Din viata reala

N-am nici o treaba dar fix de asta nu vom da inainte niciodata , mereu ne lasam calcati in picioare pentru o punguta de bani. Nimeni nu pricepe ca sustinand munca la negru are numai de pierdut,si el si altii, nefiscalizarea duce la societatea asta bananiera in care ne perpelim de cand am fost democratizati.
De acord ca nu e usor insa in fiecare sta puterea sa schimbe cate ceva.
Sanatate maxima la batranu si forta sa treci prin ele !

Aprindeti artificiile, desfaceti sampania si pupati-va cu cei dragi. Operatie reusita, pacient viu. Ba chiar am fost si la spital si l-am vazut pe taica-miu. Asteptam urmatoarea provocare a vietii.

Am reusit sa citesc toate mesajele si:
1 - Ce profil ai terminat? Mecanic auto, electrian auto etc...
2 - Armata? Cam aveai varsta sa iti trimita ordinul de recrutare.
3 - Tatal tau? Zici ca nu avea asigurare, cum ai rezolvat? Ai platit?

Cand eu iti zic tie, am avut o viata cu suisuri si coborasuri, bani sa ai pusi deoparte ca nu se stie niciodata, macar sa poti cumpara vechime.

Eu nu inteleg ceva.
Ai povestit ca, cand erai tu tanar, tatal tau lucra pe masina si apoi ai zis ca a facut belele alea la spate, ai trecut repede de parea ca sunt din tinerete, ca atunci ii tineai tu locul.
Sau in tinerete ai avut o perioada cand ii tineai locul? Su acum s-a operat dar belele le avea din tinerete.

Sa nu te mai prind ca scrii ceva de joburile casierilor din Auchan, dispar locurile de munca de sa ne vezi si pe noi peste 10-15 ani.

Daca iti zic care a fost primul meu job, dar stai ca este subiectul despre viata ta.

Ai carat bax de pulpe de 10kg cativa km?

Edited by MindArchitect, 01 April 2023 - 13:48.

In caz ca sunteti curiosi care sunt "preturile" pentru o operatie de hernie de disc in Romania, 2023. Anestezist, 350 de lei (desi s-au batut apropouri de 400). Pentru doctorul in medicina, profesor fiind, 1200.

N-am sustinut niciodata spaga (mai ales mita), desi pe asta se bazeaza si se dezintegreaza Romania. Dar vremurile disperate cer masuri disperate.

Tot mergand zilele astea la tatal meu, la spital, am revazut multi fosti colegi. Liftieri, brancardieri, portari, asistente medicale... Nimeni nu m-a recunoscut. Na, au trecut ceva ani de-atunci. Chiar astazi eram pe un hol si s-a uitat un brancardier la mine. Eu eram gata sa ii povestesc ce caut acolo si ce am mai facut in ultimii ani. Baiatul asta... Pardon, baiat era cand lucram acolo. Acum e barbat in toata firea. Deci barbatul asta este pocait. El a fost singurul care mi-a atras atentia sa nu mai umblu cu seful de la sterilizare. Eu habar n-aveam la ce se refera. Aveam sa aflu mai tarziu.

Dornic de cunoastere si satul de rahaturile pe care le vedeam zilnic la spital ca brancardier, voiam sa avansez in functie. Dupa cum stiti, intr-un spital se mai si moare. Am vazut o femeie ce se tinea de peretii care duceau spre morga si o striga pe maica-sa. Am vazut un om legat cu pansamente de picioare la capatul carora atarnau niste greutati (ca la sala), omul in coma fiind. Am cantarit organe de persoane decedate cand se facea inventarul. Am vazut cum i-a plesnit unui om operatia proaspat facuta la burta cand a vrut sa se ridice de pe scaun. Deci aveam motive destul de serioase ca sa fac si altceva cu viata mea decat sa raman cu sechele.

Pe langa salariu, la sterilizare erau alte conditii de munca. Cei de-acolo umblau in uniforme galbene, cu maneca scurta si in papuci. Indiferent de vreme. Asa ca ma tot bagam in seama cu seful de acolo care era homosexual. Tot spitalul stia asta, numai eu nu. Intr-o zi i-am zis daca ma poate baga la el, la sterilizare. I-am zis pe fata ca nu se pune problema de bani, numai sa zica o suma. M-a intrebat daca am diploma de bacalaureat. I-am zis ca am doar scoala profesionala (la vremea respectiva, nu stiam ca se pune accentul atat de mult pe diploma de bac; am fost nevoit sa fac si liceul, dar asta e alta poveste). Mi-a raspuns ca nu ma poate angaja. L-am inteles atunci, il inteleg si-acum. Si stiu ca m-ar aprecia pentru intelegere, daca ar mai fi in viata.

La cateva zile dupa propunerea de mai sus, ma abordeaza pe un culoar al spitalului si-mi zice: "mai, Puferiu, poti sa ma ajuti sa fac putina curatenie in balcon?" Eu am raspuns afirmativ din obisnuinta. Asa ca ma duc la el acasa, il ajut sa puna niste boarfe de pe balcon in saci de gunoi si sa stranga alte lucruri din casa de care voia sa scape. Se vedea ca avea bani si locuia singur. Cel putin asa mi se parea mie, copil fiind. Mi-a dat o suma care mi se parea mare spre foarte mare si ma indreptam spre hol ca sa ma incalt. Cu coada ochiului il vad ca baga o caseta video in aparat si mi-am dat seama ca nu e de mine asa ceva. In timp ce ma incaltam cu geaca si imi puneam adidasii in maini, il aud pásta: "nu vrei sa vedem un film?". Nu. Si dus am fost.

PS: cam asa arata un salon de spital in 2023.

Nu esti genul romantic.

Salonul arata ok, era sa scriu "cat de cat" ok? Dar la ce este prin spitalele de la mine din oras, acolo este lux. Chiuveta in camera.

Deci ai fost si bugetar, ce leafa aveai daca ramaneai in sistem.

Mai am o poveste draguta despre spital si (sper ca) incheiem capitolul asta. Ca de obicei, asa cum v-ati asteptat cu totii, am lasat ce e mai bun la final. Povestea este atat de draguta incat trebuie s-o ascund. Hint: nu cititi in timp ce aveti ochii deschisi.

Ziceam ca am terminat-o cu spitalul, dar...

Petruta era garderobiera, la amfiteatru. Imi placea de ea, desi nu stiam cum mergeau lucrurile cu fetele. Probabil eram si virgin. Dar mie imi placea de ea asa ca, intr-o seara, cand am prins-o singura, am futut-o de i-au sarit capacele. As fi vrut sa va povestesc asta acum, dar daca eram virgin cand am cunoscut-o, cu siguranta eram virgin si dupa ce am plecat de la spital. Ei bine, intr-o seara, o intreb cu o voce sparta (tin minte detaliul asta si acum), care nu era a mea, daca vrea sa iasa cu mine la un suc. Cu seninatate si deloc interesata, imi raspunde ca are prieten. Aaa, bine. Si plec. Am aflat mai tarziu cine era prietenul sau: Costica, de la mentenanta. Uniforma albastra.
Ce ati citit mai sus, a fost o paranteza. Ce e mai frumos, acum urmeaza.
Pe vremea aia, era pe Prima TV o emisiune despre accidente si cum sunt preluate victimele pentru a fi tratate la spital. Intr-un episod, il vad pe Costica cum il preiau cei din ambulanta. wtf? Eram gelos pe el, dar nici chiar asa. Cica ar fi fost implicat intr-o altercatie, a cazut si s-a lovit la cap. Iar astia de la Prima TV dadeau detalii care acum sigur ar fi fost interzise. Revenind la ale noastre, mi-l arata pe Costica cum il preiau cei de pe ambulanta si ajunge la Urgente. Multe persoane pe langa el, va dati seama. Oamenii faceau tot posibilul sa-l tina in viata. Deci eu va zic ce-mi amintesc ca am vazut la tv. La un moment dat se apropie un tip de el si zice: asta lucreaza la noi... da, e colegul nostru... Comentatorul emisiunii face un fel de gluma ca cei de la Urgente isi vor vedea colegul curand si vor povesti si vor rade impreuna... Spre finalul episodului, aflu ca a fost cu final fericit. Citez: "tineretea isi va spune cuvantul si va scapa cu viata". Nu, n-a scapat cu viata. A murit cateva zile mai tarziu.
Dupa un timp, eu si un handralau de-ai mei ne plimbam prin curtea spitalului si-l vedem pe un tip, proaspat angajat, in uniforma albastra si-mi zice: "uite-l, ba, pe Costica!"

Administratorul blocului e o persoana foarte atenta, ce nu se grabeste si are un scris citet, de elev silitor. Fiecare chitanta pe care o da, e pe intelesul tuturor: cu diacritice, cu virgule, cu "m" care nu pare "w". Nu se grabeste niciodata, numara restul de doua ori si-si scuipa intre degete tot de atatea ori.

In perioada in care mi se reabilita sufletul blocul, ramasesem fara aer conditionat si muncitorii se plimbau pe la geam, a trebuit sa platesc intretinerea. Tocmai schimbasera aplicele de pe scara blocului, inlocuisera neoanele cu becuri cu led si pusesera senzori de miscare. Teoretic, cand intrai in bloc, se aprindea becul. Practic, cand ajungeam la avizier (la parter), se aprindea becul de la etajul unu. Asa ca iata-ma pe mine cu blugi si tricou de la Superdry in fata administratiei. Na, nu puteam iesi din casa in pantaloni scurti si bluza no-name. Aveam in plan sa ma duc sa imi iau o saorma mare dupa ce plateam intretinerea. In fata mea erau doua babe. Termina prima baba de platit si stau dupa cealalta. Mie nu mi-a placut niciodata sa stau la coada. Nici ca sa dau bani, nici ca sa iau. Niciodata. Dar se apuca baba asta sa stea la taclale cu administratorul si se stinge lumina. Eu intind mana, senzorul ma vede si se aprinde becul. Astia doi, la taclale. Iar se stinge becul... Simteam cum ma treceau toate apele. Sudoarea de pe fata mi se scurgea pe gat. Cea de pe spate, in cur. Incepusem sa dansez, sa ma vada senzorul. La un moment dat, zice administratorul ca a scris bine numele pe chitanta, dar a trecut suma altcuiva. Eu eram cu banii in mana, transpiram ca un porc (ce sunt) si mi-era gandul numai la saorma. Atunci a avut loc un declic.
- Eu dáia va platesc? Sa stati la barfa?
- Adica cum?
- Stau aici de juma' de ora. De ce nu va faceti datoria?
- Ma inveti tu pe mine cum sta treaba?
Cu fiecare replica, decibelii urcau. La fel si nervii mei.
N-am mai stat sa ma cert pe timpul si pe banii mei, m-am dus in casa, mi-am luat o pereche de adidasi si direct la saorma m-am oprit. La intoarcere, trecand pe langa administratie, il aud pe administrator:
- V-am completat chitanta.
- Ai completat-o pe ma-ta (in gandul meu).
Din hol am inceput sa mananc saorma aia. Nici nu mai stiu ce gust avea. Luna respectiva sigur n-am platit intretinerea, dar am mancat saorma.

Pai daca nu faci lobby sa treci in era asta, vand astia solutie de gestionare a platilor la asociatie pe mai nimic, am zis ca o sa le-o cumpar eu numai sa ii vad cum se zvarcolesc de lipsa obiectului muncii.
Dau 60 de lei pe luna salarii, si se calculeaza la numarul de camere ca si cum ar munci in plus daca am camere mai multe.
Pai la banii astia ar trebui macar sa vjna la usa cu chitanta in mana cand il chem eu sa ii dau banii .
Nu ne mai vindecam de sechelele trecutului !

Astazi incepe un nou capitol in viata mea. Ca sa nu va plictisesc, va spun cat mai pe scurt despre ce e vorba. Asa cum v-am obisnuit, viata merita traita atata vreme cat sunteti inconjurati de cei dragi. Am o poveste aparte in care era s-o pierd pe mama, dar o lasam pentru altadata. Schimbam subiectul si atmosfera, asa ca, din seara asta, va povestesc despre lucruri frumoase (ca mine).

Desi parcarile nu au fost delimitate, prostii mei proprietarii de masini scumpe pe care si le permit doar in rate parcheaza unde gasesc loc. Intr-o seara aud zgomote la geam, asa ca il las pe spate, scartaind, si prind urmatorul dialog. Am dedus ca cearta avea loc intre un El si-o Ea. Ea tipa ca disperata. El, de colo:
- Rusine de varsta pe care o ai!
Eu, din casa, nestiind cat s-au muit inainte, am apreciat ca a folosit corect prepozitia "pe". Cinste tie, domnule! Apoi am aflat ca a parcat pe locul mamei mele si i-am spart cauciucurile. Glumesc, bineinteles. Mama nu are masina, nici carnet.

Ca sa vedeti cum sta treaba in Ferentexas cand e vorba de parcare, va pun clipul de mai jos. Ambele masini erau conduse de femei, doar ca cea care parcase pe locul celeilalte s-a suit in masina cu cei doi copii ai sai si a muit-o pe cealealta de mi-era mie rusine.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/l_d-LTDfnYo?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Dupa taierea copacilor, dupa construit trotuare pe spatiul gradinilor, dupa eliminat spatii verzi sau de joaca, dupa construit alte trotuare care blocheaza caile de acces... Totul pentru locuri de parcare... Va prezint etapa "sa punem bitum peste tot":

Buna seara, dragii mei, si bine ne-am semiregasit! Zic asta deoarece inca postez de pe celelalte conturi pana imi expira punctele. Dar si cand imi expira... Voi face altele la loc, mai multe, normal. Revenind la ale noastre, mi-am amintit azi de o intamplare nefericita pentru mine. Ca asa e cand treci de 30 de ani, incepi sa-ti amintesti de tinerete. Nu mai stiu daca v-am zis voua sau altora cum am ajuns eu la primul loc de munca. Daca stiti deja povestea, dati vina pe senilitate, varsta, medicamente expirate... Alegeti voi.
Terminasem scoala profesionala, eram tanar si fara viitor. Tatal meu muncea pe ici, pe colo, deoarece fabrica unde a lucrat zeci de ani s-a vandut pe nimic si au concediat toti angajatii. Era prea in varsta pentru a-l mai angaja cineva si prea in varsta pentru a iesi la pensie. Una dintre cunostinte i-a pus o vorba buna la o firma de vanzare a electrocasnicelor. El trebuia sa ajute soferul la cararea produselor si primea 25% din spaga. Nici vorba de carte de munca, deci nici salariu. Firma se numea Amadeus si era pe la Bucur Obor. Probabil Emag era pe la inceputuri, dar Altex sigur nu exista. Azi asa, maine, mai greu. Tatal meu, din tinerete se plangea ca il doare mijlocul. Intr-una din zile vine acasa si zice ca nu mai poate sa ridice nimic. Au urmat niste injectii si s-a intins pe o bucata de pal pusa pe pat. Cineva trebuia sa aduca bani acasa, nu puteam trai patru insi din salariul mamei mele. Asa ca m-am dus eu cu jigodia soferul cu care se dusese si tata. Nu despre faptul ca ala scadea banii de benzina din spaga, abia apoi imi dadea mie 25% din ce ramanea. Nu despre faptul ca ma trimitea mereu pe mine sa ii iau suc de la Tec, ca el era prea lenes sa traverseze strada. Si nici despre faptul ca ma punea pe mine sa iau de partea de jos a produselor, adica de partea grea. Sa-l chis in freza, ca avea acelasi nume ca al sefului actual, zdreanta zdrentelor. E vorba despre ceva mult mai frumos.

Ai reușit să strângi aproape 15k postări în vreo 5 ani sau cât, din 2018 și ăsta e cont secundar... Mamă.

Intr-una din zile, m-am dus cu doi prosti vanzatori in depozit ca sa scoatem un frigider la suprafata. Nu era treaba mea sa fac asta, nu era nici treaba lor, dar asa stateau lucrurile pe vremea aia. Frigiderele erau asezate unele peste altele pentru a profita la maxim de spatiu. In spatele frigiderelor, erau niste bucati de pal pe care le foloseau la decorarea magazinului. Cand unul dintre prosti vanzatori a tras de frigiderul de jos, frigiderul de sus a cazut peste bucatile de pal, iar una dintre ele s-a sprijinit de piciorul meu. Eu am simtit ca e ceva in neregula, asa ca i-am trimis pe cei doi cu frigiderul sus si eu am ramas in urma. Cand am iesit din depozit, am zis sa imi scot adidasul, sa ma uit la rana. Mare greseala. Mare. Laba piciorului plutea in sange. Mi-am pus mainile in cap si ma tot gandeam cum voi lasa eu sange pe gresia persoanei careia ii voi livra frigiderul. M-am dus la scarba aia de sofer care m-a trimis la directorul firmei. Aveam impresia ca nu o sa ma creada ca sunt ranit si voiam sa imi scot adidasul ca sa ii arat scarbosenia. Am aflat apoi ca ma vazuse ca schiopatam si dáia n-a avut nevoie de explicatii ca sa ma trimita acasa. Eu stau in Rahova. Lucram la Bucur Obor. Stiti ce mi-a zis scarba aia de sofer? Iei si tu 21, apoi 32, si te duci la Policlinica Malcoci. Hai ca nu e asa grav!

Eu, nestiind cum stau lucrurile in viata, m-am dus acasa si am luat buletinul de identitate (de, pe vremea aia nu aparusera cartile). Am chemat un taxi si am lasat adidasul imbibat in sange acasa. Atat m-a dus capul. Taximetristul m-a lasat in fata policlinicii. Dupa cateva intrebari si urcat pe scari, ajung la un nene care imi zice ca am nevoie de ecografie (radiografie?). Pentru asta a trebuit sa imi scot soseta. A doua mare greseala. Cand am vazut scarbosenia de pe fata Pamantului, simteam ca imi curge ceva pe fata. Acela a fost momentul in care am cedat psihic si am plans. Nu in hohote, ci doar simteam caldura si umezeala lacrimilor pe fata. Nenea de la ecografie si-a dat seama si tot incerca sa ma tina de vorba. Dupa ecografie, a zis ca nu tine de el, ca e prea grav, asa ca m-a trimis la... Unde? Unde? Exact, la Spitalul Universitar.

Cei de la Urgente nu au considerat rana mea urgenta. Asa ca am asteptat pe un hol, cu piciorul sprijit de un calorifer. In cele din urma a venit un medic un pic mai mare ca mine. Toata treaba a fost de ordinul secundelor. S-a uitat la rana, a dat din umeri si a zis "in sala". Adica operatie. Anestezie locala. Eu eram constient, iar sala de operatie, rece. Asta imi amintesc, asta va povestesc. La un moment dat, medicul imi zice sa nu mai trag piciorul, la care eu i-am raspuns sa taie degetul, sa terminam odata. Apoi am auzit-o pe una dintre asistente ca mi-a zis sa nu fiu obraznic. Terminam aici, cu degetul oarecum intreg, si ma urca la un etaj, sa ma interneze. Eu lucram la negru, la inceput de viata. Unde ma duceti? M-au bagat intr-un salon in care rana mea era parfum pe langa ale celorlalti. Unu' nu avea picior, retezat de tramvai fiind. Altu' avea un surub in falca. Mi-a placut de colegul oltean care nu avea degetul mare de la mana dreapta. A doua zi, cand a venit micul dejun, din instinct a vrut sa ia o felie de paine cu unt. Ia-o daca poti, barosane! Urma sa ii taie degetul mare de la piciorul drept si sa i-l transplanteze la mana. Cat am ras de el...

Revenind la mine, au urmat un set de injectii si vizite din partea alor mei. Au fost singurele persoane care m-au vizitat. Nici nu imi doream mai mult. Intr-una din vizite, tata mi-a zis ca mama spala adidasul meu cu lacrimi. Va zic detaliul asta in treacat, stiind ca nimeni nu a trecut prin durere adevarata, in afara de mama mea. Dupa cateva zile, cand a venit medicul in control, mi-a zis ca recuperarea merge bine. Dupa ce mi-a desfacut pansamentul, am simtit ca trage ceva din deget. Unul dintre colegi, fara o mana, a inceput sa rada de mine: ba, i-a tras acul. Ce ac, frate? Eu vazusem un fel de tija bagata sub unghie, indoita la capat. Probabil ala era acul bagat ca sa imi stea ciotul degetul drept. Firma nu dormea. L-a trimis pe sofer sa verifice daca sunt bine. Asta a fost varianta oficiala. De fapt, verifica daca rana mea era pe bune. Si mi-a lasat niste bani, neoficial. Daca suma intreaga a ajuns la mine, nu vom afla niciodata. Important e ca eu sunt in viata si va povestesc rahatul asta. Vreti poza cu ce a mai ramas din deget?