Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Cum sterg mails din Promotions

Vanzare cumparare fara transfer b...

Receptie ciudata, in functie de t...

Dupa 20 ani de facultate, am uita...
 Mobile.de ofera imprumut de bani ...

problema test grila

Digi24 a disparut de pe TV Lg

Drept de proprietate intelectuala...
 Jante noi shitbox

Trinitas TV 4K

Dacia 1316 cu 6 usi ...

Frecventa modificata radio
 Un nou pericol pt batrani

Ar trebuii sa vindem imobiliarele...

Dupa renuntarea la aparat dentar

pelerinaj in Balcik
 

Jurnal constructie casa - Branesti (IF)

* * * * * 1 votes
  • Please log in to reply
715 replies to this topic

#703
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Update :
- dupa 11 zile de functionare am avut un consum de ~ 200 mc . Acum centrala este data la 40 grade, capul termostatic din distribuitor la fel. Cred ca o sa ii pun un termostat ambiental provizoriu, pt ca se face mult prea cald - la etaj am 26 grade si la parter 22.
- inca nu s-a uscat in totalitate sapa. Cand intrii de afara se simte inca putin miros de ciment ud. Am luat un dezumidificator si il las sa mearga. Umiditatea in aer este in jur de 50% acum.
- am tras tevile pentru panourile solare termice. Am pus teava de panouri 2x16, izolata si cu fir pt senzor de sus de pe casa pana in camera tehnica.
- am tras circuitele penru aer conditionat. (1 x teava cu, izolata 1/4 + 1 x teava cu, izolata 3/8 + 1 x fir 3x2.5 + 1 x fir 5x1.5 -> tras de pe casa pana pe pozitia unitatii interioare). Sus pe casa am lasat cam 3m, ca sa ii poata face bucla. In casa am lasat cam 1m in plus , "ca sa fie". Am deja facute scurgerile de condens in casa, cu teava de canalizare fi32 pana la fiecare unitate interioara. Am reusit sa curbez tevile de cupru folosind un tub de copex de ala rosu de se pune in pamant.
- am izolat o parte din tevile de scurgere cu cochilii de vata bazaltica. E munca migaloasa, dar la sfarsit arata fain si nici nu prea se mai aude cum curge apa prin ele. Daca lucrati cu vata bazaltica, sa va puneti manusi, pt ca irita pielea. Mai am de lucru aici.
- ne-am apucat de rigips, deocamdata avem gata cei cativa pereti care trebuie sa acopere instaltiile.

#704
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Update :

Am terminat rigips-ul si lavabila. Am inceput undeva pe 12 ianuarie si azi am terminat.

La tavane am avut rigips de 9.5 / 12.5 - alb in camere, rosu in dreptul cosului de fum, si verde in bai/bucatarie.
La pereti am pus foaie de 12.5 dublat. Cum am mai spus, la pereti rigipsul doar acopera niste instalatii, peretii sunt din caramida.
Foile de rigips au fost Siniat, luate de la distribuitorul din Branesti. La profile am gasit ceva la pret bun si destul de trainice la unul din magazinele de bricolaj.

La peretii ce au avut tencuiala am pus asa : amorsa, 2 straturi de glet grosier, 2 straturi de glet de finisaj, slefuit, amorsa, lavabila.
Prima amorsa, gletul grosier, gletul de finisaj - am mers pe Ceresit.
A doua amorsa, lavabila - am mers pe Savana ultra rezist. In bai si bucatarie a fost o lavabila diferita, tot de la Savana. Peste tot am dat cu alb.
Slefuiala s-a facut cu masina de slefuit la pereti si manual la tavane.
Amorsa si lavabila au fost date cu pompa. Evident ca am protejat ferestrele cu folie.

Intre timp eu am pus dozele - munca destul de grea, daca ai cabluri masive deja trase. Am incercat pe cat se poate sa le aliniez cu laserul (adica daca intr-un loc aveam doza pentru intrerupator, termostat, priza - centrul lor se afla pe o linie verticala) - da, stiu probabil ca sunt cu capul, dar asa imi place mie. A trebuit sa mai modific un pic gaurile de doze, pt ca nu picau chiar unde trebuie. Pe langa ele am umplut cu ipsos - e un adevarat challenge sa lucrezi cu ipsos, sa stea doza cum trebuie si sa nu ti se intareasca materialul prea repede. Acolo unde aveam nevoie de mai multe module am pus doze de 12 module (2 randuri x 6 module) - e bine sa stiti ca exista si de astea. Mult mai usor a fost insa cu dozele de rigips.
Pana la urma le-am dovedit, chit ca au fost situatii cand plecam de la casa pe la 3 dimineata (traiasca munca de acasa).

In dressing si birou am pus spoturi. Foarte tare mi s-a parut ca exista spoturi "slim", ce nu depasesc ca grosime rigipsul si astfel nu iti mai bati capul daca locul unde vrei sa pui spot se afla sub vreun profil. Am improvizat un compas dintr-o sarma, am trasat cu el gaurile si am taiat rigipsul cu cutitul ala zimtat. As fi luat o carota, dar era diametrul cam mare si erau destul de scumpe. Mai greu a fost sa stabilesc locurile unde vin spoturi pe tavan, trebuiau aliniate, centrate fata de mobila. Ca idee am stat vreo 2 ore sa le aliniez si 30 min sa tai rigipsul si sa le montez Posted Image.  Au iesit bine, arata ca la spital, dar imi place.

Am inceput sa organizez camera tehnica. Am izolat tevile de incalzire care pleaca de la centrala (cochilii de vata) si le-am facut o protectie dintr-o teava de canalizare taiata pe jumatate.  Am montat rack-ul de retea (18U montat pe perete) si am pozat frumos cablurile care intra in el (36 prize de internet si 5 catv). Am montat si cutia alarmei si am aranjat cablurile de alarma. Am aranjat si cablurile de curent, am etichetat lumina, mai am de etichetat prizele. Camera tehnica nu a fost zugravita acum, pt ca nu sunt gata toate instalatiile.

Ca idee la rigips si lavabila a lucrat un singur om (~200mp rigips si 500mp lavabila). A mers cu mine in magazin cand am cumparat materiale, am carat amandoi materialele, a descarcat materialele voluminoase pe care le-am comandat, m-a ajutat la unele instalatii (am tras impreuna tevile de AC, tevile de panouri termice, cablurile de panouri electrice). Nu mi-a cerut nimic in plus pentru astea si a fost ceva munca. Mai mult de atat, m-a atentionat la inceput ca, acolo unde este rigips nu sunt atatea maini de dat ca si acolo unde este tencuiala (adica nu va da amorsa si 2 maini de glet grosier) - deci pretul / mp va fi mai mic la tavane decat la pereti. Din punctul meu de vedere - jos palaria pentru asta.

Drept urmare, am batut palma cu el si pentru gresie /faianta / parchet - a zis ca o sa vina undeva in  jurul datei de 1 mai.

Am gasit o echipa pentru decorativa. Am batut palma cu ei, dupa Paste ne apucam sa coloram casa.
Si tind sa cred ca o sa pun lemn pe fatada (pin nordic), asa cum am in proiect - arata extraordinar.

Acum caut pe cineva sa faca trotuarele din curte - ma gandeam la beton amprentat, arata destul de bine.

Cam astea deocamdata, tragem tare ca sa luam receptia in iunie, dupa care, mai vedem.

Edited by asorin2004, 29 March 2023 - 09:47.


#705
viotl

viotl

    Straight ahead ... middle of the road

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,552
  • Înscris: 03.04.2013

View Postasorin2004, on 29 martie 2023 - 09:41, said:

Acum caut pe cineva sa faca trotuarele din curte - ma gandeam la beton amprentat, arata destul de bine.
daca nu gasesesti pe acolo da o sârmă, iti dau un nr. E din Tecuci si are ceva poze in telefon. Dorel clasic.

Dar eu nu-ti recomand betonul amprentat. E printre cele mai pretentioase materiale, si daca ai dat rateu cu intretinerea o sa cam plangi. Necesita lacuire la cel mult doi ani.

#706
Ca Castelul Bran

Ca Castelul Bran

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,360
  • Înscris: 15.01.2007

View Postasorin2004, on 29 martie 2023 - 09:41, said:

Update :



Eu nu cred pina nu vad poze :)

Ceva preturi aproximative de manipera, per tip de lucrare (tencuit, gletuit, vopsit etc)?

#707
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Pai hai si cu poze.

Tencuiala a fost mecanizata si a fost facuta anul trecut - cred ca am zis cat a costat.
Rigips-ul a costat 40 ron / mp, la preretii unde a fost dublat am pus x2 si am considerat golurile de usi la plin.
Pentru glet si lavabila a fost 50 ron / mp (8 maini in total), am scazut usile si ferestrele, am adaugat suprafata glafurilor. Acolo unde a fost rigips a fost 32 ron / mp (5 maini in total)
Toate preturile sunt "la gata", nu am dat alti bani pe manopera.

Iar vad ca roteste asta pozele, nu stiu de ce, imi pare rau trebuie sa va indoiti gatul Posted Image

Attached Files


Edited by asorin2004, 31 March 2023 - 10:52.


#708
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Salut

Caut si eu pe cineva care sa imi dea idei cum sa amenajez curtea. Arhitect peisagist ... cred ca ar fi prea mult.
Vreau sa imi dea o idee cum sa dau nivelul curtii, la ce inaltime sa fie fata de cota 0 si fata de strada.  Terenul are o oarecare panta, am diferenta de nivel de aproape 50 cm dintr-o parte in alta.

Imi recomandati pe cineva?

Multumesc

#709
MustaKappeli

MustaKappeli

    Junior Member

  • Grup: Junior Members
  • Posts: 27
  • Înscris: 18.02.2020

View Postasorin2004, on 12 august 2019 - 11:07, said:

Salut

Intram si noi pe drumul constructiei unei case langa oras .

Situatia se prezinta in felul urmator :
- teren de ~ 500 mp in Branesti (IF) , ~20x25 , cu deschidere la 2 strazi
- utilitatile la teren (curent, apa, canal, gaze)
- C.U. de informare obliga o dist de minim 3 m fata de vecini (sau 1/2 din inaltime), P+2, 10m la streasina, 15m la cornisa.

In septembrie urmeaza sa batem palma cu arhitectul, sa avem proiectul si lista de materiale.
Ulterior voi incepe drumurile pentru obtinerea A.C. Estimez obtinerea ei spre sfarsitul anului / ianuarie 2020
Constructia as vrea sa o inceap in apr-mai 2020, casa (la rosu) + receptia sa se intample pana la sfasitul anului 2020.

Proiectul il puteti gasi cautand pe google "casa moderna cu etaj 6015" la care se vor mai face mici modificari (un beci probabil).

Cam asta este ce ne dorim . Ce vom reusi sa facem, o sa vedem, si o sa vedeti si voi in acest topic

Toate cele bune
Buna ziua! Nu pot sa cred,au trecut 4 ani,de cand ati deschis topicul!V-am urmarit cu mult interes,ce entuziasmat erati ,ce suma se credea la inceput,(sincer si eu credeam,hai nu 61000,dar 90000,credeam)

#710
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Da, e incredibil cum s-au schimbat datele problemei de cand am cumparat terenul si pana acum.
Am trecut printr-o pandemie, un razboi si inflatie.
Cred ca dintre cele 3 cel mai rau e cu inflatia, scot unii niste preturi de te simti ultimul sarac.
Din fericire casa la rosu am prins-o inainte de inflatie. Ca idee va spun din ce imi aduc aminte eu am cuparat caramida cu ~ 6 ron / buc, fierul cu ~ 2.5 ron/kg, cheresteaua cu 700 ron/mc.

Ce am mai facut intre timp :
- am dat decorativa pe fatada. Tencuiala care era acolo nu era foarte fina si a mai trebuit dat un strat fin de adeziv. Am facut niste borduri din polistiren extrudat cu care am incadrat geamurile. Nu am mai pus deocamdata lemnul pe fatada si nici tencuiala amprentata.
- am inchis gardul cu jaluzele de tabla si am facut si portile (culisante inchise tot cu jaluzele)
- am adus un excavator si am decopertat cam 15 cm de pamant din curte - pamant amestecat cu resturi de beton de la turnari, pietris.
- gresie si faianta in bai / bucatarie / magazie . Destul de greu de ales gresia si faianta, 95% din ce e pe piata e oribil / kitsch / exagerat de scump. Si nici nu inteleg care e smecheria cu placile alea imense de peste 1m - nu imi plac deloc. Am reusit totusi sa gasesc ceva ok si am dat intre 45 - 80 ron/mp.   Rosturile sunt de 2mm, muchiile exterioare sunt polizate la 45 grade (adica fara bagheta). Multa migaleala, a mers foarte incet dar a iesit bine
- montat tablou electric prize
- montat tablou electric lumina (la asta mai am ceva de lucru pt ca lumina va fi "smart")
- montat prize de curent, internet, tv - am mers pe sistemul modular de la Comtec (ii copiaza pe Gewiss Chorus, nu-s aceeasi calitate, unii zic ca sunt proaste, dar pretul e cam 1/3)
- montat intrerupatoare (multe legaturi de facut, pentru 2 intrerupatoare dura cam 4h) - tot Comtec si aici

Ce mai vreau sa mai fac anul asta :
- turnat trotuarele in curte. Cred ca pana la urma merg pe beton amprentat.
- montat parchet
- usi interioare
- scara interioara de imbracat in lemn
- finalizat instalatie de apa/incalzire - boiler, puffer, semineu
- mobilat parterul - sa ma pot muta

#711
viotl

viotl

    Straight ahead ... middle of the road

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,552
  • Înscris: 03.04.2013
Ai uitat sa pui poza cu bradul de Craciun.

#712
iahim_namor

iahim_namor

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 298
  • Înscris: 27.12.2013

Vizualizare mesajasorin2004, pe 20 septembrie 2023 - 09:38, a scris:

- turnat trotuarele in curte. Cred ca pana la urma merg pe beton amprentat.
Te rog sa nu pui beton amprentat. O sa regreti in maxim 2-3 ani.

#713
viotl

viotl

    Straight ahead ... middle of the road

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,552
  • Înscris: 03.04.2013
Si eu il rog la fel.... doar ca nu stim daca nu cumva e prea tarziu.
Pare ca nu ne mai vrea, @sorin

#714
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Salutare salutare

View Postviotl, on 15 martie 2024 - 07:15, said:

Si eu il rog la fel.... doar ca nu stim daca nu cumva e prea tarziu.
Pare ca nu ne mai vrea, @sorin

Nu este chiar asa, doar ca am avut o gramada de lucruri de facut intre timp si nu am mai apucat sa mai scriu si pe aici.
So, update :

- am pus parchetul in casa, parchet laminat de ~ 50 ron/mp de la Dedeman, recomandat pt incalzire in pardoseala. Mi se pare destul de rezistent si trece si caldura prin el.
- am montat usile . As fi vrut Porta Resist de la Porta Doors, dar nu am avut buget. Am mers pe Porta CPL, sunt destul de faine. Am o usa glisanta si una de tip filomuro, in rest totul clasic. Cand va luati usi sa nu luati si manerele din acelasi loc, gasiti mult mai ieftine si mai bune la magazinele de bricolaj. Conteaza tare mult si echipa de montaj cat de seriosi sunt. Eu am dat peste unii buni, cine este interesat, ii pot spune de la ce distribuitor le-am luat.
- am montat termosemineul, pufferul, boilerul. Destul de complicata instalatia. Partea de automatizare am facut-o eu, nu e chiar rocket science, practic pornesti/opresti niste pompe cand se ating anumite temperaturi. Investitia este destul de mare in a avea termosemineu vs semineu simplu, nu stiu daca merita dpdv financiar, mai mult merita in ideea ca mai ai o sursa de incalzire (lemn).
- am montat automatizarea pentru incalzirea in pardoseala . De asta m-am ocupat doar eu. Aveam dozele facute, firele trase, doar am conectat termostatele ambientale, unitatile de comanda, actuatoarele si am facut sa comande centrala atunci cand este cerere si nu este caldura in puffer. Am mers pe Salus aici, mi se pare destul de calitativ si usor de instalat.
- am montat pe holuri niste lumini de veghe, in genul celor din salile de cinema. Cum genul asta de lampi sunt destul de scumpe 90-100 ron/buc (am cam 12 buc in total), am cumparat niste spoturi ieftine de la Dedeman (15 ron/buc) pe care le voi modifica, in sensul ca le voi schimba ledurile din ele pentru a obtine o lumina de intensitate mai mica si mai calda. As vrea ca astea sa porneasca automat cand nu este lumina afara si luminile de pe hol nu sunt aprinse. Sper sa iasa ok.
- am adus pe unii care au facut hota de la semineu (practic au inchis semineul intr-o cutie din placi de silicat)
- am mai adus meseriasul sa mai faca niste reparatii la pereti acolo unde au fost atinsi, in dreptul usilor, am mai facut o inchidere cu rigips in dreptul cosului de fum care trece printr-un dormitor si o inchidere tot din rigips in dreptul semineului. A iesit bine pana la urma, tinand cont si de "buleala" pe care au dat-o cei de la pefoc.ro cand mi-au vandut cosul de fum, cos ce nu permitea montarea semineului in mijlocul peretelui (dar na, au vrut ei sa vanda 7m de cos de fum in loc de 4m). Whatever, pana la urma a iesit ok, chiar imi place cu s-a inchis semineul.
- am imbracat scara in lemn masiv, operatie destul de scumpa, dar arata bine.
- as vrea balustrada de sticla la scara, dar nu am buget pentru asta, cred ca voi face un riflaj de lemn
- am facut in mare parte legaturile intrerupatoarelor in controllerul de lumini (sunt cam 150 intrerupatoare in toata casa, nu e chiar usor). Ce e fain e ca, pe sistemul asta, o lumina se poate comanda de la mai multe intrerupatoare (one-to-many). Ce e rau e ca daca se intampla ceva la controller nu mai ai lumina in toata casa si nici posibilitate de bypass. Am reusit sa bag din greseala controllerul intr-un alt mod de lucru si pana m-am dumirit am stat fara lumina vreo 2 zile. Inca un aspect pozitiv - chinezul de la care l-am cumparat (kincony) ma mai baga in seama si raspunde la intrebari, asta dupa 3 ani. Am conectat controllerul la router si am toata lumina pe telefon - cool. Cand o sa am timp o sa ma mai uit pe niste functii ale controllerului, am vazut ca stie sa programeze fiecare lumina cand sa porneasca si cand sa se opreasca si IFTTT. Instalatia este insa una provizorie, pentru toata casa + curte voi avea nevoie de 3 controllere, acum am unul singur conectat pe acele lumini strict necesare.
- o usa nu pica chiar pe centrul bucatariei asa ca a trebuit sa o mut cam 30 cm. Toata lumea a zis ca sunt nebun sa fac asta dupa ce totul este finisat, doar ca OCD-ul din mine nu putea trai cu asa ceva. Am dat jos usa, spart in caramida 30 cm, pus 30 cm in partea celalata, pus usa la loc. A iesit ok pana la urma, dar am pierdut o sambata intreaga cu asta.

- nu am turnat inca beton amprentat, ma gandeam ca asa impusc 2 iepuri dintr-un foc (fac si trotuarul de protectia la casei si un fel de pavaj). Ma mai gandesc.

- am inceput sa imi fac mobila (bucataria, un dulap, dressing-ul) dar topicul aici este de constructii, nu stiu daca intereseaza pe cineva asta.

Casa este locuibila, in general in weekenduri stam acolo, nu am facut insa bradul Posted Image.

Edited by asorin2004, 15 March 2024 - 11:03.


#715
rider_x

rider_x

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 247
  • Înscris: 14.10.2023
Salut.
In primul rand felicitari pentru realizari!
Daca nu cer prea mult ne poti da detalii si poze cu usile si mobila de bucatarie? De unde ai luat mobila de bucatarie si cum merge montajul si incastrarea electrocasnicelor?

#716
asorin2004

asorin2004

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 480
  • Înscris: 02.01.2006
Mobila de bucatarie am proiecatat-o la mambricolaj si am ansamblat-o eu. De incastrat am incastrat doar cuptorul si plita, iar pentru astea se face un corp de dimensiuni standard.
Masina de spalat vase si frigiderul sunt puse in locuri unde am lasat liber.

Attached Files



Anunturi

Chirurgia spinală minim invazivă Chirurgia spinală minim invazivă

Chirurgia spinală minim invazivă oferă pacienților oportunitatea unui tratament eficient, permițându-le o recuperare ultra rapidă și nu în ultimul rând minimizând leziunile induse chirurgical.

Echipa noastră utilizează un spectru larg de tehnici minim invazive, din care enumerăm câteva: endoscopia cu variantele ei (transnazală, transtoracică, transmusculară, etc), microscopul operator, abordurile trans tubulare și nu în ultimul rând infiltrațiile la toate nivelurile coloanei vertebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate