Despre blazare

bughunter - scrisul editorialelor antreneaza mintea. Si cititul lor asisderea. Iar tematica vesela o las celor de la Vacanta mare.

godless - stii cum se spune despre rabdare "de unde nu e... nici dzeu nu cere"... doar n-o sa cerem noi, muritorii? Sau nu era despre rabdare?

<{POST_SNAPBACK}>

bughunter si godless

Oricum, as fi apreciat sa va folositi timpul petrecut pe subiectul propus de mine, scriind ceva despre el. Asa, putem vorbi la nesfarsit despre rabdare...

<{POST_SNAPBACK}>

godless - stii cum se spune despre rabdare "de unde nu e... nici dzeu nu cere"... doar n-o sa cerem noi, muritorii? Sau nu era despre rabdare?

<{POST_SNAPBACK}>

R.H. io nu am treaba cu scrisul editorialelor deci nici cu antrenamentul mintzii. observ totusi o oarecare agresivitate in cele scrise de tine. godless a fost politicos in ce a scris iar tu am senzatia ca-l faci pur si simplu prost.
nu stiam ca vacanta mare scrie editoriale :--)

<{POST_SNAPBACK}>

pai bine ma RaduleH, te iei de mine? cearea face rabdarea cu prostia? sau altfel spus, cearea face prostia cu mine?  :proud:

<{POST_SNAPBACK}>

Am folosit eu cuvantul "prostie"? Hm, pentru cineva fara rabdare, pierzi cam mult timp sa-mi intorci vorbele... Si nu merita, zau.
Mea culpa pentru asijderea.

bughunter - vorbim despre blazare... tu ai vorbit. Eu am vorbit. Nu prea vad rostul acestor nesfarsite mesaje fara nici o legatura cu subiectul propus de mine.

<{POST_SNAPBACK}>

Sa vorbim astazi despre blazare. N-o sa-mi intitulez editorialul “Blazarea la tineri”, asa cum ar suna unul din sutele de referate care impanzesc Internetul, tocmai bune de a fi copiate si servite drept creatii proprii unor profesori mult prea naivi sau dezintereasati.
Adolescent fiind, nu cred ca mi-am pus vreodata problema daca sunt sau nu blazat. Eram mult prea preocupat sa traiesc, sa incerc sa-mi construiesc un univers solid, bazat pe oameni si pe valori. Daca m-ar fi intrebat cineva, as fi raspuns cu tarie : “Nu, nu sunt blazat !”. Ma interesau atatea lucruri, zilele mi se pareau prea scurte si noptile prea lungi. N-aveam suficienti ochi sa citesc si suficiente minute sa aflu lucruri noi. Aproape fiecare zi aducea cu ea noi oameni, cu misterele lor, cu frumusetile lor. Trebuiau descoperiti, intelesi, iubiti.
Blazarea e negarea cautarii. E incremenire. E inghet. E indiferenta. Viata e cautare. De la mediul cel mai propice, la filosofia cea mai potrivita acestuia. De la explicatii la intelegerea fenomenelor. De la trasarea drumurilor, la alegerea celui mai bun si, implicit, a partenerilor de calatorie. Viata inseamna miscare. A gandurilor, a sentimentelor. Inseamna framantare si cautarea echilibrului. Dar acela care evolueaza mereu. Nu cel incremenit in automultumirea data de gasirea unui caldut, fie el si mediocru.
La 16, 17 sau 18 ani incepi sa te cauti. Alergi dupa tot felul de Fata Morgana. Te lovesti cu capul de pereti, te impiedici, te ridici si alergi mai departe. Fiecare zi inseamna noi intrebari, noi raspunsuri, noi reevaluari ale raspunsurilor de ieri.
Sigur, poti privi lumea ca pe ceva exterior tie. Ca pe un sat in care cobori de pe varful inalt de munte pe care te-ai refugiat, pentru a cumpara paine sau a munci cate ceva ca sa strangi banii necesari repararii carutei. Poti sa-i privesti pe ceilalti ca pe niste actori, in spatele mastilor carora nu se ascunde nimeni, facand astfel inutil efortul de a privi si intelege. Poti sa te ignori ca om si sa reactionezi la stimulul cel mai puternic. Poti abandona hatisul ideilor si poti adopta ca decor de viata sistemul autoreglabil de instincte. Poti renunta sa-ti mai pui intrebari in favoarea linistii pe care ti-o da absenta raspunsurilor. In momentul in care nimic nu te mai intereseaza, inseamna ca nimic nu mai solicita efortul, ideile, implicarea, responsabilitatea ta. Nimic important de avut, nimic de pierdut, nu-i asa ?
Mirarea face parte din sistemul intelegerii. Absenta ei nu denota intelepciunea ci lipsa oricarui interes pentru a deslusi mecanismele universului din care faci parte. Indiferenta fata de oameni, fata de motivatiile lor, fata de sistemul de trairi si creatii, este cea mai sigura cale de a nu ajunge niciodata “sclavul” relatiilor umane, atat de costisitoare ca timp si afecte.
Viata e prea scurta pentru a ne complica, nu ? Si incepi sa elimini toate acele elemente care ti-o ingreuneaza, care par sa ti-o scurteze. Si te transformi, incet, intr-un organism ale caror unice reactii sunt determinate de elementele care ii asigura supravietuirea.
De atatea ori am spus si eu ca nimic nu ma mai mira. Si, in fiecare zi, descopar cu multa placere ca ma mira o multime de lucruri. Atunci cand ma mir, ma simt viu. Atunci cand incerc sa inteleg, am senzatia ca eu tin haturile vietii si nu invers. In fiecare zi descopar cate vieti ar trebui sa traiesc pentru a vedea tot, a simti tot, a intelege tot. Cati oameni ar trebui sa iubesc si cate ganduri si sentimente ar trebui sa le daruiesc.
Atunci cand esti crescut cu ideea ca nu conteaza in viata decat satisfacerea nevoilor de baza, devii “imun” la orice influenta din partea celorlalte componenete ale acestui miracol care este existenta omului. Pui pe pilot automat si incerci sa rupi, cu manile atarnand pe geam, cat mai multe frunze pe care sa ti le asterni la capatul drumului ca sa poti adormi linistit.
A fi blazat inseamna a nu fi om. Inseamna sa reprimi in tine exact acele impulsuri care deosebesc omul de animal. Inseamna ca iubirea ta sa fie una instinctuala si superficiala. Ideile tale sa fie sablonarde si liniare. Diminetile sa semene cu serile. Inseamna sa te condamni singur la o continua ratacire printr-o padure de copaci impietriti, cu forme umane.
Sa fii blazat inseamna sa te negi. Iar noi suntem construiti pentru a ne afirma. Ca fiinte umane.