Distracția macabră a țăranilor români, în secolul al XIX-lea

Unul din doi copii români născuți la sfârșitul secolului al XIX-lea nu ajungea la vârsta de 10 ani. Nașterile pe paie, alimentația neadecvată, mizeria și frigul din casele țărănești erau cauze ale mortalității infantile înfiorătoare. Medicii atrăgeau atenția și asupra unui comportament întâlnit la toate clasele sociale: copiilor li se dădea alcool de cand erau sugari.

Unul din doi copii români născuți în perioada 1871-1895 murea înainte de vârsta de 10 ani, conform statisticilor vremii. Situația extrem de gravă a adus problema în atenția medicilor și, prin aceștia, în dezbaterile publice. „(...) fiecare copil mort, mai înaine de a fi fost pus în condițiune de a aduce comunității vreun serviciu, reprezintă o scădere din avuția generală: iar în special acea mortalitate infantilă care îi datorită la cauze care n-ar fi prin chiar natura lor inevitabile, e cea mai exactă măsură de risipire a vieții și a energiei, de neprevedere socială”, scria medicul V. Sion în 1904.

Este unul dintre textele despre viața țăranului român apărute în cartea istoricului și etnografului clujean Constantin Bărbulescu - “România Medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, apărută la Editura Humanitas. Volumul cuprinde mărturiile unor medici din secolul al XIX-lea despre mai multe aspecte ale vieții țăranilor: igienă, locuință, nutriție, alcool.

Copiii erau născuți pe paie
„Copilul vede lumina zilei în împrejurări foarte vitrege, născut pe paie, sau pe o rogojină, sau în cel mai bun caz pe un pat pe care s-a așternut ce se găsește mai murdar în casă, căci cele curate...se murdăresc; buricul, tăiat cu foarfeci murdare sau cu vreo custură ruginită, este legat cu vreo cârpă murdară, cu peteci nespălate și chiar cu obiecte”, scrie doctorul N. Lapteș în 1906. De multe ori, copiii născuți în aceste condiții mureau de tenatos. Acolo unde medicii nu identificau vreo cauză concretă a morții copiilor,  precizau că este vorba despre „debilitate congenitală”. „Copiii care mor de o săptămână și chiar de o lună și la care, cu toată osteneala și interesul ce-ți vei da, nu găsești o maladie precisă și când vezi corpul copilului zbârcit, emaciat, iar dacă te uiți la părinți îi vezi galbeni, slabi și în condiții de trai foarte proaste, ce diagnoză poți să pui mai nimerită și mai adevărată decât debilitatea congenitală”, scria medicul I. Apostoleanu în 1902.

Alimentația „barbară” a copiilor
Dacă a trecut cu bine de primele săptămâni de viață, copilul era pus în pericol de numeroase boli, între care cele mai grave erau cele digestive. Medicul Iacob Iacobovici susținea că aceste boli au drept cauza alimentația greșită din primele luni de viață: „Mamele românece cred că laptele matern e o mâncare neîndestulătoare, de aceea îl îndoapă cu tot ce pot, așa, în post, îi dau ciorbă de fasole, mazăre, cartofi, prune fierte, varză acră, terci de mămăligă, covrigi, în sfârșit, de toate. În zilele celelalte ale anului mănâncă ca și ceilalți și stă de-a valma cu părinții la masă. Mama sau tata țin copilul în brațe, când e mai mic îi mestecă ei și-i dau în gură, dacă e mai mărișor de opt sau nouă luni mănâncă singur tot ce vrea. Și cât de fericite se simt bietele mame ori de câte ori pot spune că odrasla lor mânăncă <<ca un om bătrân>>. Cine să le convingă că ceea ce fac e o crimă și că imensa majoritate a copiilor își pierd viața din cauza acestor obiceiuri barbare”.  

Țineau post de la 2 ani
Medicii au criticat și postul sever la care erau supuși copiii, chiar bolnavi fiind. „Odată copilul înțărcat, e om, nu există niciun aliment care să nu-i fie permis să-l mănânce. Orice obligațiune de ordin religios i se aplică cu severitate și lui. Copiii postesc toate posturile de la vârsta de doi ani. Această obligațiune o respectă chiar când sunt bolnavi și mamele se lasă cu greu convinse de medic să le dea lapte chiar atunci”, scrie medicul Lapteș.

Distracţia macabră a ţăranilor români, în secolul al XIX-lea: „Fac haz să-şi vadă copiii beţi, lovindu-se de toate colţurile“
Daca ne uitam cu atentie, vedem ca nu s-a schimbat mare lucru in ultima suta de ani.

  „Fac haz să-și vadă copiii beți, lovindu-se de toate colțurile“<

Daca ne uitam cu atentie, vedem ca nu s-a schimbat mare lucru in ultima suta de ani.

Cam nimic . bine spus . numai ca acum,astia " loviti de colturi " , apar ca paduchii in frunte , cu gura mare ...

Daca ne uitam cu atentie, vedem ca nu s-a schimbat mare lucru in ultima suta de ani.

Mai degraba apar ca DAncile, Cariati, Ciordachi, Pricolici, Curve betive de Craiova, Curve proaste de Bucuresti... jegosi si hoti.

asta imi aminteste cand m-am imbatat prima oara

Posibil ca in spațiul extracarpatic sa fi fost așa, cu excepția Bucureștiului situația e destul de proastă și acum.

Erau destule bordeie si dupa razboi, ce conditii de trai aveau cand traiau in pamant?

Să nu uităm totuși că România de atunci era România mică, fără Ardeal.
În familia bunicului matern (născut in 1892) din 7 frați, a murit copil unul singur, iar a bunicii materne (născuta in 1902) din 5 a murit tot unul, însă accidental (înec). Din familiile bunicilor paterni nu a murit niciunul. Dar asta era în Ardeal.
Posibil ca in spațiul extracarpatic sa fi fost așa, cu excepția Bucureștiului situația e destul de proastă și acum.

Oricum dramatica, starea medicala a Romaniei e infatisata in culori si mai sumbre de medicii romani cazuti in capcana prejudecatilor care, de fapt, bantuie la acea vreme si prin tarile pe care le considera cu adevarat civilizate. Medicii vorbesc de suferinte endemice, de sifilis, de oftica, de pelagra si de alcoolism ca si cum aceste boli ar duce la pieirea iminenta a natiunii. Mai mult, analizand statisticile recrutarii, se inspaimanta de spectrul unei degenerari absolute a poporului roman, in timp ce alte etnii, si mai ales evreii, ar fi gata sa-i ia locul. O lectura necritica a rapoartelor medicale ar lasa impresia unei iminente apocalipse demografice. Constantin Barbulescu, care e si istoric, e si etnolog, e si sociolog, isi asuma aceasta dificila sarcina si discerne, cu instrumentele celor trei discipline, intre realitate si reprezentare ideologica, retusand, cu nuante mai fine, adevarata Romanie a medicilor.

Si ultima. Inca nu te-ai trezit Erau destule bordeie si dupa razboi, ce conditii de trai aveau cand traiau in pamant?

Quote

Pasaje care - conform recenziei citate de mine - autorul le interpreteaza critic.

Or fi fost, dar nu în Ardeal. În sat la bunicii mei inclusiv grajdurile și acareturile erau din cărămida și țigla Muschong. Se păstrează in bune condiții și acum, iar pe la mică publicitate apar încă anunțuri de vânzare/ cumpărare de materiale sh Muschong, la 100 de ani de la data fabricației.