Suntem un neam de ciorditori si nu ma refer la politicieni

Ladies and gentelmans .Recunosc asta,  daca o luam asa .Furam la greu mere, pere, gutui, prune, nuci nu mai zic,  din vecini .Chiar am luat o ciomageala o data si un trantit in chilotei in urzici pana la brau de la un carpanos de vecin cu o  livada mare .
Partea nasola, ca s-o luam asa,  e ca am mai luat fiecare si acasa inca cate o ciomageala si de la parinti .Supliment de viteza .Urzicati si besicati, plus urechiati si picioare in kour de la tati,  declar ca mai scumpe fructe ca alea n-am mancat in viata mea !

vio69a, on 17 iulie 2018 - 20:10, said:

Poate se electrocuteaza si dracnea daca da ordonanta. Metaforic.
On : nu cred ca statistic romanii fura mai mult ca alte natiuni.

DANANDREI2001, on 17 iulie 2018 - 20:24, said:

Roamanul reuseste sa se faca de rahat si de ras cand fura.

Cred ca ai nostri sunt doar mai vizibili: adica, cine-ti sare in ochi, cresetorul roman care-ti mai si controleaza buzunarele, italianul care se ocupa de distributia de droguri sau bancherul englez care-a pus de un tun?

De straini....la un meeting ne-a dat o colega din SUA pixuri la toti,  golise 2 din salile de conferinta ale hotelului. + ala din camera.. Cica fisu nu si-a cumparat in viata lui un pix sau o agenda, si pustiu avea 15 ani

Romanul nu fura ca nu are ci pentru ca vrea sa se scoata, ii e teama sa nu ramana ne-scos.

rosix, on 17 iulie 2018 - 20:32, said:

Cine l-a bagat si l-a uitat acolo?

Serpent, on 17 iulie 2018 - 19:36, said:

Ăștia doi ''cablagii'' și-au luat porția lor de ''Darwin+Volt+Amper Awards''

gumball3000, on 17 iulie 2018 - 18:48, said:

Am mai spus-o si o mai repet Pana cand in Romania, o femeie de serviciu angajata la orice firma, de stat sau privata, sau la persoana fizica, nu-si va  CUMPARA pe banii ei materialele de curatenie si igiena pentru propria-i casa, latram si ne vaitam degeaba.
Mai mult sau mai putin toti suntem intr-o oarecare masura femei de serviciu.

Edited by wagmich, 17 July 2018 - 20:36.

E doar majoritara o religie prea indulgenta cu hotia. Desigur pentru o suma modica siceva canon. Intr-un fel asa ar trebui sa arate orice cult crestin smerit, ostil vanitatii. Doar ca in ortodoxie smerenia  asta nu mai lasa deloc loc mandriei de anu fi hot, mandriei de anu fi atat de slab  incat sa ravnesti la ce-i al aproapelui tau pana la punctul in care i-l furi in loc sa  muncesti sa dobandesti ceva identic.
Orice hot e un complexat las, slab si prost care nu e in stare sa dobandeasca prin cai licite  obiectul dorit.

Edited by iulian_k, 17 July 2018 - 20:44.

Suntem neam de prosti facut gramada. Bike sharing se face cu card bancar, preferabil de credit. In felul asta ai absolut toate datele celui caruia ii dai bicicleta.

Cardul de credit permite si blocarea unei sume cu titlul de garantie.

In strainatate nu atingi nicio bicicleta fara card. Punct.

Edited by izometric, 17 July 2018 - 20:40.

Întrebare aleatoare : ''Cine a mai fost pe la primărie?''
Răspuns muntenesc/hoț-oltenesc : 'Păi fură: primaru, vice-primaru, consilierii, contabilele, cei de la resurse umane, cei de la mentenanță, portarul, femeia de servici, ce mai încoace și încolo, fură toți!''

Edited by TheStarkestTruthMatters, 17 July 2018 - 20:43.

Solutia e simpla ,n-am inventat-o noi.
Educatie si constrangere.
Cu exemple, fac bine.

PlatonX, on 17 iulie 2018 - 20:10, said:

Aia se cheama mutanti!

Nu pot sa discuti despre asa ceva din cauza ca
1 - Ce nationalitate au cei care le fura?
Political corect.

2 - Card de credit, fara card de credit nu misti bicicleta de pe loc.

Nu suntem un neam de ciorditori, suntem doar un neam frecat de democratie care nu putem zice nimic cand suntem furati.
Discut cu prieteni care stau in zone de case si care sunt furati din gradina, din curte, nu prea au ce face, isi monteze camere de surpaveghere si hotul se muta la vecin.

Daca e sa fim cinstiti, copii mici tind sa-si insuseasca cam tot ce prind. Ca orice alta primata, de fapt ca orice alt ANIMAL. Lupta pt. supravietuire anuleaza notiunea de hotie.
Dar oamenii, daca sunt educati, invata ca nu e etic si moral sa fure de la semenul lor.
Insa n-au nicio remuscare sa ucida si sa fure (de la) alte animale. Depinde doar cine-i considerat animal!

Cheia dilemei ar putea fi gasita (si) in "Filantropica" de Caranfil:

Quote

PS: Iar am dat-o pe filozofie, 'tui crucea ma-sii...

Edited by Serpent, 17 July 2018 - 20:58.

am citit mai demult un text care se potriveste la fix pe topicul asta. l-am cautat ca sa-l pun aici, enjoy:



Cand toata lumea fura nu se mai numeste furt. Se cheama contract colectiv de munca.
(Apr 2017)

de George Butunoiu (specialist HR)

Acum vreo zece ani, un prieten care avea un mare restaurant, mi-a aratat ce a filmat el in bucatarie cu niste camere ascunse. Exasperat ca un angajat fura incontinuu, a instalat niste camere disimulate, si in bucatarie si in alte cateva locuri. Si chiar in ziua in care le-a dat drumul, m-a chemat sa imi arate ceva. Pe filmulet am vazut mai multi baieti, nu era nicio fata acolo. Toti tineri, niciunul nu parea sa se fi apropiat de 30. Si mai era un om, mai in varsta decat ei, de care pareau sa asculte. Mi-a explicat prietenul meu ca era seful bucatar, cumnatul lui.

La un moment dat, cumnatul iese din bucatarie. Instantaneu, ca la un semnal, toata lumea se opreste din lucru si isi indreapta privirea spre golul prin care a iesit cumnatul respectiv. Unul se duce si se asaza in acel loc, facandu-se ca trebaluieste ceva fara niciun sens acolo. Si, ca la un semn, toti incep sa se agite, intra intr-o stare febrila si incep sa bage prin buzunare diverse lucruri. Parea sa nu conteze ce, ca e de mancare sau nu, aveam senzatia ca nici nu se uitau prea bine la ce luau.

Unul dintre ei a facut ceva ce mi-a ramas in minte, nu cred ca voi uita vreodata imaginea aceea. Era un pic mai rotofei decat ceilalti si avea o camasa alba, sau deschisa la culoare, oricum (camerele erau alb-negru, nu puteai deslusi culorile). Rotofeiul ia o bucata de carne cruda si o baga sub camasa!

Apoi iarasi, tot ca la un semn, au trecut la locurile lor, cu cutitele si cu cratitele in mana. Dupa cateva secunde, intra cumnatul in cadru. Copiii incep si ei sa iasa, dar numai cate unul, asteptau sa se intoarca cel de dinainte si apoi iesea urmatorul.

Prietenul meu s-a dus cu filmuletul la politie. Au ras politistii de el de se tineau cu mainile de burta. Au spus ca asta nu doar ca nu demonstreaza fapta, dar nici macar intentia. Si nu numai ca nu poti cere ca cineva sa fie anchetat pentru asemenea fleacuri, ci nici macar sa-l dai afara, ca te da el in judecata. Si ca, by the way, sa scoata urgent camerele alea ascunde, ca-l pot reclama copiii daca afla, si s-ar putea sa fie el cel arestat. Le-a scos urgent a doua zi, si a pus altele, la vedere. Furturile au scazut putin, intr-adevar, in primele doua saptamani.

Mi-am adus aminte de filmuletul prietenului meu ieri. Eram la o conferinta cu tot felul de oameni importanti, organizata de un alt prieten al meu intr-o foarte cunoscuta si prestigioasa institutie a statului nostru. Cu liste de intrare, ecusoane, catering, hostese senzuale, stiti cum e la conferintele astea.

Am ajuns cu mult timp ianinte sa inceapa, ca sa dau o mana de ajutor. Toata lumea se agita, carau, mutau, instalau, gesticulau, isi dadeau cu parerea. Doar intr-un colt, intr-o cotitura a salii, era o atmosfera aparte. Vreo zece doamne, daca nu si mai bine, stateau linistite si contemplau. Erau toate imbracate la fel, in costume albastre, deux-pieces, dar unele aveau si pantaloni. Toate trecute de 50, unele chiar bine. Erau angajatele cunoscutei si prestigioasei institutii a statului nostru, mi-a explicat prietenul meu, fara sa fie nevoie, pentru ca dedusesem eu deja la momentul explicatiei.

Stateau toate pe scaune. Vreo doua vorbeau intre ele, in soapta, insa cele mai multe stateau si reflectau. Se uitau in gol, absolut imobile, si se uitau, se uitau la punctul acela imaginar chiar si cand treceai la o palma de ele.

Furnizorii si angajatii prietenului meu veneau cu sucurile, cu vinurile, cu fursecurile, cu mapele de conferinta si cu pixurile, le lasau si le luau din cotitura aceea, care era un fel de anticamera a salii mari pentru public. Doamnele cu deux-pieces albastre contemplau, la fel de imobile si imateriale, in aceleasi pozitii si posturi de cand am venit. Nu le-am mai dat atentie doamnelor de la cunoscuta si prestigioasa institutie a statului nostru, cred ca nici nu-mai mai dadeam seama ca sunt acolo. Pana la un momnt dat, cand s-a petrecut ceva uluitor.

Eram la etaj, de acolo se vedea anticamera cu albastrele doamne, daca te aplecai putin. Si m-am aplecat instinctiv, fara sa-mi dau seama de ce, cand am vazut o miscare brusca. Una dintre doamne a sarit ca un arc si s-a dus la usa. Nu banuiam atata flexibilitate raportata la respectiva conformatie si dimensiune corporala, insa nu stiu nici eu chiar totul, se vede treaba. Atunci, ca la un semn, toate incep sa se agite, intra intr-o stare febrila, se reped la gramezile de sticle, cutii si pachetele si incep sa ia din ele. Iau cate doua, cate trei sticle, le duc pana la garderoba, dupa draperii, in spatele dulapurilor, in buzunare, pe sub bluze. Parea sa nu conteze ce luau, ca e de mancare, de scris sau vreun prospect intr-o limba pe care nu o intelegeau, aveam senzatia ca nici nu se uitau pe ce puneau mana. Una dintre ele a bagat ambale maini intr-o tava cu fursecuri si le-a pus in cate un buzunar, fiecare. Iar alta a luat doua sticle si le-a bagat in galeata de sters pe jos, dupa acare a aranjat frumos mopul deasupra…

Apoi iarasi, tot ca la un semn, s-au asezat pe scaune si nu au mai miscat. Se intorsese cineva in anticamera. Am coborat si eu si m-am dus sa le vad mai de aproape. Vreo doua vorbeau intre ele, in soapta, insa au tacut si acelea cand am ajuns langa ele. Toate stateau si se uitau in gol, absolut imobile, si se uitau, se uitau la punctul acela imaginar chiar si cand treceai la o palma de ele. Eram in Muzeul figurilor de ceara, al lui Madame Tussauds, fara indoiala.

M-am dus si i-am spus directorului centrului de conferinte de la prea cunoscuta si prestigioasa institutie a statului nostru. M-a intrebat, foarte intrigat si candid, mustrator chiar, de ce nu am lasat pe cineva sa pazeasca, daca erau lucruri de valoare acolo. Nu am stiut ce sa-i raspund din prima. Apoi a inceput sa-mi explice cum e cu salariul minim pe economie, cu justitia sociala, cu sindicatele, cu contractul colectiv de munca. Am inteles. Mi-am adus aminte, mai bine zis, pentru ca, sub socul spectacolului, uitasem pentru o clipa. M-a privit din nou mustrator, facandu-ma sa ma simt vinovat ca mi-a trecut prin minte… Doamne fereste!

Am un job in care sunt obligat sa vad si sa aud multe. Adesea ma intreb cum o fi sa lucrezi intr-un loc in care toata lumea fura. Si cum te vezi pe tine insuti cand bagi in buzunar lucruri la care abia acasa te uiti ca sa vezi ce sunt si la ce folosesc. Te simti bine, ba chiar foarte bine, mi-a explicat prietenul meu psihologul (am multi prieteni destepti!), e chiar OK cand toata lumea fura, atunci chiar nu mai ai nicio problema. Nu e ca atunci cand doar unii fura si ceilalti nu. Nu numai ca acela nu mai e furt, ci chiar te-ai simti jenat si vinovat fata de ceilalti daca nu o faci, ti-ar scadea increderea si stima de sine. Si sindicalistii stiu bine cum merg lucrurile astea, chiar daca nu au pus ei mana pe carte, ca sa le invete in scoala. Experienta de viata e mai mult decat suficienta…

Cum o fi sa lucrezi o zi intreaga imbrcat cu camsa sub care ai bagat o bucata de carne cruda?

http://blog.georgebu...ata-lumea-fura/

Edited by chique, 17 July 2018 - 20:54.

Bibulus, on 17 iulie 2018 - 20:17, said:

Am scanat, amintirile concrete incep de prin scoala primara. Nu-mi aduc aminte decat de o lanterna pe care am dat-o unui prieten si dupa vre-o luna ne-am suparat, ca o daduse si el altuia, de a pierdut-o. Deci ca in bancul cu Radio Erevan, nu mi s-a fuat, ci am dat, nu era o bicicleta, ci o lanterna.

Totul porneste de la educatie in familie si scoala, dar si de la sistemul (cel mai adesea coercitiv) de impunere a unor valori si norme in societate.

Si pentru ca ne batem in piept ca romani, ca suntem preponderent ortodocsi, de ce nu sunt respectate cele 10 porunci? In cazul asta a 8-a, sa nu furi. La mine nu este cazul, s-a chinuit bunica paterna sa-mi insufle oarece religie, dar nu s-a prins nimic.

Avem asa un talent de a ne caracteriza ca neam, ceva de speriat ! Am cateodata impresia ca din cauza unor cazuri izolate de furt, punem stampila pe tot arborele genealogic de la Decebal incoa,
La o simpla cautare pe google despre tarile din Europa unde exista serviciul de bike-sharing, rezulta cateva mii de rezultate despre furtul/disparitia de biciclete.
Cel mai reprezentativ articol consider ca este cel de aici , despre Amsterdam, unde zilnic se "recupereaza" din canale intre 15-20.000 de biciclete ! ZILNIC !
Unii aruncă bicicletele în canal pentru a scăpa de ele. Alții, la scurt  timp după ce le fură, caută să scape de ele, aruncându-le tot în apa acestor canale.
Comparand situatia din Olanda cu cea de la noi, as spune ca la noi e floare la ureche cu cele cateva cazuri care circula pe net.
Si as face o prezicere : cu cat nr bicicletelor va creste, si furturile se vor inmulti. Nu va trece mult timp pana cand vor incepe si ai nostri sa le pescuiasca din Dambovita.