i-mi vs i-ti

Imi pare rau, gramatica avea alte reguli inainte ,iar dupa o virsta te trezesti ca esti judecat de unii ,unii care mai tineri fiind ,au apucat alte reguli ale gramaticii mai "noi".

Se poate vedea daca , acum 30 de ani imi sau iti sau alte cuvinte se scriau legat , eu cred ca nu , iar pentru cei tineri pasul cu moda are importanta ,pentru altii ,chiar nici una.
Dar poate nu mai tin bine minte ,mi s-o fi dilit memoria complet ...si atunci cer scuze!.
Cred ca si" v-a" se scria asa cu liniuta ,dar cum toate se schimba dupa oameni asta e .

Se avea in vedere ca verbele la infinitiv ,parca se scriau cu a-ul despartit , v-a vedea, v-a intelege ,este la fel ca si cu, au  din s-au, ex. s-au dus ,s-au conformat, etc,bineinteles aste' verbe din urma sunt conjugate ,deci nu sunt la infinitiv ,iar sau se scrie legat doar cind, dupa el nu urma un verb.

Cu mindrie spun ca aveam numai 10 la gramatica ,din pacate multi de 5 si de 4 la balivernele de la literatura!
Si inca ceva, exista propozitii , si am vazut ca mai sunt ca mine care , pun si ei la sfirsit si punct si semnul mirarii sau intrebarii! Pentru ca intonatia chiar asa si cere. Dar,apoi uitindu-ma mai atent mi-am dat seama ca de fapt punctul nu mai are rost sa fie repetat ca deja e pus ,sub liniuta verticala sau bastonas!

Ca si-n politica ,si gramaticii fac si desfac , iar daca ne uitam in poezii de Eminescu ,sa vezi acolo cratime si vorbe stilcite!

In concluzie rasfoind acum 10 ani o gramatica mai noua ,am gasit ca este schimbata ,nu total ,dar de nerecunoscut ,deci mult!

Editat de 7culori, 09 decembrie 2011 - 21:14.

Ai o impresie atât de greșită asupra gramaticii și faci niște confuzii atât de mari încât nici nu știu de unde să încep. Până la urmă m-am decis să nu încep de nicăieri, ci să precizez faptul că textul scris e aproape ilizibil, fără ghilimele (sau alt mod de distincție) acolo unde e absolut necesar, cu spații și virgule lipsă sau greșit puse, cu exprimare greoaie etc, astfel încât mă voi limita să-ți spun atât: nu e așa!

Adi, ai legătura.

Editat de Rabbit, 09 decembrie 2011 - 21:36.

 Rabbit, on 10th December 2011, 04:24, said:

Am preluat legătura! Dragi ascultători, vă pot confirma că nu e așa!

7culori este unul din cei mulți care au impresia că cratimele sînt folosite arbitrar, după bunul plac al vreunui „gramatic” sau după vreo modă. Nu e așa. Există reguli simple, clare și generale, încît nu e nevoie să ții minte chestii cu infinitive sau altceva. Nu prin memorare se folosesc corect cratimele, ci prin înțelegerea rolului lor.

De vină pentru impresia de arbitrar sînt deopotrivă cadrele didactice și elevii în cauză. Chiar dacă un profesor e incapabil, elevii isteți se prind de reguli, iar dacă elevul e mai bleguț, un profesor capabil reușește să-i explice logica cratimelor. Pentru a ajunge la situația ilustrată de 7culori e nevoie ca un profesor incapabil să se întîlnească cu un elev bleguț. E ca în circulație: cele mai multe accidente se produc cînd se întîlnesc doi proști; de exemplu, și pietonul traversează fără să se uite, și șoferul e neatent. Ca un accident să aibă un singur vinovat e nevoie ca acela să fie foarte prost. Mă rog, pot exista și excepții, dar statistic cam așa se întîmplă. La fel și cu cratimele.

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

Ce vă face să credeți că îmi și îți nu se scriau legat acum 30 de ani?

Vă spun eu, s-au scris legat întotdeauna, pentru că n-au avut niciodată nici un motiv să se scrie cu cratimă, apostrof, spațiu sau altceva. Atît îmi cît și îți sînt cuvinte unice, de sine stătătoare, nu s-au format prin unirea altor cuvinte. Nu există nici un cuvînt î. Dacă credeți că există, atunci vă întreb: ce-ar însemna el? Fiecare cuvînt are un sens, iar bucățica î nu înseamnă absolut nimic.

Regula cratimelor e cam așa: un cuvînt se scrie fără cratimă dacă are un singur înțeles și cu cratimă dacă se compune din două cuvinte care au fiecare înțelesul lui. Cum uneori e greu să numărăm înțelesurile, e util să vedem cum se comportă cuvîntul respectiv dacă schimbăm ceva la el, de exemplu timpul, persoana, numărul, genul etc., sau dacă facem diverse înlocuiri ca să vedem dacă se compune din cuvinte mai mici sau e indivizibil.

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

Există două feluri: și va, și v-a, cu sensuri diferite. Nu se scrie v-a vedea, ci va vedea. De ce? Simplu: acel va este un singur cuvînt, din seria voi, vei, va, vom, veți, vor (verbul auxiliar cu care se formează viitorul, la origine verbul a vrea care a suferit niște modificări). Dacă credeți că trebuie scris v-a atunci vine automat întrebarea: ce înseamnă bucata v- și ce înseamnă bucata -a?

În schimb scriem v-a spus, v-a lăsat. De ce? Pentru că v- este o rămășiță din pronumele vă, iar -a este auxiliarul cu care se construiește perfectul compus. Putem verifica, nu trebuie nici să memorați, nici să mă credeți pe cuvînt. Puneți-l pe v-a spus la alt timp: vă spune, vă spusese, vă spunea etc.. Deci în v-a spus se ascunde cuvîntul vă. Apoi puneți-l tot pe v-a spus cu pronumele la altă persoană: mi-a spus, ne-a spus, le-a spus. Sau scoateți pronumele de tot: a spus. Se vede că a-ul e tot timpul acolo, folosește la construirea verbului. În total deci acest v-a se compune din două cuvinte.

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

Nu asta e regula. Se scrie uneori s-au și alteori sau, după cum se compune din două cuvinte, respectiv unul. Scriem iepurii s-au ascuns cu cratimă, pentru că avem două cuvinte, se + au, ceea ce putem verifica dacă schimbăm timpul: iepurii se ascund. Dar se scrie legat sau dacă e un cuvînt de sine stătător, sinonim cu ori: apă caldă sau rece.

Regula așa cum ați formulat-o nu e bună pentru că vă induce uneori în eroare. Se scrie merge sau aleargă, chiar dacă după sau urmează un verb.

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

E practic imposibil. Dacă totuși e adevărat atunci profesorul merita nota 1.

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

De exemplu în ce poezie ați văzut cratime stîlcite la Eminescu?

 7culori, on 10th December 2011, 04:11, said:

Nu total, dar de nerecunoscut? Atît de mult se schimbase culoarea copertei?...

O gramatică de acum 30 de ani și una de acum 10 ani sînt practic identice în conținut. Poate să difere forma de prezentare sau pe ici pe colo terminologia sau teoria. Dar gramatica limbii (adică structura ei) nu s-a schimbat decît în unele aspecte practic imperceptibile. Sintaxa și morfologia unei limbi se schimbă mult mai lent decît lexicul, care și el se schimbă foarte puțin de la o generație la alta.

7culori, îmi cer scuze dacă v-am criticat prea aspru în timp ce vă explicam una sau alta. Ideea este că dacă nu ne pricepem la ceva soluția e să învățăm sau să întrebăm, nu să facem afirmații aiurea și nici să ne plîngem că lucrurile stau altfel decît ar trebui. Lucrurile stau bine, trebuie doar să le cunoaștem înainte de a le critica.

Exercițiu: care din variantele de mai jos este corectă?

1. Închideți cărțile.
2. Închide-ți cărțile.

 AdiJapan, on 10th December 2011, 12:58, said:

Ambele amîndouă    1 imperativ plural  și 2 singular + complement.

Nu ca aș ține partea împricinatului, însă

nici o / nicio și

pînă/ până - exemple alese oarecum la întîmplare-

arată că unelele  reguli sînt  arbitrare.

P.S. Nu sînt profesor de limba română, ci doar cititor al Dilemei.

Editat de Aprilia, 10 decembrie 2011 - 17:46.

 Aprilia, on 11th December 2011, 00:43, said:

Exercițiul era pentru 7culori, care are probleme cu cratimele. Pentru foarte multă lume exercițiul e prea simplu. Dar felicitări.

 Aprilia, on 11th December 2011, 00:43, said:

Așa este, unele aspecte ale ortografiei sînt convenționale. M-aș fi lungit prea mult, încît am renunțat să spun mai sus că chiar unele reguli ale cratimei sînt neclare și au oscilat de-a lungul timpului, de exemplu azi scriem bună-cuviință, într-o, ceea ce, vreo, bunăoară, astăzi, ceva, cealaltă, astfel, unsprezece, macedoromâni etc., dar în alte perioade s-a scris bunăcuviință, într'o, ceea-ce, vre-o, bună-oară, astă-zi, ce-va, cea-laltă, ast-fel, un-spre-zece, Macedo-români etc.

Pentru mine întrebarea interesantă ar fi: de ce multă lume greșește și pune cratimă la î-mi, dar nimeni n-o pune la po-mi? Care sînt mecanismele psihice care favorizează o greșeală față de cealaltă?

Dacă ar da cuiva prin minte să scrie "po-mi", întrebarea următoare pe care și-o va pune este dacă nu cumva ar trebui să scrie "po-m". Cum pare foarte indezirabilă varianta asta, va scrie corect pluralul.

Nu același lucru se întâmplă la "îmi", cuvânt care este pe deasupra mult mai greu de definit decât un obiect concret precum pomul. Tind să cred că și neclaritatea ca sens poate duce la confuzii, omul în cauză întrebându-se (poate la nivel de subconștient) dacă nu cumva există două moduri de scriere ale lui "îmi", precum se întâmplă cu "s-au"/"sau".

 7culori, on 9th December 2011, 21:11, said:

Regulile sînt lafel. Sînt cîteva schimbări. NICIO, scris împreunat e o prostie recentă. Mie mi-ar fui plăcut să scriu așa pe vremea cînd erau la modă Celentano, Albano, Massimo Ranieri, Milva, Domenico Modunio și eu aveam sub 20 de ani. Mi s-a spus atunci că sînt sărit de pe fix. Acum văd că asta e normal.
Punct și semn de exclamare nu s-a pus niciodată și nici acum. E greșeală de tastare.
El v-a spus vouă ceva
El va spune ceva mîine.
Nu s-a scris " v-a vedea". El va vedea, el va mînca....așa s-a scris.
Cu SAU e la fel cum a fost:
Ei s-au dus acasă.
El sau ea va veni la mine.
Cea mai aiuristică treabă este scrisul cu â, o literă inutilă.
Și X este inutilă.

 AdiJapan, on 10th December 2011, 18:54, said:

Am observat că substantivele de regulă sînt scrise corect, la verbe mai pune lumea cîte un i,  că mai bine prisosește decît să lipsească, însă problema apare fecvent la pronume, unde ne mai amintim (sau nu) ce am învățat, cum că unele se mai separa prin cratima și le scriem după ureche. "Imi e sete" si "mi-e sete" sună destul de asemănător, de exemplu. Ca să nu mai vorbim de celebrele sau/ s-au. De asta îmi place spaniola, ca n-are cratime deloc  

P.S. Sper că felicitările au fost în glumă.

 Aprilia, on 10th December 2011, 22:12, said:

Dar are semnul intrebarii cu capul in jos.

E horror cum scrie multa lume, in special tinerii. Ma crucesc.

 Rabbit, on 11th December 2011, 03:01, said:

Da, și eu îmi dădusem o explicație în același sens. Ceea ce nu pricep totuși este ce înseamnă î- pentru cei care-l separă cu cratimă. La po-m e imposibil să-i găsești un sens lui -m, și în aceeași măsură mi s-ar părea imposibil să-l separi pe î.

 Aprilia, on 11th December 2011, 05:12, said:

Există și substantive care pun probleme de scriere, de exemplu cele din categoria membri, codri, multipli. Dar sînt de acord că cratimele care separă pronumele de verbe par să pună mai multe probleme.

 Aprilia, on 11th December 2011, 05:12, said:

Mă întreb de ce în română toate ortografiile latine (din cîte îmi amintesc eu) au preferat să folosească cratime, apostrofuri sau spații pentru a separa pronumele de verbe. Este oare consecvența asta un semn că separarea e o necesitate, de exemplu pentru a evita confuzii sau pentru a ușura lectura? Cred că ar fi o discuție interesantă, spre deosebire de multele stupizenii care se tot discută pe-aici.

Bănuiesc în schimb de ce în italiană pronumele se lipesc de verbe. În timp ce în majoritatea cazurilor s-ar putea folosi un semn de separare --- ar ieși de exemplu aiuta-mi, guarda-lo ---, există verbe la care contopirea fonetică nu mai permite asta. Nu ai unde să pui o cratimă sau altceva în dammi sau dille. Consoana trebuie scrisă dublu, pentru că așa se pronunță, iar cratima n-ar merge nici înainte de consoana dublă, nici la mijlocul ei, nici după. (Precizez că nu știu limba italiană și s-ar putea să mă înșel.)

 Aprilia, on 11th December 2011, 05:12, said:

Spre rușinea mea, au fost în serios. Îmi dau acum seama că v-am jignit prin asta. Pe de altă parte, dacă exercițiul a fost atît de ușor încît eventualele felicitări v-ar fi supărat, trebuia să-i lăsați pe alții să-l rezolve. Altfel spus v-ați cam jignit singură dîndu-i aici rezolvarea.

 AdiJapan, on 11th December 2011, 06:50, said:

Când te referi la intrare, cale de acces, cum este corect, accese sau accesuri? Chiar și aici sunt păreri diferite http://m.dexonline.ro/definitie/acces

 bogdan2011, on 18 iulie 2013 - 18:06, said:

N-ați pus întrebarea unde trebuia. Aici e vorba de î-mi și î-ți.

Acces încă nu are un plural încetățenit, probabil și pentru că se folosește foarte rar la plural. În ultima vreme se pare că vorbitorii favorizează varianta accesuri (păstrînd pluralul accese pentru sensul medical), dar lucrurile rămîn amestecate.

Cînd sensul este acela al acțiunii de a accesa (un fișier pe disc, o locație de memorie etc.) puteți folosi substantivul accesare, la care pluralul nu pune deloc probleme: accesări.