Am început din nou să scriu. Cum vi se pare?

Era o zi frumoasă de iunie. Afară erau 28 de grade și cer senin. Manole se pregătea de o nouă zi. S-a sculat ca de obicei la ora 12, după un somn de doar șase ore. Noaptea trecută a muncit ca să termine un proiect pentru un client. Astăzi ar urma să se odihnească un pic și să continue munca. Dacă ar mai lucra așa două nopți, ar termina și următorul proiect și s-ar putea relaxa și el după 3 luni de muncă neîncetată, examene le facultate și licență.
Manole e programator și își iubește la nebunie munca. Spune că nu e meserie mai frumoasă pe lume ca programarea, pe care o consideră artă. Muncește 18 ore pe zi, dar spune că nu ar face altceva. Este mereu foarte calculat cu timpul lui și nu face nimic neproductiv. Tot ce face el are un ROI (return of investment). În puținul timp liber pe care și-l acordă, compune muzică și scrie versuri pentru ea.
Deși are foarte mulți bani, preferă să nu cheltuiască mai nimic. Marele lui vis este să își aducă părinții înapoi acasă de la muncă din străinătate. Până acum a strâns 10 000 de euro, dar mai strânge, vrea să ajungă la 100 000 în doi ani. Ca aspect fizic, Manole are 1.80, ochelari păr blond și lung, barbă neîngrijită și este slab.
- Doamne, cât am dormi, exclamă Manole, uitându-se insistent la ceas. Am zis că dorm 4 ore și am dormit 6. Dacă dorm așa și mâine, nu termin la timp. Se supără clientul și am belele cu el. Nu, nu, trebuie să dorm mai puțin și să fiu mai eficient, să recuperez, își zice el, în timp ce se zorea să se dea jos din pat.
După ce se dă, cu chiu cu vai, jos din pat, se duce în bucătărie. Căuta cu disperare o sticlă de cola, dar se pare că nu mai avea niciuna. De altfel, ca să reziste la programul ăsta infernal de somn, Manole bea cantități imense de cola și energizante. Într-o noapte, i s-a făcut rău de la atât de multă cola și a fost dus la spital. Doctorii l-au pus pe perfuzii și au încercat să îl facă bine, și i-au spus să mai reducă doza. Dar el nu i-a ascultat. Sunt zile în care bea și câte 3 sticle de 2.5.
- Of, nu mi-am luat ieri și cola. Și doar am fost la magazin! (sună telefonul). Alo, da? Bună, Ionuț! Da, dormeam, acum m-am trezit. Știi ce, eu nu am cola deloc. Crezi că poți veni să îmi aduci și mie un bax. Adică... nu găsesc, știu că mai aveam o sticlă, dar nu o găsesc, spune Manole, în timp ce se uita disperat prin debaraua din bucătărie.
- Manole, azi avem treabă, tată! M-a sunat Cătălin, și mi-a zis că vine azi înapoi din Anglia, îi spune Ionuț entuziasmat.
Manole face o pauză, după care exclamă și el:
- Doamne, a venit Cătălin acasă??? După 3 ani, ne vedem și noi cu el! BĂĂĂĂĂĂĂ! Asta e clar ziua noastră. Adică, întâi am mail de la client că mai vrea două proiecte, apoi asta, apoi văd că mi-a dat accept Raluca Dumitrescu pe Instagram. Doamne, doamne, doamne! Sunt cel mai fericit băiat din lume!
- Da, poți spune că ai avut o zi bună... Deși eu aș considera o zi bună când ai dormit și tu, sau nu au băut cola, sau ai futut și tu ceva... Nu când îți acceptă clienții proiectele. Adică, nu e așa în fiecare fucking zi? Tu asta faci tot timpul. Râzând: Eu cred că mai bine că ți-a dat aia accept. Oricum nu o să îi scrii, dar măcar știe că exiști. Bine, ea are mii de urmăritori, nu ești singurul lăbar în limbă după ea. Măi, tu ce trebuie să înțelegi, e că e cum zic eu. Mai grase, mai urâte, mai curve. Că na, nu suntem nici bogați – bine, tu mai mai ai ceva bani, nu suntem nici frumoși – bine, tu ești blond, nici nu avem lipici la femei și vorbele la noi – bine, eu le am. Așa că Manole tată, ia bagă tu o aplicație din aia de dating, pune și tu două poze cu tine de la nunta lu’ vară-ta și aia e... Cu Dumnezeu înainte!
Manole face o pauză lungă, după care își continuă ideea:
- Eu zic că e o zi bună. Eu cred că ce am pățit azi nu pățesc în fiecare zi. Cătălin e cel mai bun prieten al nostru și vine înapoi. Eu am follow de la aia și am și client fericit. Ce poate fi mai bun? Ah, da, nu am cola, dar poate mă rezolvi tu...
- Acum nu, Manole, mă duc să spăl mașina și apoi am revizia. Du-te tu jos la magazin și ia-ți o sticlă să ai. Vin la tine pe la 5 și mergem la aeroport să îl așteptăm pe Cătălin. Apropo, niciun cuvânt despre “nunta anului”, clar? Avem interzis de la doamna Farcaș să zicem ceva. Dacă e, află el, nu acum. Clar?
- Clar, zise Manole, care închise imediat telefonul.
Ionuț era prieten bun cu Manole. În toți anii ăștia l-a ajutat mereu pe Manole. Ba un bax de cola, ba un mers la medic, ba una, ba alta. Manole are o frică teribilă să iasă afară, se teme să nu răcească de la frig. Și pe vremea asta el umblă cu o geacă destul de groasă pe el. Dar să revenim la Ionuț. Ionuț e opusul lui Manole, gras, brunet, fără ochelari, dar extrovertit. Asta e marea diferență dintre cei doi. Ionuț se bagă mereu în seamă cu fete necunoscute și are noroc să mai agațe câte ceva. Nu se teme să o dea în bară, și acceptă refuzul fetelor cu o nonșalanță destul de mare. A, da, era să uit, el nu bălește după Raluca Dumitrescu...
Raluca Dumitrescu e o fostă mare gimnastă. Medaliată cu aur la Olimpiadă cum 3 ani, Raluca a fost cea mai importantă gimnastă din lot. Ani de zile a fost pe prima pagină din ziare și toată România a ovaționat-o. Până anul trecut, când totul s-a năruit. La un antrenament, din cauza unui aparat defect, Raluca și-a distrus rotula. Au urmat șase luni de operații, ghipsuri și multă suferință. Apoi, deși și-ar fi dorit să revină, Federația a scos-o din lotul olimpic și ea a revenit acasă, în orașul lui Manole și Ionuț, unde acum se pregătește pentru examenul de admitere la facultate. Nimeni o mai caută, nimeni nu o mai sună și nici ziarele nu mai scriu despre ea. Acum noua vedetă este Andreea Simion. Dar nu pentru că ar fi mai cea mai bună gimnastă, ci pentru că este combinată cu un atacant de fotbal, Silviu Sălăjan.
Manole începe să își caute haine. Trebuia să meargă 50 de metri până la magazinul de la colțul blocului. Dacă afară bate vântul și va răci? Scoate toate hainele din dulap și le aruncă pe pat. Avea să le pună la loc, dacă le pune la loc, mai târziu. Acum importantă era găsirea unei scurte, pentru a se proteja de “frig”. După mai multe încercări, găsește o geacă de toamnă, cu un pic de blăniță. O ia, o analizează, dar își dă seama că nu are gluga pe ea. Acum, stai și caută gluga Manole. Doar nu va ieși el fără glugă afară. După alte 10 minute, găsește gluga, pe care o pune neglijent pe cap. Apoi iese val-vârtej la magazin. În 3 minute e înapoi acasă cu mirifica sticlă de cola. Își pun un pahar, pe care îl bea tot, semn că îi era sete. Mai bea unul și se așază la calculator. Deschide programul de coding și începe să lucreze la noul lui proiect. Nici nu trec bine 10 minute, că sună iar telefonul, de data asta era mama lui:
- Cristian, uite am putut acum să te sun, îi spune mama lui. Știu că lucrezi mult și că ai treabă, dar e important, se scuză ea.
Manole tace:
- Eu și cu tatăl tău, ne-am gândit să venim acasă o săptămână la sfârșitul lui august. Dacă vrei să vii cu noi, noi mergem pe la mănăstiri. Așa că să îmi spui să facem cumva, să vii și tu. Ai și tu nevoie de un concediu. Chiar, de ce nu vii tu la noi. Avem o cameră liberă unde stăm cu chirie. Tatăl tău tot trage de tine. Aici ai putea avea și job și clienți. Adică... Pe un ton iritat: Cristian, tu mă asculți, sau iar vorbesc singură ca televizorul?
Manole se trezește ca dintr-un somn adânc. Buimac, bolborosește ceva:
- Da, am zis că da, voi veni. Dar acum nu am timp... Hai, că trebuie să închid, vorbim, dacă e... Eu am treabă, am un client și vrea rapid lucrarea. Trebuie să fac o aplicație pentru o școală privată din Suedia...
Mama lui, îi răspunde pe un ton iritat, dar resemnat:
- Cristian, înțelegem și eu și tatăl tău cât de mult ții la visul ăsta al tău. Dar ai mers prea departe. Uite, Ionuț de exemplu. El nu muncește ca tine, dar își trăiește viața. Cristi, noi avem suficient de mulți bani să ne descurcăm, toți trei. Nu e nevoie să te chinui și tu. Ești prea tânăr.
Parcă lovit de un trăsnet, Manole începe contra-ofensiva:
- Aha, de aia tata lucra șofer de autobuz pe 12 milioane și tu asistentă medicală tot pe atât. De aia nu mai puteai plăti ratele la bancă, că te descurcai. De aia ai plecat în Anglia și m-ai lăsat singur, că aveai bani. De aia, am făcut eu doi ani la rând Crăciunul cu Ionuț. Că tu ai fost acasă. Vii 7 zile și te duci la mănăstiri! Că de aia, să vezi mănăstirile. Pe un ton aproape de plâns: Eu muncesc zi și noapte să vă aduc acasă, lângă mine, și voi vreți să vin cu voi! Nu accept asta, NU!
Apoi închide telefonul furios și începe să plângă de nervi. După doi ani, veneau și părinții lui în țară și se duceau la mănăstiri. Nu veneau pentru el, veneau pentru mănăstiri. Da, fix, pentru mănăstiri. Asta era marea durere a sufletului lui, că nu a fost înțeles niciodată de părinți. De la 15 ani, stătea singur și tocmai lipsa lor l-au făcut să fie ceea ce este azi. Un introvertit hiperactiv depresiv.
La celălalt capăt al apelului, mama lui, începe să plângă:
- Și ți-am spus Victor, că nu ne trebuie nouă mănăstiri. Lasă, că le vedem și la anul. Vezi, acum mi-a scos ochii că iar face Crăciunul singur. Ce să îi spun, că nu putem veni, că fabrica are program non-stop. El nu înțelege. El lucrează de acasă și crede că și noi am putea. Eu nu pot. La spital la mine sunt gărzi, chiar și de Crăciun. Victor, eu nu știu ce să mai fac... Zi-mi și tu mie, dacă eu merit asta. Propriul meu copil să mă judece. De ce? Pentru că nu am putut să fiu o mamă mai bună!
Soțul ei încearcă să o consoleze, dar femeia nu se putea opri din plâns:
- Doar știi cât de importanți suntem pentru el. Facem cumva anul ăsta și venim de Crăciun. Da?
- Nu știu ce să zic, îi răspunde Victor. Patronul meu a dat deja doi afară, pe motiv de lene. Aș vorbi cu el, dar nu știu dacă îmi dă liber. Sunt și alți români, ăia au copii mici. Rămânem noi, ăștia cu copii mari. Dar, cred că ție îți dă liber. Vorbește cu directoarea de resurse umane, că e și ea româncă, te va înțelege...
După ce se opri din plâns, Manole se apucă de treabă. Era deja ora 4 și pierduse prea mult timp. Dacă nu termina azi proiectul, clientul s-ar supăra și nu ar mai comanda de la el. Asta l-ar costa 1500 de euro, bani pe care nu își permite să îi piardă. Se aude un sunet de notificare. Era o notificare de pe Instagram:
Raluca Dumistrescu liked your post.
Lui Manole nu îi vine să creadă ce tocmai a văzut, Raluca Dumitrescu i-a dat un LIKE. Să fie doar un like în vânt, sau ceva mai mult? Avea să afle asta mai târziu, acum nu are timp de glume. Trebuie să termine proiectul.

Recomand un titlu si categorisirea romanului: politist, de dragoste, de plictiseala, SF? Sa stiu daca merita pierdut timpul. Hai si baga un trailer.

Manole e programator. Pare un inceput de Matrix ...

Mie imi place. Continua.

Esti programator?

Credeam ca tu esti Manole

Era o zi frumoasă de iunie. Afară erau 28 de grade și cer senin.