Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Defect ciudat Videorecorder Panas...

lege de reglementare a shrinkflat...

Care este cota parte la succesiun...

Camera auto DVR PNI Voyager S2600...
 Cartelul din Carpati - mafia PNL ...

Trecut: Europa versus S.U.A. la c...

Garantie apartament dezvoltator

Aplicație GPS cu zoom automa...
 Ipad Pro & Air 2024

Service si revizii reprezentanta

Ati returnat produse pe aliexpres...

Certificate de nastere digitale
 Fitbit sau huawei band ?

Tatuator handpoke

Plaja de nudisti in Grecia?

Mufa microusb a telefonului mobil...
 

A murit Gheorghe Dinica!

- - - - -
  • Please log in to reply
30 replies to this topic

#19
porphyrogenitus

porphyrogenitus

    priveste profund

  • Grup: Validating
  • Posts: 23,297
  • Înscris: 30.10.2005
Maturator de praf de stele... :down:

#20
KoShiMin

KoShiMin

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,813
  • Înscris: 06.09.2006
Dumnezeu sa-l odihneasca. Unul dintre cei mai mari actori pe care am avut privilegiul sa ii vad jucand vreodata. Sa ai parte de tot Cerul pe care-l meriti, maestre.  :crying:


Attached File  Gheorghe_Dinica.jpg   11.58K   11 downloads


Edited by KoShiMin, 10 November 2009 - 16:21.


#21
duculeana

duculeana

    Erou de sacrificiu

  • Grup: Banned
  • Posts: 7,889
  • Înscris: 08.10.2006
Pacat ca n-a avut si copii, practic teatrul si filmul au fost copii lui, insa a iubit-o foarte mult pe nepoata sa, dupa cum el insusi marturisea. Asa ca mai mare mostenire decat filmele sale nu cred ca ne-ar fi putut lasa. Ce a fost Eminescu in literatura a fost Gheorghe Dinica in teatrul si cinematografia romaneasca, iar peste decenii cand vom albi, vom putea sa le aratam copiilor si nepotilor nostri pe DVD-uri filmele maestrului!

Edited by duculeana, 10 November 2009 - 16:34.


#22
muaddib10

muaddib10

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,623
  • Înscris: 20.11.2007
R.I.P

Totusi avea septicemie,era de asteptat.

#23
Laberta

Laberta

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,491
  • Înscris: 04.09.2006
Despre Gheorghe Dinica nu pot sa zic decat ca-mi pare rau. Intamplator, butonand pe net, am gasit un comentariu pe site-ul Cinemagia care spune mai mult decat orice si mi s-a parut potrivit sa-l urc aici, sa=l cititi si voi.

Dupa ce se duce cate un actor roman (spre rusinea mea n-am avut ocazia sa-i vad jucand teatru decat foarte rar, la televizor), imi dau seama cat de mult imi lipsesc filmele romanesti, cand zic asta ma refer la cele facute pana in  89. Chiar daca erau de referinta sau mai stangace, chiar daca era cu activisti de partid, colectivizare sau derivate ale comunismului,  ele imi starnesc o nostalgie si o duiosie pe care numai amintirea anilor copilariei si tineretii pot sa o faca.



S-a stins un vulcan
In memoriam Gheorghe Dinică

Mergea agale pe Calea Victoriei, cam prin zona magazinului "Gioconda", într-o seară din toamna lui 1975... Adolescentul de șaisprezece ani își ia inima-n dinți și-l interpelează:
- Domnul Dinică...
Se întoarce încet, puțin contrariat...
- Bună seara... Îmi puteți da și mie, vă rog, un autograf...?
Treptat, pe chipul umbrit, conturat în contre-jour de lumina vitrinei, apare acel inimitabil rânjet malefic cu colțurile gurii arcuite în jos, trăsnind a Lăscărică, Paraipan și Stănică Rațiu - de data asta, în semn de refuz binevoitor, o dată cu un clătinat din cap:
- ...Nu te superi, da' nu dau autografe.

Așa era Gheorghe Dinică - Gigi, pentru câțiva privilegiați - pe cât de imens ca actor, pe atât de opus oricăror vedetisme. Nu dădea autografe, nici interviuri, nu primea reporteri să-i răscolească universul casnic, nu se ducea la premiere ca să se urce pe scenă (decât cu rare excepții, cum ar fi "Prin cenușa imperiului", unde Andrei Blaier l-a rugat insistent, datorită ponderii avute pentru valoarea finală a filmului de către acel inegalabil Diplomatul). Uneori, seara, ușor abțiguit, mai pica prin casa câte unor prieteni, aducând cu sine lumină și haz acid - cum îmi povestea un coleg de liceu, Călin Cristescu: tocmai rula un film american pe TVR1, și Dinică se amuza: "Ia uite-i pe ăștia, își dau cu cacao pe față - nu ca noi, aici, care ne tăvălim prin noroi pe bune!"
...Sau, în microbuzul unei echipe de filmare, picotind pe locul din față. La un moment dat, o frână bruscă. Tresare nea Gigi: "Ce-i, mă, ce e?" "Nimic, maestre, am ferit un biciclist..." Nu trece mult, altă smucitură. "Asta ce-a ai fost, mă?" "Să iertați, tot un biciclist..." - la care Dinică: "Eh... țară de bicicliști...!"

1983-84... "Ploșnița" lui Maiakovski, în regia lui Horea Popescu, la Național. Dinică, într-un epocal Oleg Baian - umplea scena cu culoare, perfidie, umor biciuitor, o coregrafie măiestru-comică de să mori... Eram zeci de oameni pe scenă, în două tabloui (Piața și Nunta) iar magnetismul lui ne electriza pe toți. Alți actori și figuranți, pe la arlechini și prin buzunare, nu se mai dădeau duși, sorbind din ochi grupul de monștri sacri din fruntea distribuției, cu Dinică în centru - și asta, la fiecare reprezentație! O binecuvântre de la Dumnezeu a fost, acest dar neprețuit - două stagiuni să am parte de un colțișor din scena stăpânită de Gheorghe Dinică.

Doi ani mai târziu, același Horea Popescu își ecranizează, aproximativ, propriul spectacol cu "Gaițele" lui Kirițescu, în "Cuibul de viespi". Eram asistent de regie, de-acum - și din nou se pogorâse asupră-mi un privilegiu divin; mă ocupam de o distribuție de-a dreptul olimpiană: Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin - și, în celebrii Ianache și Georges, micuții titani Marin Moraru și Gheorghe Dinică, două zvârlugi capabile să răspândească în jur efluvii divine cu șfichiuiri de geniu. I-ați văzut cumva citind scrisorile lui Mircea Aldea către Wanda Serafim - mai exact: Dinică citind, Marinuș dându-i replica. Dacă nu, dați-mi voie: n-ați văzut nimic! O bijuterie comică, făurită pe scena Naționalului și transpusă cu acel prilej și pe peliculă. Pur și simplu, să te îmbolnăvești de râs, fericire și admirație - și mai multe nu!

Moraru și Dinică - ce cuplu! Ce incredibil au putut ridica textul filosofic al lui Diderot "Nepotul lui Rameau", în regia lui David Esrig! Compoziția alunecoasă, vie, cu mii de sclipiri și tot atâtea umbre a lui Dinică, făcea ca dialogul teoretic să devină captivant ca o mixtură de thriller și comedie irezistibilă. Sau, tot în acea vreme, a anilor de aur de la Bulandra, "Umbra" lui Evgheni Schwartz - același cuplu de platină, în regia aceluiași Esrig. Și tot David Esrig începuse pregătirile pentru «En attendant Godot», la vremea când a ales libertatea - așa că peste câțiva ani, sub coordonarea lui Grigore Gonța, cei doi nedespărțiți prieteni și mari actori au pus totuși în scenă spectacolul, încercând să aplice notațiile din caietul de regie rămas în posesia lor. Dincolo de unele soluții discutabile de finalizare scenică, ne-au dăruit un Estragon și un Vladimir cum poate nici chiar Beckett nu visase...

Ce avea Dinică, de era atât de mare? De unde-i venea...? Greu de răspuns, greu de definit - omul era pur și simplu un avatar al desăvârșirii. Cele aproape o sută de filme (doar trei mai lipseau!) în care a apărut între 1964 și 2010 (când așteptam să-l vedem în Tillius, din "The Mouth of Truth", de Noah Kadner), s-au plasat în mod inevitabil pe întreaga scală valorică, de la zero la zece - însă chiar și în cele mai slabe, Dinică rămânea Dinică. Oricât de fușerit scenariul, oricât de ineptă regia, oricât de însăilată post-procesarea, nimic nu-l putea face să se compromită. Era una cu profesiunea și arta dramatică. Pe întreaga sinusoidă astfel parcursă, strălucesc în continuare Bastus, Stănică Rațiu, Lăscărică, Călărețu, Paraipan, Salamandră, Butnaru, Tăticu', Diplomatul, Ion, Nae Girimea, N.M. Sisescu, Georges, Magnificențiu, Vasile Potop, Mache Puzderie, Căpălău, Nae Gheorghidiu, Pavel Puiuț, Aurică Fieraru - și atâția alții...
Se impusese ca "un negativ de profesie", cum îl eticheta la un moment dat un comentariu din revista Cinema. Perfidia lui Stănică, din "Felix și Otilia" (Iulian Mihu, 1972) rămâne inegalabilă, cu mult chiar peste portretul sugerat de paginile lui Călinescu. Șeful de bandă Paraipan (personaj care s-ar fi vrut un "legionar", ceea ce nu era nicidecum, căci scenariul și regia mistificau cu deliberare istoria, chiar și la nivelul tipologiei și al profilurilor psihologice), din "Un comisar acuză" (1974) și "Revanșa" (1978), ale lui Sergiu Nicolaescu, contura un portret impecabil al răului absolut - deși incomparabil mai nuanțat rămâne perversul Lăscărică, din "Cu mâinile curate" (1972). Și totuși, versatilul făuritor de personaje nu era niciodată maniheist, chiar și cei mai nesuferiți dintre ticăloșii lui emanau o aură de charismă și farmec - mai cu seamă Tăticu' din "Ilustrate cu flori de câmp" (Andrei Blaier, 1974), Diplomatul din "Prin cenușa imperiului" (tot Blaier, 1976), sau Nae Girimea, din "De ce trag clopotele, Mitică?" (Lucian Pintilie, 1981).
Față de acest șir aproape continuu de monștri, sclipesc cu atât mai cald și duios cele câteva personaje "pozitive" care ilustrează disponibilitatea nelimitată a actorului - ca în "Tatăl risipitor" (Adrian Petringenaru, 1974), "Evadarea" (Ștefan Traian Roman, 1975), "Zidul" (Constantin Vaeni, 1975), "Explozia" (1973) și "Cuibul salamandrelor" (1977 - ambele, de Mircea Drăgan), sau recentul "Weekend cu mama" (Stere Gulea, 2009).
Dincolo de ceea ce înseamnă "adevărul personajului" (întotdeauna simțit ireproșabil), Dinică își îmbogățea fiecare creație cu o marcă inimitabilă a propriei sale personalități (Atenție! Mulți încercau să-i imite, cu simpatie și deferență, rostirea și timbrul vocal - dar... adevărul este că doar credeau că i le pot imita!). Avea un "ce" al lui, situat la zona instabilă dintre bun și rău, dintre sinceritate și fățărnicie, dintre căldura care îmbrățișează și dogoarea care pârjolește, dintre calmul rece și tăioșenia glacială. Lucirile din acei ochi înguști, adesea mijiți întunecos sub stânjenul sprâncenelor, ascundeau taine nebănuite, și nu fără penumbre înfricoșătoare... Fermecător și cumplit îi era rictusul, într-a sa tăietură piezișă peste dinți, fie că transmitea căldura poznașă a unui bunic sau cruzimea letală a unui demon cu chip de om. Recognoscibil oricând și niciodată sută la sută același, îmi inspira fără tăgadă o comuniune de valori cu confrați de-ai lui ca Peter O'Toole, Jack Nicholson, Robert de Niro, Al Pacino, Anthony Quinn, Aleksandr Kaliaghin, Nikita Mihalkov, Takashi Shimura - și câți și mai câți, de pe acel palier superlativ... cu o necesară precizare: spre deosebire de unii sau alții dintre acești titani, pe Gheorghe Dinică nu l-am văzut niciodată, nici măcar din greșeala altcuiva, jucând mai prejos de bolta propriei sale perfecțiuni.

Dumnezeu ne-a luat atâția actori-tezaur, în ultimii ani. N-avem ce face, asta-i viața... viața... Ah, da! Era una din vorbele lui! Îmi amintesc replica din "Prin cenușa imperiului" - cu ce combinație inegalabilă de cinism și fatalism rostea: "Deh... viața..." (preluându-și astfel propriul tic verbal din realitate, cu aceeași intonație). Viața, care nu poate ocoli nicicând scadența finală - față de care, îndeobște, reacționăm meschin și egoist: de ce l-ai luat, Doamne, de ce tocmai pe el...? Umanitatea, însă, ne îndatorează să reținem că, în ultima vreme, marele actor era teribil de bolnav. Cu demnitatea, modestia și bunul-simț care l-au caracterizat întotdeauna (astfel valorizând și mai mult, prin contrast, detestabilele canalii și lichele pe care cu atâta măiestrie le compunea pe scenă și ecran), Gheorghe Dinică a păstrat discreția asupra suferințelor care-i devorau insidios creierul, izvor al atâtor roluri unice, și trupul împrumutat inepuziabilei galerii de personaje. După tot ce-a dăruit culturii acestei țări, și publicului, și nouă, tuturor, e limpede că acum la bine s-a dus, nu la rău - de-a dreapta Tatălui, unde orice păcate omenești va fi săvârșit, de bună seamă îi sunt iertate. Să-l petrecem, dar, cu iubirea cuvenită unui înger tenebros ca el, și printre lacrimi să-i adresăm... nu o ultimă, ci doar cea dintâi dintr-un șir nesfârșit de mulțumiri.

Dormi în pace, Nea Gigi - că mult bine ne-ai adus!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 noiembrie, 2009, h. 13:30-15:05
București, România

Sursa

Edited by Laberta, 10 November 2009 - 19:49.


#24
Startpause

Startpause

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 19,712
  • Înscris: 05.03.2005
dumnezeu sa l ierte.

#25
roua

roua

    Purtam marea in buzunarul de la piept.

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,901
  • Înscris: 05.11.2006

View PostLaberta, on 10th November 2009, 19:42, said:

Despre Gheorghe Dinica nu pot sa zic decat ca-mi pare rau. Intamplator, butonand pe net, am gasit un comentariu pe site-ul Cinemagia care spune mai mult decat orice si mi s-a parut potrivit sa-l urc aici, sa=l cititi si voi.

Dupa ce se duce cate un actor roman (spre rusinea mea n-am avut ocazia sa-i vad jucand teatru decat foarte rar, la televizor), imi dau seama cat de mult imi lipsesc filmele romanesti, cand zic asta ma refer la cele facute dupa 89. Chiar daca erau de referinta sau mai stangace, chiar daca era cu activisti de partid, colectivizare sau derivate ale comunismului,  ele imi starnesc o nostalgie si o duiosie pe care numai amintirea anilor copilariei si tineretii pot sa o faca.



[i]S-a stins un vulcan
In memoriam Gheorghe Dinică

Mergea agale pe Calea Victoriei, cam prin zona magazinului "Gioconda", într-o seară din toamna lui 1975... Adolescentul de șaisprezece ani își ia inima-n dinți și-l interpelează:
- Domnul Dinică...
Se întoarce încet, puțin contrariat...
- Bună seara... Îmi puteți da și mie, vă rog, un autograf...?
Treptat, pe chipul umbrit, conturat în contre-jour de lumina vitrinei, apare acel inimitabil rânjet malefic cu colțurile gurii arcuite în jos, trăsnind a Lăscărică, Paraipan și Stănică Rațiu - de data asta, în semn de refuz binevoitor, o dată cu un clătinat din cap:
- ...Nu te superi, da' nu dau autografe.

Așa era Gheorghe Dinică - Gigi, pentru câțiva privilegiați - pe cât de imens ca actor, pe atât de opus oricăror vedetisme. Nu dădea autografe, nici interviuri, nu primea reporteri să-i răscolească universul casnic, nu se ducea la premiere ca să se urce pe scenă (decât cu rare excepții, cum ar fi "Prin cenușa imperiului", unde Andrei Blaier l-a rugat insistent, datorită ponderii avute pentru valoarea finală a filmului de către acel inegalabil Diplomatul). Uneori, seara, ușor abțiguit, mai pica prin casa câte unor prieteni, aducând cu sine lumină și haz acid - cum îmi povestea un coleg de liceu, Călin Cristescu: tocmai rula un film american pe TVR1, și Dinică se amuza: "Ia uite-i pe ăștia, își dau cu cacao pe față - nu ca noi, aici, care ne tăvălim prin noroi pe bune!"
...Sau, în microbuzul unei echipe de filmare, picotind pe locul din față. La un moment dat, o frână bruscă. Tresare nea Gigi: "Ce-i, mă, ce e?" "Nimic, maestre, am ferit un biciclist..." Nu trece mult, altă smucitură. "Asta ce-a ai fost, mă?" "Să iertați, tot un biciclist..." - la care Dinică: "Eh... țară de bicicliști...!"

Impresionant.

"Sunt vagabondul vietii mele..."

Sa-i fie liniste, asa cum isi dorea.

#26
tc2007

tc2007

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,199
  • Înscris: 12.03.2008
Sa se odihneasca in pace!

#27
cosmin_17

cosmin_17

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,251
  • Înscris: 01.06.2007
R.I.P Gheorghe Dinica.

#28
pitycutz

pitycutz

    Junior Member

  • Grup: Banned
  • Posts: 210
  • Înscris: 04.11.2009
S-a mai stins o stea  dar va ramane vesnic sa lumineze  calea celor care l-au iubit.Incet incet se duce generatia de aur :( .RIP Maestrul Gheorghe Dinica.

#29
rox

rox

    Senior Member

  • Grup: Validating
  • Posts: 6,348
  • Înscris: 28.11.2004
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte, imi pare tare rau ca s-a dus pentru ca il stimam foarte mult ca om de scena, dar era tare bolnav.


In schimb, azi m-am convins ce gunoi poate fi antena 3, mai scirba ca azi nu mi-a fost niciodata de un post de televiziune. Nu ma mai uit la ei in veci, ahtiati dupa audinta :death:

#30
4nDr3i

4nDr3i

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,114
  • Înscris: 24.04.2006
:( Odihnească-se în pace :(

#31
diorama

diorama

    We are stardust

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,360
  • Înscris: 15.10.2006
Eu nu am rezistat la tv ieri mai mult de 3 minute. Ieri la antena 3 l-au sunat pe Marin Moraru, care era daramat, plangea, nici nu putea vorbi si tanti ii punea intrebari in continuare. Omul a inchis telefonul pentru ca pur si simplu nu-si putea stapani emotiile iar tanti concluzioneaza: "Da, al treilea actor care scurteaza convorbirea telefonica din cauza emotiilor...". No shit!!! Ca sa nu mai zic ca pe Nelu Ploiesteanu l-au luat ca din oala reporterii pe strada, el nestiind ca Dinica murise (el a povestit asta).

Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate