Ion Iliescu si-a publicat scrisoarea misterioasa

Ion Iliescu s-a hotarit sa-si publice in premiera celebra sa scrisoare din primavara anului 1989

Către toți membrii Partidului Comunist Român!
Către toți cetățenii României!
Stimați tovarăși,
Dragi concetățeni!

Țara noastră se află într-o profundă criză – politică, econo­mică, socială și morală – ale cărei consecințe se repercutează asupra vieții tuturor straturilor populației, prin mizerie economică, degradare morală și corupție generalizată.

Nicicând, economia țării nu s-a aflat – în condiții de pace – într-o situație mai precară, în ciuda potențialului crescut și a resurselor antrenate în circuitul economic. O conducere incompetentă și iresponsabilă, orbită de setea de putere, a reușit să provoace un haos total în economie, pe care nu-l mai poate stăpâni.

Unitățile de producție se zbat în greutăți imense, generate de planuri nerealiste, umflate artificial, fără acoperire în balanțe materiale, în ciuda asigurărilor repetate, an de an, că "sunt asi­gurate toate condițiile materiale pentru realizarea integrală a sarcinilor de plan". De fapt, și conducerea centrală este con­știen­tă de lipsa bazei materiale, atunci când proclamă prioritatea care trebuie acordată exportului. De ce e nevoie de priorități, dacă sunt asigurate condiții pentru toate prevederile de plan? Această prioritate devine pretext și motivație pentru neonorarea contractelor interne, care provoacă reacții în lanț în întreaga economie. Pe de o parte se proclamă intangibilitatea preve­derilor de plan – care are forță de lege –, dar, pe de altă parte, sistematic apar "indicații" suplimentare, care ignoră și modifică prevederile planului.

Proiecte ambițioase de investiții, lipsite de fundamentare economică, angrenând imense cheltuieli financiare și materiale, promovate doar pe baza "indicațiilor" șefului partidului și statului – expresii ale unor capricii de megaloman – constituie o grea povară pentru economie.

Amestecul continuu, necalificat și arbitrariu al conducerii politice în treburile curente ale economiei – care peste tot și dintotdeauna și-a dovedit ineficiența – este sursa principală a dereglă­rilor, debandadei și anarhiei care domnește în economia națională.

Vorbăria despre "noul mecanism economic", despre rolul pârghiilor economice, despre "autonomia" unităților, despre "autoconducere, autoorganizare, autogestiune" este fără acoperire. În economie domnește arbitrariul total al unei conduceri rigide, excesiv centralizate și incompetente. Dar consecințele le suportă producătorii – oamenii muncii din toate sectoarele economice –, al căror nivel de trai este în continuă înrăutățire. Nici cuceriri fundamentale – ca ziua de muncă de opt ore și repausul duminical – nu mai sunt respectate.

Agricultura, care a adus în cursul anilor și aduce și azi o contribuție majoră la realizarea acumulărilor și susținerea programelor de dezvoltare economică, a suferit cel mai mult din cauza incompetenței și amestecului abuziv al conducerii po­litice, a încălcării autonomiei unităților, a democrației interne a cooperativelor. Metodele cazone, administrative de planificare și tutelare a activității unităților agricole, submi­na­rea elementelor de cointeresare materială a lucrătorilor din agricultură, tracasarea continuă a micilor producători au avut și au efecte păgubitoare asupra producției agricole. Măsluirea cifrelor privind producțiile agricole nu poate acoperi o realitate amară.

De altfel, este ridicolă trâmbițarea unor cifre umflate de producție, în timp ce piața este tot mai defectuos asigurată cu produse agroalimentare. Nicicând, populația nu a cunoscut o mai proastă aprovizionare, ca în ultimii ani – lipsesc sistematic de pe piață produse alimentare de bază –, cozile interminabile, la care cetățenii sunt obligați zilnic să piardă ore întregi, au devenit un mod de existență și un tablou caracteristic, trist și exasperant al realității românești.

La situația precară a aprovizionării cu alimente, se adaugă lipsa cronică de pe piață a unor produse industriale de strictă necesitate (inclusiv săpun și detergenți), lipsa căldurii și ener­gi­ei electrice, greutățile imense cu transportul, ca și aspectul total ne­civilizat al mijloacelor de transport, deteriorarea flagrantă a asis­tenței medicale și lipsa din farmacii a unor medicamente de ba­ză. Mizeria materială, subalimentația, lipsa de căldură, traca­să­rile continue la care sunt supuși cetățenii se oglindesc în în­rău­tățirea stării de sănătate a populației, creșterea mortalității generale și a celei infantile.

Deși, în mod demagogic, se vorbește de menținerea nivelului prețurilor, sau chiar scăderea lor, în realitate are loc o continuă scumpire a vieții – creșterea prețurilor, a serviciilor, a diverselor obligații bănești la care sunt supuși cetățenii. Penuria de măr­­furi a generat o amplă piață paralelă, subterană, cu prețuri fabu­loa­se; sistematic, de pe piață dispar produse ieftine și apar altele mai scumpe. Climatul social cunoaște o gravă deteriorare; se extind fenomenele de corupție ale căror consecințe se abat tot asupra cetățeanului de rând. Nimic nu se mai poate obține sau rezolva în mod normal, fără protecții, "pile", bacșiș (nici în comerț, nici în servicii, nici în unitățile administrației de stat sau de gospodărie comunală, nici chiar în cele de asistență me­dicală sau de învățământ).

Cetățeanul este supus unor umiliri permanente. Indiferența față de problemele și interesele publicului a devenit o trăsătură generală în activitatea tuturor instituțiilor, create pentru a sluji cetățeanul. Este unul din simptomele degenerării sistemului, ale incompetenței și iresponsabilității unei conduceri infatuate și mărginite, înstrăinată de popor – și care poartă întreaga răspundere pentru situația grea în care se zbate țara.

În orice regim, cât de cât democratic, un guvern care nu e capabil să asigure condiții minime de existență cetățenilor este obligat să-și dea demisia. Numai că, la noi, conducerea politică nu se simte obligată să dea socoteală nimănui!

În fond, integral responsabil pentru toate greutățile prin care trece țara, pentru privațiunile și umilirile la care este supus un întreg popor este Nicolae Ceaușescu – care și-a asumat răspunderea de a fi unicul deținător al puterii și de a decide de unul singur în toate problemele – iar, alături de el, camarila de lachei servili care îl înconjoară și îl susțin în toate.

El se face vinovat în primul rând în fața partidului, pe care l-a anihilat ca forță politică și l-a compromis în fața poporului. Uzurpind puterea în partid și în stat, el s-a substituit atât orga­ne­lor statutare ale partidului, cât și celor constituționale ale sta­tului, instaurând un regim de dictatură personală – specific sistemelor politice despotice, autoritare, totalitare, care nu au ni­mic comun cu socialismul, pe care Ceaușescu pretinde că l-ar slu­ji. Fenomene care au fost criticate cu 20 de ani în urmă, puse pe seama abuzului de putere al vechii conduceri, nu numai că se perpetuează, dar au căpătat dimensiuni și înfățișări monstruoase.

Cultul personalității a căpătat forme de-a dreptul caricaturale, care lezează prestigiul țării, dar, mai ales, a devenit o plagă în via­ța societății, expresia cea mai flagrantă a abuzului fără limite al unei conduceri obtuze, inculte și corupte, care și-a pierdut to­tal simțul măsurii, al proporțiilor și al ridicolului. Adulările și osa­nalele cele mai dezgustătoare, pe care le clamează cei din jur și cu care sunt inundate mijloacele de informare, au devenit ob­se­dante, obositoare, jenante. Cultul personalității – ca practică po­litică – este în esența sa retrograd, reacționar, antipopular și deci antisocialist! Este, totodată, o abdicare totală de la principiile de partid, de la normele etice, pe care de altminteri le proc­la­mă cu candoare și cu impertinență Nicolae Ceaușescu. Ce au în co­mun Ceaușescu și familia sa cu trăsăturile și fizionomia mo­ra­­lă creionate în codul de comportare al comunistului – modes­tie, decență, simplitate, bun-simț, subordonarea intereselor perso­nale celor generale, slujirea cu devotament a poporului etc., etc.?

Ceaușescu confundă partidul cu propria sa familie, interesele de partid cu cele de clan, devotamentul față de cauza partidului cu devotamentul personal, docilitatea și servilismul celor din jur față de el și de familia sa. El tratează țara ca pe o feudă proprie și guvernarea ei ca pe o afacere de familie. Partidul Comunist Român a fost transformat de Ceaușescu într-un fel de partid monarhist, dacă nu chiar mai rău – căruia îi rezervă principala misiune – cultul șefului!

Norme nescrise, dar respectate în trecut în viața de partid – ca inadmisibilitatea includerii în același organ de conducere a unor rude apropiate (soț, soție, frați și surori, părinți și copii) – au fost total nesocotite de Ceaușescu. Soția sa – Elena – o semianalfabetă notorie, care citește cu dificultate chiar și texte scrise de alții, pentru că singură nu este capabilă – a devenit a doua personalitate în partid și în stat, care se amestecă și decide în probleme vitale. Însușindu-și abuziv titluri științifice și academice – pentru care are o slăbiciune maladivă – pretinzând să i se atribuie (verbal) calități de savant pe care nu le are și în care nimeni nu crede, Elena Ceaușescu provoacă, prin prezența și intervențiile ei iresponsabile, daune imense științei, culturii și învățământului, care și așa se află într-un declin evident.

Impostura și parvenitismul sunt trăsăturile morale definitorii ale soților Ceaușescu, care se reflectă în întregul lor comportament, în aroganța prostească cu care își afișează poziția dominantă, în disprețul și suspiciunea față de toți cei din jur, față de specialiști și intelectuali, în general, în indiferența și lipsa de sensibilitate față de suferințele poporului, în cheltuielile sfidă­toa­re cu construcții și amenajări speciale, puse exclusiv la dispo­ziția clanului (începând cu așa-zisele reședințe preziden­ția­le din ju­dețe, case de odihnă și de vânătoare în toate zonele și terminând cu costisitorul complex al așa-zisei "Case a poporului"!!!), în blănurile scumpe și îmbrăcămintea luxoasă pe care madam Ceaușescu le expune public, cu stridență, într-o veritabilă "paradă a modei", cu fiecare prilej oficial. Și aceasta – într-o țară care se zbate în lipsuri și nevoi!

Prevederi statutare fundamentale, ca și cele constituționale sunt încălcate cu seninătate. Organele colective de partid, începând cu Comitetul Central și Comitetul său Executiv, au o existență pur formală, nefuncționând ca organe deliberative, fiind chemate doar să aprobe în unanimitate hotărâri și măsuri dinainte stabilite, fără posibilitatea de a analiza, dezbate, compara diferite variante de soluții. Guvernul, la rândul său, a devenit o ficțiune, fiind substituit de șeful statului, ale cărui decrete au devenit singurele acte valabile. Așa-zisele forumuri ale democrației socialiste, cu care Ceaușescu se laudă atât de mult – ca expresii supreme ale democrației directe – sunt niște creații efemere, mari mitinguri și spectacole regizate și dirijate cu strictețe, destinate să aplaude discursurile stufoase ale "conducătorului iubit" și să-i cânte osanale. "Alegerea" organelor de partid și a celor de stat este un act pur formal, dirijat de condu­cerea centrală, de aparatul de partid și de securitate, controlate de soții Ceaușescu. În mod sistematic, încălcând norme elementare de funcționare a organelor alese, sunt înlăturate persoanele indezirabile, cei care încearcă să emită păreri personale, cei care nu prezintă suficiente garanții de fidelitate și docilitate față de clanul conducător.

Folosindu-se arbitrariu de așa-zisul principiu ciuntit al "rotirii" – care nu vizează însă tocmai funcțiile supreme – oameni competenți și capabili au fost înlăturați sau periferizați, fiind preferați și promovați în poziții-cheie niște indivizi fără personalitate, fără pregătire, opaci, limitați intelectual, slugar­nici și docili, dar – în schimb – ticăloși, lipsiți de scrupule, răi și ranchiunoși cu cei din subordine. Caruselul miniștrilor, ca și al altor cadre de conducere, a devenit în ultimii ani un spectacol hilar, care demonstrează însă, o dată în plus, ușurința și lipsa de seriozitate cu care se rezolvă problemele de promovare a cadrelor în funcții de cea mai mare răspundere, precum și lipsa totală de considerație pe care o manifestă soții Ceaușescu, chiar și față de cei mai apropiați colaboratori.

În dorința de a-și asigura un control absolut asupra partidului și a organelor de stat, asupra întregii vieți sociale, un rol deosebit a fost atribuit organelor de securitate. Din organe de apărare a legalității socialiste, îndreptate împotriva dușmanilor socialismului dinăuntru și din afară, organele de securitate au devenit organe de supraveghere și urmărire, în primul rând a demnitarilor regimului, a cadrelor cu munci de răspundere sau a celor care au îndeplinit funcții de conducere. Pentru aceasta a fost creată o rețea specială, dotată cu aparatură de ascultare, subordonată direct lui Nicolae și Elenei Ceaușescu.

Atmosfera de suspiciune și neîncredere, de timorare permanentă și nesiguranță este caracteristică la toate nivelurile, în primul rând la verigile superioare. Este ceea ce și urmărește clanul Ceaușescu, pentru că aceasta slăbește combativitatea, curajul opiniei, spiritul critic al oamenilor, dezvoltând teama, slugărnicia, docilitatea și ploconirea față de șefi – fenomene ca­racteristice oricăror regimuri despotice, totalitare.

Dar o vorbă populară spune: "Cine seamănă vânt culege fur­tu­nă". Regimul Ceaușescu și reprezentanții săi au reușit să piardă complet creditul și să câștige ura și disprețul întregului popor, al tuturor straturilor populației, inclusiv al cadrelor cu munci de răspundere, reduse la simple rotițe impersonale, într-un angrenaj diabolic antipopular. Izolarea clanului Ceaușescu și a lacheilor săi este totală.

Pe plan extern, se știe bine, a reușit performanța de a fi regimul cel mai detestat din Europa, asemuit cu cele ale lui Bokassa, sau Pol-Pot – cu care, de altfel, Ceaușescu a avut imprudența, la vremea respectivă, să-și afișeze prietenia.

Se pune o întrebare firească: cum de e posibilă menținerea acestui regim, nesancționarea abuzurilor sale flagrante, acceptarea situației tot mai grave a privațiunilor și umilințelor la care e supus poporul întreg. Răspunsul este simplu – datorită fricii! Pentru că, dacă nimic nu funcționează normal în acest sistem, în schimb mijloacele de control și represiune se amplifică continuu. În plus, situația creată, atât la noi, cât și în alte țări socialiste, reflectă niște vicii de fond ale sistemului nostru politic, copie adaptată a regimului stalinist, bazat pe o viziune primitivă, cazonă despre socialism, care nu are nimic comun cu marxismul, care limitează conceptul de socialism la instaurarea proprietății de stat asupra mijloacelor de producție și transformarea statului, a puterii politice în factor atotputernic, de comandă, asupra întregii vieți sociale. Aceasta a permis instaurarea unor regimuri despotice, de dictatură personală nelimitată a șefilor de partid, înăbușirea oricărei vieți democratice în partidul de guvernământ și în stat, înlăturarea oricărui control asupra pu­terii, compromițând în ochii maselor ideea de socialism – idee care s-a născut în gândirea social-politică, ca expresia cea mai înaltă a unei societăți libere, lipsită de orice forme de exploatare, oprimare și împilare, în care să se garanteze nu numai relații sociale mai echitabile, prin îmbinarea armonioasă a intereselor individuale și de grup cu cele generale, un trai mai bun pentru toți cetățenii, condiții optime pentru dezvoltarea inițiativelor, pentru afirmarea indivizilor, a capacităților creatoare ale tutu­ror membrilor societății.

Viața a demonstrat că regimurile despotice, totalitare, sunt falimentare și că purtătorii lor nu rămân, mai devreme sau mai târziu, nejudecați și nesancționați de istorie, dacă nu de contemporani.

În aproape toate țările socialiste au loc procese înnoitoare, se desfășoară ample dezbateri asupra problemelor de fond ale mecanismelor economice și ale sistemului politic al socialismului, se iau măsuri de eradicare a stalinismului din gândirea și practica social-politică.

Deși, într-o scurtă perioadă de timp – în anii 1965-1970 – s-au făcut și la noi unele deschideri promițătoare, Ceaușescu străduindu-se să pozeze în susținător al unor procese înnoitoare, de depășire a viziunilor dogmatice și promovare a unor principii democratice în viața de partid și de stat, evoluția ulterioară a demonstrat că acesta nu era decât un joc abil de constituire a eșafodajului propriei puteri, care a ajuns să depășească modelele cele mai hidoase.

În legătură cu procesele care au loc în unele țări socialiste, Ceaușescu a declarat că nu pricepe ce se întâmplă, dând de înțeles că ar fi în pericol soarta socialismului... Că nu pricepe – nu e de mirare! Nu pricepe, în primul rând, pentru că, într-adevăr, este depășit de evenimente, de complexitatea proceselor care au loc în lumea de azi. Pregătirea lui intelectuală nu-i permite o asemenea înțelegere. În al doilea rând, nu pricepe pentru că nu vrea să priceapă, pentru că nu-i convine să priceapă! Nu-i convine să renunțe la viziunile cazone despre socialism, la modelul unei societăți riguros dirijate și controlate, pentru că un asemenea model îi oferă numai avantaje. Nu vrea să înțeleagă că trebuie să renunțe la monopolul exclusiv asupra puterii. Ar fi naiv să se creadă că vreodată Ceaușescu și camarila de lachei care-l înconjoară vor accepta de bunăvoie să renunțe la putere.

Dar, țara nu este obligată să-i mai suporte prezența și capriciile! A sosit ceasul să se pună piciorul în prag și să i se ceară, să i se impună, să părăsească pu­terea, să lase curs liber procesului de înnoire și redresare națională. Nu mai este timp de pierdut! Menținerea în continuare a regimului puterii personale a lui Ceaușescu, înseamnă agravarea dezastrului național în care ne aflăm deja, amplificarea suferințelor și privațiunilor la care e supus întregul popor.

Se impune o amplă acțiune – unită și neîntârziată, conjugată și solidată – a tuturor forțelor patriotice interesate în răsturnarea clicii lui Ceaușescu, care prin practica și acțiunile sale s-a pus singur în afara legii. După ani de tăcere și toleranță prelungită față de un regim despotic și antipopular, toleranță de care acesta a profitat și profită, a sosit momentul să se dea expresie largă profundelor nemulțumiri ale maselor indignate și protestului popular, să se treacă la acțiuni concertate, hotărâte pentru a determina înlăturarea de la putere a lui Ceaușescu și a acoliților săi.

Aceasta este în interesul tuturor cetățenilor țării, indiferent de naționalitate, al clasei muncitoare, care resimte direct efectele dificultăților economice, al țărănimii oprimate și jecmănite, supusă la presiuni și privațiuni de tot felul, al in­telectualității creatoare din toate sectoarele economiei, științei, culturii și artei, învățământului, sănătății publice, al publicisticii și mijloacelor de informare în masă – care cunoaște un regim aspru, cazon, de control, încorsetare, suspiciune și umilire – profund ostil creației intelectuale. Este în interesul tuturor lucrătorilor din serviciile publice, din administrația de stat, al elementelor patriotice din armată și chiar din organele Ministerului de Interne și Securității, care nu pot să nu împărtășească sentimentele maselor largi populare și să nu fie solidare cu poporul din care provin și pe care trebuie să-l slujească.

Înlăturarea regimului Ceaușescu, a clanului și a clicii de lachei care-l sprijină este principala îndatorire patriotică a tuturor conștiințelor lucide, a tuturor cetățenilor acestei țări și, în primul rând, a comuniștilor veritabili atât din generațiile mai vechi, cât și a celor mai tineri, care nu pot să nu se simtă umiliți și jigniți de practicile primitive ale clanului Ceaușescu, de batjocorirea idealurilor lor, de înăbușirea vieții de partid, de compromiterea partidului în ochii maselor populare, prin transformarea lui din forță politică de avangardă în apendice inert al clanului de impostori și profitori al familiei Ceaușescu.

Aceste sentimente au fost, de altfel, exprimate public de vechi militanți ai partidului, de reprezentanți ai intelectualității, altor pături și categorii sociale. Actul de protest al muncitorilor brașoveni nu a fost un accident întâmplător sau acțiunea unor huligani – cum s-a străduit regimul să-l prezinte –, ci o răbufnire firească, justificată a pro­testului popular, care mocnește peste tot.

Trebuie înăbușit sentimentul de frică pe care încearcă să-l întrețină Ceaușescu și slugile lui, prin amplificarea și înăsprirea mijloacelor de control, supraveghere și represiune. Regimul nu va putea, însă, să aresteze întregul popor.

Teamă trebuie să le fie membrilor cla­nu­lui Ceaușescu și slugilor lui. Ei trebuie să simtă ura și disprețul poporului, să sim­tă cum le fuge pământul de sub pi­cioa­re, să simtă că se apropie momentul judecății drepte a poporului. Aceasta trebuie să o înțeleagă și slujitorii aparatului de represiune – și anume că toți cei care se mai pun în slujba clanului falimentar al lui Ceaușescu, se ridică împotriva intereselor țării, ale maselor populare și că nu se vor putea sustrage de răspunderea pe care și-o asumă, solidar cu stăpânii lor. A sosit ceasul ca să-și în­dep­li­nească adevărata lor misiune – de apă­ră­tori ai intereselor populare împotriva celor care, prin intimidare și teroare, încearcă să-și apere pozițiile privilegiate, să prelungească agonia unui regim compromis, privațiunile și suferințele poporului.

Tovarăși! Cetățeni!
Regimul Ceaușescu se află într-o criză ireversibilă, fără ieșire. Zilele lui sunt numărate. Toți trebuie să-și facă soco­te­lile – de partea cui se situează. Nu mai e de așteptat!

Congresul al XIV-lea al partidului ar trebui să marcheze divorțul categoric al partidului de clanul Ceaușescu și de practicile sale. Numai astfel partidul va mai putea juca un rol activ în procesul de înnoire al țării. Altminteri, se va adânci și mai mult înstrăinarea sa de popor, peri­ferizarea sa totală, ceea ce s-a întâmplat și în alte țări socialiste. Numai că la noi acest proces este și mai grav. Toți acti­viștii responsabili trebuie să reflecteze la acest lucru, până nu e prea târziu.

Ne adresăm pe această cale tuturor celor interesați, tuturor patrioților, tutu­ror forțelor active ale națiunii, tuturor categoriilor de oameni ai muncii, cu che­ma­rea de a declanșa acțiuni ample de protest popular, folosind mijloacele și posibilitățile cele mai diverse, inclusiv acțiunile oficiale organizate de regim, pentru a cere înlăturarea de la putere a lui Ceaușescu și a acoliților săi.

Să contribuim cu toții la constituirea unui larg front patriotic, popular, pentru redresarea și reînnoirea socialistă a țării. Nuclee de front, deocamdată în forme clandestine, evitând organele de represiune – să se constituie în toatele locurile, pe tot teritoriul țării. Ele să inițieze și să însuflețească acțiunile populare îndreptate spre răsturnarea lui Ceaușescu și redresarea națională.

Este de înțeles de ce lansăm această chemare din anonimat. Sperăm ca anonimatul nostru să nu dureze mult, să ieșim la confruntare deschisă. Aceasta va de­pin­­de de revigorarea mișcării de masă, care trebuie să se declanșeze cât mai curând.

La acțiune, stimați concetățeni, pentru a salva țara de paraziți și impostori, pentru a asigura reîntoarcerea ei în rândul țărilor europene civilizate, pentru a da socialismului din România trăsăturile sale firești, de orânduire populară, și regimului politic – un caracter cu adevărat democratic.

Jos dictatura!
Jos Ceaușescu!
Trăiască România Liberă!
Comitetul Național de Inițiativă al Frontului Patriotic Socialist.
martie 1989

Sursa: http://www.jurnalul....a-lui-ceausescu
si http://ioniliescu.wo...03/15/de-citit/

Scrisoarea celor sase nu stiti unde pot s-o citesc?

cacat penibil.

scrisoarea e o facatura ordinara, conceputa dupa 90, ca sa fie scoasa la vremuri de ananghie, cand popularitatea criminalului kaghebist avea sa scada vertiginos si ireparabil. Ca o incercare jenibila de-a mai tine cu dintii de o credibilitate de mucava.

Adica, cam pe-acum.

ps - si unde?
la un oficios al unei lepre securiste incredibile, varanul besinos si colegul ideologic al carpei kaghebiste criminale.

tara de cacat...

Edited by Domnu_Gadea, 15 March 2009 - 23:29.

Am auzit scrisoarea asta citita la Europa Libera. Mi-a facut greata inca pe vremea aceea. Nu este o scrisoare impotriva sistemului represiv ci o scrisoare pentru optimizarea acestui sistem. Nu am dat niciodata nici doi bani pe "cei sase" si prezenta lor pe micul ecran chiar in primele zile ale "evenimentelor" din decembrie 89 mi-a intors stomacul pe dos.

Disidenti adevarati au fost Doina Cornea, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Dumitru Mazilu, Ana Blandiana, Petre Mihai Bacanu si inca cativa altii.
Cei sase au fost niste gunoaie care nu au avut decat intentia de a-i lua lui Ceausescu puterea in folosul lor si sa continue in alt stil ce a facut si scornicesteanul.

Scrisoarea nu a fost publicata niciodata si nici la vreun post strain anticomunist nu a ajuns inainte de Revolutie. Dupa, poate sa se fi citit la radio insa impactul a fost zero, aproape nimeni nu mai asculra Europa Libera.

Domnu_Gadea, on Mar 15 2009, 23:22, said:

Ai dreptate.

Lipseste din chestionar raspunsul ca scrisoarea a fost scrisa abia in 2009, pentru uzul fraierilor care pun botul la dizidente si revolutionarisme descoperite cu intarziere. Un comentariu la tema: Ion Iliescu - dizidenta descoperita dupa 20 de ani

Scrisoarea a fost data de Ion Iliescu lui Virgil Magureanu in Martie 1989 pentru a o transmite unui post de radio strain.
Exista asadar un martor care poate confirma existenta acestei scrisori.
De asemenea, modul in care este scrisa arata evident o conceptie a sa anterioara momentului 22 Dec. 1989. Sunt o multime de lucruri pe care nici un om serios nu le-ar mai scrie in prezent.
Intr-o oarecare masura scrisoarea il discrediteaza grav pe Iliescu, acuzele ce le aduce regimului Ceausescu putind foarte bine fi aduse chiar lui pentru modul cum a gestionat economia tarii dupa Revolutie.

srelu, on Mar 15 2009, 23:45, said:

confunzi. asta nu e "scrisoarea celor sase", e a lui iliescu si n-a fost facuta publica inainte de decembrie '89 ci de abia acum. poate nici n-a fost scrisa inainte de revolutie.
"cei sase" cu scrisoarea adresata lui ceausescu in martie 1989 sunt: gheorghe apostol, silviu brucan, corneliu manescu, alexandru barladeanu, constantin parvulescu si grigore raceanu. chiar daca ceausescu era atacat de pe pozitii comuniste, nu se poate nega curajul semnatarilor. curaj pe care iliescu nu l-a avut.

eu n-am motive sa ma indoiesc de autenticitatea scrisorii. insa daca n-a fost trimisa nu inseamna nimic. asa puteam sa scriu si eu scrisori, chiar daca eram un copilas

Quote

oare cind o sa priceapa toata lumea ca presedintele romaniei NU gestioneaza economia?  

ego_zenovius, on Mar 16 2009, 06:59, said:

Eu știu că lui Iliescu și nu mai știu cărui „front” i se făcea propagandă la postul de radio „Europa Liberă”. Sau nu știu bine?

Edited by Pierde_verile, 16 March 2009 - 10:31.

Iliescu era prieten de familie al lui Ceausescu. Scrisoarea lui Iliescu arata ca acesta este capabil de tradare, atita tot. Probabil ca Iliescu a scris-o inainte de revolutie, la fel de probabil ca si faptul ca revolutia a fost planuita inainte sa se produca. Scrisoarea lui Iliescu putea fi un pas in planul revolutiei. Voi chiar credeti ca intr-o dimineata de martie Iliescu s-a saturat sa mai stea la coada la lapte de la ora 4 si s-a apucat sa scrie scrisori postului Europa Libera? E un banc: Ceashka era cizmar, Iliescu era siret. Cam pe acolo e adevarul.

Dupa revolutie, prima lege adoptata in Romania a fost legea care a permis savirsirea avorturilor. Dupa revolutia din 1917, prima lege adoptata de regimul lui Vladimir Ilici Lenin a fost... exact aceeasi lege, ca sa spun asa, ca a fost inainte de Iliescu.  Scolile sufera acum din lipsa de copii; peste 4 ani va suferi piata muncii, si va suferi cel putin 20 de ani. Nu mai spun de industrie, unde presedintele de atunci putea sa aiba un cuvint greu de spus. Asadar, tovarasi, tragem tare la consecintele regimului Iliescu, primul regim democratic din ultimii 60 de ani, n-asa?

Pierde_verile, on Mar 16 2009, 10:30, said:

Flautistul nu cinta singur in orchestra.  

Quote

din ciclul "comparatii imbecile ale secolului XXI"

dreptul la avort este un drept fundamental al omului modern, nespalat pe creier de nus ce religie handicapata

Quote

serios? sint curios cum ar fi aratat romania cu inca 1 milion de mucosi care urla de foame. avorturile nu se fac de bine ce este sau pentru ca femeile respective urasc ideea de a fi mame. nu degeaba, in ultimii ani rata natalitatii a crescut, odata cu masurile stimultative si cu cresterea relativa a nivelului de trai. copii, copii, da sa ai si ce sa le bagi pe git cind urla de foame

Dihorul Razboinic, on Mar 16 2009, 12:15, said:

Nu. Scolile sunt supra - aglomerate. La fel si gradinitele si cred ca si liceele.

Tu vrei sa spui ceva dar nu ti-ai ales bine argumentele.

Edited by nmg, 16 March 2009 - 12:30.

Mosotti, on Mar 16 2009, 12:27, said:

iar in unele tari cu apa calda, simultan  cu cresterea acestor indicatori au crescut si masurile de educatie sexuala asa insemnand promovarea masurilor de contraceptie, a auto-educarii privind numarul de copii raportat la posibilitatile financiare, etc.
in altele nu...

Dihorul Razboinic, on Mar 16 2009, 12:15, said:

Ceea ce s-a si intamplat. Mai sunt oameni pe-aici care cred ca Revolutia din '89 a fost revolutie?  
Scrisoarea asta, scoasa de la mezat dupa 20 de ani de curatat arhivele/dosarele securitatii e un mare bullshit si, cel mai probabil, se doreste a fi un raspuns la oamenii aia de rand care au aruncat cu monede in Iliescu si l-au huiduit.

In '90, Iliescu si clica au luat niste decizii tampite, doar pentru a castiga alegerile (cea mai grava a fost distrugerea CAP-urilor si reimproprietarirea taranilor ). Si cum strategiile pe termen lung a guvernelor care s-au succedat la putere in acesti ani au fost sublime dar au lipsit cu desavarsire, iacata-ne in groapa, intrebandu-ne unde ne e agricultura, industria si de unde-i deficitul asta mare si datoria externa.  

shiva, on Mar 16 2009, 12:36, said:

Foarte bine spus. Distrugerea CAP-urilor si a IAS-urilor a mai condus implict si la distrugerea sistemului de irigatii existent. Care acum, pe seceta din Baragan, ar valora AUR !

Edited by nmg, 16 March 2009 - 12:44.

shiva, on Mar 16 2009, 12:36, said:

N-ai înteles. Scrisoarea asta n-a fost scoasa din arhivele securitatii ci din arhiva personala a lui Ion Iliescu. A venit mosul dupa 20 de ani sa zica "frati romani, eu am fost mare dizident, uite ce scrisoare am scris impotriva lui Ceausescu", dar pana in anul de gratie 2009 textul acestei scrisori era complet necunoscut. Nici Ceausescu, nici Securitatea, nici Europa Libera n-au avut habar de aceasta scrisoare.
Singurul martor a lui Ion Iliescu este Virgil Magureanu, care cica trebuia sa trimita scrisoarea la Europa Libera, dar n-a trimis-o.
In vederea cresterii credibilitatii martorului Virgil Magureanu, la sfirsitul anului trecut acesta a lansat o carte despre care sursele securiste din presa au afirmat ca este incomoda pentru Iliescu si ca ne dezvaluie adevarul despre 1989. Inclusiv pe softpedia s-a facut acest tip de propaganda, și s-au gasit destui care sa puna botul. Vezi tema respectiva.
Aveti putintica rabdare si o sa va dezvalui ce scrisori dure am scris si eu in 1989 contra lui Ceausescu. Din modestie n-am zis nimic pana acum. Mai am putin de lucrat sa fac corectura stilistica si gramaticala si o sa fac dezvaluirile. Sper ca trustul lui Felix sa ma popularizeze.

Edited by Condolitsa, 16 March 2009 - 14:07.