Poezii preferate sau metafore care v-au impresionat

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.

L. Blaga.

Edited by Stokkolm, 19 December 2012 - 19:39.

Blandula, tenella, vagula
  
Ce tot ai, o, suflete al meu, cu paradisul?
N-ar fi mai bine, când ne vom fi câştigat libertatea,
Să mergem într-un loc senin în care soarele
Să picure peste noi prin frunzişul măslinilor
O glorie lichidă?     Dacă în Sirmio,
Suflete al meu, te voi afla când viaţa asta-i dusă,
Aşa-i c-o să găsim un promontoriu plin de sfinţenia
Unor adepţi eterici ai desfătărilor terestre,
Aşa-i c-o să ne întemeiem religia pe valuri,
Safir limpede, cobalt, cianină,
Pe azururi triunice, impalpabile
Oglinzi nesătule de veşnica schimbare?

Suflete, dacă Ea ne va afla acolo, oare zvonul
Unor limanuri mai înalte şi al unor palate de râvnit
Ne va ademeni dincolo de piscul înnorat al lui Riva?

Ezra Pound

Cea mai frumoasa floare - Radu Stanca

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »
Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.
Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.
Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

Foarte frumos!!! Radu Stanca e fenomenal, pacat e ca prea putin promovat.

Himeră
Şi-acum, de vrei, răspunde-mi, grădină efemeră,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub formă de femeie, de cântec sau himeră -
Răspunde-mi, mască rece, de ce m-aştepţi pe mine?
Eu nu vreau să beau cântul orbitei obosite
Şi n-aştept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau să-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucombă pe torsuri de coloane.
Nu vreau să-ţi fur misterul din ochi şi de pe gură,
Nici să repet cadenţa exodului trecut,
Ci dând nemulţumirii putere de secură,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.


Claudia Millian-Minulescu





Luntrea aurie
Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?
Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.
Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...
De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...
Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!
O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,
Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

E.Camilar

Edited by Rhini, 20 December 2012 - 21:20.

Aniversare

Viaţa mi-am adus-o până aici
La punctul acesta care se zbate
Mereu lângă mare
Tinereţe înfiptă în stânci
Piept la piept cu vântul

Încotro să se-ndrepte un om
Care nu-i decât un om
Numărând prin răcori
Clipele-i verzi
Prin ape numărând vedeniile auzului
Prin aripi remuşcările

Ah Viaţă
De copil ce devine bărbat
Mereu lângă mare când soarele
Îl învată să-şi tragă suflarea
De-acolo unde umbra unui pescăruş se pierde

Viaţa mi-am adus-o până aici
Albă prenumărare neagră sumă
Câţiva arbori şi câteva
Pietricele umezite

Degete blânde să mângâie o frunte
Care frunte
Noaptea toată au plâns aşteptările şi nu mai sunt
Nu mai e nimeni

Să i se audă un pas liber
Să răsară o voce odihnită
Să plescăie lângă chei pupele înscriind
Un nume mai azuriu pe orizontul lor
Câţiva ani câteva valuri
Vâslire sensibilă
Prin golfuri împrejurul iubirii

Viaţa mi-am adus-o până aici
Urmă amară pe nisip ce se va şterge
Cel ce-a văzut doi ochi atingându-i tăcerea
Şi-n soarele lor s-a topit mii de lumi cuprinzând
Reamintească sorilor celorlalţi de sângele lui că
Mai aproape de lumină
E un zâmbet ce flacăra îl întregeşte

Dar aici în priveliştea neştiutoare dizolvată
În marea largă şi nemiloasă
Izbânda-i jumulită
Vârtejuri de pene
Şi de clipe legate de tărână
Aspru pământ sub tălpi nerăbdător
Pământ plăsmuit pentru vârtej
Vulcan mort

Viaţa mi-am adus-o până aici
Piatră-nchinată-mpărăţiei apelor
Dincolo de insule
Mai jos de val
In vecinătatea ancorelor
- Când trec carene despicând pătimaş

O piedică nouă şi o înving
Iară nădejdea răsare-n lumină cu toti delfinii
Câştig al soarelui într-o inimă de om -
Năvoadele îndoielii scot din adânc
Un chip de sare
Sculptat anevoie
Nepăsător de alb
Nepăsător de alb
Privind către mare cu orbitele goale
Reazem al infinitului

Odysseas Elytis

Nu credeam să-nvăţ ...
Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă,
Fără braţele tale, braţul oricui e pentru mine laţ de spânzurătoare.
Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morţii.
Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.
Ce grea e moartea într-un univers care el însuşi moare.
Fără numele tău, numele meu numeşte neantul,
Vânăt urcă din adânc valul mării, urlându-şi disperarea.
Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă.

G.Bogza

La-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori. N.S

Trec separat prin noi aceleasi zile
Trec separat prin noi aceleasi stari,
Tacerea ta imi staruie-n pupile
Plecarea mea iti plange-n asteptari.
Nici unul nici altul nu se-ndura
Sa puna capat chinului din el
Desi sarutul ne-a-nghetat pe gura
si frica de-mpacare ni-i la fel.
Trec separat prin noi aceleasi clipe
Trec separat prin noi aceleasi legi
Iubirea noastra-i plina de risipe-
Ramane sa-nteleg si sa-ntelegi.
Dar nu e chip s-o facem dintr-o data
Si iata-ne constransi la convorbiri
Purtate intr-o ura mai ciudata
Pe seama separatelor iubiri.



George Tarnea

Te iubesc, dragul meu.
Iartă-mi astă iubire.
Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale,
că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu.
Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag,
şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu,
iartă-mi astă durere.
Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor.
Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii.
Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei.
Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag,
şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu,
iartă-mi astă bucurie.
Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii,
nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii.
Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele,
şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele,
primeşte-mi mândria, dragul meu,
şi iartă-mi fericirea.

Rabindranath Tagore
din "Gradinarul"

Ecce Homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...

Ion Minulescu

Edited by Cigarettes, 22 December 2012 - 22:23.

ALEGERE
Prefer ca gândul la tine
Să se sprijine de inima mea,
Să-mi înveţi spiritul
Cu suflarea vânturilor de vest,
Decât toate mângâierile calde
Dăruite de către o altă iubire,
Sau toate victoriile din lume
La care nu ai contribuit.
Prefer să-mi fii tu inspiraţia
Ce mi se strecoară prin nopţi şi zile,
Prefer să visez cu tine
Şi stele stinse strălucind,
Prefer să te doresc pe tine,
Puternicul, subtilul tău sarcasm
Mereu şi mereu şi mereu nedezvăluit
Decât să cer o nouă bunăstare
A oricărui alt piept.
O, iubitule! O, iubitul meu,
Ma voi decide odată!
Prefer să să sper că te voi avea,
O, iubire, prefer să te caut
Înlăuntrul marelui abis
Decât să cer sărutul altuia -
Singură prefer să-mi urmez drumul

Prin eternitate.
Angela Morgan

[ http://i46.tinypic.com/2rpbhg9.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Există dureri mai grele decât durerile,
Dureri ce nu dor, nici măcar în suflet,
Deşi sunt mai dureroase ca altele.
Sunt angoase visate mult mai reale
Decât cele pe care le-aduce viaţa, senzaţii
Simţite doar cu imaginaţia, proprii
Vieţii noastre chiar mai mult decât viaţa noastră
Lucruri nenumărate care, neexistând
Există, există cu încăpăţânare,
Sunt ale noastre, cu încăpăţânare, şi suntem noi...
În cupa cea verde a fluviului maiestuos
Se regăseşte strălucirea albilor pescăruşi...
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, şi nici nu poate, şi este totul.

Mai daţi-mi vin, căci viata nu e nimic.

Fernando Pessoa

chiar nu o stiam pe asta a lui Pessoa

frumoasa

Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste -
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste.

Si mâna fotoliul spre soba,
La horn sa ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
As vrea sa le-nvat simfonia.

Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape, -
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ninga... zapada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Si toate din casa mi-s sfinte, -
Te uita cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

E ziua si ce întuneric...
Mai spune s-aduca si lampa -
Te uita, zapada-i cât gardul,
Si-a prins promoroaca si clampa.

Eu nu ma mai duc azi acasa...
Potop e-napoi si nainte,
Te uita cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

George Bacovia - "Decembrie"

Edited by dyana25, 25 December 2012 - 10:59.

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tai, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Lucian Blaga - "Izvorul Nopţii"

Edited by dyana25, 25 December 2012 - 20:01.

Am legat...
Marin Sorescu


Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.
Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire...
Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Edited by Rhini, 27 December 2012 - 22:57.

Ion Minulescu - Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...
Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

Edited by cleopatra00, 29 December 2012 - 17:56.