Conștiințã iubire atașament

Pentru omul care sunt, da, nu mai este absolut nimic. Pentru sufletul care va purta informatii despre omul care am fost, nu, ramane calea pana la Dumnezeu, prin alte si alte vieti, sub alta/aceeasi forma.

Și porcii au sau nu, suflet?

Cu siguranta au. Oricare forma de viata are suflet. Sufletul e farama de Dumnezeu prezenta in orice e viu. Doar ca "plecand" de la Dumnezeu, pe drumul de intoarcere Acasa, fiecare dintre aceste farame identice initial acumuleaza informatii diferite si, ca urmare, ele au traiecte distincte. Pana cand, un om, intr-una dintre vieti, descopera adevarul din "Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este.". Si-apoi, probabil, sufletul eliberat de iluzie se "intoarce" la Dumnezeu.

Păi dacă zici că au suflet, ei de ce nu se mântuiesc? Prin mântuire înțelegând desigur, apropierea de Dumnezeu după moartea fizică.

Dar nici omul nu se "mantuieste". Sper sa fie suficienta urmatoarea explicatie:

Asa cum eu te cunosc ca Mario_bril, cand de fapt, "in realitate", tu esti, sa zicem, Ion Popescu, la fel, omul numit Popescu Ion, este in fapt o farama de Dumnezeu care poarta dupa sine informatii acumulate in vieti trecute si in cea prezenta, constientizate sau nu, care, printre altele, formeaza si ceea ce numim "personalitatea omului".
Cand omul Ion Popescu ajunge la farama de Dumnezeu din el, toate aceste informatii raman in urma, permitand manifestarea Divinului. Adica alti oameni vor vedea acelasi trup, insa ceea ce se manifesta prin el e Divinitatea. Altfel spus, omul (ceea ce il defineste: ego-ul sau) moare si are loc "nasterea din nou". Si apoi, nu omul se apropie de Dumnezeu dupa moartea trupului, ci sufletul eliberat de iluzie revine la Obarsie.

Porcul nu are capacitatea sa ajunga la farama de dumnezeire din el. El doar e una din formele prin care sufletul experimenteaza viata aici. Sufletul fiind acelasi pentru toate formele de viata, o farama de Dumnezeu.

Deci zici că omul, indiferent de faptele săvârșite de el în viață, ajunge în același loc? Cât privește porcul, ar trebui să te decizi, pentru că ba zici că între om și porc nu este nicio diferență, ba zici că sufletul porcului nu are cum să ajungă acolo unde sufletul omului ajunge.

Mario, n-ai priceput. Pe de o parte fiindca e dificil de explicat, pe de alta deoarece e cvasiimposibil de inteles doar cu mintea.

Oricat de frustrant (asa, "la rece") ar fi pentru om sa afle, el nu e decat o interfata. Una minunat alcatuita, dar tot doar o forma, tot "tarana". Asa ca, dupa cum spuneam, omul nu se "mantuieste".
Sufletul, farama de Dumnezeu, dupa ce ia diferite forme, se poate "intoarce" (e un aparent paradox, fiindca e in permanenta una cu Divinitatea) de unde a "plecat". Diferenta dintre a lua forma "porc" si cea "om" e ca prin intermediul celei din urma sufletul are sansa de se debarasa de iluzia ca e separat de Dumnezeu si ca are o identitate proprie.

Adauga acestea la postarea anterioara si poate vei intelege. Iti doresc aceasta. Daca nu, nu e vina nimanui, toate sunt, intotdeauna, asa cum trebuie sa fie.

Tot nu ai răspuns la întrebare. Ce sens mai are viața aceasta, dacă indiferent de faptele săvârșite și de suferința acumulată, ajung toți în același loc? Care e diferența dintre sufletul unui om și cel al unui porc? Te întreb pentru că în creștinism există deosebiri clare, deosebiri pe care tu le-ai estompat acum câteva răspunsuri.

Da, cu totii ajungem in acelasi loc, in tarana, oricat, repet, de dureros/frustrant ar fi pentru om sa afle asta cat inca nu realizeaza ca e doar un trup cu al sau creier, care are capacitatea de a crea iluzia identitatii si nu numai a acesteia. Faptele actuale determina lectiile viitoare.
Nu exista nici o diferenta, in esenta, intre sufletul porcului si cel al omului. E aceeasi farama de Dumnezeu, care ia diferite forme. Distincte sunt informatiile pe care le-a acumulat.
Cat despre sensul vietii, nu doresc sa raspund. Acum ti s-ar parea de neacceptat, dar cand vei afla singur vei ... rade cu nespusa bucurie.
Ceea ce iti si doresc. Nu doar tie, tuturor.

Și porcii au sau nu, suflet?

Zici că nu este nicio diferență? Este doar o învățătură greșită a creștinismului?

1. Pentru omul care sunt, da, nu mai este absolut nimic.
2. Pentru sufletul care va purta informatii despre omul care am fost, nu, ramane calea pana la Dumnezeu, prin alte si alte vieti, sub alta/aceeasi forma.

evident, in vt se spune ca nu-i nici o diferenta.

ce suflet? ce-i ala suflet? unde gasim suflete? cum se pune in evidenta sufletul?
daca discutam despre suflet ca si constiinta, da' ne putem intelege, dar e evident ca in momentul in care creierul se distruge, constiinta dispare nemaiavind suport.

Unde?

Cauta-l in tine si il vei afla. Si apoi il vei recunoaste si in alti oameni sau in alte forme de viata.

Nu discutam de trupul material, acesta fiind evident format tot din celule ca și omul, de altfel. Discutam de suflet, și în această discuție, nu ai răspuns deloc, dar absolut deloc convingător sau măcar satisfăcător. Nici despre diferența dintre cele două suflete (cel animal și cel uman), nici despre diferența dintre faptele oamenilor, aceștia, după părerea ta, fiind uniformizați într-un neant al lui Dumnezeu.

Cum se manifesta Dumnezeu intr-un pedofil de 65 de ani?

Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în Galaad; şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.
oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot.”
Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i-a dat în mâinile lui.
Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.
Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată.
Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: „Ah! fata mea! Adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce.”
Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.”
Şi ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă cobor în munţi şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele.”
El a răspuns: „Du-te!” Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarăşele ei şi şi-a plâns fecioria pe munţi.
După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat.