Viata nu e dreapta, dar e frumoasa, uneori!

De multe ori, dupa un esec, in timp ce plangem cu capul in pumni, mangaiati sau nu de cate un om, ajuns in ipostaza de prieten ad-hoc, acuzam viata de incorectitudine. Ne punem singuri in ipostaza de victime ale unui fenomen lipsit de control uman, care se manifesta aleator si, prin urmare, ne loveste fara sa ne putem feri si fara sa-l putem prevedea. Victime nevinovate, ne abandonam plansului si suferintei. Ne compatimim si, atunci cand nu putem transfera vina unei alte fiinte umane, asupra careia sa revarsam toata frustrarea si durerea acumulate, ne indreptam cu pasi mici, dar siguri, spre resemnare.
Sunt oameni care se simt bine in postura de victime ale vietii. Dupa fiecare esec parcurg, cu usurinta celui care incearca disperat sa scape de durere, drumul de la revolta (de multe ori sterila si haotica) la autocompatimire. Acesti oameni isi pierd treptat abilitatea de a analiza fiecare amanunt al circumstantelor tragediei si incep sa trateze fiecare nereusita ca pe un nou semn al ghinionului supranatural care-i urmareste. Se declanseaza mecanismul de autoaparare si, incet, lacrimile incep sa curga pentru nefericirea de a fi alesul unei sorti nedrepte. Viata e nedreapta. Si, linistiti ca nu trebuie sa facem nimic pentru a repara ceva, pentru ca, nu-i asa?, nu te poti lupta cu viata, asteptam sa fim consolati de ceilalti, pentru a savura gustul dulce-amar al posturii de victima nevinovata, careia nu i se poate reprosa nimic. Ati observat ca oamenii, atunci cand gresesc, sunt mult mai preocupati de imaginea lor in fata celorlalti (de a face astfel incat sa nu fie considerati vinovati), decat de efectele neatentiei lor si de ceea ce ar putea invata din ea? Pentru ca, daca viata e vinovata, e inutil sa incerci sa intelegi ceva. Nu vei fi niciodata capabil sa prevezi si sa eviti loviturile sortii.
Alti oameni, in schimb, nu se multumesc cu atat. Le e greu sa dea vina pe viata pentru simplul motiv ca n-o pot trage la raspundere. Nu-i pot da doua palme si nici n-o pot pedepsi, inchizand-o in camara, fara mancare. Nu se pot razboi cu viata. Lor le trebuie un dusman concret, cu forme clare si usor identificabile. Pe care sa-l judece cu asprime si pe care sa-l condamne la preluarea suferintei. Si acesti oameni se impart in doua categorii: cei pentru care vinovatul este intotdeauna celalalt (sau intotdeauna el insusi) si cei, ramasi atat de putini, pentru care identificarea vinovatului este o munca atenta de invatare si de purificare in acelasi timp. Cei pentru care conteaza mai mult ce pot invata din greseala si mai putin persoana sau lucrul pe care se poate da vina. Acestia din urma sunt cei mai nemultumiti de faptul ca, uneori, nu reusesc sa identifice cu precizie vinovatul si refuza, aproape intotdeauna, sa dea vina pe viata. Pentru ei viata e frumoasa sau urata, in functie de efortul pe care il depui la construirea ei. Si scormone in adanc, gasind fiecare fir, de multe ori prea putin vizibil, care poate, tras cu grija, sa scoata la lumina samburele de umbra.
Ceea ce nu ne omoara ne intareste! Asta, daca invatam cate ceva din confruntarea noastra cu viata. Daca reusim sa intelegem mecanismele care duc la aparitia unei situatii din care noi iesim cei mai loviti. Daca suntem capabili sa ne iubim suficient de mult pentru a fi obiectivi, in primul rand cu noi si cu viata noastra.

nu neaparat ... ma urmareste de mult timp, un lung sir de mici ghinioane ... tot de mult insa nu mai ma supara si nici nu-mi pasa ...nu invat nimic din ele, merg doar mai departe ignornadu-le. Nu stiu daca sunt vinovat cu ceva de ex in faptul ca majoritatea lucrurilor cumparate absolut noi, se dovedesc acasa a avea defecte ascunse si sfarsesc invariabil prin a fi schimbate ... doar un ex.


In rest, ai dreptate ..asa cum spunea cineva ...  nu mai stiu cine ... experienta nu este ceea ce ti se intampla in viata ci ceea ce faci cu ceea ce ti se intampla in viata.

Fiecare sut in fund este un pas inainte !
Probabil ca esti revoltat la inceput, adica de ce sa te loveasca cineva pe tine in fund; dupa ce vezi ca asa te-a rarat o masina incepi sa reanalizezi, poate chiar sa-i multumesti "agesorului".

Celestin, on Sep 29 2005, 15:09, said:

Sigur ca nu tu esti de vina pt aparatele stricate. Eu vorbeam de esec... Nu de ghinion. :) Mie mi se-ntampla des faza cu electronicele. Daca le cumpar, se strica repede. Daca nu, a doua zi nu le mai gasesc...

rvic77, on Sep 29 2005, 15:11, said:

Stii, de mult timp tot incerc sa ma conving ca zicala asta e adevarat... un sut in fund e un pas inainte... Si nu prea reusesc :)
Sau mai e una care imi place mult... cand ti se inchide undeva o usa, alta se deschide altundeva... Totul e sa nu te ratacesti pe culoarul dintre ele :)

Dacă m-aș comporta cum spui tu în primele paragrafe când dau de un eșec, aș ajunge la sapă de lemn.
Nu-mi place să spun "eșec" problemelor mai grave pe care le întâlnesc, sunt doar niște obstacole peste care voi trece mai devreme sau mai târziu. Nu-mi place să vorbesc despre ele prea mult pentru că atunci le-aș da prea multă importanță! Vina nu o dau pe nimeni decât pe bine; eu sunt vinovat pentru gesturile mele, eu suport consecințele, pozitive sau negative.
Totul e o problemă de perspectivă...

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 16:21, said:

si cand pleci de la aia care s-a inchis si fugi catre cea care tocmai s-a deschis cand ajungi la ea pac se inchide, dar, conform zicalei, se mai deschide alta si iar pleci de la asta si fugi catre aia care tocmai s-a deschis si cand ajungi si la asta si asta se inchide dar se deschide alta... si uite cum viata e un hol plin de usi  :w00t:

maxy, on Sep 29 2005, 15:26, said:

Pentru mine esec repezinta nerezolvarea unor probleme serioase sau incapacitatea de a trece peste un obstacol... despre cei care se opresc in fata problemelor sau a obstacolelor, fara sa incerce macar sa le rezolve... intr-un alt editorial :)

shumilica, on Sep 29 2005, 15:30, said:

Da, dar tot alergand intre usi, poate uiti ca nu prinzi niciuna deschisa :)
Si-apoi, e si asta un mod de a-ti gasi un rost in viata... O prind sau nu pe urmatoarea deschisa...? :) Sau o prinzi deschisa si ajungi la scarile de iesire de urgenta...

rvic77, on Sep 29 2005, 15:11, said:

catre odihna eterna...

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 16:33, said:

parodie:

da, unii își iau bolizi special pentru a ajunge mai repede la uși și ajung tocmai la ieșirea de urgență  :w00t:

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 15:33, said:

Si uite-asa, se pare ca intr-adevar important e drumul in sine, nu destinatia...

nexland, on Sep 29 2005, 16:13, said:

Da, pana la urma, destinatia e aceeasi pentru toti... intotdeauna. Dar, uneori, parca e bine sa mai gasesti cate o usa deschisa care sa nu dea la scara de incendiu... face bine la moral si, implicit, la restul drumului...

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 15:30, said:

pai stai un pic....fa-ma sa inteleg...toata lumea trece peste obstacole intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu. deci problema respectiva seva rezolva, chiar daca solutia poate nu mai are valoare, dar se va rezolva.

iar trebuiesc relativizate lucrurile...in conditiile definitiei date de tine esecului, nu cred ca este vreun om care sa nu-l fi intalnit pana acum. unii sunt mai slabi, altii sunt mai tari. oricum ar fi, cu totii cauta un fel de mecanism de protectie, pentru ca, nu-i asa, esecul doare. nu vad categoria de oameni descrisa de tine ca fiind o majoritate. marturie este "progresul" umanitatii. mi se pare oarecum inevitabil ca la un moment dat sa dai vina pe soarta, fie si numai din dorinta de a lua o pauza.

dincolo de toate, exista destule fenomene pe care nu vor depinde niciodata exclusiv de un individ. aici este problema si aici apar neintelegerile. probabil ca daca am intelege si am constientiza mai mult conceptul - care de altfel nu e greu deloc de priceput - sunt convins ca multe lucruri se vor indrepta in bine.

hai sa privim lucrurile un pic mai pozitiv....

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 16:15, said:

:) da' voi sunteti pesimisti rau de tot...dar este evident ca gasesti si usi deschise. sau vi se pare o usa inchisa faptul ca te bucuri de o mama si un tata, spre exemplu, spre deosebire de atatia care sunt fara....sau ca poti admira razele soarelui spre deosebire de cei nascuti orbi, sau ca poti auzi muzica strazii spre deosebire de cei fara auz....etc etc

problema e ca omu' nu stie cand sa se opreasca, de parca toti am fi un mic faust.

DeathRipple, on Sep 29 2005, 16:27, said:

Toate problemele se rezolva? In ce viata? Ca trec problemele, ignorate sau nerezolvate fiind... asta e altceva... A rezolva nu inseamna a-ignora o problema pana cand se "cicatrizeaza"...
Sa fim serisoi. Evolutia umanitatii nu e data de cei multi, ci de cei putini care, in fata esecului, incearca sa inteleaga tot ce trebuie si merg mai departe.
Si da, otit oamenii se confrunta cu esecuri. mai mici sau mai mari, in functie de asteptari si de implicare. Iar a da vina pe soarta... sigur, e aproape inevitabil, tocmai de aceea nu inteleg de ce spui ca majoritatea nu e asa....
Lucrurile care nu tin de om nu pot intra la categoria esecuri... majoritatea depind de el, intr-o masura mai mare sau mai mica...

DeathRipple, on Sep 29 2005, 16:32, said:

Eu unul nu sunt pesimist deloc. Daca as fii, nu m-as mai obosi sa scriu si sa incerc sa arat unele lucruri care (eu cred ca) nu sunt cum trebuie in viata oamenilor. Dimpotriva, eu chiar cred ca se pot schimba multe lucruri... ceea ce face din mine un optimist :)
Foarte putini oameni trec la capitolul reusite "normalitatea"... Mie mi se pare normal sa vad, asa ca n-o pot trece la usi deschise (oportunitati). Desigur, daca n-as vedea, lucrurile s-ar schimba tragic...

nexland, on Sep 29 2005, 17:13, said:

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 17:15, said:

2 metri underground ...sau variante

Radu Herjeu, on Sep 29 2005, 17:38, said:

oportunitatile presupun probabilitati, probabilitatea presupune sansa, sana presupune noroc dincolo de logica/alegeri/decizii. ..so ...