Ce este "nimicul"?

În legătură cu spaţiul şi timpul, revin la Immanuel Kant, ce spunea că spaţiul şi timpul sunt noţiuni proprii conştiinţei, care au rol de a asigura percepţia legilor care asigură relaţiile lucrurilor între ele. Adică, tiparele numite spaţiu şi timp, ordonează şi structurează senzaţiile.
Prin urmare, spaţiul şi timpul sunt noţiuni care asigură percepţia realităţii, o realitate care însă nu e independentă de conştiinţă.

Asta ar însemna că ceea ce numim capătul Universului, ar fi doar un mod de organizare a relaţiilor dintre percepţiile senzoriale cunoscute până în prezent.

Raportat la constiinta, nimicul este impersonal, este disparitia constiintei, moartea. Dar cum este posibil ca ceva-ul sa ia nastere din nimic, asa cum apar particulele virtuale din neant, asa cum zice-se ca a aparut Universul dintr-o fluctuatie cuantica ce nu isi are sensul in absenta unui camp cuantica, deci ceva in locul nimicului?
Nu mai stiu cine spunea ca "Natura are oroare de vid". Cam asa este, vidul, nimicul absolut nu exista decat ca notiune abstracta, ca si capacitatea constiintei de a se nega pe sine.

Dar, aici apare partea interesanta, nimicul poate fi vazut ca un vid de cunoastere, iluzia cauzata de ignoranta.

Mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o demult, se numeste "Constiinta fara obiect" scrisa de Franklin Merrel Wolff. El spunea ca atunci cand din constiinta fara obiect care este in afara timpului si spatiului ia nastere constiinta proiectata pe obiect, umbra negarii obiectului de catre constiinta ramane, ca un memento, ca un reminder al originii. De aceea noi avem notiunea complet abstracta de nimic absolut cu toate ca nu-l putem experimenta, fiind limitati de forma.
Constiinta fara obiect poate fi reprezentata ca un spatiu fara obiecte, ca atare fara timp. Nu ne putem reprezenta grafic treaba asta din cauza limitarii noastre obiectuale, dar interesant este ca avem notiunile abstracte pentru a o face.

Ca sa descriem matematic treaba asta putem spune ca constiinta obiectuala, cea pe care o experimentam noi este o functie definita pe un interval inchis, iar constiinta fara obiect este notiunea de functie in sine care poate lua valori intr-un interval deschis la ambele capete.

Edited by cristina81, 13 November 2014 - 07:42.

Nimicul este fascinant din punct de vedere logic, deoarece i se poate aplica atat conceptul de "ceva" cat si de "nu ceva" (negatia lui "ceva"). Ar fi o greseala sa fie analizat doar in baza unei logici monovalente.
De exemplu, o "dimensiune" a NIMICULUI poate fi "centrul" sau "reperul" dualitatii materie-antimaterie, tot asa cum numarul 0 (care, de fapt, nu este propriu-zis un numar) este originea axei numerelor reale si reprezinta media unei perechi de numere opuse.

 _-_, on 13 noiembrie 2014 - 08:08, said:

Da, interesant. Democrit, avea o singura logica mono. Cea ... de a exista.

Ptr. ca in atom, nu este mai nimic, cea mai mare parte a lui este goala.... el a declarat: " Numai atomul si golul exista cu adevarat. Toate celelalte sint doar ... estimari."

era mort de mult pana sa se prinda astia ca-i... "gol".

Mai adaug si eu o reflectie care sa umple tacerea lasata in ultimele doua luni:
Orice gol (gaura) are margini. Nu exista gaura fara fund. Orice gaura atrage ceva care sa o umple.
Acel 'horror vacui' (teoria aristotelica dupa care natura are oroare de vid) se poate aplica si in planul cosmogenezei. Nimicul trebuia sa fie umplut prin ceva. Iar pentru aceasta este necesara o forta de atractie a nimicului.
Si acestei forte care se constituie intr-o prima tendinta a nimicului spre a deveni ceva i se asociaza o forta opusa ultima care impune ceva-ului sa devina nimic.
Totul este predestinat mortii.

O definitie ironica a filosofiei, definitie care are in vedere compararea demersului filosofic (ce are de-a face cu tendinta de a proceda la generalizari cat mai largi) cu demersul stiintific modern (ce are de-a face cu tendinta de a comunica tot mai mult despre tot mai putin ca urmare a specializarii stiintifice) considera filosofia ca fiind o forma a cunoasterii umane in care se spune cat mai putin despre cat mai mult. Consecinta imediata a acestui demers rational ar fi chiar "irationalitatea" (sau mai bine zis, suspendarea ratiunii in cazul filosofiei), deoarece la limita filosofia va ajunge sa spuna nimic despre tot in timp ce stiinta va ajunge sa spuna totul despre nimic.

Dpdv fizic , etc cuvantul nimic nu ar trebui sa existe.Nimic nu exista.Materia este formata 99% din nimic.Am citit o carte Calea Succesului.As mai citi-o odata dar nu-o mai am(4 volume).Inceputul este doar o lectie de fizica de cl a7a (primul an de fizica pe vremea mea,nu stiu acuma).Materia este formata din atomi.Atomul este compus din nucleu si electroni.Intre nucleu si electroni este un spatiu gol de 99% din volum.Deci 99% din tot ce ne inconjoara este nimic.Termenul insa este f relativ.Pe electroni cine ii tine in jurul nucleului?Atractia nu?Deci spatiul acela de 99% gol este un camp de forta.Un camp este nimic?Din perspectiva filozofica este o tema de studiu pt mine chiar am s-o fac.

Cunostintele de pana la aceasta vreme spun ca spatiul e infinit.Deci nu exista o linie dupa care sa poti spune ca de aici incolo nu mai este nimic

Cuvantul "nimic" exista, deorece inteligenta noastra are capacitatea de a ignora orice calitate existentiala si in acelasi timp de a concepe existenta a ceva care nu exista.
Daca am compara intreaga activitate a mintii cu un software de computer aflat in executie, atunci "nimicul" ar putea fi considerat ca fiind efectul unui bug necorectat sau nerezolvabil.
Din perspectiva filosofica am putea dezbate mai curand despre cauzalitatea nimicului si despre rostul nimicului.

 _-_, on 22 mai 2015 - 13:01, said:

Am putea începe cu uitarea.

Când spunem că nu ne mai amintim nimic, înseamnă că am uitat ce era de aminit, adică, acel gând a devenit "nimic", mai bine zis, a trecut într-un loc unde "nu-l vedem" cu ochii minţii. Dar el există.

Care o fi mecanismul uitării ? Când vrem să ne amintim ceva, creierul realizează noi conexiuni între regiunile lui. Uitarea intervine atunci când acele conexiuni nu se pot realiza, sau după realizare, se rup imediat. Cauza imposibilităţii de a realiza conexiuni, sau de rupere a lor, e dată de intereferenţă.

Această interferenţă face să nu putem să ne concentrăm (să stabilim conexiuni) asupra unui gând. De exemplu, intereferenţe pot fi: zgomotul de fond, mai multe voci vorbind deodată într-o incintă, un eveniment întâmplat în apropierea noastră, şi aşa mai departe.

Creierul e obligat "să uite" din cauză că nu are capacitatea de a efectua multe conexiuni simultane, cu excepţia unor genii. Adică, organul nostru gânditor, e obligat să renunţe la unele gânduri, şi să le trimită în "nimicnicie".

Poate e la fel şi cu lumea noastră "fizică", perceptibilă prin simţuri: percepem doar ce e nevoie, pentru că, "maşina" pe care rulează această lume, nu poate face toate operaţiunile simultane. Din aceste motive, poate că o parte a realităţii e transformată în "nimic", adică e imperceptibilă. Noi oamenii, care avem maxim 5 simţuri, nu putem percepe extradimensiunile (peste 4), şi drept urmare, aceastea sunt..."nimic", deşi poate că există. Unii spun că le-ar percepe.

Edited by lupini, 22 May 2015 - 14:18.

 Startpause, on 29 octombrie 2014 - 18:58, said:

Sau macar lipsa reprezentarii a ceva:  (cand a fost facut era negru tot, asa trebuie vizualizat)
http://en.wikipedia....ery,_Moscow.jpg
sau mai degraba asa
http://en.wikipedia....lack-square.jpg

Edited by Quantum, 22 May 2015 - 14:26.

Nimicul nu poate fi definit decat prin ceva chiar daca semnifica lipsa a orice. Deci definirea lui implica raportarea la existenta.

In plus, se pare ca orice definitie a nimicului trebuie sa contina cel putin o negatie (sau o afirmatie cu valoare negativa). Oare asa este?

Si as mai risca sa lansez ipoteza ca orice definitie a nimicului este incompleta. Cel putin asa imi apare orice definitie pe care am intalnit-o pana acum pentru "nimic".

Nimicul nu poate fi conceput decat printr-un act al gandirii ce apartine unei fiinte dotate cu constiinta, "nimicul" (identic conceptului de "nimic") neexistand in afara gandirii cugetatoare sau a intelectului.
De exemplu, o definitie care imi trece in acest moment prin minte "Nimicul este distanta nula fara orice punct al spatiului si timpul nul care se poate adauga oricarui eveniment" este incompleta cel putin datorita faptului ca nu am facut nicio referire la intelect.
Deci singura realitate in care nimicul se poate manifesta este realitatea subiectiva, "nimicul" reprezentand, de fapt, conceptul de "nimic". Considerarea existentei lui inafara intelectului este absurda.
Si atunci singura lui realitate se reduce la limbaj. Nimicul exista, deorece poate fi exprimat la nivel de limbaj. Adica este un "cuvant" si nimic mai mult. Un cuvant care nu are nicio legatura cu realitatea obiectiva. Dar un cuvant care exprima negarea a ceva din realitate (obiectiva sau subiectiva) si care exista doar in constiinta reflexiva.

 _-_, on 26 mai 2015 - 15:32, said:

Nimicul este tot.

 _-_, on 26 mai 2015 - 15:32, said:

Eu sunt totuşi convins că "nimicul e cu adevărat real", doar atunci când nu există nici măcar conştiinţa care să-l analizeze. Dacă e prezentă, atunci conştiinţa aduce în discuţie nimicul, adică, îi dă un sens. Dându-i sens, îl face să nu mai fie nimic, ci...să aibă un sens, adică să fie ceva.

Aici ajungem la ideea de sens, dată de filosoful David Hume, care afirma că sensul este înglobat în cuvintele din limbajul natural.

Oamenii nu pot percepe sensurile, dacă nu cunosc cuvintele din limbajul natural. Şi asta pare să fie adevărat dacă ne gândim la cazurile în care unii copii au fost pierduţi în junglă, şi au fost crescuţi de diferite animale, însă fără a avea abilitatea de a vorbi în grai uman, deoarece nu învăţaseră să vorbească. După găsirea acestor copii, şi readucerea în comunităţile umane, aceştia nu pot percepe sensurile realităţii.

Pentru un astfel de om necunoscător de cuvinte, conceptul de nimic, nu există, din cauză că nu cunoaşte sensul cuvântului. Doar acolo există nimicul, neantul, neexistenţa, unde nu există conştiinţă, analiză,....adică, unde nu există...nimic, nici măcar sens.

Edited by lupini, 27 May 2015 - 11:45.

@Quantum

"Ce fel de existenta?"
Nimicul nu poate fi definit decat prin ceva chiar daca semnifica lipsa a orice. Deci definirea lui implica raportarea la existenta.
Adica, nimicul poate fi pus in evidenta (de catre constiinta) doar prin raportare la ceva (care exista, care face parte din existenta).

"NU!"
Pai ai gasit cel putin un exemplu care sa demonstreze ca "nimicul" poate fi inteles fara a face apel la o negatie (sau la o propozitie cu valoare negativa)? Ca eu n-am gasit.

"Cum ramane cu muzica, pictura abstracta sau poezia? - ele chiar sunt nimic. Dar exista, nu-i asa?"
Ele fac parte din realitatea subiectiva ca si conceptul de "nimic".
Diferenta este ca muzica, pictura sau poezia abstracta le poti exterioriza. In schimb, nimicul nu il poti exterioriza, ci ramane mereu doar in realitatea subiectiva.
De exemplu, despre o foaie alba (fara nimic scris pe ea), spunem ca "nu este nimic scris pe ea". Definim "nimicul" din pagina prin "lipsa scrisului". Dar in realitatea obiectiva pagina in sine exista, in timp ce nimicul nu exista.
Ca sa existe este necesara o constiinta care sa il gandeasca.

 lupini, on 27 mai 2015 - 11:41, said:

Acel nimic care nu face obiectul universului sensibil si care este rupt de constiinta ar fi "nimicul absolut". Sa presupunem deci ca exista!
Dar acest "nimic absolut" ca sa fie pus in evidenta este necesara o constiinta. Cum putem ajunge la conceptualizarea "nimicului absolut"? Doar prin raportare la lumea sensibila.
De exemplu: o tabla neagra, lipsa luminii dintr-o cutie opaca, spatiul dintre doi electroni, un buzunar gol s.a.m.d. pot fi considerate "nimicuri relative" a caror suma ar compune "nimicul absolut".
Dar daca mergi cu analiza mai departe vei constata ca nu exista o tabla perfect neagra, ca in cutia opaca exista spatiu, ca intre doi electroni exista forte, ca intr-un buzunar gol bate vantul s.a.m.d. Deci oricat ai cauta acest "nimic absolut" nu vei ajunge sa il gasesti decat facand abstractie de diverse elemente din lumea sensibila.
Cu alte cuvinte este necesara existenta lumii sensibile pentru a putea pune in evidenta "nimicul relativ" si apoi devine necesara ignorarea anumitor caracteristici ale obiectelor din lumea sensibila pentru a putea ajunge la conceptualizarea "nimicul absolut".
Dar aceasta contrazice ipoteza ca "nimicul absolut" exista in afara constiintei. Deci ipoteza este falsa.
Mai pe scurt: "nimicul absolut" apartine doar lumii subiective si nu este parte a lumii obiective.
In fine, poate ca am batut campii mai sus...

Ideea cu sensul este corecta. Dand un sens nimicului il faci sa fie ceva, deci inceteaza de a mai fi nimic.
Chiar mai mult decat atat. In exemplul de mai sus cu "foaia alba" dai un sens foii albe: acela de a fi scrisa si spui ca nu este nimic scris pe ea doar prin raportare la sensul pe care il dai foii albe (acela de a fi scrisa).
Deci nimicul capata sens numai atunci cand dai un sens lucrurilor care contin nimicul. Iar acest nimic depinde in totalitate de sensul pe care il dai lucrurilor.

Energia ?

Pai energia este nimic?
Sau vrei sa spui ca nimicul este inzestrat cu energie?