Partasia de duminica

dark, on 19 septembrie 2015 - 12:03, said:

Mamulit tu faci umbra pamantului degeaba si iti risipesti viata in nimicuri si minciuni, cunosti tu ceva acum treci la capitolul; dragoste de frati" cum iti iubesti fratii in credinta, ori si tu esti o albino ratacitoare fara stup ca Zexe ???
Ai imbatranit in rele, de multi ani de cand esti pe forumuri numa contre ai dat, bete in roate la cei care au vrut sa faca ceva, nu ai publicat nimic ,nimic sa fie ceva ziditor pentru frati, cum cineva face asta hop si tu cu faulturi.... e bine ce faci? gandeste-te...daca nu te pocaiesti ajungi in focul vesnic in care tu nu crezi, ca realitatea este una indifferent ce crede x sau y
de ce o trebuit sa  te travestesti? cum ca ai fi femeie cu nepoti?....asa de usor minti-pentru nimic in fond...inca mai este har=pocaieste-te

Acum sa continuam cu experienta fratelui Gavrila Barnut

CAP I VIATA MEA

Doresc să vă descriu experienţa deosebită prin care am trecut eu. Cei ce nu cred minunea care a făcut-o Dumnezeu cu mine pot totuşi să fie mântuiţi, dar cei ce nu cred în Dumnezeu şi în Domnul Isus, vor fi excluşi de la mântuire datorită necredinţei lor. Doresc să vă spun cum s-a îndurat Dumnezeu de mine si m-a schimbat. Eu nu puteam să cred în Dumnezeu. Nimeni nu putea să mă convingă că Dumnezeu există. Credeam că sânt cel mai puternic om si că voi trăi întotdeauna. Credeam că nimeni nu mă poate abate de pe calea pe care eram, calea pierzării, însă Dumnezeu m-a abătut de pe calea mea, deşi nu aveam merite, pe o altă cale, îngustă, pe care uneori e mai greu.

Corpul meu a fost declarat mort timp de treisprezece ore, n-a simţit nimic n-a auzit nimic, n-a văzut nimic, şi nu era conştient. Sufletul meu a plecat din corp. Am simţit clar când a plecat sufletul din corp. Acest corp a rămas pe pat. Soţia mea şi fratele meu au scos afară din casă corpul meu pentru a lua aer curat, dar a fost degeaba. Ei au chemat medicul şi el a venit imediat. El a dat corpului meu câteva injecţii dar fără rezultat. Am fost dus cu salvarea la spital în Şimleul Silvaniei, la aproximativ 25 km de satul meu. Câţiva medici sub îndrumarea medicului Puşcaş s-au adunat în jurul corpului meu şi l-au tratat. Un număr considerabil de injecţii şi tablete au fost date corpului meu, fără nici uri rezultat. Nu era nici un semn de viaţă în corpul meu. în cele din urmă medicii au spus soţiei şi fratelui meu:

- Nu ştim ce să mai facem: este mort.

Corpul acesta a fost mutat din salon în morgă. Soţia şi fratele meu ne mai având ce face au trebuit să accepte ideea că am murit deşi totul s-a întâmplat atât de repede. Eu fusesem un om sănătos, fără probleme medicale. Ei au părăsit spitalul, au plecat în oraş şi au cumpărat lenjerie pentru înmormântarea mea. Dar mai târziu înainte de a ajunge la gară pentru "a merge acasă, o simţire ciudată a determinat-o pe soţia mea să se întoarcă la spital. Ea s-a întors la spital împreună cu fratele meu şi s-au îndreptat spre morgă. Acolo, încuiat în camera aceea eram eu.

Revenisem la viaţă. Sufletul meu s-a reîntors în corpul meu şi corpul meu era viu din nou. Vestea s-a întins cu repeziciune în spital şi toţi s-au pus în mişcare.

Dumnezeu a hotărât să-mi arate lucrurile pe care nu puteam să le cred. însă acum le cred şi vă mărturisesc să credeţi că Dumnezeu există însă nu-i place păcatul: minciuna, curvia, beţia, hoţia, şi toate celelalte fapte rele. Trebuie să credem în Dumnezeu chiar dacă avem de suferit pentru aceasta. Oricine nu vrea să sufere aici pe pământ pe nedrept pentru Dumnezeu, va suferi într-o zi în iad. M-am născut în anul 1939 în satul CEAN judeţul Satu-Mare. Noi eram patru copii în familie: trei băieţi şi o fată. Tatăl meu a plecat la război în Rusia în anul 1944 şi a murit acolo. Situaţia familiei noastre, care era o familie săracă, s-a îngreunat şi mai mult. Nu aveam decât jumătate de hectar de pământ, de slabă calitate. Tatăl meu era foarte credincios. De multe ori mama ne amintea cât de credincios era tatăl meu. Când a plecat în război, el a spus mamei mele:

- As dori ca tu să te pocăieşti, chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată. Dar mama i-a
răspuns:

- Eu? Niciodată. Decât să-l fac de ruşine pe tatăl meu care este cantor în biserica
ortodoxă, prefer să mor.

v-a urma

enohabel, on 19 septembrie 2015 - 11:14, said:

S-a botezat la anglicani
Tu ai citit ce a scris el? Cum vorbea de credinta in Fecioara Maria si sfintii bisericii?

enohabel, on 20 septembrie 2015 - 02:11, said:

Poti sa spui ce avea bolnav cand a murit clinic, ca sa pot sa te verific daca locatiile indicate sunt corecte?

Ideea e ca el a trait cu mama lui care ai zis ca era ortodoxa.
Deci moartea clinica daca zici ca a avut-o e pentru ca mama lui s-a rugat pentru el ca sa fie adus la credinta. Deci adus la credinta ortodoxa evident.

Edited by altul2, 20 September 2015 - 05:59.

altul2, on 20 septembrie 2015 - 05:56, said:

da mama lui era ortodoxa dar sotia lui era pocaita=de aici a pornit totul sa ascultam in continuare mesajul;

continuare mesaj


Mă bucur că l-am văzut pe tatăl meu într-un loc minunat care nu se poate explica cu cuvinte omeneşti, de către nimeni din lume. Acolo ne aşteaptă o frumuseţe şi o splendoare mare dacă rămânem credincioşi până la sfârşit.

După moartea tatălui meu în război prima persoană în familia noastră care s-a întors la Dumnezeu, a fost sora mea. Ea era cea mai mare dintre noi Dar mama a fost împotriva ei pentru că s-a pocăit. Mama a mustrat-o, dar sora mea a rămas credincioasă şi s-a rugat pentru noi. Puţin mai târziu sora mea a murit în mod neaşteptat După moartea ei mama mea şi-a schimbat atitudinea şi s-a întors la Dumnezeu deşi tatăl ei, bunicul meu, era cu totul împotrivă. Tatăl ei sa supărat pe ea din cauza că s-a pocăit şi a bătut-o.

Mama mea era o femeie mică, slăbuţă şi bolnăvicioasă. Ea a fost plină de dragoste pentru copiii ei. Ea, nu înceta să se roage pentru noi şi să ne cheme la mântuire. Ea a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu care spune ca nimeni nu ştie de ce duh este condus (Luca 9:55) şi că mare putere are rugăciunea fierbinte a celor credincioşi pentru cei necredincioşi (Iacov 5: l ,6). însă eu de mic copil am devenit necredincios iar mai târziu un necredincios hotărât în slujba satanei: nu puteam să cred nimic decât ce se vede şi se poate atinge si nu cred că ar fi existat cineva în lume care să poată convinge sufletul meu de realitatea faptului că Dumnezeu există. Dar Dumnezeu a fost acela care m-a convins şi El a devenit tatăl meu. Motivele pentru care am fost necredincios au fost următoarele:

- primul motiv a fost acela că tatăl meu a murit în război şi noi am rămas patru copii orfani şi foarte săraci. Eu am gândit că dacă există Dumnezeu, El n-ar fi îngăduit să moară tata. Pe timpul acela nu ştiam că voia lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor.

- al doilea motiv a fost acela că bunicul meu deşi a fost cantor în biserica ortodoxă, toată viaţa lui, până la vârsta de 96 de ani , înjura şi blestema grozav pe Dumnezeu. Eu gândeam că dacă ar exista Dumnezeu l-ar pedepsi pe el care se roagă şi cântă lângă popa şi
apoi blestemă pe Dumnezeu Acum ştiu că toţi cei ce blestemă şi înjură se pregătesc pentru un iad îngrozitor.

- al treilea motiv a fost acela că la vârsta de 10 ani am devenit slugă la cel mai bogat om din sat. Omul acesta s-a purtat rău cu mine şi nu-mi zicea niciodată pe nume. Deşi eram harnic si umblam repede prin curte ca să-mi îndeplinesc treburile, mă striga cu nume de animal.

- al patrulea motiv a fost acela că sora mea a murit. Noi am fost patru fraţi, trei băieţi şi o fată. Sora mea, singura pe care o aveam, a murit la vârsta de 16 ani. Eu mi-am pus întrebarea: De ce a murit sora mea? Dacă există Dumnezeu, de ce a luat-o chiar pe ea? De ce nu a murit
unul din cei trei băieţi? însă acum tot eu dau răspunsul: Dumnezeu poate chema la El pe acela care este gata pentru El.

M-am căsătorit la vârsta de 19 ani în comuna Marca, judeţul Sălaj şi am patru copii: doi băieţi şi două fete. îmi plăcea să cânt, să mă distrez şi am trăit în păcat. Obiceiul meu era ca în fiecare duminică să merg la bufet, în timp ce soţia mea mergea la biserică, veneam acasă noaptea târziu şi în loc să mă culc cântam la acordeon. Soţia îmi zicea:

- culcă-te, cine trece pe aici îşi face impresia că eşti fără minte. Eu însă îi răspundeam că nu mă interesează ce vorbeşte lumea la adresa mea. Totuşi nu-mi zicea nimeni că sunt fără minte. Dacă atunci nu mă interesa ce zice lumea la adresa mea, acum nici atât. Cu toate că acum îmi spun unii că sunt fără minte. Mai bine fără minte pentru Cristos decât deştept pentru această lume care în curând va trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu şi cei ce fac voia Lui nu vor trece niciodată ci se vor bucura în slavă în cer pentru totdeauna.

Eu nu îi simpatizam pe credincioşi şi îi vorbeam de rău. în satul meu era o biserică baptistă românească iar în satul vecin Ipu era o biserică baptistă maghiară, dar eu eram ostil şi unora şi altora. Pe maghiari îi uram. în zona noastră locuiesc români şi maghiari, în timpul celui de-al doilea război mondial maghiarii au terorizat şi au ucis pe români. De fapt între 1940 - 1944 partea de nord-vest a României a aparţinut de Ungaria. Maghiarii au demolat atunci biserici şi case româneşti. Astfel că românii nu îi iubeau pe maghiari şi eu de asemenea. Nu doar păcatele mari sânt păcate. Există şi păcate mici.

Oamenii consideră că doar a da foc la casa cuiva sau a ucide e păcat, însă chiar şi faptul de a avea ură în inimă faţă de cineva, oricine ar fi el, este păcat Mama mea venea adeseori la noi cu scopul de a ne chema la pocăinţă şi la mântuire, întotdeauna ea ne aducea verdeţuri dar şi darul cel mai de preţ. Biblia. O scotea din coşul ei şi îmi spunea să o las să-mi citească cel puţin un verset. Eu însă îi răspundeam categoric: nu pot să cred lucruri mistice, nu pot să cred lucruri neadevărate.

În ziua de duminică 24 iunie 1973 mama a venit din nou la mine în comuna Marca judeţul Sălaj. Ea locuia în satul Cean. judeţul Satu-Mare unde m-am născut eu. Dimineaţa ea ne-a chemat la biserică. Eu însă i-am răspuns răspicat:

- Du-te dumneata, ia şi soţia si copiii, eu nu merg Nu pot să cred nimic decât ceea ce se vede si se poate pipăi, nu mai încerca să mă convingi, lasă-mă în pace cu atâtea teorii. Ea trebuia întotdeauna să plece şi să vină plângând şi cu frică, poate eu îi voi răspunde din nou
dur şi cu indiferenţă. A plecat la biserică iar când s-a întors a văzut casa plină de fum, deoarece cu invitasem pe toţi prietenii care trecuseră pe lângă casa mea să intre, să bea, să mănânce şi să dăm slavă celui rău prin bancuri, glume proaste, joc de cărţi şi consum de băuturi alcoolice.

va urma

Mama văzând casa plină de fum a început să plângă. Soţia a pregătit masa şi ne-a poftit la masă. Mama m-a rugat s-o las să se roage înainte de a mânca. Eu însă i-am răspuns:

- Nu! dacă vrei să te rogi şi să plângi du-te acasă în singurătatea matale, plânge acolo şi roagă-te acolo până ţi se vor uza genunchii, dar pe mine te rog să nu mă superi.

Eu n-am putut să plâng nici atunci când eram copil. Când am crescut mare am avut o inimă aşa de împietrită încât nu puteam să plâng. Iar acum când îmi vine să plâng fără să vreau unii fraţi îmi spun:

- Nu e frumos să plângi când predici!

Eu n-aş vrea să plâng dar în sufletul meu s-a produs o bucurie aşa de mare când îmi amintesc de dragostea şi bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o faţă de mine încât îmi vine să plâng fără să vreau. Să observăm că în Evanghelia după Luca cap.6, vers. 21 nu scrie "Ferice de cei ce râd" ci "Ferice de cei ce plâng".

Pentru că nu am lăsat-o pe mama să se roage, ea a spus că nu poate să mănânce şi că merge acasă. Şi-a golit coşul plângând şi mi-a zis:

- Dragul meu, începând cu ziua de astăzi niciodată nu-ţi voi mai zice să te pocăieşti dar nu uita că atât mă voi ruga pentru tine şi voi posti, până când, ori te vei pocăi, ori eu voi muri.

- Eu am răspuns:

- Mai degrabă vei muri dumneata de o sută de ori decât eu să mă pocăiesc odată. Poţi să pleci. Am tratat-o cu indiferenţă şi am respins-o. In loc să-i fi zis: Mamă vino şi mănâncă. Mama a plecat flămândă. Soţia mea a condus-o pe mama în curte, a insistat să nu plece şi să mănânce, dar ea n-a vrut ci i-a spus soţiei mele:

- Florica, te rog ascultă-mă, roagă-te şi tu începând cu ziua de azi ca Dumnezeu să-i dea măcar atâta credinţă ca să-l recunoască că El există. Posteşte şi tu cel puţin o zi că eu voi posti trei zile şi mă voi ruga pentru el. Soţia a fost de acord. Eu n-am ştiut ce s-au înţeles ele.
Mama a plecat iar soţia mea s-a întors în casă şi a început să mă mustre:

- Nu este ea măicuţa ta? De ce ai făcut aşa cu ea? De ce nu ai lăsat-o să mănânce? De ce nu ai făcut cu ea cum faci cu mine?

Când soţia mea mă supăra în loc să o bat sau să mă cert cu ea ieşeam afară şi cântam o melodie.

- Eu i-am răspuns:

- Dacă mă superi merg la bufet.

Aşa am făcut, am plecat şi m-am întors seara târziu, începând de luni, a doua zi, soţia s-a rugat şi a postit şi mama mea la fel. Eu, împreună cu fratele meu mai tânăr am mers în comuna vecină Coznici. Lucram cu autorizaţie ca zidar-zugrav. Am îmbrăcat casa cu ceramică în exterior iar în interior am zugrăvit-o. De luni până joi lucrurile mi-au mers bine şi am fost aşa de vesel, ca niciodată. Dar ceva ciudat şi neobişnuit urma să se întâmple.
va urma

Telenovele?

Daca le-ar difuza doar duminica...

continuare

CAP II

EXPERIENŢA INTERIOARĂ

În timpul acesta mama se ruga şi postea îndeplinind astfel Cuvântul Scripturii care spune: "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit". (Iacov 5:16). Dar joi, la ora

amiezei, am fost chemaţi la masă si eu am coborât de pe schelă. Atunci am auzit un zgomot mare că vine de sus în jos, fără a vedea nimic. Am simţit că ceva moale ca un burete s-a lăsat pe capul meu. Am încercat să-l dau la o parte punând mâna pe cap dar atunci ceva ca un curent electric s-a strecurat în capul meu si m-a zguduit extraordinar de tare. însă în mijlocul curţii unde eram eu nu era nici un curent electric, în clipa aceea mi-a venit o stare de plâns cum n-am avut niciodată. Fratele meu a sărit de pe schelă şi m-a întrebat:

- Ce e cu tine Gavrile? Eu i-am răspuns:

- Nu ştiu Ioane. Cu toate ca n-am putut să plâng până atunci, i-am zis:

- Aşa-mi vine să plâng acum Ioane! Să zbier să se audă peste toata comuna. Nu ştiu ce s-a produs înăuntrul meu. Nu m-a jignit nimeni, nu m-a bătut nimeni, dar îmi vine să strig, să se audă peste toată comuna.

M-am considerat cel mai vinovat din acel moment şi m-am considerat nu numai, vinovat ci şi criminal. Am zis către fratele meu să mergem acasă proprietarul casei a insistat mult să merg să mănânc. Aducându-mi cea mai bună ţuică şi cel mai bun vin, dar nu mi-a trebuit şi i-am spus că nu mănânc nici nu beau. M-am culcat în curte sub un dud unde am plâns cu amar ne ştiind ce e cu mine L-am întrebat pe fratele meu:

- Am dat eu cuiva în viaţa mea vreo palmă?. Niciodată n-am bătut pe nimeni. De ce dar în gândul meu mă frământă ideea că sânt criminal? El a spus

- Eu nu ştiu, poate ai ceva cu nervii. Vino la spital.

- Nu merg, nu mă doare nimic, eu vreau să merg acasă. Te rog, Ioane, înţelege-mă vino să mergem acasă. El a întrebat:

- Ce vrei să faci acasă? Eu am răspuns:

- Ioane, cu toate că până acum nu L-am recunoscut pe Isus Cristos, pe Dumnezeu, acum recunosc că există şi mă consider vinovat. Vreau să merg acasă să mă închid în cameră, să nu las pe nimeni înăuntru, nici azi, nici mâine. Vreau să mă rog toată ziua acolo şi să fiu iertat. Vreau să citesc în Biblie şi să cunosc şi eu adevărul. Proprietarul casei mi-a zis

- Lasă Gavrile că doar nu l-ai omorât tu pe Cristos, dar eu i-am răspuns că şi eu prin faptele mele de necredinţă am contribuit la moartea Domnului Isus. Ei au spus.

- Poate a mâncat ceva şi şi-a pierdut minţile. Era în 28 iunie 1973. Dimineaţa următoare în 29 iunie am mers acasă cu bicicleta împreună cu fratele meu. Soţia mea când m-a văzut s-a mirat pentru că eram palid la faţă. Ea m-a întrebat:

- Ce-i cu tine, Gavrile? Eu i-am răspuns:

- Nu mă doare nimic, dar ieri n-am putut să mănânc, nici să beau, nici să fumez. Ea a spus:

- Nu e nimic că n-ai putut să bei şi să fumezi, dar dacă n-ai putut să mănânci poate te doare ceva. Du-te la dispensar.

- Nu merg, nu mă doare nimic.

- Iţi pregătesc o supă.

- Nu îmi trebuie.

Eu doream altceva. Nu să merg la dispensar. Nu sufeream de o boală în corpul meu ci sufeream de cea mai gravă boală din lume în sufletul meu. Ştiţi care e cea mai gravă boală din lume? E boala de necredinţă. Această boală bântuia sufletul meu. Nu puteam să cred nimic şi nu mă putea convinge nimeni. Dumnezeu a văzut acest lucru şi m-a convins şi acum nu pot să stau nepăsător, nu pot sa tac, deşi mi s-a spus de multe ori: "Te rugăm să taci, daca nu, o încurci", însă începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi nu de oameni. Dumnezeu este cu mine. El este alături de mine şi nu port frică chiar dacă ar trebui să

mor. Dumnezeu este singurul care m-a salvat în acea zi îngrozitoare în care nu eram împăcat cu El. Ziua plecării din această lume este o zi de groază pentru sufletele care nu sânt împăcate cu Dumnezeu. Situaţia aceasta este cea mai grea.

Soţia mea a început să pregătească o supă iar fratele m-a rugat să-l ajut să-şi repare bicicleta în curte. Era dimineaţa, ora şapte şi jumătate. După ce i-am reparat bicicleta am simţit dinspre casă un curent cald care venea asupra mea, deşi era dimineaţa şi vremea era răcoroasă. Dar nu numai atât ci şi un somn adânc şi foarte dulce precum şi gândul că mor şi i-am spus fratelui meu:

- Ioane, eu mor imediat. El a spus:

- Dacă te-ai vedea cum arăţi, eşti mort deja. Eu merg după salvare.

- Ioane, nu te duce. Merg să mă culc şi imediat voi muri.

Am intrat în casă si am văzut că soţia mea făcea focul pentru supă. Era în jurul orei opt fără un sfert. Am spus soţiei:

- Florica! lasă focul şi pregăteşte-mi un pat să mă culc. Eu mor imediat. Ea s-a ridicat cu lacrimi în ochi s-a uitat la mine şi mi-a zis:

Gavrile nu mă necăji, m-ai necăjit destul de când eşti. Cum să mori şi să mă laşi cu trei copii Pe timpul acela aveam trei copii, acum avem patru. Apoi ea a spus:

- Du-te, culcate în pătuţul fetei. Eu am spus:

- Pregăteşte-mi un pat ca să mă culc bine, pentru că sânt sigur că acum mor.

- Nu te teme, îţi trece ţie imediat. Culcă-te în pătuţul fetei.
v-a urma

enohabel, on 20 septembrie 2015 - 02:11, said:

Un altfel de pateric .......
Sau e publicitate mascata?

M-am culcat acolo, picioarele îmi atârnau de la genunchi în jos si mi-am pus mâinile pe piept. Imediat am văzut ca apare din stânga un om înalt, îngrozitor, cu faţa albă, ochii roşii, si îmbrăcăminte roşie ca tabla înfocată A venit la mine şi mi-a zis pe nume

-Gavrile, ştii cine sânt eu? Avea o voce pătrunzătoare şi ascuţită.

- Nu ştiu, am răspuns.

Eu sânt Diavolul sau Moartea cum vrei să-mi spui, am venit după tine. M-am speriat şi am strigat la soţia mea şi as fi vrut să strig la toată lumea în acel moment. La fel a fost şi cu bunicul meu când a murit, a strigat extraordinar de tare, n-ar fi vrut să meargă acolo. El a fost cantor toată viaţa Iui, dar degeaba, căci chiar şi duminica când venea de la biserică, nu mergea acasă, până nu trecea pe la cârciumă. Acolo se îmbăta apoi mergea acasă şi îşi bătea soţia - bunica mea - şi copiii. Degeaba a fost cantor. La doi domni nu poţi sluji. Când a murit a strigat: Nu mă duc acolo! Nu merg cu ăştia! Nu voia să meargă în iad. Şi eu aş fi dorit să strig atunci la toată lumea, fiindcă n-aş fi dorit să merg în iad pentru nimic în lume. Soţia mea a venit lângă mine şi m-a întrebat:

- Ce e cu tine Gavrile? Eu nu văd pe nimeni. Ea l-a chemat imediat pe fratele meu şi pe copii dar nici ei n-au văzut pe nimeni.

-Cum nu vedeţi pe nimeni? Nu vedeţi cât e de mare? N-am văzut niciodată aşa un om îngrozitor şi mare. Fratele meu a încercat să mă încurajeze, el a crezut că deja mi-am pierdut minţile şi a spus:

-Nu te teme Gavrile, lasă că-l omor eu, acum. Nu te teme. Spune-mi unde este.

- De la picioarele mele, de acolo mă priveşte şi încă zâmbeşte la mine. El a crezut că sânt gata pentru el şi acum ca mulţumire mă va răsplăti cu un chin veşnic, pentru că aşa face el cu cei ce l-au slujit până la sfârşit. Dar fratele meu nu a văzut pe nimeni acolo şi
uitându-se la mine a văzut că aveam ochii întorşi pe dos şi m-a întrebat:

- Gavrile, tu ne vezi pe noi?

Atunci am observat că îi aud, vorbesc cu ei dar nu-i văd deloc, întocmai ca un orb. Atunci mi-am dat seama ce greu este pentru un om orb; aş fi dorit să-mi văd soţia şi copiii încă o dată, dar nu puteam să-i văd. Mi s-a luat vederea. Atunci i-am spus soţiei mele:

- Florica, te rog să mă ierţi, recunosc că te-am supărat mult în viaţa mea, dar acum te rog să mă ierţi. Trebuie să ne despărţim pentru totdeauna. Dă-mi voie să te sărut, si vreau să vă sărut pe toţi pentru că acum ne despărţim. Cea mai grea fază este aceasta, a
despărţirii, care vine pentru, fiecare în parte şi este îngrozitor atunci când nu eşti împăcat cu Dumnezeu. Am sărutat soţia, pe fratele meu şi copiii. Soţia a început să ţipe:

- Gavrile nu muri! Nu mă lăsa aici cu trei copii! Ultima dată am sărutat-o pe fetiţa de patru ani. Ea mă ţinea de mâna stingă, mă trăgea si zicea:

- Tăticule, scoală-te! Tăticule nu muri! Nu am putut răspunde nimic. E îngrozitor să-ţi laşi familia pentru totdeauna. Preferam să sufăr chinuri groaznice, decât să văd aceste faze de despărţire. Eu nu mă certam cu soţia mea. Eu îmi iubeam soţia şi copiii. Imediat după ce am
sărutat pe fiica mea cea mică, Diavolul mi-a zis:

- Urmează-mă.

Fără să mă atingă cineva am simţit că o forţă nevăzută mă ridică de pe pat şi m-am văzut apoi într-un corp foarte negru şi ţeapăn. M-am îngrozit. Mergeam după Diavolul în corpul acela ţeapăn şi mi-am adus aminte că soţia mea şi copiii mei au rămas. Cu toate că n-am vrut să cred că există o altă lume decât aceea care se vede şi se poate atinge, am văzut o lume întunecată cu câmpie, spini şi pomi. Drumul parcă era din piatră ascuţită. Am privit la stânga şi la dreapta şi am văzut cu greu prin întuneric. Parcă trecuse un foc şi pârjolise câmpia. Doar lemnele au rămas nearse. Uitându-mă înapoi nu cumva o să-mi văd soţia şi copii, mi-am văzut corpul întins pe pat dar fără soţie, fără copii şi fără fratele meu, doar corpul întins în pat în bucătăria aceea pe pătuţul fetiţei. Văzându-mi corpul m-am îngrozit, mi-a fost scârbă de el şi mi-am întors privirile imediat.

&&&
va urma

si Greuceau s-a intalnit cu Moartea, si i-a dat de-a cocosat-o...

....

Dude_2nd, on 26 septembrie 2015 - 07:19, said:

Mamulit Dark intunecimea Sa... zice ca fratele Gavrila e si pe you-tube, I-a vezi care e treaba

enohabel, on 26 septembrie 2015 - 01:58, said:

Nu, si nu ma intereseaza de nicio culoare !

dark, on 26 septembrie 2015 - 07:43, said:

slab raspuns.
Greuceanu a palit-o in moalele capului de-a julit-o...ala barbat

Edited by Dude_2nd, 26 September 2015 - 07:45.

s

dark, on 26 septembrie 2015 - 07:43, said:

Se poate verifica cu martori, fratele lui Gavrila sotia lui, medicul Puscas de la Simleul Silvaniei...Gavrila a fost in morga la spital si acolo s-a trezit si a relatat ce eu postez, e un caz arhicunoscut, da pe tine nu te intereseaza ca te doare de ratacirea ta...ca Gavrila a fost in iad si a vazut focul vesnic, apoi a fost dus in rai si a vazut  Ierusalimul de sus...tu esti un dobitoc daca nu intelegi si nu studiezi fenomenele cu marturturii dincolo de sfera noastra
Daca ai fi sincer si ai cauta adevarul ai face o calatorie la Simleul Silvaniei...sa discuti cu martorii evenimentului

enohabel, on 26 septembrie 2015 - 07:56, said:

cum se face ca doar in orasele din astea obscure unde oamenii nu au ce face, se intalnesc cu Moartea si vin sa ne povesteasca si noua?

"oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, (Evr.9:27)"

zici ca a murit indidivdul, sau doar a cazut in transa si a povestit cu duhurile extraterestrilor cazuti?

Edited by Dude_2nd, 26 September 2015 - 07:59.

Dude_2nd, on 26 septembrie 2015 - 07:59, said:

esti dus cu pluta...si esti norocos daca dai intr-o cascada...scapi de toate, numa ca la judecata trebuie sa fii prezent

daca mai stau in latura asta o sa ma manince porcii !! asa ca e bine sa ies la aer curat

enohabel, on 26 septembrie 2015 - 01:58, said:

Baba Cloanta Cotoroanta !