Advaita vedanta

Corpul subtil este constituit din 3 învelișuri:
- învelișul ce constă din cunoaștere
- învelișul ce constă din minte
- învelișul ce constă din suflu
La nivelul învelișului ce constă din cunoaștere iau naștere ideațiile, ca reprezentări obiective, cărora nu li se atribuie conotații valorice. Învelișul ce constă din minte are funcție decizională, adică efectuează dicriminări valorice între conținuturile ideatice ce au luat naștere la nivelul învelișului precedent. Voința și direcționările ei concrete țin de structurile acestui înveliș, la nivelul acestuia luând naștere decizia practică. Învelișul ce constă din suflu este ultima componentă a corpului subtil și face legătura dintre acesta și cel grosier. Învelișul ce constă din suflu este constituit din 5 sufluri vitale și din 5 facultăți ale acțiunii, funcția acestui înveliș este aceea de exteriorizare a volițiilor apărute la nivelul corpului subtil, de manifestare a acestora la nivelul corpului grosier.
Corpul grosier datorită caracterului inconștient este caracterizat de componenta Tamas (inerție) a fenomenalului. Între corpurile subtile experimentate de conștiință și corpurile grosiere există o legătură de condiționare: experiența grosieră determină conținutul experienței subtile. Adică materialul senzorial determină și precede totalitatea reprezentărilor psihice. Reprezentările născute în conștiința umană limitată provin de undeva din exteriorul ei (,,obiecte”), abia după ce conștiința și le-a însușit prin intermediul facultăților senzoriale, aceste reprezentări devin corpuri subtile stabilite în conștiință. Deși experiența subtilă, din punct de vedere principial, este mai apropiată de Brahman și astfel este supraordonată ontologic experienței grosiere, totuși la nivelul ființei umane, conținuturile experienței subtile sunt determinate de cele ale experienței grosiere.

Corpul subtil are 17 părți:
- intelectul (buddhi)
- mintea (manas)
- 5 facultăți ale cunoașterii (jnanendriya)
- 5 facultăți ale acțiunii (karmendriya)
- 5 sufluri (prana)
Intelectul și mintea (buddhi + manas) laolaltă saunt desemnate drept ,,organul intern” (antahkarana). Componentele organului intern sunt desemnate în sanskrită prin: ,,manas”, ,,buddhi”, ,,ahamkara” și ,,citta”.
,,Manas” derivă din ,,man” – a gândi, a delibera
,,buddhi” derivă derivă din ,,budh” - ,,a cunoaște”, ,,a ști”.
Pentru rigurozitate ,,manas” are sens aici de ,,facultatea de deliberare” și nu de minte dar se va folosi în continuare ,,minte" cu sensul de ,,facultatea de deliberare”, la fel și pentru ,,buddhi" - intelect cu sens de ,,facultatea de decizie cognitivă”
,,Buddhi” traducerea exactă este ,,facultatea de decizie cognitivă” și nu intelect.
,,Ahamkara” înseamnă ,,simțul egoului” (mai exact: ceea ce creează egoul/senzația de eu”).
,,Citta” e foarte greu de tradus din sanskrită – aici se adoptă sensul de ,,memorie” – pentru că instanța psihică numită în sanskrită ,,citta” areroluri apropiate de ceea ce se înțelege de obicei prin memorie.
Intelectul (buddhi) are rolul de a unifica cele 5 tipuri ale experienței fenomenale dobândite prin fiecare dintre cee 5 facultăți ale cunoașterii într-un singur tablou unitar al experienței. Cele 5 facultăți cognitive laolaltă cu intelectul constituie învelișul ce constă din cunoaștere. La nivelul acestui înveliș se constituie cunoașterea fenomenală. Funcția specifică a intelectului este decizia adică subsumarea impresiilor senzoriale unor concepte specifice. Facultățile senzoriale sunt responsabile de producerea reprezentărilor fenomenale, intelectul fiind cel ce decide identitatea conceptuală a unui anumit dat senzorial. Decizia intelectului este cea care face ca un anumit material senzorial să capete o anumită identitate, o anumită denumire. Intelectul nu e responsabil doar de geneza cunoașterii fenomenale ci, deopotrivă de păstrarea ei. Aceasta se realizează prin intermediul facultății memoriei (citta), care reprezintă o parte constitutivă a intelectului.
A doua componentă a corpului subtil este mintea (manas) iar rolul ei, conform Vedantei este acela de a prelucra, de a manevra datele senzoriale. Rolul activ al minții poate fi rezumat prin expunerea celor 2 componente majore ale domeniului său de activitate: presupunerile și dubiile. Mintea se înfățișează materialului senzorial într-un mod activ, încercând determinarea încadrării conceptuale a datelor senzoriale. Mintea include simțul egoului (ahamkara) adică acea instanță a organului intern care este responsabilă de apariția iluzorie a egoului discriminatoriu. Simțul egoului face ca întregii activități a organului intern să-i fie asociată ideea de ego ca subiect particular al acțiunii. Ideea de eu dă naștere discriminării dintre eu și non-eu, dă naștere astfel unui eu limitat care va face posibilă apariția suferinței. Mintea împreună cu facultățile senzoriale constituie învelișul ce constă din minte.
Ultima componentă a corpului subtil ,,învelișul ce constă din suflu” este constituită din facultățile de acțiune cărora li se alătură suflurile. Conform Vedantei suflurile vitale constituie deopotrivă actualizări ale unor dorințe, mai exact, actualizări ale dorinței inconștiente de a trăi. Funcția vegetativă a suflurilor vitale este subordonată acestei dorințe primare către conservarea vieții.

Edited by zippy99, 10 August 2005 - 16:33.

nu am reusit sa inteleg ce inseamna "ADVAITA VEDANTA"

ADVAITA VEDANTA
ADVAITA - A+DVAITA=nu+doi
VEDANTA - sfârșitul Vedelor: Ved+Anta=Veda+Sfârșit
Cu alte cuvinte Advaita Vedanta constituie o sistematizare a concepțiilor metafizice monist-idealiste prefigurate în Vede și consacrate odată cu Upanișadele. Ideea fundamentală a doctrinei este cea a monismului absolut, a identității a tot ceea ce există: ființa umană este identică cu întregul Univers, multiplicitatea fiind doar o manifestare iluzorie a principiului Brahman.
Este vorba deci despre NON-DUALITATE sau MONISM..
Reprezentant de marcă al gândirii ADVAITA VEDANTA este Sankara Acarya un titan al gândirii (și nu numai) al tuturor timpurilor care a trăit doar vreo 32 de ani.. alți reprezentanți de marcă: Gaudapada, Sadananda.

Edited by zippy99, 10 August 2005 - 17:15.

Zippy, in afara de povestile de la final (cunoastre, minte, suflu & stuff care sunt sorcove vesele), schema de baza pare a fi:
corp grosier (stare de veghe)<- corp subtil (somn cu vise) <- corp cauzal (somn profund) <- Brahman (?).

1. Poti sa-mi zici ce punem la Brahman intre paranteze? Nefiinta? Nimic? Pentru ca regresia la asta pare a duce.
2. De vreme ce zici ca iluzia ce determina corpul cauzal este eterna, inseamna ca Brahman nu poate fi niciodata experimentat ca si constiinta autoreflexiva ci doar ca beatitudine?

Daca 1 si 2 sunt adevarate, atunci Brahman=Nirvana si Mantuire=Beatitudine.
Deci ADVAITA VEDANTA = Budism. ;)

Cele 5 facultăți ale cunoașterii (jnanendriya) sunt:
Auzul, tactul, vederea, gustul și mirosul.
Aici cuvântul jnanendriya nu desemnează un anumit segment al trupului uman care are rol în producerea unui anumit tip de senzații (de ex. Ochiul) ci o capacitate a conștiinței umane de a primi un anumit tip de senzații (de ex. Văzul). Facultățile de cunoaștere țin de corpul subtil deci sunt instanțe psihice pe când organele aferente acestor facultăți sunt componente ale corpului grosier.

Cele 5 facultăți de acțiune (karmendriya) sunt:
Vocea, mâinile, picioarele, anusul și organul genital.
Facultățile de acțiune nu sunt totuna cu organele de acțiune, organe prin intermediul cărora ele își exercită activitatea. Facultățile de acțiune sunt capacități psihice și reprezintă capacitatea psihicului unui individ de a provoca un tip de acțiune și astfel ele constituie componente ale corpului subtil.
Aici s-a preferat traducerea ,,voce” în loc de ,,vorbire”, ,,mâini” în loc de ,,manipulare”, ,,picioare” în loc de ,,locomoție”, ,,anus” în loc de ,,excreție” și ,,organ genital” în loc de ,,excreție”  adică s-a optat pentru denumirile organelor de acțiune ca nume pentru facultățile de acțiune din cauza caracterului oarecum universal al redării în diferite limbi moderne a denumirii facultăților de acțiune prin intermediul numelor organelor de acțiune corespunzătoare.

Suflurile
Suflurile sunt acele forțe care operează în corpul uman în vederea menținerii vieții și anume: respirația, digestia, asimilarea, etc.

Cele 5 sufluri sunt: Prana, Apana, Vyana, Udana, Samana.
Prana este caracterizat de mișcarea ascendentă și este stabilit în locul din vârful nasului.
Apana este caracterizat de mișcarea descendentă și este stabilit în anus și în celelalte locuri.
Vyana este cel ce se mișcă peste tot și este stabilit în întregul corp.
Udana este stabilit în gât, este caracterizat de mișcarea ascendentă și este cel care face suflurile să părăsească corpul.
Samana este așezat în mijlocul corpului și este cel ce efectuează asimilarea hranei mâncate sau băute și a celorlalte.
Unii afirmă că există și alte 5 sufluri: Naga, Kurma, Krkala, Devadatta, Dhananjaya.
Naga produce vomitatul.
Kurma produce deschiderea ochilor.
Krkala produce strănutul.
Devadatta produce căscatul.
Dhananjaya produce hrănirea.
Deoarece aceste ultime 5 sufluri ar exista cuprinse în Prana și în celelalte, unii spun că Prana și celelalte sufluri ar fi doar 5. Acestea 5, începând cu Prana iau naștere din amestecul produs din componenta carcaterizată de Rajas a eterului (akasa) și a celorlalte.
Rajas este tendința către acțiune, către transformarea determinată de voință. Suflurile constituie forme ale ignoranței caracterizate de Rajas, ele nefiind altceva decât moduri sub care se manifestă voința. Este vorba despre voinaț de a trăi, manifestată inconștient sub forma funcțiilor vegetative deținute de sufluri în plan somatic. Așadar suflurile vitale constituie o actualizare inconștientă a dorinței de a trăi – dorință considerată drept forma originară a perturbațiilor (klesa) ce afectează calmul conștiinței.

Cele 3 tendințe (guna)
Iluzoriul fenomenal se înfățișează conștiinței umane sub 3 aspecte principale:
- acela de ideație – sattva
- de voliție – rajas
- de materialitate inertă – tamas
Exceptând învelișul primar al existenței fenomenale (învelișul ce constă din beatitudine – corpul cauzal) care în virtutea non-determinației și unicității sale absolute nu este supus nici unei diviziuni, toate celelalte forme ale manifestării fenomenale există sub unul dintre aceste aspecte. Astfel cele 3 guna (calități, tendințe ale fenomenalului) acoperă integral domeniul manifestării fenomenale.

Sattva constituie fenomenalul ce se înfățișează ca ideație, ca reprezentare născută în conștiință. Fenomenalul manifestat sub aspect Sattva constituie forma cea mai puțin evoluată a Universului (considerându-l pe Brahman drept punct de origine al evoluției ontologice) și astfel reprezintă forma cea mai benefică sub care se manifestă Universul, înțeles ca nefiind altceva decât ideație. În cadrul demersului de reducție ontologică care vizează reducerea fenomenalului la Brahman, înțelegerea Universului ca ideație constituie penultima etapă, cea care precede disoluția manifestării fenomenale în Brahman. Deci din perspectiva fenomenală comprehensiunea Universului ca fiind de natură Sattvică constituie cea mai înaltă treaptă a înțelegerii ontologice. De aceea percepția Universului trebuie realizată cu preponderență sub aspect sattvic.
Beatitudinea este sentimentul ce însoțește experiența Sattvică a Universului. Contemplarea pasivă și non-implicarea, sub aspect existențial, în manifestare sunt procesele ce caracterizează experiența de tip Sattva, iar aceste procese nu pot genera suferință deoarece nu presupun conflict, activitate, effort ci constituie doar o implicare pasivă, receptivă, indiferentă în Universul fenomenal.

Rajas constituie aspectul volitiv, energetic, activ al experienței fenomenale. Sub aspect Rajas, experiența se arată ca activitate, ca efort direcționat în vederea actualizării dorințelor. Rajas reprezintă componenta pasională, volitivă a experienței. Experimentarea Universului sub aspectele sale de tip Rajas încetează a mai constitui o contemplare pasivă ci devine un act de implicare existențială. În domeniul Universului sunt trasate discriminări valorice și pe baza acestora se încearcă transformarea experienței. Rajas constiuie astfel latura activă a experienței, latura caracterizată de pasiune, dorință, discriminare valorică.
Sentimentul ce însoțește experiența de tip Rajas este durerea, insatisfacția, frustrarea. De fapt, tocmai sentimentul de insatisfacție constituie determinantul acțiunii care, în cazul împăcării desăvârșite de sine, nu s-ar mai produce. Universul ca descoperire, ca reprezentare ține de Sattva pe când lumea ca domeniu de exercitare a propriei voințe este caracterizată de Rajas.

Tamas caracterizează experiența inertă, incontrolabilă, ceea ce, se numește în limbaj comun ,,materie”, ceea ce este lipsit de conștiință. Fenomenalul caracterizat de Tamas este ceea ce, în experiența comună, apare drept obiect exterior conștiinței, drept o entitate diferită de conștiință sub aspectul naturii sale. Aceste obiecte exterioare ae experienței comune au drept principale caracteristici independența și distincția lor în raport cu conștiința.
În rezumat Sattva constituie experimentarea unor efecte ale conștiinței, efecte asupra cărora conștiința este suverană prin faptul că ea este cea care le dă naștere. Rajas constituie lupta conștiinței cu o experiență care se lasă doar în parte transformată de conștiință, constituie conștiința care depune eforturi pentru a deveni suverană în raport cu experiența. Tamas constituie acel tip de experiență ce nu se lasă transformată sau influențată în vreun fel de conștiință. Experiența caracterizată de Tamas nu poate fi stăpânită de conștiință, ea există în afara sferei de influență a acelei conștiințe umane limitate care constituie subiectul ce o experimentează.

Combinațiile unice dintre cele 3 gune (tendințe) și cele 5 elemente în diferiți gradienți dau naștere tuturor tipologiilor manifestării fenomenalului..

bonobo, on Aug 11 2005, 13:42, said:

iar te grăbești să tragi concluzii aiurea.. ai răbdare că sunt multe de explicat și pot spune că totul este coerent.. nu basme.. de fapt citește bine de tot cum e cu cele 3 tendințe pentru că acestea dictează comportamentul, temperamentul fiecăruia dintre noi..

------------
,,Brahman=Nirvana si Mantuire=Beatitudine..
ADVAITA VEDANTA = Budism."
------------
Mă faci să râd cu lacrimi omule..

ps: am reținut întrebările..

Edited by zippy99, 11 August 2005 - 14:47.

zippy99, on Aug 11 2005, 15:40, said:

OK, am citit care-i treaba cu budismul (acolo nu exista brahman).
Intrebarile raman. ;)

1. ființa și non-ființa sunt 2 concepte ce nu se pot aplica principiului Brahman.
,,Numenul nu are nimic de-a face cu prezența și absența; el există, prin sine însuși, ca pură subiectivitate."
2.
,,De vreme ce zici ca iluzia ce determina corpul cauzal este eterna, inseamna ca Brahman nu poate fi niciodata experimentat ca si constiinta autoreflexiva ci doar ca beatitudine?"
----
vezi exemplul cu pădurea pe care l-am dat mai sus..
Brahman este dincolo de Conștiință, nu există experimentare și cineva să experimenteze ,,tărâmul" lui Brahman.. totalitatea corpurilor cauzale ale fenomenalității constituie Isvara sau oarecum echivalentul lui Dzeu din religiile teiste.. Brahman este dincolo de corpul cauzal.. nu se poate vorbi de o experimentare în sensul cunoscut de noi.. odată ajuns pe ,,tărâmul" lui Brahman nu mai există conștiință de sine.. el este sursa Conștiinței.. deși am spus că Brahman este fără atribute și calități asta trebuie înțeles că în Brahman Sat-Cit-Ananda se reunesc, nu sunt separate.. dpdv dualist la Brahman se poate face referire ori prin Sat ori prin Cit ori prin Ananda dar dpdv absolut nu se poate spune nimic de acest gen..

Sat (Ființă), Cit(Conștiință) și Ananda(Beatitudine) sunt cele 3 atribute (ale Absolutului), dar ele nu trebuie privite ca fiind separate, chiar și în ansamblul lor ele nu îl afectează pe Brahman..
Sensul real al celor 3 atribute nu este altul decât BEATITUDINE dar nu ,,beatitudinea" similară ,,bucuriei" sau ,,fericirii" ci abolirea absolută a suferinței atât în aspect pozitiv cât și negativ.

Dacă vorbim dpdv relativ expresia ,,sat-cit-ananda" poate fi conceptualizată astfel:  Sat este nirguna-Brahman (fără-de-formă) și Cit este Maya, iar combinația în manifestare rezultată este Ananda. În Sat (conștiința-în-repaus) apare spontan Cit, mișcarea (eu sunt) și conștiința devenind astfel manifestate, iar din întâlnirea celor două (nemanifestatul Sat și manifestatul Cit nefiind în realitate separate), în realizarea unității dintre dualitatea aparentă și non-dualitatea esențială, rezultă Ananda sau ,,beatitudinea".

Prin afirmația Sat-Cit-Ananda nu se încearcă descrierea exactă și precisă a Absolutului (care este mai presus de orice concepere și percepție), ci doar se indică absența a ceea ce este asociat cu încătușarea din viața lumească: Asat (neadevărul), respectiv subiectul supus suferinței, nepercepției și distrugerii.

Conceptul Sat-Cit-Ananda nu a fost creat pentru a descrie natura noastră reală ci doar pentru a indica spre Acela care este subiect pur - el fiind complet neatins de conceptualitate sau afectivitate. Termenii sat-cit-ananda îndeplinindu-și menirea de a-i arăta ființei conștiente natura ei, se retrag și se anihilează reciproc..
Absolutul fiind subiectul tuturor obiectelor nu poate fi considerat obiect, nu poate fi perceput, fiind observatorul a toate, nu are cum să se observe pe sine.
Absolutul este ceea ce rămâne după evaporarea condiționării impuse de obiectivare..

Edited by zippy99, 12 August 2005 - 17:41.

Aparent imi dai dreptate:

zippy99, on Aug 12 2005, 17:54, said:

Constiinta absoluta, neputand sa se observe pe sine, devine nefiinta, devine NUMIC (cu alte cuvinte, fara TU nu exista EU). Ajungem pana la urma tot la budism.

Constiinta absoluta, unica, autoreflexiva, Brahman, exista (are sens) numai daca o observi din afara (adica eu, observator extern, descriu constiinta unica). Daca o privesti din interior (esti totuna cu ea), ea devine nimic.

bonobo, on Aug 12 2005, 20:09, said:

Am mai spus numenul este și imanent și transcendent fenomenalului..
Reține că sunt  2 moduri de a vorbi din perspectivă absolută și din perspectivă relativă..
Iată-te vorbind despre NIMIC.. poți vorbi despre nimic doar din perspectivă relativă..  Minții îi apare ca neant, vid dar de fapt este potențialitate totală.. în ea triada cunoscător-cunoaștere-obiect a cunoașterii sunt una..
,,Nu știu nimic. știu că nu știu nimic." - deși par diferite amândouă afirmațiile implică un cunoscător.. care ia naștere în mintea divizată.. mintea nu poate funcționa fără dihotomizare..
Bonobo trebuie să înțelegi că non-dualismul este substratul comun la budism, daoism, zen, sufism și altele dar nu e nimic din toate astea.. dacă vrei să vorbim despre buddhism mai trebuie un thread separat..

Revenind:
Numenul atemporal este potențialitatea, actualitatea din care și în care se manifestă universul temporal. Atemporalitatea este subiectivitatea a cărei obiectivare este temporală. Subiectivitatea atemporală este incomprehensibilă, comprehensiunea fiind limitată la universul obiectiv manifestat temporal, nu este posibilă decât în dualitatea subiect-obiect. Când dualitatea conceptuală este dizolvată în universul non-conceptual care suntem cu toții, ca ,,Eu" (nu ca ,,eu" - ego), acolo nu mai există nici cunoaștere și nici cuoscător ci numai PLINÃTATEA PLENITUDINII POTENÞIALE.

Cum ar putea ceva sau cineva să cunoască acel numen, care transcende chiar ideea de a se cunoaște pe sine?

Conștiința pură necondiționată este transcendentă. Conștiința-în-repaus nu se poate conceptualiza pe sine. Doar în mișcare când întregul se divide în dualitatea conceptuală, pot apărea cunoașterea ,,eu sunt" și manifestarea fenomenală care operează prin intermediul variatelor contrarii interdependente.
Ceea-ce-suntem este Atemporalul; ceea ce credem că suntem este temporalul.
Noțiunea de numen ca ,,nici existent și nici non-existent" există doar în contextul conceptualității. Dar, din punctul de vedere al minții nescindate în dualism, care a ABSORBIT atât prezența cât și absența, absența fenomenală totală rezultată este prezența numenală totală. Când este transcens mecanismul obiectivării, tot ce există este plenitudinea potențială.
Absența fenomenală totală și prezența numenală totală sunt una și aceeași când presupusa entitate (,,eul"), care obiectivează opușii interdependenți, este ABSORBITÃ în mintea-întreagă.
Ceea ce trebuie înțeles prin afirmația ,,Acela" nu este nici existent și nici non-existent este faptul că singura sa realitate este aceea a plenitudinii totale, a potențialului absolut în care s-au negat, s-au anihilat reciproc pozitivul și negativul, subiectul și obiectul și toate perechile de contrarii lăsând în urma lor un VID FENOMENAL - care nu este altceva decât ABSOLUTUL..

Edited by zippy99, 14 August 2005 - 12:06.

Fenomenal, ceea-ce-suntem este conștiință, simțul de a fi prezenți, energia animatoare care permite simțurilor să funcționeze. Altfel spus, realitatea noastră fenomenală este PREZENÞA (conștiința animatoare) – prezență, când suntem conștienți și absență, când suntem inconștienți (în somnul profund). Cum ar putea această PREZENÞÃ să fie încătușată sau eliberată? Neînțelegerea, necunoașterea naturii noastre adevărate apare deoarece gândim mereu în termeni de cunoscători și obiecte cunoascute, în timp ce toate acestea sunt simple aparențe, iar ceea-ce-suntem cu adevărat este însăși funcționarea cunoașterii. Mulți căutători continuă să muncească din greu asupra practicilor disciplinare adoptate, în speranța unei ,,eliberări personale” – termeni total contradictorii, deoarece libertatea reală presupune absența absolută a entității individuale.

Relația subiect-obiect apare doar în dualitatea minții-scindate, însă când mintea ființează în totalitatea ei dinainte de apariția conștiinței (,,eu sunt”), acolo nu există nici un văzător și nimic de văzut, nici cunoascătorul și nici obiectul cunoscut. În acea stare de repaus total, conștiința este transcendentă, așadar cine ar putea exista și ce ar putea vedea?

Din punct de vedere fenomenal, ceea-ce-suntem – ca ,,Eu” pur și imuabil – este absența atât a subiectului cât și a obiectului. De aceea, prezența ,,mea” fenomenală nu poate fi altceva decât TOTALITATEA fenomenelor obiective. Pe de altă parte, din punct de vedere numenal, ceea-ce-sunt nu poate fi conceptual prezent sau absent – deoarece este un ,,ceva” sau un ,,cineva” aflat dincolo de capacitatea de înțelegere duală.

Manifestarea fenomenală nu este creată de numen pentru încântarea sa, ci ia naștere prin propria ei potențialitate.
Numenul, fiind plenitudinea potențială (și nu vidul stagnant), este imanent în totalitatea manifestării. și nici nu se poate pune problema existenței dualității în numen. Unicitatea numenului continuă netulburată, în timp ce dualitatea aparentă are loc doar în reflexia oglindită a manifestării fenomenale.
Dualitatea prezenței și absenței fenomenalității apare din totalitatea prezenței absolute a numenalității și astfel prezența și absența fenomenală se îmbrățișează una pe cealaltă. (Absența numenală este prezența fenomenală – din absența numenală luând naștere prezența fenomenală).

Singura dovadă a existenței universului exterior este apariția sa în conștiința ființelor conștiente care îl pot recunoaște. Altfel spus, în absența conștiinței ființelor simțitoare nu există o lume exterioară adică noi suntem universul exterior. Dar gluma de-abia acum începe pentru că și noi (ca ființe conștiente) ne aflăm exact în aceeași situație: nu avem nici o evidență în favoarea existenței noastre, nici ca obiecte și nici ca pseudo-subiecte (ambele fiind simple obiecte) – singura noastră existență reală fiind conștiința în care ne recunoaștem. Iar conștiința, care este baza, fundamentul atât a lumii materiale cât și a ființelor conștiente, nu poate fi, în absența unei existențe definitorii, decât o presupunere conceptuală. Ceea ce trebuie dedus de aici este faptul că această conștiință trebuie privită ca fiind aspectul relativ manifestat al absolutului nemanifestat, care este incomprehensibil și incognoscibil.

Manifestarea fenomenală apare în conștiință și este percepută și cunoscută tot de conștiință (chiar dacă fiecare obiect își asumă subiectivitate față de celelalte obiecte), de aceea, observatorul și observatul se contopesc amândoi în conștiință. Astfel are loc funcționarea distinctă dintre văzător și văzut, dar ea nu afectează în nici un fel unicitatea numenului – așa cu imaginea reflectată în oglindă nu influențează deloc chipul real.
Unicitatea numenală și dualitatea conceptuală în fenomenalitate sunt văzute ca fiind identice, când relația dintre ele este privită ca o relație non-obiectivă. Obiectul însă este perceput doar când pseudo-subiectul se uită la el. Iar când este înțeleasă clar realitatea acestei relații adică atunci când pseudo-subiectul se observă privind obiectul, falsa entitate devine obiectul perceput. În această observare pură, când subiectul se privește pe sine, nu mai este nimic de văzut, deoarece acolo nu există nici un obiect. În momentul în care obiectul se vede pe sine, aceea este ,,oglinda-vidă” – o oglindă care reflectă universul fenomenal, revelând toate lucrurile și fără să rețină absolut nimic – o subiectivitate absolută unde nu există nimic de văzut și nimeni care să vadă, transcendența dualității subiect-obiect: unicitatea, prezența numenală absolută, absența fenomenală totală.
Când atenția se exteriorizează, tot ce va vedea nu vor fi decât obiecte. Când ea privește în interior, nu va vedea acolo nici un subiect (pentru că fiecare subiect este un obiect), ci va fi exact acela care vede, cunoscut din punct de vedere fenomenal ca fiind vacuitate, iar ca numen plenitudine potențială.

Off-topic
zippy99 tu dai copy/paste sau chiar scrii textele alea ?  :mellow:

Edited by cprogrammer2005, 16 August 2005 - 14:03.

și una și alta.. ți-am mai spus Conștiința vorbește Conștiinței.. totul se întâmplă de la sine.. lasă-te pătruns de aceste cuvinte și realizarea va apărea.. va fi ca o explozie.. instantanee..

Edited by zippy99, 16 August 2005 - 14:08.

For now am o intrebare zippy.Inca n-am reusit sa gasesc semnificatia OBE in yoga si din cate stiu yoga e singurul "sistem" care are studiata si pusa la punct calatoria astrala si totusi nu gasesc detalii.
   In legatura cu Jnani Yoga mi-ar trebui ceva sfaturi practice :) fiindca n-am reusit sa gasesc mare lucru.
   MAi vb mai pe larg mai incolo

http://www.wayofthebird.com/
http://www.puresilence.org/
http://www.nondualit...s&absolute.html
http://faculty.virgi.../consciousness/

http://www.astraldynamics.com/

Edited by zippy99, 18 August 2005 - 15:12.

Experiența Sinelui (atman) și cea a Absolutului (brahman):
Experiența Absolutului nu poate avea loc din moment ce el transcende orice experiență,. Pe de altă parte, Sinele este factorul sensibil din orice experiență, și astfel el validează multiplicitatea experiențelor. Lumea poate să fie plină de lucruri de mare valoare, dar dacă nu este nimeni care să le cumpere, ele nu mai au nici un preț. Absolutul conține toate lucrurile experimentabile, dar fără un experimentator el nu-i decât neant. Ceea ce face experiența posibilă este Absolutul. Ceea ce o face actuală este Sinele.. puteți să-i spuneți Dzeu la Sine..

,,Eu sunt pentru că lumea este"..
,,Lumea este pentru că eu sunt."
Care dintre aceste 2 afirmații este adevărată? Nici una. Ambele reprezintă una și aceeași stare spațială și temporală. Atemporalul se află dincolo.
Care este legătura dintre temporal și atemporal? Atemporalul cunoaște timpul, timpul nu cunoaște atemporalul. Întreaga conștiință este în timp și atemporalul îi pare inconștient. Cu toate acestea, el este cel care face conștiința posibilă. Lumina strălucește în întuneric, în lumină întunericul nu este vizibil..

Edited by zippy99, 11 October 2005 - 16:40.

http://consc.net/papers/puzzle.html
http://consc.net/papers/facing.html

Edited by zippy99, 12 October 2005 - 13:59.