Adevărul despre revoluția din 1989

(A se vedea:https://www.aesgs.ro/nicolae-ceausescu-structurile-de-forta-ale-romaniei-socialiste-si-reteaua-r-in-decembrie-1989/)

În Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare în Dosarul privind Revoluția Română din Decembrie 1989 se evidențiază că în spațiul public au exitat opinii referitoare la faptul că diversiunea radio-electronică din decembrie 1989 a fost exercitată de către forţe militare interne, cu ajutorul sistemului automatizat Almaz-2-Vozduh, care permitea generarea de multiple ţinte aeriene false, această posibilitate având drept scop de bază pregătirea militarilor angrenaţi în apărarea antiaeriană a teritoriului ţării. Almaz-2-Vozduh reprezenta o tehnologie militară produsă în URSS, aflată şi în dotarea Armatei române. Rolul acestei tehnologii de vârf pentru vremea respectivă era unul de interfaţă necesară conducerii concomitente a câtorva sute de unităţi de aviaţie şi de apărare antiaeriană a teritoriului. Interfaţa conferea posibilitatea interconectării tuturor sistemelor interne de radiolocaţie astfel încât ţintele aeriene detectate de o staţie de radiolocaţie (radar) puteau fi operate în mod unitar de întregul sistem, iar aviaţia de vânătoare putea fi dirijată în mod eficient la ţintă, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru lansarea la ţintă a rachetelor antiaeriene. Sistemul Almaz-2-Vozduh se afla în dotarea Armatei române din data de 23.04.1979. Tehnologia Almaz s-a îmbunătăţit, astfel încât au fost achiziţionate sistemele Almaz-2 şi Almaz-3. Numeroși martori audiați de către procurorii militari au declarat că în anii anteriori lui 1989, antrenamentele cu ţinte aeriene false reprezentau o practică des întâlnită privind pregătirea militară a cadrelor din sistemul de apărare antiaeriană a României. Au mai arătat că ţintele simulate puteau fi multiple (de ordinul zecilor, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 1989) şi că puteau fi generate foarte uşor de la toate staţiile de radio-locaţie aflate în teritoriu. Întrucât sistemul naţional de radiolocaţie era integrat (inclusiv datorită tehnologiei Almaz), ţintele false generate apăreau pe ecranele tuturor staţiilor de radiolocaţie. Ancheta Secției Parchetelor Militare relevă faptul că imitarea ţintelor aeriene era ușor de realizat din interiorul României și că acest gen de diversiune s-a exercitat din interior.

A avut loc sedinta CPEX din 17 (n.red. 17 decembrie 1989) si, ca urmare a acestei sedinte, ministrii si-au luat angajamentul fata de Ceausescu ca vor merge la Timisoara si vor trage, asa cum a ordonat Ceausescu. Si in seara aceea, ministrul Milea i-a chemat la CC pe adjunctii lui si l-a trimis la Timisoara pe Gusa, care trebuia sa mearga de drept, pentru ca era seful de Stat Major, deci comandantul armatei, iar al doilea trebuia sa mearga loctiitorul politic, care era Ilie Ceausescu. Dar Stanculescu s-a oferit sa mearga el si a avut un argument, i-a spus ministrului Milea "Stiti ca in 1956 eu am facut ordine la Timisoara". In 1956, Stanculescu era comandantul unui batalion din Timisoara si cand studentii si profesorii de la Politehnica, acolo, in cantina din complexul studentesc se organizau sa ia atitudine fata de ocupantul sovietic, asa cum au facut si studentii unguri la Budapesta.... S-a aflat de treaba asta si atunci au venit cu Stanculescu, cu camioane militare si au inconjurat asta. Exact ca la Revolutie. Deci, scenariul de la Revolutie s-a facut in 1956. Si pe toti studentii i-au luat si i-au dus la unitatea militara. Acolo au fost arestati.
Prima data au luat niste declaratii de la trimisul special de la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor, tovarasul Ion Iliescu. Deci, de atunci se cunostea Iliescu cu Stanculescu. De aceea, la Revolutie, Iliescu s-a dus la Stanculescu, la armata, cu toti pe care a vrut sa ii bage in grupul de putere.

- Cu Nicolae Militaru, care a murit de cancer galopant, care a fost povestea?
- Asta este cauza mortii.
- Nicolae Militaru are mai putin amestec in ceea ce priveste represiunea propriu-zisa, in ce s-a petrecut pana pe 25. El apare, e adevarat, din 23, in grupul lor, dar el nu a ordonat in armata decat dupa 24 decembrie, dupa masa. Pana atunci, nu a avut niciun rol in comandarea activitatii represive de acolo.

Dovada care il incrimineaza pe Ion Iliescu: existenta jurnalelor de lupta in care sunt trecute data, ora si cine a luat decizia
- Ce l-a nemultumit pe Iliescu? Ce nu i-a convenit?
- Nu i-a convenit ca erau foarte multe mijloace de proba.
- Bun, dar ce vina a avut Iliescu la Revolutie?
- Dupa 22 au fost victime, pana pe 25 (n.r. decembrie 1989). Atunci s-a constituit un grup de putere care a condus, practic, impreuna cu Stanculescu, operatiunile militare din Bucuresti si din tara, iar ulterior acest grup de putere a ramas la putere si a preluat puterea. Acum, ramane sa vedem, pentru este un dosar in ancheta, nu pot eu sa spun...
- Cum a reactionat Ion Iliescu atunci cand l-ati chemat si i-ati aratat dovezile care il incriminau?
- Cand l-am chemat pe Ion Iliescu sa ii prezint materialul, a venit cu trei avocati. Cand a vazut ca ii arat jurnalul actiunilor de lupta unde a ordonat sa faca asa... Cineva l-a consemnat. Ora cutare, suna tovarasul Iliescu, sa intre 100 de soldati sa actioneze in zona cutare, ora cutare, suna Iliescu, ii trebuie 12 TAB-uri.

Si m-a reclamat la Kovesi, ca el nu a stiut ca exista probele astea la dosar. Va dati seama, daca eu as fi spus ca am probele astea, nu gaseam nu jurnalul, nu gaseam nici fisetul a doua zi. Eu le-am tinut pana cand l-am chemat si am facut public ca exista si i le-am prezentat. Si atunci m-a reclamat la Kovesi si a facut si o plangere la CCR.
Iar judecatorii care erau numiti de Ion Iliescu au dat decizia ca procurorii militari nu mai au voie sa cerceteze civili. Asa mi-au luat Dosarele. Iar mie au vrut sa imi faca Dosar Penal. Eu, cand am vazut, m-am pensionat, ca sa ii las, ca altfel ma bagau in puscarie. Ieseam pe vremea asta, cred. Asa am plecat eu. Mie imi placea ce faceam.