Gellu Naum

Trebuie să o recunosc: Gellu Naum chiar e unul dintre poeții mei favoriți.
Cu siguranță că nu e un poet ușor de citit pentru cei mai mulți.
Unii (dintre care mulți poeți tineri) îl apreciază pentru versurile scandaloase, chiar licențioase pe care le făcea în primele sale volume, alții preferă versurile extrem de subtile din ultimele sale cărți. Destui poate îl știu pentru Zenobia... Sau chiar pentru cărțile cu Apolodor...
Evident, nici eu n-am înțeles din prima de ce este așa de apreciat. Până să îmi placă versurile din ”Malul albastru”, de exemplu, a trebuit să citesc de vreo 3 ori...
E greu de argumentat logic și rațional de ce e un poet așa de bun, pentru că, în general, poezia și critica/analiza școlărească nu se înțeleg chiar perfect, dărmite când vine vorba despre poezia suprarealistă, care se citește într-un mod diferit de, să zicem, poezia romantică sau cea simbolistă.
De fapt, nici nu are rost să încerc să vă conving acum de valoarea lui Gellu Naum. Dar mă gândeam așa, poate e cineva pe-aici căruia chiar îi place de Gellu Naum, chiar dacă nu s-a vândut în 100000 de exemplare ca Vintilă Corbul...

”Răspântia”
de Gellu Naum

Ce prăpădiți eram doamne și ce ne mai iubeam
ca niște linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun
duceam mâncarea la gură unuia și altuia ne dăruiam
semințe de floarea soarelui într-un cornet făcut dintr-o bucată de ziar
stăteam la o răspântie cu un fior pe noi
o singură ființă umplea tot cerul și pământul
șoaptele ei erau tunete ne conțineau

ce prăpădiți eram în noi se afla un copil ne prefăceam că doarme
băiatul ăsta este mama mea spuneai
uită-te la cozorocul lui scrie pe el numele meu (l-a scris înainte de a mă naște)
nu-i așa că scrie numele meu oricare numele nostru de prăpădiți
se preface că doarme e și el conținut dă-i câteva semințe
trece prin noi și crește crede că se continuă
și ce ne mai iubim ne ținem strâns ni se lipesc genele
pe când copilul ăsta doarme în descrierea lui
să nu vorbesti așa spuneam fiindcă prăpăditul ăsta sunt eu s-a spus și la radio pe de altă parte
și ce ne mai iubim ce ne conținem în ființa aceea monstruoasă în vastitatea ei
uite îți dau tot cornetul citește-mi știrile
și ce s-a mai îngălbenit hârtia ce s-au mai întunecat literele
doamne ce prăpădiți suntem și ce ne mai iubim

”Triunghiul”
de Gellu Naum

În barcă un pescar surd vorbește cu apa Crede că nu-l aude nimeni

Zenobia îmi ține amândouă mâinile pe inimă Îngenunchez cu adorație și mă gândesc la altceva

Zenobia zice să nu mâncăm cocoși albi pentru că se supără cineva pe noi Pescarul întoarce capul și ne privește bănuitor

Un înțelept scoate o clipă capul din apă ne strigă disperat apoi se scufundă De data asta pentru totdeauna

Zenobia îmi spune Între noi fie vorba suntem victimele imaginației celorlalți

Nu pot să-i răspund pentru că mi-ar intra tot cerul în gură

Acum pescarul a scăpat un peștișor Îl ceartă cu glas tare Lașule zice n-ai avut curajul să stai să te mănânc

Zenobia mă întreabă ce este un baldachin Îi arăt lopata

Gellu Naum este un mare poet. Ca să ajungi la Gellu Naum trebuie să urci niște stânci aspre și să riști să sângerezi puțin.