Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Masina de tuns... buruieni

Recomandare drona

Exista un soft care sa reia autom...

Identificare plante
 Cum declari o variabila care nu s...

Schimbare certificat de inmatricu...

Poligon auto București

nelamurire legata de pret la mode...
 Hotel cu restaurant si Demipensiu...

Croaziera in Mediterana de Vest 1...

Copilot are pica pe Vladimir Putin

MicroSoft Edge: Cum pun Google in...
 Dashcam

Mini server - VMware

betano.ro

Poveste fara sfarșit
 

Destin si liber arbitru in islam

- - - - -
  • This topic is locked This topic is locked
No replies to this topic

#1
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012
Omul și liberul arbitru (ikhtiyār)

Acțiunea pe care o îndeplinește omul este unul din fenomenele lumii creației și apariția sa, la fel ca și alte fenomene din lumea aceasta, depinde complet de cauza sa. Iar odată ce omul este o parte a lumii creației și deține o relație ontologică cu părți ale cosmosului, nu putem accepta premiza unora cum că părțile celelalte nu au influență asupra acțiunilor omului.

De exemplu, atunci când un om mușcă dintr-o pâine, el are nevoie nu doar de instrumentele sale (mâini, picioare, gură), ci și de cunoaștere, putere și voință cum, la fel, de existența pâinii în lumea externă, posibilitatea pâinii de-a fi găsită, absența obstacolelor în obținerea acesteia, la toate acestea adăugându-se alte condiții temporale și spațiale. Dacă una dintre aceste cauze n-ar fi deja actualizată, acțiunea omului n-ar fi posibilă. În schimb, odată cu actualizarea acestor cauze parțiale (realizându-se cauza completă), faptul de a fi al acțiunii devine complet necesar. Necesitatea acțiunii aflate în relație cu toate părțile cauzei complete nu intră în contradicție cu posibilitatea relației dintre acțiune și omul ce-o realizează, om care este și el una din părțile cauzei complete. În privința acțiunii, omul are posibilitatea sau liberul arbitru s-o ducă la îndeplinire ori nu. Existând în relația dintre acțiune și toate părțile cauzei, Necesitatea nu înseamnă că relația acțiune-unele părți ale cauzei, cauză a cărei una din părți este ființa umană, trebuie să fie de asemenea și o relație de necesitate, dominată de determinism.

Capacitatea de înțelegere simplă, spontană și nealterată a omului confirmă de asemenea acest punct de vedere, deoarece vedem că oamenii, prin intermediul naturii lor de către Dumnezeu dăruită și prin inteligență, pe de o parte pot distinge între fapte precum a mânca, a bea, a veni, a pleca, iar pe de altă parte, pot distinge între sănătate și boală, bătrânețe și tinerețe ori variația de greutate a corpului fizic. Faptele din primul grup, care sunt legate direct de voința omului, sunt considerate a fi îndeplinite conform cu libera alegere a individului, astfel că toți ceilalți oameni le pot porunci sau interzice, le pot (admite sau) condamna. Privitor însă la cele din al doilea grup, omul nu are nici o datorie să le împlinească și nu se află sub vreo directivă divină, deoarece nu-și poate exercita asupra acestora libertatea de alegere.

La începuturile islamului, în lumea sunnită existau două școli care erau interesate de aspectele teologice ale acțiunii umane. Un grup, afirmând ideea că oricare acțiune umană este rezultatul voinței de nezdruncinat a lui Dumnezeu, a considerat omul ca fiind condiționat (de voința divină) și a păstrat ideea că liberul arbitru uman este golit de orice valoare și semnificație. Celălalt grup îl credea pe om independent în acțiunile sale, acțiuni ce nu sunt subordonate voinței divine, acțiuni ce se află în exteriorul (puterii de influență a) autorității Providenței (qadar).

Însă, conform învățăturii venite de la Casa Profetului, care la rândul ei este conformă îndrumărilor explicite ale Coranului, omul este liber (mukhtar) în acțiunile sale, dar nu și independent (mustaqil). Astfel, mai degrabă, Dumnezeu Atotputernicul a hotărât acțiunea prin intermediul liberului arbitru. Acum, în acord cu analiza noastră anterioară, Dumnezeu Preaslăvitul a vrut și a făcut necesară Acțiunea prin toate părțile cauzei complete, din care părți una este voința combinată cu liberul arbitru al omului. Ca rezultat al acestui fel de voință divină, acțiunea este necesară, dar, simultan, raportat la ea, omul are de asemenea liberul arbitru: acțiunea este necesară cu referință la părțile cauzei sale, iar cu referință la om, care este și el una din părțile cauzei, acțiunea și alegerea (de a fi săvârșită sau nu) este posibilă și liberă. Al șaselea Imam (fie pacea asupra lui!) a spus: „Nu este nici determinism și nici liber arbitru, dar ceva între acestea două.”

Al V-lea și al VI-lea Imami au spus că: „Dumnezeu își iubește așa de mult Creația Sa, că El nu va forța comiterea păcatului, ca mai apoi să-l pedepsească. Și Dumnezeu este într-atât de puternic, încât orice anume El poruncește ajunge să existe.”

De asemenea, al VI-lea Imam a spus: „Dumnezeu este într-atât de milostiv, că nu naște vreo obligație pentru oameni de-a face ceea ce nu le stă în putere. El este într-atât de puternic, încât, în împărăția Sa, nimic nu vine la ființă fără s-o fi voit El mai înainte.” (Aceasta este o aluzie la cele două școli, privitoare la ideea de predestinare și liber arbitru.) (Biḥār al-anwār, vol.III, paginile 5, 6, 15)

Din perspectivă teologică, problema liberului arbitru și a determinismului este una dintre cele mai dificil de rezolvat, deoarece încape o realitate care transcende dihotomia caracteristică raționării discursive. Cu referință la Absoluta Realitate, nu există nici un fel de liber arbitru, deoarece nu există vreo realitate parțială, independentă de Absolut. Dar în măsura în care, dintr-un punct de vedere relativ, omul este real, da, omul posedă liber arbitru. Din punctul de vedere al cauzalității, în relație cu cauza totală, există determinare, însă în relație cu acțiunea omului, ce este o parte din cauza totală, există libertate.

Traducere realizata de Asociatia Culturala Poarta Cunoasterii
Extras din cartea Shiite Islam, de Allamah Tabatabai


Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate