Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Croaziera in Mediterana de Vest 1...

Copilot are pica pe Vladimir Putin

MicroSoft Edge: Cum pun Google in...

Dashcam
 Mini server - VMware

betano.ro

Poveste fara sfarșit

I-auziti voi! - nu vor romani...
 Colon iritabil

Perioada de gratie inexistenta

Cel mai ieftin TV LED mic

Reverse proxy si htaccess pe Raps...
 Statie de epurare sau fosa septic...

"enerlux p" afisaj interm...

Adaptor usb3.1gigabit vs Adaptor ...

La multi ani @Atreides!
 

Rugi islamice

- - - - -
  • This topic is locked This topic is locked
10 replies to this topic

#1
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/LnHm0WpJHLw?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

DU’A IFTITAH
Ibn Tawus menționează această rugă în cartea sa, Iqbal Al-A’mal, cu un lanț de naratori ce merge până la Muhammad ibn Uthman, cel dea-l doilea reprezentant al lui Imam Mehdi (as).
Al doisprezecelea Imam, Imam Mehdi (as) i-a sfătuit pe musulmani să recite această rugă în fiecare seară a lunii Ramadhan. Această rugă este ideală pentru formarea atitudinii omului fată de Creatorul său, întrucât aduce în discuție multe aspecte ale slăbiciunii ființei umane și ale îndurării lui Allah. Această rugă este alcătuită din două părți: prima se referă la relația omului cu Allah, iar a doua la cei doisprezece Imami (as).

Du’a Iftitah nu este numai o rugă pentru nevoile noastre, ci constituie o învățătura a conceptelor de bază ale credinței și un plan pentru un mod de viață. Rămâne la latitudinea noastră să conturăm un plan pentru viața noastră, în timp ce recităm această rugă în nopțile lunii Ramadhan.



În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător!
O, Allah! Binecuvântează-i pe Muhammad și pe familia sa!
O, Allah, încep a Te preaslăvi, aducându-Ți laude!
Tu, în milostivirea Ta, dăruiești cu generozitate adevărul și mântuirea.
Cu adevărat, Tu ești cel mai Milostiv dintre milostivi,
fiind Dispus să ierți și să-Ți arăți îndurarea,
dar totodată ești foarte Strict în momentul pedepsei drastice și al răsplății, față de cei nelegiuiți
și ești Atotputernic în ceea ce privește autoritatea și puterea absolută.
O, Allah, Tu mi-ai permis să Te invoc și să Te implor,
așadar, Te rog să-mi asculți cuvintele de laudă
și să-mi dai un răspuns favorabil la ruga mea!
Te rog să-mi îndulcești nefericirea, o, Cel Care ierți atât de multe!
O, Dumnezeul meu, cât de multe necazuri ai înlăturat,
cât de multă amărăciune ai îndepărtat,
cât de multe suferințe ai alinat,
revărsându-Ți întotdeauna îndurarea
și oferind eliberare din strânsoarea nenorocirilor!
Toată lauda-I aparține lui Allah, Care nu Și-a luat soață, Care nu are fiu,
la suveranitatea Căruia nu e nimeni părtaș,
și Care nu are niciun prieten protector de care să depindă.
El este Preaslăvit în măreția Sa!
Preamărit fie Allah, către Care se îndreaptă deplina noastră recunoștință,
pentru toate binefacerile Sale!
Toată slava-I aparține lui Allah, în fața a Cărui domnie nu există împotrivire
și ale Cărui porunci nu pot fi contestate!
Preaslăvit fie Allah, Care nu are niciun sfătuitor care să intervină în acțiunea Sa creatoare
și Care nu are egal în măreția Sa!
Toată lauda-I aparține lui Allah, ale Cărui porunci guvernează creația,
a Cărui glorie se manifestată prin dragoste și bunătate,
a Cărui generozitate deosebită se revarsă și este disponibilă fără plată,
prin binecuvântările Sale nelimitate,
care nu-I epuizează niciodată resursele,
El sporindu-Și binefacerile Sale numeroase din pură bunătate și dărnicie.
Cu adevărat, El este Măreț și Generos!
O, Allah, Îți cer puțin din tot preaplinul,
în mijlocul numeroaselor mele nevoi în care depind întru totul de Tine,
solicitându-Ți ceea ce Tu nu ai nevoie, fiind Capabil să exiști fără ele din veșnicie,
dar pentru mine, obținerea lor este un efort uriaș,
iar pentru Tine este un lucru foarte ușor și lesne de îndeplinit.
O, Allah, cu adevărat, când îmi ierți păcatele,
când îmi treci cu vederea greșelile,
când privești cu îngăduință la comportamentul meu dezordonat,
când îmi acoperi faptele urâte,
când îmi acorzi atenție în ciuda numeroaselor mele păcate,
comise în mod intenționat sau datorită neglijenței,
sunt tentat să-Ți cer ceea ce nu merit,
Ție, Care încă-mi dăruiești din mila Ta,
oferindu-mi pâinea cea de toate zilele și ceea ce e potrivit pentru mine, prin puterea Ta
și onorându-mi cererile cu răspunsurile Tale favorabile.
Așadar, stăruiesc în ruga mea, cu credință
și Te invoc pe Tine, vorbindu-Ți cu familiaritate,
fără teamă sau rușine,
ci încredințat de dragostea și bunătatea Ta, ori de câte ori mă întorc către Tine.
E de ajuns un eșec vremelnic, iar eu, în ignoranța mea, încep să deznădăjduiesc
deși, poate acesta ascunde o binecuvântare,
întrucât doar Tu cunoști toate urmările lucrurilor.
Nu cunosc alt stăpân mai generos,
care să fie mai înțelegător cu slujitorii săi nerecunoscători,
decât ești Tu cu mine.
O, Doamne, Tu m-ai chemat, iar eu Ți-am ignorat invitația,
Te-ai apropiat de mine, iar mie nu mi-a păsat,
m-ai iubit, dar eu nu am corespuns așteptărilor Tale,
comportându-mă ca și cum aș fi deasupra Ta.
Cu toate acestea, Tu nu Te-ai oprit din a-Ți revărsa binecuvântările și binefacerile asupra mea,
prin mila și generozitatea Ta.
Așadar, fie-Ți milă de slujitorul Tău orb,
cu adevărat Tu ești Darnic și Bun!

Preaslăvit fie Allah, Cel care deține suveranitatea,
Care stabilește drumul galaxiilor și al stelelor,
Care stăpânește vânturile,
Care face să se ivească zorii
și Care deține autoritatea,
fiind Domnul lumilor (universului)!
Preamărit fie Allah pentru îndurarea pe care o arată în timp ce supraveghează toate lucrurile, în omnisciența Sa!
Slăvit fie Allah pentru iertarea Sa care rezultă din atotputernicia Sa!
Preamărit fie Allah pentru răgazul pe care-l oferă, în ciuda provocărilor!
El este Capabil să facă ceea ce dorește.
Slavă lui Allah, Plăsmuitorul tuturor creaturilor,
Care face ca hrana să fie disponibilă fără plată,
Stăpânul gloriei, al puterii,
al binecuvântărilor și al binefacerilor,
Care este îndepărtat, neputând fi văzut,
dar totodată este foarte aproape, atât de aproape încât este pe deplin Conștient de secretele rostite în șoaptă,
Cel Binecuvântat, Cel Proslăvit!
Lăudat fie Allah, asemenea Căruia nu există nimeni care să-I poată contesta autoritatea,
și a Cărui înfățișare nu se poate descrie,
Care nu are niciun protector care să-L ajute!
El biruie pe cel puternic prin forța Sa,
iar cei mari se smeresc în fața măreției Sale,
astfel că prin puterea Sa, El împlinește tot ceea ce dorește.
Preaslăvit este Allah, Care-mi răspunde ori de câte ori Îl chem,
îmi acoperă greșelile, în ciuda neascultării mele,
îmi dăruiește cea mai mare parte a binecuvântărilor, cu toate că nu-I sunt recunoscător și vreau și mai mult,
mi-a acordat multe privilegii,
a îndepărtat de mine multe pericole înspăimântătoare
și a făcut să înflorească multe bucurii în sufletul meu.
De aceea, Îl slăvesc preamărindu-L,
și-I recit cântece de laudă!
Preaslăvit fie Allah, nimeni nu poate scoate la iveală ceea ce ține El ascuns,
nimeni nu poate închide porțile pe care El le ține deschise,
nimeni dintre cei care-L roagă ceva nu este alungat și dezamăgit de El
și nimeni dintre cei care caută mult și cu atenție nu este amăgit în speranțele sale.
Laudă lui Allah, care oferă ocrotire celui înspăimântat,
vine în ajutorul celui drept,
îi sprijină pe cei slabi și înrobiți,
îi nimicește pe tirani,
îi răpune pe cârmuitori și-i desemnează pe izbăvitorii mult așteptați, în locul acestora.
Slăvit fie Allah, care sfărâmă tot ceea ce aparține asupritorilor,
pune capăt tiraniilor,
îi păzește pe fugari
ș-i ajută pe cei care strigă după ajutor,
îndeplinește rugile și înlătură nevoile celor care-L imploră,
și-i sprijină pe cei credincioși.

Lăudat fie Allah! În fața măreției Sale care inspiră teamă și venerație, locuitorii cerurilor și ai pământului tremură înfiorați,
pământul împreună cu tot ce este pe el se zguduie și se cutremură;
oceanele și tot ce plutește sau înoată în apele lor vuiesc și freamătă tulburate.
Preamărit fie Allah, pentru că ne-a călăuzit la acest adevăr!
Noi nu am fi putut fi conduși către adevăr, dacă Allah nu ne-ar fi îndrumat.
Preaslăvit fie Allah, Care creează, El Însuși nefiind creat de nimeni,
asigură mijloacele de trai fără ca El să aibă nevoie de niciun fel de provizii,
oferă hrana fără ca El să se hrănească,
face ca cei vii să moară
și-i aduce la viață pe cei morți,
iar El este Veșnic Viu, moartea nu are nicio putere asupra Sa,
la El se afla tot binele.
El este Capabil să facă orice dorește.
O, Allah, binecuvântează-l pe Muhammed, slujitorul și trimisul Tău,
care este atât de apropiat și iubit de Tine, având statutul de prieten al Tău,
el reprezintă mila Ta pentru toate creaturile,
purtătorul promisiunilor Tale și pecetea profeților Tăi,
cel mai distins, cel mai ales,
cel mai chipeș, cel desăvârșit,
cel mai integru, cel mai victorios,
cel mai plăcut, cel mai neprihănit,
cel sublim, căruia i-ai dăruit cele mai multe binecuvântări, privilegii, indurări, dragoste și salutări,
față de toți ceilalți robi ai Tăi, față de toți ceilalți profeți, trimiși, prieteni ai Tăi
și față de toți cei cinstiți de Tine dintre creaturile Tale.
O, Allah, binecuvântează-l pe Ali, căpetenia credincioșilor,
cel care este succesorul profetului Domnului lumilor,
robul Tău, reprezentantul Tău mult iubit,
frate al profetului Tău,
dovada Ta clară pentru omenire,
cel mai important semn al Tău,
cea mai bună vestire din partea Ta.
O, Allah, binecuvânteaz-o pe Fatima cea cinstită și curată,
cea care a fost aleasă să fie căpetenia tuturor femeilor din univers.
O, Allah, binecuvântează-i pe fiii milei, care sunt conducători și îndrumători,
Imamii Hasan și Husein,
căpeteniile tinerilor care locuiesc în Paradis.
O, Allah, binecuvântează-i pe liderii musulmanilor:
Ali ibn Al-Husein,
Muhammad ibn Ali,
Jafar ibn Muhammad,
Musa ibn Jafar,
Ali ibn Musa,
Muhammad ibn Ali,
Ali ibn Muhammad,
al-Hasan ibn Ali
și pe fiul acestuia, Conducătorul cel drept și bine călăuzit,
dovada Ta clară pentru slujitorii Tăi,
confidenții Tăi de încredere pe acest pământ,
fie ei binecuvântați în veci cu numeroase binecuvântări!
O, Allah, binecuvântează-l pe protectorul poruncilor Tale,
apărătorul vigilent, păzitorul de încredere,
judecătorul mult așteptat,
înconjoară-l de cei mai aleși îngeri ai Tăi,
ajută-l prin Duhul Tău Sfânt.
O, Domnul lumilor!
O, Allah, trimite-l să cheme oamenii la Cartea Ta,
pentru a instaura religia Ta,
și ajută-l să izbândească pe pământ,
întocmai cum i-ai ajutat pe cei dinaintea lui să izbândească,
și statornicește-i credința pe care i-ai acceptat-o,
și dă-i în schimb siguranță după teamă.
El Te slujește pe Tine și nu-Ți atribuie niciun asociat.
O, Allah, dă-i putere și autoritate și întărește-i pe oameni prin el.
oferă-i ajutorul necesar și sprijină-i pe oameni prin el
ajută-l cu un sprijin puternic,
și fă ca să învingă obținând victoria finală cu ușurință,
și dă-i autoritatea de a conduce.
O, Allah, oferă prin el, valabilitate religiei Tale și modului de viață a profetului Tău,
până când nimic din ceea ce este drept și adevărat nu va mai fi ascuns față de niciunul dintre oameni.
O, Allah, ne dorim cu ardoare ca în timpul epocii sale caracterizate de bunătate, dreptate și corectitudine
să reînsuflețești islamul și să-i dinamizezi pe adepții lui,
să-i smerești și să-i umilești pe impostori și pe cei fățarnici,
să faci ca să ne numărăm printre cei care-i invită pe oameni la supunerea față de Tine,
să-i conducem la calea acceptată de Tine
și dă-ne ceea ce este bine în această viață și în viața de apoi.
O, Allah, ajută-ne ca să confirmăm și să ne ținem de ceea ce ne-ai făcut cunoscut ca fiind adevărul,
și fă ca să fim pe deplin conștienți de ceea ce nu facem îndeajuns.
O, Allah, îndreaptă, prin el, neorânduielile dintre noi,
reunește și unifică ceata noastră,
fă ca să dispară marea dezbinare dintre noi;
transformă nevoile și sărăcia noastră în îndestulare;
ridică-ne din decăderea noastră;
scapă-ne de suferința noastră;
scoate-ne din datorii;
ajută-ne să ieșim din groapa grijilor și a supărărilor;
umple golul creat între noi din cauza confuziei;
fă ca să purtăm cu ușurime greutățile noastre;
curățește-ne ființa și desăvârșește-ne manierele;
dezleagă legăturile și lanțurile (care ne împiedică);
fă ca să reușim cu bine în eforturile noastre și asigură-ne succesul;
fă-ne capabili de a ne îndeplini promisiunile;
răspunde rugăciunilor noastre;
ascultă-ne cererile;
fă ca să dobândim ceea ce e bine atât în această lume, cât și în lumea de apoi;
dăruiește-ne din belșug și chiar mai mult decât așteptăm noi;
o, Cel Care ești Cel mai Bun dintre cei care dăruiesc și oferă,
curățește-ne inimile,
despovărează-ne de sentimentul urii și al mâniei,
iar în cazul vreunei dispute în ceea ce privește adevărul, arată-ne calea corectă!
Cu adevărat, Tu călăuzești pe cine vrei Tu pe calea cea dreaptă.
Ajută-ne ca prin el să-i învingem pe potrivnici și pe vrăjmași,
o, Cel Care ești Dumnezeu Adevărat, Amin!
O, Allah, suntem răscoliți și tulburați de plecarea profetului nostru dintre noi,
pacea și binecuvântările Tale fie asupra sa și a familiei sale,
de absența prietenului nostru protector,
de multitudinea celor care ne sunt potrivnici,
de numărul nostru mic,
de confuzia atât de răspândita între noi,
de greutățile timpului (în care trăim).
Așadar, binecuvântează-i pe Muhammad și pe familia sa,
și ajută-ne să biruim această situație, dăruindu-ne o victorie imediată.
Împrăștie norii amenințători de deasupra capetelor noastre,
întinde-ne o mână de ajutor pentru a obține succesul,
făcând ca adevărul să dețină autoritatea și aducând o stăpânire în care să Te manifești Tu,
pogoară o îndurare de la Tine care să fie vizibilă pentru noi
și o bunăstare care să ne învăluiască,
prin mila Ta, o, Cel mai Milostiv dintre milostivi,
O, Allah, binecuvântează-i pe Muhammad și pe descendenții săi curați!

#2
Mur

Mur

    Guru Member

  • Grup: Banned
  • Posts: 10,144
  • Înscris: 16.01.2012
Nobody cares.

#3
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012
Somebody must care, deoarece forumul include aceasta sectiune. Atacurile si prostiile politice nu sunt off topic, dar ceva pur islamic, pe o sectiune islamica a forumului, este?

#4
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006
oh alag, trimite-o flegmă imensă asupra sceleraţilor care fac spume din cauza unor filme. abate asupra lor simţul umorului, şi fă să cadă asupra capetelor lor seci măcar 2-3 ani de şcoală. d-aia primară. m-auzişi alah? zici că nu? te faci că ploo? nu? nu-ţi place ruga mea? da ce-are? căci izvorăşte din inimă curată ca râul din munte!

#5
SophistiKat

SophistiKat

    Semper Fidelis

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,502
  • Înscris: 02.10.2010

View Postgigel de hohenţolărn, on 06 octombrie 2012 - 17:17, said:

oh alag, trimite-o flegmă imensă asupra sceleraţilor care fac spume din cauza unor filme. abate asupra lor simţul umorului, şi fă să cadă asupra capetelor lor seci măcar 2-3 ani de şcoală. d-aia primară. m-auzişi alah? zici că nu? te faci că ploo? nu? nu-ţi place ruga mea? da ce-are? căci izvorăşte din inimă curată ca râul din munte!
Best prayer...EVER! :roflmaofast:

#6
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012
Foarte inteligent. Pentru copiii de gradinita.

#7
funkypair

funkypair

    By Softpedia

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,043
  • Înscris: 11.02.2012
Corect .Toti sunteti copii de gradinita din moment ce ajungi sa crezi in alag ;)

#8
gigel de hohențolărn

gigel de hohențolărn

    am merțan

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,692
  • Înscris: 07.07.2006

View Postpoarta-cunoasterii, on 06 octombrie 2012 - 17:23, said:

Foarte inteligent. Pentru copiii de gradinita.
bre, e scurtă şi la obiect. ruga ta fu scrisă de 5 inşi, fiecare plictisindu-se a dat ştafeta mai departe. ţie nu ţi-e ruşine să-i adresezi o asemenea rugă alahului? sau ăsta de fapt era un soi de cântec de leagăn? poate că d-asta nici nu vă mai aude ruga, că l-aţi adormit de tot cu plicticoşeniile astea.

iaca altă rugă
"dă alah şi mie un merţan, da ca să nu fie baiu prea mare merge şi-un bemveu"

#9
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012

View Postgigel de hohenţolărn, on 06 octombrie 2012 - 18:17, said:

bre, e scurtă şi la obiect. ruga ta fu scrisă de 5 inşi, fiecare plictisindu-se a dat ştafeta mai departe. ţie nu ţi-e ruşine să-i adresezi o asemenea rugă alahului? sau ăsta de fapt era un soi de cântec de leagăn? poate că d-asta nici nu vă mai aude ruga, că l-aţi adormit de tot cu plicticoşeniile astea.

iaca altă rugă
"dă alah şi mie un merţan, da ca să nu fie baiu prea mare merge şi-un bemveu"

A fost scrisa de un singur imam, ai inteles gresit. Transmiterea e alta poveste, e o dovada a autenticitatii ei, nu o enumerare a autorilor.

#10
brainium

brainium

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,832
  • Înscris: 25.07.2010
De asta arata tarile islamice asa cum arata. La ce rugagiuni au, nu mai au timp si de munca :lol: Daca mai luam in considerare si faptul ca islamistii ortodocsi (majoritatea) se roaga de 5 ori pe zi...

#11
poarta-cunoasterii

poarta-cunoasterii

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,092
  • Înscris: 19.01.2012

View Postbrainium, on 06 octombrie 2012 - 18:45, said:

De asta arata tarile islamice asa cum arata. La ce rugagiuni au, nu mai au timp si de munca Posted Image Daca mai luam in considerare si faptul ca islamistii ortodocsi (majoritatea) se roaga de 5 ori pe zi...

Gresit, nu sunteti bine informat. Rugaciunea / salat este rugaciunea care se face de 5 ori pe zi si din care se recita din Coran, versete mai lungi sau mai scurte, in functie de timpul si capacitatea fiecaruia. Rugile, dua, precum cea de mai sus sunt optionale si se recita ''la liber''. Cea de mai sus e o dua speciala pentru Ramadan. Este bine sa fie citita in fiecare seara de Ramadan, dar nu obligatoriu. Rugile sunt modele de implorari divine, in traditia noastra, realizate de catre unul dintre cei 12 imami.

Exista duauri foarte lungi, dar si unele foarte scurte, in functie de situatii, mesaj etc. Un alt exemplu:

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/wVhBVfCDG-Y?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Dua Al Hazeen este o implorare scrisa de imamul Zain Al Abidin (Pacea lui Allah fie asupra sa!), cel de al patrulea imam in traditia shiita, unicul barbat din Ahl Baiyt, familia Profetului (Pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra sa si a familiei sale!), care a supravietuit in urma masacrului de la Karbala (fiind bolnav, nu a participat la lupta), fiul lui Hussein (Pacea lui Allah fie asupra sa!). Guvernatorii din vremea sa i-au interzis sa propovaduiasca islamul in moschei sau sa isi indeplineasca activitatile ca imam, asa ca a continuat sa ii invete pe musulmani fundamentele religiei cumparind sclavi, invatindu-i si apoi eliberindu-i pentru a raspindi cunoasterea.

Edited by poarta-cunoasterii, 06 October 2012 - 18:53.


Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate