Excursie in Alpi

@Nefertiti_02: Multumim pentru povestirea detaliata a calatoriei si pentru poze!.

Ziua 4
Avand internet la pensiune, ne-am facut lectiile, adica am verificat drumul, localitatile prin care urmam sa trecem, si asta s-a vazut in traseul parcurs in aceasta zi.
Micul dejun a fost imbelsugat, dar in asteptarea lui am vizitat putin cimitirul din jurul bisericii. Trecand peste faptul ca pe un mormant am vazut flori de colt reale, ne-a uimit multitudinea de flori si de ingerasi de pe morminte.
Pentru ca mirosea a balega, am fost curiosi si am descoperit ca in casa vecina, la parter, in zona unde sunt de obicei garajele, erau cateva vacute. Garate!

Am continuat cu drumul pe autostrada, prin tuneluri, pe langa castele vazute pe marginea drumului.
Ne-am hotarat sa urmam sfaturile citite pe internet si sa iesim de pe autostrada, ca sa alimentam cu benzina, inainte de a intra in Elvetia. Cu ocazia asta am intrat intr-un fel de caramangerie din Tirol, “Handl Tyrol”, unde am gustat fel de fel de sunci bine pregatite. Evident, dupa atata gustare… am facut si ceva vanzare (minima posibil). Nu era ora pranzului si ne-a parut rau, pentru ca meniul zilei parea foarte apetisant si ieftin.

Ne-am reintors pe autostrada, dar nu pentru multa vreme, pentru ca se faceau reparatii la tunelul St. Anton.
La intrarea in zona de reparatii… GPS-ul recomanda “ la stanga”, dar am luat-o la dreapta conform indicatorului. Oricum… aceasta balbaiala ne-a dat posibilitatea de a merge in urma unui tractor, pe un drum plin de serpentine spre localitatea St. Anton. Coloana de masini formata, cred ca avea 1 km, dar asta nu parea sa-l deranjeze pe “tractorist” care isi vedea de drumul lui, fara a incerca sa faca o halta intr-o parcare, pentru a permite kilometrului de masini sa-l depaseasca.
Ne-am reintors (pana la urma, dupa vreo 20-25 km) pe autostrada, spre Elvetia, de fapt Liechtenstein. Am hotarat sa vedem si Vaduz-ul, asa ca am parasit autostrada la Feldkirch.
Orașul Vaduz este capitala Principatului Liechtenstein, una din cele mai mici țări din lume. Spre vest este separată de Elveția de râul Rin, iar munții o despart la est de Austria.
Era duminica dupa-amiaza, si pentru ca la urmatoarea cazare trebuia sa platim in franci elvetieni, CHF, era musai sa gasim un bancomat sau un exchange.
Între Elveția și Principatul Liechtenstein nu există graniță și nici vamă, cele două state coabitând într-o uniune vamală de conveniență. Uniunea este și monetară așa că CHF erau valabili si aici.

Era o caldura cumplita si ne-am limitat la o plimbare pe pietonalul central al orașului.
Pietonalul este ”decorat” cu palmieri în ghivece, dar și multe alte specii de plante ce cresc natural, destul de multe flori, bănci plasate strategic pentru turiștii obosiți, un birou de turism pentru informare și multe restaurante cu terase. Peste tot sunt amplasate statui aparținând unor artiști contemporani, ciudate dar interesante.
Peisajul orașului este dominat de Schloss Vaduz (Castelul Vaduz) reședința familiei princiare, locuit permanent, si din aceast motiv nu se poate vizita. Cu o vechime de 700 de ani, este ridicat pe o stâncă abrupta, deasupra orașului, fiind vizibil aproape oriunde ai fi, edificiul fiind simbol al principatului și al orașului.
Muzeul Poștei, Muzeul Noldi Beck (Muzeul schiului), Muzeul Național din Liechtenstein… toate erau inchise in torida zi in care ne plimbam noi pe acolo. Am vazut un fel de spectacol de amatori, in aer liber, am vazut un fel de circ ambulant cu lame plictisite.
În final am ajuns la Catedrala Sfântul Florian cu turla ei semeață. Biserica a fost clădită în anul 1873 pe locul unei vechi biserici medievale și a fost ridicată la rangul de catedrală romano - catolică în anul 1992 de către Papa Ioan Paul II. Am intrat evident… pentru ca era racoare inauntru….
Nu ne-a luat mult să vizităm micuța capitala. Am rezolvat si cu schimbul valutar (la paritatea 1 euro = 1 franc elvetian). Nu ne-am putut atinge de vreo cumparatura (un magnet de frigider era 10 euro), sau de un restaurant. Am luat de la un Coop din centru  apa rece, iaurt si ceva bere… la preturi rezonabile.
Oricum, ne pregatisem psihologic… pentru preturile din Elvetia…

Am plecat in continuare spre cazarea din Elvetia. Pe drum, am oprit la o padurice pentru un picnic. Am trecut prin portile care separa Liechtenstein de Elvetia… am vazut si o nunta… Noroc !
Caldura torida era cu noi… Elvetia la 34-35 de grade Celsius… cine a mai pomenit?

Cazarea din Elvetia era cea mai scumpa din toata calatoria… Asta nu inseamna ca ne-am aventurat la ceva ... de nota 10. Nooooooo… nu ne permiteam asa ceva… Minim posibil … Cabana in pustietate, tip grison. In traducere, cabana de schiori, in creierii muntilor… E drept ca baia, desi era comuna, oferea toate conditiile de confort.
Si totul verde …
Un rau in fata cabanei… un mare club de golf la 200 de metri, in catunul numit Selva… lume civilizata… si bogata rau…

Oricum in Elvetia am vazut nenumarate Lamborghini, Ferrari, Porsche, Mercedes-uri, Lotus... decapotabile si elegante… masini de peste 100.000 euro. Un fleac pentru unii..
Si totusi… si in asa lume bogata, talangile vacilor si oilor care pasteau in jur…. aveau acelasi sunet: de liniste si pace.

(va urma)

PS. Cateva precizari…
1. Vigneta am cumparat-o pentru a folosi autostrada in Tirol
2. “mijlocul Dolomitilor” ar trebui  interpretat  “zona Dolomitilor”
3. Drumul spre Riva del Garda a fost  cel de pe partea de vest a lacului, prin Salo, Bogliaco, Limone sul Garda, adica SS45bis
4. Spre Austria am mers  prin Rio de Pusteria, Brunico, Dobbiaco, Lienz, adica pe SS49
5. Nu am urcat pe varful Grossglockner la 3798 m, l-am admirat doar de la popasul Kaiser Franz Josefs Hohe de pe Grossglockner Hochalpinstrasse

Nefertiti_02, on 16 iulie 2015 - 11:54, said:

Ştiam. Pe una din poze se vede un indicator pe care scrie clar: SS45bis.


Sănătate şi felicitările mele !

Edited by OvidiuNS, 16 July 2015 - 15:23.

Nefertiti,  singura precizare nelamurita intre timp ramasese nr.4, adica cea privind traseul. asta mai ales ca ai postat la turism auto. nu reiesea de nicaieri ca aveti in plan un circuit (in fiecare noapte cazare in alta locatie), deci ca ati parasit definitiv cazatrea din riva del garda si v-ati cazat in at.. neclar a fost si faptul daca ati parcurs sau nu grossglocknerstrasse in acea zi, insa si asta s-a lamurit.
poate ar fi fost mai indicat sa faci la inceput un rezumat al intregului traseu parcurs, sau macar la inceputul descrierii fiecarei zile, pt ziua respectiva.
asteptam continuarea!

dariuscha, on 17 iulie 2015 - 10:30, said:

Haideţi s-o lăsăm să descrie toată călătoria şi o-ntrebăm pe urmă (dacă vom mai avea ce întreba).


Sănătate şi tcb !

Frumos circuit, asteptam continuarea.

Ziua 5

Dimineata… mustele ne-au reamintit … ca nu exista frontiere… E drept, la cabana nici plase de muste nu existau.

Micul dejun l-am luat la Sedrun unde am mancat cel mai elegant, cel mai elaborat, cel mai super mic dejun. E drept, daca il cumparai, era 24 franci/pers. Am servit somon fume, un fel de saramura de peste (probabil pastrav), diverse sortimente de branze si jamboane, sortimente de paini calde, diverse produse de patiserie, tot felul de gemuri puse in boluri mici de sticla, unt buuuun + o cafea excelenta.
E memorabil momentul in care pe o paine (neagra) abia scoasa din cuptur… intindeam unt (probabil cu o cantitate de grasime incredibila)… puneam gem la greu… si muscam… mmmm. Se topea in gura! La naiba cu toate dietele si toate regimurile…. O data in viata ajung in  Elvetia!!!

Am continuat drumul nostru spre Oberalp pass .
In parcarea de la Oberalp pass  era foarte multa lume…. Veneau cu masinile, le parcau pe varf, si plecau pe trasee. Nemti, austrieci si evetieni in principal ! Adaptati pentru mersul pe munte, si tineri si mai putin tineri, cu ghete super (am ajuns in tara si mi-am pus in minte sa ma dotez si eu)…. Cu o altitudinea de 2044 m, Oberalp pass face legatura intre  cantoanele Graubünden și Uri, între orasele Andermatt si Disentis.
M-au impresionat pescarii de pe malul lacurilor albastre si transparente. E drept, eu nu am zarit nici un peste, dar or fi fost ei, nu stateau oamenii aia sa piarda vremea degeaba!!!

Am facut cateva popasuri pe drum, pentru poze. Prea putine pentru gustul meu… Dar muntii inzapeziti care se vedeau in zare… ma impresioneaza si acum…

Apoi, am trecut prin Andermatt. Acolo citisem ca puteai inchiria o camera de hotel... care ajungea si pana la 1000 euro/noapte. Am strabatut de vreo doua ori strada principal din oras: cautam un supermarket in care sa ne facem ceva cumparaturi, dar nu era nimic deschis.
Din ghid cetire: “Este o stațiune situată într-o vale alpină, foarte cochetă, liniștită și curată, înconjurată de priveliști desprinse din basme, culturi de viță de vie, livezi și pășuni alpine, printre care strălucesc peste 40 de lacuri cu apă cristalină și râulețe de diferite mărimi.  (nu le-am numarat vaiiiiiiiii). În sezonul cald Andermatt este un loc ideal pentru pescuit și vânătoare, iar iarna este un paradis al iubitorilor de sporturi de iarnă. Stațiunea Andermatt este situată la o altitudine de aproximativ 1500 metri și se află la 120 kilometri de  Zurich și 180 kilometri de Milano. Este amplasată în inima Alpilor și surprinde toată frumusețea unui loc specific elvețian. “
Corect !!! Noi am remarcat in mod deosebit casutele cochete, muntii din zare … si oamenii bogati.

Pana la  Furka pass… un rau turcoaz a mers in paralel cu noi, in partea dreapta.. si alte stoluri de motociclisti… pe sosea impreuna cu noi…
Cabanele din Furka pass (2429 matri) erau cam paraginite, cam de vanzare… dar pozele facute pe zapada sunt nemaipomenite !! Mersul prin Furka pass, este modalitatea de a vedea Rhônegletscher și izvoarele Rhonului.
Hotelul Gletscher Belvedere este amplasat pitoresc, în bucla unei curbe "ac de păr", deci este mărginit de șosea pe trei laturi, cu o vale adâncă de o parte și o creastă abruptă de cealaltă. Am vazut o  marmota elvetiana in zona…. iar marmote…
Am oprit si la Ghetarul Rhonului… Ritmul necontenit și ciclic al topirii, depunerii altor zăpezi și solidificării lor în gheață, din cauza încălzirii globale, nu mai poate menține ghețarul la aceleași dimensiuni. Ghețarul s-a retras constant în ultima vreme (ca si ceilalti ghetari pe care i-am vazut, de altfel), la bază formându-se un lac cu apă verzuie din care se scurg printre stânci, în căderi învolburate, primele ape ale vestitului Rhon.
Ca sa-l vedem mai bine, trebuia sa iesim pe o terasa…. Plata deschiderii unei usi era …fix 7 franci. Asa ca am vazut si am pozat ghetarul de dincolo de usa, dar si asa e foarte impresionant…

Aerul acestei văi înalte și satele izolate, cu mici case din lemn dintre care răsare turla semeață a câte unei biserici, conferă peisajului un aspect cu totul deosebit. Coborarea a fost o placere… retinuta: drumul ingust a infranat tentatia de a tine prea mult piciorul pe acceleratie, si asta era tot ce ii trebuia masinii noastre! Am lasat in urma serpentinele drapate in coastele alpine cu sentimente impartite: niciodata nostalgia nu s-a instalat mai rapid, dar am ramas totusi cu satisfactia parcurgerii acestui drum incredibil, fabulos…

Desi nu era in planul initial, (era in planul de rezerva), am hotarat sa facem o abatere si sa ajungem la Matterhon…
Am parasit soseaua principala luand-o spre Tasch… Drumul este foarte bun, asfaltat, cu parapeți și semnalizări, cu oglinzi la curbe, constituind totuși o probă de rezistență și dexteritate pentru un  conducător auto. Dupa ce strabatusem atatea sosele alpine, pentru noi deja era un fleac.
De pe crestele sălbatice curgeau șuvoaie de apă, mici cascade formate din topirea ghețarilor de pe versanți.

In Tasch am oprit intr-o parcare uriasa, pe cateva etaje si ne-am grabit sa ne luam bilete de tren spre Zermatt, de unde vom lua o telegondola, pana la poalele Matterhorn-ului (4478m).
Matterhorn este cel mai renumit vârf din Elvetia, ușor de recunoscut, având forma unei piramide înghețate cu patru muchii: Hornli, Furgenn, Leone și Zmutt și patru fețe. Dintre fețe una este italiană (Monte Cervelo) și trei elvețiene. Se spune ca a inspirat pe inventatorul ciocolatei piramidale Toblerone. Si ciocolata e tot atat de scumpa… cat si traseul pe Matterhorn !

Zermatt (altitudine de 1620 m), este asaltat de turisti si trenurile erau din 20 in 20 de minute… 32 euro dus-intors/2 pers. In Zermatt, din anul 1947 nu mai este permis accesul mașinilor. De ce ? Dintr-un singur motiv: pentru a preveni poluarea aerului care ar putea împiedica admirarea de jos a celebrului vârf.
E o chestie ecologica sau comerciala?? Am putea spune că Zermatt este un spațiu „închis”, accesibil doar turiștilor. Asa ca am folosit si noi pentru deplasare … un autobuz electric. Electrice erau si toate masinile hotelurilor, care se aflau in gara sa-si recupereze clientii…
Am descoperit o stațiune cu căsuțe tradiționale de lemn, dar și hoteluri și pensiuni stilate. Toate balcoanele și ferestrele hotelurilor și pensiunilor aveau jardiniere cu flori, dar și ornamente din lemn tipic elvețiene. Case construite din lemn cu bușteni scobiți din care atârnă vestitele mușcate. Stațiunea are 5 500 de locuitori și sute de mii de vizitatori anual, care vin să-și petreacă vacanța în zona celor mai înalți munți din Elveția.

Ne-am grabit sa ne luam bilete la Glacier express catre Matterhorn. Eram pe ultima suta de metri, pentru ca era destul de tarziu si am fost preveniti ca nu putem sta prea mult pe munte. Si totusi… eram acolo... la poalele lui… si nu puteam renunta la drumul asta. Mai ales ca aveam o vreme extraordinara ! Cand am cerut biletele … am facut o confuzie … intelegand 18 in loc de 80… asa ca in momentul in care am avizat plata de pe card… am…inghetat… in avanpremiera. Am  platit pe o calatorie de doua persoane pe ghetar (inclusiv trenul si parcarea)… echivalentul unui city break pentru o persoana… Waw…!!
Ne-am suit intr-o gondola.. si asta era inceputul unui confort absolut. Aceasta ne-a dus spre Klein Matterhorn, la Furi - 1864 m, la Mittelstation Aroleid – 2324 m, apoi Furgg - 2434  și în final pe deasupra lacului glaciar Schwarzsee, la Trockerner Steg – 2939 m. De aici schimbăm gondola si ajungem până la Matterhorn Glacier Paradise, stația de telecabină situată la cea mai înaltă altitudine din Europa - 3883 m. Pe platoul de la 3883 m altitudine se afla un restaurant si un mic magazin. De aici se pot admira, pe langa Matterhorn, piscurile Breithorn, Monte Rosa si ghetarul Theodule.

Ulterior am citit ca până “în anul 1858 nimeni nu a avut curajul să escaladeze Matterhorn. Localnicilor le era teamă, considerându-l un sălaș al diavolilor, care, într-un moment de furie, obișnuia să azvârle pietre de pe înălțimi. Primele încercări au eșuat, vârful Matterhorn a rămas ultimul dintre principalele vârfuri de 4000 metri necucerit. În cele din urmă, un alpinist englez Edward Whymper, împreună cu șase camarazi  au ajuns în vârf pe data de 14 iulie 1865, întrecând o echipă condusă de un faimos alpinist italian. Momentul de triumf s-a transformat în tragedie la coborâre, când patru dintre cei din echipa de victorioși au alunecat spre moarte după ce coarda s-a rupt. Trei dintre ei au fost găsiți și înmormântați lângă biserica din Zermatt, al patrulea nu a fost găsit niciodată. Accidentul a făcut valuri în presă, atât în Elveția, cât și în alte țări, iar regina Victoria a Marii Britanii a interzis practicarea alpinismului pentru toți cetățenii englezi. În prezent, în fiecare an, mii de alpiniști își încearcă forțele în escaladarea vârfului. Din păcate, în medie, câteva zeci dintre ei dispar tragic, mărturie stând mormintele de la cimitirul din Zermatt.
Din cartea lui Niculae Baticu "Pe crestele Carpaților", aflăm că primul român pe Matterhorn a fost Vasile Steopoe în 1929. Era secretarul de atunci al Clubului Alpin Român. Al doilea român pe vârf a fost Valeriu Ionescu în 1968, iar al treilea Alexandru Bradut Serban în 1982. Apoi au urcat încă mulți alți români, mai ales după 1989.”

La atata frumusete si maretie… supararea mea cu pretul platit s-a topit ca un fum… chiar merita fiecare eurocent… Mai ales ca vremea ne-a permis sa admiram Alpii italieni, francezi și elvețieni..
Daca am fi ajuns mai devreme, opririle intermediare ne dadeau posibilitatea unor mici drumetii. Asa am oprit, in afara de statia Matterhorn Glacier Paradise, doar pentru cateva poze la Schwarzsee si ne-am putut incadra in timp.
Cred ca trenul cu cremaliera spre Gornergrat ar fi fost, de asemenea, super, dar am fost putin presati de timp… si am ales cea mai buna optiune pentru asta.
Am reluat drumul in sens invers… Zermatt … trenul … Tasch .. parcarea… drumul spre Visp…
Noutatea? Am oprit pe drum si am mancat fragute elvetiene… Gratis ca si cele romanesti..

Revenind pe sosele elvetiene… am reintrat in zona de canicula… Sufla un vant de Sahara… in Elvetia, Daca pun in balanta… caldura excesiva de care am avut parte, cu … nori, instablitate, ploaie… cum e normal…, putem spune ca am fost foarte norocosi.

Faptul ca nu am luat  vigneta pentru Elvetia ne-a fortat sa ocolim  autostrazile spre trecerea in Franta. Partea excelenta: am putut admira peisajul si chiar aveam ce admira !!

Am trecut prin Martigny, apoi prin Col de Forclaz (1527 m). De sus se vedea foarte spectaculos, dar mai spectaculoasa era ploaia care se apropia… era negru tot in zare.  Am tras tare, sa nu ne prinde fenomene meteorologice ciudate. Si am avut noroc !!

Strabatem localitatea Barberin, care mi-aduce aminte de romanul “Singur pe lune” si trecand prin Chamonix, ajungem la cazarea noastra de doua nopti, in localitatea Les Bossons, chiar sub ghetar.
Destul de inedita aceasta cazare intr-o cabana de tineri, motociclisti sau schiori – in care am intrat cu un cod primit pe telefon… proprietarul era un englez extravagant si boem…
Singurul minus - camera la demisol in care era destul de intuneric.
Ca plus: aerul boem ce ne inconjura… si fraguta de la geam…

Cred ca fost cea mai completa si obositoare zi…

(va urma)

Ziua 6

Chamonix are reputatia de capitala a sporturilor extreme de iarna sau mai bine zis … „Mecca” alpinismului si a sporturilor de iarna. Acest loc a marcat inceputul turismului alpin in secolul XIX, oferind o vedere panoramica deosebita asupra unor varfuri muntoase  Practic, e un oraș de munte stilat, cu o clientelă internațională sofisticată.
Si noi ajunsesem aici vara… si pe canicula… canicula in Alpi….!!

Am inceput ziua cu un mic dejun la cabana. Se cunostea ca era englez proprietarul. Mic-ul dejun era ceva mai bogat si… la solicitarea noastra am avut chiar si cate un ou fiert cleios. Adica perfect! Colegii de masa erau din toata lumea: americani, nemtii… (motociclisti sau nu )

Privelistea de pe terasa cabanei ce putea fi urmarita cu luneta montata acolo… te facea sa te infiori: munte, ghetar, cer si necunoscut…. Asa ca, din cand in cand faceam o pauza de masa si mergeam in balcon pentru o scurta “ocheada” asupra muntelui.

Era necesar sa alimentam cu benzina, deci am intrebat la cabana de cea mai apropiata benzinarie … indrumarile au fost corecte si benefice… si benzina era foarte ieftina, alaturi era si un supermarket din care ne-am luat… branza frantuzeasca (nu vreau sa precizez starea ei de … mucegaire, noroc ca nu o mananc eu), rosii, banane…

Cand am ajuns la casa de bilete de la Téléphérique de l'Aiguille du Midi .. era waw… o mare aglomeratie. Normal…. trecuse de ora 10.
Aveam de urcat de la 1040 la 3842 metri…. 2800 m in aproximativ 20 de minute. Mai întâi până la Plan de l’Aiguille – 2317 m (un traseu scurt) și apoi, până pe terasa superioară  la Aiguille du Midi..
Nu mai aveam cabina personala aici… Cabinele erau mari (circa 60 persoane) si fiecare cu cate un insotitor. In mintea mea, gandeam ca dupa ziua spectaculoasa de ieri… nimic nu ma mai poate impresiona. M-am inselat !! Dar mi-a placut sa ma insel, ceea ce nu mi se intampla des !

Aiguille du Midi este masivul cel mai aproape de de Mont-Blanc…. Denumit "Acul amiezei" pentru ca la pranz, privit din fata bisericii din Chamonix, soarele se afla chiar deasupra piscului sau ascutit, muntele ofera prilejul de a savura imagini nemaintalnite, De jur imprejur, in departare, se vad piscuri si mai inalte: Dome du Gouter (4304 m), Dent du Geant (4013 m), Maudit (4365 m), Mont Blanc du Tacul (4248 m) si bineinteles semetul, ingalabilul Mont Blanc (4810 m).

Sus se anuntau 6 grade! Asa ca nu plimbaseram degeaba gecile din Romania. E drept ca de manusi, caciula si fular nu am avut nevoie !!
Nu am rau de inaltime, dar totusi diferenta de altitudine, cel putin pe ultima suta de metri, mi-a creat un disconfort fizic… simteam ca trebuie sa ma lupt sa respir… si imi simteam inima in gat. Poate pentru ca urcarea a fost prea abruptă și rapidă.

Am inceput un tur al teraselor de pe Aiguille du Midi. Practic suntem deasupra Europei Centrale si de Vest,  iar senzația e fabuloasă. Spre norocul nostru vremea ține cu noi. Cerul senin ne permite să admirăm Mont Blancul mângâiat de soare, în toată splendoarea lui înzăpezită. Localnicii îi mai spun și „La Dame Blanche” -  „Doamna Albă”.
Cica asemenea zile sunt foarte rare. Așa ca putem spune, că suntem privilegiati…

Pe terasele de belvedere sunt peste tot harti si schite cu informatii care fac posibila identificarea celor mai importante piscuri montane.
Am ramas cu amintiri putin confuze… Revad, cu ochii mintii, alpinistii care erau in drum prin nameti (ca niste furnicute) … si altii care ajunsesera si se fotografiau bucurosi… isi depasisera propriile limite si temeri… Erau si tineri si batrani, dar erau cu totii... in cer… la propriu si la figurat. Simteam respect pentru ei… erau asa de fragili, in fata naturii imprevizibile !! Si castigasera !

Imi aduc aminte de tunelul de gheata… de poze … multe poze, de niste ciori cu ciocul galben ceva mai prietenoase ca ale noastre, care nu refuzau nimic de mancare… Mi-aduc aminte de sentimentul ca momentul trait e unic… simteam maretia muntilor spectaculosi. Muzeul alpinistilor ”cel mai înalt muzeu din lume” cu istoria alpinismului din regiune.… si zecile de poze ale celor care isi castigasera dreptul de a sta acolo si a fi cunoscuti de miile de vizitatori. Erau si femei destul de multe in poze.

O faza comica: o familie care vorbea spaniola… lua masa la 3842 metri. Au scos painea taiata felii, borcanul de gem, borcanul de nutella, unt… si aveau o pofta grozava !!! Chiar daca mai scapau cate ceva pe jos…

Spre Italia plecau telegondole in grup de cate trei… sa nu se plictiseasca singure…

Mont Blanc este un masiv de graniță cu înălțimea maximă de 4810 m - la 4792 m este stânca, diferența până la 4810 m este dată de gheață, formând astfel o barieră, teoretic aproape de netrecut, între valea franceză a râului Arve - unde este situată localitatea Chamonix și valea înaltă a râului Aosta - unde este situată localitatea italiană Courmayeur.

Pe drumul de intoarcere, dupa ce am urcat in telecabina, parca nu mai era nimic dramatic. Plecam spre Plan de l'Aiguille (2317 m.) Am coborat si am hotarat ca, dupa  cafeaua de rigoare, o plimbarica in zona ar fi interesanta. Traseul nu era greu (Le Lac bleu), dar sentimentul de urcat in mijlocul Alpilor e super !! Plus pozele care le-am facut … bonus.

In masina din parcare era… aer tropical. Asa ca am plecat intr-o vizita in Chamonix. Stațiunea Chamonix  este contra-ofensiva franceză la supremația stațiunilor de ski austriece. Dar mai scumpa ! Era mijlocul verii, si nu pot spune ca m-a sufocat aglomeratia. Poate pentru ca eram prin oras… la ora in care  odihna e obligatorie…
Orasul era in perioada de reduceri… si se cunostea!! Dar era o caldura sufocanta, si piatra din oras o amplifica pana la cer. Apa foarte rece din fantanile din mijlocul orasului reusea sa ne readuca la normal. Asa ca la fiecare fantana… ne opream sa ne racorim.
Am facut o oprire la Biserica Saint Michel… mai mult pentru racoarea din interior. Am trecut pe langa “Maison de la montagne”, care era un centru de informații cu privire la trasee, drumeții, condițiile si prognozele meteo și bonus… hărți la liber.
Aceleasi balcoane minunate pline de flori… luminau orasul.

Pentru ca am ajuns la cabana destul de devreme, m-am rasfatat cu o plaja sub privirile ingaduitoare ale varfului Aiguille du Midi si ale ghetarului les Bossons, iar sotul a admirat masina de colectie a gazdei noastre… AC Cobra… rosu.

Seara o plimbare prin zona ne-a reamintit ca e frumos sa te bucuri de fiecare zi de concediu !!!

(va urma)

PS. Dupa cum a sugerat cineva pe aici, cred ca ar fi bine ca un admin sa mute topic-ul pe Vacante in Strainatate/Vacanta in Europa…

Ziua 7

Pentru că intentionam să plecam mai de dimineața, gazda a programat prajitorul de croissante și baghete… pentru noi… la ora 7.
Frigiderul era la dispozitia noastra, așa că am luat un mic dejun pe cinste. Ne aștepta drum lung... și am mancat și fraguțele de la geam !!!
O carte de Jamie Oliver … Happy Days with the Naked Chef recipes.. imi facea cu ochiul, in cabana… dar cred că voi gasi majoritatea retetelor pe net. Dar pareau așa de bune…

Foarte aproape de locul nostru de cazare… tunelul Mont Blanc. Are lungimea de 11,6 km, scurtând drumul către Torino cu 50 km și către Milano cu 100 km… și pretul era… 43,5 euro pentru mașinuța noastra. Pentru TIR-uri era intre 200-400 euro. E unul dintre cele mai scumpe tuneluri din Europa.
Exact cand să trecem prin tunel, s-a organizat o caravana de TIR-uri și am așteptat vreo 10 minute. Poate de aceea se simtea miros de gaze de eșapament.
Ma gandeam cu emotie că exista un munte de piatra deasupra noastra… Si nu orice munte !!! Dupa strabaterea tunelului, nu mai era Mont Blanc… se transformase in Monte Bianco..
In Italia revenisera castelele … de la marginea drumului. Ador Italia !!!

Pana in Milano, am mancat pe autostrada la un Autogrill.. o salata foarte buna. Neplacut că deschidea la ora 11 și am cam așteptat, dar era ce imi doream!! Salata, morcovi, fasole, alune, roșii cherry…

Strabateam un aer de foc !!!

Am oprit in Milano la parcarea Lampugnano de unde să luam metroul spre centru.
Parcarea era full… Abia la ultimul etaj am gasit loc.. E drept că parcarea a fost și foarte ieftina.. 1,5 euro vreo 6 ore.

Prosperitate, eleganta și bun-gust =  Milano, capitala Lombardiei. Dar probabil la temperaturi normale, nu la aproape 40 de grade !! Am ințeles ca, după plecarea noastra de acolo… au fost 2 zile de coșmar, fara energie electrica, data gata de mulțimea de aparate de aer condiționat.

Piazza Duomo este cea mai importanta piața. Aici se gasesc, evident… Domul din Milano, Palatul Regal și Galleria Vittorio Emanuele II.
Duomo este cea de a treia mare biserica a Creștinatatii (depașita numai de San Pietro din Roma și de Catedrala din Sevilia). Uriașa!! Așa cum era și coada de la intrare intr-o zi extra-torida de vara!!
Am renunțat să luam liftul pana pe acoperiș. De acolo in zilele senine se zaresc Alpii. Dar nu era o zi senina… era o zi de canicula… și Alpii ii tot vazusem vreo 6 zile din diferite poziții și din diferite țari. Așa că pass!!!! Am ratat și Madonnina (1774), figura poleita cu, cupru aurit a Fecioarei Maria, pe cea mai inalta turla a bisericii.
Ne-am luat cel mai ieftin bilet… cel de 2 euro, care includea Domul și Muzeul Domului. 3500 de statui din care  doua treimi sunt in exterior. Cele mai vechi au fost facute intre anii 1386 și 1447, altele fiind adaugate intre secolele 15 și 18. Fatada este in stil baroc apoi in stil neo-gotic. Fiecare dintre cele 5 uși de bronz ale Duomo au fost sculptate de artiști diferiti, intre anii 1840 și 1965 și au teme diferite.
Interiorul oarecum intunecat este contrastant cu exteriorul stralucitor al Catedralei, dar nu este cu nimic mai putin impresionant. 52 de coloane și vitraliile naosului din secolele 15-16, care sunt cele mai mari din lume, lasa o impresie puternica asupra vizitatorilor.
Mi-a placut foarte mult și muzeul… cu multe statui realizate in decursul secolelor... și zidurile groase  ce ii dadeau o racoare mult cautata intr-o zi așa de calda ….

Am continuat cu Galleria Vittorio Emanuele II. Așa cum Roma are enormul sau monument Vittorio Emanuele, milanezii nu au vrut să se lase mai prejos. Galleria Vittorio Emanuele II a fost construita intre anii 1860 și 1870 și este dedicata Regelui care a unificat Italia.
Era un mozaic deosebit cu un taur. L-am reperat ușor, după oamenii din jur. Taurul acela este simbolul heraldic al casei de Savoia, vechii conducători ai orașului-rival Torino. Trebuie pus călcâiul pe locul unde s-a format o adancitura in mozaic. Da, in locul (in)decent al animaluțului…. Apoi o piruetă de 360 de grade, fără să ridicam călcâiul, cu ochii închiși. Se zice că vom avea noroc.

In drum spre Castello Sforzesco am trecut prin fata teatrului Scala… pe dinafara… era așa de comun și de plat !!!

Castello Sforzesco, sau castelul familiei Sforza, a fost inițial construit de familia Visconti. Aceștia erau conducătorii orașului în evul mediu, și prin secolul XIV au construit o reședință în locul unde azi se înalță castelul. În 1447, dominația familiei Visconti s-a terminat, iar castelul a fost dărâmat de către locuitorii Milanului. Curând, castelul a fost reconstruit de către familia Sforza, noii stăpâni peste oraș, de atunci purtâd numele de Castello Sforzesco.
Azi castelul găzduiește câteva muzee (de artă antică, arte aplicate, instrumente muzicale și arheologie). In zona, am vazut apa rece vanduta la pahar…
Inainte de a intra in curtea castelului… am facut o baie la picioare. Multi turiști erau in piscinele improvizate in fantanile arteziene…
Am stat cam o ora in parcul Sempione de langa castel. Era așa de cald, că nu puteai face altceva !!

Bupa amiaza, la ora de varf… am reluat mașinuța și drumul spre Bergamo. Trafic, nenicule, pe cele … n benzi !!! Noroc că nu am mers prea mult !!!
In Bergamo, am ajuns destul de ușor la apartamentul in care aveam cazarea. Era foarte dotat și confortabil…. dar… de la șocul de curent… se arsese tot aerul condiționat din casa.
Proprietara, o doamna foarte draguța, care aștepta un bebe in urmatoarele 3 saptamani, incerca să rezolve ce putea…. Ne-a adus un ventilator, care nu facea fața prea mult.

Am facut un duș și am plecat spre Citta Alta. Locuiam destul de aproape de zona asta, veche a orasului. Neașteptat de ușor am dat de funicularul ce urca spre Citta Alta. Am luat bilete de la un automat si am intrat in cabina. Sus ne astepta un orasel de vis. Am o slabiciune pentru Bergamo - Citta Alta. O placere să te ratacesti pe straduțele de acolo…
Am intrat si la o terasa, pentru că simțeam nevoia să ne rasfațam. Asa pizza buna… nu țin minte să fi mancat…
Ne-a prins noaptea in orasul medieval.

Ziua 8

In locuința noastra era foarte cald si toata noaptea nu prea am avut somn din cauza asta. La plecare, dimineata devreme, am lasat cheile de la apartament in cutia postala. Pana să ajungem la aeroport am invațat si cum să luam benzina de la o stație cu autoservire: trebuia să lasam rezervorul plin.
Am lasat masina in parcarea de unde o luasem, si cheia intr-o alta cutie postala …
Drumul de intoarcere a decurs normal, cu deosebirea că de data asta avionul era full. Si iar mulți copii, cam galagiosi.

(sfarsit)

Superba excursie, poti sa ne pui si o harta cu traseful facut, poate inspira si pe altii!

Foarte frumos!

"Superba excursie, poti sa ne pui si o harta cu traseful facut, poate inspira si pe altii!"

Deci traseul a fost: Bergamo - Riva del Garda - Lienz - Heiligenblut - Mittersill - Gerlos - Tulfes (Innsbruck) - Vaduz - Chur - Sedrun - Andermatt - Visp - Tasch - Martigny - Chamonix - Milano - Bergamo.

Daca poti sa-mi spui cat costa pe zi inchirierea unei asemenea masini, imi ac si eu calcule pentru la anu. Am fost anu asta cu masina pana la Barcelona si inapoi si m-au uscat taxele de autostrada in Italia si Franta, de aceea ma gandesc sa apelez si eu la solutia avion si masina inchiriata pentru o asemenea excursie. Multumesc anticipat.

Vezi pe net. Preturile difera de la tara la tara, de la oras la oras si bineinteles perioada.

Superba excursia prin Alpi. Cu ce ai facut pozele? Intreb asta pt ca par facute cu un telefon, la multe calitatea lasa de dorit, ceea ce e pacat pt o asa calatorie.

Masina am inchiriat-o de la Locauto Rent S.p.A. si a costat pentru o saptamana echivalentul a 185.13 lire sterline, (aprox. 260 eur), inclusiv Full Damage Excess Refund.

Pozele au fost facute cu un Canon Power Shot SX 240 HS, unele, din mers prin parbrizul masinii... si de aici calitatea mai slaba...

Vigneta elvetienilor ati achizitionat-o voi ?

Nu am luat vigneta in Elvetia. Nu am mers pe autostrazile elvetiene !