Dovezi importante ale existentei lui Dumnezeu

Thepointer, on 20 ianuarie 2022 - 09:00, said:

Calitatea convingerilor doctrinare trebuie sa fie confirmata si de fapte.

Nu stiu cati dintre voi pot vedea   si simti cele ce se conecteaza cu omul din inparatia lui Dumnezeu , nu ati cofirmat nici unul dintre voi o faptura cu care sa aspuneti cu adevarat , ati ales sa aratai cu degetul dar nu stiu daca va puteti acodra la aceiai putere , stiti bine ca aceiasi putere trebuie sa fie pozitiva si nu negativa , negativul nu poate vedea pozitivul nici vice versa  intr-o forma mai abstracta .... e scris in Biblie cum puteti ajunge in inparatie fara sa muriti .

Dorel666, on 23 ianuarie 2022 - 21:14, said:

Este clar. Nu dialoghezi. Cu cine sau ce contrazici?
DOCTRINA! Este necesara?

Faptele le-am punctat eu inca de la inceput:
"mi-ati dat sa mananc, m-ati imbracat, m-ati vizitat..." = fapte, nu? De ce ne invartim in cerc? Doctrina... care este in acest context? (sper ca nu imi pui iar replica gen: Doctrina trebuie insotita de fapte)

Despre fapte si despre imboldul inimii precum si despre intentia/cugetul care trebuie sa insoteasca faptele am gasit si citit in Scripturi. Dar despre convingeri confesionale nu am gasit nici o conditionare. Mai mult, oameni precum Pavel, era apreciat de Dumnezeu in pofida ravnei lui anticrestine (vezi deci cum primeaza intentia si nu fapta in sine). Si atunci intreb: conteaza daca faptele curate sunt facute de un ortodox, de un catolic, de un protestant, de un musulman ori de un budist? Ar refuza Mantuitorul mantuirea unui budist cu inima neprihanita?

Eu unul nu am nici o problema, nu caut nici un folos personal. Doar cred ca ceea ce este lumina in mine trebuie impartasit. Daca sunt in amagire stiu ca Dumnezeu ma va ajuta sa vad, fie si prin voi aici daca El asta va dori.

Romani 2:11-16
Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. 12 Toți cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecați după lege. 13 Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți. 14 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, își sunt singuri lege; 15 și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele. 16 Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Oamenii sunt orgoliosi si egocentristi. Chiar si cei buni sunt orbiti de aceasta latura care sta agatata in fiecare mai mult sau mai putin. Adevarata dragoste la care ne cheama Dumnezeu (daca chiar i-am facut loc in inimi) ar trebui sa ne uneasca in neputintele si limitarile noastre. Unii cred ca sfintii fac ceva dupa moarte si altii nu cred, multi cred in cruce dar o inteleg si o intrebuinteaza diferit, unii au aghiasma si altii nu, unii au icoane altii au statui iar altii respecta in litera si nu au nimic. Unii cred ca asteptam invierea in inconstienta, altii ca trecem prin moartea trupului de la viata aceasta direct catre cea vesnica pregustand-o deocamdata fara trup, si multe alte lucruri. Iisus ce ar zice despre aceste convingeri care ne fura dragostea ce ne infrateste? Cat conteaza cunoasterea unor astfel de lucruri? Dragostea pentru faptele bune ce valoare mai are cand ne mancam si ne ponegrim pentru limitarile noastre? Cine poate dovedi cum arata lucrurile de dincolo de perdeaua care le acopera? Oare cine rupe catapetesme? Bisericile pamantesti se bat cu pumnii in piept fiecare strigand: "Noi avem credinta cea dreapta?" Dar credinta la care cheama Iisus sa fie oare legata de altceva decat de Dragostea de semen si de Creator? Sa fie cunoasterea sau necunoasterea lucrurilor mai presus de Dragoste?

Dar eu zic cum si Pavel zice, ca ne este permis sa cunoastem in parte. Si nu intamplator. Poate si pentru ca sufletele noastre sa fie supuse si la aceasta incercare... Testul MANDRIEI.
Degeaba faptuim ajutand semenii daca pe altii ii injosim si jignim cu ingamfare, pentru ca nu au "doctrina mea", cea care, dupa "pretinsa mea stiinta" si cu pretinsul meu statut de "adevarat crestin" este "credinta cea dreapta". Iata de ce insist sa deschidem ochii si sa cautam in Cartea de capatai a crestinului: unde scrie ca cei mantuiti vor fi din confesiunea x sau y?

Zici de Fapte... Uite ce invoca multi dintre cei de-a stanga? Ce fel de fapte invoca ei?
Matei 7:22
Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’
De ce nu le ia in seama faptele? Ale cui sunt pana la urma acele fapte? Caci daca puterea de a faptui nu este de la noi, cu ce trebuie sa venim noi?
Daca eu visez sa construiesc spitale, sa eradichez foametea de pe glob, sa impart bogatiile lumii la toti cei mici si smeriti care muncesc din greu pentru nimic... deci daca am aceste credinte si dorinte, dar n-am puterea, deci nu am FAPTE, atunci ce am? Ioan zice ca trei sunt cele mai importante lucruri in lumea aceasta...

Apoi mai e ceva...
Talharul de pe cruce s-a mantuit prin fapte? sau i-a fost luata incredintarea de pe urma si framantarile drept pocainta dreapta (fie ea si fara roade sau... apartenenta la vreo doctrina)?

Fluk3, on 22 ianuarie 2022 - 14:06, said:

Nu, nu aceasta era filmarea ci a unei doamne care tot striga ''Uite curge invers, uite curge invers'' In filmul doamnei a fost o singura aruncare a crucii si aceasta nu era legata cu nimic,

Edited by nico123, 25 January 2022 - 12:59.

nico123, on 25 ianuarie 2022 - 12:52, said:

Ai vre-o filmare credibila in care sa fie vizibile limpede si de necontestat fenomenele astea? Am vizualizat multe clipuri despre minunea aprinderii luminii de la Invierea Domnului in Ierusalim sau despre "Iordanul care se intoarce". Am ramas mereu dezamagit de asazisele dovezi care nu ofera nimic concludent.
In cazul raului care se intoarce ar trebui sa aflam mai intai din clip care e directia fireasca si sa se vada cum se schimba live. Nu?

Thepointer, on 27 ianuarie 2022 - 11:46, said:

da! dar până la minuni trebuie să învățăm a scrie corect!

Edited by nerocezar666, 28 January 2022 - 21:11.

Nu a mai citat , dar eu am si atis lumina divina o lumina albastra si a si vazuto in multe locuri,  prin Romania .... dar nu toata lumea poate avea aces la e doar cei cel iubesc pe Dumnezeu si sunt in ascultarea lui ....  daca ai inima curata si ai inteles ceia ce vrea Dumnezeu de la tine , atunci poate vei vedea si tu lumina ,  primul contact cu lumina divina a fost spectaculos ,atunci am inteles cu adevarat cata putere se ascunde in a lumina divina si doar o farama din acea  lumina care sa prelis pe un bat de lemn ma facut sa ma trezesc instantaneu . E  precum te-ai reseta complect si acceasta lumina nu  o poate atinge nimeni doar daca esti spre calea lui Dumnezeu .... Da drumul e atat de lucng pena la Dumnezeu dar nu e in zadar .... e o mare bucurie cand simti cum arde acea flacara in interiorul inimi tale .... si este o flacare divina, acea flacara arde veci pururea ....

Cu siguranta aceea nu e lumina stiintei de carte...

Thepointer, on 25 ianuarie 2022 - 12:08, said:

Hristos nu este despre mantuirea dreptilor, ci despre  mantuirea pacatosilor. Talharul de pe cruce nu s-a mantuit prin faptele sale, ci a fost mantuit prin faptul ca s-a supus pe sine lui Hristos, recunoscandu-L ca Domn si Stapan al lui. De aceea si zice Hristos ca a venit sa le mantuiasca pe oile Sale. Ca in mod sigur  atat oile, cat si caprele au facut si fapte bune si fapte rele. Dar oile se mantuiesc pentru ca se supun lui Hristos, pe cata vreme caprele ajung in Gheena pentru ca-L refuza pe Hristos.
Deci, da, un budist cu fapte si cu inima neprihanite isi va mantui sufletul sau, dar nu si pe al altuia. Pe cata vreme un crestin pacatos, dar care asculta de Hristos si de biserica, in pofida faptelor sale pacatoase, se va mantui pe sine, dar si pe tot neamul sau.

Adica: orice neprihanit, indiferent de religie sau non-religie, isi va mantui doar sufletul sau, pe cata vreme cel care face parte din Biserica lui Hristos este socotit neprihanit, chiar daca nu este neprihanit si prin aceasta se mantuieste pe sine si tot neamul sau.

Deci, oricine il refuza pe Hristos va trebui sa se mantuiasca exclusiv prin curatia faptelor si gandurilor sale, iar cine il accepta pe Hristos va fi mantuit doar prin credinta in Hristos si fata de Biserica lui Hristos. Si spune-mi dumneata un singur budist ale carui nu doar fapte sunt neprihanite, ci si gandurile.

Edited by Dorel666, 29 January 2022 - 20:28.

nerocezar666, on 28 ianuarie 2022 - 21:10, said:

Multumesc. E o greseala veche de-a mea, o repet cand scriu in graba (instinctiv). Stiu destul de bine a scrie romaneste si totusi mai gresesc uneori. Din fericire minunile nu au a face cu astfel de poticneli. Dar da...  E firesc sa fii preocupat si de lucrurile acestea mai marunte ale vietii.   

Si ca sa fac o trecere de la minuni la subiectul topicului nostru...
Ce parere aveti de minunata armonizare a Universului nostru? Poate fi aceasta o simpla coincidenta sau e rezultatul incontestabil al organizarii, deci lucrarea unui Designer, a unui Proiectant? Cand vorbesc de armonizare/organizare, o spun privind catre: legile fizicii care ne guverneaza existentialitatea (precum si originea acestor legi), contributia si "consecintele" celor patru forte universale care stau la baza formarii si functionarii Universului, constantele fizice (cum e constanta cosmologica sau a structurii fine) care sunt incredibil de fin... de perfect acordate si in concordanta cu fortele universale (care la randu-le uimesc prin concordanta marimilor intensitatii dintre ele). Pentru ca, cele patru forte fundamentale nu par independente ci perfect armonizate sa indeplineasca impreuna conditia existentiala pentru aparitia si organizarea atat de complexa a materiei. de aici si intrebarea care ii framanta pe toti oamenii de stiinta: aceste forțe fundamentale ale naturii sunt, de fapt, manifestari ale unei singure forte a Universului?

Totul este suspect de exact structurat, atat cat era necesar ca Univesul sa existe si... nu oricum ci parca determinat sa fie prielnic vietii, atat din perspective fizice cat si chimice. Deci, nu este doar o observatie personala, ci asa cum am spus mai sus, este si observatia savantilor care sunt uimiti de toate descoperirile lor prin care li se dezvaluie bazele pe care se sprijina aparitia si evolutia Universului.

Nu este aceasta armonie incontestabila, ce uimeste pana si pe savanti, dovada unui Proiectant, a unui Designer aflat in spatele Universului asa cum ni se descopera el?

Thepointer, on 30 ianuarie 2022 - 16:35, said:

este mult haos in univers, nici vorba de armonie.
este adevarat ca stiinta nu are raspunsuri ptr multe intrebari…nu stim inca cum a inceput say daca a avut un inceput universul…nu stim nici daca este etern sau nu…
probabil nu vom afla niciodata raspunsul la unele intrebari pe care ni le punem.
dar nimic din toate astea nu inseamna ca exista un zeu atotputernic ce a creat sute de miliarde de galaxii…
asta ne place noua sa cerdem…ptr ca asa suntem ca specie, ne placem sa credem in ceva…in zei mitologici…ne place sa credem ca avem un scop, ca nu se termina totul aici. ne place sa credem ca suntem miezu universului, ca suntem creati dupa chipul si asemanarea unui zeu misterios.
Apolo, Jupiter, Zeus, Ra, Quetzalcoatl, Vishnu…si alte personaje de basm.

Religia o sa dispara in in tarile cu adevarat civilizate, nu acum, dar in secolul urmator mai mult ca sigur. daca ne uitam in, Franta, Germania, Elvetia sau Olanda observam o scadere abruta in randul persoanelor religioase.
in tarile din lumea a 3 a, religia o sa ramana bine ancorata intr o  societate saraca, disperata si cu o educatie precara.

beria81, on 30 ianuarie 2022 - 20:03, said:

N'ai tu habar, de aia scrii numa' prostii.
Dacă in univers nu ar exista armonie si ordine, știința ar fi imposibilă.
Știința tocmai pe asta se bazează: repetabilitate, predictibilitate.
Dacă nu ar exista premisa unui sistem ordonat, toată știința ar fi un nonsens.

Însă pentru că există ordine și legi în univers, noi putem să observăm modul în care acestea funcționează.
Și asta este știința.

Dacă universul ar fi guvernat de haos, nu am am avea noapte si și zi, nu am mai avea anotimpuri, nu ar mai exista matematică și fizică.
Și toate stelele ar cădea-n capul tău.
Ce te-ai face tu atunci? Cum ai reacționa? Spune sincer!

Edited by penticostalul, 30 January 2022 - 22:26.

beria81, on 30 ianuarie 2022 - 20:03, said:

Religia ateistă din toate țările comuniste.
Observă toate națiunile subjugate de ateismul comunist și vezi dacă e vreuna mai de soi!
Toate-s varză!. Praf.
Du-te-n Coreea de Nord să vezi Raiul Ateist!
Și te vei convinge singur.

beria81, on 30 ianuarie 2022 - 20:03, said:

Profeții d'astea prostești s-au făcut cu milioanele. Nu te crede tu miezul că nu ești primul și nici ultimul. Lumea geme de-alde tine. Ești pur si simplu îndoctrinat cu ateism. Din ăla habotnic. Nimic altceva. Dacă ai avea ochii deschiși și ai gândi dincolo de îndoctrinare, ai vedea deslușit că niciodată în istoria umanității nu a existat vreo comunitate fără religie. Și ai conștientiza că "scăderea abruptă" nu are de-a face cu persoanele religioase. Ci cu tipul de religie pe care-l adoptă acele persoane. Dar deja intrăm în niște subiecte prea complicate.

Uite doar o poză cu persoanele nereligioase aflate în "scădere abruptă" .
Și vei realiza că ele nu au făcut altceva decât la adere la un nou, extrem de vechi, tip de închinare:


[ https://i.ibb.co/QF8BSBM/Captura-de-ecran-din-2022-01-30-la-22-43-52.png - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by penticostalul, 30 January 2022 - 22:51.

aberezi grav.
ai o aiureala in discursul tau ce tradeaza o boala psihica…
sper ca esti singur si nu sufera si alte persoane din cauza ta.

Edited by beria81, 30 January 2022 - 23:24.

beria81, on 30 ianuarie 2022 - 20:03, said:

Adica sa te cred pe tine pe cuvant si nu pe savantii care au observat, masurat si experimentat?

Quote

Pai teoriile stiintifice (care au un statut aparte fata de teorie in sensul larg al utilizarii termenului)... despre singularitate, big-bang, expansiunea si inflatia Universului?...

Quote

Sistemele exista?

Quote

Este un adevar acesta, anume ca, la nivel intuitiv (as zice eu) sau imaginar (ai zice tu) sufletul are tendinta de a transcende dincolo de palpabil. Scrie undeva ca Dumnezeu a pus in om gandul eternitatii... Un alt indiciu in favoarea teismului.
Dar sincer, personal ma consider destul de departe de a ma multumi doar cu partea intuitiva sau de a porni de la prejudecatile specifice influentatilor (sunt o fire foarte putin sugestibila, un fel de Toma "necredinciosul").  Nu inghit nemestecat. Pe de alta parte, a studia, a cauta si a cantari neluand in calcul ambele directii (teista si ateista), nu gasesc a fi just. Un judecator drept nu se apleaca doar spre argumentarile si dovezile unei singure parti. Eu asta fac si sper ca si tu gasesti intelept a proceda asemenea.

Quote

Nu asta conteaza, adica cum umple teistul (dar si ateul) golurile cunoasterii, ca nu-si accepta neputinta si interpreteaza lucrurile revelate difuz dupa cum ii convine.
Oricum, eu nu am invocat in ce am scris mai sus identitati divine, eu am punctat cu ceea ce avem dincolo de credintele religioase: observatii stiintifice, legi fizice masurabile, organizare...

Quote

Este conform Bibliei ce profetesti tu:
Daniel 12:4
Iar tu, Daniele, închide cuvintele și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului, până ce mulți vor fi învățați și cunoașterea va spori.
1Timotei 4:1
Dar Duhul grăiește lămurit că'n vremile cele de apoi unii se vor îndepărta de la credință [...]
2 Tesaloniceni 2:3
Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință [...]
2Timotei 4:3,4
Că va veni vremea când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci după poftele lor își vor îngrămădi învățători să le răsfețe auzul

Cat despre cei saraci cu Duhul...
Mt 11:25
În vremea aceea, luând Iisus cuvântul, a zis: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.
Sirah 19:24
Mai bun e unul cu minte puțină dar cu frică [de Domnul]
decât unul doldora de pricepere, dar care calcă legea.

Exista document emis de UE in care se prevede un plan de eliminare a credintelor religioase. Cu ce vor sa inlocuiasca valorile si libertatea daruita de Dumnezeu? Cu desfiintarea statutului familiei, a termenilor casatoriei fara a se tine seama de sex si educatiia sexuala a copiilor infiati de acestia. Cu incalcarea si ingradirea libertatilor pe care chiar ei le trambitau ca fiind esentiale (vezi certificatele verzi si constrangerile care incalca complet propriile reguli adoptate doar de fatada) . Vezi politicile FMI care urmaresc controlul financiar. Amintesteti de toata coruptia intretinuta tacit de aceste organisme pentru ca toata industria si agricultura sa se duca de rapa pentru ca mai apoi sa ne indatoram si sa ajungem datori vanduti... Eram un pericol pentru piata europeana in 1989 cand nu mai aveam datorii, dar productiile erau imense. Nu stiu cati vedeti astfel de lucruri (nu ca nu m-as bucura pentru scaparea de comunism). E drept, tot noi suntem adevaratii vinovati, dar... Cat ne-a costat asazisul drum spre civilizatie?

Dorel666, on 29 ianuarie 2022 - 20:25, said:

Oile se mantuiesc pentru ca au faptuit din dragoste si preocupare pentru cei napastuiti. Nici nu au avut in vedere ca ar face-o pentru Hristos sau pentru vreo rasplata. Pe cand ceilalti exact asta pretind: au lucrat in numele Lui

Quote

Astia din urma ar putea fi si "caprele" la cum zici. Totusi stiu ce confunzi. Te referi la credinta care mantuie si prin aceasta nu se mai tine cont de pacatele celui cu adevarat credincios. Doar ca la incadrarea celui cu adevarat credincios nu ne punem de acord.

Quote

Faptele curate sunt roada Duhului Sfant (deci nu sunt ale noastre), dar gandurile bune e drept, sunt disponibilitatile/alegerile noastre si reprezinta ceea ce numim credinta curata (care si aceasta este primita prin har).

Quote

Acceptarea lui Hristos reprezinta alegerea de a lucra conform cu chemarea Lui, in spiritul dragostei. Adevarata Biserica de care va tine cont Hristos si pe care o va conduce este ce a traitorilor in Duh, nu a apartenentelor formale asa cum predomina la noi crestinismul... doar cu numele.

Quote

Pai gandurile, intentiile cugetului curat precum si empatia ce izvoraste dragoste in inimilor neprihanite, aceasta dragoste care este proiectata inspre semeni este lucrarea aprobata de Mantuitor, adica faptele din dreptul oilor. Acolo nu sunt luati separat cei ce au auzit Cuvantul de cei ce, fara sa stie, au lucrat tot prin Duhul Lui.

De aceea am pus acele versete, pentru ca vin din Insasi gura Lui si descriu intocmai faptul ca, nu cei ce-L cunosc si Il invoca, ci cei ce simt, cugeta si actioneaza in Spiritul Lui castiga mantuirea, fie ca stiu de Iisus fie ca nu. (nu oricine zice Doamne Doamne...)

Sa iti spun de un budist?...
Dumnezeu a vrut sa ajung a sta in Tokyo o luna si jumatate. Crede-ma, cand am vazut ca acolo este mai mult spirit crestin decat la noi care pretindem ca-L cunoastem pe Hristos, am inteles si de ce m-a dus acolo si de ce trebuie sa iti scriu tie acum. Nu stii cat de mult formalism este in pretinsa biserica pamanteasca (in special la cea ortodoxa in care sunt si eu botezat)

Teoria evoluţiei este un produs contra-tradiţional, este un produs al civilizaţiei vestice. Este imposibil ca o asemenea idee să fi luat naştere într-o civilizaţie apărată de Tradiţie, în care esenţialele erau puse înaintea accidentalelor. Dovezile în ceea ce priveşte teoria, sunt derivate din rămăşiţele fosile, acumulare care este un proces extrem de laborios, scoaterea la iveală a dovezilor implicând excavarea a regiuni subterane considerabile. Acest proces aduce la iveală lucruri care, în cursul natural al lucrurilor, au fost îngropate. Dificultatea obţinerii de asemenea informaţii ar trebui luată în considerare ca pe o binecuvântare deoarece nu este numai vorba de ceea ce este pur accidental ci şi de „solidificare” şi moarte.

Totuşi, asta nu înseamnă că fosilele nu-şi au primul lor principiu în Dumnezeu, nici pe departe! De fapt, în continuare se va prezenta o interpretare a înregistrării fosile într-un cadru de lucru al ciclurilor şi principiilor, mai degrabă decât din punctul de vedere al accidentalelor şi „progresului” care caracterizează mentalitatea profană.

Înainte de a interpreta caracteristicile ciclurilor trecute, este necesar să fie bine înţeles ciclul în care trăim şi relaţiile din interiorul său. Datorită analogiei dintre microcosm şi macrocosm, există o relaţie directă între psyche-ul uman şi colectivitatea tuturor celorlalte fiinţe de pe pământ.

Conştiinţa umană se află în legătură cu spiritul individual (jivatma), cu facultăţile mentale (raţiunea, memoria, imaginaţia) şi cu continuităţile interioare ale simţurilor şi organelor de acţiune (vezi doctrinele hinduse).

Conştiinţa (ahankâra) este punctul ce uneşte aceste 3 diviziuni ale psyche-ului. De asemenea, printre fiinţele non-umane, forma vertebrată este principiul ce uneşte cele 3 tipuri de vertebrate: păsările, mamiferele şi peştii, care corespund celor 3 domenii ale psyche-ului amintite mai sus.

Păsările au o natură spirituală sau elevată, mamiferele una expansivă, pe când peştii sunt „prinşi” în domeniul acvatic, care corespunde experienţei senzoriale.

Animalele intervertebrate şi plantele corespund părţii inferioare a psyche-ului care este în legătură intimă cu corpul. Intervertebratele reprezintă aspectele emotive pe când plantele a căror fiziologie este inseparabil legată de soare şi de atmosferă, reprezintă partea vitală a psyche-ului care menţine viaţa corpului.

De aici se poate întrevedea armonia care există între lumile externe şi cele interne. Nu trebuie uitat însă că „principiul armoniei” operează, de asemenea, şi în cadrul fiecărei lumi; principiul fiind de fapt identic conceptului hindus de Dharma.

Această Armonie Cosmică este principiul care dă co-ordonarea tuturor fiinţelor din cosmos şi cel care menţine, în plan terestru, integrarea „ecologică”. Una dintre consecinţele armoniei este procesul de „selecţie naturală”, numit astfel de către transformişti. De fapt, selecţia naturală este doar una, manifestarea accidentală a principiului armoniei.

Selecţia naturală operează pe 2 căi:

1. mai întâi, menţine norma speciei prin eliminarea deviaţiilor sau mutaţiilor care rezultă din imperfecţiunile existenţei formale, spaţio-temporale

2. în al doilea rând, selecţia se comportă pt. a co-ordona relaţia dintre variatele specii prin determinarea schimbării genetice a formei.

Acest lucru este permis într-un anumit grad de flexibilitate al aspectelor psihice şi corporale ale fiinţei; totuşi există limite bine definite dincolo de care flexibilitatea armonioasă este imposibilă şi dincolo de care există doar deformare sau mutaţie.

Cantitatea de adaptare armonică prin care este capabilă oricare specie să treacă, depinde de natura speciei create, primitive, dar fără dubiu în unele cazuri schimbarea este considerabilă. Astfel, măgarul, calul şi zebra probabil cuprind o specie, toate fiind derivate din forma primitivă care conţinea, în ea însăşi posibilităţile manifestate de către sub-speciile moderne.

Forma primitivă a fost o creatură plastică, pe când formele moderne sunt izolate şi specializate corespunzând anumitor combinaţii restrânse de posibilităţile ce erau inerente formei primitive. Astfel, vedem că în timp ce adaptabilitatea îmbunătăţeşte armonia între specii şi mediu, ea arată şi o specializare şi în final dizarmonie şi eliminare. Acest lucru este în strânsă legătură cu viaţa unui individ care include naştere, creştere şi schimbare şi în final moarte. Aceste evenimente ciclice conduc la luarea în considerare a unor cicluri mult mai mari, ce implică un număr mare de fiinţe şi specii care sunt ilustrate de către aşa-numita înregistrare fosilă.

1. Principiul metacosmic - Subiectul Pur în contemplarea Propriului Său Obiect, Identitate, Unică și Infinită în același timp

2. Macrocosmul este o „exteriorizare” a Principiului (ca Obiect) prin intermediul microcosmului

3. Microcosmul este - în același timp - o „exteriorizare” a Principiului (ca Subiect) prin intermediul macrocosmului.

Entitatea vie și universul care constituie mediul său exterior sunt asemeni oglinzilor una alteia, și înregistrarea fosilă apare ca un proces de a aduce oglinzile în aliniere sau în focalizare. Oglinzile se mișcă datorită forțelor „aleatoare”, să zicem, și sunt uneori aproape de a focaliza și alteori mai departe până când, forțele „aleatoare”, să spunem, lovesc un aliniament care în cele din urmă duce la o reflectare adevărată sau aproape de adevăr, și anume forma umană. Acea „focalizare” din această analogie, este cheia la supraviețuirea creaturală. Omul a câștigat cursa deoarece forma umană este focalizarea mai bună dintre cele două oglinzi, asta înseamnă când spunem că este adaptabil.

Exista o desfășurare și o înfășurare la nivel cosmologic, dar nu există nici o mișcare la nivelul Principiului. Punctul 3 arată că omul este o extragere a cosmosului și o reorganizare a elementelor macrocosmice. Organizarea omului reflectă organizarea cosmosului, și asta deoarece a fost constituit din cosmos, sau mai degrabă din Principiu prin intermediul cosmosului, distincție foarte importantă. Evoluționismul este o construcție greșită specifică a punctului 3 la nivelul acestei distincții și în totalitate pentru ca ignoră punctele 1 și 2. Dar în prima instanță nu există nimic ilegitim despre noțiunea că omul este construit din și are în el însuși focul, aerul, apa și pământul care constituie elementele sălașului său. Aici trebuie spus bineînțeles că este vorba doar de cadrul său material deoarece „conștiința” sa poate fi văzută ca o internalizare a luminii care iluminează sălașul său și în acest sens „conștiința” sa derivă din „mediul exterior” al său. Propria sa stare de veghe și de somn sunt o internalizare a Soarelui și Lunii.

Într-o asemenea perspectivă este complet posibil a concepe omul drept culminarea succesiunii formelor animale, fiecare mai complet internalizată decât precedenta. Este posibil atunci a concepe aceasta internalizare drept cheia „supraviețuirii celui mai adaptat” - adaptarea fiind o măsură a involuției macrocosmice și se poate spune asemeni lui Darwin ca mutația aleatoare este un dispozitiv de propulsare. Adică, viața „evoluează” de la materia inertă prin mutații aleatoare, și acele mutații care dau naștere la forme internalizate supraviețuiesc în măsura în care facultățile internalizate (deoarece ele sunt reflectări) determină ca o creatură sa fie capabilă să răspundă cu succes la circumstanța sa externă. Pe scurt, o creatură (homo sapiens) „evoluează” adică este o reflectare virtuală a întregului cosmos. Este posibil să concepem asta ca având loc gradual cu alte forme microcosmice cu mai puțin succes care apar în cale, traiectoria graduală și liniară a procesului fiind o consecință a arenei temporale în care se întâmplă.

Evoluţioniştii întimpină o mare dificultate în aplicarea unui pattern evoluţionar la animalele intervertebrate şi la plante, cu excepţia secvenţelor adaptive care au fost descrise mai sus. Ei sunt aşadar interesaţi de animalele vertebrate şi deci în continuare domeniul de interes va fi al acestora.

Lumea apare a fi un loc foarte solid şi permanent, dar nu există nici un motiv să presupunem că aşa a fost dintotdeauna. Procesul creaţiei sau formării poate fi privit ca o mişcare de la „fluiditate” către „soliditate” sau de la „potenţialitate” către „actualitate” (realizarea posibilităţii inerente). Cineva poate spune că acest proces e foarte plastic şi că are mare potenţial de integrare şi armonie, fiecare fiinţă „derulându-se” şi „solidificându-se” în mod precis la momentul oportun. Chiar şi după formare, fiecare fiinţă nu este complet solidificată, ci devine aşa după o perioadă de specializare genetică.

Astfel, creaţia (crearea) poate fi văzută ca incluzând 2 dimensiuni:

- una a „descinderii” din potenţialitate către actualitate

- alta, ca o mişcare „orizontală” de la plasticitate primitivă către specializare.

Doar a doua mişcare are loc în spaţiu şi timp şi în consecinţă doar această dimensiune este reprezentată în înregistrarea fosilă. Relatarea creaţiei din Cartea Genezei oferă un ghid adecvat pentru interpretarea înregistrării fosile. Geneza descrie 6 cicluri începând cu crearea Luminii Intelectuale (a Intelectului – Buddhi din doctrinele hinduse), şi sfârşindu-se cu crearea omului.

Relaţia între aceste 2 creaţii nu trebuie forţată. În al doilea ciclu este vorba de separarea posibilităţilor supra-formale şi formale („apele superioare şi inferioare”), şi în al treilea ciclu este vorba de prima solidificare a posibilităţilor formale în crearea „pământului”, adică a întregii creaţii minerale. Acest proces semnifică o actualizare a anumitor posibilităţi ale domeniului psihic inferior. Procesiunea plantelor, care termină al treilea ciclu şi inaugurează pe cel de-al 4-lea, coincide cu crearea luminatorilor (luminariilor), care sunt, altfel spus, semnele actualizării domeniului psihic superior, în relaţie cu arhetipurile prezente în lumea supra-formală.

Ciclurile sunt dezvoltări ale posibilităţilor conţinute sintetic în Lumina Intelectuală (Buddhi). Armonia fiecărui ciclu se datorează integrităţii Intelectului şi, până acum în ceea ce priveşte lumea formală, se datorează Legii care reglează fiecare ciclu, dând fiecăruia caracteristicile sale particulare.

Al 5-lea şi al 6-lea ciclu prezintă un interes particular pentru că ele corespund formării părţii mai largi a înregistrării fosile. Al 5-lea ciclu începe prin crearea peştelui şi se sfârşeşte prin crearea păsărilor, pe când al 6-lea ciclu începe prin crearea „lighioanelor pământului” (mamiferelor) şi se termină cu crearea omului.

Termenul „creare” nu implică faptul că fiinţa în chestiune nu era „prezentă” înaintea creării sale, ci implică faptul că pe parcursul ciclurilor, anumite fiinţe „s-au înveşmântat” ele însele conform posibilităţilor caracteristice şi au „apărut” (emergenţă) în domeniul formal (al formei). Durata ciclului al 5-lea corespunde perioadei geologice vaste dintre mijlocul Paleozoicului vechi şi sfârşitul Mezozoicului. Primele fosile de găsit sunt peştii, apoi în timpul Paleozoicului Nou şi Mezozoicului, amfibienii şi reptilele. În cele din urmă, la sfârşitul Mezozoicului, apar fosilele de păsări. Ceea ce se vede de aici este o emergenţă succesivă şi liniară de posibilităţi între 2 poli, cel inferior corespunzând peştelui Paleozoic, iar la polul superior avem păsările din Cretacic.

Ne putem aştepta să găsim o serie continuă de posibilităţi între aceste 2 extreme (poli); astfel în plus faţă de amfibieni şi reptile, găsim peşti/amfibieni, amfibieni/reptile şi reptile/păsări. Totuşi, din considerente filetice (care sunt determinate prin legile cosmice) ne-am putea aştepta să găsim câteva creaturi intermediare deoarece fiecare se comportă ca un „istm” între domeniile adiacente, pentru a îndeplini anumite necesităţi metafizice, precum dezvoltarea „echispaţială” a indivizilor.

Mişcarea creativă a celui de-al 5-lea ciclu implică o trecere de la formele acvatice, prin cele terestre, către păsări care se ridică deasupra suprafeţei pământului. Crearea de mijloc a ciclului este reprezentată de către Seymouria amfibian/reptilă. Un studiu al fosilelor care se găsesc deasupra Seymouria, prezintă interes pentru a ilustra complexitatea procesului creativ, atunci când câteva cicluri secundare pot să opereze în lateral şi în conjuncţie cu ciclul principal.

În timpul perioadelor Permionului, Triasicului şi Jurasicului inferior, în plus faţă de reptilele Catylosaur/Thecodont, care sunt „centrele” în relaţii cu linia de la peşti până la păsări, se observă crearea unor creaturi reptiliene laterale incluzând aici ţestoasele şi aşa-numitele reptile asemănătoare mamiferelor.

Fiinţele de mai apoi prezintă un interes considerabil deoarece ele sunt creaţii ale ciclului secundar care include mamiferele non-euteriene (ex. Monotemele şi marsupialele) care încă există azi. Acest ciclu secundar formează legătura dintre ciclurile 5 şi 6 majore şi poate fi privit ca o extensie laterală a ambelor cicluri menţinând o legătură continuă de posibilităţi între aceste două cicluri.

Al 6-lea ciclu prezintă un interes particular deoarece include formarea mamiferelor şi a omului. Omul ocupă o poziţie centrală în creaţie deoarece „a fost făcut după chipul lui Dumnezeu”, omul este singura fiinţă care are acces direct şi liber la lumea supra-formală.

E important că ulterior creării omului, Creatorul „se odihneşte”, adică El „se retrage” către Centrul original de „activitate nonacţionantă” (motorul imobil – vezi Aristotel – care după ce pune în mişcare creaţia, manifestarea, se retrage (odihneşte) în Centru ca principiu pasiv a cărui simplu act de prezenţă constituie acţiunea sa ce menţine în mişcare creaţia), care constituie realitatea interioară a căruia omul este aspectul exterior.

Omul nu este doar chipul (imaginea) lui Dumnezeu, el este şi un mamifer euterian, şi aceste 2 părţi ale naturii sale sunt inseparabil legate. În Eutheria, se pot observa 2 diviziuni: cea care poartă o asemănare fizică apropiată cu a omului, numită Primate şi cea care este diversă în structură şi neasemănătoare omului.

Cel din urmă grup include toate neprimatele Eutheria. Este adevărat să spunem că nu numai omul este suprem, dar şi structura primată. Primul adevăr se vede în separarea omului de celelalte mamifere, pe când ultimul adevăr se observă prin „dominanţa” caracteristicilor primatelor peste mamiferele euteriene timpurii.

De fapt, primele euteriene ale Cretacicului erau intermediare între primate şi insectivore, insectivorele fiind cele mai „periferice” dintre fiinţele mamifere.

Evenimentele ciclului al 6-lea au 2 caracteristici:

1. aproximarea succesivă de la „difuzitate” (euterienele timpurii) către „centralitate” (omul)

2. crearea fiinţelor „intermediare” între „periferie” (insectivore) şi „centru” (om). Fiinţele „intermediare” care include tipurile de rozătoare, carnivore, cal, vacă, etc, nu prezintă interes considerabil datorită asemănării formale cu omul.

În relaţie cu insectivorele, maimuţele sunt mai centrale, dar în relaţie cu omul ele sunt extrem de descentralizate. Înregistrarea fosilă indică prezenţa unui număr de fiinţe care în structură erau intermediare între maimuţe şi om. Există dovezi care sugerează faptul că aceste creaturi erau de-asemenea fizic intermediare între maimuţe (antropoide) şi oameni, totuşi în ceea ce priveşte posibilitatea spirituală, ele nu erau cu siguranţă oameni şi în consecinţă aveau un caracter de tip zombi.

Ele formează o parte a celui de-al 6-lea ciclu macrocosm, pe când omul este microcosmul celui de-al 7-lea ciclu. Primele schelete umane fosilizate se găsesc în Epoca Renului sau Paleoliticul Superior (Pleistocenul superior).

Aceşti oameni apar să fie răspunzători de frumoasele picturi rupestre găsite în Europa de vest. Este clar faptul că ei reprezintă o cultură dezvoltată cu o Tradiţie dependentă de natură în ceea ce priveşte simbolismul, în unele aspecte similară indienilor din America de Nord.

Despre oamenii Paleoliticului superior nu se poate în nici un caz spune că sunt primordiali. Prima formalizare a omului a avut loc probabil în perioada Miocenului, în timpul căreia s-au format platourile Tibetan şi Himalayan. Această regiune este simbolic legată de Axis Mundi, şi în consecinţă de om.

Până acum au fost luate în considerare doar aspectele creative ale ciclurilor, dar în plus la aceste efecte „pozitive” se adaugă şi cele distructive sau „negative”.

Iată 2 cazuri de distrugere, fiecare indicând „anticiparea” evenimentelor ulterioare. Cel mai mare exemplu de distrugere este cel care a încheiat cel de-al 5-lea ciclu atunci când toate reptilele archosauriene au dispărut fără a mai apărea ulterior. Acest eveniment catastrofic a coincis cu crearea primelor păsări şi mamifere. Mai timpuriu, în cel de-al 5-lea ciclu, atunci când au fost create primele reptile, a avut loc o fază acvatică distructivă, atunci când aproape toate vertebratele marine din Paleozoic au fost eliminate. Mările au fost repopulate cu un tip modern de peşte teleostean, mai târziu în ciclul al 5-lea, chiar înainte de crearea păsărilor.

Crearea peştelui teleostean a fost primul semn de apropiere a ciclului al 6-lea care a adus eliminarea reptilelor şi înlocuirea lor cu mamifere. Asemenea evenimente indică natura complexă şi suprapusă a ciclurilor şi ilustrează fluiditatea procesului creaţiei.

Al 7-lea ciclu începe odată cu crearea omului, care este microcosmul corespunzând macrocosmului ciclului 6. După crearea omului nu mai există altă creare. Ciclul al 6-lea este caracterizat de existenţa păsărilor, mamiferelor şi peştilor teleostean şi astfel ne întoarcem de fapt la consideraţiile psihologice prezentate la început.

Animalele intervertebrate şi plantele constituie partea inferioară a macrocosmului şi în consecinţă „se conformează” schimbărilor de ordin mai înalt ce au loc, în mod similar, crearea vertebratelor „se con-formeză” mişcărilor astrologice. Natura pasivă a părţii inferioare a macrocosmului se vede cel mai bine în înregistrarea fosilă a plantelor. Astfel, Pteridophyta aparţine celui de-al 5-lea ciclu şi Angiospermae, celui de-al 6-lea ciclu. Merită observat faptul că intervalul dintre emergenţa pteridophytelor „inferioare” şi cele „superioare”, corespunde timpului de existenţă a Seymouria, amfibianul/reptilă care a ocupat istmul median al celui de-al 5-lea ciclu.

La început s-a spus despre faptul că există o analogie între natura unificatoare a conştiinţei umane şi unitatea filetică a formei vertebrate. Omul nu este doar mamiferul central şi principal, el este de asemenea principiul corpului vertebrat şi psyche-ului.

Asta se vede clar în embriologie şi a dat naştere eronatei teorii a recapitulării. Este un fapt bine cunoscut că stadiile tinere ale diferitelor vertebrate se aseamănă mai mult decât acestea se aseamănă cu cele adulte şi mai mult decât aceste stadii adulte seamănă între ele. Când se compară embriologia omului cu cea a altor vertebrate, se observă că stadiile timpurii sunt foarte similare. În dezvoltarea ulterioară, totuşi, vertebratele non-umane „deviază” şi devin specializate în anumite aspecte.

De exemplu pungile viscerale care apar în regiunea faringeală a tuturor embrionilor de vertebrate, sunt arestate în dezvoltarea lor la peşti pentru a apărea branhiile, pe când la om dezvoltarea lor continuă până ce sunt convertite în organe glandulare şi părţi ale urechii.

„Cantitatea” de schimbare în formă în ceea ce priveşte structura embrionară originală este minimă la om şi maximă la vertebratele non-umane. Folosind analogia copacului, se poate spune că în timp ce embriologia omului are loc de-a lungul axei centrale sau trunchiului, cea a celorlalte vertebrate deviază către locuri variate dând naştere la ramuri laterale, fiecare dintre ele putând fi privită ca fiind o specializare particulară a trunchiului.

De aceea, forma omului este „norma” vertebrată şi celelalte forme vertebrate sunt aspecte ale „normei”. Acesta este un alt fel de a spune că Omul este o expresie a Intelectului şi animalele sunt particularizări ale Intelectului. Simbolismul Genezei este complex şi sintetic. Comenzile din Geneză nu sunt date în timp, nu mai mult decât fiecare ciclu este de fapt o zi din Geneză.

Înregistrarea fosilă este doar o reflectare temporală, secvenţială a comenzilor care sunt în ele însele supra-temporale. Omul primordial nu a fost deloc solidificat şi asta se vede din absenţa fosilelor. În platoul Tibetan şi Himalayan (despre care a fost spus că este în legătură simbolică cu Axis Mundi şi deci cu omul) există muntele Kailas şi cele 4 râuri ce radiază din el: Indus, Brahmaputra, Gange şi Sutlej. Acestea corepsund simbolic Paradisului din Geneză, adică sunt o solidificare a unor principii supra-formale reflectate în lumea formală.

Mai sus s-a spus despre luminarii, care sunt de fapt semne ale actualizării domeniului psihic uman, în relaţie cu arhetipurile prezente în lumea supra-formală. Primul semn al descinderii influenţelor spirituale, armonizatoare în lumea formală a fost mişcarea înceată a sferei cereşti. Legat de luminarii trebuie spus că corpurile cereşti pot fi privite ca fiind „suporturi” pentru facultăţile sufletului universal care este cauza întregii schimbări în lumea sub-lunară.

 buddhi (1).png   38.03K   4 downloads

Eroarea evoluționistă își are propria rădăcină în prejudecata următoare: în loc de a concepe faptul că creaturile sunt arhetipuri „încarnate” în materie, pornind de la Intelectul Divin și trecând printr-un plan animic sau subtil, evoluționiștii restricționează întreaga cauzalitate la lumea materială, ignorând în mod deliberat contradicțiile flagrante implicate de această „planimetrie” conceptuală.
Un punct pe care fizicienii nu par a-l înțelege este faptul că mecanismul lumii nu poate fi nici pur determinist nici a fortiori pur arbitrar. În realitate, universul este un văl însărcinat de necesitate și libertate, de rigoare matematică și joc muzical; fiecare fenomen participă în aceste două principii, asta înseamnă a spune că orice lucru este situat în două aparent divergente dar în adâncime concordante dimensiuni, exact așa cum dimensiunile spațiului sunt concordante, în timp ce dau naștere aparențelor divergente care sunt ireconciliabile din punctul de vedere al vederii planimetrice a obiectelor.
Un exemplu: corpul uman. Forma sa principială, care nu poate fi alta decât cea care este, provine din Absolut și din necesitate, pe când forma sa actuală – un corp particular, și nu corpul ca atare care dă naștere nenumăratelor variațiuni, provine din Infinit și din libertate. Forma sa principială este matematică, este măsurabilă; din contră, forma sa actuală este muzicală, frumusețea sa este impenetrabilă. Anatomia are limitele sale, frumusețea nu; dar frumusețea poate fi relativă, pe când anatomia nu poate fi.
Nu există nici un motiv de a căuta în mod necesar cauza unui fenomen pe planul unde este produs, din contră, trebuie avută în vedere posibilitatea unei cauze non-materiale, mai presus de toate atunci când e vorba de o problemă a unui fenomen al cărui început este necunoscut a priori, și de necunoscut dpdv material, așa cum este originea ființelor vii. Evoluționismul de tip transformist este un exemplu clasic de caz care inventează cauze „orizontale” deoarece nu dorește să admită dimensiunea „verticală”: el încearcă să extragă din planul fizic o cauză pe care acesta nu o poate furniza, cauză care este situată în mod necesar deasupra materiei. Chiar în ordinul cauzelor fizice, trebuie luată în considerare prezența simultană a Cauzei metafizice imanente: dacă o sămânță este cauza imediată a unei plante, este așa deoarece arhetipul divin intervine în cauzalitatea fizică. Geometric vorbind, cauzele pot fi situate pe „cercurile concentrice” care constituie Universul, dar alte cauze – și mai ales Cauza Primă – sunt situate în Centru și acționează prin intermediul razelor emanând din el. Intelectul divin conține arhetipurile creației, și începe de la această Cauză – sau de la acest sistem cauzal – la un „moment” ciclic dat al procesului cosmogonic, acela în care „ideile” sunt „încarnate” și care vor fi manifestate sub forma creaturilor contingente.
Ar fi logic din partea fizicienilor - deoarece ei țintesc către o știință totală și fără fisuri - să încerce să înțeleagă doctrinele ontocosmologice tradiționale, mai ales doctrina hindusă a „învelișurilor” (koshas) Sinelui (Atma), doctrină care, în mod precis, prezintă Universul ca pe un sistem de cercuri care proced de la Principiul-Centru către acea limită extremă care pentru noi este materia. Știința umană nu derivă doar din nevoia de a cunoaște și a înregistra; originea sa mai profundă este setea pentru esențial; sensul esențialității ne atrage către țărmurile, altele decât acelea ale planului limitat al fenomenelor fizice.
La început era Spiritul: deci Cuvântul, deoarece Spiritul, voind și trebuind a se comunica pe sine deoarece El este Binele Suveran, aduce manifestarea nenumăratelor Sale posibilități. Spiritul este Lumină și Căldură; Căldura, viața, este la fel de miraculoasă ca și Lumina, inteligența, atunci când sunt considerate pe planul manifestării lor pământești. Pe lângă faptul de a reduce întreaga inteligență și întreaga iubire la cauzele materiale care este un mijloc de nu voi să se admită faptul că existența noastră materială este un exil; mai există faptul de a voi, din contră, să ne simțim ușurați într-o lume care se prezintă pe sine ca un capăt în ea însăși, și care scutește omul de la efortul lucrurilor transcendente și de la transcenderea de sine; fără acest efort omul ocolește vocația umană.
Dacă evoluționiștii ar avea dreptate, fenomenul uman ar fi inexplicabil și viața umană nu ar merita trăită. Axioma absurdității existenței evoluționiștilor: ei atribuie obiectului, care le este inaccesibil, absurditatea subiectului, pe care l-au ales în mod deliberat urmând predispoziția către neinocenta, dar umana, animalitate.
Forma umană nu poate fi transcensă, rațiunea sa suficientă fiind în mod precis de a exprima Absolutul, deci netranscendibilul; și asta taie scurt metafizic și fizic, imaginațiile aberante ale evoluționiștilor, conform cărora această formă umană ar fi rezultatul unei elaborări prelungite începând de la formele animale, o elaborare care este deopotrivă arbitrară și nelimitată.
Materialiștii, chiar aceia care consideră evoluția de tip transformist inexplicabilă și chiar contradictorie, acceptă această ipoteză ca pe o ideea indispensabilă, care în plus ne scoate în afara științei și ne bagă în filozofie, sau mai exact în raționalism, cu raționamentele sale tăiate chiar de la rădăcina cunoașterii; și dacă ideea evoluționistă le este indispensabilă, asta se datorează faptului că în mințile lor, ei înlocuiesc conceptul unei creații subite ex nihilo, care pentru ei pare singura altă soluție posibilă.
În realitate, ipoteza evoluționistă nu este necesară deoarece conceptul creaționist este și el la fel; deoarece creatura apare pe pământ, nu prin cădere din ceruri, ci prin treceri progresive – începând de la arhetip – de la lumea subtilă la cea materială, materializarea fiind adusă în cadrul unei aure vizibile comparabilă „sferelor de lumină” care introduc și termină aparițiile celeste.
Maimuța există ca să arate ce este omul și ce nu este el, și cu certitudine nu de arăta ce a fost; departe de a fi capabilă să fie o formă virtuală a omului, maimuța incarnează o dorință animalică de a fi umană, de aici o dorință de imitație și uzurpare, dar se găsește pe sine ca fiind în fața unei uși închise și cade înapoi din ce în ce mai greoi în animalitatea sa, inocența perfectă pe care nu o mai poate recupera, e ca și cum animalul, înainte de crearea omului și pentru a protesta împotriva ei, a dorit să o anticipeze, fapt care evocă refuzul lui Lucifer de a se prosterna înaintea lui Adam (forma divină).
Dacă omul este un ipocrit, avem 2 opțiuni: fie este fundamental așa, și atunci ar fi imposibil să remarce faptul fără a ieși în afara naturii umane prin miracole sau mijloace Divine; fie omul este doar în mod accidental și relativ ipocrit, caz în care nu e nici o trebuință să aștepte ajutorul psihoanalizei pentru a lua în considerare faptul, deoarece sănătatea este mai fundamentală naturii omului decât boala, și întotdeauna au fost oameni care au putut să recunoască răul și să știe mijlocul de vindecare pentru el.
Sau din nou, dacă omul este profund bolnav, nu se poate înțelege de ce psihoanaliza singură ar fi trebuit să fie capabilă să observe faptul și să dea explicația, care este complet arbitrară și de fapt în mod esențial perversă, să aibă doar ea singură dreptate.
Se poate încerca analizarea acesteia, lăsând-o în seama lucrului „evoluției” dar în acest caz cel care analizează așa problema trebuie să se facă orb în fața calităților strămoșilor noștri și în fața viciilor contemporanilor noștri, să nu spună nimic despre imposibilitatea demonstrării – sau absurditatea admiterii – posibilității unei izbucniri subite a obiectivității intelectuale și morale într-un proces care este doar biologic și cantitativ.
Dacă o dezvoltare naturală ar duce la o inteligență reflexivă, la un act subit de luciditate (conștiență) care a perceput dezvoltarea drept ceea ce a fost, acel produs ar fi o realitate care cade complet în afara tărâmului procesului evoluționar; astfel nu ar fi nici o măsură comună între actul conștienței și complet contingenta mișcare care l-a precedat, și această mișcare, astfel, sub nici o circumstanță, nu ar putea fi cauza conștienței respective.
Acest argument este chiar negația teoriei evoluției transformiste și deci a tuturor noțiunilor asemănătoare ca cele de om ca „verigă” sau de om ca un produs al șansei; prin același mijloc exclude de asemenea orice mistică a unei materii generative, a unei biosfere sau noosfere sau a unui „punct omega”. Omul este ceea ce este, ori nu e nimic; capacitatea inerentă pentru obiectivitate și absolutitudine în gândire dovedește caracterul cvazi-absolut sau fix și neînlocuibil al creaturii gânditoare; acest lucru se semnifică în cuvintele Scripturii astfel: „făcut în imaginea lui Dumnezeu”.
În realitate, teoria evoluționară este un substitut al teoriei tradiționale a emanației și constă în negarea relației periferie-centru. Deci chiar a existenței Centrului, este negată sursa emanației, și a razelor care duc la el, și este făcută o încercare de a situa orice relație ierarhică pe curba care marchează periferia.
În loc de a proceda către în sus, pornind de la nivelul corporal și trecând prin sfera animică, apoi urcând către realități mai întâi supra-formale și în final principiale sau metacosmice, este imaginată o ierarhie care evoluează, avansând de la materie, prin viața animală și vegetală, către conștiința umană, ea însăși considerată ca un fel de accident tranzitoriu.
Cu o nepăsare care e infinit culpabilă, atunci când evoluționiștii se intitulează credincioși, unii oameni își imaginează un superman care este destinat să ia locul omului, și care în consecință ar face umanitatea lui Christos conceptibilă; și un anumit „geniu” care își imaginează la sfârșitul lanțului evoluționist și progresist ceva căruia nu-i este rușine să-l numeacă „Dumnezeu” și care nu este altceva decât un pseudoabsolut îmbrăcat în pseudotranscendență; deoarece Eternul va fi întotdeauna Alfa și a fost întotdeauna Omega. Creaturile sunt cristalizate în zona corporală emanând dintr-odată, continuu și discontinuu, de la Centrul și dinspre sus; ele nu „evoluează” venind dinspre materie și astfel dinspre periferie și dinspre jos. Dar în același timp, și dincolo de punctul uman de vedere, creaturile sunt toate „conținute” în Dumnezeu și nu ies în realitate din El; întregul joc al relațiilor între Dumnezeu și lume nu este decât un monolog de relativitate.
Acest lucru, nu trebuie confundat cu erezia emanaționistă, care nu are nimic metafizic și care reduce Principiul la nivelul manifestării, ori Substanța la nivelul accidentelor.
Deoarece doar Dumnezeu se manifestă pe sine direct într-un suport care prin definiție marchează prezența Absolutului în relativitate și din acest motiv este „relativ absolut”. Acest „relativ absolut” este justificarea posibilității ca Omul Homo Sapiens să poată dispărea, dacă Dumnezeu așa a voit, dar nu s-ar putea schimba în altă specie; ideile platoniciene sunt în mod precis posibilități și nu doar ceva vag și cețos: orice posibilitate este ceea ce este și ceea ce trebuie să fie.
Teza unui progres indefinit, atât de dragă evoluționiștilor, vine împotriva următoarei contradicții: dacă omul a fost capabil să existe timp de mii de ani sub dominația erorilor și stupizeniilor – întotdeauna presupunând că tradițiile sunt doar așa, în care caz eroarea și stupiditatea ar fi aproape dar nu complet sau exact de nemăsurat – imensitatea acestei înșelăciuni ar fi incompatibilă cu inteligența cu care omul ca atare este creditat și cu care el trebuie să fie creditat.
Cu alte cuvinte, dacă omul este destul de inteligent să ajungă la „progresul” pe care îl întrupează perioada noastră – presupunând că există vreo realitate în acest progres – atunci omul trebuie să fi fost a priori prea inteligent încât să rămână timp de mii de ani fraierul erorilor la fel de ridicol ca și acela pe care progresismul modern i-l atribuie; și dacă este din contră destul de stupid să fi crezut în ele atâta timp, atunci el trebuie să fie de asemenea prea stupid să scape de ele.
Sau, dacă omul zilelor noastre a avut un parcurs lung și prin care a ajuns în cele din urmă la adevăr, el ar trebui să fie proporțional superior omului timpurilor trecute, și disproporția între cei doi ar fi aproape dar nu complet sau exact absolută. Acum minimum ce poate fi spus este că oamenii timpurilor medievale sau antice nu erau nici mai puțin inteligenți nici mai puțin virtuoși decât omul modern. Ideologia progresului este una dintre acele absurdități care sunt așa de remarcabile prin lipsa de imaginație precum lipsa totală de simț al proporției pe care o afișează acestea. În plus, aceasta este în mod esențial iluzia castei hinduse vaishya (a comercianților, artizanilor și cultivatorilor), mai degrabă decât cea a „culturii”, care nu este nimic mai mult decât intelectualitate striată de inteligență.
Evoluționismul transformist oferă un exemplu clar de „orizontalitate” în domeniul ștințelor naturale, datorată faptului că pune o evoluție biologică a gradelor „ascendente” în locul unei emanații cosmogonice a gradelor „descendente”. În mod similar, filozofii moderni – mutatis mutandis – înlocuiesc cauzalitatea metafizică cu cauzalitățile „fizice” și empirice, fapt care fără nici un dubiu necesită inteligență, dar una care este pur cerebrală. Aici termenul „emanație” trebuie luat în sens platonician: punctul de început rămâne transcendent, deci neafectat, pe când în emanaționismul deist sau naturalist, cauza aparține aceluiași ordin ontologic ca și efectul.
Există 2 aspecte de luat în considerare în cazul lucrurilor create, și anume aparența empirică și mecanismul; aparența manifestă intenția divină, mecanismul operează doar modul manifestării. De exemplu, în corpul uman intenția divină este exprimată prin forma sa, deiformitatea sa (care este totală sau integrală și nu parțială ca în cazul animalelor, plantelor, mineralelor, elementelor și altor ordine de fenomene), simbolismul și frumusețea sa; mecanismul constituie anatomia și funcționarea sa vitală. Mentalitatea modernă, având întotdeauna o tendință științifică și „iconoclastă”, tinde să supraaccentueze mecanismul în detrimentul intenției creative, și face asta la toate nivelurile, psihologic precum și cel fizic; rezultatul este o mentalitate frântă și „demistificată” care nu mai este „impresionată” de nimic.
Prin uitarea intenției divine – care este aparentă a priori – se ajunge într-o goliciune devidată de toate punctele de referință și înțelesurile, și la o mentalitate de nihilism și disperare, dacă nu chiar la indiferență și materialism brut. În fața acestei deviații, copilul este cel care are dreptate atunci când crede că cerul albastru de deasupra noastră este Paradis.
Faptul că există științe, inclusiv științe fizice, este în natura omului deoarece este în natura lucrurilor, dar stă la fel de mult și în natura lucrurilor faptul că omul este incapabil să dea la o parte vălul lui Isis și că el nu trebuie să încerce acest lucru. Știința umană are limite de principiu; ceea ce în civilizațiile tradiționale previne omul de la a păși dincolo de aceste limite este tocmai relația cu Dumnezeu, cu toate consecințele pe care această relație le implică. Deși un credincios, Pasteur care se presupune că a spus că atunci când intra în laborator, îl lăsa pe Dumnezeu afară, acest fapt arată falsul realism al oamenilor de știință, pe când în același timp – sub cu totul alt aspect – el demonstrează complexul de inferioritate al acelora care sunt încă credincioși către aparent victorioșii raționaliști.

 3v33.jpg   23.86K   2 downloads

Creația, cel puțin în aspectul ei formal, văzut și nevăzut, dar accesibil simțurilor, nu se poate gândi fără existența spațiului. Toate cosmogoniile tradiționale povestesc simbolic acest fapt, după primele etape ale creației care sunt principiale, deci de ordin informal. În Vechiul Testament, în Cartea Facerii, chiar din ziua a doua a creației, care e o etapă nu o zi de-a noastră, se spune:

„Și a zis Dumnezeu: Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape. Și așa a fost. … Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că e bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua. Și a zis Dumnezeu: Să se adune apele de sub cer la un loc și să se arate uscatul. Și a fost așa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor și s-a arătat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Și a văzut Dumnezeu că e bine.” (Fac. 1. 6-10)

Tăria fiind traducerea termenului firmament și având sensul de cer văzut, apar deci încă din ziua a doua cele trei lumi:

- cea informală (angelică) – apele superioare;

- cea intermediară – cerul văzut;

- cea inferioară – uscatul și apele (mările)

Dacă în lumea informală – cerul cerului – spațiul nu își are sens, îngerii fiind necorporali, în lumea cerului văzut (văzduh) și a pământului, cu apele, aerul și viețuitoarele sale, existența nu poate fi și nu poate fi gândită decât spațial.

Edited by nerocezar666, 31 January 2022 - 02:57.

 16299449_656460844556542_8651693897118797828_n_656460844556542.jpg   54.22K   2 downloads

Toate speciile de animale sunt proiecții și materializări ale formelor de conștiință umană.

beria81, on 30 ianuarie 2022 - 23:14, said:

Ia mai mergi mătăluță la școală vreo câțiva anișori până înveți că propozițiile se încep cu majusculă!
Hai, repejor!

A fi poponaut nu înseamnă neapărat că trebuie să nu mai gândești, să nu te mai educi sau să scrii agramat și nepoliticos!
Vezi, vezi!

Edited by penticostalul, 31 January 2022 - 07:36.