Poezii preferate sau metafore care v-au impresionat

inventasei un fel de tăcere
un pian cu inimi multiforme
peste care cerul ningea cu splendoare atingeri
înflorind ferestre închise sub pleoape
eliberînd cîntecului păsări
drumuri nechemate desenau o lume cu puncte și dungi
printre care noi te căutam
ascunzîndu-te tu
tot mai aproape

Mae Stanescu

Pe-o raza de-ntuneric,
Ma plimb cu gandul.
Astrul nu e sferic,
E mort - doar gandul
MarianG

Încet dar singur

Mi-e teamã cã iubirea mea-i
un bumerang
(tre’ sã-mi pun cascã
de protecție)
Mi-e teamã cã proștii au dreptate
Mi-e teamã cã dragostea-i o frecție
Mi-e teamã cã exist și cã
într-adevãr
asta e viața
Mi-e teamã sã nu mor
stând pe budã
dimineața
ori în fața televizorului, somnoros
Mi-e teamã cã n-o sã pot renunța
la voi
prea ușor
deși nu-mi sunteți
de nici un folos.

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

Mihai Eminescu

Nichita Stănescu
Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lucian Blaga - Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa,
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Când eram copil ma jucam cu tine
si-n închipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cântarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în tarâna, în foc, în vazduh si pe ape.

Între rasaritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tina si rana.
În cer te-ai închis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pamânt ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arata-te, Doamne,
sa stiu ce-astepti de la mine.
Sa prind din vazduh sulita veninoasa
din adânc azvârlita de altul sa te raneasca subt aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea.

Iata, stelele intra în lume
deodata cu întrebatoarele mele tristeti.
Iata, e noapte fara ferestre-n afara.
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?
În mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de trup
ca de-o haina pe care-o lasi în drum.

Edited by Stokkolm, 09 December 2012 - 17:47.

ochii tăi se pregătesc de vis
la amiază şi seara şi oricând se pregătesc de vis
mă odihnesc la marginea lor încă puţin

iar tu doar desprinzându-te
aşa înţelegi tu aerul – ca o sută de livezi acoperite cu sare
mi-l arăţi ai putea chiar pleca cu aer cu tot ai putea râde
spunând asta

îmi zici iată umerii noştri sunt netezi ca pietrele
şi cât poate să doară o iarnă

în fiecare zi ochii tăi dispar mai mult
sau doar se pregătesc de vis
la amiază şi seara şi oricând se pregătesc de vis

Teodor Dună

m-a impresionat poezia asta aleasa de tine,Rhini:
Nu ştiu unde îşi au cuibul pescăruşii,
unde îşi găsesc ei pacea.
Eu sunt asemenea lor,
într-un zbor continuu.
Viaţa o ating
precum aceştia, apa la prinderea hranei.
Şi, asemenea lor, iubesc liniştea,
imensa linişte marină,
dar destinul meu este să trăiesc
dansând printre furtuni.
Vincenzo Cardarelli

Aud cum pășește cineva după mine în lună
Și pune semințe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înțelept – albăstrele,
Un pas greșit – mătrăgună.
[..]
Aud cum pășește cineva după mine-n vecie
Și pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înțelept – ghilimele,
Un pas greșit – poezie.

Ana Blandiana

clipesc a ceartă norii
şi-a uitare
apune cerul în final
grăbit
să-mi fie poate
alba sărutare
finalul ce-l credeam
nehărăzit?
câte ninsori n-au fost
şi vor să fie
de câte ori nu-i iarnă în priviri?
dar astăzi cerul pare temelie
a pierderii de noi...
de ce te miri?
e doar o un anotimp
te-aud a spune
un chip al anului
atâta ...doar un chip
simt, însă, că-i nevoie de-o minune
să fiu şi eu mai mult decât atât.
de-o vreme, însă, port un greu pe umeri
gânduri în care existam noi doi
ne-am scurs în ploi de vis....
acum de numeri
până şi răsăritul e mai des greoi
absurd e ninsul...ducă-se cu lumea
coşmarul alb îmi pare de oţel
de tu-mi lipseşti
şi ţie ţi-e totuna
e prea mult alb în suflet
şi mă tem.
de nu-nţelegi
mai bine că nu-ţi pasă
e grea zăpada noastră
tu mi-eşti frig
doar lacrimi îngheţând de dor
îmi lasă
tăcerea ta...
iertare, cum te  ning?

Mirela Cîmpan

Concertele sunt ca şi noi.
Accidente ale tăcerii.
O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea
unui concert înapoi spre începutul lui!
Dar nu se poate.
Un cântec îmbătrâneşte în timpul cât îl cântăm.
El începe tânăr, luminos,
plin de încredere şi de speranţa.
Se maturizează, continuă îngândurat,
apoi deodată îmbătrâneşte.
Uneori îmbătrâneşte solemn,
alteori îmbătrâneşte melancolic.
Asta n-are importanţă.
Ceea ce contează e că
se aproprie de sfârşit şi de moarte.
O moarte somptuoasă nu e mai puţin moarte…


Octavian Paler

Perspectivă

Dacă universul s-a născut dintr-un sâmbure de nisip
care s-aspart în bilioane și bilioane
de stele care și-au ars heliul până când cenușa de fier
n-a putut să dea mai mult dar ne-a absorbit
într-o supernovă răsucită din substanțele chimice esențiale
pentru viață până când am explodat în nori de gaz
care au măturat de-a lungul și de-a latul paradisurile cu teribilele
furtuni
din sistemul solar iar bucățica de piatră
căreia-i spunem Pământ se rotește în jurul unui soare
de vârstă mijlocie
care clocotește la temperaturi dincolo de suportabil,
atunci sărutul pe care mi l-ai dat sub fereastră
în prima noapte își continuă oare expansiunea mai repede
ca viteza luminii?
Dacă nouăzeci și șase de procente din spațiu e făcut din lucruri
pe care nu le înțelegem, din materia neagră pe care nu o vedem,
din energia neagră a unui atât de mare vid,
atunci ce altceva ține la un loc galaxiile
dar atingerea buzelor tale de ale mele
în secunda aceea când timpul a renăscut?

Aoife Mannix




PLANETARIU

La gâtul nopții
Un colier de stele
Și luna,
Pandantiv

Edited by Rhini, 11 December 2012 - 04:33.

Iulia Hasdeu - Stelele

sunt stele pe bolta înaltă
ce semănă cu diamante
care în noaptea învoalată
se oglindesc fascinate

stele ca acestea şi pe pămînt
noapte şi zi mereu strălucesc
încărcate de mister ziua sunt
iar noaptea – de iubiri povestesc.

şi stelele fermecătoare
luminează în seninul pur
cu îndrăzneală în culoare
ca şi-n imensul cer de-azur...

Şi tu zâmbeai atât de frumos
încât, am surprins pentru o clipă,
răsăritul pe chipul tău. I.V.D

Edited by Rhini, 12 December 2012 - 03:37.

"Cat de adanc sunt legat
De toate nedesavarsirile mele -
Eu sunt cel ce nu poate
Eu sunt cel ce nu indrazneste
Eu am fost aruncat
...
- Samanta? Idee? -
Intr-un lut sarac si oropsit
Si totusi
Uneori mi-a fost dat
Sa fiu fericit."

Victor Felea

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

L. Blaga.

Edited by Stokkolm, 15 December 2012 - 14:23.

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.
Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.
Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.
Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

Pablo Neruda, Poemul XIII

Amurg de iarna

Amurg de iarna, sumbru, de metal,
Campia alba - un imens rotund -
Vaslind, un corb incet vine din fund,
Taind orizontul, diametral.

Copacii rari si ninsi par de cristal.
Chemari de disparitie ma sorb,
Pe cand, tacut, se-ntoarce-acelasi corb,
Taind orizontul, diametral.


G Bacovia

Edited by carmen_14m, 18 December 2012 - 20:09.

Atata liniste-i în jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.

In piept
mi s-a trezit un glas strain
si-un cantec canta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune ca stramosii cari au murit fara de vreme,
cu sange tanar inca-n vine,
cu patimi mari in sange,
cu soare viu in patimi,
vin,
vin sa-si traiasca mai departe
in noi
viata netraita.

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.

O, cine stie - suflete,-n ce piept iti vei canta
si tu odata peste veacuri
pe coarde dulci de liniste,
pe harfa de-ntuneric - dorul sugrumat
si franta bucurie de viata? Cine stie?
Cine stie?

L.Blaga