Arheologia si Tanachul

UN ALT EXEMPLU CARE ARATĂ CĂ BIBLIA ESTE DEMNĂ DE ÎNCREDERE:

De exemplu, în 1 Regi 7:45, 46 citim că Hiram a turnat ustensilele de cupru pentru templul lui Solomon „în ținutul Iordanului, între Sucot și Țaretan“. Arheologii care au făcut săpături pe locul anticului Sucot au descoperit aici vestigiile unei topitorii. De asemenea, o inscripție de pe peretele unui templu din Karnak (Teba antică) elogiază victoria obținută de regele egiptean Șeșonk (Șișac) când a invadat Iuda, la care se face referire în 1 Regi 14:25, 26.

UN ALT EXEMPLU CARE ARATĂ CĂ BIBLIA ESTE DEMNĂ DE ÎNCREDERE:

În 2004 însă, la aproximativ 100 de metri sud-est de locul unde se află presupusul bazin Siloam, arheologii au descoperit ceea ce în opinia lor este adevăratul bazin Siloam de pe vremea lui Isus. Cum a fost descoperit? În zona respectivă trebuia reparată o conductă de canalizare, iar primăria a trimis acolo muncitori cu utilaje grele. Un arheolog care lucra în apropiere privea cum se făceau excavările. La un moment dat, a observat două trepte. Lucrările au fost imediat sistate, iar Autoritatea Israeliană de Antichități a dispus efectuarea unor săpături arheologice în zonă. Deja au fost scoase la lumină două dintre colțurile bazinului și o latură a acestuia, având lungimea de aproximativ 70 de metri.
Tot aici s-au găsit și câteva monede care au fost în circulație între al doilea și al patrulea an al revoltei iudeilor împotriva Romei. Această revoltă a avut loc între 66 și 70 e.n. Monedele constituie o mărturie că bazinul a fost folosit până în anul 70 e.n., când Ierusalimul a fost distrus de romani. Revista Biblical Archaeology Review concluzionează: „Bazinul a fost folosit până la sfârșitul revoltei, după care a fost abandonat. Această zonă, aflată la cea mai joasă altitudine din Ierusalim, a rămas nelocuită până în perioada bizantină. An de an, în bazin s-a depus câte un strat de mâl adus de ploile de iarnă ce spălau valea. După distrugerea orașului de către romani, bazinul n-a mai fost curățat. Astfel, de-a lungul secolelor, s-a format un strat gros de mâl și, încetul cu încetul, bazinul a dispărut. Potrivit arheologilor, în unele locuri, stratul de mâl măsura aproape trei metri“.

Eugen3, on 25th June 2011, 09:06, said:

Eugen
iti multumesc mult. Nu stiam asta.
In Silwan s-a mai gasit in sapaturi o casa tipic evreiasca care a ars in 586 i.e.n. Data a fost confirmata actionind testul C14 asupra cenusei organice. Este vorba de anul robirii babilioniene. In cenusa au fost gasite stampile, mai bine zis amprente de stampile pe argila. In una din ele apare numele unui evreu amintit in Tanach.
Astazi zona este ocupata de arabi, insa la origine evreii au locuit acolo timp de peste 1000 de ani.

Eugen3, on 25th June 2011, 09:06, said:

Din punctul de vedere al istoricilor, Biblia este un izvor istoric scris demn de luat in seama. La fel sunt si legendele populare transmise pe cale orala.
Arheologia descoperind locuri care corespund cu scrierile din Biblie, nu face altceva decat sa aduca o dovada in plus iar faptul ca in anumite locuri nu a gasit nimic, nu inseamna ca infirma ceea ce este scris in Biblie... inseamna doar ca afirmatia nu este sustinuta si de dovezi materiale.

Asta este ceea ce am sustinut mereu pe acest forum insa, ateii, crestinii de diferite confesiuni, evrei sau musulmani, fiecare dupa interese, contestau sau aprobau ceea ce le convenea. Asa cum am spus mereu, iau in seama in primul rand parerea istoricilor si apoi restul.

Spuneam in alta parte:

Megara, on 28th October 2007, 13:16, said:

Edited by Megara, 25 June 2011 - 12:10.

Megara, on 25th June 2011, 13:09, said:

Da, asa e.

Ben_Gal_1, on 25th June 2011, 17:10, said:

Ma bucur ca macar o data esti de acord cu mine

Edited by Megara, 25 June 2011 - 17:39.

Megara, on 25th June 2011, 18:38, said:

Daca tot "ai intrat in hora", as ruga contributie suplimentara la "Arheologia si Tanachul".

Este vorba de tunelul sapat la ordinul Regelui Ezechia in Ierusalim in anul 703 i.e.n.
In 722 i.e.n. au fost gonite cele zece triburi din Samaria si regele Ezechia din Ierusalim [amintesc ca Ierusalimul se afla in Yehuda, la sud de Samaria = regatul Israel] se astepta la o noua invazie/asediu din partea lui Sanneherib despre care am amintit deja. Din acest motiv Ezechia a ordonat lucrarea pentru a asigura aprovizionarea cu apa a Ierusalimului. Din lipsa de timp, saparea s-a facut cu ajutorul a doua echipe la cele doua extremitati ale tunelului. Se crede ca orientarea sapaturilor s-a realizat cu ajutorul zgomotului produs de cele dua echipe care au lucrat in sens contrar una alteia. Echipele s-au intalnit cam pe la mijloc si acolo a fost montata o inscriptie in cinstea lucrarii.


Tunelul lui Ezechia - fragment
http://ro.wikipedia....lul_lui_Ezechia
Versetele din Biblie care au legătură cu tunelul lui Ezechia sunt acestea:
«Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui și cum a făcut iazul și canalul de apă și a adus apele în cetate nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?» 2 Regi 20:20
«Ezechia, văzând că a venit Sanherib și că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afara din cetate. Și ei au fost de părerea lui. S-au strâns o mulțime de oameni și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?”» 2 Cronici 32:2-4
«Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.» 2 Cronici 32:30

+++

Iata si un articol in engleza - fragment:

Frank Moore Cross
Biblical Archaeology Review
http://fontes.lstc.e...ng_hezekiah.htm

March-April, 1999

Not long ago, a clay impression of the seal of a Hebrew king came to light for the first time: The seal of 'Ahaz, king of Judah from about 734 to 715 B.C.E., had been pressed into a small bit of clay (called a bulla) that once sealed a papyrus roll.*

etc.

*

VIDEO CLIP
The pool of Shiloah – Nehemia 3:15
http://www.mefeedia.com/watch/29265285
The Center For Online Judaic Studies
Jerusalem's Wall and the Shiloah Pool

In film vedem Bazinul Siloah si izvorul care era sursa de alimentare cu apa a Ierusalimului biblic. El era folosit pentru purificarea evreilor, care, mai apoi, urcau la Muntele Moriah pentru rugaciuni. In mesajul precedent am scris si de tunelul lui Ezechiah cu ajutorul caruia apa ajungea in cetate.
Acest basin este si granita intre primul si al II-lea Templu. El se afla la poalele Muntelui Moriah in satul Silwan, Valea Kidron.
Basinul este amintit in Neemia 3:15. Vesetul vorbeste de reconstructia celui de al II-lea Templu dupa ce Neemia s-a intors din robia Babiloneana

Alta
Shukrun claims his recent discovery is the Second Temple-era Pool of Siloam, mentioned twice in the Torah, both in Nehemia 3:15 ("Pool of Shelah") and in Isaiah 8:6 ("waters of Shiloah"). It is also referred to in the New Testament, in John 9:7 ("Pool of Siloam"). By comparing Nehemiah 3:15 and 12:37, it is clear that the "Pool of Shelah," the stairs that descend from the City of David at the southern part of the Temple Mount, and the king's garden were all near each other. Judeo-Roman historian Josephus Flavius also makes frequent mention of Siloam in The Jewish Wars.
http://his-forever.c...ater_system.htm


alta

Introducere și istoric la cartea Ezdra si Neemia - Biblia, Sfanta Scriptura
http://www.catehetic...fanta-scriptura
Va prezentăm mai jos o scurtă descriere a cărții Ezdra si Neemia din Biblia Vechiului Testament făcută de mitropolitul Bartolomeu Anania:
La început, în Versiunea Ebraică, Ezdra și Neemia alcătuiau o singură carte, sau, mai precis, două părți ale uneia și aceleiași cărți de după captivitatea babilonică: nucleul celei dintâi era rezidirea templului din Ierusalim și restaurarea cultului; nucleul celei de a doua era rezidirea cetății Ierusalimului și restaurarea legii. Chiar și în primele redactări ale Septuagintei, cele două cărți alcătuiau una singură, Ezdra I și Ezdra II, dar după aceea, cu timpul, au fost separate, așa cum le avem astăzi înscrise în canonul Vechiului Testament.
Principalele evenimente se succed astfel: Ezdra. În anul 538 î. H. regele Cirus al Perșilor emite un edict prin care Evreii, aflați în captivitate babilonică din vremea lui Nabucodonosor (587), sunt liberi să se repatrieze.
Primul convoi, de peste 50.000 de persoane, se întoarce la Ierusalim sub comanda nobilului Zorobabel, secondat de preotul Iosua. După un an începe rezidirea templului. În ciuda unor intrigi și piedici venite în special din partea Samarinenilor, lucrarea este isprăvită în anul 515, având și sprijinul moral al profeților Agheu și Zaharia: sfințirea templului și prăznuirea Paștilor devin prilejuri ale unor mari festivități religioase.
Trec 57 de ani. Printre cei rămași în exil se află și preotul cărturar Ezdra, „iscusit în legea lui Moise“, la care ajung vești din țara de baștină și care-și dă seama că reconstruirea templului poate fi o operă caducă dacă nu va fi completată cu reconstruirea lăuntrică a închinătorilor lui, ceea ce înseamnă cunoașterea legii lui Dumnezeu și punerea ei în practică. Înarmat cu scrisori din partea regelui Artaxerxe, prin care acesta le conferea Iudeilor importante privilegii și considerabile ajutoare materiale, Ezdra pleacă spre Ierusalim în anul 458 î. H. în fruntea unui convoi de proporții reduse și, odată ajuns, începe mai întâi să facă rânduială în viața morală a conaționalilor săi, anulând căsătoriile mixte și îndemnând poporul la pocăință și rugăciune.
Neemia. În acest timp, la curtea regală din Suza trăiește un alt iudeu, Neemia, care deține importanta demnitate de paharnic al suveranului. Suntem în anul 445 î. H. Aflând că foștii exilați reveniți în Iudeea trăiesc cu tristețe într-un oraș încă depopulat, ruinat și disprețuit de străini " falnicul Ierusalim de altădată " Neemia obține de la rege nu numai învoirea, ci și împuternicirea oficială de a merge în capitala fostului regat al lui Iuda și de a reconstrui zidurile dărâmate cândva de Nabucodonosor.
Ajuns în patrie, el izbutește să mobilizeze toate forțele locuitorilor din Ierusalim și de peste tot și, în pofida unor noi intrigi și împotriviri, reconstruirea zidului, de jur-împrejur, e isprăvită în numai 52 de zile.
Se produce și împlinirea visului lui Ezdra, acela de a construi pe dinlăuntru. Împreună cu acesta, Neemia organizează lectura sistematică a legii lui Moise, însoțită de tâlcuirea pe înțelesul tuturor și urmată de juruința întregului popor de a o respecta întocmai. După douăzeci și doi de ani de activitate în Ierusalim, Neemia se întoarce la Suza, dar curând află că, după plecarea lui, decadența morală a fiilor lui Iuda a reînceput: delăsarea preoților, abuzurile bogaților, căsătoriile cu femei de alt neam și de altă credință. El revine, pentru scurtă vreme, și ia măsuri drastice de îndreptare.
Autorul celor două cărți este un cronicar care a folosit izvoare autentice de primă mână: memoriile (sau însemnările) personale ale lui Ezdra și ale lui Neemia (identificabile în pasajele istorisite la persoana întâi), documente din arhiva templului, precum și informații secundare.
Pe lângă indiscutabila lor valoare istorică, ele au și un mesaj " hiar dacă indirect" teologic: trecând peste repetatele "exasperantele" acte de infidelitate ale poporului ales, Dumnezeu nu-Și epuizează nesfârșita bogăție a îndurărilor Sale și-i conferă acestuia, de fiecare dată, șansa de a-și duce la capăt misiunea mesianică.
Bartolomeu Anania

ALTE EXEMPLE:

În Samaria, arheologii au descoperit fragmente din vase de lut care conțin șapte nume de familii menționate în Iosua 17:1–6. Fragmentele descoperite la Arad confirmă informațiile despre familiile preoțești și menționează și numele lui Dumnezeu. Fragmentele de vase descoperite la Lachiș oferă informații despre situația politică și starea de criză existente în regatul Iuda înainte ca acesta să fie atacat de babilonieni.

În cartea sa The Bible Comes Alive, Sir Charles Marston spune: „Cei care au zdruncinat credința marelui public în Biblie și au subminat autoritatea acesteia sînt la rîndul lor subminați de dovezile scoase la lumină, iar autoritatea lor este distrusă. Lopata arheologilor împinge critica distructivă din domeniul faptelor îndoielnice în cel al ficțiunii acceptate oficial“.
Arheologia a sprijinit Biblia în multe feluri. De exemplu, descoperirile au confirmat locurile și denumirile aflate în Geneza, capitolul 10. Excavatoarele au scos la iveală orașul caldeean Ur, un centru comercial și religios în care s-a născut Avraam (Geneza 11:27–31). Deasupra izvorului Gihon, în sud-estul Ierusalimului, arheologii au descoperit orașul iebusit cucerit de regele David (2 Samuel 5:4–10). În 1880 a fost descoperită inscripția de la Siloam, gravată la un capăt al conductei, sau al apeductului, regelui Ezechia (2 Împărați 20:20). Cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare în 539 î.e.n. este relatată în Cronica lui Nabonid, descoperită în secolul al XIX-lea e.n. Detaliile din cartea Estera au fost confirmate de inscripțiile de la Persepolis și de descoperirea palatului regelui Xerxes (Ahașveroș) de la Șușan, sau Suza, între 1880 și 1890 e.n. O inscripție descoperită în 1961 pe ruinele unui teatru roman din Cezareea dovedește că guvernatorul roman Pontius Pilat, care l-a predat pe Isus pentru a fi pironit pe stîlp, a existat. — Matei 27:11–26.

Mentiuni ale potopului in diverse scrieri:
Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, grecești, egiptene și feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoșteau tehnica scrisului, cunoștința despre potop a rămas pe cale de tradiție, adică s-a transmis oral din tată în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem a făcut un studiu aprofundat asupra tradiției potopului la multe popoare și rezultatul l-a consemnat în cartea sa: "Die Sintflut in Sage und Wissenschaft”. în introducere, el zice: "Dintre toate tradițiile, nici una nu e atât de generală, atât de răspândită pe pământ... ca tradiția potopului”. Iar Dr. Richard Andree, alt învățat german, a colectat 88 de tradiții diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia și 46 de la popoarele din America. Faptul că sunt diferite, ar putea obiecta cineva, arată că nu sunt adevărate. Da, ele sunt diferite, spune și autorul, însă toate au trei lucruri comune: 1) Toate mărturisesc că a fost un potop de ape pe pământ, care a nimicit omenirea. 2) Toate afirmă că mijlocul de salvare a fost o corabie. 3) Toate spun că o sămânță de oameni a fost salvată de la nimicire; unele chiar precizează cifra de opt.

O expediție arheologică sub conducere lui A.H.Layard a făcut săpături la Ninive între anii 1845-1847 și a dezgropat unul din palatele lui Sanherib. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3.000 lire pentru muzeu și Layard a fost trimis din nou pentru excavații. Între anii 1849-1851, el dezgroapă alt palat al lui Sanherib și palatul lui Asurbanipal. Un îmbelșugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. După mai mulți ani, un tânăr geniu, George Smith, funcționar la muzeu și cunoscător al scrierii cuneiforme, a fost însărcinat cu sortarea materialului și cu copierea inscripțiilor de pe tăblițele cele mai importante pentru cercetătorii străini. Lucrând astfel, într-o zi, dădu peste un fragment de tăbliță pe care erau următoarele cuvinte:

"Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, și el s-a dus. Porumbelul a mers și s-a întors și un loc de odihnă nu a găsit și s-a reîntors”.

Smith și-a dat seama de asemănarea acestor rânduri cu relatarea potopului din Geneza. Numaidecât a început să caute după cealaltă bucată ruptă a tăbliței. Căutând, a găsit alte două tăblițe, cu alte relatări tot despre potop. El a anunțat marea lui descoperire la 30 dec.1872, înaintea Societății Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzațional nu numai pentru bărbații de știință, ci chiar și pentru public în general.

Până atunci se cunoștea o versiune babiloneană a potopului, descrisă de istoricul Berosus, un contemporan cu Alexandru Macedon. Toți presupuneau însă că Berosus a împrumutat istoria potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneană. Iată că acum se găsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivității și care se asemăna până în cele mai mici detailii cu istorisirea biblică.

Imediat după anunțarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului "Daily Telegraph" din Londra au pus la dispoziția lui George Smith suma de 1.000 lire însărcinându-l să meargă la Ninive să caute celelalte fragmente de tablițe, spre a întregi această versiune asiriană a potopului.

Conform cu Enciclopedia Americană, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith a mers la Ninive și a făcut săpături arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununată de succes prin descoperirea fenomenală a unei imense biblioteci cu 30.000 de tăblițe și cilindri, care au aparținut colecției împăratului Asurbanipal, 668-626 î.d.Cr. , ultimul mare înpărat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Această descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încă în trei expediții. Cea din urmă n-a reușit s-o ducă la sfârșit, căci moare de febră la Alepo în 19 aug.1875.

Între tăblițele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului. O tăbliță spune că toată omenirea a fost nimicită de potop; se precizează că a fost nimicită din cauza păcatelor, cu excepția celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreună cu câteva persoane și cu câteva animale au scăpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune că potopul a pustiit șapte zile, iar după ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei păsări ca să cerceteze pământul: un corb, o rândunică și un porumbel. Observați cum se aseamănă relatarea caldeiană cu cea biblică?

Să luăm o altă tăbliță din biblioteca lui Asurbanipal. Tablița este înscrisă la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune că dumnezeii, la un sfat, au hotărât potopul și au cerut lui Karitadra să-și facă o corabie destul de mare pentru el, familie și animale. Când corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis ușa și îndată a început potopul, care a distrus omenirea.

Pe alte tăblițe s-a găsit un poem epic, care vorbește despre un personaj numit Ghilgameș. Poemul a fost scris pe 12 tăblițe cu un total de vreo 3.000 rânduri din care noi avem abia vreo jumătate. Acest poem a fost tradus și în românește și editat la București. Poemul a fost scris în cuneiformă cu mult înainte de scrierea Genezei de către Moise. În rândurile 132 și 133 din acest poem se spune:

"Am privit deasupra apelor, era liniște,
Și toată omenirea era întoarsă în țărână”.

Și în acest poem sunt multe asemănări cu istorisirea biblică: îndrumarea dată, pregătirea corabiei, potopul cu furtună, nimicirea oamenilor, păstrarea vieții, oprirea corăbiei pe un munte, trimiterea de păsări pentru cercetarea pământului, aducerea unei jertfe de mulțumire și că această jertfă a fost acceptată, dându-se asigurarea că nu va mai fi un alt potop.

În descrierea potopului de către Berosus apar cam aceleași lucruri. Iată o parte din relatarea lui:

„În timpul domniei lui Xisutros, al zecelea împărat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apărut regelui în vis și l-a înștiințat că pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toți oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus... să-și facă o corabie și să intre în ea cu familia sa, cu prietenii săi cei mai dragi, să depoziteze în corabie provizii de mâncare și băutură, să determine animale sălbatice, păsări și patrupede, să intre... Xisutros a ascultat și a clădit o corabie... A adunat tot ce i s-a poruncit și s-a îmbarcat cu soția, cu copiii și cu prietenii săi cei mai intimi. Potopul a venit”.

Și în această descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la păsări și a adus jertfă de mulțumire.

Ziarul "Buffalo Courier Express" a descris cum o expediție recentă a lui Dana și Ginger, într-o regiune neexplorată din Mexic, au găsit o veche descriere Mayaa potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscută de vechile triburi de băștinași ai Americii Centrale, sunt puțin fantastice, totuși elementele de bază sunt comune cu cele biblice: că a fost un potop care a acoperit tot pământul; că potopul a nimicit oamenii și viețuitoarele; că un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreună cu animale și păsări; că la sfârșitul potopului s-a dat drumul la păsări și chiar nici frunza de măslin nu a fost omisă.

Povestiri despre potop s-au găsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni și la greci.

Apoi potopul se constată din termenii folosiți în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus și scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trăit „Înainte de potop", deci se afirmă că a existat potopul.

Cercetătorii Bibliei fac legătură între acești 10 monarhi și cap.5 din Geneza, unde sunt înșirați cei 10 patriarhi de la Adam la Noe.

Ceva mai mult, Berosus susține că scrisul a fost inventat nu după potop ci înainte de potop. Pe o tăbliță cu scriere cuneiformă se păstrează relatarea cu privire la un împărat, care avea mare plăcere să citească scrierile rămase "dinaintea potopului". Împăratul Asurbanipal, care a înființat vestita bibliotecă de la Ninive, amintește de "inscripțiile din timpul dinaintea potopului”.

Deci, termenii „Înainte de potop", "scrieri dinaintea potopului", "inscripții din timpul dinaintea potopului" găsiți pe tăblițele dezgropate de arheologie, dovedesc că a fost potopul.

Ceea ce spune Biblia e confirmat și de săpăturile făcute de arheologi în solul pământului. Descoperiri deosebit de interesante și izbitoare, cu mare câștig pentru adevărul Bibliei, au fost făcute în anul 1929, când trei echipe de savanți în arheologie au făcut săpături în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafață stabilește că în trecutul îndepărtat, un mare potop de ape a îngropat toată civilizația. S-au descoperit sute de scule și obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împăratul Dariu.

O expediție arheologică condusă de Sir C.Leonard Woolley a făcut săpături la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depărtare de locul unde se crede că a fost grădina Eden. După ce au coborât cu săpăturile la peste 20 m adâncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime. În stratul acesta nu s-a găsit nici o urmă de civilizație. Până la el s-au găsit cioburi, unelte, obiecte, la fel și sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley, examinând vestigiile civilizației găsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: "Trebuie să fi fost o dezlănțuire năpraznică, grozavă și definitivă, care a rupt continuarea istoriei anterioare”.

Altă expediție a făcut săpături la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E.Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune că aici a trăit Noe și și-a făcut corabia. Expediția lui Dr. Schmidt la fel a găsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecătură de pământ galben și nisip. Sub strat s-au găsit cărbuni de lemn și cenușă, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casă, toate având aparența că populația lovită pe neașteptate de o mare catastrofă, "a fugit grăbită în dezordine, părăsind case și toate cele aparținătoare".

Cealaltă echipă de arheologi sub conducerea prof.Dr. S.Langdon de la Universitatea din Oxford a făcut săpături la cetatea Chiș, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Și aici s-a găsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fără nici un fel de obiecte. Astfel, hârlețul și lopata au dat grai pământului, care mărturisește că a existat potopul.

În legătură cu potopul, ing.Theodor Thaut, cercetător științific la Institutul de Fizică Atomică al Academiei România, într-un documentar intitulat "Potopul: mit și ipoteză științifică" spune: "...și totuși potopul biblic a existat. Este vorba nu atât de un "potop" (termenul e incorect, ci de o catastrofă ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafață terestră; un cataclism cu cutremure și erupții vulcanice, cu inundații, cu deplasarea uscatului, cu mișcări ale continentelor și scufundarea unor întregi regiuni ale globului”.

"Numărul argumentelor științifice, care confirmă potopul biblic, începând cu mitologia comparată și terminând cu metodele moderne, nucleare, de măsurare a vârstelor diferitelor vestigii ce susțin teza, este din ce în ce mai mare”.

„În ce privește faptul în sine, (eliberat firește de aura mitului) s-ar părea că nu mai există suspiciuni”.

După ce face o analiză a mitologiei comparate, continuă: "Argumentele științifice care susțin ideea "potopului" pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul științelor exacte: climatologia, hidrografia și arheologia”.


dupa cartea: BIBLIA ESTE TOTUȘI ADEVĂRATĂ
de PETRU POPOVICI

Ben_Gal_1, on 23rd June 2011, 11:13, said:

Mersi, eu ma gandeam mai degraba la:
BHR-63
Brit-Am Historical Reports
http://www.britam.org/BHR/BHR63.html
#1. Max von Oppenheim and Gozan of Edom, Syria, and Israel

ThinkAbout, on 27th June 2011, 11:01, said:

Bine, asta una e o inundatie mica, comparativ.

In Regi 25:22-24 este mentionat numele lui Ghedalia
A fost gasita pecetea lui:
Seal of Gedaliah, 586 BCE.
The Seal of Gedaliah was found in 1935 in excavations at Lakhish (Lachish). It was found in a layer of ashes left behind from Nebuchadnezzar's fire. Inscribed on the seal are the words, "Belonging to Gedaliah, who is over the House.” Gedaliah the son of Ahikam governed the people of Judah after the destruction of the First Temple:

22. Iar peste poporul care a ramas in tara Iudei si pe care l-a lasat Nabucodonosor, regele Babilonului, a pus capetenie pe Ghedalia, fiul lui Ahican, fiul lui Safan.  
23. Cand au auzit toate capeteniile si ostasii lor ca regele Babilonului a pus capetenie pe Ghedalia, au venit la Ghedalia in Mitpa: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, si Iaazania, fiul lui Maacati, ei impreuna cu oamenii lor.  
24. Si a jurat Ghedalia acestora si oamenilor lor si le-a zis: "Nu va temeri a fi supusii Caldeilor. Asezati-va in tara aceasta si slujiti regelui Babilonului si va fi bine!"

searcher-star, on 27th June 2011, 17:18, said:

Multumesc pentru contributie.
Iata ce am gasit.
Este vorba de gonirea celor 10 triburi din Israel de catre asirieni in 722 i.e.n.
The ten tribes were re-settled in Halah, Gozan, Asyria
Regele cuceritor, Sargon, asirianul, i-a dus in Gozan, linga raul Habur. Acolo refiunea era fertila. Ei au devenit agricultori, insa parte din exilati s-au ocupat cu cresterea animalelor, comertul, etc. Evenimentul este desctis in Regi 2 17:6,
18:11 si Cronici 5:26. Adeverirea Bibliei de gaseste in Tabletele gasite in Cetatea Shalmaneser si am sa mai caut ce exact scrie acolo.
In link-ul dumitale sunt descrise vestigiile gasite de Max von Oppenheim in Gozan, nordul Siriei, aproape de granita cu Turcia. Acolo el a gasit o statuie a carei pieptanatura seamana cu a evreilor religiosi. Locul se numeste Tell [movila] Halaf, vechea denumire a Gozan-ului.

http://www.ww2f.com/...es-display.html

Edited by Ben_Gal_1, 27 June 2011 - 19:15.

UN ALT EXEMPLU:

STELA LUI MERNEPTAH
  În 1896, arheologii au descoperit într-un templu funerar egiptean un artefact cunoscut azi sub numele de Stela lui Merneptah. Acest stâlp negru de granit vorbește despre realizările regelui egiptean Merneptah, care, potrivit unor erudiți, a domnit spre sfârșitul secolului al XIII-lea î.e.n. Pe stelă este inscripționat un imn care conține următoarele cuvinte: „Israelul a fost pustiit, sămânța lui a pierit“. Aceasta este, după cât se pare, singura mențiune a Israelului în textele egiptene antice și totodată cea mai veche mențiune extrabiblică.
  Stela a fost realizată în perioada judecătorilor descrisă pe larg în cartea biblică Judecătorii. Spre deosebire de cronicile egiptene care doar își elogiază faraonii, cartea Judecătorii prezintă atât succesele, cât și eșecurile națiunii Israel. Referitor la eșecuri, în Judecătorii 2:11, 12 citim: „Fiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii lui Iehova și le-au slujit Baalilor [zei canaaniți]. L-au părăsit pe Iehova, . . . care îi scosese din țara Egiptului“. De fapt, întregul text biblic poartă pecetea unei asemenea sincerități.

Eugen3, on 28th June 2011, 08:12, said:

Va multumesc.

Vreau sa ma refer la De fapt, întregul text biblic poartă pecetea unei asemenea sincerități.
Stiu ca e off-topic.
Sinceritatea aceasta a fost folosita de unii crestini pentru a justifica uciderea evreilor.

@

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI
http://www.theophilo.....logiei E.html

E. PERIOADA CAPTIVITĂȚII
Țara lui Israel a fost înfrântă cu totul sub Sargon, împăratul Asiriei, iar locuitorii au fost duși în robie. În locul lor au fost aduși coloniști, care prin încuscrirea cu rămășița lui Israel au dat naștere poporului samaritean. Captivitatea lui Israel a început în anul 722 î.d.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a făcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadnețar, împăratul Babilonului și a durat 70 de ani, până în 536 î.d.Cr. Arheologia are o mare mulțime de documente din această perioadă, documente care confirmă cele relatate în Biblie.
1. Nebucadnețar și Biblia
Dintre toți împărații străini, Nebucadnețar este cel mai des pomenit în Biblie, de peste 150 de ori. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 î.d.Cr. El a fost fiul lui Nabopolasar, rege al Babilonului cu recunoașterea împăratului Asiriei.
Imperiul asirian cu toate rânduelile lui din cale afară de precise, cu toate sumele mari ce le primeau ca tribut și cu toate oștirile numeroase se prăbușește. Hoarde de sciți - după spusele lui Herodot - năvăliseră în valuri asupra provinciilor asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal moare în anul 626 î.d.Cr. Asur-etil-ilani îi devine succesor, dar știm foarte puțin despre el.
În anul următor, 625, Nabopolasar devine împărat al Babilonului, cu încuviințarea Ninivei. El năzuia spre independență. Spre a ajunge la aceasta el nu se răscoală, ci duce tratative cu Ciaxare, împăratul mezilor, care nutrea aceleași gânduri. Alianța se ratifică prin căsătoria lui Nebucadnețar cu fiica lui Ciaxare, prințesa Mediei. În urma acestei alianțe, cu multă precauție, ei au făcut pregătirile și într-o zi au scuturat jugul asirian.
Nebucadnețar a fost făcut părtaș la domnie, coregent cu tatăl său. El conduce lupta de la Carchemiș în 606 î.d.Cr. Împotriva lui Faraon Neco al Egiptului. Ieremia vorbește de această luptă în cap. 46:1,2. Ioiachim, împăratul lui Iuda, îl ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadnețar. Nebucadnețar a fost biruitor, a luat pradă de la egipteni, dar nu l-a cruțat nici pe Ioiachim. Trupele lui au trecut pe la Ierusalim și un prim lot de prizonieri sunt duși în captivitatea Babilonului, împreună cu vasele sfinte de la templu. Printre cei duși a fost și Daniel cu ceialalți trei tineri credincioși (Daniel 1:1,2).
Întronarea lui Nebucadnețar s-a făcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tăblițe de la Nabopolasar sunt cu data de mai și august 605. Iar primele două de la Nebucadnețar le avem cu data de august și septembrie 605. În.Cr.
În ce privește lupta de la Carchemiș pomenită în Biblie, este confirmată de Iosif Flaviu, redând mărturia istoricului antic Berosus.
Știm că deportarea lui Iuda s-a făcut în trei rânduri: în 606, 597 și 586. Ioiachim a fost lăsat ca împărat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 î.d.Cr. În locul lui a domnit fiul său Ioiachin, timp de trei luni și zece zile, căci sosise Nebucadnețar a doua oară la Ierusalim. Probabil fiindcă Ioiachim nu mai voise să plătească tributul datorat. Împăratul a fost dus în Babilon ca prizonier (2 împărați 24:8-17).
Două tăblițe cu inscripții babilonene susțin cele spuse de Biblie. Prima vorbește despre acest atac al lui Nebucadnețar. Ea spune:
„În al șaptelea an, luna Kislev, împăratul Akadului și-a trecut în revistă trupele și a pornit spre țara Hatti, a tăbărât împotriva cetății lui Iuda, iar în luna Adar ziua a doua a pus mâna pe cetate și a capturat pe împărat. El a desemnat ca împărat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, și le-a trimis toate la Babilon”.
A doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul german Koldewey. Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiți captivi din cetate. Numele Yaukin (Ioiachin), împăratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele se referă și la cei cinci fii ai săi. Iată fragmentul:
„...10 (rații ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împăratului lui Ia-ku-du (Iuda), 2 și jum. pentru cei cinci fii ai împăratului lui Ia-ku-du (Iuda)”.
Cu cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie și proorocul Ezechiel. În cap.1:1 el ne spune locul unde au fost așezați evreii: "...eram între prinșii de război de la râul Chebar”. Fiindcă nu s-a mai știut nimic de Chebar, criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulțumită săpăturilor arheologice efectuate la Nippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi știm aria unde au fost așezați captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a făcut excavații la Nippur. În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o cameră cu 730 de tăblițe cu inscripții. Ele datează de pe vremea lui Artaxerxe, 465-424, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea, 423-404. Ele aparțineau unei familii Marașu. Două dintre tablițe vorbesc depre navigația pe "naru Kabari" sau "nehar kebar” ceea ce înseamnă "râul Kebar". Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord a Babilonului și ducea o parte din apele Eufratului pe la Nippur și se unea iarăș cu Eufratul la sud de cetaten Ur. Deci au fost înlăturate și îndoielile cu privire la râul Chebar. Azi știm locul unde au fost deportați Evreii din țara lui Iuda. F.F.Bruce e de părere că ei au fost supuși la muncă forțată în sistemele de irigare ale Babilonului.
În locul lui Ioiachin, Nebucadnețar a pus ca împărat peste Iuda pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. El domnește între 597-586 î.d.Cr. Cu el are mult de-a face proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim că cetățile Lachiș și Azeca "erau cetățile care mai rămăseseră" necucerite de Nebucadnețar, pe vremea lui Zedechia. Pentru mulți afirmația aceasta a lui Ieremia părea de necrezut. „Cum se putea ca ele să fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii și criticii Bibliei.
Azi însă știm că Ieremia a scris adevărul. Cetatea Azeca a fost dezgopată de o echipă a Fondului de Explorare a Palestinei condusă de Frederick K.Bliss în anul 1898. S-a constatat că a fost o fortăreață puternică cu 8 turnuri. Iar cetatea Lachiș a fost dezgropată de Expediția Arheologică Wellcome-Marston. Lucrările au început în 1933 sub conducere lui J.L. Starkey. În 1938, Starkey a fost ucis de bandiți arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding și Charles H.Inge. Cetatea era situată la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominând vechiul drum ce lega Babilonul și Siria cu Egiptul. Fortăreața avea ziduri duble și porți triple.
Ca suprafață, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare decât Ierusalimul și decât Meghido.
La săpături au fost găsite într-un strat de tăciuni și cenușă un număr de 18 scrisori pe tăblițe de lut. Ele dau lumină asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofițer Hoșayahu, aflat la un post de observare situat la vreo 6 km către Yaoș, guvernatorul militar al cetății. În scrisoarea nr.4 se spune:
"Facă Iehova ca domnul meu, în această vreme, să audă vești de bine... Cât despre Semachiah și Semaia au fost luați și duși în capitală (Ierusalim)... Și să știe domnul meu că noi suntem în stare de veghe și ne uităm după semnalele de focuri de la Lachiș, în conformitate cu indicațiile date mie de domnul meu, căci noi nu putem vedea Azeca”. .
Scrisoarea nr.6 conține expresia biblică din Ieremia 38:4 "...moaie inima oamenilor de război”. Scrisorile dau o seamă de nume pe care le găsim și în cartea lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania și chiar Ieremia. Haupert susține că nici o altă descoperire arheologică recentă nu are o legătură mai directă cu Biblia ca scrisorile de la Lachiș.
Cel de-al treilea lot de prizonieri duși în Babilon a fost după dărâmarea Ierusalimului în anul 586 î.d.Cr. În ce privește aceste evenimente sunt recunoscute de toți ca adevărate.

&
Adaosul meu:
Este vorba de distrugerea cetatii Lachiș de catre Sanneherib. Acesta nu a putut cuceri Ierusalimul lui Ezechia - vezi Isaia, caci armata a fost decimata de o molima - exact asa cum sta scris in BIBLIE.
Mult mai tarziu a fost cucerit si Ierusalimul, insa nu de catre Sanneherib, care la intoarcere in Ninive a fost ucis de fiii sai..

@
Ceea ce stârnește împotrivire este o altă latură a vieții lui Nebucadnețar. În cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: "După 12 luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul și a zis: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clădit eu, ca loc de ședere împărătească prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?" Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului și un glas s-a pogorât din cer și a zis: "Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția!" Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor”.
Cercetările arheologice atestă că ceea ce a fost Ramses al II-lea pentru Egipt - împăratul constructor - a fost și Nebucadnețar pentru Babilon. El a dat o măreție deosebită Babilonului. A ridicat falnice palate, mărețe temple, puternice întărituri cu turnuri, precum și renumitele grădini suspendate, care constituiau una din cele 7 minuni ale lumii. W.Schneider spune că "nici vechea Romă cu peste un milion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privința întinderii”. Istoricul grec Herodot a spus: "Babilonul nu este numai mare, ci și un oraș de o splendoare neîntâlnită de mine la alte cetăți”. Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor "Oare nu este acesta Babilonul cel mare”., ci împotriva afirmației lui Daniel că a fost izgonit.
E adevărat că istoria nu pomenește nimic despre aceasta. Și cum e natural, nici cronicile lui. Rawlinson ne spune însă de o inscripție, puțin cam mutilată, care dă de înțeles cele afirmate de Daniel. Inscripția spune:
"Pentru patru ani reședința împărăției mele nu a desfătat inima mea; în nici una din posesiunile mele nu am ridicat nici o clădire importantă prin puterea mea. Nu am înălțat clădiri în Babilon pentru mine și pentru fala numelui meu. În închinăciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cântat laudele sale, nu am procurat jertfe pentru altarul său și nu am curățit canalele”.
Această înșirare de omisiuni indică suspendarea pentru un timp a lucrărilor marelui împărat. Cum pot fi împăcate cele două relatări cu privire la timp? Biblia vorbește de șapte vremi, iar inscripția de patru ani. Deci, este o nepotrivire. Și totuși, Biblia este adevărată. Ea nu vorbește de ani, ci de vremi. În Babilon anul are două anotimpuri sau două vremi; șapte vremi fac trei ani și jumătate. Aceasta se pare că este perioada cât împăratul a fost ca nebun, până i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripțiile pomenesc patru ani, timp în care nu a lucrat.
O remarcabilă precizare găsim la marele istoric al Babilonului Berosus, care spune că împăratul Nebucadnețar "a căzut într-o stare de sănătate infirmă", înainte cu ceva de moarte.
Un alt scriitor antic, Abydenus spune: "...După aceasta, caldeenii zic că Nebucadnețar, urcându-se pe acoperișul palatului său, a fost cuprins de o inspirație divină și a izbucnit în vorbire, după cum urmează:
"Eu, Nebucadnețar, vă prezic vouă, o, Babilonieni, nenorocirea care stă să cadă peste voi, pe care Bel, strămoșul meu și regina Beltis, amândoi nu sunt în stare să convingă soarta să se abată. Un catâr persan va veni, ajutat de dumnezeii săi și va aduce robia peste voi, cu complicele său un Med, mândria asirienilor. O, de ar veni un vârtej sau un potop să-l înghită, să-l nimicească cu desăvârșire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii țării mele... Și eu aș fi fost mult mai fericit de mi-aș fi încheiat viața mai înainte ca aceste gânduri să-mi fi intrat în cap.” După ce a proorocit astfel, deodată a dispărut din vedere”.
Pasajul e foarte grăitor și are puncte comune cu Daniel. Locul pe acoperiș, puterea de a profeți, dispariția sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii istorici ai Babilonului vorbesc că pe timpul boalei lui, împărăteasa a condus treburile împărăției în numele lui.
Palate dezgropate, inscripții, tăblițe scoase din cenușă, bonuri de rații de ulei pentru prizonieri, corespondență militară, cărămizi și cioburi scoase de târnăcop la lumină, au căpătat grai pentru oamenii de știință și graiul lor confirmă adevărul Bibliei.
Întrebarea este cum privesc eu această Carte? Care este atitudinea mea față de ea? Care este mărturia mea prin grai și prin trai despre Biblie? Când alții lovesc cu târnăcopul în solul inimii mele găsesc ei mărturii că Biblia este adevărată? O confruntare între spusele Bibliei și documentul vieții mele face să strălucească mai mult adevărul ei sau îl întunecă?
2. Existența lui Belșațar confirmată de tăblițe
În cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: „Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț celor o mie de mai mari ai lui”.
Raționaliștii și criticii multă vreme au spus că aceste cuvinte nu corespund adevărului. Ei spuneau că Belșațar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic. Afirmația lor și-o bazau pe faptul că după moartea lui Nebucadnețar a urmat la tron Nabonidus, că în timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perși, că Nabonidus nu a fost omorât cum se relatează despre Belșațar (Daniel 5:30), ci a fost luat captiv. Prin aceasta căutau să arate că Biblia nu este adevărată.
Cei credincioși nu aveau cu ce să se apere de aceste atacuri. Chiar dacă nu puteau explica această nepotrivire dintre istorie și Biblie, totuși ei credeau că Biblia este adevărată.
Dar a venit o zi când savanții în ale arheologiei au făcut lumină și în privința aceasta. O foarte simplă descoperire făcută în Babilonul de jos a unei inscripții, cu o rugă a lui Nabonidus, explică în mod satisfăcător aceste contradicții dintre istorie și Biblie. Inscripția spune:
"Și în inima lui Balșațar, fiul meu cel mai mare, urmașul meu, sădește teama de marea ta dumnezeire! Fă-l să nu păcătuiască! Fă-l să fie satisfăcut cu plinătatea vieții!"
Alte tăblițe găsite în vechea Babilonie și depozitate în Muzeul Britanic au fost examinate de Dr. Theophilus G.Pinches, proeminent asiriolog din Londra. Pe una este pomenit numele lui Belșațar, pe alta este pomenit și Nabonid și Belșațar, alta se referă la Belșațar ca fiul împăratului, iar alta ce cuprinde un contract, are jurământul luat în numele lui Nabonid și Belșațar. În Babilon, jurământul se lua în numele împăratului. Cum se poate ca Babilonul să fi avut doi împărați deodată? Da, căci și Nebucadnețar a fost împărat cu tatăl său.
Cronicile lui Nabonid ne spun că în anul 556 î.d.Cr. el a încredințat domnia fiului său, Belșațar. Următorul text arată explicit că înainte de a face o expediție militară în părțile apusene spre a potoli o răscoală și spre a cuceri cetatea Tema, împăratul a făcut lucrul acesta:
"O tabără a încredințat-o fiului său mai mare, întâiului născut trupele țării le-a alăturat lui. El i-a dat mână liberă, i-a încredințat lui domnia. Apoi el a întreprins o campanie la mare distanță, puterea  țării Akkad a înaintat cu el spre Tema... a ucis pe prințul din Tema ... apoi și-a stabilit domiciliul lui în Tema”.
Raymond P.Dougherty, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a petrecut timpul în Arabia cu scopul de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredințat domnia lui Belșațar. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al șaptelea, (col. II ob. 1, 5, 10, 19, 23) deci pe la 549 î.d.Cr. , precizează:
„...Împăratul a fost în cetatea Tema, fiul împăratului, nobilii și trupele sale erau în țara Akkad”.
Acelaș lucru se spune și în anul al nouălea, al zecelea și al unsprezecelea. Millar Burrows de pe lângă Școala de Cercetări Orientale spune: "Soluția acestei discrepanțe aparente a fost găsită când s-au descoperit evidențele că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a trăit în Arabia și a lăsat administrația guvernării fiului său Belșațar”. Astfel înțelegem de ce spune Biblia că lui Daniel i s-a dat "locul al treilea în cârmuirea împărăției", căci primul era Nabonid, Belșațar al doilea și Daniel al treilea.
Dar zilele lui Belșațar au fost numărate, cum îi citise Daniel scrierea de pe perete. În noaptea de ospăț și orgii, trupele medo-persane ale lui Cir intră în Babilon și ocupă cetatea fără vărsare de sânge, căci "poporul Babilonului, ca un singur om, întreagă țara Sumerului și Akkadului, nobilii și cei mari s-au proșternut înaintea lui, i-au sărutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea lui.” spune cilindrul cu analele lui Cir. Iar Istoria Universală, apărută la București, confirmă adevărul spus de Biblie cu privire la sfârșitul lui Belșațar:
"Nabonid a fost făcut prizonier și apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost ucis”.
Iată cum evidențele arheologice fac lumină și spulberă toată tăgăduirea scepticilor. Încă odată Biblia s-a dovedit că este adevărată.

Edited by Ben_Gal_1, 07 July 2011 - 09:23.

În Israel au fost descoperite urmele "băieților răi" din Biblie, filistenii lui Goliat
http://www.realitate...nii_852526.html

Fragment:

Săpăturile de la Gat au arătat, de asemenea, urme de distrugere a orașului în secolul al nouălea î.Hr., inclusiv un șanț și o îndiguire construită în jurul orașului, încă vizibile ca o linie întunecată care traversează dealurile din jur.

Distrugerile provocate la acel moment par să fi fost "opera" regelui Arameul Hazael, în 830 î.Hr, un incident menționat în Cartea Regilor.
Inca o dovada ca Biblia este si carte de istorie.

Prezența numelui în Biblie
http://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH
În Biblie, YHVH este folosit în exclusivitate pentru Dumnezeul lui Israel. În Orientul antic numele este însă întâlnit ca parte constituentă a unor numelor de persoane (mai ales în forma sa prescurtată).
Un document egiptean conținând o listă de nume de locuri, descoperită în templul lui Amon din Soleb din timpul lui Amenhotep III. (1402–1363 î. C.) se referă la „țara lui Șasu-YHV“. Și în timpul lui Ramses Ramses III. (1198–1166 î. C.) apare această expresie, ea referindu-se atât la muntele din partea de est a Iordanului, cât și la beduinii care trăiau acolo. Pe tăblițele de lut (Ostraka) din Ugarit apare un YV ca ”fiu al lui El”.
Piatra Mesa (cca. 840 î. C.) este considerată ca cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos. O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene YOD, HE, V, HE.
Cele mai vechi atestări ale numelui din regiunea regatului Israel provin din secolul 8 î. C.: un sigiliu preoțesc care poartă inscripția Aparținând lui Miqneyav, slujitorul lui YHVH. Pe o inscripție funerară în Lachiș este scris: Binecuvântat să fie Uriahu de către JHWH. Ambele nume personale menționate sunt teofore, ele conținând numele divin (în forma sa prescurtată).
Formulele de salut ale scrisorilor din Lachiș (secolul 6 î. C.) conțin: YHVH să-i dea vești bune stăpânului meu / să-l lase să trăiască în sănătate. Chiar și formula de jurământ bibilc: așa cum JHWH este viu este întâlnită aici. Folosirea ca salut este confirmată de tăblițe de lut din Arad, de ex. Fie ca YHVH să caute pacea pentru tine.
Fragmente din perioada timpurie a regilor israeliți, găsite la Kuntilet Ajrud, în peninsula Sinai, alătură numele YHVH de dumnezeul Baal utilizând scrierea feniciană. Aceasta pare a indica un sincretism local, pe atunci la modă. Chiar și numele zeiței fertilității Așera este combinat cu YHVH.
Pe lângă forma lungă YHVH se întâlnesc, începând cu exilul babilonian (terminat în 529 î. C. după cucerirea Babilonului de regele persan Cirus) din ce în ce mai mult forme prescurtate ca YHV sau YHH.
În colonia militară evreiască din Elephantine în Egipt au fost găsite ambele forme prescurtate în scrisori, formule de jurământ și texte de cult, de ex. Te binecuvintez prin YHH și CHNM. Această formulă este un alt exemplu de sincretism, combinând Dumnezeul evreu cu un zeu local egiptean.