Poveste Adevarata!

Incep prin a va ruga sa fiti foarte atenti la ceea ce urmeaza. Am sa va marturisesc evenimentele prin care am trecut eu si familia mea recent (aproximativ 7-8 luni) si va rog sa nu va indoiti de veridicitatea celor citite. Sincer, initial nu intentionam sa povestesc vreodata cuiva despre cele intamplate, insa m-am razgandit. Consider ca povestea mea, daca va fi crezuta, ar putea schimba definitiv modul in care unii dintre noi percep viata, moartea, raul, binele si pe Dumnezeu.
   La sfarsitul primaverii trecute treceam printr-o perioada deosebit de grea pentru mine. Eram clasa a XII-a la un liceu cu pretentii din oras si gandul imi statea la examenul de bacalaureat si la viitor. Parintii mei treceau printr-o perioada f grea intrucat au avut conflicte nenumarate cu rudele din partea mamei pentru ca nu se ocupau pe cat trebuia de bunica (mama mamei) si ea a trebuit sa vina la noi. Asadar, am ajuns sa locuim 4 adulti + 1 bunica bolnava intr-un apartament de 2 camere! Bineinteles ca nu aveam loc toti sa dormim in pat, drept urmare, mama sau tata dormeau in mod regulat jos, pe o saltea. Tata din cauza stresului (avusese mult mai multe probleme in trecut si fusese marcat si de acestea) nu dormea noptile, desi e sofer de microbuz si nu e numai raspunzator pentru viata lui, dar si a altora! Mama, bolnava si ea trebuia sa se preocupe in permanenta de bunica, sora mea lucra si nu se putea odihni, iar eu incercam sa invat pentru bac. Au urmat tot felul de certuri intrucat toata lumea era foarte incordata si parca frustrarile tuturor se cumulasera si pluteau ca un nor negru deasupra casei. Eu eram din ce in ce mai deprimata si nemultumita de atmosfera de acasa si am observat cum capacitatile mele intelectuale au inceput sa scada: nu ma mai puteam concentra, nu mai puteam invata, ajungand pana in punctul in care nu mai puteam dormi! Am suferit de insomnie cronica timp de luni de zile. Incepusem sa ma gandesc cat pot rezista fara somn pana imi cedeaza corpul. Ma gandeam ca pur si simplu neuronii mei se vor distruge si voi muri. Am slabit dramatic in acea perioada si pentru ca nu dormeam si abia mancam ajunsesem o umbra. Ba chiar, am inceput sa am si atacuri de panica. Aveam o relatie cu un baiat pe care il iubeam nespus si care ma ranea si asta nu facea decat sa adauge inca putina amaraciune in potirul vietii mele.
   Insa, la un moment dat am simtit nevoia sa ma reapropii de biserica. M-am spovedit, pentru prima oara mi-am spus toate pacatele, fapt care a fost pentru mine ca un dus spiritual. Am descoperit o bisericuta intr-un cartier indepartat din orasul meu si am inceput sa ma duc zilnic acolo , sa particip la slujbe , sa ma rog. Deja viata mea capatase alta turnura. Incepusem chiar sa ma gandesc sa ma calugaresc pentru ca doar in biserica imi redobandisem adevarata liniste sufleteasca. M-am dus la manastire  la o icoana facatoare de minuni a Mantuitorului si m-am rugat la el sa-mi arate calea ce o am de urmat in viata. Ma schimbasem radical. Dar, problemele au inceput sa ma copleseasca din nou. Aveam momente de confuzie, angoasa si nu stiam ce sa fac cu viata mea. Mentionez ca ma certam zilnic cu prietenul meu de atunci si nu puteam sa ma despart de el pentru ca il iubeam prea mult.
   Intr-o zi, mi-a venit ideea ca caut mai multe despre preoti vazatori cu duhul. Ma gandeam desigur, la parintele arhimandrit Justin Parvu de care auzisem , fusese chiar si o buna prietena de-a mea la el, insa el locuia f departe. Asa ca , am cautat alti astfel de preoti. Si am gasit un numar de telefon al unui astfel de parinte. L-am sunat si imediat ce l-am intrebat daca el este la telefon mi-a raspuns promt : stiu care este problema... e baiatul. Ramai in rugaciune. Foarte mare mi-a fost uimirea cand am auzit acestea. Intr-adevar una din probleme era baiatul si , da , in perioada aceea faceam un canon si ma rugam destul de mult. Cand am inchis eram fericita. Intr-adevar, preotul acela e vazator cu duhul.
   La o zi, doua dupa aceea am avut o zi foarte grea. Ma certasem cu prietenul si umblam hai-hui. Bausem alcool si eram bezmetica. Atunci am vazut-o pe sora mea cu un alt baiat (care nu era iubitul ei), un fost prieten care o batuse in trecut , o jignise pe ea , pe mama, se batuse cu tata si cate si mai cate. Relatia cu acel baiat fusese cel mai negru cosmar al meu si al familiei mele timp de multi ani. M-a durut foarte mult sa o vad cu el si nu cu adevaratul ei iubit fata de care nutresc un respect profund. Drept pentru care, am baut in continuare...de suparare. Nedormita, nemancata si ametita de aburii alcoolului umblam pe strada si il sunam continuu pe prietenul meu ca sa ne intalnim si stea cu mine ca aveam nevoie disperata de prezenta lui. El spunea ca nu are timp, iar pe mine ma durea ingrozitor. Lumea mea se prabusea! Am mers ametita spre unicul lac artifical care e la mine in oras si ma gandeam sa ma plimb de-a lungul lui. Intre timp , iubitul meu m-a sunat sa ma intrebe unde sunt. I-am spus cu aproximatie, insa el nu dadea seamne ca ar vrea sa se vada cu mine. Plangeam si sufeream infiorator si m-am asezat pe dalele de piatra care imprejurau lacul si ma gandeam sa ma arunc. La inceput a fost un gand fugitiv, dupa care am inceput sa ma gandesc la asta din ce in ce mai serios. Incepusem sa ma gandesc ca lui Dumnezeu nu ii pasa de mine si daca El exista si daca ii pasa daca eu traiesc sau mor (nu stiu sa inot, deci nu as fi avut nicio sansa daca ma aruncam in apa) , ar fi bine sa se intample ceva. Si... s-a intamplat. Peste niciun minut, a aparut prietenul meu de nicaieri si m-a luat in brate de pe marginea lacului. Nu imi venea sa cred! Dumnezeu ma ascultase si ma oprise de la suicid.
   Era deja postul Pastelui si mie mi se infiripase hotararea sa merg la parintele arhimandrit Justin Parvu. Pentru asta era cale de 2 zile si trebuia sa schimb un microbuz si un tren, dar se merita... Bunica m-a sustinut foarte mult, a convins-o pe mama sa-mi dea banii necesari si sa ma lase sa plec. Ma rugam in fata icoanei Cinei cele de Taina si ma gandeam daca e bine sa merg sau nu. Si atunci mi s-a intamplat ceva extraordinar. Va rog din tot sufletul sa ma credeti: am auzit o voce care mi-a spus ca nu e neaparata nevoie sa ma duc. Suna ca vocea Mantuitorului. Initial m-am blocat, dar apoi am realizat ca sunt mult prea pacatoasa ca sa vorbeasca insusi Ful lui Dumnezeu cu mine, asa ca trebuie sa fie o inselaciune a diavolului. Trebuia sa plec a doua zi dimineata si m-am gandit: daca e voia Domnului sa plec , sa ma trezesc (eu efectiv atunci nu puteam sa dorm sau dormeam extrem de putin), daca nu, sa ma fure somnul.
   Dimineata intr-adevar nu reuseam sa trezesc, dar m-a trezit mama. M-a intrebat daca vreau sa mai merg. Ce e drept, m-am gandit la cele ce cugetasem cu o zi in urma , dar am plecat totusi. Drumul a fost lung si anevoios. Nu am dormit , din nou , nu am mancat mai nimic si la hotel intr-un oras din apropiere de manastirea parintelui m-am foit toata noaptea. Totusi, era evident faptul ca rugaciunile mamei si ale bunicii au dat roade, intrucat intalneam in jurul meu numai oameni binevoitori, dornici sa ma ajute. Eu nu dormisem luni de zile si intr-un oras strain eram foarte vulnerabila, insa nu am patit absolut nimic multumita lui Dumnezeu. Dupa noaptea petrecuta la hotel, am fost la o manastire din oras (lu la cea a parintelui Justin), unde am aflat ca parintele Justin este in spital operat. Nu imi venea sa cred ca am strabatut atata drum si nu am reusit sa-l intalnesc pe parintele. Nu stiam ce sa fac.Dar, spre imensa mea fericire, acolo am intalnit o maicuta care nu numai ca m-a ajutat cu sfaturi, dar mi-a si daruit o poza de-a parintelui Justin binecuvantata chiar de el! Eram foarte fericita. Am decis sa ma intorc in orasul meu. In continuarea aveam aceeasi problema cui lipsa somnului si am inceput sa am chiar si atacuri de panica
Intre timp l-am mai sunat pe parintele vaztor cu duhul de pe internet si de data asta m-a intrebat exact adresa unde stau, inclusiv apartamentul , fapt care mi s-a parut tare ciudat, intrucat nu era din acelasi oras cu mine..
   .Am fost de cateva ori la urgente, dar ei m-au trimis la Psihiatrie. Acolo m-am internat, am urmat un tratament care ce e drept, ma facea sa dorm , dar aveam alte reactii adverse neplacute (pana acum pastilele prescrise de medicul de familie cu ma ajutasera). Le-am luat o perioada , dupa care am inceput numai sa ma prefac ca le iau. A urmat noaptea Sfintei Invieri, cand mama m-a invoit ca sa particip la slujba. Cu cateva ore inainte de asta, ma simtean foarte deprimata, ma certasem din nou cu prietenul meu. Eram pierduta. Si m-am hotarat sa ma omor. Am plecat de acasa imbracata cu haine de casa si eram decisa sa ma arunc in Dunare. Sora mea a vazut cum am plecat si a simtit o durere si o panica mare in suflet si a inceput sa imi trimita mesaje sa imi spuna ca ma iubeste si sa am grija de mine. Mi-am luat avant si am incercat sa ma arunc. M-am oprit la timp. Apoi am incercat din nou. M-am oprit. Apoi mi-a venit o idee Am decis sa-l sun pe un prieten de-al meu si i-am spus sa vina sa ma ia de acolo. A venit si i-am povestit ce am patit si el fiind un tip f credincios m-a incurajat si mi-a zis sa nu mai incerc niciodata asa ceva. Am ajuns acasa, i-am povestit mamei, surorii , care mi-a zis si ea la randul ei de durerea si panica resimtite si mi-a propus sa mergem impreuna la slujba. Inca o data scapasem de moarte, sau mai bine zis, Dumnezeu ma protejase. Am mers cu sora mea la Inviere si acolo nu am rezistat mult intrucat mi s-a facut f f somn. Va inchipuiti ca eu nu dormisem fara pastile atata timp si acum eram rupta de somn. M-am dus acasa si am dormit linistit pana dimineata. Am pierdut slujba. A doua zi m-a dus mama din nou la spital. Am mai stat cateva zile in spital, timp in care ma despartisem de iubitul meu, dupa care m-am externat. Mama mi-a cumparat tratamentul pe doua luni si m-a dus acasa. In ziua respectiva ma rugam de fostul meu prieten (de care cum spuneam, ma despartisem recent) sa vina sa ma vada pentru ultima data. Nu voia. Eram sfasiata , indurerata si ingrozita. Simteam ca cedez psihic.Apoi am hotarat din nou sa ma omor. De data asta cu pastile. Am luat toate pastilele pe care trebuia sa le iau doua luni de zile, in doza dubla , plus toate somniferele pe care le mai aveam prescrise de medicul de familie. Ma gandeam ca asa il voi pedepsi pe fostui meu iubit. In realitate nu o pedepseam decat pe saraca mama care nu avea nicio vina.
   Dupa cateva minute am realizat ce prostie facusem. Am trezit-o pe mama din somn. I-am spus ce facusem. Era foarte calma. Si apoi am incercat diferite metode pentru a regurgita. N-am prea reusit. Ideea e ca de atunci a inceput cosmarul...
   Dupa cateva ore, am inceput sa am tot felul de halucinatii, sa vad lucruri: vedeam panze de paianjen cum se tes in fata mea, vedeam oi, ma simteam slabita si eram supta la fata si imi veneau in minte tot felul de ganduri ciudate. Mai ales icoanele le vedeam schimbandu-se. SI dintr-o data am zis cu voce tare: sunt posedata. Nu stiu de unde mi-a venit gandul dar am zis-o cu foarte mare lejeritate. Am inceput sa tremur, sa am convulsii si auzem peste tot voci de diavoli care vorbeau intre ei. Imi spuneau ca voi ajunge in iad. Credeam ca voi muri. Am pus-o pe mama sa ia toate iconitele pe care le avem in casa si sa mi le puna pe corp. Diavolii imi spuneau ca ii ard si ca sa le dau jos ca daca nu imi manaca picioarele. Chiar aveam iluzii vizuale, nu mai imi vedeam picioarele de la genunchi in jos si credeam ca intr-adevar e posibil asa ceva. O intrebasem chiar si pe mama daca e posibil sa-mi manance diavolul picioarele. Simteam in permanenta cum se urca ceva pe corpul meu si pe diavoli spunand :veniti, veniti. L-m sunat pe parintele meu duhovnic si i-am spus ca sunt posedata. M-a linistit si mi-a zis ca o se roage pentru mine.
   A doua zi, inca tremuram ca varga si asteptam din clipa in clipa sa mor. Stiam ca unica mea scapare e biserica. Asa ca .. l-am sunat pe acel parinte vazator cu duhul (cel care mi-a cerut adresa) si l-am intrebat ce e de facut ca eu as vrea sa merg la manastire. Mi-a spus ca nu trebuie sa merg acolo, ca pentru a merge acolo trebuie sa tin post si sa ma rog, dar ca imi va citi el moliftele Sf Vasile prin telefon (pentru cei ce nu stiu moliftele Sf Vasile sunt rugaciuni f puternice, care necesita o pregatire duhovniceasca aleasa, post aspru, se folosesc pentru alungarea duhurilor necurate si in niciun caz nu se citesc prin telefon). Insa, eu atunci eram prea tulburata ca sa imi dau seama ca ceva este in neregula. In plus, parintele respectiv m-a intrebat daca diavolul si-a dat numele. Eu nu imi dadeam seama la ce se refera, dar am inteles mai tarziu. Dupa cateva ore, am auzit o voce care mi-a spus : legiune (am aflat mai tarziu ca asta inseamna 6000 de diavoli), asta e numele, dar sa nu-l suni pe parinte sa ii spui. Si atunci eu am crezut ca intr-adevar parintele ma ajuta si ca diavolii tocmai de aceea nu vor ca eu sa il sun pe parinte. L-am sunat si i-am spus, iar el a reactionat cel putin ciudat, raspunzandu-mi, pe un ton jovial : aa... ok... . Ok? Nu stiu ce era ok. Apoi mi-a spus sa mai am rabdare ca imi citeste el moliftele Sf Vasile, dar mai tarziu.
   Intre timp, mie mi se facuse ff rau si tremuram si nu ma simteam deloc bine, auzeam diavoli si credeam ca voi muri. Orice mancam, varsam si auzeam o voce care exact asa imi spunea: mananca si varsta tot! Si asta se intampla. Apoi, mi-am amintit de poza parintelui Justin si am strans-o la piept rugandu-ma: Parinte Justin, roaga-te pentru mine , parinte Justin. Apoi am auzit o voce : nu te lasa prada diavolilor, Alexandra, lupta, Alexandra. Si de atunci am inceput sa ma simt putin mai bine, mai limpede. Simteam nevoia sa imi schimb locul (ca la deochi). Atunci mi-am dat seama ca diavolii sunt in toata casa si trebuia sa ies afara. Dar sora mea s-a interpus. Nu voia sa ma lase sa ies. Avea un zambet ciudat si o privire stranie. I-am atins poza parintelui Justin de cap si se ferea. Ma intreba ce fac eu cu o simpla poza. Atunci mi-am dat seama ca diavolii o afectau si pe ea!!! Era un cosmar ce nu se mai termina.. Auzeam vocile diavolilor spunand ca parintele Justin se roaga pentru mine, iar ei la randul lor se rugau la cel care ii trimisese acolo: insusi parintele vazator cu duhul pe care il sunasem. Atunci am inteles de ce mi-a cerut el adresa cu putin timp inainte, de ce voia sa-mi citeasca moliftele Sf Vasile prin telefon si de ce nu voia ca eu sa ajung la manastire.
   Mama imi pusese la piept mai inainte Braul Maicii Domnului si o icoana a Maicii de la Ierusalim si amandoua mi s-au lipit efectiv de piept. Iconita era chiar in dreptul inimii mele si nu se desprindea nici daca ma ridicam in picioare. Eu ma tot rugasem in acest timp la Maica Domnului ca mama sa nu ma vada murind si sa nu traiasca aceeasi durere pe care a avut-o Ea cand Fiul Ei a fost rastignit pe cruce. Deja nu ma mai gandeam neaparat ca ajung in iad ci, ca mama o sa fie distrusa daca eu am sa mor. Cand ma rugam la Maica Domnului , pur si simplu scuipam pastilele inghitite intregi!!!
   Apoi am auzit o voce ce spunea: lasati fata in pace... si apoi Parintele Justin nu se mai roaga pentru tine! E bolnav , e slabit! Parintele Justin nu se mai poate ruga pentru tine! Si apoi alte voci care spuneau: E Maica Domnului, a venit Maica Domnului. Nu imi venea ca cred! Apoi tot drumul spre manastire am auzit voci, cand vocea Maicutei Domnului care imi spunea sa imi rezolv problemele cu coloana , sa fac copii si sa nu mai gresesc si ma invata sa ma rog, cand vocile diavolilor care ma inselau si inca nu eram sigura daca voi supravietui. La un moment dat, Maica Domnului mi-a spus ca  icoana se va dezlipi si intr-adevar, icoana de la pieptul meu mi se dezlipise de pe trup dupa atata timp! La manastire mi s-au citit intr-adevar moliftele Sf Vasile. Vreau sa spun ca tremuram ca varga, auzeam in continuare voci, dar eram pe drumul cel bun. Am fost la mai multe manastiri unde mi s-au citit rugaciuni, m-am rugat, am postit, am facut sfestanie in casa, ai mei s-au rugat pentru mine si treptat... mi-am revenit.
   Intre mine si parintele Justin s-a creat o legatura foarte speciala, intrucat el s-a rugat mult pentru mine si vreau sa spun ca intr-adevar a fost un sfant in viata. Ei a vorbit cu mine atunci de la sute de km departare prin puterea mintii! E greu de explicat, dar va rog sa ma credeti!Ma refer aici la momentul acela in care mi-a spus sa nu ma las prada diavolilor. Si lucrurile nu se opresc aici! Am daruit poza binecuvantata a parintelui manastirii la care am fost cel mai des si inainte sa o dau am vazut literalmente lacrimi din ochii parintelui Justin din poza. Este foarte adevarat, M-a marcat profund.
   Eu am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine, m-am pus pe picioare, am inceput sa dorm si simteam ca parintele Justin va muri curand. Pur si simplu , simteam. Si a murit. Am simtit o durere foarte mare, insa m-am decis sa merg cu orice pret la mormantul lui. SI am ajuns acolo impreuna cu cea mai buna prietena a mea. Aici iar s-a intamplat ceva interesant. Prietena mea avea banii in ciorap, in gheata, direct pe piele. Banii erau calzi ca au fost lipiti de piele mai mult de jumatate de ora. Dar, in  momentul in care s-a aplecat la mormantul parintelui, i-a simtit reci, ca si cum abia i-ar fi pus. Eu tind sa cred ca nu este o coincidenta. Mai mult, daca veti cauta pe internet veti descoperi ca s-au petrecut tot felul de minuni la mormantul parintelui Justin Parvu: busuiocul lui a inverzit, pielea lui a ramas calda mult timp dupa ce a murit si poate cel mai surprinzator lucru e ca din corpul a izvorat mir, fapt care nu se intampla decat la sfinti.
   Sper ca ati avut rabdare sa cititi ceea ce am scris si sper sa va fie de folos. Inca o data repet: tot ceea ce am scris aici sunt lucruri ce mi s-au intamplat si va garantez ca sunt adevarate. Nu cred ca ar putea avea cineva o imaginatie atat de bogata, incat sa va prezinte astfel de fapte. Iar pentru cei care vreti sa va sinucideti: va rog din suflet sa nu incercati nicidecum asa ceva. Ceea ce am patit eu e f putin din ceea ce as fi putut pati daca ajungeam literalmente in iad. Sufletul e cel mai pretios lucru pe care il aveti! Pretuiti-l! Doamne Ajuta!
   PS: Imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere, dar atunci cand dau cursorul sa corectez un cuvant mi se sterg si alte litere din el si se schimba tot cuvantul. E complicat sa corectez, in plus imi e fff somn.

Edited by alexandrette, 22 February 2014 - 04:33.

Parerea mea e ca prea multa vorbareala strica...
tot ce am inteles... e ca tu ai trecut printr-o perioada mai dificila si ai gasit o cale de scapare prin credinta/religie/biserica...
e o chestie faina..... dar tot la fel puteai sa gasesti scaparea prin adevaratii prieteni.....
religia e o culegere de basme, pentru cei (inca) imaturi cu constiinta ,in care se regasesc  la toate neajunsurilor/implinirilor vieti.

Edited by lordoftheshima, 22 February 2014 - 04:56.

lordoftheshima, on 22 februarie 2014 - 04:55, said:

de ce basme?........ pot fi intamplari reale dar interpretate gresit!

suntem prea ........ mici pt a intelege anumite lucruri


sa incerci te sinucizi este cea mai mare prostie posibila ........ asta denota extrem de mult inconstienta si prostie


la fel si sa te lasi la mana preotilor, duhurilor sfinte si a minunilor....... cand puteai de fapt sa stai in banca ta cuminte si sa-ti vezi de viitor

e absolut socant ce poate fi in mintea unora .......

saraca Maica D-nului si saracul parinte ........ daca au cate 2-3 astfel de cazuri pe saptamana ..........

Edited by hightech-sys, 22 February 2014 - 06:16.

"Am fost de cateva ori la urgente, dar ei m-au trimis la Psihiatrie. Acolo m-am internat, am urmat un tratament care ce e drept, ma facea sa dorm , dar aveam alte reactii adverse neplacute (pana acum pastilele prescrise de medicul de familie cu ma ajutasera). Le-am luat o perioada , dupa care am inceput numai sa ma prefac ca le iau. A urmat noaptea Sfintei Invieri, cand mama m-a invoit ca sa particip la slujba. Cu cateva ore inainte de asta, ma simtean foarte deprimata, ma certasem din nou cu prietenul meu. Eram pierduta. Si m-am hotarat sa ma omor. Am plecat de acasa imbracata cu haine de casa si eram decisa sa ma arunc in Dunare. Sora mea a vazut cum am plecat si a simtit o durere si o panica mare in suflet si a inceput sa imi trimita mesaje sa imi spuna ca ma iubeste si sa am grija de mine. Mi-am luat avant si am incercat sa ma arunc. M-am oprit la timp. Apoi am incercat din nou. M-am oprit. Apoi mi-a venit o idee Am decis sa-l sun pe un prieten de-al meu si i-am spus sa vina sa ma ia de acolo. A venit si i-am povestit ce am patit si el fiind un tip f credincios m-a incurajat si mi-a zis sa nu mai incerc niciodata asa ceva. Am ajuns acasa, i-am povestit mamei, surorii , care mi-a zis si ea la randul ei de durerea si panica resimtite si mi-a propus sa mergem impreuna la slujba."

Ar fi trebuit sa ramai internata la Psihiatrie.
Sau sa iti rezolvi problemele singura.

Din nefericire, ai ales cea mai proasta varianta, biserica.
Nu numai ca tu vei hrani o şleahta de popi, dar te mai transformi si intr-o persoana daunatoare societatii promovand niste minciuni.
Asta ca sa nu mai vorbim despre viata distrusa pe care copiii tai o vor avea. Doar de, dupa cele citite mai sus, esti apta sa le oferi o educatie.

Have fun!

pelikanu, on 22 februarie 2014 - 06:23, said:

probabil ca si ei or sa fie hraniti tot cu pastile ......

mda, mai bine las asa

Edited by sirgoofy, 22 February 2014 - 08:41.

Proasta alegere biserica....o adunatura de popalai si sarlatani care fura si inseala pe cei de buna credinta.

Aifacut foarte bine ca poate asta ti-a salvat viata.  Acum eu tot critic preoti si ceea ce fac ei dar se pare ca puterea lui Dumnezeu se arata in diferite feluri si desi nu vreau sa laud pe preoti se pare ca apropierea de biserica te-a schimbat profund.

Sunt uimit ca voi chiar ati avut rabdare sa cititi primul post. Felicitari!

marcu35, on 22 februarie 2014 - 09:31, said:

apropierea de biserica te indobitoceste si te poate duce chiar in pragul in care sa ajungi sa inghiti medicamente pt a te sinucide ..... ca sa ajungi mai aprope de D-zeu

poate ca D-zeu exista insa nu are nici o treaba cu popii si biserica

tatarduka, on 22 februarie 2014 - 09:41, said:

Eu nu. Dar am trecut prin el si la mersul la biserica mi-a dat eroare. In 2014 lumea merge la psiholog. Cine pune absolventul de teologie inaintea celui de psihologie pentru rezolvarea unei probleme psihice, vede lucrurile...altfel de cum le vad eu. In plus, un utilizator inscris acum 5 ani, cu 3 mesaje la activ. Ceva nu se leaga. Pa!

hightech-sys, on 22 februarie 2014 - 09:45, said:

Da, dar pentru a salva o viata Dumnezeu se poate folosi si de caini, nu?

YOUR_GOD, on 22 februarie 2014 - 09:49, said:

Nici matematica ta nu se prea leaga.

ericmario, on 22 februarie 2014 - 10:24, said:

Daca ce am scris mai sus reprezinta un adevăr matematic, atunci afirmația ta este corecta. Nu ma mângâia amice, are cine.

Eu va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi si respect fiecare parere in parte. Iar faptul ca sunt un utilizator vechi cu trei postari cum ai spus tu nu are nicio relevanta. Pur si simplu acum mi-am recuperat contul. Eu nu prea scriu pe forumuri, ma multumesc citind. Concluzia era ca pur si simplu Dumnezeu mi-a salvat viata, cand as fi putut muri. Sunt condamnabile incercarile mele de a ma sinucide, dar am scris intocmai ca altcineva sa nu se mai gandeasca la o asemenea "solutie". Iar, vrajitoria/farmecele sunt reale si unica solutie de a scapa din asa ceva e biserica si Dumnezeu. A, si inca ceva: am inghitit zeci de pastile, as fi putut sa mor , dar nu m-am ales nici macar cu o gastrita. Dumnezeu a avut grija de mine, asa cum are de voi toti!

Edited by alexandrette, 22 February 2014 - 12:23.

BV, ma bucur ptr tine ca ai scapat. Ai grija de tine de acum incolo si sper sa stii ce ai de facut.

alexandrette, on 22 februarie 2014 - 12:22, said:

esti irecuperabila

zise unu de-o arde pe net si are valiza plina de diplome de medicina.....
virtualx=esti irecuperabila

Edited by xkos, 22 February 2014 - 20:11.