Originea românilor - partea IV, Istoria României, românilor: anii 500-1200

Mie mi place când istoricii patrioti tot o întind pe aia cu ,, românii majoritari ,, când de fapt nu au nici dovada care sa le ateste prezența înainte de 1207 . Dar asta pentru o istoriografie construită pe povesti vanatoresti ii un detaliu neimportant.

WestPoint, on 04 ianuarie 2019 - 16:47, said:

Trebuie sa intelegi anumite lucruri:

1.) A existat un popor majoritar ce practica crematia pana in sec 11 in zona carpatică, iar incepand cu sec. 7 incepe sa treaca gradual la crestinism si la înhumare, dar mai cu seama din sec. 10-11.

2.) Istoricii de dinainte de 1990, identificau acest popor cu dacii, daco-românii, proto-românii după formele ceramice, ritul funerar, samd prin continuitatea si evolutia formelor dacice.

3.) Unii istorici de după 1990, plutesc intr-o nebuloasa din cauza ca nu pot accepta ideea ca poporul român nu s-ar fi nascut crestin si destul de putin civilizat pierzand cam toate atributele Romei antice timp de doua milenii si atunci merg pe directia studiata de Fane formistu din Silicon.

4.) Arheologia i-a descoperit si pe gepizi si pe huni si pe avari, bulgari, samd, deci nu vad ce iti pare atat de straniu. Cat priveste recunoasterea si prestigiul istoric oare cati balcanici cunosc cate ceva despre Imperiul Latin si Statele Cruciate latine din Balcani ?! Cate denumiri gresite au fost uzitate pentru alte state si popoare?!

Unde erau albanezii si ce legatura este intre Albania din Caucaz si albanezi, dar intre Iberia din Caucaz si Spania?!

Oare statele arabe si statele turcesti, erau ele o realitate etnografica uniforma?! Georgienii, persanii, tadjicii, beduinii, samd sunt populatii venite cumva de pe Marte?!

WestPoint, on 04 ianuarie 2019 - 16:47, said:

2. Caracteristici ale riturilor de înmormântare din spaţiul transilvan.
2.1 Grupul Ciumbrud.

mai ales că pentru perioada secolelor VIII-IX ritul funerar predominant era cel al incineraţiei, inhumaţia fiind prezentă în proporţii destul de mici. Totuşi nu putem admite cu certitudine creştinismul defuncţilor de la Ciumbrud şi Orăştie-Dealul Pemilor X2 doar pe baza acestor atribute şi în lipsa unor elemente care să probeze existenţa creştinismului fără drept de tăgadă.

Deci iata unde erau autohtonii majoritari!


2.2 Grupul Blandiana A. sec. IX-X

Blandiana A, Sebeş, Alba Iulia - Staţia de Salvare II. Săpăturile arheologice sistematice efectuate în necropola de la Blandiana A şi Alba Iulia - Staţia de Salvare II au fost cercetate 100 de morminte de inhumaţie cu orientare V-E şi cu un inventar funerar compus din vase ceramice de formă amforoidală, podoabe, piese de harnaşament şi ofrande de animale, ce permit o datare în cursul sec. IX-X [12] . O altă particularitate a ritualului de înmormântare este dată de prezenţa mormintelor cu cistă din piatră la a căror realizare au fost folosite spolii romane. Nu se poate vorbi de o regulă deoarece în aceeaşi necropolă – Alba Iulia - Staţia de salvare II – avem atât morminte simple cât şi ciste din piatră, dar la toate sunt prezente resturile de la banchetul funerar. Aceasta ne indică faptul că avem de a face cu o populaţie necreştină.
În prima fază a cimitirului de la Blandiana, Blandiana A, inventarul constă din vase de ofrandă de tip borcan lucrate din pastă fină la roată înceată, cu decor incizat, amfore şi vase globulare lustruite, podoabe de factură bizantină (cercei cu pandantivi în formă de ciorchine de strugure, colane de bronz), un cuţit şi un vârf de săgeată. După inventar această fază a cimitirului are câteva antecedente şi similitudini în raport cu altele din spaţiul românesc de la sud de Carpaţi: Isvorul [13] , Obârşia – Olt [14] , Frăteşti [15] , Sultana [16] , Bucov [17] , şi Dridu. Aceluiaşi orizont cronologic îi aparţine şi utilizarea fortificaţiei de la Alba Iulia şi prima fază a cimitirului din punctul Alba Iulia - Staţia de Salvare II [18] , datate în secolul al IX-lea şi începutul secolului al X-lea.
Atribuire etnică. Necropola de la Blandiana A este o necropolă tot de inhumaţie, dar care prin caracterul inventarului funerar este atribuită unei populaţii sud-dunărene şi încă necreştinată în totalitatea ei. Problema atribuirii etnice a necropolelor de la Blandiana A, Alba Iulia – Staţia de salvare II, a descoperirilor de la Sebeş este dificil de abordat în contextul necunoaşterii depline a istoriei prezenţei ţaratului bulgar în teritoriile de la nordul Dunării de Jos.

Edited by Infinitty, 04 January 2019 - 19:24.

Cornel_P, on 04 ianuarie 2019 - 18:55, said:

http://arheologie.ul...ic/articol1.htm

Deci pana in sec. 11 in Transilvania mormintele de înhumatie sunt modice, abia in sec.11 ajung la numarul modest de 2427.

Asadar chiar daca erau si non-români acestia erau foarte putini.

4. Consideraţii finale

Alături de toate acestea Gh. Baltag introduce în literatura de specialitate aşa numita cultură a plaiurilor ce defineşte populaţia locală, romanică, din secolele VIII-X, ce locuieşte în zonele cu altitudine cuprinsă între 600-800 m, argumentând cu elementele ceramice inedite din aşezarea de la Albeşti, jud. Mureş [75] .
În opinia noastră necropolele din grupul Mediaş marchează momentul de topire a celor două pânze de populaţie  - aşa cum definea P. P. Panaitescu coexistenţa unor grupuri etnice în acelaşi teritoriu – slavii şi romanicii. Procentul în care variază mormintele de incineraţie în raport cu cele de inhumaţie facilitează unele informaţii cu privire la pătrunderea pe scară largă a creştinismului în spaţiul transilvan, începând cu secolul al VIII-lea, fenomen ce se va finaliza în cursul secolelor IX-X.
Considerăm că orizontul mormintelor de la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, atribuite grupurilor Blandiana A şi Ciumbrud, reprezintă primele semne de pătrundere masivă a creştinismului în spaţiul transilvan şi marchează etapa finală de definitivare a poporului român.

Edited by Infinitty, 04 January 2019 - 19:39.

De unde ideea ca românii vechi își ardeau morții?

Infinitty, on 04 ianuarie 2019 - 19:37, said:

numai ca Albesti nu se afla la altitudinea de 600-800m
Sighisoara, care se afla la o altitudine mai mare, fluctueaza intre 300-500m.
Iar Albesti este la o altitudine mai joasa.

Cornel_P, on 04 ianuarie 2019 - 20:16, said:

Faceau precum dacii, nu aveau cum sa faca altfel, in plus crestinarea noastra nu s-a facut cum se pretinde ci odata cu bulgarii, rusii si ungurii.

enough1453, on 04 ianuarie 2019 - 21:51, said:

Probabil este vorba despre un sit arheologic mai sus de Albesti in proximitate fie de un tipar observat unde majoritatea siturilor respective erau la peste 600m, dar nu toate.

Cornel_P, on 04 ianuarie 2019 - 20:16, said:

Foarte putine populatii isi inhumau mortii, acest obicei s-a generalizat abia odata cu oficializarea crestinismului in I. Roman, apoi prin crestinarea altor popoare si populatii.

Popoarele stepelor utilizau inhumarea deoarece era practica in cazul lor, crematia fiind imposibila in lipsa lemnului.

Dar vezi infinity , incinerarea nu a ramas nici sub forma poveștilor macar , nimic care sa arate ca în trecut strămoșii românilor își ardeau morții.

Nici la slavi nu au ramas povesti in acest sens, nici la greci, romani, persani, samd si aceasta deoarece intre timp a fost impus fortat crestinismul si islamul.

Crematia este o practica anticrestina si antiislamica.

Cornel_P, on 07 ianuarie 2019 - 18:55, said:

oricum, tu ii cauti in stepe, la bulangii.

enough1453, on 07 ianuarie 2019 - 22:45, said:

Eu nu i caut în stepe pentru ca stiu diferenta intre vlah si blac.

Tot ma gandesc legat de vlahi la conexiunea sud italiană. Nu aveti ceva date în legătură cu asta ?

https://www.rferl.or...a/29422564.html

Cornel_P, on 07 ianuarie 2019 - 22:56, said:

Inteleg unde bati, dar problema este ca ca pana si istoria oficiala ne arata clar ca Imperiul Roman ajunge depopulat din varii motive in special relocarile de populatie si valurile de ciuma ori alte pandemii, spre zone mai caldute si mai izolate geografic, practic ajunge un Imperiu insular si peninsular, unde zonele stapanite constant raman cele esentialmente ex-elenistice cu centrul pe Bosfor si Dardanele, Marea Egee si Asia Mica in special tarmurile apusene si meridionale.


Asadar de unde sa-i aduci pe vlahi cand Imperiul era concentrat in zona elenistica, iar zona balcanica era destul de depopujlata in plus si montana cat incape. Prin urmare nu prea existau oameni in Ilyricum, nici vorba sa se fi exportat oameni spre exterior, din contra se importau oameni non-stop din Barbaricum.

De asemenea o zona printre cele mai bine locuite din imperiu a fost Bulgaria, ori despre Bulgaria nu exista nici cel mai mic document ca aici ar fi locuit puzderie de valahi mai apoi slavizati, de fapt vlahii sunt amintiti ca o componenta minora neglijabila cum sunt si astazi in acele parti.

Cu privire la istoricii bizantini, acestia nu gresesc deloc, ba din contra aduc si explicatii cu privire la cine erau acesi daci indicati in cronici, arata clar originea lor fara putinta de tagada.

Asadar cronicile ii numesc daci, iar mai tarziu ii numesc si vlahi explicandu-se filiatia de la daci la vlahi.

Ca dacii acelor timpuri au fost indicati cu acest denominativ nu este ceva special, deoarece multe popoare sunt numite cu mai multe nume in functie de perioada istorica si de conjunctura, de pilda francezii sunt numiti uneori franci, alteori gali.

https://ro.wikipedia...nile_romĂąnilor

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor strǎini
Gesta Hungarorum Anonymous
Prima mențiune documentară a românilor datează din anul 980 într-o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, unde sunt menționați vlahii. Următoarea menționare datează din 1020, într-un act emis de același împărat. Împăratul Constantin VII Porfirogenetul a amintit de așezarea slavilor în Balcani, înfățișând întrepătrunderea lumii slave cu cea românească, numindu-i pe cei din urmă cu termenul de romani, în vreme ce pentru bizantini utilizează denumirea de romei. Tratatul geografului persan Gardizi-Podoaba Istoriilor, scris la mijlocul secolului XI oferă informații despre originea poporului român. În a două jumătate a secolului IX, cronicarul thessaliot Kekaumenos a afirmat că vlahii balcanici erau urmașii dacilor, care trăiau pe Dunăre și pe Sava. Consemnează că s-au revoltat împotriva bizantinilor și s-au retras în Epir, Macedonia și Grecia. Lucrarea să a avut o difuzare restrânsă și a fost pusă în circulație târziu. Ioan Kynnamos, secretar al împăratului Manuel Commenul, a descris o campanie bizantină împotriva maghiarilor în 1167, în care cronicarul afirmă că vlahii sunt coloni veniți demult din Italia.
După formarea Țaratului Vlaho-Bulgar, originea română a vlahilor a fost dezbătută între Papa Inocențiu al III-lea și Țarul Ioan Asan I în anii 1202-1204. Anonymus sau Simon de Keza au afirmat originea latină a românilor, în cronicile lor anterioare întemeierii țărilor române, nu s-a sesizat un ton de ostilitate față de români și că statul ungar nu suprimase încă autonomiile locale, iar românii din Transilvania nu erau excluși din drepturi.
Limba română similară cu limba latină, așezarea geografică a românilor, i-a determinat pe autorii care au studiat textele latine despre războaiele daco-romane să confere originea romană a poporului român. Poggio Bracciolini este primul umanist italian care afirmă originea latină a poporului român și continuitatea elementului roman în țările române, și a argumentat latinitatea limbii române cu probele culese direct din spațiul românesc.
Enea Silvio Picolomini(Papa Pius al II-lea) a afirmat originea latină a românilor, culegându-și informațiile de la misionarii dominicani și franciscani. Demetrie Chalcocondil și cu Laonic Chalcocondil au expus știri despre români. Antonio Bonfinius a amintit în câteva locuri originea latină a românilor-românii urmașii coloniei și ai legiunilor romane din Dacia și invocă ruinele și inscripțiile române, toponimele, Corvineștii și numele poporului român.

Edited by Infinitty, 15 January 2019 - 08:34.

Unii cronicari bizantini, precum Ana Comnena (1083 – 1153) și Laonikos Chalkokondyles (1430-1490), încă mai foloseau numele de „daci”, referindu-se la populația românească ce trăia în vremea lor la nord și la sud de Dunăre.

În anul 1087, odată cu venirea primăverii, o armată amestecată, de 80.000 de luptători, condusă de către un anume Tzelgu a traversat Dunărea și a cucerit orașele din jurul Chariopolisului (așezare ce corespunde cu actualul oraș Hayrabolu, din Turcia). Respectiva oaste era formată din cumani, pecenegi, dar cuprindea și un număr de luptători daci (vlahi).

Ca dovadă a continuității admirabile a popoarelor de neam trac în Peninsula Balcanică, Ana Comnena face referire, în Alexiada, și la neamurile care populau, la vremea sa, munții Haemus (adică Balcanii). Pe ambii versanți ai acestor munți, spunea prințesa Ana, locuiesc populații foarte bogate: dacii și tracii pe versantul nordic, iar pe cel sudic, „mai mulți traci și macedoneni”.

În Annales regni Francorum, cronicarul lui Carol cel Mare, Einhard[1] îi menționează pe daci în regiunea bazinului mijlociu și superior al Tisei, către Morava și izvoarele Oderului, în fosta Iazigie din perioada antică. După o campanie militară victorioasă a lui Carol cel Mare, aflăm că acesta „…s-a întors în Francia în triumf, trecând pe la Daci, Iazigi, Moravi…”.[2] Este evident că locuitorii regiunii dintre Pannonia Inferioară și Dacia Traiană, numiți de către franci „daci”, sunt urmașii dacilor liberi din antichitate.

Una dintre acestea, subliniată de Chalkokondylas, este precaritatea legilor. Astfel, într-unul din capitolele lucrării sale el susţine că „acest neam, dacii […], are o organizaţie cu legi nu prea bune”, pentru a conchide în altă parte că românii sunt cuprinşi „în două domnii, în Bogdania (Moldova, n.n.) şi în Ţara aceasta de la Istru (Ţara Românească, n.n.) şi au organizaţie cu legi nu prea bune”7.

Revenind la informaţiile referitoare la români transmise de Laonikos Chakokondylas, cu prilejul luptei de la Varna, acestea contribuie, prin conţinutul lor la conturarea unei imagini cât se poate de controvesate a acestora. Astfel, din lucrarea cronicarului bizantin aflăm că în pofida abandonării taberei creştine în timpul luptei, românii au asigurat retragerea lui Ioan de Hunedoara spre Dunăre, în timpul căreia au căzut mulţi dintre ei. „Şi cum se retrăgea şi mergea fără nici o ordine, – relatează el – a aflat toate şi n-a mai mers în tabără, ci a plecat de-a dreptul spre Istru, atât el cât şi dacii; […]. În retragere au căzut şi alţi bărbaţi viteji şi  nu puţini dintre daci”14. Din relatarea aceluiaşi cronicar, aflăm însă şi incredibilul fapt că în timpul replierii forţelor creştine spre Dunăre, s-au înregistrat ciocniri între români şi unguri, în urma cărora dintre ultimii, „mai mulţi însă s-au prăpădit în retragere de mâna dacilor”15.

„Mai pe urmă totuși (Baiazid) trimițând armate în Peonia (Ungaria) și Peonodacia (Transilvania), a jefuit țările. După ce însă a mai trecut un timp, a pornit cu război asupra dacilor și a lui Mircea (cel Bătrân – n.n.), domnul dacilor.”

Referindu-se într-un alt loc la atacurile muntenilor lui Vlad Țepeș, întreprinse contra invadatorilor otomani, Laonikos Chalkokondiles spune următoarele: „Taberei (otomane) îi era, ce-i drept, teamă de DACII care întru nimic cu mai puțină îndrăzneală făceau câte o mare ispravă”.

Lucrarea enciclopedică Lexiconul Suidas, ce aparţine mişcării intelectuale din Constantinopolul basileilor, cunoscută sub numele de "primul umanism bizantin", iniţiată de patriarhul Photios şi continuată de Constantin VII Porphyrogenetul, conţine un pasaj ce se referă la realităţile etno-politice nord-dunărene: "dacii, care acum se numesc pecinegi". Două note marginale de pe un manuscris al unei opere a lui Constantin Porphyrogenetul, ce datează cu secolul XI, consemnează, în mod similar, "dacii pecenegi" şi "pecenegii care se numeau înainte daci". În toate aceste cazuri se face aluzie la românii nord-dunăreni, aflaţi sub stăpânirea politică a pecenegilor şi botezaţi de cărturarii bizantini cu numele stăpânilor lor. Practica este larg răspândită în lumea evului mediu european, unde romanicii din Gallia au fost definitiv rebotezaţi "franci", slavii sudici din Bulgaria lui Asparuh au primit numele de "bulgari", în vreme ce slavii răsăriteni au fost desemnaţi "rossi", de la cuceritorii varegi ai lui Rurik şi Oleg. Este prima mărturie bizantină cunoscută asupra românilor din Carpaţi, desemnaţi de intelectualii din Noua Romă cu numele de daci, amintire a vechii provincii imperiale a lui Traian. La aceleaşi realităţi etnice trebuie să se facă referire, o jumătate de secol mai târziu, şi mitropolitul Ioan Mauropos, care observă într-o cuvântare că pecenegii "şi-au dobândit, prin jaf, ţara pe care o locuiau până acum, izgonind din ea pe cei ce sălăşluiseră mai înainte acolo şi care erau mai slabi; faţă de aceştea din urmă stăpânitorii noştri de odinioară nu şi-au precupeţit grija". "Cei slabi", faţă de care împăraţii romani de odinioară nu şi-au precupeţit grija, nu puteau fi decât "românii", a căror origine legată de stăpânirea romană de la nord de Dunăre, nu era necunoscută în lumea intelectuală a Constantinopolului.

Într-un discurs panegric al lui Manuel Holobolos, ţinut în faţa împăratului Mihail VIII Paleologul, este menţionată rezenţa stăpânirii bizantine în "insulele paristriene". "Succesele" militare ale basileului au adus la domolirea "pannonianului", puterea "alanului" s-a frânt, în vreme ce "pământul nemărginit al dacilor e plin de faima biruinţelor" împăratului. Cercetarea modernă a identificat "insulele paristriene" cu regiunea gurilor Dunării, punctul nord-estic al vechii theme Paristrion, unde a putut fi restabilită o influenţă politică a împăratului printr-o alianţă matrimonială a curţii din Constantinopol cu hanul tătar Nogai, mai puţin în urma unor succese militare, în vreme ce prin termenii arhaizaţi "pannoni", "alani" şi "daci" sunt desemnaţi, rând de rând, maghiarii, tătarii şi românii. Numele de "daci", dat românilor de Holobolos, se înscrie pe linia unei tradiţii ce se înstăpânise în lumea intelectuală a Constantinopolului, începând cu sfârşitul secolului X şi încheiând cu ultimii istorici bizantini ai sec XV. Cât priveşte formula "pământul nesfârşit al dacilor", prin care panegristul bizantin desemnează spaţiul românesc, ea sugerează imaginea pe care un contemporan şi-o putea face în faţa unei lumi româneşti nord-dunărene dina a doua jumătate a veacului XIII, organizată în zeci de voievodate şi cnazate, dar lipsită de o structură politică solidă, care să-i confere şi să-i cultive identitatea. Sunt zecile de "mici stăpâniri" sau "mici domnii" (mikrai authentiai), ce domină spaţiul nord-dunărean, despre care vorbeşte un alt bizantin al veacului XIII, Ioan Straurakios.

Infinitty, on 04 ianuarie 2019 - 23:12, said:

Dovezile fiind care? Din textul postat se înţelege că moravii au creştinat Transilvania, poate şi bulgarii. Care-i dovada că românul era păgân în secolul VIII, IX?  Nici una singură, fiindcă limba indică o creştinare cel mai târziu în secolul IV-V. Pe aceleaşi considerente poţi afirma că românii au fost romanizaţi de administraţia maghiară. Suntem daco-slavi romanizaţi de maghiari(E mană cerească).
Zo, cum facem cu dumnezeu, biserică, altar, sânt? De ce nu Bog, tsurkva, oltar, sventŭ(cu menţiunea că BOR insistă să şteargă varianta latină păstrată în Ardeal şi preferă bulgărescul sfânt)? Ba din contră.

A_treia_cale, on 22 ianuarie 2019 - 11:29, said:

Am sori, dar romanii zic toate aceste cuvinte "bulgaresti":
bog - bogdaproste, bodogani, Bogdan, Boboteaza (bog+boteaza)
altar - altar - ca se scrie 'oltar' олтар nu inseamna nimic, e ca in ruseste 'odin' care se pronunta 'adin'
altar care mai e numit si 'jertvenic' жертвеник care e romanescul 'jertfelnic'
altar care mai e numit si 'barloga' бърлога care e romanescul 'barlog'

sventu - sfant - in primu rand ca e 'svet, sviat' svętъ
tsurkva e țărcvă - destul de clar legat de 'țarc' sub care evolueaza si 'basilica' > biserica, bisearica. vezi si etimologia lui țurcă < țâr care inseamna 'muntele lu Dzeu de unde cade țâr (tsadi-resh) din gradina edenului', adica pe romaneasca moderna Tirul - vezi Ezekiel 28
tsurkva care mai e numita si 'hram' храм care e romanescul 'hram'.

si ai o gramada cuvinte bulgaresti pt termenii bisericesti. duh, duhovnic, sobor, odor, iad, mucenic, moaste, tarcovnic, vladica, staret, slujba, pomana, colinda, sorcova, soroc, danie, clopot, podoaba, etc. etc.

Si ca sa fie clar, toate aceste cuvinte 'bulgaresti' sunt atestate de la 1000ad, cand au inventat nemaipomenitii Chirila si Metodiu din Thessaloniki, scrierea chirilica.
Adica vorbim de propaganda romantica moderna nationalista panslavista. La fel cum Francezii o ard protocronist cu Celtii lu Asterix si Obelix, asa cum Nemtii o ard protocronist cu Arienii si Vikingii si Thor si Odin, au dreptu si Rusii sa o arda protocronist cu Slavii de la Dunare, care cand s-au coborit Vlohii intre ei si i-au zburatacit, s-au imprastiat care incotro, Prutenii s-au aciuat unde e acuma Prusia, Leshii s-au aciuat unde e acuma Leshia, Moravii s-au aciuat unde e acuma Moravia, si tot asa. Vezi Cronica lu Nestor de la 1100 si ceva.

Adica, contrar filmelor desene animate ce ne invata la scoala si televizor, Slavii nu au venit din Rusia, si treptat, cu trecerea timpului s-au asezat pana in Italia unde e acuma Slovenia, ci Slavii erau prin pe langa Dacia, si i-au imprastiat Vlahii, cand s-au coborit intre ei, ca incepuse a le place gogosharii si crastavetii bulgarilor. Si acuma Rusii au rachete nucleare, deci ei au dreptate acuma. Cand or avea Romanasii paloshele mai groase si piepturile mai paroase ca Rusii sau Nemtii sau Francexii, atunci istoria o sa fie cum ii coafeaza pe ei.

Edited by criztu, 22 January 2019 - 13:04.

criztu, on 22 ianuarie 2019 - 12:50, said:

Nu aţi răspuns la întrebare. Cum avem principalele cuvinte religioase din latină? Ne-au învăţat bulgarii latina?

În cel mai bun caz cuvintele bulgare sunt împrumuturi târzii şi au rol de sinonim. În ce priveşte altar/oltar este clar că vorbim de un împrumut slav din proto-română, în ce priveşte derivatele lui Bog, nu au au sensul Dumnezeu, în ce priveşte echivalentul lui biserică nu am înţeles ce etimologie susţineţi şi mă îndoiesc că are treabă cu subiectul.
Pentru a recapitula, susţineti că românii erau păgâni în secolul VIII-IX, bulgarii erau creştini şi i-au creştinat pe români în Transilvania. Dacă acesta este cazul, cum se face că româna are cuvinte creştine de origine latină, nici măcar grecească, iar bulgarii au împrumuturi creştine din proto-română care au suferit schimbările fonetice specifice(Alutus-Olt) (Altar-Oltar)?
Mai adăugăm unul: angelus-(î)nger Pentru a identifica schimbările fonetice (agnellus - mnel)  (mola-moară)

A_treia_cale, on 22 ianuarie 2019 - 14:56, said:

Care cuvinte le avem din latina? Astept cu interes demonstratia ta. Nu afirmatii goale. Demonstratii.

A_treia_cale, on 22 ianuarie 2019 - 14:56, said:

Latinescul 'angelus' e dat de lingvisti ca imprumutat din grecescul 'angellos', si probabil se pronunta 'anghelus', cam ca in numele Anghel.
Demonstreaza deci ca romanescul 'inger' nu vine din grecescul 'angellos'. Sunt foarte curios, si dornic sa invat lucruri noi.

Edited by criztu, 22 January 2019 - 15:33.

A_treia_cale, on 22 ianuarie 2019 - 14:56, said:

Iau crestinat în Balcani nu în Ardeal.