesc sa merg la unitatea militara!!

Seara, am mers la club ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ma asteptam ca efectul bombei sa treaca, dar n-a fost asa. A venit atunci la club un cuplu de VIP-uri, pe care l-am cunoscut pe cand lucram drept bodyguard pentru Joseph. Din instinct, si nerealizand ca de fapt eram in trecut, intr-o perioada cand nu ii cunosteam, am mers sa ii salut. Desi accesul fanilor era interzis, am trecut peste orice obstacol si am patruns in zona privata  a clubului, ce fusese inchiriata de acel cuplu pentru o seara. Un grup de bodyguarzi mi-au blocat inaintarea. Cuplul de VIP-uri s-a speriat groaznic si a fost evacuat. Au venit cativa politisti si mi-au pus catusele.

Am fost scos legat din club si aruncat in duba. Ajuns la sectie, am fost dus la interogatoriu. Am explicat ofiterului ca voiam doar sa le cer un autograf. Nu am fost crezut. A venit un alt ofiter si mi-a pus exact aceleasi intrebari ca si primul. Apoi, primul a venit si a repetat acelasi set de intrebari, ca si cum n-am fi vorbit niciodata! Toti au crezut ca ,,ascund ceva". Intr-un fel, chiar asa era...

Atunci a venit un grup de ofiteri, insotiti de un barbat in halat alb. Era psiholog, dupa cum ii scria pe ecuson. El, dupa doar cateva minute de discutii cu mine, le-a spus ca sigur ascund ceva dar nu vreau sau nu pot sa spun, si e nevoie de hipnoza. Ofiterii au acceptat. Psihologul a initiat procedura de hipnoza. Inainte sa imi inchid ochii definitiv am vazut cine era cu adevarat hipnotizatorul: o Umbra! O Umbra in chip de om. Desi m-am luptat din rasputeri sa rezist, sa strig, sa reactionez, puterile mi-au fost blocate, nu am fost capabil de nicio reactie. Pe masura ce ma prabuseam in hipnoza, toate membrele, toate organele, corpul insusi, totul a refuzat sa ma mai slujeasca normal. Asa ca n-am luptat cu Umbra, ci privirea mi s-a intunecat.

Cand m-am trezit, eram intr-o camera alba. Captusita. O usa metalica bloca iesirea. Prin gratiile de la fereastra, am vazut un parc superb si multi oameni umbland prin el. Am privit o vreme. Unii vorbeau singuri. Altii cantau. Altii repetau obsesiv o anumita fraza din nou si din nou si din nou...Nu mi-a luat mult sa realizez ca...am ajuns la nebuni!
Usa s-a deschis si cativa doctori mi-au facut o serie de injectii. Am adormit din nou. Cand m-am trezit, mi s-a cerut sa merg la o consultatie. Era cabinetul unui psihiatru.
-Il sunati va rog pe domnul Nathan Glasswasher? am intrebat eu inainte sa ma asez.
-L-am sunat deja, nu va cunoaste. Da, Nathan Glasswasher, cred ca l-ati mentionat in timpul hipnozei. Ati urmat un tratement psihiatric inainte de ,,episod"?
-Nuu! Despre ce episod e vorba??
-Sub hipnoza, ati declarat foarte multe lucruri fantastice. Era vorba despre rase malefice de extraterestri, despre calatorii in lumi fantastice, dragoni si multe alte elemente ce tin de domeniul fictiunii. Si chiar credeati in ele!
-Ok, stiu ca pare greu de crezut, dar tot ce am spus e adevarat. Jur! De ce as minti? De ce, chiar sub hipnoza fiind, as fi nascocit asemenea povesti?
-Cum va intelegeti cu parintii dumneavoastra? Mai traiesc?
-Lumea e amenintata! Stiu ca pare o conspiratie, dar e adevarat. Exista o rasa malefica, denumita ,,Umbrele" care vrea sa ne distruga. Poate ca aceasta calatorie in timp nu e intamplatoare. Poate ca e ca sa ne ofere mai mult timp! Contactati-l pe generalul Carter! Spune-ti-i ca il cauta bodyguard-ul lui Joseph Glasswasher.
-Ati avut o relatie apropiata cu mama dumneavoastra?
-Omule, esti nebun? Asculta, da, in acest moment si eu realizam ca par nebun, ca arat si ma port ca unul, dar am continuat: Ai sansa sa salvezi lumea! Doar da un telefon, bine? Un singur telefon si poate reusim sa luptam...poate ma vor trimite in viitor si...
-Mai aveti frati? Surori?
M-am ridicat de pe scaun si am plecat. Am trantit manios usa. Aproape m-am prabusit pe jos de nervi.
-Eu te cred! mi-a spus un pacient.
-Slava Domnului! Ce facem acum?
-Habar n-am! Asteptam sa vina El...
-Cine?
-Tatal meu. El o sa stie ce sa facem...
-E vreun oficial inalt? E din armata?
Omul a luat o pozitie si un aer superior si, dupa ce a facut cateva gesturi teatrale, mi-a spus:
-Eu sunt Iisus Hristos al Doilea, Adevaratul si Unicul razboinic al Puterilor Ceresti Unite...Tatal meu vine in fiecare seara sa imi spuna ce sa fac!
Am fugit de el, avand o privire cam horror. Intreband o asistenta, am aflat ca pacientul, la indemnul unor voci ce le credea divine, si-a macelarit cei doi copii si sotia, ca sa ,,le faca un bine, scapandu-i de pedeapsa finala si facand sa ajunga direct in rai".  Am fugit. Am vazut o tanara superba, o copila. Parea inocenta. Parea si arata decent, cumintenia intruchipata. A schitat, la vederea mea, un zambet. Am intrebat-o tot pe asistenta cine este.
-Asta...asta si-a ucis familia, seful, familia iubitului, verii si cumnatii si alti 10 nevinovati care i se aflau in cale! In mod normal, ar fi fost condamnata la moarte, dar s-a culcat cu judecatorul si cu toti juratii si asa a iesit ca ar fi ,,nebuna" si a scapat!
Fata mi-a facut cu mana cand am trecut in viteza pe langa ea.

Daca tot te-ai apucat sa scrii romanul asta fara de sfarsit, de ce naiba nu i-ai dat macar un nume mai grozav individului ala? Adica in razboiul asta intergalactic raspandit pe sase dimensiuni, populat de vampiri, goblini si mercenari, eroul negativ se numeste Ioji Spalatorul de pahare?

Serios, pune-i punct. Esti total lipsit de talent scriitoricesc, povestea e incoerenta si labartata, si parca e narata de un copil de 8 ani, cu sindrom down.

M-am dus in celula mea, unde am ramas o vreme. Asteptam sa treaca efectul, dar nu se intampla nimic. Am fost cuprins de disperare. Chiar era sfarsitul? Aveam si indoieli. Daca tot ceea ce mi se intamplase nu era decat rodul imaginatiei? Am lucrat eu, cu adevarat, pentru Joseph Glasswasher? Gandurile mi-au fost spulberate de o echipa de doctori ce a navalit inspre mine. Am fost luat si dus in curte. Scos la plimbare cu forta. Se intampla ceva. Oare ce? I-am urmarit pe doctori, fara sa fiu vazut.

Am pandit la usa lor. Doctorii erau speriati. A venit un grup de generali sa intrebe despre mine. I-au mintit ca nu exist, dar generalii nu au crezut nimic. Stiam ca era doar o chestiune de timp pana cand voi fi eliberat. M-am dus, mai pe seara, in curte. Am decis sa ma plimb, intrucat nu o sa mai am multe sanse sa ,,explorez" incinta. Pe cand fumam o tigara, un pacient m-a lovit cu o piatra in cap. Era fostul amic. Am luptat cu el pana cand l-am invins.
-Am vorbit cu tatal meu!
-Si ce ti-a zis?

Nebunul m-a atacat din nou. Altii s-au adunat si m-am trezit atacat din toate partile.
-Ca tu esti rau! Ca vei condamna lumea la pieire si trebuie sa mori!
Am luptat cu un grup de pacienti. Batalia a fost crancena. La un moment dat, pe cand eram aproape de victorie, un doctor a tras in mine cu un pistol cu tranchilizant. Inainte sa inchid ochii, am vazut ca nebunul ce m-a atacat era, de fapt, tot o Umbra. M-am trezit in celula mea. Un grup de oameni inarmati a navalit inauntru. Doctori cu pistoale si bastoane. Era clar ca ma voiau mort! M-am ferit de o lovitura de baston. Am trantit doi doctori la podea si am inceput sa fug. Gloantele imi suierau pe langa urechi. Totul a devenit alb la un moment dat. Urmaritorii, holurile, totul a devenit alb. M-am trezit apoi la vila. Am sarit sa-l atac pe Joseph, dar acesta m-a oprit. Mi-a explicat ca fusesem transportat intr-o realitate paralela. Cu greu a reusit sa ma aduca inapoi...

Razboiul incepuse. Si nu doar pe alte planete, ci si pe Pamant. Ne aflam la inceputul unui razboi nuclear. Copilul cu puteri supranaturale a poruncit ,,uciderea tuturor ereticilor!". Am aflat ca exista un grup de oameni, de diferite credinte, ce refuzau sa se plece in fata acestui lider. Nu ii credeau cuvintele si erau convinsi ca este malefic. S-au adunat intr-un oras antic, cu multe canale subterane. Spre acel oras, spre un sit arheologic, ne-am indreptat si noi, cu un elicopter al armatei.

Ajunsi la fata locului, am fost intampinati de rebeli. Erau simplu imbracati, duceau un trai modest. Printre ei, am gasit si un sfant al zilelor noastre. Un sfant adevarat! El vindeca bolnavii cu mainile sale si ranile luptatorilor adusi in subteran erau vindecate aproape instantaneu. I-am vazut acolo si pe C-rai5 si pe Ayyah. Sfantul mi-a spus ca stie despre intelegerea mea si ca a izgonit inapoi in iad demonul cu care o facusem. Altfel, urma sa fiu ucis. Dar totul era ca o hidra. Rezolvam o problema, doar ca sa ne confruntam in locul ei cu sase si mai mari! Am deschis televizorul. Am vazut copilul, care acum era adult. Era inconjurat de multi bodyguarzi si de extraterestri din diferite rase. Am vazut Kayyn(Joseph mi-a spus ca erau tradatori, care, decat sa lupte, s-au predat Umbrelor), insectoizi, reptilieni si chiar extraterestri din rasa lui C-rai5.

-Apropo de asta, mergem sa castigam alianta rasei Duul dupa asta!
Am dat din cap, fiind atent de ce se intampla la televizor.
Tanarul parea ca se uita la noi, direct prin ecran. A fost o senzatie horror! Inconjurat de garzi umane si extraterestre, si-a inceput discursul:
-Iubiti frati si surori, stam astazi in fata unei mari decizii istorice. Eu am spus adevarul de la inceput si drept dovada, intreaga creatie se pleaca in fata mea! In acel moment, extraterestrii toti si-au plecat capetele. Am vazut pasari aterizand in fata tanarului. Am vazut lei, girafe, elefanti, ursi, si multe alte animale care, departe sa fie agresive, se supuneau intru totul tanarului. Si-au plecat capetele sau s-au asezat pe pamant. Norii de pe cer si-au incetinit miscarea si chiar soarele insusi s-a oprit pe cer. Sfera de foc s-a oprit deasupra capului tanarului. Am ramas toti cu gura deschisa. La propriu! Eu n-am putut sa mai respir pentru o vreme.
-Dap, sute de mii de miliarde de ani de evolutie tehnologica si cam asta e rezultatul! a comentat Joseph.
-Dar universul nu are decat...am comentat eu.
-Universul precedent, din care s-a format Big Bang-ul. ,,Sa fie lumina!". Univers nD, unde n reprezinta un numar aproape infinit de dimensiuni. Nu e nici macar 4 sau 5D. Asta e nimic pe langa tehnologia lor...
-Cum invingem asemenea fiinte?
Sfantul s-a apropiat de noi si a zis:
-Vor fi infranti! Vn'rir va va fi ghid.
-Stii despre Vn'rir?
Joseph m-a tras de maneca. Ok, intrebare proasta!

Curand dupa discurs, am simtit zguduiturile. Eram loviti de bomba dupa bomba. Cei din afara, fugind inauntru, ne-au raportat ca suntem sub atac. Inamicii au organizat un raid aerian cu scopul de a ne distruge. Bomba dupa bomba zguduia sistemul de locuire si facea sa cada bucati din tavan peste noi. Eu cu Joseph ne-am teleportat pe planeta rasei Duul. Era desertica in mare parte. Atmosfera ei n-o puteam respira, asa ca purtam echipament cu rezerve de oxigen. Eram in orasul capitala al imperiului. Drumurile erau largi, suspendate. Design-ul cladirilor se apropia de musuroaiele de furnici, de larvele de fluturi si alte elemente ce erau legate de insecte si viata lor. Am fost condusi la palatul imperial. Toti se uitau la noi cu atentie. Eram flancati mereu cu arme laser. Am fost primiti de niste inalti oficiali. Imparatul era grav bolnav.

-In mod normal, am fi refuzat orice alianta, mai ales dupa ce ne-ati facut sa pierdem o colonie valoroasa!
Joseph mi-a facut semn sa tac.
-Dar acum, fiind asediati de dusmani din toate partile, suntem nevoiti sa acceptam orice ajutor. Puteti conta pe noi!
-Pe Pamant exista un tanar ce a preluat conducerea lumii. Am vazut cu el si fiinte din rasa voastra.
-Tradatori! Cand Umbrele au sosit aici, ne-au propus sa ne supunem. Sa le predam puterea. Am refuzat, luptand cu ei. Atunci, au recurs la superioritatea lor tehnologica. Au murit sute de mii de-ai nostri. Atunci, unii lideri au decis sa ne predam. Fiind majoritari, am fost siliti sa facem pace cu Umbrele.

Au continuat sa ne spuna despre ce s-a intamplat. Au fost zdrobiti. Oficialii au spus ceva si de niste masinarii de clonare. Cu ajutorul lor, rasa Duul a mentinut superioritatea numerica in tot universul. Masinariile de clonare au fost furate de aliati ai Umbrelor. Ni s-a spus sa luam o nava spatiala Duul si sa le interceptam convoiul. Cativa insectoizi isi vor lua si ei navele sa ne sustina. Masinariile se aflau pe o nava tradatoare ce urma sa le livreze exact in mainile Umbrelor.

Am mers spre curtea interioara, unde erau ,,parcate" numeroase nave de lupta. Am urcat intr-una. Totul era controlat mental, prin telepatie. Gandurile noastre erau transformate in comenzi. Ne-am ridicat de la sol. Am plutit deasupra planetei si am vazut-o inecata in orase de diferite dimensiuni. Erau si spatii nelocuite, dar foarte putine. Ajunsi in spatiu, am setat traiectoria. Calatoria de interceptare urma sa mai dureze o vreme. Am discutat cu Joseph despre tanarul care ne conducea lumea si cum o sa il oprim. Urma sa calatorim in trecut, dar abia dupa ce il invingeam. O sa o rapim pe mama lui chiar inainte sa ii dea nastere si o sa o aruncam in masina de calatorie in timp. Exista o singura problema: aceasta nastere era asteptata de Stapani, care au asigurat mamei o securitate draconica in vremea nasterii. Apoi, au luat bebelusul si l-au crescut ei, tot in conditii de securitate extrema.

-Asa ca exista un plan in 3 pasi. 1. Oprim tanarul. 2. Distrugem Stapanii inainte de nastere, cu multa vreme inainte si 3. O trimitem cateva sute de mii de ani in viitor. Tot vorbind, am ajuns si la nava spatiala inamica. Am deschis focul asupra ei. Am flancat-o. Paznicii ei ne-au flancat cu armele lor. A fost o batalie spatiala crunta. Eram izbiti fara incetare. Explozii puternice ne afectau scuturile. Navele gardian ale tradatorilor se prabuseau ca stelele cazatoare. Executam manevre de evitare, dar uneori eram loviti. Scuturile scadeau ametitor. 98%. 93%. 86%. 70%. Lupta continua. Am pierdut scuturile complet. Dar nava inamica s-a prabusit deasupra unei planete. Am cazut si noi alaturi de ea, luptand sa ne mentinem traiectoria. Nava a aterizat fortat. La fel si noi. Am iesit din nave si am deschis focul asupra ultimilor soldati inamici. Oficialii Duul au executat tradatorii cu mainile lor! Am recuperat, din fericire, masinariile de clonare intacte.