discuri si inregistrari / discutii

A se defini sunetul "rece " ," cald" ,"placut"! Cu termeni tehnici nu  cu impresii artistice.
Pink Floyd ascultat pe un vinil uzat cu noisefoor(zgomot de fond ,pacaituri) ridicat nu prea merge deloc. In general  ,rock progresiv ,jazz ,electronica si mai ales muzica clasica ,unde exista dinamica mare ,pasaje cu nivel extrem de mic alternand cu pasaje foarte zgomotoase sunt cam nepotrivite pt ascultarea pe vinil.
la rock clasic ,pop e o alta poveste.
Calitatea unei inregistrari audio nu depinde in primul rand de suport ci mai ales de sursa/masterizarea din care provine.Sunetul este bun sau nu indiferent ca e redat pe suport digital sau analogic. Problema la suporturile analogice este noisefloor-ul relativ ridicat = limitare drastica in dinamica ,wow and flutter la banda , si faptul ca acestea se uzeaza repede in timp ,indiferent ca e vorba de vinil sau banda. Plus ca pentru a obtine un sunet analogic calitativ la ora actuala e nevoie de o investitie cu mult mai mare in aparatele de redare(pick-up ,doza ,preamplificator de doza ,magnetofon) decat pentru rularea calitativa a materialului digital.

Edited by edigee, 18 May 2018 - 14:20.

Când am spus instrumente "reci", m-am referit la instrumentele acustice. Muzica de azi, prozaic spus "făcută pe calculator" nu-mi place cum sună pe vinil. Indiferent de gen.
Profesionist fiind, normal că nu mă încumet să te contrazic, eu doar am spus din propria mea experiență, care cred eu că este mediul cel mai susceptibil pentru a reda cel mai corect sunetul înregistrat în studio.

Edited by eddy_teer, 18 May 2018 - 14:55.

Așadar, cea mai bună și durabilă variantă este cea digitală. Problema pe care o întâmpin e legată de calitatea materialului audio care se găsește pe CD-ul respectiv. Întrebare: pot găsi discuri originale calitative (Anglia, SUA, Germania) sau numai copii piratate și alte făcături? Unde să caut?

Discuri matritate piratate nu prea se mai gasesc de multa vreme. Epoaca celor bulgaresti si rusesti a cam trecut demult.

Toate CD-urile care se pot cumpăra de pe net (EMAG, etc.) sunt originale.
Asta însă nu înseamnă că e obligatoriu ca toate să fie și bine masterizate.

Mulțumesc edigee. Foarte bună observația eddy_teer! Se cheamă că jucăm la loterie, dai banu' și mai pe urmă vezi dacă ai câștigat ceva calitate... Încerc să găsesc ceva discuri pe afară, marfă produsă pentru ei, să vedem dacă sunt diferențe.

Nu e chiar așa

Când s-a ajuns la disc, e mult prea târziu. Lucrurile se strică de la înregistrare, mix și mastering, nu de la matrițare și presare. Nu cred că sunt mari diferențe între discurile de la noi și cele de pe piața vestică. Am făcut și versus cu ediții japoneze și erau identice ( alt mit spulberat )

Editiile japoneze sunt apreciate mai ales datorita materialului bonus ,material care de obicei nu este disponibil pe oricare dintre celelete editii ale unui disc.

Destul de urât! Dar de ce se strică lucrurile (la înregistrare, mix și mastering) în loc să se îmbunătățească? Oare nu au scule serioase pentru studiouri sau personal cu adevărat calificat? Din câte știu, americanii sunt foarte buni la lucrurile acestea dar nu știu câte discuri americane originale sunt pe piață... Poate acestea ar fi cele mai bune, dar restul? Cele "made in EU" ce părere v-au făcut?

Asta e o întrebare foarte bună !

S-a discutat pe larg aici pe forum despre loudness war ,compresie dinamica cu nemiluita ,material audio facut sa sune doar tare. Cerinta impusa de broadcasterii radio ,de posesorii de sisteme audio de masina ,etc. De aici pleaca totul.
La inregistrarea din studio nu are cum sa se strice mai nimic. Acolo sunt reguli stricte unde nu merge cu jumatati de masura si alte improvizatii. Nici la mixare nu e "buba" mare. La masterizarea finala in schimb se produc acele trensformari ce ,de multe ori ,mai mult rau fac.

Da domnule, păcat. Un lucru bun ar fi, cred, să "facă" și discuri pentru audiofili probabil la prețuri mai mari, căci calitatea costă. Dar când vom asculta cd-ul, să ne facă să uităm de câți bani am dat pe el! Astfel, ar câștiga și mai mulți bănuți și toată lumea ar fi mulțumită. Cred că marfa de calitate s-ar vinde, totuși... Ce părere aveți?

Parerea mea este ca strategiile de marketing ale caselor de discurisunt demult consolidate si aceasta idee, daca era rentabila, era pusa in practica. Al doilea aspect e acela ca degeaba ai un CD langa care sa boceasca audiofilul precum manelistul care il asculta pe piticul miniune daca nu ai niste scule care sa faca o diferenta sensibila. Se aud si CD urile astea care este ele, chiar pe un echipament mai slab daca vrei sa te bucuri de muzica cu adevarat.

Nu cred ca trebuie incurajata industria de lux, e destula atata cata este. Personal sunt un adept al democratizarii culturii, al cresterii accesului  la ea prin educatie si ridicarea  nivelului mediu de viata, nu al elitismului diversificarii ofertei pentru o anumita nisa. Din care  oricum, o buna parte va ramane simpla aspiranta, neavand echipamentul potrivit sa puna in valoare un CD destinat auditiei astrale.

Iar pentru cine vrea sa respire aerul tare si rarefiat al audiofiliei, nu are decat sa caute, audiofilii foarte rafinati la buzunare au discutii despre care case de discuri scot albumele mai pe gustul lor, trebuie doar de gugalit un pic.

Edited by audiofidel, 22 May 2018 - 10:32.

Democratizarea culturii, e în floare !
Există FLAC-uri reale, care sună bine, și cu bani, și fără, cu toate genurile de muzică de la manele la cel mai audiofil jazz.
Problema e că ghiolbanii de la noi nu sunt interesați de muzica de valoare, de muzica adevărată, care nu doar sună audiofil dar mai și transmite ceva emoție.
Dacă bubuie și face ”of viața mea”, nu mai contează masterizări și alte inginerii spațiale.
Și atenție ! Asta nu e valabil doar la noi ! Se întâmplă și la cei (probabil) mai bogați și (probabil) mai civilizați și (posibil) mai educați. E drept, la ei nu e cu ”of viața mea”, e mai cu reggaeton, cu figuri...
Cel mai la îndemână exemplu, ”P!nk - What About Us”, piesă de pe albumul ”Beautiful Trauma”, album ce sună groaznic ca și calitate a sunetului, atât pe CD, cât și pe vinyl.

Edited by eddy_teer, 22 May 2018 - 11:31.

Depinde la ce cultura ne referim, la cultura-cultura sau la pop-cultura, asa, pentru rigoarea discutiei. Pink  nu mi suna deloc a exemplu de  emotie eterica ci a exceptie insignifianta din toate punctele de vedere. Daca insa unii insista ca CD urile vraiste dpdv al calitatii e fenomen, nu e nicio miza pentru mine sa ma contrazic.

Ce vorbim noi aici duce mai degrabă spre cultura pop... sau mai rău, spre legendele urbane... Piesa lui P!nk e un exemplu foarte bun (după părerea mea) de manea occidentală. Și nu doar ca gen ultra comercial, cât și ca "performanță " din punctul de vedere al masterizării.

În mare parte sunt de acord cu tine, dar ideea era, că, dacă tot "scoatem" discul, să-l facem să sune bine, iar dacă îl masterizăm să sune și mai bine, nu mai prost. Iar despre casele de discuri ai dreptate, de aceea am pomenit de americani. Personal, am avut două viniluri americane (prin anii '80) care m-au încântat cu sunetul lor. De muzică mă bucur cu adevărat, atunci când este redată de pe discuri originale trase bine, nicidecum de pe toate "care este ele". Fiecare are nivelul propriu al pretenției calității sunetului.

O teorie de-a mea (poate incorectă) este că producătorii masterizează CD-urile și în funcție de target-ul căruia îi este adresată muzica. De exemplu dacă faci muzică pentru tinerii mereu în mișcare, care ascultă muzica la boxe bluetooth sau la căști, masterizarea trebuie să dea cât mai bine pe asemenea gadgeturi. Dacă scot un CD cu Jazz sau muzică clasică, atunci acesta va fi masterizat să sune cât mai aproape de ceea ce vrea să transmită compozitorul/interpretul, deci pentru sisteme HIFI.