A spune adevarul

Este mai mult un topic retoric...poate doar un loc in care sa imi descarc sufletul
Am si eu ca multa lume niste bunici (toti avem) si animalute (aici doar o parte). Datorita varstei au inceput sa aiba probleme. Unul din animalute nu l-am putut salva...si am suferit enorm... insa medicul veterinar a avut taria sa ne spuna ca animalutele noastre sunt bolnave si batrane si ca tot ce putem face este sa le ingrijim si sa le iubim cat se mai poate, medical nevand ce sa le faca.
Acum bunica mea a stat o luna jumatate in spital, au operat-o pentru a-i scoate o tumora, dar pe care nu au putut-o extirpa (au taiat-o si au inchis-o la loc...) si medicii nu ne spun nimic... Raspunsul lor este sa vedem cum raspunde organismul (avea si caile biliare blocate si le-au eliberat)...
Mie mi se pare normal ca medicul care te ingrijeste sa iti fie aproape si sa fie si un suport psihic atat pentru bolnav cat si pentru familie.
Poate cer prea mult... dar atat timp cat unii medici pot face acest lucru, nu e normal sa o faca toti!?!?!?

si crezi ca ar mai fi un suport pt tine cand iti zice ca mori in fata sau cand iti spune acelasi lucru prin alta modalitate. si tacerea este un raspuns

Pai daca ar spune la toti care nu i-ar putea salva ca nu mai au ce face ar muri de foame.
Asa ei dau sperante, taie in carne vie, banutul vine , nu a mers , incercam si asta, iar nu a mers schimbam asta. Caini latra ursul trece!

nu pacientului, familiei... ce rost are sa chinui un om sa-i dai o groaza de medicamente care au si efecte secundare daca e clar ca nu au cum sa-l ajute?
de ce sa nu-ti iei ramas bun (in sufletul tau) si sa-i asiguri liniste si ingrijire pentru cat mai are de trait in loc sa-l tii o luna intr-un spital cu 2 bolnavi intr-un pat, cu asistente care nu pot inchide/deschide usile la salon fara sa le tranteasca... sa-l supui unei operatii la 80 de ani, cu tot ce inseamna ea... ca sa ce? pentru ce?

exista notiuni de genul tratament paleativ, tratament simptomatic, calitatea vietii...

din cate stiu eu, apartinatorillor li se spune intotdeauna adevarul (spre deosebire de pacient).

cristina.a, on Feb 27 2007, 15:37, said:

una la mana

din punctul nostru de vedere privim "sa chinui un om" intr'adevar
medicul priveste altfel: poate ii mai prelungeste viata cu o luna, doua (priveste-o ca pe profesionalism, defect profesional, cum vrei)
pentru ce? pentru ca asta e meseria lor; nu pot/nu ii lasa inima sa dea omul pe usa afara fara sa stie ca a incercat tot posibilul (una este sa te duci la culcare stiind ca ai incercat tot ce iti statea in putinta si alta sa-i dai "un sut in fund" si gata, la groapa cu el)

ziceati mai devreme ca nu spun familiei/apartinatorului sau bolnavului verde in fata; familiei/apartinatorului spun intotdeauna despre ce e vorba (acuma depinde si de disperarea/privirea ratacita si rugatoare a celui din fata); bolnavului nu-i prea spune, pentru a evita automutilarea/sinuciderea sau pentru ca pur si simplu nu pot (tie cum ti-ar fi sa-i spui unui om ca va muri in curand?)
----------
a doua la mana

si acum partea cealalta (sper sa fie in ce in ce mai rara)
trimit oamenii sa ia nu stiu ce medicament, de la nu stiu ce farmacie, pentru ca au un comision acolo
trimit oamenii sa faca nu stiu ce analize scumpe, la nu stiu ce laborator, pentru ca le iese si lor ceva
intervin chirurgical pentru a mai lua un ban/atentie in plus
intervin chirugical pentru a testa mana vreunui rezident
----------------------

a treia la mana

asistente
asa cum pana la D-zeu te mananca sfintii si pana la sfinti te mananca popii asa si in medicina: pana la doctori te mananca asistentele si pana la asistente te mananca infirmierele


-----------------
caz patit de mine (bunica de 80 ani operata de peritonita+ocluzie intestinala):
- doctorul mi-a spus despre ce e vorba (sanse, de ce nu ii face anestezie generala &stuff)
- bunica mea l-a intrebat ce si cum: i-a spus cam ce are (culmea, pe limba ei, adica: o punga cu puroi in burta si mate incolacite), i-a spus ca fara operatie va muri, i-a spus ca are sanse jumi-juma (din cauza varstei) si i-a mai spus ca va face tot posibilul sa moara de batranete (referitor la problema cu care a venit)
   Bunica mea a spus: "mama, decat sa mor in chinuri (ca un caine), mai bine aici (in somn, cu medicamente si calmante); decat sa ma gaseasca moarta in casa, mai bine sa fie langa mine cei dragi si sa nu-i mai chinui pe drumuri"
A facut operatia, a fost ok; cand s-a trezit m-a pus sa-i fac poza pe tel mobil cu degetele in semn de victorie si sa o trimit celeilalte fiice a ei; de sarbatori m-a pus sa-l sun pe doctor si sa-i transmit toate cele bune de la o batrana fericita si sanatoasa
concluzia: mai sunt si cazuri fericite; pacat de cele nefericite si dureroase

Edited by kretzu77, 27 February 2007 - 16:57.

Yo fac parte din prima categorie, in sensul ca, spun lucrurilor pe nume, bineinteles folosesc o formulare adecvata, in cazul meu proprietarul trebuie sa fie foarte bine informat; plus ca am un avantaj, pot eutanasia fara sa ma caute politia si procuratura, nu e o chestie placuta, dar in anumite cazuri e necesara, lucru care din pacate nu se aplica la oameni (legal stuff), poate ca daca s-ar aplica ar fi mai bine pentru unii.
Probabil daca as fi ales cealalta ramura, as fi fost la fel, nu vad ce as avea de castigat daca as ascunde pacientului adevarul, intradevar, exista cazuri unde acesta trebuie "menajat", dar in nici un caz mintit. Dar nu mi-am ales meseria asta dintr-un singur si simplu motiv, omul e cel mai infect animal, infect in toate sensurile.

De obicei pacientul nu stie exact de ce sufera (cand e vorba de moarte sau boli grave), insa familia si cei apropriati afla de la medic "viitorul" pacientului. In cazul bunicii tale, eu tind sa cred ca intradevar nici medicii nu stiu exact ce se poata intampla, motivul fiind poate varsta, si faptul ca e destul de batrana.

Parerea mea e ca pe unii medici (am zis unii, nu toti) ii doare in pix de suferinta pacientului. Am avut niste momente de depresie cand am fost la medicul de familie si i-am spus toate problemele mele: ca imi pocnesc oasele, ca ma simt slabit, ca ma doare piciorul (cu piciorul e o poveste mai lunga, m-am imbatat ca porcu si am cazut in cur ) si ce a facut medicul de familie: mi-a zis sa iau viata in piept. Nimic mai mult. Deci LOL, puteam sa mor ca nu ii pasa. Noroc ca piciorul si-a revenit, nu mai mai doare, am facut sport si s-a refacut. Oasele si acum imi mai pocnesc si cred ca ar trebui sa consult un medic de specialitate, nu e normal sa imi pocneasca oasele la 22 de ani si am problema asta de pe la 15-16 ani.

Pai la fel cred ca ti-ar zice multi medici daca la 22 de ani te duci la ei cu probleme mai mult psihice decat fizice. De parca doctorul ce putea sa iti faca daca te simteai slabit? Sa faci niste analize, insa mare lucru nu stiu daca ti-ar fi gasit, poate niste lipsuri... vitamine/minerale etc.

Oricum medicii de familie nu prea trateaza pacientii asa cum ar cumveni, oricum ar fi ei tot isi iau leafa. De ce sa se chinuie cu tine care pari in regula (22 ani!), inloc sa aiba grija de unul mai batran.

Eu unul evit cat mai mult "medicii de stat" (degeaba), prefer sa ma duc la un particular, dau un ban dar macar stiu ca ma rezolva. Cam asta e sistemul medical din romaniA, si ar fi bine daca doar el ar fi la pamant.

Cristina intr-un fel iti inteleg durerea dar gandeste-te ca poate din punct de ved. medical  oamenii aceia si-au facut datoria si ca in continuare depinde de Dumnezeu si de puterea de lupta a bunicii tale .
Cred ca au fost rezervati ptr. ca inca nu stiu cum o sa evolueze !
Sanatate bunicii tale !


P.S. Vesti ne mai dai ?