O poezie pe zi

În clipa regăsirii

În libertatea mării constrângerea e malul.
Deplinul întuneric lumina o conține.
Pe țărmul neclintirii neliniștea e valul
Și din ce-a fost el lasă doar lumea care vine

Nimic îți pare totul când cauți nemurirea.
În muta disperare tăcerea e cuvântul.
Nefericirea însăși cuprinde fericirea
Când, plin de umilință, tu părăsești pământul

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
Doar pentru a-l cunoaște în clipa despărțirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
Și care este veșnic în clipa regăsirii.


Elena Liliana Popescu

Să nu mă-ntrebi...
Autor: Dorina Taifas ✍

Dacă-ntr-o zi ne vom reîntâlni,
Din întâmplare pe vechile poteci,
Să nu mă-ntrebi cumva, de m-oi opri,
De ce am ochii triști și reci.

Să nu mă-ntrebi de inima mă doare
Și care-i viața mea acum,
Dacă ne-om întâlni din întâmplare,
Nu vreau să știi că sufletul mi-e scrum.

În ochi o lacrimă de vei zări,
S-o lași să curgă...n-ai cum s-o oprești,
Mergi mai departe, nu mai zăbovi,
E prea târziu acum să mă iubești.

E prea târziu să răscolim trecutul,
Acum în cel din urmă ceas,
În inimă mai bate numai vântul,
Doar scrum mai e în sufletul ce-a ars.

Și un cărbune ce încă nu s-a stins,
Ce fumegă, lăsând un iz ușor,
Atât a mai rămas din focu' aprins...
Și un sentiment ce se numește dor.

Visul
Umbra prietenului meu
M-a vizitat în somn aseară
Voia parcă timid să-mi ceară
Să stăm de vorbă. El și eu....
Umbra prietenului meu
Acelui Mare Om, din mine
Ce tot mai rar cu dușii vine
Veni hallucinant și greu
Umbra prietenului meu
Luptând cu alte umbre mute
Cu mâna îmi lua dureri durute
Cu mâna lui. Și a lui Dumnezeu...
Umbra prietenului meu
Celui din mine.
Veșnic eu...

de Iurie Osoianu

Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Și-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu

Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă

Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atât
Mă satur cu-o umbră și-atât

Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu umbră tăcută și dragă
Așează-ți fularul la gât
Așează-ți fularul la gât

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atâta de rău că e bine
E-atâta de mult da că e nu

Bacovia-și iese din sine
Și râde în "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu

de Adrian Păunescu

Doamnă

Ce frumoasă sunteți, doamnă,
Chiar și-așa, puțin mai tristă
Când pășiți ușor spre toamnă,
Vara voastră mai există.
  Când pășiți pe drum pierdută
  Undeva într-o visare,
  Soarele parcă sărută
  Umbra voastră pe cărare.
Și așa frumos vă șade
Cănd vreți să puneți la loc
O șuviță ce tot cade
Și alunecă din coc.
  Chiar dacă vă enervați
  Când vă credeți furioasă
  Poate nu știți, dar aflați
  Doamna mea, sunteți frumoasă!
Știți voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă privește încântat.
  Fiindcă-n trupul de fecioară
  Simt că se adăpostește
  Încă multă primăvară
  Care vă întinerește.
Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici și colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.
  Până fulgii or să cearnă
  Fluturi albi într-o ninsoare,
  Bucurați-vă azi, doamnă
  De căldură și de soare!
E ceva ce mă îndeamnă
Să vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeți, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!
  Doamna mea fără de nume
  Știu că nu vă regăsiți
  Căci veniți din altă lume,
  Dar vă rog eu să zâmbiți!

                   Florentina Mitrică

Edited by PoeOvidiu, 24 September 2023 - 10:12.

îmbătrânește în noi - Lucian Blaga


Ce îmbătrânește în noi
că neașteptat ne simtim într-o dimineață
doritori să ne ascundem
nume și față?
Ce îmbătrânește în noi
că-ntr-un amurg de zi și de viață
ne găsim oameni de altadată,
străini printre cei de azi, umbre în ceață?
Nu-mbătrânește în noi valul de sânge,
nici inima cât bate, nici patima,
nici spiritul, nici răsunetul în urechi,
numai lacrima.
Omul bătrân plânge
cu lacrimi vechi.

BbVv, on 30 ianuarie 2022 - 16:56, said:

BbVv, on 26 ianuarie 2023 - 12:40, said:

Bibi, tot frică ?

Așa este.
Ai dreptate.
Șterge pe cea care nu-ți place.
Dar pentru că ești drăguț, vreau și să îți mulțumesc!

Toamna – Ion Minulescu
„Am tras sforile toamnei

și-am scris strâmb, pe ușă,

inventar

acum,

hai să-mpărțim toamna

și la partaj să luăm

o frunză tu, o frunză eu,

cinci vise tu, cinci vise eu

și tăcerea,

apusul ți-l las ție.

Ploile le voi lua eu,

iar tu o să ai toate furtunile

stoarse de ultimele picături de vlagă.

Cu răsăriturile va fi mai greu.

Sigur ne vom târgui

ca-n piață.

Am să ți le cedez totuși,

numa ca să-mi lași mie

nopțile

și toate neîmplinirile mele

de fiecare zi… ”

Un vânt subțire (2)


Un vânt subțire spulberă ninsoarea
Pe streașina de cer a unei ore
Care mai bate straniu într-o parte
Și-ncearcă imprudent să mă devore

Alunec strâns pe apa înghețată
Lăsând fularul să răzbească viu
În aerul de sticlă fumuriu
Deși el nu răzbește niciodată

Pe schiuri verzi o frunză mai aleargă
Să mă găsească chiar să mă găsească
Pe când eu stau în inima cea largă
A unei vieți de pasăre cerească.


Bujor Voinea

Edited by BbVv, 30 October 2023 - 10:05.

a little lyric moment...
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/3AeefPqVZKA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
If I Could Tell You by W.H. Auden

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/cS9eFlyi7Zc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Scrisori nescrise - Radu Gyr

Viata noastră-ascunde-adese
într-un colț de paradis
scrisori ce nu ne-au fost trimese
de-o mâna care nu ne-a scris.

Nu știm pe foi ce-am vrea sa fie,
ce cânt de dragoste nescris,
dar mâna care nu ne scrie
o legănam mereu în vis.

Și frazele ce n-au să vină
în așteptări mai scumpe ni-s,
iar umbra ce n-a dat lumină
în piept ni-i floare de cais.

Și-așa cum stam în uși deschise
pândim cu-n dor nicicând ucis
scrisori ce nu ne-au fost trimise
de-o mâna care nu ne-a scris.

Binecuvântare irlandeză
Fie ca Dumnezeu să vă dea...
Un curcubeu pentru fiecare furtună,
Un zâmbet pentru fiecare lacrimă,
O promisiune pentru fiecare grijă,
Și o binecuvântare în fiecare încercare.
Pentru fiecare problemă din viață,
Un prieten credincios căruia să i-o împărtășești,
Un cântec dulce pentru fiecare oftat,
Și un răspuns pentru fiecare rugăciune.

Anotimp de cuvânt
Sub fiecare piatră
stă o vorbă umbră.
În fiecare floare
stă parfum de șoapte
In fiecare strop de ploaie
se ascund vorbe mute
In fiecare rază soare
sunt cuvinte pure
In fiecare ninsoare
stă glas de amăgire
Vorbele
ne sunt anotimpurile de Petru Daniel Văcăreanu

Amintiri obosite

Fantasme tremurânde mă înconjoară,
Lumânările au adormit odinioară,
Nu voi deschide ușa de teamă…
Mi-e frică să nu se risipească amintirea ta.

Mirosul tău a zăbovit pe pernă,
Dormi pe patul meu dar ești umbră,
Sunt pierdută în pădurea cu dor
Si nu ai plecat, ești aici parcă…

Cenușa cuvintelor nu îmi ajunge,
Amintirea clipelor… e prea puțin,
Încerc să dorm, să uit de ele,
Dar coșmar îmi sunt nopțile fără stele.

Aștept să îmi ia sfârșit singurătatea
În fiecare zi mă doboară câte puțin moartea
Mă rog timpului să își schimbe cursul
Si încă mai am încredere in acel mâine

Îți ofer ție inima mea-cadou,
Apăr-o de spinii sufletului tău,
Cat te-a iubit sa o iubești
Iar eu îți voi zâmbi când spre cer privești

Poate că într-o zi te vei întoarce,
Iar dacă eu voi dormi visând eternitate,
Sǎ știi: Iubirea înseamnă infinit,
Ea merge tot mai departe.

Hayat Memis

PĂMÂNTUL ŞI PĂCATELE OMENIRII !

Ceru-i senin, noaptea-i tăcută
Doar greierii şi broaştele mai cântă.
E-atâta de melodios
Şi cântă atâta de frumos !

Luna  e plină,
Frumos străluce pe CER
Şi luminează efemer.
Iar stelele s-au adunat în jurul ei,
În strălucirea lor,
Parcă-s scântei.

Şi câmpul s-a întunecat.
De eu-l privesc, s-a luminat.
Copacii dorm
Frunzele nu-şi leagănă,
Cu-această noapte, ei se-aseamănă.

   Privesc şi Sfântul Cer
   Ce pare că s-a-ntunecat
   În clipa aceasta, el s-a luminat.
   Cu strălucirea nopţii, el s-a îmbrăcat.

Ochii închid
Privesc în urmă apoi,
Cerul îmi pare -n
O mie de culori.

Dar uite-un nor alb
Ce tocmai s-a frânt.
  Când printre el
O stea a trecut,
Şi pe pământ
  Ea a căzut.

Gândesc la steaua
Ce tocmai a murit,
Şi mă întreb :
De ce ? Ce-o fi păţit ?
Ea a lăsat în urma ei
Nenumărate stele!
Oare aşa, muri-v-or toate?
Tot rând pe rând şi ele ?

Mă doare sufletul
Când ele mor,
De aş putea
M-aş duce-n locul lor.

Şi-aş îngriji pe toate
Şi chiar eu,
Eu le-aş opri
Din drumul către moarte.

Căci nu se poate,
Cer  fără  de stele,
Aşa cum nu-i posibil
A lipsi total
Pământul de sub ele.

  Pe Cer, nenumărate sunt
  Privesc, mereu în jos.
  Cu-ale lor sclipiri ce luminează,
  Acest Pământ, ce-i Sfânt !

Pământ ce mult a îndurat
De-alungul, a două mii de ani.
A suferit, a fost rănit,
Şi multe trupuri
În el a mai primit!

   Trupuri ce sângele-au vărsat
Pentru acest Pământ
Cândva...bogat.
   Ce-acum, e-aproape searbăd
   Nu mai poate.
E tare greu
Şi plin e de păcate !
Păcate a oamenilor răi
Şi-acelora ce sunt atei.


Dar BUNUL DUMNEZEU
Nu v-a-ndura!
Acest Pământ
EL îl va scutura ,
De tot ce-i searbăd
EL ,îl va curăţa.

  Un alt CER
  Nouă ne va dărui.
  Şi-un SOARE nou,
  Pe el va străluci.

Iar cei ce vor rămâne
Sub acest nou CER,
Vor fi puţini.
Căci numai ei, s-au înălţat
Cu sufletul la EL.

Întoarceţi-vă  faţa
În ceasul cel de-acum ,
Când încă, nu e totul scrum .
Încercaţi măcar, puţin a vă ruga
Pe DUMNEZEU a-L îmbuna.
Ca FAŢA să-ŞI întoarcă spre Pământ ,
De-acolo Sus, din Cer,
Din Cerul Sfânt !

PĂMÂNTUL începe-a fierbe, clocoteşte
Şi multe rele îl pândeşte.
Ape, furtuni şi vijelie,
Se-apropie sfârşitul
Acesta ,o să fie !

  Căci BUNUL DUMNEZEU
   Tare S-a mâniat,
  Că oamenii pe EL
  De mult ,toti L-au uitat.
   Şi merg dintr-un păcat
   În alt păcat .

De peste două mii de ani
Acest Pământ, ce-i Sfânt
A adunat,
Păcatele  omenirii,
Ce tare mult, l-au mai rănit.

  Acest Pământ e tare greu
   Şi nu mai poate suporta,
   Tot ce- a adunat în două mii de ani.
Venit-a timpul să fie uşurat
De grelele păcate,
   Ce mult l-a "ntunecat.

Veniţi voi dară
Şi nu vă-mpotriviţi!
De pe acest Pământ
N-aveţi un"să fugiţi !


E mai uşor ca să vă-ntoarceţi
Cu faţa către Cer,
Pe DUMNEZEU ca să-L rugaţi
Din al vostru suflet să-ncercaţi,
A vă ruga curat,
Curat şi ne-ncetat.

Închideţi ochii
Priviţi către Apus ,
Şi veţi simţi în suflet
O picătură
Din tot ce-a suferit IISUS !

Închideţi ochii şi chiar încercaţi
Cu inima ca să vedeţi,
La suferinţa Maicii Sfinte
Când FIUL sus pe Cruce
Ea si L-a văzut,
De mâini şi de picioare răstignit.

   Cu vorbe de ocară
   El a fost bătut.
  Şi -n loc de apă
Oţet şi fiere, IISUS ,EL a băut.
De oamenii ce-n EL
Nu au crezut.
Iar acum, se-aude Glasul Mântuitorului ):

  

  
Dar n-aţi crezut atunci
Cum nici acum nu credeţi!
Şi-al vostru suflet
  Merge pe-un alt drum.

Dar TATĂL MEU din Ceruri a hotarat,
C-acest drum să fie drept
Iar EU, venit-am iar
Ca să-l îndrept!

   Iar Maica-MI Sfântă
  Ce în dreapta -MI stă ,
  Priveşte-n lăcrimată
   La toate câte sunt.
  La tot ce se întâmplă
   De două mii de ani,
  Într-una, pe Pământ.

EA plânge şi se roagă
La BUNUL DUMNEZEU !
Aşa, MĂ rog şi EU,
Căci este TATĂL MEU !

   Şi EL trimite pe acest Pământ
   Din CERURI să coboare,
   DUHUL  CEL  PREA  SFÂNT!
În suflete să intre
Si să le întoarcă
Acum în ultim " ceas
Cu tot ce-a mai rămas.

  
De-acolo Sus din Ceruri
Voi veghea chiar EU!
Ca Lumea să-şi întoarcă
Faţa la DUMNEZEU.
Ce este, TATĂL MEU!
Şi care împreună
Suntem ca Unul singur,
Un singur Dumnezeu !

  Ce de SUS  veghem
   În jos spre pământ ,
  Vedem pe fiecare,
   Pe toate câte sunt.

Atunci când e chemat
Şi oamenii se roagă,
DUHUL CEL SFÂNT coboară,
Peste o LUME-ntreagă!

   Veniţi voi deci,
Veniţi de vă rugaţi !
   În SFINTELE LĂCAŞE
   Veniţi şi-ngenuncheaţi !

Priviţi cu sufletul
Spre MARELE şi SFÂNT ALTAR,
Aici ÎL veţi găsi pe DUMNEZEU !
Aici, în dreapta LUI,voi fi şi EU !


   Pe voi am să vă-nvăţ
   Din nou să vă rugaţi!
   Din tot ce-aveţi
   Şi altora să daţi!
   Nu-i judecaţi că n-au şi ei
Aceştiia, nu sunt atei !

Pe-aceştia  TATĂL
Pe ei îi va lăsa .
Pe-acest Pământ
Când îl va scutura.

  Căci ei,vor fi aceia care
  O vor lua de la-nceput.
   Şi vor sădi în suflete
Tot ce-am adus, din Cerul Sfânt.

Atât am vrut ca sa va spun
Atât am vrut a vă-nvăţa.
Din suflet şi cu suflet
Învăţaţi cu totii, a vă ruga !

Cu lacrimile voastre
  Voi să spălaţi acest Pământ !
  Ce nu mai poate, pe el a mai ţine
   Păcatele-omenirii,
Ce nu s-a-ntors, la MINE !


Dragii mei, să luăm aminte , să ne înfricoşăm de mânia LUI DUMNEZEU ce a început deja să se reverse pe Pământ
şi să ne îndreptăm trup şi suflet către EL, DOMNUL şi DUMNEZEUL nostru al tuturor.
Au trecut 17 ani, de când am primit aceste versuri din CER, şi după cum aţi văzut, tot ce era proorocit de-atunci,
încep să se adeverească în zilele noastre. Cutremure, vijelii, inundaţii, furtuni...etc.etc.
  Cu dragoste, MARIA !
Publicat de Maria Ghiorghiu la 13:29

Edited by san-62, 01 January 2024 - 17:15.

Nu știu cum de-o vreme-ncoace
Timpul parcă s-a schimbat
Mult pre repede se duce...
Unde ? Încă n-am aflat.

Însă trece ca nebunul
Nu mă lasă să trăiesc
Ieri visam cu primăvara
Azi în toamnă mă trezesc !

Parcă vara am pierdut-o
Undeva ... pe nu știu unde
Și de vină e doar timpul
Ce în amintiri se-ascunde...

Dimineața îmi fac planuri
Și deja s-a înserat
Unde-i ziua? Am trăit-o ?
Oare ce s-a întâmplat ?

Au albit la tâmple crinii
Timpul trece prea grăbit
Parcă ieri eram copil
Azi e drumul spre sfârșit

Și adesea mă opresc
Seara spre-a mă întreba:
Oare unde fuge timpul?
Oare unde-i viața mea ?

                         Maria Luca

Odă (în metru antic)

  de Mihai Eminescu

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei înălțam visători la steaua
Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce,
Până-n fund băui voluptatea morții
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări,
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă!

Manusa

M.Eminescu

dupa Fr.Schiller

Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună


Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din ţâţâne
Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,
Mut se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă
Scuturând-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Şi dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvârteşte,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,
Sforăie înverşunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lângă el.


Regele mai face-un semn,
Şi pe două porţi deschise
Se azvârl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se şi aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare -
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele,
Se aşează.


O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan
O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-şi joc,
Cavalerului Delorges:
"Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văz,
Mergi, mănuşa de-mi ridică!"


Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acelor monştri,
Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.
Cu mirare şi cu groază
Damele şi cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniştit
El mănuşa o aduce înapoi.
De-a lui laudă răsună orice gură,
Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,
Ce-i promite că norocu-i e aproape. -
Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:
"Doamna mea, o mulţumire ca aceasta n-o mai voi!"
Şi-o lăsă numaidecât.