psihologi incepatori

tocmai s-a născut în capul meu o nouă dilemă: cine e mai în măsură să dea sfaturi pertinente: un "specialist" începător sau un " pacient de cariera"?

sau mai bine zis ce te aștepți să întîlneșți pe un forum: specialiști , sau mai degrabă pacienți cu mai multă experiență ca tine?

 delores, on 14 martie 2013 - 16:39, said:

e o buna intrebare ,dar nu stiu daca vreun pacient ar dori sa faca cariera in asa ceva.

 plutox_y, on 15 martie 2013 - 11:30, said:

nimeni nu vrea  asta, dar...

de fapt cred că așteptăm răspunsuri de la foști pacienți care s-au vindecat

nimeni nu cred că vrea să audă "am avut și eu și nu mi-a trecut cu nimic, ba chiar s-a agravat",  așa că "lasați orice speranță cei care intrați aici"

 delores, on 14 martie 2013 - 16:39, said:

Oamenii nu sunt la fel, au propria poveste, chiar daca pentru a ne fi tuturor mai usor (desi uneori blocajul vine tocmai din "usurinta") am clasificat simptomatologiile si tulburarile. Sigur, o persoana careia i s-a spus ca traieste un episod depresiv isi va gasi puncte comune cu un altul caruia i s-a spus acelasi lucru, dar niciodata povestile lor nu vor fi la fel, pentru ca vietile lor nu au fost, nu sunt si nu vor fi la fel. Din punctul acesta de vedere, si este unul esential la un moment dat, nicio poveste nu seamana cu alta. As spune deci ca diferenta, intre cel care a trecut printr-o etapa similara de viata cu a altcuiva care o traieste in acel moment, este ca sunt doi oameni diferiti, prin urmare nu intotdeauna propria experienta inseamna solutia optima pentru un altul. Poate ajuta, sigur ca da, mai ales in ceea ce priveste "singuratatea" pe care o tulburare o produce, sentimentul acut ca doar tie ti se intampla si esti de neinteles.

Pacientul de cariera, asa cum l-ai numit, poate fi un om care s-a adresat unui serviciu de specialitate pentru o problema anume, initial. Ulterior, desenand "harta" vietii sale descoperi ca sunt legaturi multiple care au condus la starea de fapt care a produs motivatia de a se adresa unui terapeut. Ceea ce el va putea face este sa ofere propria experienta unei persoane care se afla intr-o situatie cvasisimilara, sa explice pasi, etape, situatii, confruntarile, provocarile pe care le-a intalnit. Din propria perspectiva, in propria experienta. Perspectiva psihoterapeutului este importanta nu pentru ca este neaparat mai larga ci pentru ca e o perspectiva studiata, experimentata, iscodita, analizata. Comportamentul uman a devenit centrul unei stiinte tocmai pentru ca este vast si mai ales, mai ales, dinamic.


Profesia de psihoterapeut este fascinanta tocmai in acest sens, ca dincolo de toate clasificarile, niciodata n-ai doi oameni identici in fata ta, iar la un nivel profund constientizarea acestui aspect va face diferenta intre un terapeut foarte bun si unul care a invatat pe de rost DSM-ul fara a-si fi pus intrebari. Uneori intrebarile trec granita in tara filozofiei. Sau mai bine spus,  dupa parerea mea, ar trebui sa treaca.

Cat despre forum, nu stiu delores, unii isi dezvaluie propriile experiente, altii sunt in domeniu, altii se simt indrituiti sa puna sub lupa aceasta profesie scriind thread-uri care isca controverse, altii nu gasesc o alta alternativa la problema cu care se confrunta, etc. In fond, daca o propozitie scrisa intr-un fel anume, credibilitatea pe care o oferi userului, te ajuta sa depasesti un mic moment sau sa iei taurul de coarne, e foarte bine.

Eu i-aș zice cuiva care se crede expert in psihoterapie, du-te și fă psihoterapie in Burma, sau in Iran, sau in Irak. Credeți că s-ar duce? Nici vorbă. Și-ar calcula rentabilitatea afacerii. Ar vedea că i-ar da cu minus și ar sta pe cur acasă. Orice psihoterapeut, este în străfundul lui un ipocrit. Iar credințele iraționale pe care le neagă vehement că le-ar avea, ar speria pe oricine. Dar ele pot fi depistate cu un search pe google. Pentru că respectivul imposibil să nu se dea de gol. Nevoia de mălai îl determină să o facă.

Imaginați-vă un pitic nevolnic, purtat în cârcă de un uriaș retardat. Piticul e inteligent, iar uriașul e blindat într-o armură de fier. Piticul dă ordine gloatei care îl admiră. Dar a venit unul care l-a dat jos pe pitic. Piticul rămas fără protecția uriașului retardat, a început să schelălăie ca o javră ce era. Care e tălmăcirea acestei pilde? Piticul este psihoterapeutulul, iar uriașul retardat e sistemul care-l apără. Idem psihiatrii.

A fost unul acum 2 mii de ani care a zis asa: dacă nu veți respecta legile mele, veți pierde tot, până și ceea ce vi se părea că aveți. Ei bine, chiar așa și e. Acești birlici, vă iau din buzunar și ceea ce credeați că aveți.

Editat de Oneiros, 15 martie 2013 - 20:59.

@Oneiros
Exista aceia despre care spui tu, "birlici", exista si ceilalti, despre care nu stii, caci ii negi din start, ma refer la cei care isi calculeaza "afacerea" aceasta altfel, cautand alte beneficii. E bine sa nu ascundem, toti suntem in cautarea a ceva, fie concret, fie imaterial.
Exista, de asemenea, aceia care ii darama pe numitii birlici (oare asta sa fie ce ai vrea tu sa fi?)...
Cei pe care ii negi sunt o minoritate, departe de lupa gloatei, dar aici este responsabilitatea aceleiasi gloate, care nu reuseste sa se coaguleze pe cultivarea valorii, ci pe ambalaj.

Ca sa concluzionez, poate ca ar fi indicat sa iei in calcul faptul ca in marea majoritate noi, oamenii, suntem si fiinte ipocrite, in proportii mai mici sau mai mari.
~toti mintim si/sau avem ceva de ascuns, cu sau fara voia si stiinta noastra. Furia ta pe toti aceia dintr-o anumita categorie sociala vorbeste despre tine mai mult decat despre ei.

 NelsonMandela, on 13 martie 2013 - 16:58, said:

Da, foarte interesant că "infecțiille" astea se manifestă mai ales la cei din mediul rural. Oricine a lucrat intr-un spital de psihiatrie stie ca izvorul este preponderent mediul rural. Deci o fi ceva acolo in aer, si in apa.

 romulusvb, on 16 martie 2013 - 11:26, said:

Interesant că stai la pândă ca să-ți protejezi casta dar când e vorba de o informație terapeutică sari repede cu recomandarea drogării psihiatrice.

Daca vorbele mele ar fi neargumentate, ar fi doar furie. Că e vorba de birlici sau doctori Haplea, sau de impostori care fac propagandă drogurilor psihiatrice sădind iluzia în oameni că în...2 săptămâni chimicala le-a "vindecat" durerea sufletească, dar că pe urmă e nevoie să fie înlocuită la nesfârșit cu altă chimicală pe motiv că dă dependență, cum crezi că se poate cataloga? Cum cataloghezi genul ăsta de a-ți câștiga traiul? Eu îl numesc simplu Doctor Haplea:

Haplea se afla intr-o mare drama existentiala, pur si simplu era să crape de foame. Si atunci îi vine ideea sa pretindă că e doctor și că poate vindeca orice boală. Se duce intr-un sat străin, unde nu-l cunoștea nimeni și acolo, in satul străin, dă de veste că e un mare vindecator. Repede vine la el o femeie care i se plange că soțul ei zace la pat si trage să moară. Haplea se oferă imediat să o ajute. Sosit acasă la femeia cu pricina, cere branza, slanină, lapte și carne, caci din ele are să facă o mare doctorie pentru a-l salva pe bietul om. Femeia ascultatoare îi aduce tot ce i se ceruse. Haplea manancă pe saturate apoi cere o odaie să doarmă și promite că a doua zi dimineața îl va vindeca pe soțul femeii. I se ofera și odaia. Până dimineața, sotul femeii moare. Femeia dă buzna revoltată în cameră la Haplea cerându-i socoteală: "Bine mai Hapleo, ce doctor fuseși bre, că sotul meu e mort!" La care Haplea raspunde: "Regret nespus că soțul dumitale a murit, însă eu chiar sunt un doctor, căci pe mine însumi m-am tratat, altfel de foame aș fi crapat!"

Editat de Oneiros, 16 martie 2013 - 12:07.

@oneiros, tocmai am enuntat parerea mea despre asteptarile pe care le avem de la psihologi, psihiatri si orice medic in general, la topicul despre schizofrenie, nu o mai repet.  sper sa ma intelegi ce am vrut sa zic.

@Oneiros
Argumentele pe care le aduci in discutie sunt din zona prejudecatilor, care acopera furia, care furie acopera teama, care teama acopera... cred ca tu stii ce, pentru ca este vorba despre tine si continuturile tale. Povestirile si analogiile pe care le folosesti sunt valide strict pe cazuri limitate si pe optica ta proprie si personala. Sa nu uitam, lumea iese din perspectivele personale, ea este colorata si variata, a reduce la noi insine sau, si mai mult, la absurd, inseamna, ca sa analogizez si eu brutal, a spune ca o coala asezata pe masa, pe care am schitat 3 mere si 2 flori este acelasi lucru cu 3 mere si 2 flori concrete, de pe masa.

Cred ca daca ai reusi sa citesti fara patima cele scrise de mine in postarea anterioara, apararea breslei de tine sau mai corect, avertizarea, era pentru tine. Pe breasla nu stiu in ce masura o ridica sau o coboara vorbele tale, ca sa fiu sincer.
Nu este prima oara cand iti atrag atentia ca am impresia ca ascunzi ceva de tine insuti si ca incercand din rasputeri sa iti spui/impui pdv-ul nu mai sesizezi ca este unul corupt sau virusat de ceea ce am numit furie.

Legat de ideea de drog psihiatric pe care l-as recomanda (fals!): acesta este recomandat numai de catre cei care au studiat ceea ce au avut de studiat pentru a-l administra in mod legitim.
Opinia mea este ca oamenii ar trebui sa apeleze la medicament daca si numai daca nu exista o solutie mai buna, din simplul motiv ca ingerarea inseamna interventie externa in ecuatia interna..., inseamna cedare (suplimentara) a controlului sau de-responsabilizare..., inseamna administrare foarte bine dozata de substante periculoase si cate si mai cate inseamna!
De ce se ajunge la medicatie? Intrebarea asta este corect sa o ridici, in ordine, urmatorilor: pacientului, familiei de provenienta, anturajului, societatii si lumii. Si sunt foarte multe povesti acolo. Abia la sfarsit trebuie intrebat medicul. Acesta doar opreste un motor supraturat in timpul si la locul si respectand conditiile de calitate ale societatii. Caci medicul nu judeca, din pacate, el executa. El face in mod responsabil ceea ce are de facut pentru a aduce liniste. Liniste cu costuri. Societatea spune ce este dispusa a plati pentru aceasta liniste, bani si alte sacrificii, inclusiv reducerea unora la stadiul de leguma. Iar baza societatii, nu uita, este familia, locul unde se intampla ceea ce povestesti, locul de unde se pleaca la bal sau la spital.
In concluzie, daca ai o problema cu medicatia psihiatrica, cred ca societatii ca ansamblu si ca mod de relationare-functionare, si mai ales familiilor in care apar cazurile psihiatrice trebuie sa li te adresezi sub aceasta forma. Caci dilema pe care o ai pare ca este una cu lumea, cu modul ei de functionare, prea putin cu medicina-psihiatria-psihoterapia.

P.S. Imi amintesc faptul oarecum paradoxal ca erau psihoterapeuti, abordari si sisteme psihologice pe care le promovai (gen AT).
Prin reducere la absurd pare ca ajungi sa iti negi propriile alegeri, modelele, deci propria persoana.
Nimic mai trist. Sper sa nu te infurii, intelegi ca este vorba doar despre o instanta mentala, poate ca intr-o zi lucrurile vor sta altfel. Avem cu totii dreptul sa ne razgandim si sa ne autoactualizam, asa-i?

 romulusvb, on 16 martie 2013 - 19:40, said:

Amice, te lupti cu morile de vânt, pe mine nu mă poți "învinge". Nici cantitativ, nici calitativ. Cantitativ nu cred ca ai timpul sa recuperezi din urmă vreo 150 de mii de postari si vreo mie de pagini de analiza psihologică criminală aflate pe o grămadă de site-uri, grație mie și echipei mele de oameni bine pregătiți. Iar calitativ nu poți pentru că ești incompetent. Simplul fapt că nu realizezi imposibilitatea de a învinge adevărul prin minciună denotă mai mult decât incompetență.

Oricine a căscat ochii, știe ca un psihiatru este un dealer extrem de interesat in plasarea drogurilor psihiatrice intr-o doză rentabilă pentru el si firmele producătoare. Doar seroquelul (un singur titlu) este o mină de aur, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de dolari anual. Cei are l-au luat ani de zile, acum scriu in cod morse, le tremură mâinile și picioarele, au trismus/bruxism în stare de veghe și unii nu mai pot adormi deloc fără chimicala respectivă, deci sunt in pericol de moarte (datele sunt de pe wikipedia și de la birourile avocaților din USA care se luptă în justiție cu Astra Zeneca, probleme similare a avut si Lilly din cauza zyprexei).

Care sunt cauzele reale de fapt? Crima psihologică. Crima în plan psihic, făcută de cei "dragi" asupra celor apropiați (copii, parteneri de viață). Apoi "criminalii", care sunt inconștienți, își duc victimele la tot felul de vindecători. Dacă nu au bani deloc, se duc la mânăstiri și se târâie pe coate și genunchi spre deliciul televiziunilor. Iată unde duc relațiile de cuplu care au la bază doar sexuiala. La indivizi desfigurați de prostie. Care nu e genetică. Dar e ireparabilă, după o anumită vârstă. Cam după 40 de ani. Și se profită din greu de pe urma acestei situații. Atât industriile farmaceutice, cât și dealerii (psihiatrii), așa zișii psihoterapeuți, care habar n-au pe ce lume trăiesc și evident, preoții, vrăjitoarele în magiile care cuprind intreg spectrul vizibil (alb, violet pana la negru).

Editat de Oneiros, 17 martie 2013 - 05:36.

Continuare: În toată această problematică, singurii care merită compasiune, sunt copiii, în rest adulții au ceea ce merită.

Daca esti atat de treaz, vigilent, activ si competent, cum se face ca nici macar nu ai citit cele scrise de mine si ca, mai mult, emiti judecati pe baza unor idei pe care le-as fi scris, fara sa o fi facut?
Esti in contact cu realitatea?
Daca da, care este realitatea? Dusmanul pandeste peste tot. Asta e realitatea?
"Rationamentul" tau si modul bazat in profunzime pe argumente logice sunt exemplare, "amice".
Somnul ratiunii, Oneiros, naste monstri. Nu era psihiatru sau psihoterapeut cel care a facut afirmatia asta, poti sa verifici, inainte de a o combate .
Caramizile sunt mai utile pentru a construi ceva decat pentru a le sparge in piept.
Regret sa te anunt, dar 150 de mii de postari si o mie de pagini de analiza psihologica de nivelul si perspectiva ta pot insemna, pentru un profesionist corect, ceea ce reprezinta pentru un utilizator de email spamul.
Am sentimentul ca tu confunzi cautarea ta interioara cu mantuirea lumii.

Editat de romulusvb, 17 martie 2013 - 12:06.

 romulusvb, on 16 martie 2013 - 19:40, said:

A studiat cineva ceva ? Unde, în România ? Despre ce?
Sunt tot felul de studii:

Quote

Insa astia spun doar juma de adevar. Mai caut putin si gasesc cateva bucati dintr-un puzzle nu foarte complicat !

Quote

Cine mai poate modula dopamina ? Aaa, un parazit  infectios s-a infiltrat prin bibilicile noastre si isi face de cap.
De abia d-aici incepe adevarata medicina

Editat de NelsonMandela, 17 martie 2013 - 21:30.

 NelsonMandela, on 17 martie 2013 - 21:12, said:

Exista baremuri care trebuie atinse pentru a administra medicamentele. Cum sunt baremurile, cine le poate atinge, in ce conditii samd, tine de buget, prioritati, viziune etc. Sigur ca in Romania zona medicatiei psihiatrice este mult mai putin relevanta decat in SUA, de exemplu, din simplul motiv al minimului buget necesar pentru a demara o cercetare. Si bugetul acesta este unul imens, de ordinul sutelor de milioane de USD. Iar beneficiile tintite sunt proportionale.
Pe scurt, pana apare un medicament pe piata se fac multe studii in vitro, la finalul carora se valideaza stiintific (de exemplu):
a. efectele benefice sunt mai mari decat cele adverse/nocive
b. conditiile de administrare a medicamentului (OTC, cu reteta sau drog)
Dupa aceasta se trece pe testarea medicamentului pe indivizi - voluntari - pentru a urmari farmacodinamica si farmacocinetica in mod direct. Daca se depaseste si acest criteriu in mod atestat, medicamentul poate intra pe piata oficiala.
Cam asa stau lucrurile dupa cate stiu, in mare.

Sigur, e o chestiune cat se poate de nuantabila si fiind vorba despre afaceri de zeci si sute de miliarde USD, riscurile deontologice, morale si umane pot fi mari. Medicamentele pot ucide, evident. Mai mult, orice medicament produce la nivelul organismului un prag de inhibitie si trebuie inlocuit cu un altul, lasand uneori in urma sechele (vezi efectul pe termen mediu si lung al antibioticelor asupra imunitatii omului).

Prea putini isi asuma responsabilitatea in cercul asta vicios al sanatatii mentale despre care se tot vorbeste. Multi, foarte multi acuza zona psihologica si psihiatrica, aducand laolalta terapeuti si substante, nocive ambele..., si, din superficialitate, uita sa includa chiar personajele centrale: subiectul si cei din jurul subiectului.
Si daca ne uitam atent, pana la urma vorbim de insasi natura umana, cu tendinta spre solutii rapide (din comoditate) si pasarea responsabilitatii. Vorbim despre nevoia mentala de a discrimina si de a vedea in celalalt ca nu este ok din cauza ca nu este in norma, mergand pana la exterminare (cum a descris bine Kazantzakis, cand are loc executia vaduvei din Zorba grecul).

De retinut este ca ospiciul, cabinetul si medicamentul, de orice fel ar fi, rareori se administreaza cu forta din exterior, de catre zona psihiatrica sau big pharma. De cele mai multe ori este vorba despre aceleasi entitati primare implicate in fenomen, entitati care nu mai au capacitatea de a-si contine "oile ratacite" si le trimit la terti: familia, anturajul si societatea. Direct sau indirect. Eh, aici se intampla ceva cu adevarat interesant, in opinia mea. Caci la chirurg te duci cand ai de taiat ceva nedorit, stricat, anormal sau in plus.

 romulusvb, on 17 martie 2013 - 11:52, said:

Am citit ce ai scris și văd că îmi dai dreptate, repeți într-o formă voalată ceea ce scrisesem intr-un mod precis, țintit. Pe mine nu mă interesează vorbăria dichisită, ci esența. Intenția terapeutică nu contează în sine, doar rezultatul final. Esența informației se află parțial în lucrările de psihoterapie, și mai pe îndelete în tratatele de psihologie criminală și judiciară. Care nu se oprește la nivel de familie, ci urcă mai sus, până la capăt, înglobând toate tipurile de organizare și funcționare socială, dpdv religios, politic, economic corporatist. Eu am atins acest nivel.

In final, am constatat și eu, ca toată lumea, că nu este rentabil deloc să dai mărgăritare porcilor. O victimă prinsă în sistem, este tot o fiară ca și agresorul ei. Orice nu e plătit la justa valoare, este desconsiderat și respins.

Nu am nimic împotriva psihoterapeuților, n-au decât să-și poarte distincția cu mândrie, că doar și ei fac parte din lume și au nevoie de slava ei, nu-i așa? Dacă nu sunt vrednici de galoanele lor, există instituții care le pot da jos. Cât despre psihiatri, conform cu definiția stresului, care are 3 etape, luptă, rezistență, epuizare, psihiatria intervine prea târziu, in faza a treia, prin compensare chimică a ceea ce trebuia compensat în plan moral și emoțional. De aceea mi se pare cinstit să nu fac ca și tine, să dau false speranțe oamenilor, ci să le explic argumentat că cine a ajuns pe mâna psihiatriei, se află deja la fundul sacului iar sistemul său nervos este afectat structural, desigur, la nivel biochimic și chiar histologic (in neuropsihiatria infantilă modificarile observate la RMN sunt catastrofale, ireperabile). Din păcate, în majoritatea cazurilor, sistemul nervos nu dă semnale că ar decompensa, iar când decompensează nu mai poate fi oprit. Această decompensare are loc din senin intr-un numar infim de cazuri, in baza zestrei genetice, si in restul cazurilor provocat, mai pe șleau, cei din familie îl vor eliminat pe viitorul pacient, nu doar fizic ci dtpd vedere. De aici si programarea parentala care împinge subiecul spre suicid. Majoritatea depresivilor și schizofrenilor vor să se sinucida, 15-25% reușesc. Așa că dacă eu aș fi un agresor de intensitate criminală, aș aborda alte metode de eliminare a celor care mă deranjează, tortura psihică are un randament prea scăzut. Sunt cinic. Știu că în tot procesul crimei psihologice, atât agresorul cât și victima sunt inconștiente. Idem salvatorul, care și-o ia pe cocoașă de cele mai multe ori. Acestea sunt lucruri elementare. Toți știm care am studiat, că este foarte periculos a aduce în planul conștienței victimei, ura și suferința aflata în inconștientul ei. Acest proces, cât și oblojirea rănilor, țin de arta psihoterapiei. Necesită mult tact, răbdare, inteligență, experiență și propriile probleme rezolvate pentru a nu fi proiectate pe pacienți  (adică terapeutul să nu se răzbune pe părinții lui prin părinții pacientului ori chiar pe pacient, cazuri care sunt nenumărate în România).

Editat de Oneiros, 18 martie 2013 - 11:30.

Cine vrea să se vindece, caută informația și suportul, cum își caută câinele stăpânul printre resturile unei viituri, și e fericit dacă dă măcar peste o bucată de lemn care să-l susțină la suprafață, fiind prea ostenit pentru a mai înota. Repet, cine vrea să se vindece. Restul, se scufundă lent dar sigur. Și să nu creadă cineva în sinea lui că finalul nu va fi dureros. Nici o chimicală nu poate atenua durerea aneantizării, decât însăși psihoza, sau exitusul autoprovocat.

Toată psihiatria e de fapt un joc psihologic manipulativ, descris de Eric Berne, dar sub titlul de "alcoolicul".

Editat de Oneiros, 18 martie 2013 - 11:40.

 Oneiros, on 18 martie 2013 - 11:05, said:

Cred ca se vede cu ochiul liber ca nuanta pe care am surprins-o in mesajele mele este alta, diferita de a ta. Si cred ca se vede ca fie citesti superficial, ori faci o eroare de atribuire, ori o tii doar pe-a ta intr-o proiectie.
Eu scriu "riscuri", tu vorbesti de certitudini. Eu scriu despre posibile erori, caci suntem oameni, deci imperfecti si perfectibili, tu spui ca "industriile farmaceutice, cât și dealerii (psihiatrii), așa zișii psihoterapeuți, care habar n-au pe ce lume trăiesc și evident, preoții, vrăjitoarele în magiile care cuprind intreg spectrul vizibil (alb, violet pana la negru)".
Este treaba ta ca alegi sa iti ucizi propriile sperante si increderea in starea de bine. Dar nu este o responsabilitate sau o dovada de sadism ori de nihilism ca sa argumentezi celui care poate isi cauta speranta, ca pana aici i-a fost?
Faptul ca esti un depozit de informatii mai mult sau mai putin veridice nu il contest, intrucat este clara fervoarea ta. Totusi, am o intrebare absoluta (nu o pot formula altfel decat delimitand cateva intrebari separate), pentru ca mi-ai confirmat mai devreme absolutul tau, cand ai scris "Eu am atins acest nivel".
Esti fericit? Sau impacat cu tine? Te poti accepta? Cati oameni ai ajutat sa fie impacati cu ei insisi sau sa se accepte asa cum sunt?
Ce ramane dupa ce le ucizi celor slabi speranta?

P.S. Acum cateva decenii creierul era considerat ca fiind imuabil dupa perioada copilariei. Acum exista consolidata ideea de neuroplasticitate.

 romulusvb, on 18 martie 2013 - 20:32, said:

Dacă a aduce argumente înseamnă a ucide speranțele, înseamnă că tu agreezi manipularea. În rest, flecăreală. Lasă femeile să facă psihologie și pe bărbați criminologie. Nu știu unde te plasezi tu. În ce ești documentat, ca n-ai dat nici o informație din nimic.

Editat de Oneiros, 21 martie 2013 - 22:01.