Domeniul profetic,profetii

kruger, on 18th September 2009, 09:58, said:

Romani 9

16Așa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

18Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.

Dumnezeu salveaza numai pe cine vrea El.

Edited by zexelica, 18 September 2009 - 13:08.

Da mai zexe... ai mare "dreptate" omul nu e liber sa aleaga... tu esti deosebit... restul sunt pleava...

zexelica, on 18th September 2009, 14:07, said:

Don zexe, tambalaul pe care il faci pe tema predestinarii nu isi are locul pe nici un topic. Intelege, te rog, ca nu este un subiect pe care sa il expui la evanghelizarea cuiva, asa cum o faci tu.

Zi-mi 1 motiv pentru care acest subiect merita discutat.

Edited by kruger, 19 September 2009 - 01:21.

O nouă armă

Săgețile adevărului se înfigeau destul de rar în vulturi, dar rănile pe care le provocau erau suficiente pentru a-i întoarce pe aceștia din drum. De fiecare dată când vulturii erau alungați suficient de departe, o parte dintre noi putea urca la următorul nivel. Când am atins nivelul numit „Galateni doi cu douăzeci", ne aflam mai sus de altitudinea la care puteau rezista vulturii. La acest nivel cerul de dea­
supra noastră aproape că ne-a orbit cu strălucirea și frumu­sețea lui, și am fost cuprins de o pace pe care n-o mai cunoscusem niciodată.
Până în momentul atingerii acestui nivel, spiritul meu de luptă fusese motivat, în egală măsură, de frică, ură si dez­gust față de lucrarea dușmanului, și de dragul împărăției, al adevărului sau al dragostei pentru prizonieri. Abia acum am ajuns din urmă Credința, Speranța și Dragostea, pe care înainte doar le văzusem de la distanță. Aici aproape că am fost copleșit de slava lor, deși simțeam că apropierea de ele putea fi și mai mare. Când am ajuns chiar lângă ele, s-au întors spre mine și au început să-mi repare și să-mi lustru­iască armura. Curând aceasta a fost transformată și a început să reflecte strălucirea slavei care venea de la Cre­dință, Speranță și Dragoste. Când mi-au atins sabia, din ea au început să răzbată fulgere mari si strălucitoare. Atunci dragostea mi-a spus: „Celor care ajung la acest nivel le sunt încredințate puterile veacului viitor". Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus, plină de o seriozitate calmă: „Trebuie însă să te învăț cum să le folosești". Nivelul „Galateni doi cu douăzeci" era atât de întins, încât părea că nu există nici un pericol de cădere. De aseme­nea, aici existau săgeți nenumărate care aveau scrise pe ele numele Speranței. Am luat câteva și am tras cu ele în jos spre vulturi, iar acestea i-au ucis cu ușurință. Aproximativ jumătate dintre cei care au atins acest nivel au continuat să tragă cu săgeți împotriva vulturilor, în timp ce ceilalți au început să ducă aceste săgeți la cei care se aflau la nivelurile inferioare.
Vulturii continuau să vină în valuri împotriva niveluri­lor inferioare, dar de fiecare dată numărul lor era mai redus ca înainte. De la nivelul „Galateni doi cu douăzeci" puteam lovi orice dușman din armată, în afară de conducătorii ei, care rămâneau în afara razei noastre de acțiune. Am hotărât să nu mai folosim săgețile adevărului în alte scopuri până când nu vom distruge toți vulturii, deoarece norul depresiei creat de ei făcea adevărul mai puțin eficient. Aceasta ne-a luat un timp foarte îndelungat, dar nu am căzut de oboseală, în cele din urmă, cerul de deasupra muntelui a fost curățat aproape cu desăvârșire de vulturi.
Credința, Speranța și Dragostea, care crescuseră cu fiecare nivel, cum se întâmplase și cu armele noastre, erau acum atât de vizibile, încât știam că oamenii care se aflau la o mare depărtare de locul în care se desfășura bătălia puteau să le zărească. Gloria lor radia chiar și în tabăra prizonierilor, care se mai aflau încă acoperiți de un mare nor de vulturi. Știind că și ei pot contempla acum aceste realități, am fost extrem de încurajat, gândindu-mă că atât creștinii care fuseseră folosiți de cel rău, cât și prizonierii, vor înțelege că noi nu le eram dușmani, ci își vor da seama că de fapt ei fuseseră folosiți de el.
Dar n-a fost să fie așa, cel puțin nu încă. Cei din tabăra dușmanului care au întrezărit lumina Credinței, Speranței și Dragostei au început să le numească „îngeri de lumină", care au fost trimiși să-i amăgească pe cei slabi, sau pe cei lipsiți de discernământ. Atunci mi-am dat seama că înșelă­ciunea și robia în care se aflau aceștia erau mult mai grave decât crezusem eu. Totuși, cei care nu făceau parte nici dintr-o armată, nici dintr-alta, necreștinii, au văzut gloria acestora și au început să se apropie de munte pentru a o vedea mai bine. Cei care s-au apropiat au început să înțeleagă natura bătăliei și aceasta a fost o mare încurajare pentru noi. Euforia victoriei a continuat să crească în fiecare din noi. Ne-am dat seama că a te afla în această armată, în această bătălie, trebuia să fie una dintre cele mai mari aven­turi ale tuturor timpurilor. După ce am distrus cea mai mare parte a vulturilor care ne atacau muntele, am început să-i doborâm la pământ pe cei care se mai aflau încă dea­supra prizonierilor. Pe măsură ce norul întunecos se destrăma, soarele i-a învăluit pe prizonieri cu razele lui și ei au început să se trezească, de parcă fuseseră cufundați într-un somn adânc. Se simțeau groaznic datorită stării în care se aflau, și mai ales datorită vărsăturii care-i acoperea încă, și au început să se curețe, în timp ce priveau Credința, Speranța și Dragostea, au dat cu ochii de munte si au alergat spre el.
Hoarda malefică a aruncat în urma lor săgeți de Acuzare și Defăimare, dar ei nu s-au oprit. Până când au ajuns la munte, mulți dintre ei aveau înfipte în ei vreo duzină de săgeți sau chiar mai multe, și totuși nu păreau să le ia în seamă. De îndată ce au început să urce muntele, rănile lor au început să se vindece. Odată cu destrămarea norului de depresie totul părea să fie mult mai ușor.

va urma

Mai departe, mai departe, ca vreau sa aflu, e cu Happy End sau nu? (asta ca sa stiu daca o sa ma uit la film - cand apare - sau nu). Sari peste: Ala mare, care respira greu...era ta'su ma !!!  - ca stiu deja

Edited by kruger, 19 September 2009 - 16:48.

da Kruger, este cu happyend, si daca s-ar face un film dupa acest scenariu, ar avea printre cele mai mari incasari din istorie


Capcana

Cei care fuseseră mai înainte prizonieri se bucurau nes­pus de mult de mântuirea lor. Ei păreau atât de copleșiți de recunoștință pentru fiecare nivel atins la urcarea muntelui încât noi înșine am început să dăm mai multă importanță acelor adevăruri. Curând, în rândurile foștilor prizonieri s-a făcut simțită și o hotărâre aprigă de a lupta cu dușmanul. Ei și-au îmbrăcat armura primită și au cerut permisiunea să se întoarcă pentru a ataca dușmanul care îi ținuse în cap­tivitate și abuzase de ei atâta timp. Ne-am gândit la această alternativă, dar apoi ne-am hotărât să rămânem cu toții pe munte și să luptăm de aici. Vocea Domnului s-a auzit din nou, spunând: „A doua oară ați lucrat cu înțelepciune. Nu puteți câștiga încercând să luptați cu dușmanul pe terenul său, ci numai rămânând pe Muntele Meu Cel Sfânt."
Am fost uluit să observ că am luat hotărâre atât de impor­tantă doar gândindu-ne și discutând foarte puțin despre ea. M-am hotărât așadar să nu mai iau nici o decizie fără rugă­ciune, indiferent cât de importantă sau lipsită de importanță ar fi fost decizia respectivă, în momentul acela, înțelepciu­nea s-a apropiat repede de mine, m-a strâns pe după umeri cu putere, m-a privit în ochi și mi-a spus: !rAsa să faci!" în timp ce înțelepciunea mi-a spus aceste cuvinte, m-a împins înainte, ca și cum m-ar fi salvat dintr-o primejdie. Uitându-mă înapoi, am văzut că, fără să-mi dau seama, ajunsesem chiar la marginea întinsului platou al nivelului „Galateni doi cu douăzeci". Era cât pe ce să cad de pe munte. Am privit din nou în ochii înțelepciunii și ea mi-a spus cu gravitate: „Când crezi că stai în picioare, ia seama să nu cazi. în viața aceasta poți cădea de la orice nivel." O bună bucată de vreme am rămas acolo gândindu-mă la aceasta. Plin de exuberanța victoriei ce se întrezărea și de bucuria că ajunsesem la unitatea fraților, devenisem neatent. Era mai nobil să cazi în urma atacului violent al dușmanu­lui decât datorită lipsei de atenție.
Șerpii
Am continuat multă vreme să omoram vulturii și să tragem în demonii care îi călăreau pe creștini. Am descoperit că săgețile diferitelor adevăruri aveau un impact mai mare asupra anumitor soiuri de demoni. Știam că aceasta avea să fie o bătălie de lungă durată, dar acum nu mai sufeream pierderi și astfel ne-am continuat urcușul, trecând dincolo de nivelul „Răbdare". Cu toate acestea, foarte puțini dintre creștinii care fuseseră eliberați de demoni veneau spre munte. Mulți dintre ei dobândiseră natura demonilor, și continuau în înșelarea lor chiar în absența demonilor. Pe măsură ce întunericul demonic dis­părea, am observat că pământul din jurul picioarelor aces­tor creștinilor se mișca. Apoi am văzut că picioarele lor erau legate de niște șerpi. Privindu-i un timp mai îndelun­gat, am putut constata că aceștia semănau vizibil între ei, si că pe trupul lor era scris cuvântul Rușine.
Am început atunci să tragem în șerpi cu săgețile Adevă­rului, dar acestea au avut un efect neglijabil. Am încercat apoi săgețile Speranței, însă tot fără nici un rezultat. De la nivelul „Galateni doi cu douăzeci" fusese foarte ușor să urcăm, pentru că ne ajutam unii pe alții. Acum însă, având sentimentul că nu puteam face mare lucru împotriva dușmanului, am hotărât să ne continuăm urcușul fără oprire, până vom descoperi arma cu care să-i putem omorî pe șerpi. Astfel am depășit rapid nivelurile adevărului, iar la cele mai multe din ele nici măcar nu zăboveam prea mult, dacă nu vedeam în jur vreo armă care să fie eficientă împotriva șerpilor. Credința, Speranța și Dragostea erau cu noi, dar nu am observat că înțelepciunea rămăsese cu mult în urmă. Urma să treacă o perioadă îndelungată de timp până când aveam să-mi dau seama cât de gravă fusese această greșeală, înțelepciunea avea să ne ajungă din urmă abia pe vârful muntelui, dar dacă ar fi fost tot timpul cu noi pe cale, victoria noastră asupra hoardei malefice ar fi fost mai rapidă și mult mai ușoară.
Aproape pe nesimțite, am ajuns la un nivel care dădea într-o grădină. Era cel mai frumos loc pe care îl văzusem vreodată. Deasupra intrării era scris: „Dragostea Necondiți­onată a Tatălui" și intrarea era atât de plină de strălucire și slavă, încât tentația de a intra s-a dovedit irezistibilă. De îndată ce am pășit în grădină, am zărit un pom. Știam că era Pomul Vieții. Acesta se afla în mijlocul grădinii și era încă păzit de niște îngeri care păreau să aibă o putere și o autoritate copleșitoare. Când i-am privit, ei s-au uitat spre noi. Păreau prietenoși, ca și cum ne-ar fi așteptat. Privind în urmă, am văzut că în grădină sosise deja o oștire întreagă de luptători, încurajându-ne unii pe alții, și fiind încurajați și de privirile binevoitoare ale îngerilor, am hotărât să tre­cem pe lângă ei ca să ajungem la pom. Unul dintre ei a stri­gat: „Cei care ajung la acest nivel, care cunosc dragostea Tatălui, pot să mănânce din pom." Nu-mi dădusem seama cât eram de flămând. Fructul pe care l-am gustat mi s-a părut mai delicios decât tot ce mâncasem vreodată, și totuși gustul lui îmi era oarecum familiar. Acesta îmi amintea de răsăritul de soare, de ploaie, de câmpiile minunate, de apusul de soare deasupra oceanu­lui și chiar mai mult decât atât, de oamenii pe care îi iubeam. Cu fiecare mușcătură, mă simțeam din ce în ce mai îndrăgostit de toate lucrurile și de toate ființele. Apoi au început să mi se perinde prin minte dușmanii: și pe aceștia îi iubeam. Curând sentimentul de iubire a devenit mai copleșitor decât tot ce experimentasem vreodată, mai puternic chiar decât pacea pe care o simțisem când am ajuns la nivelul „Galateni doi cu douăzeci". Atunci am auzit Vocea Domnului spunând: „De-acum aceasta va fi pâinea ta zilnică și nu ți se va refuza niciodată. Poți mânca oricât și de câte ori dorești. Iubirea Mea este nemărginită."
Am privit spre pom să văd de unde venise vocea, și am constatat că era plin de vulturi albi și curați, care aveau cei mai frumoși și mai pătrunzători ochi pe care i-am văzut vreodată. Mă priveau de parcă ar fi așteptat să le dau instrucțiuni. Unul dintre îngeri mi-a spus: „Ei îți vor îndeplini dorința, deoarece acești vulturi se hrănesc cu șerpi." Eu le-am spus: „Mergeți și devorați rușinea care i-a legat pe frații noștri!" Ei și-au desfăcut aripile, apoi a început să sufle un vânt mare, care i-a ridicat în văzduh, în timp ce vulturii umpleau cerul cu strălucirea lor glorioasă, am putut auzi, chiar de acolo de la înălțimea mare la care ne aflam, strigătele de groază care se ridicau din tabăra dușmanului la vederea vulturilor care se ridicau în zbor.

va urma

kruger, on 19th September 2009, 02:20, said:

Merita expusa PROBA BIBLICA. Iti deranjeaza ego-ul ca Dumnezeu face TOTUL?

zexelica, on 19th September 2009, 22:52, said:

Nope, nu ma deranjeaza, Ii multumesc pentru asta, ca daca ar fi depins 0,0001 la suta de mine, eram pierdut.
Dar ce faci tu e cearta de cuvinte, ca o anti-evanghelizare. Orice om caruia ii sari in fata cu invataturile despre predestinare intelege: pai atunci sa fac ce imi place in viata asta, ca daca e sa fiu salvat, ma ridica Dumnezeu si din carciuma. Ti se pare normal, mai ales cand stii ca o astfel de mentalitate duce omul direct in iad?

Edited by kruger, 20 September 2009 - 05:57.

kruger, on 20th September 2009, 06:57, said:

Pai si care ar mai fi atunci doctrina predestinarii?

CatunStelian, on 20th September 2009, 10:19, said:

Nu vrei sa discuti despre asta...chiar crezi ca ajuta la ceva?
Omului ii trebuie predicata mantuirea, nu predestinarea. Credinta vine in urma auzirii iar auzirea prin Cuvantul lui Dumnezeu. Pe care suntem trimisi sa il predicam.

Edited by kruger, 20 September 2009 - 13:38.

Eu am plecat de la premisa ca "omul" are nevoie si doreste sa stie Adevarul.

CatunStelian, on 20th September 2009, 18:31, said:

Stii si tu ce spune Apostolul Pavel, ca la inceput se da lapte si abia apoi bucate tari. Eu de aici inteleg ca a vorbi unui om necredincios de predestinare nu poate fi la indemnul Duhului.

Asadar, "daca "omul" are nevoie si doreste sa stie Adevarul", Duhul m-ar indemna sa-l invat ce stie deja?

Intrebare: Cand ajungi la statura plinitatii Domnului Christos  „ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură” (Efeseni 4:14)?

Regele Se arată


în acea clipă a apărut în mijlocul nostru însuși Domnul Isus, salutându-ne pe fiecare, felicitându-ne că am ajuns pe vârful muntelui. Apoi a spus: „Trebuie să vă împărtășesc ceea ce le-am spus și fraților voștri după înălțarea Mea -mesajul împărăției Mele. Cea mai puternică armată a dușmanului a fost pusă pe fugă, dar nu este complet dis­trusă. Acum este timpul să porniți înainte și să proclamați Evanghelia împărăției Mele. Vulturilor li s-a dat drumul și vor merge împreună cu noi. Vom folosi săgețile aflate la fiecare nivel, dar Eu sunt Sabia voastră și Eu sunt Căpitanul vostru. A venit vremea ca Sabia Domnului să fie scoasă afară din teacă." Atunci m-am întors și am văzut că întreaga armată a Domnului stătea în picioare în grădină. Erau bărbați, femei și copii din toate rasele și națiunile, purtând steaguri care se mișcau în bătaia vântului, într-o unitate perfectă. Știam că pământul nu mai cunoscuse niciodată așa ceva. Eram conștient și de faptul că dușmanul mai avea multe armate și fortărețe pe toată fața pământului, dar nici una nu putea rezista în fața acestei armate extraordinare. Am rostit cu răsuflarea tăiată: „Aceasta trebuie să fie ziua Domnului". Atunci întreaga oștire a răspuns asemenea unui tunet înfricoșător: „Ziua Domnului oștirilor a venit".
Rezumat
După câteva luni, mă mai gândeam încă la acest vis. în mod alarmant, anumite evenimente și stări ale bisericii păreau să oglindească exact ceea ce văzusem în momentul în care hoarda iadului a început să mărșăluiască. Mi s-a amintit atunci de Abraham Lincoln. Singura cale prin care el putea deveni „Eliberatorul" și să păstreze Uniunea, a fost să fie gata să poarte un Război Civil; nu doar să-l poarte, ci și să lupte hotărât să nu facă nici un compromis până la victoria finală. De asemenea, el a avut harul de a purta cel mai sângeros război din istoria noastră, fără a-și „demoni-za" dușmanul cu ajutorul propagandei. Dacă ar fi procedat astfel, ar fi putut determina mult mai repede hotărârea celor din Nord, câștigând o victorie militară mai rapidă, dar aceasta ar fi făcut ca reuniunea de după război să fie mult mai dificilă. Deoarece obiectivul său fundamental a fost să păstreze Uniunea, el nu i-a considerat niciodată dușmani pe cei din Sud, ci a luptat mai degrabă împotriva răului care îi ținea în sclavie. în fața Bisericii se conturează acum un mare război spiritual civil. Mulți vor face tot ce le stă în putință pentru a-l evita. Acest lucru este ușor de înțeles și poate părea nobil. Cu toate acestea, compromisul nu va menține nicio­dată o pace durabilă, ci va face doar ca ultimul conflict să fie mult mai dificil, atunci când va veni - și el va veni.
Domnul își pregătește acum o conducere care să dorească să se implice într-un război spiritual civil, menit să-i elibereze pe oameni. Principala dispută va fi aceea dintre robie și libertate. A doua problemă, care pentru unii va fi de prim ordin, o vor constitui banii. După cum uneori Războiul Civil American părea să distrugă întreaga națiune, ceea ce se va întâmpla cu Biserica va părea uneori să indice sfârșitul acesteia. Totuși, după cum națiunea americană nu numai că a supraviețuit, ci a și devenit cea mai puternică de pe pământ, așa se va întâmpla și cu Biserica. Biserica în sine nu va fi distrusă, ci doar instituțiile și doctrinele ei, care i-au ținut pe oameni într-o robie spirituală.
O dreptate perfectă în sânul Bisericii nu va putea fi instaurată peste noapte nici după aceasta. Vor mai exista mișcări pentru drepturile femeilor și pentru eliberarea Bisericii de alte forme ale rasismului și exploatării. Toate acestea reprezintă cauze ce trebuie privite în față. Totuși, în mijlocul războiului civil spiritual care va urma, vor începe să se manifeste, ca niciodată mai înainte, Credința, Speranța și Dragostea, precum și împărăția lui Dumnezeu, pe care acestea se întemeiază. Aceste realități îi vor atrage pe toți oamenii spre împărăție. Stăpânirea lui Dumnezeu urmează să se dovedească superioară oricărei forme de guvernare omenească.
Și veniți să ne amintim că pentru Domnul „o mie de ani sunt ca o zi". El poate face în noi, într-o singură zi, ceea ce noi am crede că ar putea dura o mie de ani. Lucrarea de eliberare și înălțare a Bisericii va fi realizată mult mai repede decât am putea crede că este posibil din punct de vedere omenesc. Totuși, noi nu avem în vedere aici posibilitățile omenești.
Amin.
Originaly published in English as The Final Quest by Rick Joyner

kruger, on 20th September 2009, 18:41, said:

Bine ca spui ca TU asta intelegi. Face parte din principiile salvarii si este parte integrala a Scripturii.

Partea pt care ai proba sa spui ca este pt cei salvati este CALENDARUL, nu predestinarea:

1 Tesaloniceni 5
1Cît despre vremi și soroace, n'aveți trebuință să vi se scrie, fraților.

    2Pentrucă voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.

    3Cînd vor zice: ,,Pace și liniște!`` atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.

    4Dar voi, fraților, nu sînteți în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un hoț.

    5Voi toți sînteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopții, nici ai întunerecului.

    6De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji.

Ecclesiast 8

5Pe cine păzește porunca, nu -l va atinge nici o nenorocire, dar inima înțeleptului cunoaște și vremea și judecata.

Deci, intelegrea vremii=calendarul se poate spune ca apartine exclusiv celor salvati, combinat cu Evrei 5:12-6:1-3 obtii concluzia asta.

zexelica, on 20th September 2009, 22:07, said:

Zexe, tot nu mi-ai dat precizarile alea de le asteptam.
Daca tot iti expui crezul, nu e indicat sa fii mai precis?
Uite, daca zici ca cele 7 zile-s perioada crestina si ca Jertfa a incetat la jumate, hai sa vedem.
Zici ca finalul va fi-n 2011, da? Deci roughly vor fi 2000 ani de crestinism. Deci Jertfa a incetat pe la 1000? La Marea Schisma sau cand?
Si deci de 1000 ani trebuie sa facem biserica individual?
Nu judec parerea ta, vreau sa pricep exact.

kruger, on 20th September 2009, 17:41, said:

Da se poate intimpla si asa

Matei 7:6  Să nu dați cînilor lucrurile sfinte, și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, și să se întoarcă să vă rupă.  

Cu viata ,daca are cineva pe Hristos, cu viata:

2 Petru 1:3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui,
2 Petru 1:4 prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.
2 Petru 1:5 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința;
2 Petru 1:6 cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
2 Petru 1:7 cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni.
2 Petru 1:8 Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos.

Nu-i o greseala ca spui cuvintul dar sa spui tot . Dumnezeu este suveran sa aleaga dar este drept in alegerea pe care o face.

D-zeu uraste pe pacatosi dar iubeste pe cine se apropie de el , TOT CUVINTUL

CatunStelian, on 20th September 2009, 18:09, said:

Uite ce zice


Levitic 20:7  Voi, să vă sfințiți, și să fiți sfinți, căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.  

1 Ioan 2:6  Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.  


1 Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
1 Ioan 3:10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.


Isaia 28:23 "Plecați-vă urechea, și ascultați glasul meu! Fiți cu luare aminte, și ascultați cuvântul meu!
Isaia 28:24 Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? Necontenit își brăzdează și își grăpează el pământul?
Isaia 28:25 Oare după ce a netezit fața pământului, nu aruncă el măzăriche și seamănă chimen? Nu pune el grâul în rânduri, orzul într-un loc deosebit, și alacul pe margini?
Isaia 28:26 Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături.
....
Isaia 28:29 Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui, și mare este înțelepciunea Lui."

Daca este cineva in Dumnezeu este invatat tot de Dumnezeu

Edited by husand, 27 November 2009 - 16:30.

searcher-star, on 21st September 2009, 10:19, said:

Nu am zis nicaieri ca 7 zile-s perioada crestina.
In Daniel 9:27 7 zile reprezinta toata perioada de la darea Legii pana la sfarsit. Iar, legamantul "cu multi" este cel de la cruce. Restul Scripturii confirma.