Psihologia, perspectiva conforma abordata neaxiomatic

 Cr1spy, on 15 august 2016 - 18:49, said:

Atat rationamentul inductiv cat si principiul inductiei sunt instrumente ale gandirii deci pentru mine n-au prea mare relevanta.
Dar in ceea ce priveste examinarea lucida, sunt de acord cu tine. Deci atunci sa spunem ca important este pentru mine cum ajungem la aceasta examinare lucida si cum o mentinem pe tot parcursul vietii. Iata ce ma preocupa pe mine.

Fata de lumea exterioara sau cea interioara ?

 Testosteron, on 15 august 2016 - 15:41, said:

Dar termenul de non-eu este un termen introdus de tine pe alt topic, tu ai spus ca atunci cand dispare Eul ramane non-eul.

Daca esti de acord cu asta insemna ca s-a facut primul pas in cadrul acestui dialog.
Asa e, din lipsa exercitiului, starea de observare pura dispare rapid.
Un copil destul de mic, invata de la mama (cei din jur), cum se reactioneaza atunci cand ii curge sange intrucat s-a intepat, s-a taiat (nu foarte grav); el sta in stare de observare pura pana ce mama incepe cu interventii de genul: vai de mine, ce s-a intamplat? Te doare puiule (isi striga sotul sa aduca repede bandaj, spirt, ..., face mare caz, acutizeza o problema ce nu se cerea acutizata si astfel fara sa isi dea seama il invata pe copil sa iasa din observarea pura a situatiei si sa intre intr-o minitransa, sa se sperie si sa planga; la urmatoarea taietura/intepatura copilul se va manifsta ca atare, va plange, va tipa, se va precipita.

Da, idividul isi reia existenta sa in identificari din acelasi motiv, din lipsa educatiei in acest sens sau altfel spus, prisosul unei eductii inadecvate.
Observarea pura este o exprimare specifica acestei perspective si a fost suficient de clar sinteizata ca definire, ea nu dureaza mult din lipsa de exercitiu; ea nu poate dura oricat intrucat CDAIDS prin intermediarul sau numit corp fizic, este supusa necesitatilor si acesta nu se pot rezolva din starea de observare pura ci, in stari de gandire, de intelegere, de perceptie secundara, judecati etc.
Normal ca starea de observare pura (asa cum e definita in topic!) nu e suficienta, (s-a explicat asta de cateva ori in topic), dar ea e definitorie, e temelia, de la ea e potrivit a se porni in orice demers si asta intru a elimina dogmatizarea, ea e singura stare ce nu permite dogmtizarea intrucat e dincolo de acest fel de manifestare, e imposibil de atins de asa ceva.
Pe langa stare de observare pura e necesar un discernamant competent lucrat, care utilizeaza in cunostinta de cauza (vizavi de functionarea a ceea ce este actualmente numit fiinta umana si realitatea de care beneficiaza) perceptia secundara, gandirea, intelegerea, rationarea, intuitia, inspiratia, conventionalul si neconventionalul etc.

Nu se va atribui stari de observare pura ceea ce nu ii apartine.
In observarea pura se poate simti foarte bine o durere fizica pura, adica fara atribut perceptiv, gandit, inteles, rationat, intuit etc.

Edited by altnume, 15 August 2016 - 21:15.

 Testosteron, on 15 august 2016 - 18:32, said:

Situatia e abordata cumva specific unei anumite perspective personale.
Cum sa nu fi acumulat nimic daca el a ajuns sa isi dea seama ca MC nu exista?
Chiar nu e evidenta perceptia secundara, gandirea si intelegerea (pana la urma informatia) utilizata in identificarea si elucidarea faptelor (informatie ce ajunge stocata in numita memorie)?
Perspectiva prin care perceptia secundara sau intelegerea e considerata observare pura nu corespunde definirii starii de observare pura.
De ce?
Intrucat naste adevaaruri/axiome indubitabile si infailibile.
De exemplu, orice adevar sustii tu, e adevar indubitabil si infailibil in intrinsecitatea acesibila tie referitor la el, asa se face ca (dupa cum sustii) omul e umanitatea, dar asta nu il face un adevar indubitabil si infailibil universal valabil ci, strict in trairea ta, strict in referentialul acelei trairi ce e relativa vizavi de evolutia ta urmatoare sau vizavi de alte situatii ori alti indivizi; daca intelegi asta mai se poate face un pas.
Da a iesit din miciuna ce i-a fost adevar indubitabil si infailibil in intrinsecitatea proprie trairi lui referitor la asta si a intrat intr-o stare de raportare competenta (dar numai pentru acesta noua etapa) la problematica in cauza.
Acuma chiar ai atins o problema ce necesita o acordare pe care extrem de multi o considera bruiaj.
Se pune intrebarea: "Inexistenta lui MC fizico-psihic (sa ii zicem asa intru a nu se mai introduce si spiritul Craciunului) este un adevar?"
Se poate merge si pana in panzele albe si sustine ca nimeni nu poate demonstra indubitabil nici inexistena sa si nici a lui Dumnezeu sau altceva supranatural.
Ramanand totusi mai aproape apar urmatoarele aspecte:
-existenta sau inexistenta lui MC, e o dilema de dincolo de observarea pura (de contemplatia pura; contemplatia pura=observare pura); cineva caruia iar fi posibil sa stea mult in observare pura, nu i-ar apare aceasta problematica tot asa cum nu i-ar apare nici o problematica comparativa, nici o dualitate a contrariilor gen drept-nedrept, adevar-miniciuna, liber-lipsit de libertate, de dorit/poftit-nedorit, conditionare-neconditionare etc.
-e o problema a realitatii fiecaruia intrucat fiecare isi da seama numai de propria sa realitate (problematica cu valorile din creier ce sunt specifice fiecaruia) si adopta prin credinta ca argument ceea ce ii ofera ceilalti ca fiind realitate a lor.
-si cea mai naucitoare; CDAIDS (ce se numeste pe ea om) nu are mijlocele prin care sa dovedeasca nici existenta efectiva a unei realitati dincolo de faptul de a isi da seama, independenta fata de a isi da seama, dincolo de stare proprie a constatarii de realitate si nici existena efectiva a psihicului si psihismului (a functiilor creierului, a valorilor sale functionale ultime care ar trebui sa reprezinte insasi realitatea de care CDAIDS isi da seama ca un corespondent al dedusei realitati independente de ea (asa cum se sustine deocamdata stiintific).
Deci, daca "omul" nu stie de unde ii provine realitatea (e imposibil de dovedit existenta realitatii independent de cea a CDAIDS) si unde ii devine ea realitate (e imposibil de dovedit ca realitatea numita corespondenta din creier a realitatii externe CDAIDS, exista in creier, in cuantica acestuia; deocmadata in creier nu s-a descoperit nici o realitate corespondenta ci doar nor electronic, nu tu copac, nu tu corp fizic, nu tu organe proprii, oamenii, ploaia, natura, cosmosul etc), cum sa afirme ca adevar indubitabil si infailibil inexistenta lui MC?
Binenteles ca e evidenta inexistenta lui MC, problema insa e cu mult, cu foarte mult mai complexa.
Ce se afla "la capatul firului" dinspre care unei CDAIDS ii provine accesul la realitate si unde se afla asta?
Dar la "celalat capt" unde CDAIDS isi da seama de o realitate, isi da seama de realitatea, adica efectiv o vede, simte, o constata si despre care nu poate spune real altceva decat ca este starea ei de a isi da seama, constatarile ei (orice se spune suplimentar fiind model uman sau dogma)?
E usor de considerat ca MC e o scorneala a parintilor si in realitata firesc accesibila asa si e dar, daca (aceasta si nu numai) e o "scorneala" ce provine de la "unul dintre capetele firului" (de la total necunoscuta sursa potentiala a realitatii), nu cumva e o scorneala ce oricand poate fi indusa ca realitate efectiva (tot asa cum de exemplu, dupa ce stiinta psihologica a evoluat oamenii de stiinta au fost obligati sa recunoasca hipnoza si alte stari de constiinta modificata - SCM ca ceva real; au fost obligati sa recunosca posibilitatea inductiilor specialistului prin care se faciliteza SCM)?
Atat teoria relativitatii (luat intr-o interventie precedenta in discutie), cat si cea a lui MC sunt falsificabile (gradul de falsificabilitate desigur nu sufera comparatie); daca insa se depasesc referentialele de perspectiva asimilate drept tabuuri, apar intrebari asa de incomode (si care atrag oprobriul public) incat sunt ignorate.
In plus, MC pentru cei ce isi dau sema de el asa cum tu iti dai seama de faptul ca esti umanitatea, e un adevar indubitabil si infailibil, dar numai in intrinsecitatea trairi proprii de atunci (din acele momete) si din acea perioada, nu in universalitate

Edited by altnume, 15 August 2016 - 22:52.

 Cr1spy, on 15 august 2016 - 20:38, said:

Pentru mine lumea exterioara si cea interioara sunt unul si acelasi lucru. De fapt nu exista decat lumea exterioara. Lumea interioara pentru mine este un fapt inexistent.

 altnume, on 15 august 2016 - 21:13, said:

Nu sunt sigur ca am spus asa ceva, dar daca am facut-o SCUZE. E o MARE prostie. Vezi, mintea omeneasca e facuta sa existe doar in dualitati, lumina-intuneric, ura-iubire, frica-curaj, eu-non Eu. Dar toate astea sunt non-sensuri. Pana nu scapi de aceste dualitati nu se poate vorbi de incetarea Eului. Iar cand Eul inceteaza, ceea ce ramane este cu totul altceva, nicidecum opusul lui. Daca ramne opusul suntem inapoi in dualitati.

 altnume, on 15 august 2016 - 21:13, said:

Bun atunci intrebarea care se pune este cum se va ajunge la acest discernamant competent lucrat care sa ne mentina ori in starea de observare pura ori in starea de discernamant competent pe durata intregii vieti? De ce dispare starea de observare pura s-a inteles, dar de ce dispare starea de discernamant competent si cum ar putea fi ea mentinuta?
In starea de observare pura se poate simti durere fizica, dar cu certitudine nu se va resimti durere psihologica. Durerea fizica este ceva normal, acceptabil. Dar ceea ce doare cu adevarat, ceea ce se resimte ca suferinta este durerea psihologica. Aceasta durere psihologica ia fiinta odata cu incetarea observarii pure. Eu asta urmaresc acum, incetarea durerii psihologice, pentru ca cu durerea fizica sa zicem ca se poate coopera mai usor.

 altnume, on 15 august 2016 - 22:28, said:

Parerea mea e ca nu s-a acumulat nimic, sau aproape nimic. Perceptia si observarea atenta nu sunt acumulari. Ori era suficient sa priveasca atent faptele, fara prea multe acumulari, ca sa-si dea seama ca MC nu exista. Aceeasi treaba o putem extinde la alte procese de invatare/intelegere. Uite sa luam spre exemplu nationalismul. Nationalismul a aparut din nevoia de securitate a indivizilor. Dar privind atent faptele poti sa-ti dai seama relativ usor ca nationalismul este cea mai evidenta forma de insecuritate, ca nationalismul a dus la nenumarate razboaie si ca este o forma moderna de tribalism. Iarasi nu este necesara nici o acumulare, trebuie privite doar atent faptele. Iar daca ai reusit sa privesti adanc si competent faptele, nationalismul va fi sters din constiinta ta forever. Si acesta este un proces deinvatare care nu necesita acumulari
Invatarea unei meserii spre exemplu, sau a unei limbi straine sunt procese de invatare care necesita acumulari, evident, dar eu pe acestea nu le numesc invatare pentru a nu se confunda cu primele.

 altnume, on 15 august 2016 - 22:28, said:

Dar tu n-ai de unde sa stii ca acel adevar nu este un adevar indubitabil si infailibil. Eu n-am sa-ti pot face demonstratia infailibilitatii lui, dar cu toate acestea, adevarul pe care-l sustin s-ar putea totusi sa fie indubitabil si infailibil. Din cauza aceasta spuneam ca adevarul e o chestiune personala, care nu necesita demonstratii, nu necesita a fi dovedit altora, nu necesita a crea prozeliti, dar care, nu inseamna ca nu poate sa fie un adevar (o stare de raportare competenta la realitate).
Conform cu ceea ce spui, un adevar este o afirmatie, care te scoate din minciuna care-ti este adevar indubitabil si infailibil si te introduce intr-o stare de raportare competenta la realitate. Iar o afirmatie de genul "individul este intreaga umanitate" nu se poate demonstra a fi un adevar indubitabil si infailibil, dar nu se poate dovedi nici contrariul . Si atunci cum se poate rezolva aceasta situatie? Nicicum. Este o chestiune de abordare personala, copilul care-si va dori cu ardoare sa existe Mos Craciun (sau va fi conditionat suficient de puternic sa faca asta) va crede in continuare in existenta sa, copilul care-si va dori mai mult adevarul, va reusi sa iasa din starea de minciuna data de MC. Niciunuia cineva nu-I va putea demonstra ceva vreodata. Fiecare  isi va trai starea ade minciuna/adevar dorita de el insusi, sau sonditionat sa fie dorita. A crede sau a nu crede in MC este o chestiune pur personala si asa va fi mereu.
Singurul aspect relevant aici e ca raportarea competenta/incompetenta la realitate produce consecinte. A crede toata viata ca MC exista sigur va produce consecinte si invers. Din acest motiv raportarea competenta la realitate ar fi totusi un fapt de urmat. Daca afirmatia "individul este intreaga umanitate" este un fals, consecintele nu vor inceta sa apara si invers. La urma urmei destinul unui individ in aceasta viata materiala este in buna parte dat de convingerile sale.

Edited by Testosteron, 16 August 2016 - 09:57.

Ce logica imbatabila....cand a=b si b=0 rezulta a diferit de 0... ce mai poti spune ?
Nimic.

 Cr1spy, on 16 august 2016 - 12:42, said:

Nu esti obligat sa citesti daca te deranjeaza. Muta-te pe alt topic. Sau macar incearca sa faci comentarii la obiect ajutandu-te de logica ta imbatabila.

Edited by Testosteron, 16 August 2016 - 14:00.

Dar cine s-a referit la opus?
Dupa cum se poate constata, ramane totusi "ceva" care isi da seama, care constata, care utilizeaza in continuare pana si blamata gandire, intrucat individul in continuare se manifesta ca fiind lucid, nu se manifesta haotic, are coordonare fizica si psihica, traieste normal dar, din cauza ca perspectiva la care te raportezi vizavi de Eu, e una a unei dualitatii de contrarii, Eu-noneu sau Eu-(versus orice denumire ar da cineva), vezi in Eu (ego) un balast (dar Eul e un balast numai atata vreme cat e definit corespunzator intru a fi un balast, altfel poate fi si ceea ce a fost si ceea ce ramane, adica o CDAIDS care atunci cand este conditionata de ceva isi da seama de realitate prin prisma conditionarilor respective si cand nu mai e conditionata isi da seama de realitate prin prisma noii perspective).
Da, daca ramane "ceva opus" asa e.

In "Ghidul incepatorului" s-a evidentiat pe cat posibil atunci, cum se poate iesi din conditionare (una cate una); de fapt cine intelege principiul de functionare al unui tipar si principiul unui contratipar, intelege cum se poate deconditiona de orice tipar si cum sa iasa din orice durere psihologica (desigur tinta nu sunt bolile psihice intrucat ar fi iluzoriu sa se considere ca cineva real bolnav psihic e capabil sa se deconditioneze atata vreme cat miliarde de oamanei sanatosi nu o fac).
"Ghidul avansatului" a ramas la stadiul de proiect si poate nici nu e necesar.
Ghidul catre ceea ce spui tu, catre obtinerea unei stari de observare pura prelungita, ... si catre un discernamant competent care sa mentina deschidera ce nu permite fanatizarea, dogmatizarea, ce nu permite intrarea in realitatea contrariilor, dualitatilor de contrarii, care sa vegheze functionarea catre asa ceva,..., e una dintre temele acestui topic si printre dialoguri sau in lipsa lor apar referiri la asa ceva, se scrie treptat.
Cum se ajunge?
Intelegand, si constientizand, iar dialogurile constructive in aceasta privinta sunt o buna modalitate intrucat, o unelta importanta este constientizarea in cunostinta de cauza a intelesurilor utile intru a atinge pe cat posibil ceea ce ai scris.
Se poate ajunge prin intelegere (unei perspective corespunzatoare), constientizare si integrare a celor intelese si constientizate, avand ca unealta principala constientizarea, efort de constientizare.
Sau, se poate ajunge prin intelegere (...), constientizare si integrare..., avand ca unealta principala exercitiul practic, se lucreaza metodic stari de observare pura, se fac exercitii de a contempla pur ceva sau realitatea in general, se fac exercitii de deconditionare de iesire din tiparul general conditionator (la care se lucreaza pe acest topic) prin intermediul tiparului deconditionator (ce va fi si el intocmit candva, sau poate nu).
Scopul fiind iesirea atat din conditionare cat si din deconditionare, ambele fiind o realitate de dincolo de observara pura, dar o realitate in care suntem obligati sa intram cel putin intru satisfacerea necesitatilor, iar daca nu exista stiinta lucrului, daca se intra asa cum se face in general, atasamentul se lucreaza de la sine, rapid ajungi atasat in diferite procentaje de diferite "obiecte ale atasarii" considerate de dorit sau nu, bune sau rele, juste-injuste, adevar-minciuna, libertate-lipsire de libertate etc (desigur nu e tot una sa traiesti o bucurie sau o durere, natura si evenimentele vietii nu prea intreaba, dar durerile psihologice provin din conditionarea data de dualitati ca cele exemplificate.
Desigur o enervare, suparare, deprimare (sau contrariile: calmul, bucurie, antonimul real al deprimarii) sunt sport mondial, cum poti sa spui cuiva ca de fapt asta i se trage de la satisfactiile pe care el le vaneaza prin intermediul perceptiei secundare, al intelegerii etc?
Cine sa isi dea seama de satisfactia supararii, enervarii sau deprimarii ori de intelesurile ce sunt obiect al atasarii de acestea? Cine sa isi dea seama de satisfactia sentimentului advarului, de nivelul critic necesar si specific atunci lui, de a intelege ceva, nivel ce deschide accesul la revarsarea de sentiment al adevarului si la colapsarea starii individului in starea de incredintare vizavi de acel inteles? Acest ultim mecanism fiind sursa tuturor adevarurilor.

Aici exista divergenta perceptiei.
Opinia exprimata in acest topic e una conform careia numai detectia si discriminarea din cadrul procesului perceptiv, sunt observare pura; ce e mai mult decat asta produce, poate produce dogma.
Daca exista deschidere reala, se poate discuta fara inhibitii cauzate de perspectiva proprie sau de orgoliu ori oprobriu public.
Si intru a face asta se revina cu tema modului in care animalele isi dau seama de realitate (desigur se face rabat de la faptul ca fiecare CDAIDS ce impropriu e numita om, nu traieste/constata altceva decat propria sa realitate si de la faptul ca nici un om vreodata nu a trait real realitatea unui animal).
Animalul nu intelege prin cuvinte si intelesuri, ganduri de tip vorbire articulata, asa cum face omul, el intelege (si tu ai scris candva ca animalul nu intelege ci, percepe - ok) prin intelesuri sau perceptii de tip instinctiv.
Totusi animalul poate singur sa constate cum in anumite situatii a interpretat eronat stimulii (de exemplu s-a speriat cand nu era cazul).
De ce s-a speriat?
Intrucat a perceput realitata in cauza conform unui tipar de interpretare eronat, un "adevar"/perceptie falsa, neacordat(a) cu realitata efectiva.
Daca animalul percepe si perceptia e observare pura, cum de apare eroara?
Apare intrucat in lumea perceptiei secundare si a intelesurilor, exista aprecierea si ea e supusa greselii, erorii.
Da, in observarea pura nu se poate face nici o apreciere, de nici o nuanta, animalul (sau omul) ar sta ca tampitul si l-ar manca mustele,..., dar obsevarea pura conform perspectiva topic, nu e inserata intru a oferi o varianta a vietuirii (in starea de observare pura) ci, intru a avea un etalon de stabilitate vizavi de eroare (si fata de adevar), ..., de la care sa se dezvolte un discernamant competent ce isi da seama ca adevarul este o relativitate din care cineva isi poate face chiar o izbavire personala (dar posibil calcand peste cadavre, mai mult sau mai putin la figurat!!!).

Cum sa nu fie nationalismul o forma de invatare? Individul invata sa fie nationalist ca doar nu apare in realitate asa. Desigur nu o invata cu atata asiduitate, migala cum e necesar intru a invata o meserie,...
Da, tu vrei sa evidentiezi ca perceptia secundara e observare pura, dar nu e intrucat definirea conform perspectivei din topic nu permite. De ce e formulata sa nu permita? Intrucat asa ceva naste dualitatii contrare si conflict personal sau interrelational (de exemplu nationalism-antinationalism) si dogma.
De fapt e aceeasi problematica ca mai sus, perceptia intre a iti da seama ca observare pura si a iti da seama diferit de observare pura.

Orice numit adevar, este posibil sa fie indubitabil si infailibil ca o referire generala la posibilitati, asta ar fi posibil de stiut numai de catre total necunoscuta potentiala sursa generala a realitatii (fie ea si ceea ce stiinta numeste autosustinere a realitatii), adica de catre o posibila cauza prima a realitatii (autosustinerea fiind o posibila cauza prima).
Acuma insa, coplesitor majoritar in viata cotidiana, discernamantul obliga a nu aprecia (de exemplu) formele de realitate numite corp propriu sau hrana ca fiind ceva periculos si otrava ceva benefic.
Adevarul personal sau de grup, poate face mult rau acelui individ (conditionarea se datoreaza adevarurilor personale) sau altora; daca nu e in armonie cu constructiva proprie sau interrelationala e un adevar personal distructiv.
Se creaza confuzie daca un inteles sau perceptie secundara sunt numite adeavar, aparea dualitatea de contrarii adevar-minciuna,... si mai ales apare tendinta dogamatizarii adevarului.
Problema e ca indivizii sunt convinsi de competenta raportatii lor la realitate si de fapt ei sunt conditionati de insasi competenta lor.

Edited by altnume, 17 August 2016 - 04:43.

 altnume, on 17 august 2016 - 04:28, said:

Oare nu este Eul un balast? Il vad eu in mod eronat ca fiind un balast?

 altnume, on 17 august 2016 - 04:28, said:

In modul acesta nu se va ajunge niciodata la utilizarea observarii pure prelungite si al discernamantului competent. Pentru ca procesul descris de tine necesita timp si efort si in chiar procesul atingerii acelui scop apar alti factori perturbatori asa incat niciodata nu se va ajunge la rezultatul dorit. La discernamantul competent ori se ajunge intr-o clipa, ori nu se ajunge niciodata.

 altnume, on 17 august 2016 - 04:28, said:

Exista vreo urma de satisfactie in suparare, enervare sau deprimare?

 altnume, on 17 august 2016 - 04:28, said:

Ei aici este cheia problemei. De fapt este un cerc inchis. Indivizii sunt convinsi de competenta raportarii lor la realitate, raportare care in esenta este incompetenta, dar pentru ca ei o considera competenta, o adancesc, ceea ce-i face si mai incompetenti.

Asa cum s-a evidentiat, depinde din ce perspectiva e abordat Eul (cum il defineste cel in cauza).
Daca se abordeaza dintr-o perspectiva tip Eckhart Tolle, atunci rezulta ceea ce spui; daca se abordeaza din perspectiva stiintei psihologice, Eul este o functie a creierului, functia de sistem executiv central.
Idiferent ce evenimente intervin, functia sistemului executiv central (Eul) e imperios necesar sa activeze altfel ceea ce e numit fiinta umana se va manifesta ca o leguma (nu poate sa dispara Eul intrucat acea fiinta ramane intr-o stare de vegetatie).
Da, exista diferite sisteme care, functional, pot deveni dominante, insa prelund functia de Eu.
E ca in domeniul militarizat, "functia bate gradul"; poate cineva sa aiba orice grad, depinde ce functie detine; poate avea un grad inferior si sa detina o functie superioara.
In psihologie e evidentiata chiar posibilitatea trairii concomitente a unei experiente duale, doua siteme pot prelua concomitent functia de Eu, fiecare utilizand anumite forme anatomice si psihice de manifestare.
Balastul exista, e real, dar nu e Eul, el este un tipar cognitiv, un tipar de perceptie, intelegere si afectivitate functional integrat, adica conditionarea, tipar ce produce reflexul conditionat, atitudinea (in sens de comportament psihic) si comportamentul (fizic) specific conditionarii in cauza.

Corect partial ceea ce s-a scris aici, ghidul e functional, se pot obtine rezultatele scontate.
Adica un tampit ajunge destept intr-o clipa? Intrucat da, e necesar ca cel in cauza sa se destepte ca sa iasa din conditionari sau sa iasa din dualitatile contrare (ca abordare).

Asa e, cineva poate sa iasa din conditionare si prin vointa bruta, fara sa constientizeze prea mult dar, sa iasa cineva din conditionare sau dualitati..., fara sa inteleaga ce sunt si cum functioneaza conditionarea, deconditionarea, si dualitatile, e dovada de SCM (stare de constiinta modificata; a nu se confunda cu SCA - stara de constiinta alterata) sau de inocenta in interpretare ori interes ce stimuleaza strategia de marketing la cote mult diferite fata de potenta produsului (sau ceva ce scapa momentan).
Pe scurt, atunci cand (de exemplu) cineva se supara, el se considera indreptatit (dualitatea contrariilor just-injust) sa se supere.
Daca altcineva, chiar atunci cand acela e gata a isi dea acces la "emotia supararii", ar fi posibil sa ii interzica asta (accesul la a se supara), acela s-ar simti din nou nedreptatit si frustrat.
De ce?
Intrucat supararea sa indreptatita (in acceptiunea sa, in adevarul sau), era premiul primit ca urmare a nedreptatii suferite, ii aducea o satisfactie.
Se poate constata foarte usor cum fiecare savureaza faptul ca se supara pe ceva, pe cineva, faptul de a se enerva; daca nu i s-ar permite in momentul critic sa se supere, sa se enerveze, ar suferi o a doua suparare.
La fel e si in deprimare si la fel e si in cazul sentimentului advarului, are loc deversare de satisfactie si de aceea respectivii au o asemenea atitudine psihica si comportament, vaneaza satisfactia dar nici habar nu au.
In cadrul "Ghidului incepatorului" sau oferit mai multe detalii.

Edited by altnume, 18 August 2016 - 01:03.

 altnume, on 18 august 2016 - 00:48, said:

Animalele nu au Eu si totusi mie nu-mi par deloc legume. Si aici ori Eckhart Tolle, ori stiinta psihologica greseste. Ambele variante nu pot coexista. Eul este o functie a creierului dar o functie care nu este deloc necesara, dar ca sa vezi chestia asta e drum lung.

 altnume, on 18 august 2016 - 00:48, said:

Un tampit ajunge destept ori intr-o clipa, ori niciodata, mai degraba a doua varianta. Pentru ca daca introduci timpul in ecuatie, timpul nu face decat sa adanceasca tampenia. Un tampit care se va stradui sa devina destept, prin orice metode aplicate de-a lungul unei perioade de timp, nu va face decat sa se tampeasca si mai tare. Unele probleme s-a putea sa si le lamureasca este adevarat, dar intre timp vor apare altele si altele, mult mai complexe care vor adanci gradul de tampenie, desi probabil el va trai cu iluzia ca este pe cale de a se indestepta. Dar e doar o iluzie. Din acest motiv , repet, tampitul poate deveni destept intr-o clipa sau niciodata. Ce trebuie sa se intample in acea clipa, astfel incat inclusiv celulele lui cerebrale sa sufere modificari atat de profunde incat sa devina din tampit destept,, asta e o cu totul alta poveste, pe care o putem aborda daca vrei. Dar acea miscare trebuie sa se produca intr-o singura clipa. Acum e-adevarat ca procesul de limpezire a creierului s-ar putea sa dureze mult mai mult, dar miscarea de incepere a purificarii cerebrale trebuie sa aiba loc intr-o fractiune de secunda sau niciodata. De fapt cred ca ti-am mai spus chestia asta si pe un alt topic. Stiu ca este contrar a ceea ce se cunoaste, stiu ca suna total impotriva curentului si totusi asta este adevarul. Este daca vrei ca si cum ai merge toata viata catre nord si dintr-o data iti dai seama ca pentru a ajunge la destinatie trebuia s-o iei inspre sud. Bineinteles ca in clipa in care vei face stanga imprejur nu ai ajuns la destinatie, respectiv creierul nu-ti este inca limpezit cum ar trebui, dar cel putin ai luat-o in directia corecta. Cu alte cuvinte in tine mai exista inca un grad ridicat de tampenie, dar miscarea de purificare deja a inceput, directia spre destinatie este cea corecta. Intoarcerea cu 180 grade ori are loc intr-o secunda, ori niciodata. Intoarcerea de 180 grade inseamna ca in tine tampenia a incetat si de-acolo incepe inteligenta. Cand are loc? Cand ti-ai dat seama ca mergi intr-o directie gresita.
Supararea, enervarea , depresia sunt manifestari absolut normale. Mai putin normala este incercarea indivizilor de a anihila aceste sentimenta pentru ca nu da bine. Si atunci apare dualitatea: individul este suparat, dar face eforturi sa nu fie, el este depresiv dar face eforturi sa nu fie. Si pe fondul acesta pot aparea o serie de probleme mult mai grave.

Edited by Testosteron, 18 August 2016 - 09:42.

Se poate argumenta cochetaria ca un “apanaj” al doamnelor, totusi "cochetaria" la cote (numite de catre oamei drept instinctive) exista si in cadrului  mediului femel animal.
Doua animale (frati si chiar gemeni) nu dezvolta aceeasi personalitate, chiar daca din perspectiva umana se considera a o face instinctiv.
In concluzie, desi Eul uman e altceva, ar fi total nepotrivit sa se considere psihicul animal lipsit de o anumita forma de Eu; functionarea Eului uman implica si NCSA (numitul presconstient) si NCSE (numitul inconstient), nu functioneaza utilizand numai ceva de care animalele nu beneficiaza.
Dar nu asta e problema, ceea ce tot sustii e asemena cu a conduce autovehicul pe giratoriu la nesfarsit din cauza ca tu vrei neaparat sa "moara" o denumire si anume cea de Eu impreuna desigur cu balastul propriu-zis (intrucat la tine Eu=balast) si asta deoarece ai aderat la doctrina aceasta (la moda) de provenienta vestica (via orient) atat de mediatizata si in Romania in deceniile postdecembriste.
S-a scris de mai multe ori, animalul desi nu isi da seama prin perceptie secundara, prin intelegere si prin gandire (toate) de tip vorbire articulata asa cum face omul datorita dezvoltarii unui limbaj articulat (animalul nu intelege, nu percepe in cuvinte articulate), el o face instinctiv, isi da seama prin perceptie secundara, prin intelegere (numita de catre om) instinctiva, asa cum si omul e capabil in frageda copilarie; mai tarziu datorita vorbirii articulate omul utilizeaza tot mai putin perceptia secundara, intelegerea instinctiva (locul fiind luat de perceptia secundara, de intelegerea de tip vorbire articulata).
Deci, asa cum s-a scris si mai sus animalul beneficiaza curent de percepe secundar instinctiva, perceptia de care si omul poate beneficia dar, acest gen de a iti da seama, nu este un reper obiectiv al "adevarului", intru a fi utilizata ca model uman in obiectivizarea naturii realitatii drept adevar indubitabil.

Termenul "destept" era utilizat in sensul: fiecare prin educatie isi sporeste bagajul de cunostinte si nu mai e asa de inocent (labil/tampit) ca in copilarie cand nu era capabil nici sa se hraneasca singur si lingea tot ce gasea.
Referirea ta pare a fi totusi la o SCM care din diferite motive nu e numita SCM, adica o modificare spontana in constiinta prin care inteligenta (sa zicem), capacitatea intelectuala in sine sa fie activata la cote superioare (asa ceva, ce include modificarea ulterioara a creierului in functie de cele dezvoltate intelectual, in psihologie se numeste SCM).
Si exista impresia ca automat dupa o asemenea modificare, respectivul va dezvolta abordari de problematici asa cum faci tu, va dezvolta o perspectiva ce sustine ceea ce sustii tu, (tu considerand ceea ce scrii si spui a fi ADEVARUL)?

Supararea, enervarea, depresia nu sunt manifestari absolut normale decat pentru "tampiti" (nu e o referire la tine sau la cineva anume; teremenul a fost utilizat numai pentru a avea continuitate cu utilizarea sa precedenta).
De ce?
Intrucat din lipsa de cultura considera normalitate o anormalitate (ridicata la statut de normalitate din prostie), ceva distructiv ce treptat ii scurteaza viata, ceva ce ii distruge sistemul imunitar incet dar sigur.
Si s-a explicat in precedenta interventia subtilitatea prin care aceste apucaturi primitive se fac doribile clientilor umani prin satisfactia oferita de care insa acestia desi se infrupta cu nesat nici nu isi dau seama (asa de robotizati sunt, asa de conditionati).
Daca tu consideri supararea, enervarea si depresia ca ceva normal, atunci depre ce deconditionare mai vorbesti?
Individul se deconditioneza de dualitatile contrare dar in continuare se balaceste in depresie si suparari?!!!
Chiar nu se intelege nimic din cele discutate, chiar asa de puternica e preconceptia? Cum poti sa scrii asa ceva:

Quote

"Pentru ca nu da bine"???!!!
Asa cum individul nu a facut nici un fel de efort (nu si-a dat seama ca face vreun efort ca sa asimileze anumti stimului ca ofensatori precum si reactile la ofensa in cadrul tiparului ofensei, asa cum nu si-a dat seama a face vreun efort intru a isi asimila anumiti stimuli ca si comenzi pentru tiparul supararii creat si a dezvolta in cadrul tiparului ractia la suparare, asa cum nu si-a dat seama de nici una dintre componentele ce i s-au constituit in tipare, le-a asimilat de la sine intrucat asa e educatia actuala a umanitatii si in lipsa de educatie atasarea de nefirescul transformat in firesc e fireasca), tot asa e si cu deconditionarea, nu face efort in sensul dat de tine (de cei ce adera la ideologia aceasta la care si tu ai aderat), vine de la sine daca isi ia ca repere obiective alte perceptii secundare si alte intelesuri, alta perspectiva (desigur nu ca adevar indubitabil).

Supararea, enervarea, depresia si o multitudine de conditionari reprezinta o asimilare treptata a nefiescului, formarea tiparelor respective, ca de altfel a tuturor tiparelor sale, un nefiresc acceptat ca firesc din deficit evolutiv.

Un individ la o emisiune tv. prezenta orgasmul atins de el la cote "paroxistice" (prezentara era paroxistica), daca insa era ascultat cu atentie si in cunostinta de cauza, devenea evidenta denaturarea exprimari; el cauta sa dea oricarei forme de excitare pe care o simtea in cadrul actului sexul, o tenta orgasmica si asa ii rezulta un orgasm la care individul de rand deabia viseaza; era insa o facere din vorbe, strategie de marcheting sau inocenta labila ori ceva ce scapa momentan.

Edited by altnume, 19 August 2016 - 09:37.

 altnume, on 19 august 2016 - 09:07, said:

Sa inteleg deci ca tu nu te superi, nu te enervezi si nici n-ai avut in viata ta vreo depresie?

continuare (la http://forum.softped...0#entry19675297 in cadrul "Tiparul general conditionator uman" din cadrul "Conditionarea si deconditionarea NCSA"

Tot ceea ce scrie in topic reprezinta o masca, masca exprimarii specifice acestei CDAIDS initiatoare, prin formele sale de realitate numite psihic propriu.
De ce o masca?
Intrucat orice utilizare a perceptiei secundare si a intelegerii (in sensul explicat in topic intr-o interventie precedenta) sunt o manifestare bazata pe specificitatea si acumularile ei (desigur prin formele de relitate numite fizic si psihic propriu).
Oricand poate sa apara o alta CDAIDS si sa aduca imbunatatiri majore celor scrise sau chiar sa ofere o alta perspectiva mult superioara; e legea evolutiei.
Natura realitatii cuprinde o multitudine de legi, doua dintre ele sunt atasarea si emotionarea (in sens de acces la afecte, la afectivitate).
1 - In modul clasic de functionare CDAIDS numita om, se ataseaza automat prin afectiunea atasarii asimilata azi ca iubire de acele forme de realitate fata de care experimenteaza satisfactii (asimilate ca placeri), bucurii, iubiri (unele devenind accesibile numai prin intermediul culturalizarii, cultivarii, obisnuintei).
2 - In modul clasic de functionare CDAIDS numita om, are acces la stari afective numai prin intermediul perceptiilor secundare (identificarea si interpretarea) si al intelegerii (in sensul explicat in cateva interventii din topic), nu spontan.
In modul clasic de functionare, daca o CDAIDS ar ramane permanent in observare pura, senzatii si perceptii primare (detectie si discriminare), nu s-ar atasa nicodata de nimic si nu ar avea acces la afectivitate; asa ceva insa nu e posibil, nici cel putin nu permite natura din motiv de necesitati, ca sa nu se mai faca referire la deprinderea necesara intru asa ceva.
Intrucat desfasurarea conceptuala a explicarii de principiu a functionarii tiparului general conditionator uman se afla la punctul 2 "Obiectul atasarii", se reaminteste care sunt aceste obiecte reale fata de care CDAIDS ce e numita om, se ataseaza prin formele de realitate de care benficiaza si pe care la modul general le-a asimilat drept corp fizic si psihic propriu (si a facut asta tocmai prin componentele psihice numite perceptie secundara si intelegere): ele sunt perceptiile secundare si intelesurile pe care CDAIDS le atribuie formelor de realitate la care are acces, de care beneficiaza.
Daca de exemplu cineva spune ca isi iubeste mama.
Coplesitor majoritar el este atasat de mama dar, de fapt el nu e atasat decat indirect de acea complexa forma de ralitate a realitatii proprii, forma numita "mama" ci, el este atasat de forme de realitate numite perceptii secundare si intelesuri (inclusiv rationamente, ideatii, intuitii, ...) vizavi de aceasta forma proprie de realitate numita mama, forme prin care identifica si interpreteaza perceptiv si/sau intelegator forma de ralitate "mama", ca ceva "de iubit" intrucat e mama, l-a nascut, e asa, e pe dincolo, ii face, se comporta,..., astfel incat "e normal" sa se ataseze (el se ataseaza fara sa isi dea seama ca se ataseaza, lucrarea de atasare se aface la NCSA - nivel constient subtil apropiat)
La fel cel ce e atasat de un anumit tip de aliment (de exemplu bomboane ...); el nu e atasat decat indirect de bomboane, el e atastat de fapt de gustul lor, si de alte beneficii, de alte stari legate in general de masticatie (de exemplu consistenta structurala).
CDAIDS (prin intermediarul uman desigur, uman asimilat tocmai prin componentele lui psihice perceptie secundara si intelegere) identifica si interpreteaza formele de realitate la care are acces (inclusiv orice actiune, miscare), inclusiv formele de realitate numita realitate proprie de a fi.
Din identificarea de sine si din identificarea formelor de realitate diferite de ceea ce e numit corporalitate (creier inclus) si psihic propriu (sine inclus; e intrucatva improprie exprimarea intrucat o CDAIDS ce e numita om, nu isi da seama vreodata de altceva decat de propria sa realitate care din perspectiva stiintifica e realitatea sa psihica ca un corespondent al unei posibile realitati externe psihicului) rezulta baza tuturor interpretarilor legate de statica sau dimanica formelor de realitate, legate de toata relationarea umanului cu el si cu ceea ce e diferit de el.
Practic prin identificare se da accesul la interpretare (perceptiva sau/si intelegatoare) si de aici incepe marea "cavalcada" a dualitatilor contrare gen: conditionare-deconditionare, adevar-minciuna, just/drept-injus/nedrept, libertate-lipsire de libertate, placere-durere, (de) dorit/poftit-(de) nedorit/nepoftit, bun-rau, pozitiv-negativ, criptare naturala-perceptie secundara/inteles, lumina-intuneric, viu/viata-mort/moarfte, organic-anorganic, mic-mare, gras-slab, destept-prost, fumator-nefumator, lacom-cumpatat, harnic-lenes, orgolios-smerit, avar-generos, fricos-curajos, ager-molatec, coleric-flegmatic, cult-incult, abil-stangaci, smecher-"nesmecher", tare-moale, mic-mare, vizibil-invizibil, stiintific-nestiintific, credincios-necredincios, adult-copil, static-dinamic, material-imaterial, iad-rai, angelic-demonic etc.
Prin identifiare si interpretare, practic se deschide accesul la existenta (realitate existentiala) al CDAIDS (altfel, ar beneficia numai de realitate de tip observare pura atat cat ii permite natura realitatii), asa ajunge de se considera om, corp fizic, psihic, suflet, spirit, energii, constiinta, asa ajunge de se identifica si identifica, de interpreteaza toate cele pe care le sustine azi.
Un alt foarte important obiect al atasarii sunt satisfactiile.
Si de fapt CDAIDS ce e numita om, tocmai prin acest uman de care beneficiaza, se ataseaza de intelesuri (respectiv de formele de realitate in cauza fata de care dezvolta acele intelesuri) intrucat imediat (gustul dulce) sau treptat (cultura muzicala, hobbyurile in general, ii ofera satisfactie) ofera satisfactia; ceea ce este foarte interesant si surprinzator, pana si durerile (gen suparare, depresie, enervare, suferinta psihica in general) ofera o subtila satisfactie pe care cel in cauza o savureaza din plin dar nu e constient de ea in cunostinta de cauza la NCO (nivel constient obisnuit) ci numai la NCSA (nivel constient subtil apropiat; numit si preconstient); despre aceste satisfactii subtile s-a mai scris, inclusiv in ultimile doua interventii).
Unele tipare ale tiparului general conditionator uman de la NCSA s-au format treptat, altele foarte repede.
De exemplu tiparul atractiei dulcelui s-a format de cum CDAIDS (prin umanul sau) a inceput sa consume dulcele intrucat dulcele reprezinta o criptare naturala atractiva, care ofera satisfactie, asimilat ca placere (spre deosebire e durere care ofera o insatisfactie asimilata ca suferinta).
Tiparul enervarii, de exemplu, s-a format treptat (in diferite variante vizavii de stimululii fata de care se construieste reactia).
Cum se formeaza tiparul?
CDAIDS are acces la detectie, discriminare, precum si la identificare si interpretare perceptiva dar si intelegatoare si, odata ce constata stimulii (constata formele de realitate accesibile ei pe care tot ea prin uman le-a atribuit cu o realitate psihica corespondent al unei presupuse realitati externe psihicului) iese in general din realitatea perceptiva primara si intra in realitata perceptiva secundara, in intelegere despre formele de realitate pe care le constata, intra in existenta (altfel nu ar sti nimic despre toate cele pe care le stie si care tocmai intrucat le stie ii ofera existentialitate cunoscuta; daca nu ar face asta, ea ar fi constatat formele de realitate intrinsec atat cat i-ar fi permis natura realitatii, adica primar perceptiv, prin detectie si discriminare ce intra in perceptie primara; existenta e grosso modo o inventie a CDAIDS si asta prin formele de realitate mijlocitoare numite generic fizic si psihic propriu), e o conventionalizare a ceea ce ofera natura realitatii.
Nu exista ceea ce ofera natura realitatii si fara a fi conventionalizat de catre CDAIDS prin mijlocitorul sau uman?
Nu se stie daca exista, dar in mod sigur ele reprezinta forme de realitate la care CDAIDS are acces ca realitate (nu ca realitate si existenta ci, numai ca realitate fara existenta; ralitatea poate include si existenta) si, are acces nu neaparat prin mijlocitorul uman desi, asa cum nu e posibil de dovedit moartea ca delimitator intre viata si totala disparitie de absolut orice fel, tot asa nu poate fi dovedita dependenta totala a CDAIDS de mijlocitorul sau uman (cuantica creierului e inca o mare necunoscuta intrucat nu s-a descoperit in creier corespondentul unei realitati si existente independente de CDAIDS care sa reprezinte realitatea efectiva pe care acesta o constata, o traieste, nu s-e descoperit in creier imaginea copacului vizulizat).
Deci CDAIDS prin constatarea mijlocitorului sau uman prin care constata existentialitatea, incepe sa construiasca specific aceasta existenta dupa chipul si asemanarea pe care tot prin acest mijlocitor (forme de realitate constatate si asimilate arbitrar ca fizic si psihic propriu; desi natura realitatii altfel ii pune la dispozitie simtirile vizavi de acedst forme vizavi de celelalte) si-a construit-o ei.
Intrucat nu e suficient de evoluata CDAIDS modeleaza conventional realitatea intr-o existenta primitiva, una a conditionarilor si deconditionarilor, precum si a unei multitudini de dualitati contrare.
Binenteles ca natura realitatii i-a pus la dispozitie tot acest amalgam de forme de realitate si nu i-a dat un prospect de utilizare, nu i-a dat instructiuni de folosinta dar, i-a dat acces la discernamant.
Partea nefavorabila e ca discernmantul devine competent treptat si CDAIDS costata azi cum, ceea ce ii apare drept umanitate, inca nu stie dupa zeci, sute si chiar miloane de ani de evolutie, sa gestioneze existenta construita pe "scheletul" formelor de realitate la care are acces prin constatarea intrinseca, adica prin ceea ce psihologia numeste discriminare si detectie perceptiva (perceptie secundara); si nu ca nu stie, dar o face asa de primitiv incat e prizoniera dualitatilor contrare; evident natura a introdus in joc durera numita durere fizica si necesitatile cu toate inconvenientele lor, dar de aici si pana la toata durera (asimilata ca suferinta si zis) psihica, e cale lunga.
Ce face o CDAIDS prin mijlocitorul sau uman?
Constata, de exemplu, anumite forme de realitate si fie prelund de la alte forme de realitate ce ii apar ca umane, fie din initiativa proprie, le identifica, le interpreteaza, le atribuie carcteristici si, asa se face ca pe unle le considera ca forme fata de care se impune a se supara, asta dupa ce asimileaza cum se utilizeza (si poate ce este) supararea; imitatia e un factor important de invatare.
Asa cum s-a scris la momentul respectiv, CDAIDS isi formeaza din anumite forme de realitate considerate corespondenti psihici ai presupusilor stimuli externi psihicului, comenzi ale tiparului pe care si-l structureaza (al tiparului general al supararii in acest caz), tipar ce contine o multitutine de tipare ale supararilor, tipar ce, ca orice tiapar, niciodata nu va actiona singur ci, impreuna cu tiparul general sau/si particular al perceptiei secundare si intelegerii, cu tiparul dreptatii si nedreptatii, al adevarului-minciunii, cu tiparul poftirii satisfactiilor si cu alte tipare.
Tiparele supararilor nu sunt genul care sa se formeze imediat, ele se formeaza treptat pe masura ce respectivul il structureaza la NCSA (fara sa isi dea seama la NCO, desigur prin comportamentul sau psihic si fizic (de care e constient la acest NCO).
Pe masura ce se formeaza tiaparul, comanda are rol declansator al sau (tiparului) intrucat ea ajunge sa reprezinte acele perceptii secundare, acele intelesuri asimilate si integrate tiparului conform carora forma de realitate respectiva e una ce impune permiterea accesului la "afectul/afectele supararii" (tristete, enervare, frustrare etc); practic ca urmare in general a unei considerate nedreptati, intamplari nefavorabile, fatalitati..., cel in cauza vanand satisfactia supararii isi da acces la starea desuparare a premiu de consolare, ca un surogat al razbunarii.
Comanda da acces la afectul/afectele supararii, iar acesta intra in realitatea celui in cauza (sau el in dimensiunea ei; cum vrea fiecare sa interpreteze) si se transforma in comanda pentru partea a doua a tiparului, pentruTAC; s-a ma scris despre ele in cadrul "Comanda".

Asa procedeaza CDAIDS cu toate cele ce se pot considera dualitati contrare, atat cu cele considerate pozitive, bune, de dorit, cat si cu cele considerate negative, rele, de nedorit.
Cum ar trebui saprocedeze?
Se va expune in tiparul general deconditionator (in prinicipiu cam resiese din cele scrise pana acum).

Edited by altnume, 20 August 2016 - 05:04.

Parerea mea, ca asa cum ai vorbit de cunoastere-satisfactie incatusatoare si cunoastere-satisfactie eliberatoare, ar trebui sa vorbesti si despre emotie-satisfactie incatusatoare si emotie-satisfactie eliberatoare.

 Testosteron, on 18 august 2016 - 09:36, said:

Deci, exista impresia ca automat dupa o asemenea modificare, respectivul va dezvolta abordari de problematici asa cum faci tu, va dezvolta o perspectiva ce sustine ceea ce sustii tu, (tu considerand ceea ce scrii si spui a fi ADEVARUL)?

 Testosteron, on 19 august 2016 - 11:53, said:

Acesta ar fi posibil de numit ca ceva ideal.
Nu e chiar asa intrucat daca in situatiile specifice, respectivul nu are rectiile consacrate ca firesti in acest nefiresc ce a devenit de-a dreptul conduita etica, atunci el va fi sanctionat de cei din jur; daca nu se enerveaza nu e luat in seama, daca nu se supara e considerat ciudat, daca nu se intristeza, nu se deprima apare drept anomalie, daca nu se rusineaza e considerat nesimtit etc.
Dar nu, acestea nu sunt normale decat intrucat din primitivism au fost asimilate asa; nu e potrivit nici sa se supere, nici sa se enerveze (mai ales enervarea ca furie), nici sa se deprime sau sa se intristeze, rusineze etc.
Singura atitudine real normala e una de responsabilizare vizavi de situatiile in cauza (in fond vizavi de ceea ce s-a asimilat a fi el si ceilalti), dar nici aceasta ca acces la afectul responsabilitatii altfel decat ca stimul, nu ca emotie si cu atat ma putin ca sentiment.
Daca individul permite accesul la frica ca afect (intrucat si perspectiva despre ea e la mare moda tot asa adusa in vest via orient) este o mare eroare; in mod normal individul e potrivit a sesiza frica ca senzatie si eventual ca perceptie primara si imediat prin perceptie secundara si intelegere utilizate prin discernamant competent, sa o transforme in comanda pentru declansarea, pentru accesul la responsabilizare (fara a face nici din aceasta altceva decat un stimul pentru o perceptie secundara si intelesuri rsponsabile, competente) vizavi de siguranta formei complexa de realitate asimilata drept corp fizic propriu (sau al altora), atat; dar nu, lipsa de educatie competenta aceasta forma de realitate odata sesizata e lasata sa duca in emotia fricii si in fobie.

In plus, cum sa beneficieze cineva inca din copilarie de asa ceva (dupa cum intrebi) daca umanitatea nu a dezvoltat deocamdata stiinta lucrului intru a nu educa copiii in acest sens "conditionator"?
E potrivit ca individul cel putin sa isi dea seama de nocivitatea acestor conditionari si pe masura ce intelege cum functioneaza sa isi formuleze tipare deconditionatoare ale caror intelesuri sa le constientizeze pana ce isi fac efectul (sau sa abordeze tot tiparul general conditionator printr-un tipar general deconditionator).
Chiar daca utiizeza aceste afecte, sa o faca in cunostinta de cauza si fara a le pierde din puterea vointei si a discernamantului.

Prin ce forma de manifestare are loc acea modificare instantanee despre care ai scris?
Cine o face, el sau altcineva?
Cat timp ii e necesar cuiva ca sa poata ajunge la a fi capabil sa produca o modificare spontana de acest fel?
Cat timp ii ia dupa, ca sa iasa de sub "hegemonia" dualitatilor contrare?

 Cr1spy, on 20 august 2016 - 05:28, said:

Sincer, momentan nu stiu unde si ce am scris despre ceea ce spui, ca sa imi dau seama exact ce imi recomanzi, daca vrei sa detaliezi.

Edited by altnume, 20 August 2016 - 05:56.

http://forum.softped.../#entry19284760

 altnume, on 20 august 2016 - 05:49, said:

Prin ce autoritate vii tu sa spui ce anume este normal si ce nu este normal?
Am  spus ca afirmatia "Eu sunt umanitatea" reprezinta un adevar transcendent. Umanitatea in majoritatea ei covarsitoare se enerveaza, se supara si uneori intra chiar in depresie. Cum as putea eu sa spun "sunt umanitatea" daca eu as fi altfel?

Edited by Testosteron, 20 August 2016 - 08:00.