Nume românești, de români și din România vechi și noi.

florincroitoru, on 17 martie 2014 - 10:29, said:

De la ce ?
Floare insa e un nume feminin foarte intalnit in trecut in Ardeal.

Quote

Asa credeam si eu. Insa
Nu e exclus sa fie o dubla sursa. Sau cel putin sa fi provenit unul din altul: unii nestiind ca vine de la Teodor au inerpretat ca e de la dor, si au pus nume copiilor in ideea asta. Astfel sa se fi raspandit, si in unele zone, cum am am auzit, toti cred ca vine de la dor

P.S. Inca ceva, in Ardeal cel putin numele Teodor era Toader.

Edited by Morosanul, 17 March 2014 - 10:38.

Morosanul, on 17 martie 2014 - 10:34, said:

Iar in sud - Tudor.

Asa-i, si in Ardeal s-a folosit Tudor incepand de la Unire.

Cat priveste nume cu posibila origine dacica, in decursul timpului m-au surprins cateva nume de familie:
Carp
Burian
Breb (Breban)

As putea adauga si Moș, dar asta putea fi dat mai tarziu de la substantivul comun ca porecla.

"breb" e denumirea veche romaneasca pentru "castor". In trecut traiau si in Europa castori.  Dexul spune ca "breb" e de origine slava:
http://m.dexonline.ro/definitie/breb
Avem mai multe localitati cu numele Brebu. Breban probabil ca eta porecla transformata in nume a unuia ce provenea dintr-o astfel de localitate.

Nu stiu daca are legatura cu "Carp" dar in germana avem nume de familie precum Karp, Karpf, Karpe care, cred, vin de la Karpfen insemnand "crap".

E greu, evident, de gasit legaturi asa de departe in timp.
Si mai greu de dovedit.

Deci probabil explicatiile tale sint adevarate, dar mi s-a parut interesant cand le-am intalnit.

De castorii aceia ziceam ca la Duridanov apare denumirea in limba tracă bebru pentru breb.
(Acum am vazut si in DER ca in slava e considerat un cuvant de imprumut.)
Desi ma gandesc ca numele de persoana sa vina de la toponime, cum zici, e posibil ca toponimele sa aiba la origine cuvantul de substrat.

Edited by Morosanul, 27 March 2014 - 10:29.

E un nume feminin simpatic într-o veche legendă cu zmei și un anume Dan-Căpitan și anume Orelia. http://legendeinlume...-somesului.html
Concluzia greșită a unora ar fi că reprezintă o deformare din *Aurelia, dar e complet inutilă. Avem aici o temă clasică a vulturul, numit după un radical IE *er  
http://en.wiktionary...

Erau câteva variații în vechime pe această temă( Orol, Orel, Orlea, Orelia, Relu, Relea), majoritatea erau considerate slave. Probabil și numele regelui Oroles însemna ceva similar. Câteva forme apropiate de numele dacic s-ar putea găsi în slovacă și slovenă (orol), poate și forma sincopată a albanezilor e o moștenire paleo-balcanică (orrl- vultur, șoim). Prin Moldova și Muntenia circulau termenii  areșcă, reversul unei medalii, față de arol și/sau orol care reprezenta pajura de pe monedele medievale. Aș zice că-i o stranie coincidență peste timp!
Tot dintr-un nume a vulturului s-au păstrat toponimele de tipul Orlea sau reg.orliște.

În Moldova și Muntenia s-a mai păstrat singurul nume tribal de la daci: Carp. Acesta avea mai multe variații care s-au păstrat până în secolul nouăsprezece ca prenume: Cărpuș, Carpu(l), Carpea, Carpe, Crăpești(?), Carpina, Cărpiș. Mă întreb cât timp s-a păstrat înțelesul său în româna dialectală. Undeva trebuie să mai fi însemnat ceva, în afară de acel reg.șcarpă, care ar putea fi înțelesul original dacic sub care erau cunoscuți acei daci ca locuitori ai pantelor munților și podișurilor Carpaților orientali. Sunt destule nume tribale IE care descriu cadrul geografic în care locuiau anumite neamuri, cum sunt probabil albanezii în vechime locuitori și ai văilor, nu numai ai munților. În limba lor aveau subst. arbë / pl.arbën - câmpie, mlaștină, întindere lipsită de vegaț   http://en.wiktionary...g/wiki/arbÄ‚Ć€n
arbënesh/arbëresh sunt forme de plural nedefinit.

Alteori se face referire la limba comună: sloviani, shqiptar, graecus, etc.
Variații ale celebrului nume tribal al carpilor sunt înregistrate astfel: o formă sufixată carpiani apare în literatura clasică, apoi la vărsarea Nistrului era un trib karpudai menționat de un grec, Zosimos.
Probabil că acest Carp e singurul nume sigur dacic, dar paradoxal nu știm sigur cum se traduce.

Edited by Sorin5780, 10 May 2014 - 00:13.

Era un nume în trecut destul de interesant: Moțoc. Apare în nuvela Alexandru Lăpușneanu ca personaj, apoi disparat în Moldova și Apuseni, probabil și-n alte părți. Logic că uneori poate face referire la specificul regional al moților care-și împleteau părul în două moațe, ca celebrii Horea(Vasile Ursu Nicola), Cloșca (Ion Oargă) și Crișan (Marcu Giurgiu), uneori deasupra urechii drepte.
Apare și pe Columnă o delegație de daci condusă de doi moțați, cu un fizic impresionant, care discută direct cu Traian printr-un interpret.
Ar fi amuzant sau, poate, chiar un imbold de mândrie regională ca măcar câțiva locuitori din Apuseni să mai poarte acele moațe celebre. Am văzut frizuri punk, emo, unele de-a dreptul bizare, dar nici un *moțogan ca-n vechime.  Ce păcat că nu știm să valorificăm și să ne mândrim cu moștenirea asta culturală veche. Am găsit odată două albume etnografice cu figuri de români și românce din aproape toate regiunile istorice și puteai spune de multe ori dintr-o ocheadă care de unde vine. Se remarcau prin anumite particularități vestimentare, de frizură (cu breton, chică, moațe, etc.), unii cu mustața specifică sau cu barba întreaga. Pe valea Someșului și-n tot nord-vestul României erau niște împletituri extraordinare ale părului la femei. Aveau oamenii aceia o imaginație vie, un simț estetic excelent.

Alteori acel nume Moțoc ar putea face referire la sensul ”harțag, neastâmpăr”.  E un nume original și specific românesc, dintr-un radical IE necunoscut. Găsisem odată un coradical baltic și unul într-un dicționar toharian-englez.
Cee câteva derivate ar putea indica o vechime apreciabilă: var.moțogan, moțoc (nod în păr), moțună (coadă de vulpe). Poate mai sunt și altele, nu știu!

Alt „antroponim” specific românesc este Oltea, numele (sau supra-numele) mamei lui Ștefan cel Mare. Mai are câteva variabile: un diminutiv Oltița, Olta, masc.Oltu(l).
Are câteva coradicale albaneze: Olta (cântăreața Olta Boka), Oltë, Oltana, Oltiana http://en.wikipedia.org/wiki/Olta_Boka
Mă îndoiesc că face referire la hidronimul Olt, dar cine știe! Sursa:  http://hroderic.word...13/12/12/oltea/
Oltea apare și-n Maramureș, de unde, probabil, intră și-n Moldova odată cu primii „descălecători”, ca și numele Mușat, cu derivate mai multe în Transilvania (Mușlea, Mușea).
Tot în Maramureș mai apar câteva nume interesante Scorușa (sorbus domestica), Rada, Leru, Lera, Lerea (1. reg.ler- floarea vârstei; 2. reg. ler- cumnat din lat. levir; 3. ca verb -ler = poate un latinism moștenit din lat.liberus, păstrat în abaneză ca ”liră”- liber, iar la noi doar într-o traducere stră-românească (pre-slavă): „leră-ne, Doamne, de maru”- izbăvește-ne Doamne de rău).
Mereu m-am întrebat dacă diversele nume de tipu Radu(l), Rada nu au și o origine paralelă cu cea îndeobște acceptată (slavă)! Avem în nordul țării un adj. radaș (frumos) și ...
RÁDĂȘ s. v. excedent, plus, prisos, prisosință, surplus.
Cât de potrivit ar fi acesta din urmă dacă ar fi folosit în antiteză cu Oprea. Unii ar spune eufemistic „vrem mai mulți copii, adaugă (Doamne)”, iar alți „gata, ajunge, Oprea”.  

Edited by Sorin5780, 10 May 2014 - 01:32.

Harta cu nme din România - Acest proiect vrea să cartografieze frecvenţa numelor de familie româneşti, raportată la diferite zone ale ţării. Căsuţa de căutare de mai jos vă va ajuta să localizaţi un anumit nume.
Proiectul indexează 2.700.000 de nume de persoane din 3.800 de localităţi şi conţine 130.000 de nume de familie diferite. http://nume.ottomotor.ro/

Sunteţi curioşi cât de răspândit este numele dumneavoastră de familie pe glob? Şi de asemenea din ce limbă vine? Situl acesta, punând în comun mai multe baze de date – în principal din listele de votanţi şi din cărţile de telefon – oferă posibilitatea de a căuta un anumit nume de familie, evidenţiind pe hartă cu o gamă de culori cât de des se găseşte el într-o anumită parte a lumii. Deşi pentru România baza de date nu pare a fi prea dezvoltată (se poate chiar deloc), la numele Ionescu de exemplu ştie că rădăcina lui vine din limba română, şi se pare că cei din familia Ionescu au cam “invadat” Canada.
http://worldnames.publicprofiler.org/
http://www.cnet.ro/2...dit-numele-meu/

Edited by Angevidy, 20 May 2014 - 01:08.

Multumim !

Foarte interesant.

Nume regionale ca Moldovan, Oltean, Muntean - se gasesc mai ales in Ardeal, pe cand numele Ardelean de gaseste tot dincoace de munti, dar in regiunea care exterioara Principatului Transilvaniei, adica dincolo de M. Apuseni

Morosanu - se gaseste in Moldova (nu e numele meu, eu sint morosan de origine)
Acolo este si Carp, pe unde au fost de fapt Carpii.

Peiragastus respectiv Ardagastus, doi lideri care sălășluiau la Nord de Dunăre pe la finele lui 5XX, oarecum conteporani cu Musocius.

Edited by paradigmatic, 11 May 2015 - 10:32.

ego_zenovius, on 07 iulie 2013 - 23:59, said:

Eu am convingera ca aceste nume "riu" si mai ales cu accent pe ele, au fost date de oameni din popor care nu le prea aveau cu cartea si gramatica.

Cojocar = denumire de meserie, manufactura
Cojocaru (l) = acela care presteaza manufactura
Cojocarie  = locul unde se presteaza manufactura
Cojocariu = ??? nu are absolut nici o baza, pentru ca exista deja "Cojocaru". Eventual un regionalism sau accent pe conjugare la persoana "iu? Conjugarea corecta este "l" Cojocaru -"l" - Cojocarul.
Sabo -u, Croitor-u, Morar-u, Fierar-u, Covaci-u. Matasar-u, Pielar-.u, Plugar-u, ca de altfel; Slabanog-u, Grasan-u, Clujean-u, Pitestean-u

La fel si celelelte denumiri "riu"

Edited by bluebyte, 11 May 2015 - 15:15.

Sorin5780, on 10 mai 2014 - 00:10, said:

Erau carpii daci sau nu? Dar dacii, erau carpi? Si vorbeau frantuzeste, ca in "escarpement"?

bluebyte, on 11 mai 2015 - 15:13, said:

Sunt doua categorii de nume cu terminatia -iu

Unele grecesti: VA-SI-LI-U

Altele romanesti [grai moldovenesc]: CO-JO-CA-RIU.

Pronuntia CO-JO-CA-RI-U e gresita.

Edited by Boshaft_Sylvester, 11 May 2015 - 18:41.

Nu există pronunție greșită.
Există în schimb, fanatismul academiei.
Spre exemplu, dute-n chiz.. mă-tii, este o pronunție corectă.

Astăzi vă reţin atenţia cu accentuarea anumitor nume proprii provenite din substantive comune care denumesc meserii. Şi în acest caz se comite o greşeală pe cât de frecventă, pe atât de supărătoare. Şi sunt tentat să spun că, şi în acest caz, cei care au greşit primii, imprimând în acest fel o direcţie, au fost diverşi oameni cu locul de muncă la televiziune: crainici, comentatori, reporteri, analişti sau chiar moderatori.
Despre ce este vorba? Despre plasarea accentului pe un „i” care nici măcar n-a existat în forma iniţială a substantivelor în chestiune. Mă refer la „i”-ul de la finalul numelor proprii Rotariu, Pescariu, Ciubotariu, Morariu, Olariu, Trăistariu, Cojocariu, Grădinariu.
Substantivele comune din care derivă aceste nume proprii sunt, bineînţeles: rotar, pescar, ciubotar, morar, olar, trăistar, cojocar, grădinar. Substantivele proprii derivate din ele conţin un aşa-zis „i” moale, care se numeşte astfel tocmai pentru că se aude foarte slab când rostim cuvântul.
Aşa stând lucrurile, dacă „i”-ul este moale, nu numai că e ilogic, dar e şi incorect să-l accentuăm. Accentul va cădea pe ultimul „a” al cuvântului, la fel cum s-ar fi întâmplat dacă „i”-ul dinspre final ar fi lipsit şi am fi avut nume ca Rotaru, Pescaru, Ciubotaru, Moraru, Olaru, Trăistaru, Cojocaru sau Grădinaru.
Tendinţa de accentuare a „i”-ului de la final are patent sudic, muntenesc (îndeosebi bucureştean), şi este o consecinţă a influenţei exercitate de-a lungul secolelor de turci şi de greci. Este însă, o mai spun o dată, o tendinţă care încalcă normele limbii române. Şi mi-ar plăcea ca de-acum încolo oamenii de televiziune care ne aduc ştiri să ţină seama de acest lucru.
Asta înseamnă să nu mai spună „Dorin Rotarίu a fost înlocuit în minutul 72”, ci „Dorin Rotáriu a fost înlocuit în minutul 72”.
La fel, să ţină cont că numele unui fost jucător de tenis este Dinu Pescáriu, nu Dinu Pescarίu, că pe actualul antrenor de la ASA Târgu-Mureş îl cheamă Liviu Ciubotáriu, nu Liviu Ciubotarίu, că interpretul cu implant care a fost celebru, dar pe care l-au scos de-acolo e Mihai Trăistáriu, nicidecum „Mihai Trăistarίu” şi că fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Român răspunde la numele de „Octavian Moráriu”, nu „Octavian Morarίu”.
Bineînţeles, există şi nume proprii, nu puţine, în care accentul cade pe ultimul „i”. De exemplu, Dumitrίu sau Vasilίu. Numai că aceste nume nu derivă din denumiri de meserii.
Cât despre Cazangίu sau Herghelegίu, aici este vorba de nume derivate din meserii, numai că înaintea „i”-ului final se află un „g” care impune accentuarea „i"-ului.

http://www.digi24.ro...erivate meserii

Dar oricum o iei cu accentele, "riu" este gresit.
De exemplu, ce inseamna Pescariu? Absolut nimic. Pescaru' da, vinde de la articulatul Percarul. Traian Perscaru, stim ca este pescar sau ce putin cineva din stramosi lui a fost un pescar.
Dar Pescariu?
Scuza-ma dar astea sunt miticisme, ca la noi in Ardeal astea cu "riu" sunt numai cele ce au emigrat din sud.

Asta am observat de cand eram mic, sinu numai in media, dar si oamenii pronunta asa.
Si exista si o explicatie, chiar daca tot incorect ramane.

Articolul e bun, dar am cateva obervatii:

Balamache, on 11 mai 2015 - 21:16, said:

Mai intai substantivele comune ai avut acel "i" moale, nu a aparut la cele proprii. Dialectal si abia perceput, dar suficient pentru unii functionari ca sa-l puna in scris.
Mai tarziu a ajuns sa fie acentuat tocmai pentru a nu fi omis. (de ex cand dictai numele, cel care scria avea tendinta sa-l scrie ... corect de fapt )

Quote

Nu "g"-ul accentueaza "i"-ul, ci faptul ca aceste meserii chiar asa se numesc corect, nu e un "i" surd si dialectal.

paradigmatic, on 11 mai 2015 - 19:42, said:

Exista, numai ca unii considera (din nestiinta) pronuntia regionala ca gresita, ceea ce, evident, e o naivitate.
Ar trebui sa spuna ca nu este literar in acest caz.

Pronuntia sau expresiile regionale pot fi, totusi, corecte sau gresite relativ la dialect sau grai.

bluebyte, on 11 mai 2015 - 23:47, said:

Din contra! In emisiunea lui Radu Paraschivescu, Pastila de limba, autorul spune ca terminatia "riu" are obarsie ardeleneasca si doar ei, ardelenii pun corect accentul pe vocala din mijloc. Muntenii au mutat in mod ilogic accentul pe ultima vocala, fiind influentati de legile fonetice grecesti.